Tema 4: Consilierea.

Scop:
 Însușirea noțiunilor de bbază în fundamentarea consilierii.
Oiective:
 Înțelegerea conceptului de consiliere;
 Însușirea tipurilor de evaluatori;
 Cunoașterea miloacelor de comunicare.
Plan:
4.1 Noțiuni generale.
4.2 Tipuri de evaluator-consilieri.
4.3 Mijloace de comunicare.
4.4 Fazele și etapele evaluării.
4.5 Noțiuni de consigliere avansată.
Conținutul:
4.1 Noțiuni generale.
Consilierea este o parte integrantă a evaluării condiţiei fizice. Ea constă în:
 stabilirea unei relaţii de întrajutorare între participant şi evaluator;
 culegerea de informaţii asupra obiceiurilor de viaţă şi scopurilor
participantului asupra condiţiei sale fizice -şi asupra activităţii preferate;
 elaborarea programului de antrenament;
 participarea la 'procesul de rezolvare a problemelor în scopul sprijinirii
participantului în a face faţă schimbării în modul său de viaţă.
Cantitatea de consiliere necesară variază considerabil de la un participant la altul:
 Participantul este deja în formă şi duce o viaţă relativ activă; prin evaluare el caută
probabil simple informaţii, încurajări sau întărirea a ceea cce ştie deja - această situaţie este
destul de simplă şi nu cere mult efort de consiliere.
 Marea majoritate a participanţilor nu au o condiţie fizică bună şi nu respectă regulile
unui regim de viaţă sănătos; schimbările vor fi dificile pentru ei, iar specialistul va trebui să
posede cunoştinţe şi priceperi în mânuirea relaţiilor interpersonale cât şi o bună capacitate de
rezolvare a problemelor.
Comportamentul uman este o entitate extrem de complexă constituită din factori
psihici, fizici şi sociali. Ereditea, primele experienţe de viaţă, viaţa familială actuală,
problemele la locul de muncă., toate vor avea un efect asupra atitudinii unei persoane faţă de
activitatea fizică.
Simpla informare, adică comunicarea rezultatelor evaluării, nu va aduce o schimbare în
comportamentul unei persoane.
Munca de consiliere relevă celui ce o face o diversitate de experienţe şi comportamente
umane care vor fi foarte dificil de schimbat. Singurul lucru care ne poate îndreptăţi să fim
optimişti este faptul că participantul are o motivaţie iniţială, dacă el a venit singur pentru a-i fi
evaluată CF, motivaţie pe care ne putem baza în continuare. Aceasta trebuie întărită ajutând
participantul să-şi fixeze obiective realiste pe care le va putea atinge.
Este important să ajutăm participantul să poată vedea toate consecinţele negative ale
schimbării propuse. De exemplu timpul alocat repausului, destinderii personale sau familiei
va scădea. Trebuie stabilit de asemenea un plan de acţiune la care subiectul să poată face faţă.
4.2 Tipurile de evaluator – consilieri.
Succesul schimbării depinde foarte mult de o consiliere eficace. Competenţa
consilierului depinde de atitudinea pe care acesta o adoptă. Există mai multe tipuri de
evaluatori - consilieri. Vom prezenta trei portrete reprezentative fiecare cu capacitatea şi cu
limitele sale:
-Predicatorul: incită participantul să ducă o viaţă sănătoasă, să meargă pe jos, să alerge, să
mănânce salate, să bea apă minerală. Acest tip poate fi într-adevăr capabil de a ţine
discursuri mari cu condiţia să aibă «o oarecare carismă. în anumite situaţii individuale acest
tip poate deveni acaparator.
-Expertul: crede că toţi oamenii sunt înţelepţi, rezonabili şi că prezentarea unei informaţii
corecte în mod clar şi logic îi poate face pe oameni să treacă la un mod de viaţă sănătos şi la
practicarea unei activităţi fizice adecvate. în realitate oamenii nu sunt întotdeauna înţelepţi şi
sunt adesea imprevizibili. Experienţa arată că numai simpla informare singură nu /poate
schimba modul de viaţă al unei persoane, obiceiurile sale nesănătoase de viaţă. Oamenii
desigur că apreciază şi doresc o informare judicioasă, dar ei o vor în aşa fel încât să răspundă
întrebărilor lor particulare, deci să fie pertinentă la situaţia lor individual.
-Consilierul-consultant: este cel preferat de obicei în rezolvarea problemelor individuale.
Acest tip încearcă asocierea cunoştinţelor în materie de CF cu obiectivele şi întrebările
personale ale participantului. Aplicarea abilă a informaţiei la nevoile subiectului va ameliora
şansele de succes în ceea ce priveşte schimbarea modului de viaţă. Dintre cele trei tipuri
acesta este cel a cărui muncă necesită mai mult timp şi cel ce are cea mai mare pricepere în
stabilirea relaţiilor interpersonale
4. 3 Mijloace de comunicare. Ascultarea activă:
Este cel mai important mijloc de comunicare şi de suport în consiliere. Ascultarea
activă este mai mult decât simplul fapt de a asculta cuvintele cuiva. Este vorba de a descifra şi
a înţelege idei şi sentimente ascunse în spatele cuvintelor. Adesea acestea nu sunt clare nici
pentru persoana care vorbeşte şi de aceea timpul şi efortul evaluatorului de a le clarifica nu
vor fi în zadar. învăţarea ascultşrii active cere răbdare, atenţie şi mai ales multă practică.
Oamenii pun adesea întrebări directe evaluatorului de genul: „Oare fac exerciţiul
corect?“ sau „Care ar trebui să fie valoarea frecvenţei mele cardiace?“. Aceste întrebări cer un
răspuns direct şi simplu şi interacţiunea se reduce la atât. întrebări sau observaţii de genul ,,De
ce nu sunt capabil încă să fac 20 de tracţiuni în braţe?“ sau „Am urmat programul timp de o
lună şi nu am slăbit nici un gram“, nu cer un răspuns direct.. Există adesea sentimente ascunse
în spatele acestor enunţuri şi scopul unei asemenea întrebări este clar. Pentru a răspunde la
acest gen de întrebări este importantă cunoaşterea ascultării active.
a) Elementele cheie ale ascultării active simt:
 să se amâne răspunsul sau oferirea unui sfat, a unei soluţii aşteptând obţinerea mai
multor informaţii.
 să se parafrazeze, să se repete ceea ce participantul spune. Aceasta îi arată participantului
că evaluatorul doreşte să-l înţeleagă.
 Verificarea sentimentelor şi mesajelor non-verbale, un studiu în acest sens a demonstrat
că impactul unui mesaj poate fi apreciat astfel: verbal (cuvinte) 7%; vocal (volum şi
intensitate) 38%; gesturile corporale, mai ales mimica 55%.
 Culegerea de informaţii poate duce la rezolvarea problemei.
Un mod de a începe practicarea ascultării active este utilizarea expresiilor comune:
„s- ar spune că vă simţiţi... pentru că ...“, „dacă înţeleg bine ...“.
La început aceste expresii pot părea artificiale, dar exersându-ie, ele devin naturale şi
uşoare. Ele permit evaluatorului să amâne răspunsul aşteptând să primească mai multe
informaţii şi ele spun clientului: „Eu încerc întradevăr să vă înţeleg, dacă nu înţeleg bine vă
rog să-mi spuneţi“.
b) Ce ar putea împiedica realizarea unei ascultări active:
 Preocuparea faţă de propriile gânduri.
 Sfaturi de genu: De ce nu încercați să… au adesea drept rezultat că participantul nu
mai încearcă nimic, pentru că a obținut o soluie prea rapidă care nu ține cont de
sentimentle sale.
 Enunarea unei udecăți de genul: Păreți prea leneșă sau alte mesae negativede acest gen
nu duc decît să la descurajarea participantului.
 Falsa susținere morală de genul: Eu știoiu cum vă simțiți sau Toți simțim același lucru
par să-I aaducă o ușurare, dar nu-i dau cu adevărat impresia participantului că se simte
înțeles.
c) Interogaţia:
Întrebările abile invită la discuţii şi nu la replică. Ele nu încurajează participantul; să
dea răspunsurile bune ci mai curând să-şi examineze propriile gânduri şi sentimente. O serie
de întrebări deschise pot extrage de la participant informaţii utile cu adevărat pentru
evaluatori. Ele cuprind de obicei cuvintele ce, când, de ce, cum, care.
Întrebările închise sunt cele pentru care răspunsul este da sau nu. Ele pot fi utilizate
dar numai dacă se caută acordul sau dacă se încheie un contract. Ele sunt foarte utile într-o
evaluare pentru că ele nu obţin informaţii în plus. Ele comportă verbe ca: este, face, poate,
va fi.
Exemplu: „Este aceasta prea dificil pentru dumneavoastră?“, „Sunteţi interesat de un
program de aerobic?“.
În rezumat, abilitatea în mânuirea mijloacelor de comunicare este esenţială pentru
evaluatorul CF. Aceasta se poate câştiga., dezvolta şi îmbunătăţi. Prietenii, membrii familiei,
colegii, pot să vă dea aprecieri asupra acestei priceperi şi pot să vă servească de subiecte
pentru a exersa.
4.4 Fazele și etapele evaluării.
Flexibilitatea este elementul cheie al consilierii, pentru că acelaşi model de consiliere nu
poate funcţiona pentru toată lumea. Este totuşi util ca evaluatorul să aibă un ghid care să-i
permită să verifice dacă au fost parcurse toate fazele esenţiale. Acestea ar fi: stabilirea
obiectivelor, culegerea de informaţii şi elaborarea planului de acţiune. Cele trei faze ale
oricărei evaluări pot fi divizate în 7 etape, (după modelul propus de Condiţia Fizică
Standardizată Canadiană) astfel:
Prima fază - Stabilirea obiectivelor.
Etapa I Stabilirea comunicării cu participantul;
Etapa II Fixarea obiectivelor de atins în ceea ce priveşte modul de viaţă;
A doua fază - Culegerea de informaţii.
Etapa III Evaluarea propriu-zisă a CF
Etapa IV Interpretarea rezultatelor
Etapa V Discutarea preferinţelor şi intereselor în ceea ce priveşte activitatea
fizică
A treia fază - Planul de acţiune.
Etapa VI Asocierea preferinţelor subiectului cu rezultatul evaluării;
Etapa VI Elaborarea programului de activitate fizică.
Se recomandă ca evaluarea să dureze minimum 75 minute, repartizate astfel: etapa 1 şi
2 — 1 5 minute; etapa 3 şi 4 — 30 minute; etapa 5 — 10 minute; etapa 6 şi 7 - 20 minute.
Desigur că, atât modelul planului de acţiune cât şi repartizarea timpului sunt orientative, dar
este important să nu se condenseze prea mult timpul alocat consilierii, deoarece aceasta ar
face ca evaluarea să devinăvun simplu exerciţiu fizic, şi ar reduce posibilitatea de a produce o
schimbare semnificativă în modul de viaţă al subiectului.
Faza a I-a
Etapa a I-a - Stabilirea comunicării cu participantul este importantă pentru că
acesta recurge la evaluator mânat de o multitudine de sentimente şi impulsuri. Această stare
de agitaţie poate merge de la o uşoară nelinişte, până la o stare de anxietate. Aceste emoţii
sunt normale, iar intensitatea lor poate fi redusă prin simpla cerere din partea evaluatorului
către participant de a-şi recunoaşte emoţiile (teama). Dacă evaluatorul are răbdare cu
participantul, experienţa testării poate avea urmări semnificative şi pozitive. Pentru că unii
participanţi se simt vulnerabili datorită examinării minuţioase a CF, este important să le fie
câştigată încrederea; prin aceasta atitudinea lor defensivă va fi diminuată, permiţându-le să fie
mai sinceri. Evaluatorul trebuie să adopte o atitudine amicală, relaxată, deschisă. El trebuie
să-i amintească clientului că rezultatele sunt confidenţiale şi că acest examen nu este
eliminatoriu.
Câteva slâturi pentru a ajuta participantul să se destindă:
 • Faceţi turul sălii cu el;
• Explicaţi-i desfăşurarea evaluării şi utilizarea echipamentului;
• Intrebaţi-1 cum se simte;
• Recunoaşteţi-i emoţiile, arătând că sunt normale şi că le acceptaţi;
• Răspundeţi la întrebări.
În timpul evaluării:
• Alegeţi locul unde vă veţi aşeza, atfel încât să nu existe vreun birou sau vreun obstacol
între voi;
• Nu-1 pierdeţi din privire, fără a-1 fixa;
• Surâdeţi;
• Fiţi destins şi comportaţi-vă simplu;
• Faceţi faţă solicitărilor şi întrebărilor lui.
Etapa a 2-a - Fixarea obiectivelor de atins în modul de viaţă
Motivele participării la un asemenea test sunt multiple, aşa cum am arătat în primul
capitol. Odată descoperite aceste motive, ele devin pentru evaluator centrul interesului, alături
de nivelul CF aflat prin testare.
Faza a Il-a

Etapa a 3-a Testarea

În timpul evaluării, participantul trebuie lămurit asupra importanţei acesteia, asupra a
ceea ce măsoară fiecare test, asupra genului de activitate care ar putea avea efecte asupra
îmbunătăţirii rezultatelor la anumite teste. în plus, participantul poate face observații
revelatoare, care îl pot ajuta e evaluator.
Etapa a 4-a - Interpretarea rezultatelor
Evaluatorul CF trebuie să explice rezultatele evaluării, pentru că rezultatele testelor
sunt reprezentate de nişte cifre, care nu îi spun nimic clientului. El va face acest lucru după
interesul manifestat de client, după nivelul acestuia de înţelegere. Pentru unii, explicaţiile
trebuie să fie simple, pentru alţii, dimpotrivă, evaluatorul va trebui să caute surse de referinţă.
Pe parcursul interpretării rezultatelor este bine să se ţină cont de următoarele: Să nu se
utilizeze prea mulţi termeni tehnici sau clinici;
• Să nu se facă judecăţi sau evaluări directe. Se va evita folosirea expresiilor de genul:
’’Rezultatul dumneavoastră este slab sau f. slab”, sau “Nu prea vă abţineţi de la
mâncare”, sau “Nu prea vă mişcaţi, nu-i aşa?”.
• Se vorbeşte în termeni descriptivi şi bazaţi pe realitate. Oamenii, în general, doresc să-
şi cunoască randamentul în raport cu al celor de aceeaşi vârstă şi de acelaşi sex.
• Să se utilizeze grafice, tablouri, diagrame, broşuri pentru ca explicaţiile să fie clare şi
uşor de înţeles.
• Să se urmărească reacţiile participantului la aflarea rezultatelor.
Aceasta poate ajuta evaluatorul la clarificarea obiectivelor şi la confirmarea angajamentului
clientului faţă de planul de acţiune.
Etapa a 5-a - Discutarea preferinţeor şi intereselor pentru activitatea sportive.
Prescrierea programului de exerciţii numai pe baza rezultatelor evaluării este o metodă
sortită eşecului. Dacă exerciţiile prescrise nu cuprind cel puţin o activitate de care este
interesat subiectul, acesta are puţine şanse de a adera la programul de activitate fizică timp
îndelungat.
Chiar şi persoana cea mai interesată nu va urma un program care nu este pe placul ei, decât
pentru o perioadă de timp limitată. Există mai multe moduri de a obţine această informaţie.
Una dintre ele este de a utiliza întrebări de explorare deschise de genul: “Ce activitate fizică
v- ar place să practicaţi?”, “Ce activitate aţi dorit dintotdeauna să practicaţi?”, “Ce activitate
v-ar place să practicaţi împreună cu familia sau cu prietenii?”.
Faza a treia
Etapa a 6-a - Asocierea preferinţelor cu rezultatele evaluării într-un plan de acţiune
semnificativ.
Câteodată este foarte uşor să asociem aceste elemente. Dacă, de exemplu, obiectivul
fixat este creşterea nivelului CF şi pierderea greutăţii, iar rezultatele indică o capacitate de
efort sub medie şi o supragreutate, totul va fi în regulă dacă activităţile fizice preferate sunt
joggingul şi tenisul. Dar, ar fi mult mai greu dacă singura activitate fizică preferată de subiect
ar fi grădinăritul. Dacă există dificultăţi în asocierea preferinţelor subiectului cu cantitatea şi
calitatea programului de activităţi fizice ce ar trebui prescrise de către evaluator, acesta va
trebui să-i explice participantului care este situaţia, ce este condiţia fizică, astfel încât el,
participantul să fie acel care va lua decizia finală.
Câteva sugestii prin care evaluatorul ar putea şă-1 ajute pe participant în această etapă:
• Cereţi-i să se concentreze asupra obiectivelor şi să hotărască dacă sunt realiste.Date
fiind rezultatele evaluării, ar trebui să se modifice obiectivele? Angajamentul este
destul de mare pentru a atinge obiectivele?
• Informaţi participantul de avantajele şi limitele activităţii preferate. Daţi explicaţii
simple.
• Amintiţi-vă că rolul evaluatorului este de a ajuta paticipantul să facă alegerea,
informându-1 corect. De exemplu, dacă aţi explicat limitele unei activităţi ca şi
grădinăritul, şi totuşi aceasta rămâne activitatea preferată a participantului, aţi făcut tot
ceea ce se putea face.
• Evitaţi să dojeniţi participantul, sau să-i ţineţi predici. încercaţi să deşteptaţi interesul
participantului şi să-l ajutaţi să găsească mijloacele pentru a-şi atinge scopul fixat.
Orice reştere a nivelului activităţii fizice este un semn pozitiv, şi treptat poale duce la
schimburi majore.
• Cu ocazia alegerii activităţii fizice, participantul trebuie să ia decizia, evaluatorul este
doar expertul.
Etapa a 7-a - Elaborarea programului de activitate fizică.
Pentru a da un aspect concret şi pentru a simplifica activitatea ambilor parteneri, se
poate întocmi o fişă de lucru, a planului de acţiune. Ea trebuie să cuprindă schimbări
rezonabile în modul de viaţă şi un obiectiv pe termen scurt, dar realist.
Câteva consideraţii ajutătoare în alcătuirea unui program de activităţi fizice, sunt cele
aflate prin ancheta Fitness Ontario:
• Susţinerea şi implicarea familiei sau a prietenilor va creşte nivelul de adeziune la
programele de creştere a CF. De aceea este bine să fie identificate toate consecinţele
negative pe care le are urmarea unui astefel de program asupra vieţii familiale.
• Aspectul social al activităţii fizice este foarte important pentru adeziunea
participantului, de aceea la programele de activităţi individuale adeziunea este mai
slabă faţă de cele ce implică o componentă socială, cum ar fi sporturile de echipă.
• Rata de abandon la jogging şi la programele de gimnastică clasice este mult mai mare
decât la alte tipuri de activităţi, de aceea este important de a se oferi posibilităţi
multiple şi de a se asigura că programul oferit este variat şi stimulant.
• Ameliorarea sănătăţii este unul din principalele motive pentru a participa la un
program de creştere a CF, dar plăcerea este un factor important în continuarea
practicării unei activităţi fizice, de aceea trebuie acordată o atenţie deosebită etapei a
5-a a modelului de consiliere.
4.5 Noțiuni de consigliere avansată.
4.5.1 Consilierea avansată în cele trei faze
Majoritatea acţiunilor de consiliere se compun de obicei' din trei faze distincte:
demersul introductiv, explorarea şi acţiunea.
A) Demersul introductiv este de obicei făcut de participant, care poate fi sub formă de
întrebare, de îngrijorare, sau pur şi simplu sub formă enunţiativă (“Mi-ar place să fiu în
formă!”, sau “Mi-ar place să slăbesc puţin până la vară”). Consilierul trebuie să-și pună
întrebarea dacă este capabil să-l aute pe acel individ, sau dacă posedă cunoştinţele necesure; el
poate să-l trimită pc participant la un alt specialist, sau îi poate cere o întrevedere ulterioară
pentru a putea discuta mai mult. Pentru ca primul contact să fie reuşit, consilierul va trebui să
posede bune abilităţi de ascultare, să creeze o atmosferă de încredere, de respect şi de
sinceritate. Un demers cheie pentru a stabili un raport este recunoaşterea sentimentelor şi
temerilor clientului exprimate în mesajul acestuia. Un enunţ de tipul: “Păreţi descurajat că nu
aţi putut pierde mai multe kilograme”, îi arată clientului că este ascultat şi i se arată interes.
B) Explorarea, a doua fază a consilierii, înseamnă culegerea de informaţii, un răspuns
sincer şi rezolvarea problemei.
Culegerea de informaţii suplimentare înainte de a face o recomandare, este o etapă
importantă. Culegerea de date privind CF şi preferinţele sportive ale participantului face parte
integrantă din evaluarea CF.
În situaţia unei discuţii scurte cu participantul, este important să nu credem prea repede că
ştim ce vrea să spună participantul. El trebuie lăsat să vorbească despre temerile lui pentru a
ne putea furniza mai multe informaţii.
C) Oferirea unui răspuns sincer este următoarea etapă importantă. Tipul
răspunsului poate fi diferit, depinzând de stilul personal. Interpretarea pe care o daţi
asupra a ceea ce resimte clientul va determina tipul de răspuns pe care-1 veţi da.
Răspunsul poate informa, susţine sau confrunta.

1. Tipul de răspuns: pentru a informa

Supoziţia: informaţia pe care o posedă participantul este insuficientă sau inexactă.
Exemplu de răspuns: “Probabil că nu slăbiţi mai multe kilograme pentru că pe măsură ce
pierdeţi din masa grasă, vă formaţi masă musculară.”
2. Tipul de răsuns: pentru a susţine
Supoziţia: participantul se autocritică prea mult
Exemplu de răspuns: “Pierderea în greutate poate să fie vizibilă de abea peste câteva luni.
încercaţi să nu vă descurajaţi."
3. Tipul de răspuns: pentru a confrunta
Supoziţia: există o neconcordanţă între dorinţele (obiectivele) şi acţiunile participantul ui.
Exemplu de răspuns: '‘Spuneţi că doriţi să slăbiţi. Sunteţi întradevăr pregătit pentru a face
schimbările necesare în viaţa dumneavoastră?”
Rezolvarea problemei poate fi de aceasta data mai bună, pentru câ participantul poate
sa vada problema într-o lumină mai adevărată, să constate de exemplu că ar trebui să-şi
supravegheze mai îndeaproape regimul alimentar şi să facă mai multă mişcare, sau că ar
trebui să aibă mai multă răbdare.
D) Alegerea tipului de acţiune preferat, asupra căruia, consilierul să-i funizeze
informaţii şi recompense. Etapele acţiunii vor fi stabilite de client, dar cu ajutorul
evaluatorului. A nu se uita că planul trebuie să-i placă clientului, dacă dorim ca acesta să fie
un succes. Controlul, susţinereea, încurajarea şi recompensarea, realizate de evaluator, îl vor
ajuta pe participant să-şi atingă obiectivele.
Cu toate eforturile evaluatorului şi voinţa clientului, se poate întâmpla ca lucrurile să nu se
desfăşoare după cum s-a prevăzut. Se impune o analiză a piedicilor pentru schimbare.
4.5.2 Elementele de reanalizat în cazul unui eşec constatat la a doua evaluare
sunt:
Obiectivele
Câteodată acestea pot fi nerealiste sau, după entuziasmul începutului aceste vor fi
uitate. Evaluatorul va trebui să se asigure că acestea există, că sunt realiste ţşi pot fi atinse de
client. Nimic nu aduce succes ca şi succesul, de aceea se vor stabili obiective imediate şi
uşoare, care se pot atinge fără mare dificultate. Aceasta va aduce mulţumire şi suport pentru
următoarele schimbări în modul de viaţă. Cu experienţa, evaluatorul va şti să identifice
subiecţii care au dorinţa iniţială de a face schimbări, dar nu au voinţa necesară. în aceste
situaţii este utilă o confruntare fără ameninţări, de genul: “Văd că vreţi să urmaţi cursurile de
gimnastică aerobică, dar am impresia că nu prea vă sunt pe plac”, pot avea drept rezultat o
autoevaluare corectă din partea clientului a obiectivelor şi a intereselor sale.
Mediul
Participanţii părăsesc adesea evaluarea cu obiective precise şi cu dorinţa de a face
schimbări, dar după o anumită perioadă intră în vechea rutină, vechile obişnuinţe. Evaluatorul
poate să-l ajute pe participant, facându-1 să se concentreze asupra problemelor şi barierelor
care pot exista în mediul său de viaţă. Astfel trebuie ridicate următoarele întrebări:
o Ce efect va avea practicarea acestor activităţi asupra familiei şi asupra muncii
dumneavoastră?
o Ce puteţi face pentru a reduce cât mai mult aceste perturbări?
o De ce fel de dotare şi de cât timp va avea nevoie participantul?
o Cum vu putea participantul să utilizeze cât mai bine dotările şi timpul avut la
dispoziţie, ţinând cont de constrângerile geografice şi temporale?
O parte importantă a elaborării unui program constă în a ajuta participantul să-şi organizeze
timpul. Evaluatorul trebuie să fie creativ, şi foarte priceput în programarea timpului.
Percepţia de sine
Blocajul cel mai dificil de trecut este percepţia negativă de sine. De exemplu: “Eu nu simt un
tip sportiv.”, “Eu sunt prea bătrână.”, “Nu-mi place să fac mişcare, nu mi-a plăcut niciodată şi
nici nu-mi va place.”, “Nu pot să'fac acest lucru.”, etc. Toate aceste enunţuri relevă complexe
de inferioritate care vor împiedica'probabil schimbările ce ar trebui fecute în vederea unui
mod de viaţă mai sănătos.
Evaluatorul poate ajuta şi în aceste cazuri, percepţia de sine se poate schimba, dar este
vorba de un proces lent şi gradat. O abordare corectă în această situaţie nu este de a schimba
faptele, ci de a reformula maniera în care ele sunt percepute de subiect. De exemplu: “Spuneţi
că că nu ştiţi nimic, dar poate că nimeni nu va arătat cum se execută corect aceste mişcări!”,
sau “Faptul că nu vă place să alergaţi, nu înseamnă că sunteţi leneşi”.
Orice persoană posedă resurse ascunse sau uitate. Pentru a descoperi astfel de resurse se
pot pune întrebări de genul: “Vă puteţi aminti de o perioadă în care eraţi activ, sau când vă
plăcea să fiţi activ?”, sau “Ce gen de activitate sportivă aţi dorit dintotdeuna să practicaţi?”.
Astfel evaluatorul poate afla lucruri ce i-ar putea servi la schimbarea modului de viaţă al
participantului.
Consilierea asupra activiţii fizice, îl face pe evaluator să se cunoască mai bine pe sine
însuşi. Fiecare persoană este unică şi nu există o tehnică universală de abordare a indivizilor.
Important este de căpăta experienţă, de a se încrede în propria “intuiţie”, şi de a găsi plăcere în
descoperirea motivaţiilor oamenilor.