Cum vom promova anul acesta produsele noi? Agresiv sau moderat?

Ce ar însemna această
diferență de abordare pentru oamenii pe care îi vom angaja? Putem angaja mulți deodată riscând să
diluăm cultura din organizație sau un număr îndeajuns de mic pentru a nu periclita procesul de
acomodare a noilor veniți. Avem un proces de înrolare și inducție bine pus la punct? Este nevoie de
intervenție externă pentru asta, sau sunt de ajuns angajații existenți?
Care este tratamentul fraudelor potențiale? În cazul în care creșterea este obiectivul principal al
acestui an, acest tratament poate fi moderat. Dacă creșterea nu este o prioritate, putem interveni
ferm cu ajutorul controlului intern și al auditului. Aici intervine un proces de negociere între
membrii boardului. Apar tensiuni care eventual sunt rezolvate prin discuții bilaterale, telefoane prin
intermediul cărora se achită datorii morale, cafele în timpul cărora interesele se aliniază într-o
direcție sau alta.
Credeți ca asistați la dezbaterile din Parlamentul European pentru desemnarea Procurorului
General? Nici vorbă. Sunteți martorii unei discuții uzuale din sala de Consiliu a unei companii. Asta
se întâmplă acolo. Politică. Este adevărat, altă politică decât cea a statului sau a guvernului. Însă
discuțiile din sălile de Consiliu au driverul lor politic personal.
La dimensiuni mai mici, același lucru se întâmplă - mai voalat ca urmare a influenței ceva mai
reduse asupra eficienței operaționale și dezvoltării potențiale - și în conversațiile strategice ale
antreprenorilor. Este numai un scurt episod din viața politică a afacerilor, episod care încearcă să vă
convingă ca 90% din discuțiile administrative sunt dominate de o doctrină politică sau de alta.
Oamenii nu recunosc. Vor spune mereu că așa este businessul și adevărul nu este departe.
Cu cât organizația este mai mare, cu atât politica internă este cea care poate decide dimensiunea
profitului, bunăstarea angajaților sau satisfacția clienților. Politica internă, într-un echilibru relativ
stabil cu politica din afara firmei. Cu cât acest echilibru este mai stabil, cu atât mai predictibilă este
evoluția businessului. Putem să acuzăm de ceva companiile care încearcă prin toate mijloacele să
stabilizeze afacerile reducând riscurile? Pentru că aceasta este un alt adevăr universal: cu cât
companiile își asumă mai multe riscuri, cu atât le cresc șansele de câștig. Sunt riscuri care merită să
fie asumate și riscuri care nu merită să fie asumate. Asta este viața unui Consiliu, felul în care se fac
cărțile.
Și atunci ne așteptăm ca alegerea procurorului general de către Parlamentul European să fie
obiectivă? Toți candidații sunt buni. Toți vor lupta cu frauda, însă fiecare în stilul lui, fiecare pe baza
motivației lui personale. Amenințarea pentru Europa vine din Est sau din Vest? Se preferă un insider
care să facă din luptă un obiectiv personal? Sau un outsider care să lupte mai lucid atât cu Estul cât
și cu Vestul? A pedepsi România pentru derapajele privind statul de drept pare a fi un obiectiv prea
puțin important și mai ales vremelnic.
Dincolo de patimile noastre personale, probabil că astea sunt criteriile care stau la baza deciziei
politice. Pentru că vrem sau nu, parlamentarii sunt legați prin fire invizibile de sălile de Consiliu în
care se produc fondurile cu ajutorul cărora politica poate să meargă mai departe. Și felul în care
politica merge mai departe este prin profitarea de naivitatea alegătorilor, fabricând povești cu feți
frumoși curajoși și balauri înfricoșători. Aici apare o dilemă de moment a decidenților: să ne
adresăm în feluri diferite oamenilor care înțeleg ceva mai mult decât suprafața îmbibată de
dramatism a politicii? Mai bine nu, zic ei. Riscăm să nu fim bine înțeleși. Ei să reziste prin piețe,
noi vom rezista în fotoliile de parlamentar.