Pitică albă

.
Diagrama Hertzsprung-Russell
Tip spectral
Pitice cenușii
Pitice albe
Pitice roșii
Subpitice
Secvența principală
(„pitice”)
Subgigante
Gigante
Gigante luminoase
Supergigante
 Hipergigante
Magnitu-
dinea
absolută
(MV)

Steaua dublă Sirius. Componenta strălucitoare Sirius A este însoțită de o pitică albă, Sirius B,
mult mai slabă, care în această fotografie luată cu telescopul spațial Hubble se vede la stînga-jos
față de componenta A.
O pitică albă este o stea de masă medie aflată în ultima fază a evoluției. Asemenea stele nu au o
masă suficientă pentru a genera în nucleu temperaturile necesare fuziunii nucleare, responsabile
pentru nucleosinteza carbonului.
Înainte de a deveni pitice albe, stelele din această categorie trec prin faza de gigantă roșie,
perioadă în care straturile exterioare se desprind și formează nebuloase planetare; nucleul inactiv
rămas conține în principal carbon și oxigen. Prin absența fuziunii nucleare, materia stelară
colapsează așa încât densitatea sa devine foarte mare; de exemplu, o pitică albă
având masa Soarelui are aproximativ volumul Pământului. Întrucât în această fază steaua nu mai
are nici o sursă de energie, ea va continua să radieze termic până la răcirea totală. Totuși, la
vârsta actuală a Universului chiar și cele mai vechi pitice albe încă au temperaturi de câteva mii
de grade.
În regiunea învecinată Sistemului Solar există numeroase pitice albe, estimându-se proporția lor
la 6% din numărul total de stele.
Pitica albă radiază termic până va deveni o pitică neagră.