Îmbrățișări gratuite, dar nu pentru toți

Devenit deja tradiție, evenimentul organizat de RISPSS (Departamentul De

Relații Internaționale, Științe Politice Și Studii De Securitate) a avut loc și anul
acesta, pe 13 decembrie, dar ca parte a unui proiect numit Săptămâna Magică.
Deși intențiile au fost bune, rezultatele nu s-au ridicat la nivelul acestora,
anumite inimi nesimțindu-se la fel de încălzite ca celelalte.

Studenți și profesori, deopotrivă, din cadrul RISPSS și nu numai, și-au dat, ca de

fiecare dată, întâlnire în dreptul unei farmacii de pe strada Bălcescu. Odată
strânși cu toții, acțiunea de încălzire a inimilor iernatice a putut începe.
Participanții evenimentului, s-au despărțit în echipe și, înarmați cu pancarte, au
început colindarea centrului Sibiului în căutare de victime pe care să le
îmbrățișeze. Deviza: Gratuite pentru oricine !, deviză pe care participanții nu au
reușit să o respecte. După completarea primului tur al centrului orașului, unul
dintre grupuri se întorcea spre punctul de întâlnire, moment în care, doi copii de
etnie romă au venit în întâmpinarea acestora, pregătiți să fie îmbrățișați.
Fericirea de pe chip le-a pierit, însă, când au văzut că atât studenți cât și
profesori, își continuă liniștiți drumul, fără să le acorde atenție, motiv pentru
care, copiii au plecat în urmărirea grupului. Cu chipurile deja triste, aceștia s-au
plimbat de la ieșirea din Piața Mare, până în dreptul fântânii arteziene de pe
Bălcescu, când, după multe rugăminți ale celor doi, o profesoară a făcut, în
sfârșit, pasul cel mare.

Deși, până la urmă, cei doi copii au fost îmbrățișați, gestul grupului este unul
departe de a fi lăudabil, mai ales în preajma Crăciunului, când și cel mai mic
gest de afecțiune spontană poate însemna cel mai frumos cadou pentru o
persoană care nu este obișnuită cu astfel de gesturi. I-am recunoscut ulterior pe
cei doi, ca fiind unii dintre copiii ce, în perioada Crăciunului, cântă la fluier pe
bulevardul din centrul orașului.
 Jurnalismul, de vânzare

Vom trece direct la subiect: Jurnalismul actual, în România, nu își mai îndeplinește
scopul pentru care acesta a fost creat. Presa și televiziunea au pierdut lupta contra
marketingului, vânzării și profitului. Deontologia a pierit în fața senzaționalului atins cu orice
preț, iar materialele de calitate sunt din ce în ce mai rare pentru că, simplu, nu aduc profit.

Trăim vremea unui populism mediatic, în care organizațiile media pun mai mare preț pe
satisfacerea dorințelor audienței, ignorând, de fapt, interesele reale ale acesteia. Este foarte
ușor de testat acest lucru. În ultimii ani, în topul vânzărilor se află ziarele de scandal. În topul
ratingurilor se situează emisiunile entertainment, sau cele pe care le vom numi, generic,
programe ȘOC. În al patrulea trimestru al anului 2016, unul dintre cele mai cunoscute
tabloide românești avea 77 de mii de vânzări, în timp ce primul ziar informativ apărut în
clasament atingea cifra de 22 de mii de unități vândute. În primul trimestru al anului 2017,
tabloidul în cauză căpăta încă 10 mii de titluri vândute. Cel informativ, nu.

Încet, presa devine un produs de marketing, de promovare a pseudo-personalităților și a

imoralității, toate în folosul profitului. Televizorul este în căutarea ratingului. Cu cât acesta
este mai mare, cu atât mai mult cresc veniturile redacției. Astfel, dorința de atingere a
senzaționalului trebuie atinsă cu orice scop. Radu Herjeu, membru CNA, într-o întâlnire cu
studenții ULBS din anul 2017, relata cum conducerea unor posturi TV reușesc să obțină profit
din amenda CNA, în cel mai simplu mod: veniturile provenite din momentul de maximă
audiență (ce coincide cu motivul amenzii), acoperă, ba chiar depășesc, sancțiunea.

Desigur, există și televiziuni care, în ciuda trendului, oferă preponderent material informativ;
dar cu ce scop? Am lămurit că o televiziune își câștigă profitul prin difuzarea materialului
generator de rating. Dacă însă acesta lipsește sau este înlocuit, de unde va mai veni profitul?
O întrebare simplă cu două răspunsuri și mai simple: Primul se referă la senzaționalizarea
materialelor informative, fenomen ce are ca scop crearea unui nou material aflat la granița
dintre entertainment și informație, pe care l-am numit, mai sus, program ȘOC. Astfel se aleg
subiecte ușor digerabile, uneori mondene, ce urmează să fie tratate cu abundență de efecte
vizuale și animații.
Cel de-al doilea răspuns este și mai simplu, și se referă la finanțarea postului în cauză, în
schimbul unor anumite favoruri, care, de cele mai multe ori, se află în sfera influenței politice.
Aceasta modalitate este considerabil mai periculoasă decât prima, ocazional ducând la crearea
și/sau promovarea de Fake News, creând curente politice, exercitând o pseudo-propagandă.

Inevitabil, apare întrebarea Ce este de făcut? Noi suntem de părere că, pe moment, nimic nu
poate fi făcut. Soluția necesită timp și, paradoxal, nu are nimic de a face cu agenții de presă
care folosesc practicile de mai sus. Publicul este cel țintit. Publicul român, la momentul actual
are nevoie de o schimbare în modul în care acesta percepe media; are nevoie să fie educat în
domeniul mass-media, pentru a putea discerne între materialele de calitate și cele slabe; între
materialele informative și cele de profit. Doar un public elevat poate eleva mass-media, iar cei
de la Centrul pentru Jurnalism Independent din București știu asta și au pornit un program de
educație mass media în școli. Cu cât acest proiect se va răspândi și cu cât oamenii vor înțelege
nevoia acestuia, cu atât mai repede presa din România va căpăta o nouă, dar totuși familiară
față – cea a bunului informativ. Până atunci, mass-media va continua să depindă de vânzări, și
nu de calitatea materialului difuzat.
 Magia scumpă a Sărbătorilor

În fiecare an, în apropierea sărbătorilor de iarnă, prin țară se dă startul concursului

(informal) de Târguri de Iarnă. Nimic greșit în asta, concurența nu a stricat niciodată mai
mult decât a construit, însă.. cât la sută din aceste târguri e afacere, și cât la sută e
împărtășirea spiritului Crăciunului? Iată experiența mea de student sibian în (probabil) cel
mai aclamat târg de Crăciun din țară: Târgul de Crăciun de la Sibiu.

Primii pași
Este începutul lui noiembrie, 2018, și în Piața Mare din Sibiu, parcă urmând
același ison, forfota este și ea mare. Muncitorii au început construcțiile pentru târgul anual de
Crăciun, și odată cu aceste noi (de fapt, aceleași) căsuțe așezate pe piatra cubică se instalează
în mintea mea, și mai tare, impresia că totul se mișcă prea cu grabă. Plimbându-mă, aud
câteva voci: „ Parcă e prea devreme, nu are nici un haz..”, „ Puteau măcar să aștepte să fie
zăpadă”. Sunt de acord.

Primul contact
Mă reîntorc după deschiderea oficială a Târgului, deci după 16 noiembrie, și observ că
singurele schimbări aduse decorului festiv sunt aranjamentul diferit al căsuțelor și o nouă
atracție și motiv de selfie – patinoarul pe care organizatorii au decis să îl amplaseze lângă
Turnul Sfatului, în locul mașinuțelor bușitoare. Notez și câteva expresii ale trecătorilor.
Majoritatea sunt fericiți, având expresii calde, fiind înconjurați de cei dragi, și bucurându-se
de liniștea de acum a târgului. Mulți se opresc să se uite, atât la tarabe, cât și la decorații, însă
singurele căsuțe care au vânzare sunt cele care oferă mâncare și vin fiert. Pun, din nou, totul
pe seama rapidității cu care se mișcă lucrurile, și îmi propun să revin la începutul lui
decembrie, când oamenii vor fi mai prinși de spiritul Crăciunului și sper că atmosfera se va
schimba.

Noul Brad Ecologic

Nu pot să nu mă opresc, totuși, asupra bradului. Anul acesta, organizatorii au hotărât
instalarea unui brad ecologic, construit din metal și beculețe, în locul celui natural cu care
suntem obișnuiți. Ideea, în esență, mi se pare una bună, însă bradul nu mi se pare nici
extraordinar de prietenos cu natura, și nici nu aș putea spune că este foarte frumos. Nu trebuie
să neglijăm consumul de curent pe care acesta îl generează, și nici impactul pe care
confecționarea acestuia l-a avut asupra naturii. Ca aspect, bradul este destul de sărac. Nu este
foarte des, iar forma tipică a unui brad natural (conică, cu bază largă) nu prea este respectată.
Ca o idee, în anul 2017, în Timișoara au fost instalați brazi confecționați din conserve și alte
obiecte metalice care altfel ar fi ajuns la gunoi.
Al doilea contact – Notițe și impresii
Este 2 decembrie. Mă înarmez cu cel mai pur spirit festiv pe care îl pot genera, și plec
spre Târg, unde am de gând să particip activ, cumpărând câte ceva pentru cei dragi. Odată
ajuns, nu pot să nu remarc numărul foarte mare de oameni prezenți. Mă bucur, și îmi spun că
asta așteptam, că am nimerit o seară bună.

Pe lângă oameni, este foarte ușor să remarci jocul de lumini și proiecții, destul de
impresionant, și frumos acompaniat de colinde, la volum nu prea ridicat, dar nici prea jos,
astfel încât să nu fie deranjant urechilor, dar să fie prezent destul cât să introducă orice mic
Grinch în atmosfera sărbătorilor.

De asemenea, oriunde te uiți este imposibil să nu vezi vreo față fericită de copil. La
intrare în târg se află un bărbat îmbrăcat în Moș Crăciun, cu care oricine poate face poze. În
mijlocul târgului, așteaptă alt Moș, de data asta, cu trăsură. Sunetul colindelor este acompaniat
de sunetul castanelor prăjindu-se, clopoței, motorul trenulețului pentru turiști, și voci de
oameni. Atât de multe voci încât după cinci minute de îmbulzeală pentru a reuși să vezi ce îți
poate oferi căsuța în dreptul căreia te-ai oprit, colindele de pe fundal nu mai sunt perceptibile,
iar fiecare voce începe să își verse în creierul tău frustrarea și nemulțumirea cauzată de
aglomerație și prețuri.

„ Pardon.. Pardon.. dați-vă mai încolo ca să am și eu pe unde să trec ! ”

„ Iar s-a oprit? Ce o mai fi vrând să vadă acum.. nici nu cumpără nimic.. ”

„ Sunt scumpe rău, îi zic Moșului să îți aducă. ”

Într-adevăr, prețurile nu sunt printre cele mai accesibile: un pahar de 250 ml vin fiert curat
costă 7-8 lei, în timp ce un „ cartof pe băț ” este 5 lei. Dacă vrei ceva de îmbrăcat, prețul
minim este 30 de lei, iar de purtat ca accesoriu, prețul minim este 10 lei. În cazul în care vrei
ceva mai exotic, o unealtă de ciocolată costă aproximativ 50 de lei, însă nu există niciun fel de
certitudine că aceasta va fi gustoasă (nu există mostre), sau dacă va rezista în timp (în caz că o
cumperi în scop decorativ).

Mă opresc la „Căsuța cu Accesorii” și cumpăr pentru mine un inel cu sistem anti-stres (10
lei), și o brățară pentru o persoană dragă. Nimic prea sofisticat - o ață roșie cu o bufniță
metalică legată la mijloc – 35 de lei. Cu toate acestea, apreciez modul de adresare al
vânzătoarei care, în toată această baie de lume și sunete, a reușit să mă întâmpine și să mi se
adreseze cu zâmbetul pe buze.

Realizez că am cheltuit mesele pe aproximativ două zile, și continui să admir târgul. În acest
moment sunetul devine insuportabil, iar oamenii care se află constant iritați în fața ta nu
îmbunătățesc situația; așa că decid să merg, atmosfera devenind anxioasă.
 Plec, însă, convins că investiția pe care am făcut-o va fi apreciată, că Târgul de la
Sibiu este, într-adevăr, excepțional de frumos dacă nu te amesteci printre lume, că oamenii
încă mai au puțin spirit festiv, că, fără îndoială, cineva vede totul ca pe o afacere, și că la anul
mă voi speria din nou când voi vedea că târgul de iarnă va începe, iar, toamna.

Șomajul în Cifre și dincolo de ele

În ultimul raport publicat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de

Muncă (ANOFM), Sibiul afișează o rată a șomajului de 1,79%, aflându-se pe
locul șase din totalul județelor din România. Deși pare o situație fericită
comparativ cu alte unități administrativ-teritoriale, există și aici probleme
concentrate în mediul rural și în rândul persoanelor fără pregătire.

Veriga slabă

Analizând câteva rapoarte ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de

Muncă (AJOFM) Sibiu, este ușor de constatat că acel 1,79% înseamnă, de fapt,
3.525 de persoane fără loc de muncă. Este un număr mic pentru un județ cu 376
de mii de locuitori, însă problema stă în felul în care sunt distribuite aceste cifre.
Mai mult de 70% dintre aceștia (2.415 persoane) provin din mediu rural și în
proporție de 44 la sută nu au decât studii primare, în cel mai bun caz. Cei cu
studii gimnaziale îi urmează îndeaproape, cu puțin peste 36%. Astfel, statisticile
arată nu doar o problemă a satelor sibiene, ci expun și consecințe ale
abandonului școlar.

Ca distribuție teritorială, cei mai mulți șomeri se află în comunele Laslea, Jina,
Hoghilag, Brateiu și Alțâna, explică Mircea Dorin Crețu, (director executiv
AJOFM Sibiu), într-un raport AJOFM Sibiu. O posibilă explicație a acestui fapt
rezidă în distanța mare față de orașele dezvoltate industrial și dificultatea
realizării navetei. Un exemplu este sugestiv: Florești, Mălâncrav, Nou Săsesc și
Roandola, sate ale comunei Laslea, se află la peste 40 km distanță de municipiul
Mediaș, iar transportul în comun pune la dispoziția locuitorilor o singură cursă
pe zi, conform website-ului autogari.ro. Plecarea la ora 9 dimineața, returul la
ora 13 și durata de două ore a unei călătorii fac imposibilă naveta pentru un
serviciu în oraș.

Media de vârstă, o problemă și ea

Tot conform AJOFM Sibiu, aproximativ 2.600 de șomeri au vârste cuprinse
între 30 de ani și 60 de ani. Numărul lor variază ușor de la lună la lună, dar, în
general, nu se remarcă schimbări considerabile; vulnerabile rămân aceleași
segmente de populație: peste 750 șomeri au vârste cuprinse între 30 și 40 de ani
și alți 970 șomeri au între 40 și 50 de ani. Acest fapt denotă atât lipsa de
pregătire și neadaptarea persoanelor cu vârste medii la cerințele actuale ale pieței
forței de muncă, cât și un posibil dezinteres pentru recalificare al persoanelor în
cauză, apte de muncă, având în vedere că AJOFM Sibiu se ocupă de servicii de
formare, informare și consiliere profesională, indiferent de mediul de
proveniență și nivelul de educație.

Dintre cei 3525 de șomeri înregistrați, 1636 sunt femei, iar 1889 bărbați.
Sighișoara este orașul în care m-am născut, am copilărit și în care mi-ar plăcea
să mă întorc. Îmi iubesc foarte mult orașul și, dacă după acest articol nu crezi
asta, voi lăsa aici un videoclip pentru care am muncit cu toată dăruirea mea.

Sighișoara a trecut de la „Perla Transilvaniei” la pericolul „excluderii din

patrimoniul UNESCO” . Nu este de mirare, Sighișoara este un oraș condus fără
viziune, după cum urmează să vedeți în următoarele fotografii.

O parte din zidul interior al Cetății s-a dărâmat.

Prăbușit în luna februarie, zidul Cetății a rămas neschimbat, până în momentul

de față (luna noiembrie), adică nouă luni mai târziu nicio măsura nu a fost luată.
Responsabilitatea este pasată de la Primăria Municipiului Sighișoara la Institutul
Național al Patrimoniului și viceversa.

Orice soluție provizorie devine definitivă.

Pentru un alt zid (al Bisericii Catolice) degradat și în pericol de prăbușire încă
din 2006, oficialitățile au o soluție „provizorie” care durează de ceva timp.

„Spune NU cerșetoriei!”

Așa suna ambițioasa campanie desfășurată grație ordinului Prefectului județului

Mureș. Turiștii și cetățenii puteau întâlni la fiecare pas câte un banner sau un
afiș care descuraja oferirea de bani cerșetorilor, acest lucru fiind un factor
determinant în stoparea acestui fenomen. După cum vedeți mai jos, campania a
avut un efect copleșitor  .

Piatra cubică

Țin minte fiecare piatră de pe acest drum, am fost nevoit să-l urc timp de patru
ani, în liceu, un adevărat „antrenament” pentru gleznele oricărui om. Deși
responsabil de situație, fostul primar se lamenta: Pe noi ne-a încurcat foarte tare
această piatră de râu. Nu se poate mătura, nu se poate curăţa zăpada de pe ea. Şi
în al doilea rând este foarte greu de mers pe ea
Trăim sub același cer, dar avem orizonturi diferite

Am privit partea frumoasă a orașului, iar apoi m-am întors cu spatele și am

continuat să fotografiez.Dacă în prima imagine se profilează celebra și admirata
Cetate a Sighișoarei, în fotografiile următoare, vă puteți „delecta” cu piața
agroalimentară, aflată într-o stare dezolantă.
Arhitectură urbană postpostmodernistă 

Clădirile în stare de degradare vor fi impozitate cu 500%, începând cu anul

2019. Proiectul a fost depus în luna martie 2018, în total sunt 11 clădiri aflate în

această situație.
Înotul pe uscat se învață la Sighișoara.

În Sighișoara, funcționează doar un ștrand privat. „Ștrandul Mare”, cum este

cunoscut
de
localnici, a
fost lăsat
în
paragină,
din 2015.
Platoul Breite este un ecosistem unic deoarece in Rezervația Breite există peste
600 de arbori cu vârste înte 350 si 450 de ani (anumiți arbori au atins vârsta de
800 de ani). Deși este la doar 4km de Sighișoara drumul inaccesibil nu îi
încurajează pe oameni să bată acest drum.

În ultimii 50 de ani însă, platoul a fost supus unor intervenţii destructive din
partea omului: au fost planuri pentru construirea unui aeroport, s-a extras lemn
de stejar pentru necesităţile Uniunii Sovietice, au fost aruncate în aer tulpini şi
rădăcini de stejar şi s-a încercat amenajarea acestui spaţiu ca şi teren agricol
pentru cultivarea cerealelor.