Metabolismul bazal şi energetic.

Esenţa metabolismului bazal şi energetic.

Metabolismul în organism se caracterizează prin reacţii biochimice complexe,
care constau în asimilarea substanţelor alimentare pătrunse din mediul ambiant,
transformarea lor complexă şi eliminarea în mediul extern a produselor prelucrate.
Aceste reacţii asigură constanţa compoziţiei organismului, particularităţile individuale
a tuturor organelor şi ţesuturilor şi renovarea lor continuă.
Metabolismul serveşte drept sursă de energie pentru toate procesele vitale şi
funcţiile organismului. La descompunerea substanţelor organice complexe, energia
potenţială chimică pe care o conţin, trecere în altă energie.
Procesele metabolismului în organism se supun legii constanţei masei şi energiei.
Descompunerea substanţelor complexe se numeşte dezasimilaţie. În acelaşi timp,
în organism are loc
formarea ţesuturilor noi şi
restabilirea celor distruse.
Acest proces se numeşte
asimilaţie.
Procesul de asimilaţie
şi dezasimilaţie sunt
inseparabile unul de altul şi
determină creşterea,
dezvoltarea şi alte manifestări Fig. 30 Procesul de asimilație și dezasimilație
a activităţii vitale a organismului. La organismul în creştere şi dezvoltare procesul
asimilaţiei predomină asupra dezasimilaţiei.
La adult procesele de asimilare şi dezasimilare se află într-un echilibru relativ.
Orice activitate a organismului (de ex., sportul) duce la o intensificare a procesului de
dezasimilaţie.
1
 De aceea, pentru păstrarea echilibrului între venituri şi cheltueili a substanţelor şi
energiei e necesar de a asimila mai multe substanţe alimentare pentru a intensifica
procesul de asimilaţie. De aceea, alimentarea sportivilor trebuie asigurată cu 1,5 – 2
ori mai multă energie, ca cea a oamenilor, care nu se ocupă cu sportul şi efortul fizic.
Metabolismul bazal şi cel energetic este reglat de sistemul nervos şi de glandele
cu secreţie internă. Această reglare prezintă un mecanism complex unitar, rolul
principal în care îi revine encefalului.
Toate procesele metabolice în organism se petrec prin participarea fermenţilor,
catalizatorilor biologici, adică a substanţelor de natură proteică, care accelerează
reacţiile şi nu intră în componenţa produselor finale.

Metabolismul proteic în organism. Importanţa biologică a

proteinelor. Noţiune despre echilibru azotat.
Proteinele, compuşi organici complexe, formate din aminoacizi. În componenţa
moleculei proteice intră azot, carbon, hidrogen şi alte substanţe. Aminoacizii se
caracterizează prin prezenţa în ei a aminogrupei NH2.
Proteinele se deosebesc şi prin conţinutul în ele a diferitor aminoacizi. În legătură
cu aceasta proteinele posedă specificitate, adică îndeplinesc diferite funcţii.
Proteinele animalelor de diferită specie, a diferitor indivizi a uneea şi aceiaşi
specie, şi proteinele diferitor organe şi ţesuturi a aceluiaşi organism se deosebesc între
ele.
Specificitatea proteinelor permite de a le administra în organism numai prin
organele digestive, unde se descompun pînă la aminoacizi şi în această formă se absorb
în sânge.
În ţesuturi, din aminoacizii transportaţi de sânge, se formează proteinele
caracteristice ţesutului dat.

2
 Proteinele servesc ca material principal din care sunt formate celulele
organismului.
Funcţiile proteinelor sunt multiple. Cu substanţele de natură proteică sunt legate
aşa manifestări de bază a vieţii ca: iritarea, conractarea muşchilor, funcţiile motore,
procesele digestive, capacitatea de creştere şi reproducere.
Proteinele intră în componenţa hemoglobinei şi a plasmei sangvine. Fiind unul din
elementul principal al ţesutului cartilaginos şi osos, proteinele îndeplinesc funcţia de
sprijin. Fiind o parte componentă a anticorpilor, proteinele neutralizează microbii, care
nimeresc în organism. Proteinele intră în componenţa fermenţilor şi hormonilor. Un
rol important proteinele au în menţinerea presiunii osmotice. Proteinele sunt şi surse de
energie.
La oxidarea în organism a 1g de proteină se degajă 4,1kcal de energie.
Ca produse finale a descompunerii proteinelor servesc amoniacul, acidul uric,
ureea, care sunt eliminate din organism, mai ales prin rinichi.
Proteinele nimeresc în organism cu produsele alimentare. Unele din ele (carnea,
peştele, brînza, caşcavalul, ouăle, mazărea, fasolele, soia) sunt bogate în proteine, altele
(legumele şi fructele) conţin proteine în cantităţi mici.
Proteinele nu pot fi înlocuite cu alte substanţe alimentare, deoarece sinteza lor în
organism este posibilă numai din aminoacizi. Pentru formarea aminoacizilor sunt
necesari anumiţi aminoacizi. În
unele proteine, care nimeresc
cu hrana se conţin toţi
aminoacizii necesari
organismului, în altele - nu toţi.
Organismul omului poate
sintetiza unii aminoacizii sau
să-i înlocuiască cu alţii. Însă,

3
10 aminoacizi organismul nu este în stare să-i formeze, de aceea ei se numesc
indispensabili (de neînlocuit).
Pentru ca în organism să se petreacă sinteza proteinei lui necesare, în hrană trebuie
să se conţină toţi aminoacizii indispensabili numesc. Fig. 31
Metabolismul proteic
Proteinele, în componenţa cărora intră toţi aminoacizii necesari organismului,
adică cei indispensabili, se numesc împlinite. Din ele fac parte proteinele de origine
animală (leucina, izoleucina, valina, metionina, lizina, treonina, fenilalanina, histidina,
arginina, triptofanul). Proteinele, care nu conţin toţi aminoacizii necesari se numesc
secundari. Din ele fac parte proteinele de origine vegetală. O valoare biologică înaltă
au proteinele ce se conţin în ouă, carne, lapte, peşte.
În organismul omului proteinele nu se depun ca rezervă. La o pătrundere
abundentă a aminoacizilor, după disocierea de la ei a grupei amine se formează
glucidele şi lipidele.
Necesitatea adultului în proteine este de 100 g / 24 ore (la eforturi mari – 120-
170 g). Foarte importante sunt proteinele pentru organismul în creştere. Lipsa în hrană
a unor aminoacizi indispensabili duce la dereglarea metabolismului, care se manifestă
în reţinerea creşterii copiilor şi nedezvoltarea organismului. La oameni şi animale se
menţine constant un echilibru proteic relativ, adică cîte proteine se cheltuie, tot atâtea
trebuie să primească organismul cu hrana.
Despre cantitatea de proteine disociate se poate judeca după cantitatea de azot
eliminată din organism, deoarece în alte substanţe alimentare el aproape că nu se
conţine.
Despre echilibrul proteic în organism se judecă după balanţa azotată, adică după
raportul cantităţii de azot administrată în organism şi azotul eliminat din el. Dacă
această cantitate este aceiaşi atunci o astfel de stare se numeşte balanţă azotată sau
echilibru azotat. Ea se întâlneşte la un adult, care se alimentează normal.

4
 Starea, în care asimilarea azotului depăşeşte eliminarea lui se numeşte balanţă
azotată pozitivă. Ea este caracteristică pentru organismul în creştere, pentru sportivii,
antrenamentul cărora constă în dezvoltarea musculaturii scheletale, a calităţilor de
rezistenţă. La unele boli şi la foame asimilarea azotului e mai mică decît cea eliminată.
Astfel de stare se numeşte balanţă azotată negativă. O activitate normală a
organismului e posibilă numai la un echilibru azotat sau la o balanţă azotată pozitivă.
Metabolismul proteic este reglat de centrii nervoşi, situaţi în creierul intermediar.
Acţiune umorală au, în special, hormonii suprarenalelor, a hipofizei, tiroidei şi a
glandelor sexuale.

Metabolismul glucidelor, importanţa lor în organism.

Rolul glucidelor la o activitate musculară.
Glucidele - grupa de substanţe formate din 3 elemente chimice : carbon, hidrogen
şi oxigen. Ele sunt larg răspîndite în natură. Mai ales, este bogată în glucide hrana
vegetală: crupele, legumele, fructele.
La un calcul a masei uscate (fără apă) glucidele alcătuiesc 2/3 din toate substanţele
folosite de om. Norma unui adult în glucide este de 400-800 g / 24 ore. Din ele
aproximativ 35% le revine monozaharidelor (glucoza, fructoza) şi dizaharidelor (mai
ales, zahărului de sfeclă ), 65% - le revine polizaharidelor, din care fac parte amidonul
şi glicogenul.
Glucidele servesc drept sursă principală de energie. Ele sunt material energetic
convinabil: pentru oxidarea lor se cere mai puţin O2, deoarece în moleculele lor
carbonice el se conţine în cantităţi mai mari, decît în moleculele altor substanţe
alimentare. La oxidarea 1g de glucide se elimină 4,1kcal de energie.
Disocierea glucidelor cu eliminarea energiei poate avea loc atît în condiţii
anaerobe, cît şi pe cale de oxidare. Disocierea glucozei pînă la acidul lactic se numeşte
glicoliză. Acest proces nu necesită O2 şi de aceea se numeşte anaerob.
5
 La o pătrundere suficientă a O2 în organism acidul lactic se oxidează pînă la apă
şi CO2. Aceste reacţii se numesc aerobe. Produsele finale de descompunere a
glucidelor - H2O şi CO2 – se elimină din organism cu aerul expirat, cu sudoarea şi urina.
În tractul intestinal la
prelucrarea hranei, glucidele
se transformă în glucoză. De
aici, ea se absoarbe în sânge
şi se transportă prin tot
organismul. O cantitate mare
de glucoză se absoarbe în
sânge, mai Fig. 32
Metabolismul glucidic
ales, după primirea hranei. Datorită interacţiunii hormonilor insulinei şi adrenalinei –
concentraţia glucozei în sânge se menţine la un nivel relativ constant de la 0,08% pînă
la 0,12 %.
Insulina asigură formarea glicogenului din glucoză, care se depune în ficat şi
muşchi. Dacă concentraţia glucozei se micşorează în sânge, adrenalina contribuie la
descompunerea glicogenului până la glucoză. Metabolismul glucidelor se intensifică şi
la acţiunea hormonilor glandei tiroide.
La o dereglare a funcţiei glandelor cu secreţie internă apar modificări ale
metabolismului în organism. De exemplu, insuficienţa insulinei duce la o boală –
diabetul zaharat, când organismul pierde capacitatea de a transforma glucoza în
glicogen. Concentraţia ei în sânge se măreşte şi glucoza se elimină cu urina. Importanţa
glucozei pentru organism nu se limitează doar ca sursă de energie.
Glucoza intră în componenţa protoplasmei şi este necesară pentru formarea
celulelor noi, mai ales în perioada creşterii organismului.

6
 Unii derivaţi a glucozei sunt parte componentă a bazei elastice a ţesutului
cartilaginos, alţii intră în componenţa unor substanţe speciale, care se conţin în secreţia
glandelor mucoase şi în salivă.
La un efort fizic rolul glucidelor în asigurarea organismului cu energie se măreşte.
Ele primele se descompun cînd apare brusc necesitatea în formarea energiei.
De exemplu, la un efort maximal şi submaximal intens 70–90% din toată energia
cheltuită este asigurată din contul glicogenului, adică prin disocierea glucozei.
La efectuarea unui efort de durată mare se cheltuie rezervele glicogenului din ficat
şi muşchi. Antrenamentele sistematice sportive contribuie la mărirea acestor rezerve.
De aceea, sportivii antrenaţi pot lucra mai mult ca cei care nu se ocupă cu sportul.

Metabolismul lipidelor, importanţa lor în organism.

Lipidele - prezintă o grupă mare de grăsimi şi substanţe de tip lipidic de diferită
structură chimică. Din ele fac parte grăsimile neutre şi lipidele (fosfadele şi sterinele ).
O particularitate comună pentru toate lipidele este nedizolvarea lor în apă.
Cantitatea de lipide în organismul omului se poate modifica în dependenţa de
caracterul alimentaţiei, de vîrstă, de activitatea musculară, starea sistemului nervos şi
activitatea glandelor cu secreţie internă.
La o dereglare a metabolismului conţinutul grăsimilor în organism poate să ajungă
pînă la 50% din masa corporală (în normă - 10-20%).
Lipidele fac parte din substanţele, importante din punct de vedere biologic.
La oxidarea 1g de lipide se elimină 9,3kcal de energie, adică mai mult de 2 ori decît la
oxidarea aceleaşi cantităţi de glucide. Lipidele sunt parte componentă a protoplasmei,
a nucleului şi membranei nucleare.
Surplusul de grăsimi în organism se depune ca rezervă sub formă de ţesut lipidic.
El se depune în ficat, muşchi, epiploon, în ţesutul celular subcutanat şi alte organe.

7
 Grăsimea subcutanată, fiind un conductor rău al căldurii apară organismul de
răceală. Eliminările grase a glandelor sebacee fac ca pielea să nu fie uscată şi să nu
apară fisuri.Ţesutul gras din cavitatea abdominală menţine organele într-o poziţie
anumită. Rezervele de grăsime se folosesc la foame şi la un efort îndelungat. Ele se
oxidează, eliminând energie.
Ţesutul lipidic îndeplineşte şi un rol mecanic în organism. El protejează vasele
sangvine, nervii şi organele abdominale de strivire, apărîndu-le de traume.
Lipidele servesc ca dizolvanţi a unor vitamine şi a altor substanţe biologic active.
Lipidele nimeresc în organism cu hrana. În organele tractului digestiv ele se
descompun pînă la glicerină şi acizii graşi, care se absorb, mai ales, în vasele limfatice
şi numai parţial, nemijlocit în sânge.
La trecerea prin celulele mucoasei intestinului, din glicerină şi acizii graşi, iarăşi
se sintetizează lipidele, proprii organismului dat. În celulele organismului, lipidele la
acţiunea fermenţilor celulari, numiţi lipaze, iarăşi se descompun în glicerină şi acizi
graşi. Cea mai înaltă activitate a lipazei o are ficatul, care serveşte locul central al
transformărilor chimice a lipidelor. În peretele intestinului şi în ficat din lipide, acidul
fosforic şi colină se formează fosfatidele şi steridele, metabolismul cărora are o
importanţă mare pentru activitatea vitală a organismului.
Fosfatidele au o importanţă mare pentru activitatea encefalului şi a muşchilor. În
timpul efortului formarea fosfatidelor şi utilizarea lor se măresc. Oboseala după un efort
îndelungat duce la micşorarea formării fosfatidelor.
Steridele se află în organism, mai ales, sub formă de colesterol, care se formează,
în special, în ficat şi intră în componenţa multor hormoni.
Metabolismul lipidic în organism este reglat de sistemul nervos şi de hormonii
glandelor endocrine. Dereglarea funcţiei creierului intermediar a hipofizei, a glandei
tiroide, pancreasului şi glandelor sexuale este însoţită sau de obezitate, sau de epuizarea
organismului.

8
 Acumularea în exces a grăsimilor în organismul sănătos are loc, mai ales, în
rezultatul alimentaţiei abundente.