Sunteți pe pagina 1din 1

Cand nu doar pantofii au nevoie de protectie...

Content writer Optimizare SEO Timisoara https://www.789.ro

Acest articol nu este neaparat despre pantofi, incaltaminte sau cum sa calci pe trotuar pentru a-ti
proteja tocurile. Este mai degraba un text despre cum poti sa calci in picioare o caruta de bani, iar ce
trebuie protejat (si asigurat) in acest caz, nu sunt piciorusele domnitei, ci intr-adevar pantofii in sine!
Un articol dintr-o asa-zisa publicatie online din Romania, si nu este vorba ca am face o revista a
presei acum, dadea sigura informatia ca pentru cei mai scumpi pantofi din lume (de femei) s-au platit
nici mai mult nici mai putin decat 340.000 de dolari! Uau, am fi tentati sa spunem...
Respectivele scumpeturi, avand denumirea de „Princess Constellation Stilettos“ sunt facute din
1290 de diamante incastrate in platina si aur de 18 karate. La auzul (cititul) acestor date s-ar putea sa-ti
dea lacrimile si sa alergi fuga sa-ti comanzi si tu o pereche de ... chestii din astea, caci la ce contin e de
mirare ca doar atat costa! Dar, tot noi ne gandim, ca o fi inteles duduia gresit cifra, de acolo de unde s-a
„inspirat“ cand a facut textul. Caci la atata avere este pusa la gleznele unei femei nu-i de mirare socul
emotional!
Dar comentariile la articol sunt de-a dreptul remarcabile, si nu ne vom opri decat asupra unuia,
tot al unei dudui desigur. Zicea doamna, nici mai mult nici masi putin: cine naiba o fi ales-o pe aia care
s-a incaltat cu asa pantofi, ca e urata foc, are picioare groase si nici nu-i stau bine si etc. De unde
tragem concluzia ca nu pantofii te infrumuseteaza, ca tot urata te vad „altele“, ci frumusetea vine din
online...
Bun. Din alta „fituica“ eterna virtuala aflam ca ba deloc, cei mai scumpi pantofi din lume sunt
3,4 milioane de dolari! Ceea ce ne face pe noi, cei din redactia „Achilles Heel“, sa ne cam indoim de
veridicitatea informatiilor din primul text, dar si de deplinatatea facultatilor mintale ale unui barbat care
cumpara sotiei aceste mici „poante“, caci cam asa arata, fiind o replica dupa pantofiorii lui Dorothy din
filmul Vrajitorul din Oz si care, acum, in realitate, fac parte din colectia „Rubby Slippers Shoes“. Dar
ce replica, scumpa rau, cu 4600 de rubine cusute in ea!
Si, asa cum se spune la casele de romani (era sa spunem la casele de pariuri) o voce virtuala
scria in comentariu: Ha, daca as fi avut eu banetul asta, i-as fi dat la saraci, as fi dotat vreun spital, ceva
pentru omenire...
Sa mori de ras, nu alta, inca una care spune ca ar da la saraci banii pe care (totusi) nu-i are!
Sa fim acum putin seriosi si sa remarcam ca in cazurile astea, cand cineva isi baga picioarele in
atata banet, nu pantofii au nevoie de protectie! Si sa mai concluzionam ca oricat de multi pantofi ar
avea o femeie tot nu-i vor ajunge, si oricat ar fi de scumpi, tot se vor face altii si mai scumpi si care
merita cumparati. Dixit.

S-ar putea să vă placă și