REGLEMENTAREA ACTIVITĂŢILOR CU IMPACT ASUPRA

MEDIULUI

9.1. REGIMUL ACTIVITĂŢILOR NUCLEARE

9.2. REGIMUL SUBSTANŢELOR ŞI PREPARATELOR CHIMICE
PERICULOASE
9.3. REGIMUL DEŞEURILOR ŞI AL DEŞEURILOR PERICULOASE
9.4. REGIMUL ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE ŞI AL PRODUSELOR DE
UZ FITOSANITAR
Unul dintre aspectele esenţiale ale protecţiei mediului îl constituie reglementarea
activităţilor economice şi sociale cu impact asupra mediului, în vederea
evitării sau eliminării efectelor negative generate asupra sănătăţii umane şi
mediului.

O serie întreagă de activităţi generează substanţe care prin natura şi

caracteristicile lor toxice pot produce prejudicii directe sau indirecte asupra
mediului și sănătăţii umane, cu manifestări pe termen scurt sau lung; alte
activităţi, cum sunt cele din domeniul nuclear pot genera poluarea radioactivă a
factorilor de mediu sau chiar accidente nucleare.
 Reglementarea activităţilor economice şi sociale cu impact
asupra mediului – prin:

❑ Legea protecției mediului 137/1995

❑ Legea nr. 426/2001 stabileşte tipurile de deşeuri supuse reglementării

❑ Ordonanţa nr. 4/1995 privind fabricarea, comercializarea şi utilizarea

produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi
buruienilor în agricultură şi silvicultură, aprobată cu modificări prin
Legea 85/1995 instituie regimul legal al produselor de uz fitosanitar în
aceste domenii.

❑ Legea nr. 111/1996 reglementează regimul de desfăşurare în siguranţă

a activităţilor nucleare.
Legea protecţiei mediului, cu modificările şi completările, stabileşte
regimuri speciale pentru:

❖ activităţi nucleare
❖ substanţe şi preparate chimice periculoase;
❖ deşeuri şi deşeuri periculoase;
❖ îngrăşăminte chimice şi produse de uz fitosanitar.
9.1 REGIMUL ACTIVITĂŢILOR NUCLEARE

Poluarea radioactivă afectează toate componentele mediului înconjurător.

Poluarea radioactivă a atmosferei este constituită din două componente:
• poluarea atmosferică primară, produsă imediat la locul exploziei;
• poluarea secundară, constituită din depunerile radioactive.
Poluarea radioactivă a apei rezultă ca urmare a:
• deşeurilor (solide sau lichide) ale industriei nucleare, care trebuie depozitate
(evacuarea directă în reţeaua hidrografică reprezintă un risc cert);
• depunerilor de produse radioactive;
• radioactivităţii naturale a apelor.
Poluarea radioactivă a solului se constată în vecinătatea imediată a unităţilor
miniere şi în locurile de depozitare a minereului radioactiv. În legătură cu poluarea
radioactivă a solului o problemă majoră, actuală şi de perspectivă, o constituie
găsirea celei mai bune soluţii pentru depozitarea deşeurilor radioactive, cu un
risc de contaminare cât mai mic sau nul.
Legea protecţiei mediului conţine, cu referire la acest domeniu, prevederi cu
caracter general, urmând ca activităţile din domeniul nuclear să se supună şi
prevederilor legislaţiei specifice în materie.

Legea protecţiei mediului defineşte termenul de autorizaţie pentru activitatea

nucleară:

LEGEA PROTECŢIEI MEDIULUI Anexă

Autorizaţie pentru activitatea nucleară
Act tehnico-juridic prin care autoritatea competentă de reglementare în
domeniul nuclear autorizează pe titularul activităţii să amplaseze, să
proiecteze, să achiziţioneze, să fabrice, să producă, să construiască, să
transporte, să importe, să exporte, să pună în funcţiune, să posede, să
folosească, să opereze, să transfere, să dezafecteze şi să dispună de orice
sursă de radiaţii ionizante, instalaţii nucleare sau amenajări pentru
gospodărirea deşeurilor radioactive.
şi specifică condiţiile care trebuie îndeplinite pentru eliberarea acordului şi
autorizaţiei de mediu pentru practicile sau activităţile din domeniul nuclear:

LEGEA PROTECŢIEI MEDIULUI Cap.II Regimul activităţilor nucleare, Art. 8

Autoritatile pentru protectia mediului conduc procedura de autorizare si emit
acorduri si autorizatii de mediu.

Acordul si/sau autorizatia de mediu se elibereaza dupa obtinerea tuturor celorlalte

avize necesare, potrivit legii.

Pentru instalaţiile cu risc nuclear major - centrale nuclearoelectrice, reactoare de

cercetare, uzine de fabricare a combustibilului nuclear şi depozite finale de
combustibil nuclear ars – acordul şi autorizaţia de mediu se emit de către Guvern.
LEGEA PROTECŢIEI MEDIULUI Cap.II Regimul activităţilor nucleare, Art. 31
Cererea de acord de mediu este obligatorie pentru investitii noi, modificarea celor
existente si pentru activitatile prevazute in anexa nr. II la prezenta lege.

Cererea de autorizatie este obligatorie la punerea in functiune a obiectivelor noi

care au acord de mediu si, in termen de un an de la intrarea in vigoare a
prezentei legi, pentru activitatile existente.

Activitatile care nu implica lucrari de constructii-montaj necesita numai autorizatie

de mediu, cu exceptia celor prevazute la pct. 8 lit. g) si i) din anexa nr. II la
prezenta lege
g) defrisari de vegetatie forestiera din afara fondului forestier;
i) importul si exportul plantelor si ale animalelor din fauna si flora spontana;
În România, Legea nr. 111/1996 reglementează regimul de desfăşurare în
siguranţă a activităţilor nucleare.

Legea 111/1996 Art.1

Obiectul prezentei legi este desfăşurarea în siguranţă a activităţilor

nucleare în scopuri exclusiv paşnice, astfel încât să se îndeplinească
condiţiile de securitate nucleară, de protecţie a personalului expus
profesional, a populaţiei, a mediului şi a proprietăţii, cu riscuri minime
prevăzute de reglementări şi cu respectarea obligaţiilor ce decurg din
acordurile şi convenţiile la care România este parte.

Legea nr. 111/1996 cuprinde trei anexe:

• Anexa 1, care constă în lista materialelor, dispozitivelor, echipamentelor şi
informaţiilor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare sau a altor
dispozitive nucleare explozive;
• Anexa 2, în care sunt definiţi termenii utilizaţi de lege;
• Anexa 3, în care sunt desemnate organele cu atribuţii de control al activităţilor
nucleare.
Legea nr. 111/1996 precizează activităţile şi categoriile de
surse supuse reglementării (Art. 2) şi desemnează ca
autoritate naţională competentă în domeniul nuclear Comisia
Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare
(CNCAN), aflată în subordinea Guvernului. CNCAN exercită
atribuţii de:
• reglementare;
• autorizare şi
• control în domeniul nuclear.
Atribuţiile autorităţii centrale pentru protecţia mediului sunt menționate în Legea
protecţiei mediului:

LEGEA PROTECŢIEI MEDIULUI Cap.II Regimul activităţilor nucleare

Art. 33

Controlul activităţilor nucleare se face de autoritatea centrală pentru

protecţia mediului şi de alte autorităţi competente potrivit legii.
Autoritatea centrală pentru protecţia mediului are următoarele atribuţii:
a) organizează monitorizarea radioactivităţii mediului pe întregul teritoriu al
ţării;
b) supraveghează, controlează şi dispune luarea măsurilor ce se impun în
domeniul activităţilor nucleare, pentru respectarea prevederilor legale
privind protecţia mediului;
c) colaborează cu organele competente în apărarea împotriva dezastrelor.

 Deasemenea legea precizează și un număr de obligaţii ale persoanelor fizice şi

juridice care desfăşoară activităţi în domeniul nuclear (Art. 34).
Accelerarea consumului energetic la nivel mondial cât şi conştientizarea
faptului că resursele de combustibili clasici (petrol, gaze naturale,
cărbune) sunt limitate, au determinat ca energia nucleară să devină
speranţa omenirii în suplimentarea rezervelor energetice.

Pe plan internaţional au fost adoptate o serie de convenţii şi protocoale

internaţionale, care vizează domeniul nuclear.

Printre reglementările existente în acest domeniu

(Prevenirea şi reducerea efectelor accidentelor nucleare)
se numără:

Denumirea Locul şi data
convenţiei/acordului
Convenţia cu privire la
notificarea rapidă a
unui accident nuclear
Convenţia cu privire la
asistenţă în caz de
accident nuclear sau
urgenţă radiologică
Convenţia privind
interzicerea utilizării în
scopuri militare sau
oricare alte scopuri
ostile a tehnicilor de
modificare a mediului
înconjurător
Actul juridic
prin care au fost Scop şi obiective
adoptării
ratificate
Furnizarea de informaţii relevante asupra accidentelor
nucleare cu scopul limitării consecinţelor radiologice
Viena Decretul 223 transfrontieră.
26.09.1986 11.05.1990
Asigurarea unui nivel înalt de securitate în activităţile
nucleare, în vederea prevenirii accidentelor nucleare.
Colaborarea statelor în situaţii de accident nuclear,
Cooperarea între state şi cooperarea cu Agenţtia
Internaţională pentru Energia Atomică pentru a facilita
Viena Decretul. 223 acordarea de asistenţă promptă în caz de accident
26.09.1986 11.05.1990 nuclear sau de urgenţă radiologică pentru a limita cât
mai mult posibil consecinţele acestora şi a proteja
viaţa, bunurile materiale şi mediul înconjurator de
efectele degajărilor radioactive.
Geneva Decretul 100
Protecţia mediului înconjurător.
18.05.1977 28.03.1983
 Actul juridic prin
Denumirea Locul şi data
care au fost Scop şi obiective
convenţiei/acordului adoptării
ratificate
Convenţia privind
răspunderea civilă pentru Necesitatea instituirii unor reglementări minime,
Viena
daune nucleare şi de natură să asigure protecţia financiară
21.05.1963 Legea nr. 106
Protocolul comun împotriva daunelor rezultate prin utilizarea
Protocolul de , 03.10.1992
referitor la aplicarea energiei nucleare în scopuri paşnice;
21.09.1988
Convenţiei de (1963) şi
Convenţiei de (1988) Extinderea aplicabilităţii, a măririi cuantumului
Protocolul de amendare a răspunderii operatorului unei instalaţii nucleare
Convenţiei de privind Viena Legea nr. 203 şi a ameliorării mijloacelor de obţinere a unei
răspunderea civilă pentru 12.09.1997 11.11.1998 reparări adecvate şi echitabile.
daune nucleare
Prevenirea şi reprimarea infracţiunilor de
Convenţia privind Viena Legea nr. 78 dobândire şi folosire ilicită a materialelor
protecţia fizică a
03.03.1980 08.11.1993 nucleare, asigurarea protecţiei fizice a acestora
materialelor nucleare
în timpul utilizării, depozitării şi transportului.
Atingerea şi menţinerea unui nivel ridicat de
securitate nucleară, stabilirea şi menţinerea unui
Convenţia privind Viena, Legea nr.43
sistem eficient de protecţie în instalaţiile
securitatea nucleară 17.06.1994 24.05.1995 nucleare, în scopul protejării indiviziilor,
mediului şi prevenirii accidentelor nucleare.
Tratatul cu privire la
interzicerea amplasării de Moscova,
Reglementări privind interzicerea poluării
arme nucleare şi arme de Londra, Decretul 141
mărilor şi oceanelor, în urma depozitării armelor
distrugere în masă pe Washington 19.04.1972 nucleare sau a altor arme periculoase.
fundul mărilor şi al 11.02.1971
oceanelor şi în subsol.
9.2. REGIMUL SUBSTANŢELOR ŞI PREPARATELOR CHIMICE PERICULOASE

Legea protecţiei mediului defineşte termenii de substanţă şi substanţă

periculoasă:

Substanţă
Orice element chimic şi orice compus al acestuia, cu excepţia substanţelor radioactive şi a
organismelor modificate genetic, în înţelesul legislaţiei aflate în vigoare.

Substanţe periculoase
Orice substanţă sau preparat clasificat ca periculos de legislaţia specifică în domeniul
substanţelor şi preparatelor chimice.
Legea stabileşte regimuri speciale de gestionare pentru următoarele
categorii de activităţi:

LEGEA PROTECŢIEI MEDIULUI Cap. II Secţiunea 2 Regimul substanţelor şi

preparatelor chimice periculoase Art.16

Activităţile privind fabricarea, introducerea pe piaţă, utilizarea, depozitarea

temporară sau definitivă, transportul intern, eliminarea, manipularea,
precum şi introducerea şi scoaterea din ţară a substanţelor şi preparatelor
chimice periculoase sunt supuse unui regim special de gestionare.

Activităţile mai sus menţionate sunt permise numai pe baza acordului şi/sau a
autorizaţiei de mediu, solicitanţii acestor acte fiind obligaţi să prezinte fişa tehnică
de securitate, precum şi alte informaţii solicitate de autoritatea publică pentru
protecţia mediului. Procedura specifică pentru obţinerea acordului şi/sau a
autorizaţiei de mediu pentru activităţile prevăzute aceste activităţi se instituie prin
ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
Legea protecţiei mediului instituie obligaţii explicite pentru autorităţi, persoane
fizice și juridice:

LEGEA PROTECŢIEI MEDIULUI Cap. II Secţiunea 2 Regimul

substanţelor şi preparatelor chimice periculoase

Art. 19
Autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să ia măsuri de prevenire şi
limitare a impactului substanţelor şi preparatelor chimice periculoase asupra
sănătăţii populaţiei şi mediului şi să anunţe autorităţile publice teritoriale pentru
protecţia mediului despre orice activitate neconformă cu reglementările legale.
Art. 20
Autoritatea vamală permite importul, exportul şi tranzitul substanţelor şi
preparatelor chimice periculoase, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Art. 21
Persoanele fizice şi juridice care gestionează substanţe şi preparate chimice
periculoase au următoarele obligaţii:
a) să solicite şi să obţină acordul şi/sau autorizaţia de mediu şi să aplice reglementările legale
privind substanţele şi preparatele chimice periculoase;
b) să ţină evidenţa strictă - cantitate, caracteristici, mijloace de asigurare – a substanţelor şi
preparatelor chimice periculoase, inclusiv a recipientelor şi ambalajele acestora, care intră în
sfera lor de activitate, şi să furnizeze informaţiile şi datele cerute de autorităţile competente
pentru protecţia mediului;
c) să elimine în totalitate şi în condiţii de siguranţă pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediu
substanţele şi preparatele chimice periculoase care au devenit deşeuri şi sunt reglementate în
conformitate cu legislaţia specifică;
d) să asigure prin sisteme proprii supravegherea mediului, în conformitate cu prevederile
cuprinse în autorizaţia de mediu, să identifice şi să prevină riscurile pe care substanţele şi
preparatele chimice periculoase le pot reprezenta asupra sănătăţii populaţiei şi a mediului, să
ţină evidenţa rezultatelor acţiunilor de supraveghere şi să anunţe iminenţa producerii unor
descărcări neprevăzute sau a accidentelor, autorităţilor competente pentru protecţia mediului şi
de apărare civilă;
e) să nu producă şi să nu importe pentru introducerea pe piaţă, sub nici un motiv, substanţe şi
preparate chimice periculoase pentru sănătatea populaţie şi pentru mediu, a căror utilizare este
interzisă prin lege;
f) să înlocuiască, acolo unde tehnic este posibil, substanţele şi preparatele chimice periculoase
cu substanţe şi preparate chimice mai puţin periculoase sau nepericuloase.
9.3. REGIMUL DEŞEURILOR ŞI AL DEŞEURILOR
PERICULOASE

Conform Legii protecţiei mediului, gestionarea deşeurilor trebuie efectuată cu

respectarea condiţiilor de protecţie a sănătăţii populaţiei şi a mediului şi să fie
conformă şi cu legislaţia specifică în vigoare.

Legea protecţiei mediului defineşte noţiunile de deşeuri şi deşeuri periculoase:

Deşeuri
Orice substanţă sau orice obiect din categoriile stabilite de legislaţia specifică
privind regimul deşeurilor, pe care deţinătorul îl aruncă, are intenţia sau are
obligaţia de a-l arunca.

Deşeuri periculoase
Deşeurile încadrate generic, conform legislaţiei specifice privind regimul
deşeurilor, în aceste tipuri sau categorii de deşeuri şi care au cel puţin un
constituent sau o proprietate care face ca acestea să fie periculoase.
Regimul deşeurilor a fost reglementat prin Ordonanţa de urgenţă nr. 78/2000
privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
211/2001.

Legea nr. 211/2011 stabileşte tipurile de deşeuri supuse reglementării:

Art. 1
…
2) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică:
a) deşeurilor menajere;
b) deşeurilor de producţie;
c) deşeurilor de construcţie şi demolări;
d) deşeurilor periculoase.
Categoriile de deşeuri supuse reglementării sunt menționate în Art. 7 (legea
211/2011)
(1) Lista deşeurilor aprobată de către Comisia Europeană se preia în legislaţia
naţională prin hotărâre a Guvernului.

Legea protecţiei mediului precizează de asemenea atribuţiile şi obligaţiile

generale ale autorităţilor competente şi ale persoanelor fizice şi juridice care au
în profilul activităţi de gestionare a deşeurilor:

LEGEA PROTECŢIEI MEDIULUI Cap. II Secţiunea 21 Regimul deşeurilor şi

al deşeurilor periculoase
Art. 24
Controlul gestionării deşeurilor revine autorităţilor publice pentru protecţia
mediului şi celorlalte autorităţi competente, potrivit legii.
Art. 25
Autorităţile administraţie publice locale, persoanele fizice şi juridice care au în
profilul lor activităţi de gestionare a deşeurilor au atribuţii şi obligaţii în
conformitate cu prevederile legale specifice din domeniul gestionării deşeurilor.
Legea protecţiei mediului introduce şi prevederi cu caracter general
privind:

❖ interzicerea introducerii pe teritoriul României a deşeurilor de orice natură,

în scopul eliminării acestora;

❖ obligativitatea obţinerii aprobării Guvernului pentru introducerea pe

teritoriul României a deşeurilor, în scopul valorificării. Valorificarea
deşeurilor este permisă numai pentru instalaţiile, procesele sau
activităţile autorizate de autorităţile publice competente;

❖ efectuarea tranzitului şi exportul de deşeuri de orice natură numai în

conformitate cu acordurile şi convenţiile la care România este parte şi cu
reglementările specifice în domeniu.
Prin Legea nr. 6/1991 România a aderat la Convenţia de la Basel privind controlul
transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora. În
sensul Convenţiei de la Basel, deşeurile “reprezintă substanţele sau obiectele care
sunt eliminate, urmează a fi eliminate sau este necesar să fie eliminate în
conformitate cu legislaţia naţională”. Convenţia prevede categoriile de deşeuri
considerate periculoase şi care urmează a fi supuse controlului în cazul
transportului peste frontieră:
➢ cele de natură chimică provenite din spitale, centre medicale, producţia
farmaceutică;
➢ deşeuri petroliere;
➢ uleiuri minerale;
➢ deşeuri de natură explozivă.

Statele părţi la Convenţie consideră că traficul ilicit de deşeuri periculoase sau alte
reziduuri este infracţiune.

România a adoptat Legea nr. 265/2002 pentru acceptarea amendamentelor la

Convenţia de la Basel.
9.4. REGIMUL ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE ŞI AL
PRODUSELOR DE UZ FITOSANITAR

Îngrăşămintele chimice şi produsele de uz fitosanitar sunt supuse unor regimuri

juridice speciale, datorită efectelor negative pe care le pot avea asupra sănătăţii
umane şi mediului. Principala metodă de a preveni efectele dăunătoare constă în
omologarea acestor produse. Pentru prevenirea şi restricţionarea efectelor
dăunătoare ale acestor produse Legea protecţiei mediului instituie două obligaţii
majore:

❑ producerea de îngrăşăminte chimice şi produse de uz fitosanitar numai prin

utilizarea de tehnologii şi biotehnologii autorizate;
❑ livrarea acestor produse cu normele tehnice de utilizare autorizate.
LEGEA PROTECŢIEI MEDIULUI Cap. II Secţiunea Regimul îngrăşămintelor
chimice şi al produselor de uz fitosanitar Art. 27
Ministerele competente, cu avizul autorităţii centrale pentru protecţia mediului au
următoarele obligaţii:

a) să reglementeze regimul îngrăşămintelor chimice şi al produselor de uz

fitosanitar;
b) să organizeze, la nivel teritorial, reţeaua de laboratoare pentru analiza şi
controlul îngrăşămintelor chimice şi al pesticidelor, precum şi ale concentraţiilor
pesticidelor în sol, recolte, furaje, produse agroalimentare vegetale şi animale;
c) să actualizeze anual lista cu îngrăşămintele chimice şi produsele de uz
fitosanitar omologate, permise a se utiliza în ţară.
În România, Ordonanţa nr. 4/1995 privind fabricarea, comercializarea şi
utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor
şi buruienilor în agricultură şi silvicultură, aprobată cu modificări prin Legea
85/1995 instituie regimul legal al produselor de uz fitosanitar în aceste
domenii. Conform acestui act normativ, este permisă numai fabricarea,
comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar omologate de
Comisia Interministerială de Omologare a Produselor de Uz Fitosanitar
(CIO).
Ordonanţa 4/1995 Art.3
Produsele omologate pentru utilizare în România sunt cuprinse în Codexul
produselor de uz fitosanitar, care se elaborează, se actualizează periodic şi se
publică în Monitorul Oficial al României, prin grija Comisiei Interministeriale de
Omologare.
Ordonanţa prevede condiţiile în care CIO eliberează pentru fiecare produs
omologat un certificat de omologare, care cuprinde:
• denumirea comercială a produsului;
• fabricantul;
• substanţa activă;
• conţinutul în substanţă activă şi principalele caracteristici ale acesteia;
• spectrul de acţiune;
• domeniile de utilizare şi dozele de utilizare;
• grupa de toxicitate şi
• orice alte dispoziţii care să determine o conduită responsabilă din partea
fabricanţilor, a comercianţilor şi a utilizatorilor.
Certificatul de omologare se emite pentru o perioadă de maximum 5 ani, după
care titularul este obligat să solicite prelungirea valabilităţii acestuia.

Legea protecţiei mediului desemnează şi autorităţile abilitate cu

supravegherea şi controlul modului de aplicare a reglementărilor privind
îngrăşămintele chimice şi produsele de uz fitosanitar (Art. 28) şi stabileşte un
număr de obligaţii care revin persoanelor juridice şi fizice care produc,
comercializează şi/sau utilizează aceste produse.

Autoritatea centrala pentru protectia mediului, impreuna cu autoritatile

pentru agricultura, silvicultura, sanatate si serviciile descentralizate ale
acestora in unitatile administrativ-teritoriale, dupa caz, supravegheaza si
controleaza modul de aplicare a reglementarilor privind ingrasamintele
chimice si pesticidele.