VARIANTA 2

1. Ce reprezintă eticheta:
Eticheta - o ordine determinată, o totalitate de reguli, ce reglementează manifestările externe ale
relaţiilor umane. Eticheta nu se referă nemijlocit la metodele morale de regulare a comportamentului. Ea
reglementează formele de comportare externe, impunând omului un anumit model de conduită.
Cele mai importante forme ale etichetei sunt: 1. Salutul, prezentarea, adresarea, cartea de vizită; 2.
Comunicarea la telefon; 3. Eticheta la mesele de afaceri; 4. Conduita în locurile publice; 5. Oferirea
cadourilor; 6. Vestimentaţia şi accesoriile.
Stiind cum trebuie sa se comporte in toate ocaziile vietii, omul manierat capata o siguranta de sine,
scapa de complexe, este acceptat si respectat de cei din jur, devine mai liber. În cadrul firmei eticheta de
afaceri depinde de stilul relaţiilor şi managementului caracteristic ei, de activitatea firmei, conducere şi
tradiţii etc.
Principiul cel mai important al bunelor maniere în afaceri este acela al atentei analizări a intereselor
şi sentimentelor celorlalţi. Cu alte cuvinte, trebuie să demonstrezi prin tot ceea ce faci şi spui că ai la fel de
multă grijă de persoana de lângă tine ca de tine însuţi. Aceasta nu înseamnă să nu fii dur sau practic atunci
când este cazul. Nimănui nu îi plac şi nimeni nu îi respectă pe linguşitorii care îşi flatează mereu colegii şi
partenerii de afaceri.
2. Tipuri de amenințări la adresa independenței profesionaliștilor contabili:
La adresa contabililor pot apărea o serie de amenințări, care pot fi generate de mai multe cauze. Acestea
pot fi de ordin personal, când contabilul poate avea diferite interese financiare în anumite afaceri, poate
promova un anumit client în defavoarea altuia, poate avea relații familiare cu clientul sau angajatorul său. În
aceste cazuri, contabilul este obligat să ia măsuri de protecție, să întreprindă acţiuni care pot elimina sau
reduce ameninţările la un nivel acceptabil, conform Codului, pentru a rămâne un bun specialist, integru și care
nu poate fi influențat.
Amenințările la adresa independenței profesioniștilor contabili.
În funcție de natura, distingem următoarele tipuri de amenințări:
1) Amenințarea generata de interesul propriu apare atunci când profesionistul contabil sau un membru
al familiei acestuia are un interes financiar sau de alt gen;
2) Amenințarea generata de autoexaminare (autocontrol) poate apărea atunci când un raționament
anterior trebuie sa fie reevaluat de către profesionistul contabil responsabil de acel raționament;
3) Amenințarea generata de favorizare poate apărea atunci când un profesionist contabil promovează o
poziție sau o opinie până la un punct în care obiectivitatea sa poată fi compromisa;
4) Amenințarea generata de familiaritate poate apărea atunci când, în virtutea unei relații strânse, un
profesionist contabil simpatizează prea mult cu interesele altor parți;
5) Amenințarea generata de intimidare poate apărea atunci când un profesionist contabil poate fi
împiedicat să acționeze obiectiv prin intermediul unei amenințări, reale sau presupuse.
3. Avantajele și dezavantajele acomodării în soluționarea conflictelor:
Acomodarea reprezintă unul dintre stilurile de răspuns pe care oamenii îl pot utiliza în situațiile de conflict.
Cel care adoptă această tactică nu doreşte împlinirea scopurilor pentru a favoriza sau a face plăcere celorlalţi
implicaţi. Scopul păstrării relaţiilor este de fapt scopul suprem al unei persoane conciliante. Diferenţa dintre
o persoană conciliantă şi o reconciliere strategică, fortuită sau de politeţe este sentimentul care însoţeşte
această tactică. Persoanele reconciliate nu simt amărăciune sau sentimentul pierderii, ci renunţă în mod natural
la scopurile lor fără să regrete. Persoana conciliantă crede sau ştie că acţiunile ce servesc scopurilor grupului,
echipei sau familiei prin această renunţare, sacrificiu sau prin a se da la o parte, uneori sunt adevărate, alteori
nu. Uneori poate fi mai util pentru grup ca persoana să se afirme şi în acest caz ea nu va primi recunoaşterea
pe care o doreşte. Există şi persoane fals conciliante care manifestă o formă viciată de acomodare, cum ar fi
„martirii” care se sacrifică mereu pentru binele comun deşi nu e necesar şi nimeni nu o cere, pasivii,
„plângăcioșii” - cei cărora li se pare că renunţă mereu şi totul este foarte greu de obţinut, sabotorii,
nemulţumiţii.
Avantaje. Atunci cînd o persoană nu are dreptate cel mai indicat ar fi să devină conciliantă. De asemenea, într-
o situaţie în care o altă tactică nu ar aduce prea multe avantaje şi oricum o persoană nu poate câștiga prea mult
dintr-un conflict este mai bine să fie conciliantă minimizând pierderile şi maximizând câștigul pentru că
renunţă la foarte puţin şi poate câștiga mult în plan interpersonal. Acelaşi lucru este valabil şi pentru situaţia
în care o persoană este în mod evident în dezavantaj şi este mai bine să fie conciliantă. De asemenea, cu
anumite categorii de persoane mai rigide sau mai dificile este mai bine să fii conciliant, mai ales dacă nu ai
prea mult de pierdut.
Dezavantaje. Uneori concilierea poate duce chiar la competiţie, o competiţie pentru imaginea de sine: cine
este cel mai amabil? Acest tip de conciliere este greşit şi poate duce la adoptarea lui ca model invariabil care
reduce soluţiile alternative şi exclude creativitatea. Dacă această tactică este utilizată în exces, nu pune
niciodată la încercare abilitatea de comunicare şi de negociere reală pentru că oricum cineva renunţă de fiecare
dată. De altfel, una dintre părţi s-ar putea plictisi de această tactică a celuilalt şi poate dori o negociere reală,
mai ales că tot ce este obţinut prea uşor nu are prea mare valoare psihologică. Concilierea poate menţine o
persoană într-un status scăzut sau într-o poziţie inferioară de putere. Aplicată în exces poate sugera celeilalte
părţi ca nu ai investit suficient în relaţie ca să merite să lupţi şi îl face pe celalalt să renunţe să se implice, sau
pur şi simplu să economisească energie.
4. Imparțialitatea și loialitatea funcționarului public:
Imparţialitatea reprezintă principiul de conduită a funcționarului public conform căruia acesta este obligat să
ia decizii şi să întreprindă acţiuni în mod imparţial, nediscriminatoriu şi echitabil, fără a acorda prioritate
unor persoane sau grupuri în funcţie de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie,
apartenenţă politică, avere sau origine socială. Funcţionarul public trebuie să aibă un comportament bazat pe
respect, exigenţă, corectitudine şi amabilitate în relaţiile sale cu publicul, precum şi în relaţiile cu
conducătorii, colegii şi subordonaţii. Funcţionarul public nu trebuie să determine persoanele fizice sau
juridice, inclusiv alţi funcţionari publici, să adopte comportamente ilegale, folosindu-se de poziţia sa oficială.
Loialitatea este principiul de conduită conform căruia funcţionarul public este obligat să servească cu bună-
credinţă autoritatea publică în care activează, precum şi interesele legitime ale cetăţenilor. Funcţionarul
public are obligaţia să se abţină de la orice act sau faptă care poate prejudicia imaginea, prestigiul sau
interesele legale ale autorităţii publice.
5. Modelul lui Thomas și Kilmann privind soluționarea conflictelor:
Modelul lui Thomas și Kilmann reprezintă cel mai utilizat model privind soluționarea conflictelor ce
cuprinde un șir de stiluri de răspuns la conflict. Fiecare dintre stilurile ce alcătuiesc acest model au avantajele
şi dezavantajele lor, dar abordarea unuia sau altuia dintre stiluri poate fi şi un fel de alegere personală de
bază, care se poate sau nu schimba în funcţie de context sau tipul de conflict.
Evitarea. Evitarea se utilizează în special ca mecanism de apărare sau pentru a preveni conflictul sau
escaladarea lui şi este aplicată în faţa unor parteneri potenţial agresivi sau atunci cînd aşteptăm ca reacţia
persoanei respective să fie agresivă. Totuşi, evitarea poate avea şi efecte paradoxale, în sensul că neimplicarea
într-un conflict, un timp îndelungat, poate agrava conflictul prin acumularea unor aspecte neplăcute şi poate
crea disconfort şi o relaţie stresantă. Evitarea poate fi definită sau caracterizată drept o negare a conflictului,
schimbare a subiectului, discuţii echivoce, neimplicare sau glumă ca reacţii în faţa conflictului.
Competiţia. Competiţia este caracterizată de un comportament necooperant şi agresiv, persoana
urmărind doar propriile scopuri, uneori chiar pe seama altora. Persoanele cu stil competitive tind să preia
puterea prin confruntare directă, căutând să câștige sau să aibă dreptate fără să se preocupe de problemele
celorlalţi sau de modul în care aceştia abordează sau percep problema. Pentru aceste persoane conflictul este
ca un câmp de bătălie în care există un învingător şi un învins.
Compromisul. Compromisul este un stil intermediar în care ceva se pierde şi ceva se câștigă în procesul
de rezolvare a conflictului. El este utilizat ca strategie când puterea percepută a celor două părţi este egală,
altminteri neexistând nici un motiv de compromis. Uneori, compromisul este confundat cu rezolvarea de
probleme, deoarece poate să împrumute din caracterul dinamic, energofag, flexibil sau creativ al procesului
de rezolvare.
Acomodarea. Cel care adoptă această tactică nu doreşte împlinirea scopurilor pentru a favoriza sau a
face plăcere celorlalţi implicaţi. Scopul păstrării relaţiilor este de fapt scopul suprem al unei persoane
conciliante. Diferenţa dintre o persoană conciliantă şi o reconciliere strategică, fortuită sau de politeţe este
sentimentul care însoţeşte această tactică. Persoanele reconciliate nu simt amărăciune sau sentimentul
pierderii, ci renunţă în mod natural la scopurile lor fără să regrete. Persoana conciliantă crede sau ştie că
acţiunile ce servesc scopurilor grupului, echipei sau familiei prin această renunţare, sacrificiu sau prin a se da
la o parte, uneori sunt adevărate, alteori nu.
Colaborarea sau confruntarea (problemelor). Colaborarea reprezintă cea mai constructivă tactică şi
implică angajare şi consens în aplicarea ei. Ea ţine cont atît de scopurile personale, dar şi de păstrarea bunelor
relaţii şi de rezolvarea problemei. Spre deosebire de compromis, scopurile personale dar şi cele ale
partenerului sunt luate în considerare. Problema nu se consideră rezolvată sau conflictul încheiat până cînd
cele două părţi nu sunt în mod rezonabil mulţumite de rezultat. Acest stil este cooperant, eficient, focalizat pe
lucrul în echipă, pe parteneriat şi pe scopuri împărtăşite.
6. Accesul la informație a funcționarului public:
Accesul la informaţie. Funcţionarul public, potrivit atribuţiilor ce îi revin şi conform legislaţiei privind
accesul la informaţie, este obligat: să asigure informarea activă, corectă şi la timp a cetăţenilor asupra
chestiunilor de interes public; să asigure accesul liber la informaţie; să respecte termenele prevăzute de lege
privind furnizarea informaţiei.
Funcţionarul public este obligat să respecte limitările accesului la informaţie, în condiţiile legii, în scopul
protejării informaţiei confidenţiale, a vieţii private a persoanelor şi a securităţii naţionale, precum şi să asigure
protecţia informaţiilor deţinute faţă de accesul, modificarea sau distrugerea lor nesancţionate. Comunicarea
cu mijloacele de informare în masă în numele autorităţii publice este realizată numai de către funcţionarul
public abilitat cu acest drept.
Principalele acte ce reglementează accesul la informație sunt Legea privind accesul la informaţie Nr.982-
XIV din 11.05.2000, Legea cu privire la protecţia datelor cu caracter personal nr. 17-XVI din 15.02.2007,
Legea cu privire la secretul de stat, Legea cu privire la petiţionare Nr.190-XIII din 19.07.94, Legea cu privire
la secretul comercial Nr.171-XIII din 06.07.94.

VARIANTA 1
Ex.1. Cele mai importante forme ale etichetei sunt:
1. Salutul, prezentarea, adresarea, cartea de vizită;
2. Comunicarea la telefon;
3. Eticheta la mesele de afaceri;
4. Conduita în locurile publice;
5. Oferirea cadourilor;
6. Vestimentaţia şi accesoriile.

Ex.2. Măsurile de protecție împotriva amenințărilor la adresa independenței profesionaliștilor

contabili
Conform Codului etic naţional, profesionistul contabil trebuie să îşi ia în activitatea sa diverse MASURI
DE PROTECTIE, pentru a reduce sau elimina amenințările amintite. Aceste masuri de protecție se referă la:
 Măsuri generate de profesie, legislație:
 cerințe educaționale,
 de dezvoltare profesionala,
 reglementari privind incompatibilitățile profesionale,
 de drept si procedurale,
 audit de calitate,
 raportare activitate desfășurata.
 Măsuri de protecţie în mediul de lucru:
 politici si proceduri interne,
 documentare,
 comunicare la timp,
 instruire personal si parteneri,
 existenta unui sistem de control al calitativi,
 consultarea unei terțe persoane,
 implicarea altui profesionist contabil in realizarea misiunii.

Ex.3 Legalitatea. În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, funcţionarul public este obligat să respecte Constituţia
Republicii Moldova, legislaţia în vigoare şi tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Funcţionarul public care consideră că i se cere sau că este forţat să acţioneze ilegal sau în contradicţie cu
normele de conduită va comunica acest fapt conducătorilor săi.
Independenţa. Apartenenţa politică a funcţionarului public nu trebuie să influenţeze comportamentul
şi deciziile acestuia, precum şi politicile, deciziile şi acţiunile autorităţilor publice. În exercitarea funcţiei
publice, funcţionarului public îi este interzis: să participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor
politice şi a altor organizaţii social-politice; să folosească resursele administrative pentru susţinerea
concurenţilor electorali; să afişeze, în incinta autorităţilor publice, însemne sau obiecte inscripţionate cu sigla
sau denumirea partidelor politice ori a candidaţilor acestora; să facă propagandă în favoarea oricărui partid;
să creeze sau să contribuie la crearea unor subdiviziuni ale partidelor politice în cadrul autorităţilor publice.

Ex.4 Pentru actele sale funcționarii publici poartă răspunderea materială, disciplinară, contravenţională,
penală. Sancţiuni disciplinare potrivit Legii Nr.158 art.58: avertismentul; mustrare; mustrare aspră;
suspendarea dreptului de a fi promovat în funcţie în decursul unui an; suspendarea dreptului de a fi avansat
în trepte de salarizare pe o perioadă de la unu la doi ani; transfer într-o funcţie publică inferioară pe o perioadă
de la 6-12 luni, cu diminuarea corespunzătoare a drepturilor salariale; destituirea din funcţia publică.
Sancţiuni aplicabile potrivit altor legi organice:
1. Sancţiuni disciplinare (art.206 CMRM, avertisment, mustrare, mustrare aspră, concedierea)
2. Sancţiuni contravenţionale (art.32 CCRM, avertismentul, amenda, munca neremunerată în folosul
comunităţii, arestul, privarea de drepturi)
3. Sancţiuni penale (art.62 CPRM, amenda, privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita
o anumită activitate, închisoarea).

Ex.5 Compromisul. Compromisul este un stil intermediar în care ceva se pierde şi ceva se câștigă în procesul
de rezolvare a conflictului. El este utilizat ca strategie când puterea percepută a celor două părţi este egală,
altminteri neexistând nici un motiv de compromis. Uneori, compromisul este confundat cu rezolvarea de
probleme, deoarece poate să împrumute din caracterul dinamic, energofag, flexibil sau creativ al procesului
de rezolvare. Totuşi, compromisul înseamnă înainte de toate un schimb, o negociere şi o renunţare parţială la
unele scopuri iniţiale, de multe ori renunţarea la unele scopuri valoroase.
Avantaje. Compromisul poate ajuta la rezolvarea unor probleme importante cu costuri energetice mai
mici decât ar fi în cazul colaborării. De asemenea, este întărită balanţa puterii care oferă avantaje pe termen
scurt în înţelegeri separate mai puţin importante sau luate sub presiunea timpului. Poate fi o tactică de rezervă
cînd altele nu s-au dovedit aplicabile sau eficiente. Este o tehnică rezonabilă şi care oferă şansa tuturor părţilor
să se exprime şi mai ales să câștige ceva. Uneori, compromisul este singura cale potrivită de rezolvare, legată
uneori şi de un model cultural.
Dezavantaje. Poate deveni o practică curentă sau un mod de expediere a problemelor care nu mai ţine
cont de particularităţile problemei sau situaţiei. Pentru cei care nu au scopuri precise sau nu ştiu să le exprime
sau negocieze, compromisul se reduce la a pierde ceva în loc de a pierde ceva şi a câștiga ceva. Poate duce la
crearea unor modele disfuncţionale de rezolvare a problemelor care sunt la îndemână, dar care exclud
creativitatea sau căutarea unor soluţii alternative.

Ex.6. Regulile pe care le stabilesc părţile pentru a fi asigurat un cadru etic de desfăşurare a negocierilor le
numim convenţii.
O primă convenţie pe care o putem întâlni în negocierea conflictelor este consecvenţa. Consecvenţa
presupune că pe întreaga perioadă a negocierilor punctul central îl va constitui înţelegerile şi acordurile
acceptate în comun. Etic este ca lucrurile deja acceptate să nu fie răstălmăcite mai târziu.
O altă convenţie, specifică negocierii conflictelor, se raportă la informaţiile utilizate. Intr-un proces de
negociere nu vor fi utilizate expresii de genul „am auzit că...", întrucât folosirea unor astfel de formulări
denotă fie lipsa de respect faţă de interlocutor, fie amatorism în domeniul negocierii. Total neetic este şi
preluarea unui zvon, ca aparţinând unei realităţi primare. Este adevărat că zvonul apare pentru a suplini lipsa
unei comunicări oficiale, dar nu poate constitui baza unor discuţii în negocieri.
Credibilitatea negociatorilor este importantă în orice formă dc negociere. In cursul negocierilor, de multe
ori a da toate cărţile pe faţă este o convenţie de negociere eficientă şi, în acelaşi timp, etică. Aceasta
demonstrează faptul că suntem serioşi şi că respectăm inteligenţa partenerului.
O altă convenţie este eliminarea trucurilor pe parcursul şi la sfârşitul negocierilor. Utilizarea trucurilor
poate avea efecte regretabile în viitor, este puţin probabil ca aceleaşi trucuri vor putea fi utilizate şi a doua
oară, deoarece reputaţia, credibilitatea şi imaginea vor avea serios de suferit.
La sfârşitul negocierilor trebuie să-i fie permis „învinsului" să-şi păstreze demnitatea. Oamenii preferă să
nu-şi afişeze slăbiciunile sau incompetența în timpul negocierilor, dar mai ales în finalul acestora. Cei care
au experienţă în negocierea conflictelor ştiu că menajarea orgoliului este o convenţie de care este bine să
ţinem seama. Moralmente, este bine ca disputa să nu fie personalizată, iar părţile să fie înţelegătoare şi să nu
adreseze jigniri gratuite. De asemenea, în final, dacă nu i se dă „învinsului" ocazia de a se retrage demn,
probabil, acesta va deveni un duşman pentru o perioadă lungă de vreme.
VARIANTA 3
1. Caracterizați ce prevede etica în afaceri la organizarea convorbirilor.
La organizarea convorbirilor unde participă mai multe delegaţii, eticheta în afaceri prevede reguli ce
reglementează mai multe detalii: numărul membrilor delegaţiilor, componenţa lor, alegerea locului întâlnirii,
timpului, întâlnirea şi aranjarea delegaţiilor la mesele de tratative. Numărul membrilor delegaţiilor depinde
de caracterul întrebărilor discutate şi de nivelul reprezentanţilor. În componenţa delegaţiilor se includ:1)
nemijlocit membrii convorbirilor; 2) consultanţii competenţi (experţi); 3) componenţa auxiliară (tehnică)
(translatori, şoferi etc.).
2. Enumerați regulele de soluționare a conflictelor.
(a) Renunţarea la uzul de forţă (ameninţări, bătăi etc.).
(b) Recunoașterea conflictului ca fiind o problemă comună.
(c) Disponibilitatea de a discuta despre conflictul existent.
(d) Capacitatea de dialogare: se învaţă să se înţeleagă unul pe altul, astfel găsind o soluţie comună.
(e) Mediere - o parte terţă îi împacă pe ceilalţi. Ca să fie mediere, trebuie să fie încredere.
(f) Găsirea unor aspecte comune și stabilirea unor reguli comune
(g) Echilibrarea intereselor şi conflictelor - există atunci când se dezvoltă o nouă relaţie între părţile implicate
în conflict.
3. Descrieție avantajele aplicării codului etic în serviciile publice.
a. Reglementează conduita angajaţilor din serviciul public;
b. Oferă angajaţilor o mai mare certitudine despre ce se cere de la ei la locul de muncă;
c. Sporesc transparenţa şi integritatea serviciului public;
d. Contribuie la o administrare publică mai eficientă;
e. Previn / diminuează corupţia în serviciul public;
f. Îmbunătăţesc imaginea instituţiilor publice şi sporesc încrederea cetăţenilor în serviciul public.
4. Descrieție care sunt avantajele și dezavantajele competiției în saluționarea conflictelor.
Avantaje. Competiţia este utilă atunci cînd situaţia cere o decizie rapidă sau decisivă, cum este cazul unei
urgenţe. Ea poate duce la idei creative şi poate crea avantaje pentru o persoană care se află într-un context în
care ideile strălucite şi o bună performanţă sunt de succes. Este un stil util în situaţii în care scopul este mai
important decât persoanele implicate sau relaţia este de scurtă durată. De asemenea, în anumite contexte
sociale sau culturale, competiţia e văzută ca un semn al puterii şi este valorizată, considerată normală sau
necesară. În aceste cazuri, alte stiluri pot părea chiar nepotrivite (sport, tribunal).
Dezavantaje. Competiţia poate afecta relaţiile interumane, deoarece se focalizează asupra scopurilor şi nu
asupra persoanelor. Pe de o parte, poate demonstra celeilalte părţi că acest subiect este important pentru
persoana în cauză mai ales cînd ambele părţi sunt competitive, poate fi o dovadă a ataşamentului sau a puterii.
Pe de altă parte, acest lucru poate prinde participaţii într-un joc fără ieşire, unde fiecare se simte dator să
continue să îl atace pe celălalt, ei încetând să caute cooperarea. Uneori, această îngheţare a situaţiei de conflict
poate duce participaţii într-un cerc vicios unde fiecare încearcă să câștige, uitând uneori pentru ce luptă.
Procesul devine mai important decât produsul.
5. Explicați ce intelegeți prin conflictul de interese.
Un conflict de interese este o situație în care o persoană sau organizație este implicată în mai
multe interese, de exemplu interese financiare, politice sau de altă natură, ce pot corupe sau afecta
major luarea deciziilor corecte și imparțiale de către acea persoană sau organizație. Prin urmare, un conflict
de interese poate prezenta niște circumstanțe unde există riscul ca reționamenut și corectitudinea profesională
de realizare a unui interes principal să fi în mod nejustificat influențate de un interes secundar
6. Enumerați formele de intervenție în conflict.
1) Prevenirea conflictului
2) Transformarea conflictului
3) Reducerea conflictului
4) Rezolvarea de probleme
5) Acordul/aranjamentul/ ]n’elegerea conflictului
6) Concilierea
7) Reconcilierea
8) Consensul
9) Negocierea
 10) Medierea
11) Arbitrarea
12) Mini-procesul

VARIANTA 4
1. Enumerați tipurile de mese de afaceri și descrieți cum se organizează ele.
Mesele de afaceri se organizează în conformitate cu regulile etichetei de afaceri, acceptând anumite devieri
doar în măsura în care sunt justificate de specificul firmei. Mai des în practică se utilizează următoarele tipuri
de mese de afaceri: dejunul, prânzul, cina, coctailul, a la fourchette, ceaiul, „pocalul de vin” sau „pocalul de
şampanie”. Mesele de afaceri se divizează în onorifice şi mai puţin onorifice, de zi şi de seară, cu aşezarea la
masă şi fără. Cele mai onorifice se consideră conform practicii internaţionale dejunul şi prânzul. Mesele de
afaceri ce se petrec ziua sunt: „pocalul de vin” sau „pocalul de şampanie” şi dejunul. Se aşează la masă la
dejun, prânz, cină.
2. Descrieție care sunt avantajele și dezavantajele evitării conflictelor.
Avantaje. Evitarea poate oferi mai mult timp, pentru ca o persoană să întreprindă o altă reacţie la conflict.
Dacă problema nu este una importantă sau dacă persoana nu este direct implicată, dacă problema poate fi
rezolvată şi fără ajutorul ei, atunci evitarea este cea mai bună soluţie. De asemenea, ea poate să ajute o persoană
să păstreze o relaţie bună cu cineva sau să prevină propria neplăcere.
Dezavantaje. Evitarea poate lăsa celorlalţi impresia că persoanei în cauză nu îi pasă destul pentru a se implica,
că nu doreşte să schimbe nimic sau nu se poate schimba. De asemenea, poate agrava conflictul prin trenarea
inutilă a unei probleme care poate fi minoră sau, pur şi simplu, împiedică rezolvarea lui confirmând ideea că
un conflict este ceva rău şi trebuie evitat. Fiecare dintre parteneri îşi păstrează punctul de vedere care poate fi
greşit sau care poate degenera ducând la o izbucnire viitoare mai violentă.
3. Enumerați principiile unei negocieri.
Principiile negocierilor eficiente sunt
 politeţea, inseamna a tine in permanenta seama de celalalt, a avea sentimentul unei responsabilitati fata
de partenerul de comunicare pe tot parcursul comunicarii.
 delicateţea, negociatorii trebuie să trateze subiectul cu mai mare atențe și tandrețe
 onestitatea, este o calitate care constă în a susțien adevărul, iar negociatorul acționează după cum simte
și gândește
 tactul, negociatorul trebuie să acționeze conform unei tactici prestabilite anterior, să fie organizat și să
acționeze după un anumit plan sau anumite idei

4. Enumerați principiile de conduit a funcționarului public

Legalitatea. În exercitarea atribuțiilor sale, funcționarul public este obligat să respecte legislația în vigoare și
tratalele în vigoarele la care Republica Moldova ia parte.
Imparţialitatea. Funcţionarul public trebuie să aibă un comportament bazat pe respect și corectitudine. Este
obligat să ia decizii şi să întreprindă acţiuni în mod imparţial, nediscriminatoriu şi echitabil, fără a acorda
prioritate unor persoane sau grupuri în funcţie de rasă, naţionalitate.
Independenţa. Apartenenţa politică a funcţionarului public nu trebuie să influenţeze comportamentul şi
deciziile acestuia, precum şi politicile, deciziile şi acţiunile autorităţilor publice.
Profesionalismul. Funcţionarul public are obligaţia să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu cu
responsabilitate, competenţă, eficienţă, promptitudine şi corectitudine.
Loialitatea. Funcţionarul public este obligat să servească cu bună-credinţă autoritatea publică în care
activează, precum şi interesele legitime ale cetăţenilor.

5. Explicați ce înțelegeți prin utilizarea resurselor publice de către funcționarul public.

Funcţionarul public este obligat să asigure protecţia proprietăţii publice şi să evite orice prejudiciere a
acesteia. Funcţionarul public este obligat să folosească timpul de lucru, precum şi bunurile aparţinînd
autorităţii publice, numai în scopul desfăşurării activităţilor aferente funcţiei publice deţinute. Funcţionarul
public trebuie să asigure, potrivit atribuţiilor ce îi revin, folosirea eficientă şi conform destinaţiei a banilor
publici. Funcţionarului public îi este interzis să utilizeze bunurile autorităţii publice pentru a desfăşura
activităţi publicistice, didactice, de cercetare sau alte activităţi neinterzise de lege în interes personal.
6. Enumerați tipurile de greșeli critice în negocierea afacerilor.
Într-o negociere trebuie să fie evitate următoarele greșeli:
 1. Pregătirea necorespunzătoare; pregătirea negocierii ne furnizează o imagine clară a alternativelor
pe care le avem şi ne asigură flexibilitatea necesară în momentele-cheie.
2. Ignorarea principiului „oferă/primeşte"; fiecare parte urmăreşte să încheie negocierea cu
sentimentul că a realizat un câştig.
3. Comportamentul de intimidare; cercetările demonstrează că tacticile dure primesc replici pe
măsură, iar convingerea generează un rezultat mai eficient decât dominarea partenerului.
4. Nerăbdarea; nu trebuie să grăbim lucrurile, răbdarea fiind răsplătită.
5. Pierderea cumpătului; emoţiile negative puternice împiedică instaurarea unei atmosfere de
cooperare şi, implicit, generarea de soluţii.
6. Prea multe vorbe şi prea puţină atenţie.
7. Argumentarea şi nu influenţarea; o poziţie poate fi susţinută cel mai bine prin cunoştinţe, nu prin
încăpăţânare.
8. Ignorarea conflictelor, conflictul este substanţa negocierii, care nu trebuie evitat.

VARIANTA 5
I. Categoriile de infracţiuni comise de funcționarii publici sunt:
1. Coruperea pasivă. Fapta persoanei cu funcţie de răspundere care pretinde ori primeşte oferte,
bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, fie acceptă servicii, privilegii sau avantaje, ce
nu i se cuvin, pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întârzia sau grăbi îndeplinirea unei acţiuni ce ţin de
obligaţiile ei de serviciu ori, pentru a îndeplini o acţiune contrar acestor obligaţii, precum şi pentru a obţine
de la autorităţi distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau o oarecare decizie favorabilă.2. Abuzul de putere
sau abuzul de serviciu. Folosirea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere a situaţiei de
serviciu, în interes material ori în alte interese personale, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor publice ocrotite de lege ale persoanelor fizice
sau juridice 3. Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu. Săvârşirea de către o persoană cu
funcţie de răspundere a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate
prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi
intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.4. Neglijenţa în serviciu Neîndeplinirea sau
îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană cu funcţie de răspundere a obligaţiilor de serviciu ca
rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
5.Primirea de către un funcţionar a recompensei ilicite. Primirea de către un funcţionar al autorităţii
publice, al altei instituţii, întreprinderi sau organizaţii de stat, care nu este persoană cu funcţie de răspundere
a unei recompense ilicite sau a unor avantaje patrimoniale pentru îndeplinirea unor acţiuni sau acordarea de
servicii ce ţin de obligaţiile lui de serviciu. 6. Refuzul de a îndeplini legea. Refuzul persoanei cu funcţie de
răspundere de a îndeplini legea, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau
drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice. 7. Falsul în acte publice.
Înscrierea de către o persoană cu funcţie de răspundere, precum şi de către un funcţionar al autorităţii publice
care nu este o persoană cu funcţie de răspundere în documentele oficiale a unor date vădit false, precum şi
falsificarea unor astfel de documente dacă aceste acţiuni au fost săvârşite din interes material sau alte interese
personale.
II . Convențiile sunt regulile pe care le stabilesc părţile pentru a fi asigurat un cadru etic de desfăşurare a
negocierilor.
O primă convenţie pe care o putem întâlni în negocierea conflictelor este consecvenţa. Consecvenţa
presupune că pe întreaga perioadă a negocierilor punctul central îl va constitui înţelegerile şi acordurile
acceptate în comun. O altă convenţie, specifică negocierii conflictelor, se raportă la informaţiile utilizate.
Intr-un proces de negociere nu vor fi utilizate expresii de genul „am auzit că...", întrucât folosirea unor astfel
de formulări denotă fie lipsa de respect faţă de interlocutor, fie amatorism în domeniul negocierii. Total neetic
este şi preluarea unui zvon, ca aparţinând unei realităţi primare. Este adevărat că zvonul apare pentru a suplini
lipsa unei comunicări oficiale, dar nu poate constitui baza unor discuţii în negocieri. Credibilitatea
negociatorilor este importantă în orice formă de negociere. In cursul negocierilor, de multe ori a da toate
cărţile pe faţă este o convenţie de negociere eficientă şi, în acelaşi timp, etică. Aceasta demonstrează faptul
că suntem serioşi şi că respectăm inteligenţa partenerului. O altă convenţie este eliminarea trucurilor pe
parcursul şi la sfârşitul negocierilor. Utilizarea trucurilor poate avea efecte regretabile în viitor, este puţin
probabil ca aceleaşi trucuri vor putea fi utilizate şi a doua oară, deoarece reputaţia, credibilitatea şi imaginea
vor avea serios de suferit. La sfârşitul negocierilor trebuie să-i fie permis „învinsului" să-şi păstreze
demnitatea. Oamenii preferă să nu-şi afişeze slăbiciunile sau incompetența în timpul negocierilor, dar mai
ales în finalul acestora. Cei care au experienţă în negocierea conflictelor ştiu că menajarea orgoliului este
o convenţie de care este bine să ţinem seama. Moralmente, este bine ca disputa să nu fie personalizată, iar
părţile să fie înţelegătoare şi să nu adreseze jigniri gratuite. De asemenea, în final, dacă nu i se dă „învinsului"
ocazia de a se retrage demn, probabil, acesta va deveni un duşman pentru o perioadă lungă de vreme.

III. Imaginea profesională

Intervalul de timp necesar pentru a ne forma o părere despre o persoană întâlnită pentru prima oară este de
30 de secunde.Aspectul exterior este cea mai puternică formă de comunicare non-verbala.Printre factorii care
influenţează opiniile în mediile profesionale se număra imaginea, autoritatea percepută, reuşitele din trecut
şi felul în care oamenii dintr-o firmă se comportă şi se îmbracă. Majoritatea oamenilor îşi ignoră imaginea,
dându-i foarte puţină importanţă şi alocându-i timp limitat. Puţini sunt acei care au înţeles că, dacă ţinuta este
corectă şi imaginea proiectată este profesională, reacţia pozitivă a celor din jurul nostru face ca încrederea în
sine să crească şi astfel concentrarea se canalizează spre ce avem de făcut. Mersul şi ţinuta. Cind mergem
pe strada sa ne amintim ca nu o putem face la intimplare ci ca exista si in acest domeniu niste reguli de care
trebuie sa tinem seama. Un mers armonios necesită paşi siguri, mâini angajate în ritmul mersului.Mersul cu
capul în jos, cu umerii sau braţele balansându-se, cu mâinile în buzunare, sunt dezagreabili celor din jur.
Trebuie sa ne supraveghem in permanenta tinuta - sa nu miscam exagerat bratele si coatele , sa facem pasi
nici prea mari, nici prea mici. Gesticulaţia reprezintă un component al cultului personalităţii umane. Prin
gest omul pune accent pe limbajul comunicării. Prin intermediul gestului: ridicarea sprâncenelor, a degetului
arătător care simbolizează pauza, clătinarea capului în stânga sau în dreapta - se poate exprima expresiv
gândul. Gesticulaţia exagerată cu mişcări abundente trădează caracterul coleric. Dintre gesturile urâte fac
parte şi scărpinatul în cap, scobitul unghiilor, pocnirea degetelor, mişcarea umerilor. Mimica este arta de a
transmite prin intermediul mişcării muşchilor feţei diferite stări sufleteşti, dispoziţii, sentimente, gânduri.
Astfel, expresia feţei trebuie să corespundă caracterului vorbirii, esenţei şi sensului celor expuse. Ţinuta
vestimentară. Bunul gust constă în alegerea vestimentaţiei care îi stă bine omului, nu neapărat ca aceasta să
fie la modă. Îmbrăcămintea şi coafura este cartea de vizită a omului şi arată cine este el. Trebuie să luăm
aminte că îmbrăcămintea sau haina este oricum corpul omului şi ne dă o idee despre dispoziţia lui sufletească.
Cu toate acestea, ea nu poate fi supusă unor reguli fixe, pentru că nu toţi au aceeaşi stare materială, acelaşi
rang şi nici gusturile nu sunt aceleaşi în toate ţările.
IV. Colaborarea sau confruntarea (problemelor). Colaborarea reprezintă cea mai constructivă
tactică şi implică angajare şi consens în aplicarea ei. Ea ţine cont atît de scopurile personale, dar şi de păstrarea
bunelor relaţii şi de rezolvarea problemei. Spre deosebire de compromis, scopurile personale dar şi cele ale
partenerului sunt luate în considerare. Colaborarea înseamnă să faci afirmaţii care te descriu şi care dezvăluie
ceva important despre scopurile tale personale şi, mai ales, solicitarea şi acceptarea criticilor părţii adverse,
acceptarea responsabilităţii pentru acţiunile proprii. Colaborarea nu înseamnă asumarea totală
a responsabilităţii,ea presupune că cele două părţi sunt parteneri egali. Avantaje: Acest stil este cooperant,
eficient, focalizat pe lucrul în echipă, pe parteneriat şi pe scopuri împărtăşite. Colaborarea problemelor are în
vedere faptul că indivizii nu acţionează numai în interes personal, ci şi în interesul părţii opuse. Cu alte cuvinte,
recunoscând existenta unui conflict, fiecare parte implicată utilizeaza metode corespunzatoare de management
pentru a rezolva situaţia. Aceasta înseamnă că parţile acceptă dialogul şi văd conflictul ca pe o provocare a
capacităţii lor de a-l soluţiona. Strategia orientata spre colaborare solicită ambele părţi să adopte o soluţie tip
câştig-câştig, care poate aduce părţile într-o situaţie mai bună, în special datorită valorilor împărtăşite în
comun.Dezavantaje: Strategia de colaborare necesită timp, energie, exercitiu şi creativitate. Problema nu se
consideră rezolvată sau conflictul încheiat până cînd cele două părţi nu sunt în mod rezonabil mulţumite de
rezultat.

V. Conduita în cadrul relaţiilor internaţionale. Funcţionarul public care reprezintă autoritatea publică în
cadrul unor organizaţii internaţionale, instituţii de învăţămînt, conferinţe, seminare şi alte activităţi este
obligat să aibă o conduită care să nu prejudicieze imaginea ţării şi a autorităţii publice pe care le reprezintă.
Funcţionarul public aflat în deplasare de serviciu este obligat să aibă un comportament corespunzător
regulilor de protocol şi să respecte legile ţării gazdă. În relaţiile cu reprezentanţii altor state, funcţionarului
public îi este interzis să exprime opinii personale privind aspectele naţionale sau disputele internaţionale.
VI. Conform Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public obligaţiile generale ale
funcţionarului public sunt:
- să respecte Constituţia, legislaţia în vigoare, precum şi tratatele internaţionale la care Republica
Moldova este parte;
- să respecte cu stricteţe drepturile şi libertăţile cetăţenilor;
- să fie loial autorităţii publice în care activează;
- să îndeplinească cu responsabilitate, obiectivitate şi promptitudine, în spirit de iniţiativă şi
colegialitate toate atribuţiile de serviciu;
- să păstreze, în conformitate cu legea, secretul de stat, precum şi confidenţialitatea în legătură cu
faptele, informaţiile sau documentele de care ia cunoştinţă în exerciţiul funcţiei publice, cu excepţia
informaţiilor considerate de interes public;
- să respecte normele de conduită profesională prevăzute de lege;
- să respecte regulamentul intern.

VARIANTA 6
1.Enumeraţi normele de conduită a funcţionarului public.
a) Accesul la informaţie. Funcţionarul public, potrivit atribuţiilor ce îi revin şi conform legislaţiei privind
accesul la informaţie, este obligat: să asigure informarea activă, corectă şi la timp a cetăţenilor asupra
chestiunilor de interes public; să asigure accesul liber la informaţie; să respecte termenele prevăzute de lege
privind furnizarea informaţiei.b) Utilizarea resurselor publice. Funcţionarul public este obligat să asigure
protecţia proprietăţii publice şi să evite orice prejudiciere a acesteia. c) Conduita în cadrul relaţiilor
internaţionale. Funcţionarul public care reprezintă autoritatea publică în cadrul unor organizaţii
internaţionale, instituţii de învăţămînt, conferinţe, seminare şi alte activităţi este obligat să aibă o conduită
care să nu prejudicieze imaginea ţării şi a autorităţii publice pe care le reprezintă.d) Cadouri şi alte avantaje.
Funcţionarului public îi este interzis să solicite sau să accepte cadouri, servicii, favoruri, invitaţii sau orice alt
avantaj, destinate personal acestuia sau familiei sale. e) Conflictul de interese Funcţionarul public este obligat
să evite conflictul de interese. Orice conflict de interese declarat de către un candidat la funcţia publică trebuie
să fie aplanat până la numirea sa în funcţie.
2.Descrieti care sunt avantajele si dezavantajele competitiei in solutionarea conflictelor
Avantaje. Competiţia este utilă atunci cînd situaţia cere o decizie rapidă sau decisivă, cum este cazul unei
urgenţe. Ea poate duce la idei creative şi poate crea avantaje pentru o persoană care se află într-un context în
care ideile strălucite şi o bună performanţă sunt de succes. Este un stil util în situaţii în care scopul este mai
important decât persoanele implicate sau relaţia este de scurtă durată. De asemenea, în anumite contexte
sociale sau culturale, competiţia e văzută ca un semn al puterii şi este valorizată, considerată normală sau
necesară. În aceste cazuri, alte stiluri pot părea chiar nepotrivite (sport, tribunal). Dezavantaje. Competiţia
poate afecta relaţiile interumane, deoarece se focalizează asupra scopurilor şi nu asupra persoanelor. Pe de o
parte, poate demonstra celeilalte părţi că acest subiect este important pentru persoana în cauză mai ales cînd
ambele părţi sunt competitive, poate fi o dovadă a ataşamentului sau a puterii. Pe de altă parte, acest lucru
poate prinde participaţii într-un joc fără ieşire, unde fiecare se simte dator să continue să îl atace pe celălalt,
ei încetând să caute cooperarea. Uneori, această îngheţare a situaţiei de conflict poate duce participaţii într-un
cerc vicios unde fiecare încearcă să câștige, uitând uneori pentru ce luptă. Procesul devine mai important decât
produsul.

3.Explicati ce intelegeti prin accesul la informatie a functionarului public

Funcţionarul public, potrivit atribuţiilor ce îi revin şi conform legislaţiei privind accesul la informaţie, este
obligat: să asigure informarea activă, corectă şi la timp a cetăţenilor asupra chestiunilor de interes public;
să asigure accesul liber la informaţie; să respecte termenele prevăzute de lege privind furnizarea informaţiei.
Funcţionarul public este obligat să respecte limitările accesului la informaţie, în condiţiile legii, în scopul
protejării informaţiei confidenţiale, a vieţii private a persoanelor şi a securităţii naţionale, precum şi să asigure
protecţia informaţiilor deţinute faţă de accesul, modificarea sau distrugerea lor nesancţionate. Comunicarea
cu mijloacele de informare în masă în numele autorităţii publice este realizată numai de către funcţionarul
public abilitat cu acest drept. Principalele acte ce reglementează accesul la informație sunt Legea privind
accesul la informaţie Nr.982-XIV din 11.05.2000, Legea cu privire la protecţia datelor cu caracter personal
nr. 17-XVI din 15.02.2007, Legea cu privire la secretul de stat, Legea cu privire la petiţionare Nr.190-XIII
din 19.07.94, Legea cu privire la secretul comercial Nr.171-XIII din 06.07.94
4. Descrieti ce reprezinta masurile de protectie aferente amenintarilor la adresa independentei
profesionistilor contabili
Conform Codului etic naţional, profesionistul contabil trebuie să îşi ia în activitatea sa diverse MASURI DE
PROTECTIE, pentru a reduce sau elimina amenințările amintite. Aceste masuri de protecție se referă la: 1
)Măsuri generate de profesie, legislație: cerințe educaționale, de dezvoltare profesionala, reglementari
privind incompatibilitățile profesionale, de drept si procedurale, audit de calitate, raportare activitate
desfășurata. 2) Măsuri de protecţie în mediul de lucru: politici si proceduri interne, documentare,comunicare
la timp, instruire personal si parteneri,existenta unui sistem de control al calitativi, consultarea unei terțe
persoane, implicarea altui profesionist contabil in realizarea misiunii.
5.Enumerati tipurile de amenintari la adresa independentei profesionistilor contabili
La adresa contabililor pot apărea o serie de amenințări, care pot fi generate de mai multe cauze. Acestea pot
fi de ordin personal, când contabilul poate avea diferite interese financiare în anumite afaceri, poate promova
un anumit client în defavoarea altuia, poate avea relații familiare cu clientul sau angajatorul său. In functie
de natura, distingem urmatoarele tipuri de amenintari: 1) amenintarea generata de interesul propriu, 2)
amenintarea generata de autoxaminare (autocontrol), 3) amenintarea generata de favorizare, 4) amenintarea
generata de familiaritate, 5) amenintarea generata de intimidare.
6.Descrieti, pe scurt, ce reprezinta modelul lui Thomas si Kilmann privind solutionarea conflictelor.
Stilurile de răspuns la conflict sunt algoritmi comportamentali pe care oamenii îi utilizează în situaţii de
conflict şi reprezintă subiectul cel mai studiat în managementul conflictului. Astfel, cel mai utilizat model este
cel al lui Thomas și Kilmann. Fiecare dintre stilurile ce alcătuiesc acest model au avantajele şi dezavantajele
lor, dar abordarea unuia sau altuia dintre stiluri poate fi şi un fel de alegere personală de bază, care se poate
sau nu schimba în funcţie de context sau tipul de conflict. Modelul lui Thomas si Kilmann abordeaza stilurilede
solutionare a conflictelor: Evitarea ca metoda utilizata în special ca mecanism de apărare sau pentru a preveni
conflictul sau escaladarea lui şi este aplicată în faţa unor parteneri potenţial agresivi sau atunci cînd aşteptăm
ca reacţia persoanei respective să fie agresiva.
Competiţia este caracterizată de un comportament necooperant şi agresiv, persoana urmărind doar propriile
scopuri, uneori chiar pe seama altora.
Compromisul este un stil intermediar în care ceva se pierde şi ceva se câștigă în procesul de rezolvare a
conflictului. El este utilizat ca strategie când puterea percepută a celor două părţi este egală, altminteri
neexistând nici un motiv de compromis.
Acomodarea. Cel care adoptă această tactică nu doreşte împlinirea scopurilor pentru a favoriza sau a face
plăcere celorlalţi implicaţi. Scopul păstrării relaţiilor este de fapt scopul suprem al unei persoane conciliante.
Colaborarea reprezintă cea mai constructivă tactică şi implică angajare şi consens în aplicarea ei. Ea ţine cont
atît de scopurile personale, dar şi de păstrarea bunelor relaţii şi de rezolvarea problemei.