INDEPENDENŢA JUSTIŢIEI ÎN STATUL DE DREPT (II).

Standardele de independenţă personală

Martie 2010 Judecător Cristi Danileţ

1. Independenţa judecătorilor (independenţa personală)

Întrucât justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, alcătuite din
judecători, aceasta înseamnă că puterea judecătorească se exercită numai prin
instanţa judecătorească în persoana judecătorului 1, unicul purtător al acestei puteri.
Judecătorul este cel împuternicit să cerceteze o cauză pentru a o clarifica, procedând
astfel la o judecată şi apoi să pronunţe o hotărâre, făcând astfel un act de dreptate.
Dar putem vorbi de o putere (sistem de organe ce beneficiază de forţa pentru a
face justiţie, inclusiv prin constrângere) şi nu doar de autoritate, numai dacă în plan
organic independenţa membrilor jurisdicţiilor este garantată şi exerciţiul puterii de a
judeca este suveran2. Aşadar, nu doar justiţia per se, ca ramură a guvernării, trebuie să
fie independentă de Executiv şi de Parlament, ci şi judecătorii individuali au dreptul de
a beneficia de independenţă în îndeplinirea îndatoririlor lor profesionale.
Independenţa judecătorilor este unul dintre principiile fundamentale ale
organizării şi realizării justiţiei. În aplicarea legii, independenţa judecătorilor exclude
noţiunea de ierarhie, subordonare. Având rolul de a tranşa litigiile în mod obiectiv,
conform legii, şi fiind o putere prin ei înşişi, judecătorii nu pot primi ordine, instrucţiuni
sau sugestii de nici un fel cu privire la activitatea lor judiciară, nici din interiorul, nici din
afara sistemului judiciar. Principiile internaţionale statuează în mod explicit că
judecătorii trebuie să ia decizii în deplină libertate şi să acţioneze fără restricţie şi fără a fi
obiectul unor influenţe, incitări, presiuni, ameninţări sau intervenţii nelegale, directe sau
indirecte, indiferent din partea cărei persoane vin şi sub ce motiv3. Judecătorul, în calitate
de deţinător al autorităţii judecătoreşti, trebuie să-şi poată exercita funcţia sa în deplină
independenţă în raport cu toate constrângerile/forţele de natură socială, economică şi
politică şi chiar în raport cu alţi judecători şi în raport cu administraţia judecătorească 4.
Independenţa unei instanţe se apreciază din acest punct de vedere atât faţă de executiv
şi de părţi, cât şi faţă de puteri exterioare, cum ar fi mass-media.
Legislaţia trebuie să postuleze independenţa magistraţilor, iar autorităţilor
publice trebuie să li se interzică să le adreseze instrucţiuni referitoare la activităţile lor
jurisdicţionale. Legea trebuie să prevadă sancţiuni contra persoanelor care vor să
influenţeze astfel pe judecători, recomandă Consiliul Europei 5.
Este important de realizat că principiul independenţei judecătorilor nu a fost
conceput în beneficiul personal al judecătorilor înşişi, ci pentru a proteja oamenii
împotriva abuzurilor de putere. Aşadar, independenţa nu este un privilegiu al
1
De aici rezultă diferenţa dintre noţiunile de „autoritate judecătorească”, care cuprinde instanţele judecătoreşti,
Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii, şi „puterea judecătorească”, care se referă doar la instanţe.
2
Olivier Duhamel, Yvenes Mány, Dictionnaire constitutionnel, Paris, PUF, 1992, p. 780.
3
Principiul ONU nr. 3.
4
Articolul 2 din Statutul Universal al Judecătorilor.
5
Principiul 2 pct. 2 lit. d din Recomandarea R (94) 12 privind independenţa, eficacitatea şi rolul judecătorilor.

1
judecătorilor, ci un beneficiu al cetăţenilor. De aici nu rezultă că judecătorii, care sunt
independenţi, ar putea acţiona în mod arbitrar, prin soluţionarea cazurilor în
conformitate cu preferinţele lor personale, ci că datoria lor este şi rămâne aplicarea
legii: singura supunere a judecătorului trebuie să fie faţă de lege; de altfel, nimeni nu
este deasupra acesteia. Iar judecătorul nu este nici sclavul şi nici stăpânul legii, ci este
servitorul ei.
Din acest punct de vedere, Statutul Universal al Judecătorilor debutează cu
reglementarea independenţei nu ca un drept, ci ca o obligaţie: „Prin ansamblul
activităţii lor, judecătorii trebuie să asigure dreptul oricărei persoane de a beneficia de
un proces echitabil. Ei trebuie să întrebuinţeze toate mijloacele le stau la dispoziţie
pentru ca procesele să fie rezolvate în şedinţă publică, într-un termen rezonabil, în faţa
unui tribunal independent şi imparţial stabilit prin lege, în vederea determinării
drepturilor şi obligaţiilor în materie civilă sau a realităţii acuzaţiilor în materie penală” 6.
Magistraţii au dreptul şi sunt obligaţi să se asigure că regulile de procedură şi
drepturile părţilor sunt respectate în domeniul protecţiei individului spune şi Principiul
ONU nr. 6, iar acest lucru înseamnă şi că judecătorii au o responsabilitate majoră în
aplicarea legislaţiei interne şi internaţionale referitoare la drepturile omului.
De asemenea, pct. 5 şi 6 din Declaraţia Suva7 dau în responsabilitatea
judecătorilor să asigure egalitatea accesului la justiţie, dar şi un acces efectiv la justiţie
prin aceea ca participanţii să înţeleagă integral limba şi procedurii curţii.
Unele încălcări ale independenţei sunt consacrate legal, chiar prin normele care
reglementează statutul judecătorilor: numirea lor exclusiv de către puterea executivă
sau legislativă, durata limitată a mandatului, remuneraţie necorespunzătoare, refuzul
de a autoriza înfiinţarea asociaţiilor profesionale. Deosebit de acestea, se întâlnesc şi
alte forme de presiune: critici publice în scopul intimidării din partea puterii executive
sau a celei legislative, detenţia arbitrară a judecătorilor, exercitarea de ameninţări sau
atacuri asupra lor ori familiilor acestora 8. Acestea sunt comise nu doar de autorităţile
statului, ci deseori de către persoane private, în mod independent sau cu complicitatea
unor organizaţii cum ar fi cele criminale ori cartelurile de droguri.
Scopul pentru care judecătorii trebuie să fie independenţi este tocmai realizarea
unei justiţii imparţiale. Pentru aplicarea sa în practică, documentele internaţionale
consacră mai multe garanţii, care trebuie examinate cu privire la fiecare membru din
componenţa tribunalului în discuţie9:

2. Numirea judecătorilor10

6
Articolul 1 alin. 1 din Statutul Universal al Judecătorilor, adoptat de Uniunea Internaţională a Magistraţilor în
1999 la Taipei.
7
Declaraţia cu privire la principiile independenţei judiciare şi a accesului la justiţie a fost adoptată la Primul
Colocviu Internaţional Judiciar cu privire la Drepturile Omului ce a avut loc la Suva în Fiji, 6-8 august 2004.
8
A se vedea, de exemplu, documentul ONU E/CN.4/2000/61, Raportul Raportorului Special privind independenţa
judecătorilor şi a avocaţilor, p. 74; şi „Atacuri asupra justiţiei – Hărţuirea şi persecutarea judecătorilor şi a
avocaţilor” (Centrul pentru Independenţa Judecătorilor şi a Avocaţilor (CIJL), Geneva), a zecea ediţie, ianuarie
1999 – februarie 2000, p. 499.
9
Comisia EDO, 18.12.1980, nr. 8603/1979, Crociani ş.a. vs. Italia.
10
În Decizia nr. 39/1996, Curtea Constituţională din România a reţinut că sistemul de exigenţe creat pentru numirea
în funcţie a magistraţilor „este destinat realizării efective a principiului independenţei judecătorilor şi asigurării în
acelaşi timp a profesionalismului şi prestigiului justiţiei".

2
 Sisteme: Există mai multe sisteme naţionale de recrutare (numire) a
judecătorilor. În unele ţări aceştia sunt cooptaţi chiar de către corpul magistraţilor, în
altele sunt aleşi de către populaţie, iar în altele ei ocupă postul prin concurs, fără
amestecul vreunei puteri în această procedură. În cele mai multe state ei sunt numiţi de
către executiv.
Dreptul internaţional nu se limitează la un anumit mod de numire. Totuşi, în
aplicarea art. 24 din Pact s-au manifestat de către Comitetul pentru Drepturile Omului
din cadrul ONU mari rezerve asupra sistemului de alegere al judecătorilor în unele
state din SUA. Astfel, acestea a reţinut că „a fost îngrijorat pentru impactul pe care
actualul sistem de alegere a judecătorilor îl poate avea, în câteva state, asupra
implementării drepturilor” garantate prin articolul 14 din Pact, şi a salutat „eforturile
depuse de câteva state în adoptarea unui sistem de selecţie bazat pe merite”.
Comitetul a mai recomandat ca sistemul „de numire a judecătorilor prin alegeri să fie
reconsiderat în vederea înlocuirii acestuia cu un sistem de numire bazat pe merite de
către un organ independent”11.
Trebuie evitată numirea unui judecător pentru o perioadă de probă, cu excepţia
sistemelor legale în care numirea judecătorilor nu depinde de experienţa în practică a
acestora ca şi condiţie pentru numirea în profesia respectivă 12.

Criterii: Singurul criteriu de selecţie trebuie să fie unul obiectiv: aptitudinea

profesională a candidatului, nu recomandările unor persoane influente, ale politicului
sau ale publicului. Aceasta trebuie să vizeze integritatea, pregătirea şi competenţa
persoanelor recrutate. Declaraţia de la Beijing prevede încă un criteriu, acela al
independenţei persoanei şi impune ca pregătirea sa să constea în cea mai înaltă
calificare juridică13.
Orice metodă de selectare judiciară trebuie să prevadă garanţii contra numirilor
abuzive. În selectarea judecătorilor nu va fi nicio discriminare pe motive de rasă,
culoare, sex, religie, opinie politică sau de altă natură, origine naţională sau socială,
avere, naştere sau statut; situaţia în care există solicitarea expresă ca un candidat
pentru un post în domeniul judiciar să aibă naţionalitatea impusă de ţara interesată, nu
este considerată discriminatorie14.
Sunt ţări din lume unde s-au constatat încălcări ale independenţei justiţiei din
acest punct de vedere. De exemplu, în Sudan foarte puţine persoane care nu sunt
musulmani sau care sunt femei ocupă posturi judiciare la toate nivelurile 15, iar în Bolivia
judecătorii sunt numiţi în funcţie de apartenenţa lor politică” 16.

Mecanism: Numirea judecătorilor trebuie să constituie ea însăşi un factor

puternic pentru independenţă şi nu poate fi lăsată la discreţia exclusivă a Executivului
şi a Legislativului. Astfel, s-a stabilit că în sistemele unde judecătorii sunt numiţi sau
demişi de către Preşedinte sau Guvern cu aprobarea Parlamentului, se încalcă totuşi
11
Doc. ONU GAOR, A/50/40 (vol I), paragrafele 288 şi 301.
12
Standardele IBA, pct.23a.
13
Punctele 14 şi 15 din Declaraţia de la Beijing
14
Principiul nr. 10 din Principiile de Bază ale ONU.
15
Doc. ONU GAOR, A/53/40 (vol I), parag. 132. Recomandarea a şasea din Declaraţia de la Beirut prevede
înlăturarea din legi a discriminărilor legate de femei pentru asumarea responsabilităţilor judiciare.
16
Doc. ONU GAOR, A/52/40 (vol I), parag. 224.

3
independenţa justiţiei atât timp cât aceste decizii nu sunt luate prin consultarea unei
autorităţi juridice independente17.
Ca urmare, trebuie să existe un mecanism independent responsabil pentru
recrutarea şi sancţionarea disciplinară a magistraţilor. Consiliul Europei prevede în mod
expres că autoritatea competentă în privinţa selecţiei şi carierei judecătorilor trebuie să
fie independentă faţă de Guvern şi administraţie 18. Asociaţia Europeană a Magistraţilor
susţine direct că selecţia trebuie să fie făcută de un corp independent care îi reprezintă
pe judecători19.

3. Durata şi stabilitatea mandatului

Conform normativelor internaţionale, judecătorilor trebuie să li se garanteze
perioada de exercitare a funcţiei până la vârsta obligatorie de pensionare sau, dacă
sunt numiţi pe o perioadă determinată, până la finalul mandatului (permanenţa
existenţei)20. În acest din urmă caz, se consideră că o durată sub 10 ani nu satisface
condiţia de independenţă21.
Judecătorii numiţi cu titlu permanent nu pot fi revocaţi fără un just motiv atât
timp cât nu au atins vârsta pensionării obligatorii. Aceste motive, care trebuie să fie
definite în mod precis de lege, pot fi aplicate în ţările unde judecătorii sunt aleşi pentru
o perioadă determinată sau pot privi cazurile când judecătorul este incapabil să se
achite de funcţia sa judiciară ori a comis infracţiuni sau grave abateri disciplinare 22. În
Australia şi Canada sunt motive de revocare numai purtarea necorespunzătoare şi
inaptitudinea în îndeplinirea îndatoririlor.
În anumite ţări, sunt prevăzute proceduri de evaluare sau recertificare a
judecătorilor la diferite intervale de timp. În opinia Comitetului pentru Drepturile Omului,
această practică este contrară articolului 14 alin. (1) din Pactul internaţional cu privire la
drepturile civile şi politice.
De exemplu, în Peru judecătorii pot fi obligaţi să treacă printr-o procedură de
recertificare o dată la 7 ani pentru a fi autorizaţi să-şi menţină postul. Comitetul pentru
Drepturile Omului a considerat-o „o practică ce tinde să afecteze independenţa
autorităţii judecătoreşti, negând stabilitatea mandatului 23. Prin urmare, Comitetul a
recomandat ca „cerinţa ca judecătorii să fie recertificaţi să fie revizuită şi înlocuită
printr-un sistem de stabilitate a mandatului şi supraveghere judiciară independentă” 24.
Tot astfel, în Lituania, Comitetul a constatat că, deşi existau „dispoziţii noi destinate să
asigure independenţa autorităţii judecătoreşti, judecătorii instanţelor districtuale sunt
totuşi supuşi unei examinări de către puterea executivă după cinci ani în funcţie, pentru
17
În Zambia s-a propus modificarea Constituţiei cu privire la numirea judecătorilor Curţii Supreme de către
Preşedinte sub rezerva ratificării de către Adunarea Naţională, fără nici un fel de protecţie sau cercetare de către o
instanţă judiciară independentă (Doc. ONU GAOR, A/51/40, parag. 202 pentru Zambia şi Doc. ONU GAOR,
A/52/40 (vol. I), parag. 379 pentru Slovacia.
18
Principiul I pct 2 lit c) din Recomandarea (94) 12 a CoE.
19
Principiul 4 din Carta Judecătorilor în Europa, adoptată de Asociaţia Europeană a Magistraţilor, la 4 noiembrie
1997. Asociaţia are ca membri asociaţii naţionale din 38 de state europene.
20
Principiul ONU nr. 12 .
21
Raportorul Special privind independenţa judecătorilor şi avocaţilor, doc. ONU E/CN.4/2000/61/Add.1, Report on
the Mission to Guatemala [Raport privind misiunea în Guatemala], parag. 169 lit. (c).
22
Principiul 6 pct. 2 al Recomandării (94) 12 CoE.
23
Este situaţia din Peru, Doc. ONU GAOR, A/51/40, parag. 352.
24
Ibidem, paragraful 364.

4
asigurarea unei numiri permanente", astfel că a recomandat ca „orice asemenea
proces de examinare să se refere numai la competenţa judiciară şi să se desfăşoare
numai de către un organism profesional independent” 25.
Încetarea din funcţie poate avea loc, conform pct. 7 din Carta Europeană privind
Statutul Judecătorilor, ca urmare a demisiei, a inaptitudinii fizice constatate prin
expertiză medicală, a limitei de vârstă, a expirării mandatului prevăzut de lege sau prin
revocarea dispusă ca urmare a încălcării îndatoririlor impuse prin statut 26. Existenţa
vreuneia dintre aceste cauze, alta decât limita de vârstă sau expirarea mandatului
legal, trebuie să fie verificată de către organismul independent.
Standardele IBA prevăd că legislaţia referitoare la schimbări de termeni şi
condiţii ale serviciilor judiciare nu li se va aplica judecătorilor în funcţie la momentul
când e aprobată legea respectivă decât dacă schimbările îmbunătăţesc
termenii/condiţiile serviciului (pct. 19 şi 20a). În acelaşi sens, se prevede că numărul
judecătorilor de la instanţa supremă ar trebui să fie fix şi să nu poată fi modificat prin
lege (pct. 24). Nicio schimbare referitoare la vârsta de pensionare nu poate avea efect
retroactiv27.

4. Inamovibilitatea judecătorilor în cursul mandatului

Cea mai puternică garanţie a independenţei magistraţilor este inamovibilitatea
lor. Aceasta constă în aceea că ei nu pot fi mutaţi prin transfer, delegare, detaşare sau
promovare fără consimţământul lor liber (ianmovibilitatea rezidenţei) şi că pot fi
suspendaţi sau eliberaţi din funcţie numai în condiţiile prevăzute de legea care le
reglementează statutul (inamovibilitatea funcţiei) 28.
Deşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că numirea pe viaţă a
judecătorilor nu este necesară29, s-a subliniat totuşi că pe durata mandatului judecătorii
trebuie să se bucure de inamovibilitate. Curtea consideră că este respectată
independenţa judecătorilor chiar în absenţa reglementării exprese a inamovibilităţii lor,
atât timp cât aceasta este recunoscută în fapt şi sunt respectate celelalte condiţii
impuse de art. 6 parag. 1. Inamovibilitatea nu trebuie privită ca un privilegiu pentru
judecători, ci mai degrabă ca o garanţie pentru justiţiabili. Pentru justiţiabil, ea este o
garanţie că nu va putea fi constituită o instanţă specială, alcătuită prin deplasarea unor
judecători anume aleşi în scopul soluţionării procesului său 30. De aceea,
inamovibilitatea trebuie să se aplice şi cu privire la modul de desemnare a judecătorilor
în secţiile instanţelor şi cu privire la repartizarea dosarelor şi posibilitatea de schimbare
a judecătorului unei cauze. Astfel, există regula potrivit căreia unui judecător nu-i poate
25
A se vedea doc. ONU GAOR, A/53/40 (vol. I), parag. 173.
26
A se vedea secţiunea referitoare la „Răspunderea judecărilor”.
27
Articolul 8 alin. 3 din Statutul Universal al Judecătorilor.
28
Principiul inamovibilităţii, consacrat de art. 125 alin. (1) din Constituţia României a fost definit pentru prima dată
de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005 (publicată în M. Of. nr. 591 din 8 iulie 2005) cu
ocazia declarării neconstitutionalităţii unor dispoziţii din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile justiţiei
şi proprietăţii. Curtea a stabilit două definiţii ale acestui principiu: „judecătorilor nu li se poate modifica, fără
consimţământul lor, statutul în timpul exercitării funcţiei”, respectiv „acea stare de drept, care în garantarea
independenţei judecătorilor, îi apără de riscul de a fi demişi, destituiţi sau retrogradaţi la alte instanţe prin delegare,
detaşare sau chiar prin promovare, fără consimţământul lor”.
29
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, plângerea nr. 7360/76 în cauza Zand vs. Austria, hotărârea Le Compte,
Van Leuven şi De Meyere din 23 iunie 1981, seria A nr. 43, p. 24.
30
I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. I, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 56.

5
fi „luată” o cauză fără vreun motiv just (cum ar fi o boală gravă sau existenţa unui
interes personal în cauză)31.
Pentru aplicarea acestor principii este necesar ca toate deciziile privind cariera
profesională a judecătorilor să aibă la bază criterii obiective, începând cu meritul
profesional, luându-se în considerare calificarea, integritatea, competenţa şi eficienţa
lor.
Dispoziţii speciale există în materia promovării: Principiul ONU nr. 13 prevede că
„promovarea judecătorilor, oriunde există un asemenea sistem, ar trebui să se bazeze
pe factori obiectivi, în special pe competenţă, integritate şi experienţă”. Punctul 20 al
Declaraţiei de la Beijing adaugă şi condiţia de independenţă. Factori neadecvaţi,
precum sexul, rasa sau etnia 32, care nu sunt legaţi de meritele profesionale ale
judecătorilor în cauză, nu trebuie luaţi în considerare în scopul promovării 33. Carta
Judecătorilor în Europa, în principiul nr. 5, prevede că promovarea judiciară trebuie
decisă de un corp independent care să îi reprezinte pe judecători şi să aibă în vedere
principiile de obiectivitate, abilitate profesională şi independenţă a acestora.
Consiliul Europei prevede trei excepţii de la aplicarea principiului inamovibilităţii:
este permisă mutarea unui judecător fără acordul său cu titlul de sancţiune disciplinară;
dacă a fost pronunţată în cazul unei modificări legale a organizării judiciare; şi în cazul
încadrării temporare, pentru a ajuta o instanţă învecinată, caz în care durata maximă a
acestei încadrări este strict limitată prin statut 34.
Cu privire la desfiinţarea sau restructurarea unei instanţe, pentru a nu fi un motiv
de concediere a unor judecători, pct. 29 din Declaraţia de la Beijing prevede că toţi
membrii curenţi ai curţii trebuie să fie reînvestiţi în poziţia iniţială sau învestiţi într-o altă
instanţă de statut şi durată echivalente. Membrii curţii pentru care nu poate fi găsită o
poziţie alternativă trebuie despăgubiţi integral.

5. Siguranţa financiară
Importanta salarizării. O remunerare corespunzătoare a judecătorilor este
importantă pe de o parte pentru a atrage persoane calificate în domeniu şi, pe de altă
parte, pentru a reduce tentaţia judecătorilor de a ceda corupţiei şi influenţelor politice
sau altor influenţe necuvenite.
Sub acest aspect, Recomandarea nr. 94(12) privind independenţa, eficienţa şi
rolul judecătorului îndrumă, pe de o parte, ca puterea legislativă şi executivă să se
asigure că judecătorii sunt independenţi şi că această independenţă nu le este afectată
în niciun fel (Principiul I, pct. 2), şi, pe de altă parte, ca remuneraţia judecătorilor să fie
în concordanţă cu demnitatea şi statutul lor (Principiul III, pct. 1 lit. b). De asemenea,
31
Pct. 2 lit. f din Recomandarea (94) 12 CoE.
32
În ceea ce priveşte reprezentarea minorităţilor în profesia juridică în Statele Unite, a se vedea raportul elaborat de
Comisia Asociaţiei Baroului American, privind diversitatea rasială şi etnică în cadrul profesiei, intitulat Miles to Go
2000: Progress of Minorities in the Legal Profession [Drumul de parcurs 2000: Progresul minorităţilor în cadrul
profesiei juridice]. Conform acestui raport, reprezentarea minorităţilor în profesia juridică este semnificativ mai
redusă decât în cele mai multe alte profesii. Chiar dacă dedicat în principal avocaţilor, raportul conţine şi o
subsecţiune privind autoritatea judecătorească; a se vedea www.abanet.org/minorities .
33
Recomandarea nr. (94) 12 a CoE subliniază că „toate deciziile referitoare la selecţia şi cariera judecătorilor ar
trebui să se bazeze pe criterii obiective” şi că nu numai selecţia judecătorilor, ci şi cariera acestora „ar trebui să se
bazeze pe merit, având în vedere calificările, integritatea, capacitatea şi eficienţa”; mai mult, deciziile referitoare la
cariera judecătorilor trebuie să fie independente atât de guvern, cât şi de administraţie (principiul I.2.c).
34
Punctul 3.4 din Carta Europeană privind Statutul Judecătorilor.

6
Principiile ONU de Bază ale Justiţiei prevăd la pct.11 ca judecătorii să dispună de
remunerare corespunzătoare, precum şi de pensii adecvate. Iar Uniunea Internaţională
a Magistraţilor statuează că judecătorul trebuie să primească o remuneraţie suficientă
pentru a i se asigura o reală independenţă economică, remuneraţie care nu poate
depinde de rezultatele activităţii judecătorului 35.
Nivelul remuneraţiei. La stabilirea remuneraţiei trebuie să se ţină seama atât
de importanţa activităţii lor, cât şi de faptul că, de regulă, judecătorilor le este interzisă
exercitarea altor funcţii publice sau private. Prin Carta europeană privind statutul
judecătorilor, Consiliul Europei subliniază că nivelul remuneraţiei trebuie fixat în aşa fel
încât să îi pună pe magistraţi la adăpost de presiunile care vizează să le influenţeze
sensul deciziilor şi în general comportamentul jurisdicţional, alterându-le astfel
independenţa şi imparţialitatea. Remuneraţia poate să varieze în funcţie de vechime,
de natura atribuţiilor judecătorului care le exercită cu titlu profesional, sau în funcţie de
importanţa sarcinilor impuse, apreciate în condiţii de transparenţă. Statutul lor trebuie
să prevadă asigurarea judecătorului de profesie împotriva riscurilor sociale legate de
boală, maternitate, invaliditate, bătrâneţe şi deces 36.
Nivelul pensiei. Şi judecătorii care se pensionează au un regim financiar
deosebit. Carta Europeană privind Statutul Judecătorilor menţionează: 6.4. În mod
special, statutul garantează judecătorului care a împlinit vârsta legală pentru încetarea
din funcţie, după ce a exercitat-o ca profesie pe o perioadă stabilită, plata unei pensii al
cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite
pentru activitatea jurisdicţională. Tot astfel, art. 13 alin. 3 şi 4 din Statutul Universal al
Judecătorilor37 prevede: „Judecătorului îi este permis să iasă la pensie şi să primească
o pensie corespunzătoare categoriei sale profesionale. După pensionarea sa,
judecătorului nu-i va fi interzisă exercitarea unei alte activităţi profesionale în domeniul
juridic pe considerentul deţinerii, în trecut, de către acesta, a funcţiei de judecător”.
Modficarea salariilor. Problema se pune în legătură cu reducerea veniturilor
judecătorilor. Aceasta ar avea două efecte negative: pe de o parte, reducerea salariilor
la un nivel minim ar forţa judecătorii să se retragă din tribunal (modalitate indirectă de
revocarea a judecătorilor), pe de altă parte frica de reducerea salariilor ar forţa
judecătorii să caute a se potrivi pretenţiilor decidenţilor politici (modalitate indirectă de
a constrângere judecătorii în a pronunţa anumite soluţii).
Standardele adoptate de IBA 38 prevăd că pensiile şi salariile judiciare ar trebui
să fie modificate conform creşterii preţurilor, independent de controlul executiv (pct.
14). În anumite ţări39, salariile judecătorilor sunt protejate împotriva scăderilor, deşi
măririle salariale pot depinde de puterea executivă şi cea legislativă. IBA acceptă că
salariile judiciare nu pot fi micşorate în timpul serviciului unui judecător decât ca o
măsură economică de interes public (art. 15b).

35
Articolul 13 din Statutul Universal al Judecătorilor, adoptat de Uniunea Internaţională a Magistraţilor în 1999, la
Taipei.
36
Punctele 6.1 şi 6.2 din Carta europeană privind statutul judecătorilor, adoptată sub egida Consiliului Europei, de
către participanţii la reuniunea multilaterală consacrată statutului judecătorilor în Europa, organizată între 8 şi 10
iulie 1998 la Strasbourg.
37
Statutul Universal al Judecătorilor a fost adoptat de Uniunea Internaţională a Magistraţilor în 1999, la Taipei.
38
Standardele Minime de Independenţă Judiciară, adoptate de International Bar Association în 1982, la New Delhi.
39
De exemplu, Constituţia Australiei interzicereducerea salariilor judecătorilor.

7
 Sub acest aspect, relevăm o speţă din jurisprudenţa instanţei supreme
canadiene. Astfel, în cauza Manitoba Provincial Judges Assn. c. Manitoba (Ministerul
Justiţiei), Curtea Supremă Canadiană a trebuit să stabilească „dacă şi în ce mod
garanţia independenţei judecătoreşti prevăzută în secţiunea 11 litera (d) din Carta
Canadiană a Drepturilor şi Libertăţilor limitează modalitatea şi măsura în care
guvernele şi organismele legislative provinciale pot reduce salariile judecătorilor
instanţelor provinciale”.40 Ca parte a planului său de reducere a deficitului bugetar,
provincia adoptase legea privind reducerea salariilor în sectorul public, prin care
diminua salariile judecătorilor provinciali şi ale altor categorii de judecători plătiţi din
bugetul public în provincie. În urma acestor reduceri salariale, numeroşi acuzaţi au
contestat constituţionalitatea procedurilor deschise împotriva acestora în faţa Curţii
Provinciale, pretinzând că, în urma reducerilor salariale, instanţa îşi pierduse statutul
de tribunal independent şi imparţial. Curtea Supremă a concluzionat că reducerile
salariale „ca parte a unei măsuri economice publice globale erau în conformitate cu
secţiunea 11 litera (d) din Cartă”, deoarece „nu existau probe conform cărora reducerile
au fost introduse pentru a influenţa sau manipula puterea judecătorească”. 41 Totuşi
ceea ce constituia o încălcare a independenţei judecătoreşti a fost refuzul guvernului
din Manitoba de a semna o recomandare comună către Comitetul de remunerare a
judecătorilor „dacă judecătorii nu erau de acord să renunţe la contestarea juridică” a
legii prin care era impusă reducerea salarială. Curtea a considerat că prin aceasta
guvernul „a impus presiuni economice asupra judecătorilor, astfel încât aceştia să
accepte constituţionalitatea schimbărilor salariale propuse” 42. În opinia sa, „componenta
de siguranţă financiară a independenţei judiciare trebuie să includă protejarea
capacităţii judecătorilor de a contesta legislaţia care se referă la propria independenţă
fără o percepţie plauzibilă a unei posibile sancţiuni financiare din partea guvernului din
acest motiv”43.

6. Protecţia judecătorilor
Puterea de decizie pe care o au judecătorii poate duce la emiterea de hotărâri
nepopulare. Pentru a împiedica declanşarea unor represalii contra lor trebuie instituit
un sistem de protecţie.
La nivel fizic, judecătorilor trebuie să li se creeze un spaţiu de judecată
corespunzător, unde să poată exercita poliţia instanţei, dar să fie şi asiguraţi că vor fi
împiedicate acţiuni negative din partea nemulţumiţilor, exercitate asupra lor sau a
familiilor lor. Protecţia trebuie asigurată, potrivit pct.40 din Declaraţia de la Beijing, de
către autorităţile executivului. În acest sens, Principiul 3 pct.2 din Recomandarea (94)
12 prevede că „Trebuie luate toate măsurile necesare pentru a veghea la securitatea
judecătorilor, mai ales prin prevederea prezenţei pazei în incinta tribunalelor sau prin

40
(1997) N.C.S. 3 Manitoba Provincial Judges Assn. vs. Manitoba (Ministerul Justiţiei) p.5, referinţe la
http://en.wikipedia.org/wiki/Provincial_Judges_Reference şi pe larg la
http://scc.lexum.umontreal.ca/en/1997/1997rcs3-3/1997rcs3-3.html.
41
Idem, p. 12.
42
Ibidem. Comitetul de remunerare a judecătorilor era un organism creat prin Provincial Court Act în scopul
prezentării de rapoarte privind salariile judecătorilor în faţa puterii legislative.
43
Ibidem.

8
protecţia de către poliţie a judecătorilor care ar putea să devină sau care sunt victime
ale unor ameninţări grave”44.
La nivel profesional însă, trebuie să îi protejeze un organism independent de
puterea executivă sau de cea legislativă. Consiliul Europei recomandă ca acest
organism să fie alcătuit cel puţin jumătate din judecători aleşi de colegii lor, astfel încât
să se asigure cea mai largă reprezentare posibilă. Orice judecător care consideră că
drepturile sale statuare sau, într-o manieră mai generală, independenţa sa sau cea a
justiţiei sunt ameninţate sau nesocotite în vreun fel, trebuie să aibă posibilitatea de a
sesiza acest organism, care să dispună de mijloacele efective în scopul de a remedia
acest lucru sau a propune remedierea lui 45. Organizaţia LAWASIA susţine că în
componenţa acestui organism ar trebui să intre doar reprezentanţi ai celei mai înalte
jurisdicţii şi ai profesiilor legale independente 46.
Comitetul pentru Drepturile Omului a fost îngrijorat că în Cambodgia Consiliul
Suprem al Magistraturii „nu era independent de influenţa guvernului” şi că „încă nu
fusese în măsură să abordeze acuzaţiile de incompetenţă şi comportament lipsită de
etică”. Date fiind celelalte preocupări ale sale, inter alia cu privire la faptul că Ministerul
Justiţiei emitea circulare obligatorii pentru judecători, Comitetul a recomandat statului
parte „să ia măsuri urgente pentru consolidarea autorităţii judecătoreşti şi pentru
garantarea independenţei sale, precum şi pentru a asigura soluţionarea promptă a
tuturor acuzaţiilor de corupţie sau presiuni neavenite asupra autorităţii judecătoreşti” 47.

7. Răspunderea judecătorului
a. Cu privire la răspunderea civilă şi penală, art. 10 din Statutul Universal al
Judecătorilor prevede: „Când aceasta este admisă, acţiunea civilă îndreptată împotriva
unui judecător, precum şi aceea în materie penală, inclusiv arestarea, trebuie efectuate
în condiţii ce nu pot avea drept obiect exercitarea unei influenţe asupra activităţii
judiciare a acestuia.”
Fiind paznicii independenţei şi cei care interpretează legea, judecătorii nu pot
face obiectul unor acţiuni disciplinare în baza simplei exercitări a funcţiilor lor
judecătoreşti, cu excepţia cazului în care comportamentul nedemn al unui judecător
este dovedit. Mult mai important este faptul că judecătorii nu pot fi constrânşi să
lucreze sub ameninţarea unei sancţiuni financiare, a cărei existenţă poate influenţa,
chiar inconştient, hotărârile lor48. Erorile judiciare trebuie să fie soluţionate pe calea
apelului, în spiritul respectării jurisdicţiei şi a procedurii, interpretând, aplicând legea
sau evaluând probele; celelalte erori judiciare care nu pot fi îndreptate prin acest mod
trebuie să conducă, cel mult, la o acţiune a părţii nemulţumite împotriva statului.
Judecătorii trebuie să beneficieze de libertate absolută pentru a se apăra în
cadrul acţiunilor corelate cu exercitarea, cu bună-credinţă a funcţiilor lor, acţiuni
îndreptate direct împotriva lor.

44
H.G. nr. 719/2005 prevede 4221 posturi de gardieni pentru instanţe şi 1.450 de posturi pentru protejarea
judecătorilor şi procurorilor şi a familiilor acestora, în cazul când au fost ameninţaţi.
45
Punctele 1.3 şi 1.4 din Carta Europeană privind Statutul judecătorilor.
46
Punctul 8 din Declaraţia de la Beijing.
47
Doc. ONU GAOR, A/54/40 (vol. I), parag. 299, 300.
48
A se vedea Avizul 3 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) privind principiile şi
reglementările care domină imperativele profesionale care se aplică judecătorilor şi în mod special deontologia,
comportamentele incompatibile şi imparţialitatea, parag. 5.3 şi 5.3.

9
 Astfel, Carta Europeană privind Statutul Judecătorilor în paragrafele 5.1 şi 5.2
prevede că „Încălcarea de către un judecător a uneia dintre îndatoririle expres stabilite
prin statut (şi una dintre obligaţii este asigurarea unui proces echitabil, aplicarea
normelor de procedură în mod corect şi ocrotirea drepturilor celor implicaţi – n.ns.) nu
poate fi sancţionată decât prin decizia, la propunerea, recomandarea sau cu acordul
unui organ jurisdicţional sau unei instanţe alcătuite cu cel puţin jumătate dintre
judecătorii aleşi, în cadrul unei proceduri contradictorii în care judecătorul poate fi
asistat pentru a-şi asigura apărarea. Gravitatea sancţiunilor aplicabile este precizată
prin statut şi aplicarea acestora este supusă principiului proporţionalităţii. Decizia de
aplicare a sancţiunii pronunţate de o autoritate executivă, de un organ jurisdicţional sau
de o instanţă menţionată în acest alineat poate fi atacată cu recurs în faţa unei instanţe
superioare cu caracter jurisdicţional”. Pe de altă parte, „orice persoană trebuie să aibă
posibilitatea de a adresa unui organism independent, fără un formalism excesiv,
reclamaţii privind nereguli în funcţionarea justiţiei într-o anumită cauză. Acest organism
poate, în cazul în care o examinare prudentă şi atentă a reclamaţiei relevă o încălcare
ca cea menţionată la punctul 5.1. din partea judecătorului, să sesizeze instanţa
disciplinară sau cel puţin să recomande o asemenea sesizare unei anumite autorităţi
care are, potrivit statutului, competenţa de a o face”.
Într-o concepţie oarecum diferită, Principiul ONU nr. 16 acordă imunitate civilă
judecătorilor: „Fără a aduce vreo atingere procedurii disciplinare sau dreptului de a face
apel ori de a obţine o compensaţie din partea statului, în acord cu legile naţionale,
judecătorii nu vor putea fi acţionaţi în judecată civilă, pentru îndeplinire de acte abuzive
sau pentru omisiuni în exercitarea funcţiilor lor judiciare”. Ceea ce, desigur, nu exclude
răspunderea statului pentru erorile judiciare.
În acelaşi fel, pct. 32 din Declaraţia de la Beijing prevede că „Fără prejudicierea
vreunei proceduri disciplinare sau a vreunui drept de apel sau a unei compensaţii de la
stat, în concordanţă cu dreptul intern, judecătorii trebuie să beneficieze de imunitate
raportat la despăgubiri monetare, la acţiuni necorespunzătoare sau la omisiuni în
exercitarea funcţiilor lor juridice”.

b. În caz de incapacitate profesională şi pentru comiterea de abateri

disciplinare, împotriva judecătorului pot fi luate anumite măsuri. Se pune problema
modalităţii de stabilire a tipurilor de sancţiuni şi a organismului care să le aplice.
Ocrotirea independenţei. Principiul 6 pct. 2 al Recomandării (94) 12 solicită în
mod expres ca aplicarea sancţiunilor să nu aducă atingere independenţei justiţiei: este
esenţial ca judecătorii să nu fie supuşi unor măsuri disciplinare datorită opoziţiei faţă de
fondul cauzei decise de judecătorul în cauză. În ceea ce priveşte Belarus, Comitetul
pentru Drepturile Omului a menţionat „cu îngrijorare acuzaţiile referitoare la demiterea
a doi judecători de către Preşedinte (…) deoarece în cursul îndeplinirii atribuţiilor
judiciare ale acestora nu au reuşit să impună şi să colecteze o amendă impusă de
puterea executivă”49.
Organ competent. În baza dreptului internaţional, judecătorilor supuşi unor
proceduri disciplinare trebuie să li se garanteze o procedură legală corectă în faţa unui
organism competent, independent şi imparţial care trebuie să fie – sau să fie controlat
de – o autoritate independentă de puterea executivă. Deşi Comitetul pentru Drepturile
49
Doc. ONU GAOR, A/53/40 (vol. I), parag. 149.

10
Omului consideră că termenul „independent” din art. 14 alin. (1) al Pactului cere ca un
comportament profesional lipsit de etică să fie abordat de către un organ pe deplin
independent de influenţa guvernamentală, din reglementarea Principiilor nu rezultă
însă această cerinţă: principiul 17 se referă numai la „o procedură corespunzătoare” 50
şi principiul 20 recomandă ca deciziile din cadrul procedurilor disciplinare şi de altă
natură „ar trebui supuse unei examinări independente”51.
Totuşi, s-ar părea că, cel puţin în temeiul Convenţiei Americane a Drepturilor
Omului, puterea legislativă poate deschide proceduri disciplinare împotriva judecătorilor
curţilor constituţionale, cu condiţia ca organismul care stabileşte acuzaţiile să respecte
în mod strict principiile independenţei şi imparţialităţii şi ca procedurile respective să fie
în conformitate cu garanţiile unei proceduri legale corecte stabilite la articolul 8 din
Convenţie.
IBA admite că Executivul ar putea participa la procedura disciplinară a
judecătorilor numai când este vorba de plângerile adresate lor sau la iniţierea
procedurilor disciplinare, dar nu şi la adjudecarea unor asemenea probleme. Puterea
de a disciplina sau de a înlătura un judecător trebuie exercitată într-o instituţie care să
fie independentă de Executiv52.
Principiul 6 pct. 3 din Recomandărea (94)12 propune statelor să constituie
conform legii un organ special însărcinat să aplice sancţiunile şi măsurile disciplinare,
atât timp cât ele nu sunt examinate de un tribunal, ale cărui decizii trebuie să fie
controlate de un organ judiciar superior sau ca această autoritate să fie ea însăşi un
organ judiciar superior. Legea trebuie să prevadă procedurile potrivite pentru ca
judecător urmărit să beneficieze cel puţin de toate garanţiile unei proceduri echitabile
prevăzute de Convenţie, de exemplu prin prevederea posibilităţii de prezentare a
argumentelor sale într-un termen rezonabil şi prin prevederea dreptului de a răspunde
la toate acuzaţiile aduse contra lui.
Mult mai simplu, Carta Judecătorilor în Europa prevede că organismul
competent trebuie să fie alcătuit din judecători, care să acţioneze după reguli
prestabilite şi nu ad-hoc. (principiul nr. 9).

Motive. Conform principiilor nr. 18 şi 19 al ONU, judecătorii sunt supuşi

suspendării sau eliminării numai din motive de incapacitate sau comportament care-i
face necorespunzători pentru îndeplinirea îndatoririlor lor. Toate procedurile
disciplinare, de suspendare sau de demitere sunt determinate în conformitate cu
standardele existente de conduită judiciară.
Principiul 6 pct. 1 din Recomandarea nr. (94) 12 prevede posibilitatea luării de
măsuri dacă judecătorii nu-şi îndeplinesc obligaţiile într-o manieră eficace şi adecvată
sau în caz de abateri disciplinare.

50
„Orice acuzaţie sau plângere făcută împotriva unui judecător, în ceea ce-i priveşte capacitatea judiciară sau
profesională, va fi luată în considerare fără întârziere şi în mod echitabil, după o procedură adecvată. Judecătorul
are dreptul să răspundă învinuirilor şi va fi audiat în mod echitabil. Examinarea cazului în stadiul său iniţial va fi
confidenţială, cu excepţia cazului în care judecătorul va solicita să se procedeze altfel”.
51
„Deciziile din cadrul procedurilor disciplinare, de suspendare sau demitere ar trebui supuse unei examinări
independente. Acest principiu nu se aplică deciziilor instanţei supreme şi celor ale autorităţii legislative în proceduri
de destituire sau similare”.
52
Punctul 4.a din Standardele IBA.

11
 În fine, potrivit principiului nr. 9 al Cartei Judecătorilor în Europa, greşelile
judiciare sunt motivul sancţionării disciplinare a judecătorului.
Oricum, fundamentele înlăturării unui judecător trebuie reglementate în mod clar
în lege şi pot fi numai motive infracţionale, neglijenţe vizibile şi repetate sau datorită
unei incapacităţi psihice sau fizice pe care a arătat-o el însuşi, incompatibile cu funcţia
de judecător53.

Măsuri. Doar Recomandarea (94) 12 prevede măsurile care s-ar putea lua:
desesizarea judecătorului (această măsură este amintită însă şi în Declaraţia de la
Beirut drept sancţiune pentru incompetenţa judecătorului); atribuirea altor sarcini
judecătorului; sancţiuni pecuniare, cum ar fi reducerea remuneraţiei pe o perioadă
determinată de timp; suspendarea.

8. Libertatea de exprimare şi asociere

Drepturile judecătorilor la libertate de exprimare şi asociere sunt esenţiale într-o
societate democratică care respectă statul de drept şi drepturile omului. Dreptul la
asociere profesională al judecătorilor trebuie recunoscut, pentru a permite judecătorilor
să fie consultaţi mai ales asupra regulilor statutare ale acestora, aspra eticii şi a altor
chestiuni, asupra problemelor justiţiei, şi pentru a permite apărarea intereselor lor
legitime54.
La fel ca orice cetăţean, judecătorii au libertate de exprimare, credinţă, asociere
şi întrunire, totuşi cu condiţia ca prin exercitarea acestor drepturi să se comporte
întotdeauna astfel încât să păstreze demnitatea funcţiei, precum şi imparţialitatea şi
independenţa autorităţii judecătoreşti 55
Potrivit Principiului 9 ONU, judecătorii sunt liberi să pună bazele şi să se alăture
unor asociaţii de judecători sau altor organizaţii care să le reprezinte interesele, care să
promoveze pregătirea lor profesională şi care să protejeze independenţa justiţiei. Şi
Principiul 4 al Recomandării nr. (94) 12 prevede că „Judecătorii trebuie să fie liberi de a
crea asociaţii având, singure sau în colaborare cu alte organe, sarcina de a conserva
independenţa lor şi de a le proteja interesele”.
Garanţia de independenţă nu este doar obiectivă, ea este de asemenea
subiectivă, în sensul că judecătorul trebuie să-şi cultive propria independenţă. Ea
trebuie să existe chiar în raport cu propria sa persoană. Magistraţii trebuie să se
preocupe de apărarea independenţei lor, evitând orice act, orice cuvânt susceptibil să
arunce îndoială asupra imparţialităţii lor 56.

9. Formare şi educaţie
Una din condiţiile de bază ale independenţei este pregătirea profesională.
Formarea şi educaţia permanentă a judecătorilor îi va face neşantajabili, rezistenţi la
acte de corupţie şi este esenţială pentru respectarea în practică a drepturilor omului şi
a face dreptate cu celeritate.

53
Punctul 29 din Standardele IBA.
54
Articolul 12 din Statutul Universal al Judecătorilor.
55
Principiul 8 din Principiile de bază.
56
W. Ganshof van der Meersch, Reflecţii asupra artei de a judeca şi de a exercita funcţia judiciară, J.T., 1973, p.
511.

12
 Judecătorului îi revine ca obligaţie fundamentală îndatorirea de a-şi dezvolta
calităţile intelectuale şi morale care stau la baza conduitei independente şi imparţiale în
judecarea fiecărui caz. De aceea principiul independenţei judecătorului se află într-o
strânsă legătură cu principiul responsabilităţii judecătorului pentru calitatea activităţii
sale profesionale, iar echilibrul dintre aceste două principii creeează condiţiile
procesului echitabil.
Principiul V.3.g al Recomandării nr. (94) 12 a Consiliului Europei prevede ca
„judecătorii să urmeze toate etapele de pregătire profesională necesare pentru a-şi
îndeplini atribuţiile într-o manieră eficientă şi adecvată. Statele trebuie să adopte
măsuri efective în acest sens şi să ia măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că
mai mulţi judecători beneficiază de formare corespunzătoare”. Declaraţia de la Cairo
prevede în recomandarea nr. 3 că toate aspectele referitoare la studiul şi programele
de instruire, asigurate de stat, trebuie supuse supervizării judecătoreşti, şi că
programele de calificare se vor concentra atât pe instruirea profesională şi judiciară, cât
şi pe cea legată de dezvoltarea individuală. Dar responsabilitatea pregătirii adecvate
revine în egală măsură judecătorilor înşişi şi asociaţiilor profesionale de judecători,
conform principiului 9 din Principiile de bază.
Formarea nu trebuie să privească doar dreptul naţional, substanţial şi
procedural, ci şi dreptul internaţional al drepturilor omului şi programe de educaţie
privind contextul social57.

10. Publicitatea şedinţei de judecată

Asigurarea publicităţii dezbaterilor care se desfăşoară în faţa judecătorilor este o
garanţie a corectitudinii şi imparţialităţii judecătorilor, a independenţei acestora,
contribuind totodată la promovarea încrederii cetăţenilor în administrarea justiţiei 58.
Articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului permite instanţei să
decidă desfăşurarea dezbaterilor în şedinţă secretă dacă dezbaterea publică ar putea
vătăma ordinea sau moralitatea publică sau părţile şi ar aprecia că astfel s-ar asigura o
mai bună judecare sau administrare a probelor. În acest fel, judecătorul este chemat să
facă o permanentă analiză a interesului public şi privat din cauză.
Cu privire la pronunţarea soluţiilor, Curtea de la Strabourg a reţinut că pentru a fi
respectate exigenţele art. 6 din Convenţie nu este absolut necesar ca pronunţarea să
fie făcută în şedinţă publică, hotărârile putând fi aduse la cunoştinţă publică şi într-o
altă modalitate, cum ar fi, spre exemplu, depunerea hotărârii la grefa accesibilă
publicului59.

11. Obligaţia motivării hotărârii

57
Dacă programe educaţionale precum, de exemplu, „educaţia privind contextul social” ar trebui să fie obligatorii
pentru judecători şi, în acest caz, în ce mod vor răspunde judecătorii pentru refuzul de a participa este totuşi o
chestiune care a dat naştere la dezbateri în Canada – a se vedea discursul Onorabilului Antonio Lamer, P.C.,
judecător şef al Canadei, „The Tension Between Judicial Accountability and Judicial Independence: A Canadian
Perspective” [Tensiunea dintre răspunderea judiciară şi independenţa judiciară: o perspectivă canadiană] (Singapore
Academy of Law Annual Lecture 1996 [Academia de lectură juridică anuală, din Singapore, 1996]), publicat la
www.sal.org.sg/lect96.html, discuţie la pp. 8-9.
58
C.C., Decizia nr. 308 din 08.07.2004, publicată în M.Of. nr. 887/29.09.2004.
59
CEDO, Băcanu şi SC «R» SA vs. România, hotărârea din 03.03.2009.

13
 Este inerent noţiunii unui tribunal competent, independent şi imparţial faptul că
acesta trebuie să-şi motiveze deciziile. Principiul V pct 3b) din Recomandarea (94) 12
arată că judecătorii, cu excepţia cazului când legea sau practica stabilă dispun altfel,
trebuie să-şi motiveze decizia lor clar şi complet, utilizând termeni uşor de înţeles.
În legătură cu acest aspect, Curtea Europeană a susţinut, în cauza Higgins şi
alţii, că această obligaţie „nu poate fi înţeleasă ca necesitând un răspuns detaliat la
fiecare argument”, dar că „măsura în care se aplică această sarcină de a motiva poate
varia în funcţie de natura deciziei şi trebuie determinată ţinând cont de împrejurările
cauzei”60. Atunci când Curtea de Casaţie nu a dat în hotărârea sa explicaţii exprese şi
specifice asupra unei reclamaţii conform căreia Curtea de Apel nu a fost imparţială,
Curtea a stabilit o încălcare a articolului 6 paragraful 1 61.

12. Importanţa independenţei justiţiei

Pentru funcţionarea adecvată a justiţiei, independenţa acesteia asigură
imparţialitatea judecătorilor şi, astfel, obiectivitatea şi corectitudinea soluţiei pronunţate
de ei.
În guvernările moderne, un grad înalt de independenţă a justiţiei se corelează cu
stabilitatea politică, respectul drepturilor omului şi vitalitatea altor instituţii democratice.
Astfel, independenţa are efect şi asupra vieţii sociale: ea este importantă pentru
creşterea economică (studiile din Anglia) şi pentru libertatea politică 62 (studiile din
SUA).

60
CEDO, Higgins şi alţii vs. Franţa, 1998, Rapoartele 1998-I, p. 60, alin. 42.
61
Idem, p. 61, alin. 43.
62
Aceasta din moment ce justiţia soluţionează conflictele dintre oamenii politici, partidele politice, guvernare şi
cetăţeni etc.

14