Impactul accidentului nuclear de la Cernobîl

Accidentul nuclear de la Cernobîl (Ucraina), survenit la 26 aprilie 1986,

a avut consecinţe majore asupra populaţiei şi mediului ambiant, fiind
considerat cel mai grav accident nuclear din istoria utilizării paşnice a energiei
nucleare.
Situată la 130 km nord-vest de capitala Ucrainei – Kiev, C.N.E. Cernobîl
cuprindea 4 reactoare nucleare de tip R.B.M.K.-1000, puse în funcţiune între
1978 şi 1983.
Raportul oficial, prezentat de specialiştii Comitetului de Stat pentru
utilizarea energiei nucleare din fosta U.R.S.S. la întrunirea din august 1986 de
la sediul A.I.E.A. din Viena, indică drept cauză a producerii accidentului de la
Cernobîl un experiment neautorizat, pe parcursul căruia operatorii au încălcat
procedura de funcţionare a reactorului nuclear, prin extragerea barelor de
control din zona activă şi scoaterea din funcţiune a sistemului de oprire
automată a reactorului.
Acest experiment urmărea prelungirea alimentării cu energie electrică de
la turbina centralei, care are un moment de inerţie foarte mare, astfel încât să
acopere un scurt interval de timp (cca. 30 secunde) necesar pornirii
generatoarelor Diesel de avarie.
În esenţă, testul consta în a vedea cât timp va fi disponibilă această
energie electrică spre a păstra în funcţie pompele primare de transport al
căldurii din reactor (pompele de răcire).
Scăderea drastică a puterii reactorului la un nivel sub 7% din puterea
nominală, dublată de extragerea barelor de control, absorbante ale neutronilor
formaţi în urma reacţiei de fisiune şi de scoaterea din funcţiune a semnalelor
de oprire în caz de urgenţă a reactorului, a dus la diminuarea considerabilă a
cantităţii de apă de răcire din zona activă şi supraîncălzirea elementelor de
uraniu şi a blocurilor de grafit în care acestea se găseau.
 Puterea a început să crească încet, apoi tot mai repede, astfel încât la ora
1:24 un operator a acţionat butonul de oprire a reactorului.
Aceasta a cauzat o creştere rapidă a puterii reactorului (în cel mult 4
secunde puterea a crescut de aproximativ 100 ori), ducând la distrugerea sa.
Explozia de energie astfel creată a scăpat de sub control, distrugând
jumătatea de sus a zonei active, clădirea de deasupra reactorului şi o parte din
pereţii laterali ai centralei nucleare.
Fragmente incandescente de uraniu şi grafit au fost proiectate în urma
exploziei în exteriorul reactorului şi au căzut pe acoperişul clădirii turbinei,
provocând numeroase incendii.
Accidentul de la Cernobîl a dus la eliberarea în atmosferă a peste 50
tone de combustibil nuclear sub formă de particule de dioxid de uraniu şi de
131 239
produşi de fisiune puternic radioactivi (iod – I; plutoniu – Pu; cesiu –
134 137 239 89 90
Cs şi Cs; neptuniu – Np; stronţiu – Sr şi Sr; s.a.).
Dintre aceştia, cele mai importante urmări le-au avut:
- iodul 131, care este absorbit la nivelul glandei tiroide, putând genera
cancerul tiroidian;
- cesiul 134 şi 137, care inhalat sau ingerat în organism, poate afecta
organele interne, ducând la cazuri de cancer pulmonar, leucemie sau
mutaţii genetice;
- stronţiul 90, care se acumulează în schelet, producând tumori osoase
şi, în stadiul final, leucemie.
Estimări mai recente indică eliberarea în atmosferă a 3-4% din
combustibilul nuclear prezent în reactor în momentul accidentului, 20-60% din
radionuclizii volatili şi aproape 100% din gazele nobile (A.I.E.A. Bulletin, nr.
3/1996).
Nivelul total al activităţii materialelor radioactive rezultate prin
explozia reactorului Cernobîl-4 este estimat la aproximativ 12x10 1 8 unităţi
Becquerel (Bq), dintre care 6-7x10 1 8 Bq gaze nobile; 1,3-1,8 x10 1 8 Bq iod 131;
0,05 x10 1 8 Bq cesiu 134 şi 0,09 x10 1 8 Bq cesiu 137.
 Aceste valori reprezintă cca. 50-60% din cantitatea totală de iod 131
existentă în zona activă a reactorului nuclear în momentul accidentului şi în
jur de 20-40% din cantitatea totală de izotopi radioactivi ai cesiului.
În zilele care au urmat exploziei reactorului Cernobîl-4 au lucrat în zona
sinistrată peste 30.000 de persoane (operatori, ingineri, muncitori, pompieri,
poliţişti, forţele armate), care au acoperit reactorul avariat cu 5.000 tone de
nisip, argilă, plumb, bor şi alte materiale.
În octombrie 1986, pentru a opri emisiile radioactive, zona activă a
reactorului a fost acoperită într-un imens “sarcofag” de beton, care ecranează
radiaţiile, permiţând continuarea activităţii la grupurile nucleare aflate în
apropiere.
Impactul accidentului nuclear de la Cernobîl asupra zonelor bine
populate din vecinătate a fost foarte puternic, ducând la decesul a 32 persoane
în zilele următoare producerii accidentului nuclear şi la evacuarea a peste
135.000 locuitori din zona sinistrată, pe o rază de 30 km în jurul reactorului
avariat.
Suprafaţa afectată de efectele imediate ale accidentului nuclear de la
Cernobîl, cuprinde peste 40.000 km 2 şi un număr de 2.290 localităţi, cu o
populaţie totală ce depăşeşte 3,5 milioane locuitori.
Dintre acestea, 786 aglomerări umane, cu o populaţie de peste 272 mii
locuitori se situează în zonele cu un control radiologic permanent.
În urma controalelor radiologice efectuate pe grupe de populaţie s-au
diferenţiat patru categorii distincte:
- în primul rând persoanele implicate direct în diminuarea efectelor
accidentului (operatori, ingineri, pompieri, muncitori, poliţişti, militari), care
au fost expuse la o doză medie estimată la 250 mSv (de 5 ori valoarea anuală
maximă admisă pentru personalul C.N.E. şi de 50 ori valoarea anuală maximă
admisă pentru populaţie);
- sutele de mii de oameni trimişi să decontamineze zona sinistrată
(“lichidatorii”), care au primit o doză medie estimată la 100 mSv;
 - cei 135.000 locuitori evacuaţi la începutul lunii mai din zonele
învecinate, care au primit o doză medie estimată sub 50 mSv (doar 10% au
primit o doză mai mare de 50 mSv şi mai puţin de 5% doze superioare valorii
de 100 mSv);
- populaţia din alte zone ale fostei U.R.S.S., din statele est-europene
învecinate C.N.E. Cernobîl şi din alte părţi ale Europei – o doză medie
adiţională de 0,8 mSv.
Accidentul nuclear de la Cernobîl a avut un impact deosebit şi asupra
spaţiilor agricole din regiunile învecinate.
Astfel, depunerile radioactive de cesiu-137 au afectat mari suprafeţe
agricole situate la distanţe destul de mari de centrala nucleară Cernobîl:
- 10.000 km 2 de sol prezentau o activitate medie de peste 15 unităţi
Curie pe km 2 (Ci/km 2 ), ceea ce reprezintă o valoare de 2.000 ori mai mare
decât normele maxime admise de I.C.R.P. (International Comission on
Radiological Protection);
- peste 29.200 km 2 de teren agricol de cea mai bună calitate prezentau un
nivel al activităţii datorate cesiului-137 cuprins între 5-15 unităţi Curie pe km 2
(Ci/km 2 ), dintre care 16.500 km 2 în Belarus, 8.100 km 2 în Ucraina şi 4.600 km 2
în Federaţia Rusă;
- o suprafaţă totală de 100.000 km 2 din Ucraina, Belarus şi Federaţia
Rusă au înregistrat niveluri ale radioactivităţii cuprinse între 1-5 unităţi Curie
pe km 2 (Ci/km 2 ). Cu începere din luna iunie 1986, a fost stabilit planul de
evacuare şi decontaminare a zonelor afectate de accidentul nuclear de la
Cernobîl, suprafeţe întinse de sol cernoziomic foarte productiv fiind fie scoase
din circuitul agricol şi declarate terenuri neproductive, fie incluse într-un
program de decontaminare şi supraveghere permanentă sau periodică.
Peste 70.000 hectare de teren agricol de productivitate ridicată au fost
excluse odată cu declararea zonei interzise pe o rază de 30 km în jurul
reactorului avariat, alte suprafeţe agricole ce totalizau 100.000-150.000
hectare au fost declarate terenuri neproductive iar alte 2 milioane hectare au
necesitat o îndelungată decontaminare radioactivă.
 Au fost compromise importante suprafeţe agricole situate chiar la
distanţe de peste 300 kilometri de reactorul avariat.
La nivelul continentului s-au evidenţiat mai multe regiuni afectate de
accidentul nuclear de la Cernobîl:
- estul şi nordul Europei (Ucraina, Belarus, Rusia, Statele baltice,
Polonia, Suedia, Norvegia şi Finlanda);
- Europa Centrală şi de Vest (centrul şi sudul Germaniei, Austria, nordul
Italiei, partea sudică a Elveţiei, estul Franţei şi nordul Marii Britanii);
- statele din sud-estul Europei (România, Bulgaria).
Răspândirea norului radioactiv rezultat din explozia reactorului
Cernobîl-4 pe aproape jumătate din suprafaţa continentului european se
datorează în mare măsură circulaţiei unor mase de aer cu predominanţă vestică
şi nord-vestică, ce au ridicat produsele de fisiune la o înălţime de peste 1.500
m, propagându-le asupra unor întinse zone din centrul şi nordul Europei.
Se estimează astfel că în jur de 20-30% din totalul depunerilor
radioactive provenite din accidentul nuclear de la Cernobîl s-a răspândit cu
precădere în Suedia, Germania, Franţa şi Marea Britanie.
De asemenea, accidentul nuclear de la Cernobîl a generat o creştere a
radioactivităţii apei în bazinul Mării Negre.
În timp ce accidentul de la centrala nucleară Three Mile Island-2 a
afectat în mare măsură doar programul nuclear al S.U.A., accidentul nuclear de
la Cernobîl a avut o repercusiune deosebită asupra dezvoltării energeticii
nucleare în numeroase state europene.
Astfel, ca urmare a îngrijorării crescânde a opiniei asupra utilizării
energiei nucleare, state precum Suedia, Belgia, Finlanda şi Olanda au renunţat
la construirea de noi centrale nuclearo-electrice, iar alte state ca Spania,
Elveţia şi Italia au supus intrarea în producţie a altor capacităţi nucleare unui
moratoriu de zece ani, până după anul 2000.
Impactul major pe care l-a prezentat accidentul nuclear de la Cernobîl
asupra populaţiei şi mediului ambiant este evidenţiat prin elaborarea în august
1986 de către experţi A.I.E.A. a unui model de evaluare a accidentelor
nucleare (scara INES), el fiind considerat drept cel mai grav accident nuclear
din istoria omenirii: accident major cu efecte prelungite asupra mediului
ambiant şi a sănătăţii oamenilor (A.I.E.A. Buletin nr. 3/1997).
În decembrie 2000, după îndelungate expertize tehnice, centrala
nuclearoelectrică Cernobîl a fost definitiv închisă, costul total al dezafectării,
estimat la 1,48 miliarde dolari S.U.A., fiind finanţat de Euratom (39,5%),
agenţii de credit pentru export (23,5%), Banca Europeană pentru Reconstrucţie
şi Dezvoltare (14,5%), Rusia (15,2%), compania Energoatom (10,7%) şi
Ucraina (3,4%).
Principalele etape în dezafectarea grupurilor nucleare de la Cernobîl
prevăzute de planul elaborat de către guvernul ucrainean în colaborare cu
organismele internaţionale sunt:
- decontaminarea radioactivă şi depozitarea substanţelor şi produselor
cu un grad mai ridicat de radioactivitate;
- dezmembrarea părţilor structurale şi funcţionale ale reactoarelor, care
prezintă un grad mai scăzut de radioactivitate;
- refacerea “sarcofagului”, izolarea şi reţinerea produşilor radioactivi
cu un risc puternic de contaminare radioactivă a populaţiei şi
mediului ambiant;
- remedierea ecologică a componentelor fizico-geografice (ape de
suprafaţă, ape subterane, soluri, vegetaţie) din arealul învecinat
centralei nucleare pentru utilizarea restrictivă;
- monitorizarea permanentă a componentelor mediului ambiant;
- inspectarea periodică a securităţii operaţiunilor de către experţi
internaţionali (rev. NEW nr. 1-2/2001).
Riscul potenţial al unor asemenea accidente nucleare subliniază
necesitatea amplificării colaborării internaţionale în domeniul industriei
energeticii nucleare, în vederea creşterii securităţii nucleare şi a modernizării
şi perfecţionării tipurilor actuale de centrale nucleare.