cercetarea izvoarelor și documentelor

c erc etarea dir ec tă a m onum entel or

[cercetarea preliminară nemijlocită] [cercetarea arhitectural-arheologică] [analogia tipologică]
cercetări arheologice în zona monumentelor
[metoda stratigrafică] [metoda tipologică]
[săpături în interioarele monumentelor] [sondaje în poduri]
c e r c e t ă r i d e l a b o r a t o r
fixarea rezultatelor cercetărilor: releveul

(1) [Fig. 1. Planșă de prezentare în faza de fixare a rezultatelor cercetărilor prin releveu (National
Park Service, SUA, 1934)]

(2) Procesul de restaurare a unui monument include patru operații esențiale: cercetarea, releveul,
proiectarea și execuția. Deși cele patru operații sunt decalate în timp (urmând ordinea arătată mai
sus), cercetarea continuă în paralel cu proiectarea și execuția, după cum și proiectarea se
desfășoară, parțial, în paralel cu execuția, păstrând, câteodată, față de încheierea lucrărilor, un avans
minimal. Aceasta se explică prin faptul că definitivarea cercetărilor nu se poate face decât după
încheierea unor operații de degajare, iar lucrările de execuție scot adesea în evidență elemente care
nu s-au putut ivi în cursul cercetărilor preliminare, conducând la modificarea soluției de restaurare.
De aceea, în cazul lucrărilor de restaurare, nu se poate pretinde decalajul dintre proiectare și
execuție, necesar în lucrările curente, iar ideal ar fi ca arhitectul restaurator să proiecteze pe șantier.
[Fig. 2. Imobil Piața Mică nr. 22 (Sibiu): descoperirea stâlpilor de piatră înglobați în zidăria de
cărămidă de fadață, indicând o fostă configurație cu portic a casei, a ridicat semne de întrebare
asupra direcției de adoptat în restaurare: . refacerea porticului cu pierderea câtorva camere ale casei
la nivelul parterului sau . păstrarea casei în forma în care a ajuns în zilele noastre, fără portic (foto:
2002)]

(3) Caracterul complex al procesului de restaurare pretinde ca lucrările de restaurare să fie elaborate
de colective alcătuite din specialiști cu profil diferit. Coordonatorul acestui colectiv este arhitectul,
întrucât dintre toți specialiștii care colaborează la realizarea unei lucrări de restaurare, este singurul
care prin formația sa îmbină cunoștințe privind funcțiunea, construcția și plastica, elemente care, în
unitatea lor, constituie opera de arhitectură. De aceea, rolul hotărâtor în precizarea liniei de urmat și
în asigurarea desfășurării unitare a întregului proces de restaurare îi revine arhitectului.

1
RESTAURAREA MONUMENTELOR
C6: cercetări legate de lucrările de restaurare
În cercetarea izvoarelor și documentelor, arhitectul este ajutat de istoric și de istoricul de arhitectură
și artă. Săpăturile arheologice sunt coordonate de către arheolog, care poate colabora și la
efectuarea sondajelor asupra monumentului însuși. Cercetările de laborator asupra materialelor
sunt efectuate de ingineri de rezistență și de chimiști specializați în această direcție. În proiectare,
arhitectul este secondat de ingineri de rezistență și de instalații. În execuție, unde în mod curent
conducerea lucrărilor îi revine unui inginer constructor, arhitectul supraveghează și controlează
realizarea lucrării. [Fig. 3. Acoperirea ruinelor arheologice ale abației St. Maurice, Elveția, 2004,
2009-2010, Savioz Fabrizzi Architectes]

Pentru a putea conduce colectivul de restaurare, alcătuit din istorici, arheologi, ingineri și chimiști, și
pentru a putea stabili, în colaborare cu aceștia, programul lucrărilor de cercetare, proiectare și
execuție, arhitectul trebuie să cunoască în linii generale principiile și metodologia fiecărei
specialități.

(4) În cazul monumentelor arheologice, atunci când cercetarea, ca volum de lucrări, prevalează
asupra lucrărilor de restaurare, care se reduc adesea la lucrări de conservare, rolul principal îi revine
arheologului. [Fig. 4. Așezarea Akrotiri (insula Santorini, Grecia), îngropată prin 1500 îC, în urma unei
erupții vulcanice, și excavată începând cu 1967]

(5) În cazul restaurării operelor de artă plastică, rolul principal îi revine artistului plastic, specializat în
astfel de restaurări: pictură în frescă, în ulei, pe pânză sau pe lemn, sculptură în piatră, în lemn sau în
bronz. [Fig. 5. Detaliu de frescă în Capela Sixtină, înainte și după restaurarea de sfârșit de sec. XX]

(6) Legătura strânsă dintre construcție și unele lucrări de artă plastică, cum este cazul picturii pe
tencuială sau pe lemn, sau al ornamentelor arhitecturale, ridică probleme de restaurare, care
trebuie, câteodată, soluționate prin colaborarea dintre arhitect, artist plastic, inginer constructor și
chimist. [Fig. 6. Pictura pe tencuială. Restaurarea decorației casei Albrich (Brașov) (2011-2013):
imagini comparative, înainte (sus) și după (jos) intervențiile de conservare-restaurare. Proiectarea și
execuția lucrărilor de conservare-restaurare a decorației murale: Faber Studio. Proiectant general:
Exibit Arhitectura, arh. Johannes Bertleff. Beneficiar: Biserica Evanghelică CA, Parohia Brașov (v.
Ioana Olteanu în Caietele Restaurării 2013)]

(7) [Fig. 7. Pictura cu suport de lemn. Altarul bisericii Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, Rozavlea
(județul Maramureș): tempera slabă aplicată pe suport integral și continuu de pânză cu grenul mare

2
RESTAURAREA MONUMENTELOR
C6: cercetări legate de lucrările de restaurare
și rar, maruflată pe parietalul de lemn; fâșiile de pânză dezlipite au fost prinse ulterior cu pioneze (v.
Dana Luminița Postolache în Caietele Restaurării 2013)]

(8) [Fig. 8. Pictura cu suport de lemn. biserica Adormirea Maicii Domnului, Frătești-Lelești (județul
Gorj): (stânga sus) pictură în frescă pe placajul din cărămidă lipită cu lut pe peretele din lemn
(dreapta sus) desprinderea placajului din cărămidă din cauza absorbției de umiditate (stânga jos)
parietal cu straturi succesive: lemn, grund, lut, cărămidă, frescă (dreapta jos) plafonul naosului (v.
Dana Luminița Postolache în Caietele Restaurării 2013)]

(9) [Fig. 9. Ornamente arhitecturale. Lucrări de restaurare-reabilitare în Sala Festivităților a Primăriei

din Arad (Ioan Darida, 2007-2012): tavanul cu stucaturi ancorate prin șuruburi de diverse lungimi și
bride metalice, prinse pe suport de lemn; imagini din timpul intervențiilor (sus) și la final (jos) (v. Ioan
Darida în Caietele Restaurării 2013)]

(10) Prima operație în cadrul procesului de restaurare este cercetarea, iar ea vizează următoarele
aspecte:
. cercetarea izvoarelor și documentelor;
. cercetarea directă, din punct de vedere arhitectural, arheologic și istoric, a monumentului;
. cercetări arheologice în zona monumentului;
. cercetări de laborator asupra structurii și rezistenței materialelor. [Fig. 10. Revitalizarea
Bastionului Crucifixului, Praga, Republica Cehă, 2007-2011, MCA Atelier]

C E R C E T A R E A I Z V O A R E L O R Ş I D O C U M E N T E L O R

(11) Izvoarele și documentele sunt de mai multe tipuri: literare; cartografice; iconografice; folclorice,
etnografice; heraldice, sigilografice; tehnice; arheologice. [Fig. 11. Izvoare și documente: literare;
cartografice; iconografice; folclorice, etnografice; heraldice, sigilografice; tehnice; arheologice]

. literare (manuscrise și tipărituri) (12): cronici, însemnări de călătorie, scrisori, texte juridice (acte de
danie, vânzare, cumpărare), texte cu caracter didactic, lucrări beletristice, lucrări științifice vechi și
noi, ghiduri; [Fig. 12. Izvoare și documente literare (manuscrise și tipărituri): cronici, însemnări de
călătorie, scrisori, texte juridice (acte de danie, vânzare, cumpărare), texte cu caracter didactic,
lucrări beletristice, lucrări științifice vechi și noi, ghiduri]

3
RESTAURAREA MONUMENTELOR
C6: cercetări legate de lucrările de restaurare
. cartografice (13): hărți, schițe de hotărnicie, planuri cadastrale; [Fig. 13. Izvoare și documente
cartografice: hărți, schițe de hotărnicie, planuri cadastrale]
. iconografice (14): stampe și gravuri (în original sau reproduse), fresce, tablouri votive, picturi,
fotografii; [Fig. 14. Izvoare și documente iconografice: stampe și gravuri (în original sau reproduse),
fresce, tablouri votive, picturi, fotografii]
. folclorice, etnografice (15): narative orale (legende, credințe populare); [Fig. 15. Izvoare folclorice,
etnografice: narative orale (legende, credințe populare)]
. heraldice, sigilografice (16): blazoane nobiliare, steme orășenești, steme și embleme de bresle,
sigilii de cancelarie ale unor comunități și persoane; [Fig. 16. Izvoare heraldice, sigilografice:
blazoane nobiliare, steme orășenești, steme și embleme de bresle, sigilii de cancelarie ale unor
comunități și persoane]
. tehnice (17): evidența lucrărilor (de construcții, reparații, restaurări, refaceri), piese desenate,
relevee; [Fig. 17. Izvoare și documente tehnice: evidența lucrărilor (de construcții, reparații,
restaurări, refaceri), piese desenate, relevee]
. arheologice (18): arhitecturale (urme de construcții și amenajări, piese aflate în lapidarii, muzee și
rezultate din săpături), epigrafice (lapidare, grafite, inscripții pictate), numismatice (piese
monetare, medalii). [Fig. 18. Izvoare arheologice: arhitecturale (urme de construcții și amenajări,
piese aflate în lapidarii, muzee și rezultate din săpături), epigrafice (lapidare, grafite, inscripții
pictate), numismatice (piese monetare, medalii)]

C E R C E T A R E A D I R E C T Ă A M O N U M E N T U L U I

Cercetarea preliminară nemijlocită (19) a monumentului presupune vizita pe amplasament, cu

observarea monumentului, documentarea fotografică și culegerea de informații care pot fi
consemnate prin desen sau în scris. Cercetarea preliminară nemijlocită reprezintă un mijloc de a
obține primele informații despre caracterul și particularitățile sale sub aspect constructiv, funcțional
și plastic, precum și despre etapele de construcție și starea în care se află. [Fig. 19. Cercetare
preliminară într-un imobil din Rue de la Chapelle, Paris, Doray Michelson]

(20) Cercetarea preliminară nemijlocită a monumentului trebuie însoțită de consemnări (în scris, prin
desene, prin fotografii) ale aspectelor caracteristice, ale elementelor bine conservate, precum și a
degradărilor. Trebuie reținute toate aspectele semnificative care apar sau care se pot deduce privind
starea fundațiilor, a zidăriei, a bolților, a paramentului, a învelitorii, a elementelor decorative etc.
Cercetarea preliminară nemijlocită (fără a recurge la sondaje sau săpături) permite formarea unei

4
RESTAURAREA MONUMENTELOR
C6: cercetări legate de lucrările de restaurare
prime păreri despre etapele de construcție, despre elementele originale sau despre adăugirile care
prezintă interes, despre starea fizică a monumentului și despre cauzele degradărilor. Concomitent, se
conturează posibilitățile în ceea ce privește alegerea soluției de restaurare, consolidările necesare,
readucerea unor componente la aspectul lor original, păstrarea sau înlăturarea adăugirilor datând
din perioade de construcție ulterioare celei inițiale, lucrările de reîntregire la care va trebui să se
recurgă. [Fig. 20. Însemnări pe teren (1997) privind reședința familiei Car / Greer (a doua jumătate a
sec. XIX), Riverview Farm, SUA]

Cercetarea preliminară nemijlocită permite aprecierea, în mare, a volumului lucrărilor de restaurare.

Uneori, dacă există documente grafice privind starea monumentului (releveul), cercetarea
preliminară nemijlocită este suficientă pentru elaborarea primei faze de proiectare.

Cercetarea arhitectural-arheologică. (21) Cercetarea preliminară nemijlocită a monumentului este

urmată de cercetarea arhitectural-arheologică, operație întreprinsă de arhitectul restaurator, uneori
cu asistența arheologului. Cercetarea arhitectural-arheologică a monumentului urmărește două
obiective:
. stabilirea modului în care structura constructivă își îndeplinește rolul, precizându-se defecțiunile
și cauzele acestora;
. stabilirea aspectului original al monumentului, precizarea diverselor modificări, adăugiri,
suprapuneri, stratificări.

Cercetarea arhitectural-arheologică a monumentului pornește, în general, de la sondaje care constă

în îndepărtarea unor tencuieli sau a unor materiale de finisaj când acestea reprezintă, în mod
evident, o intervenție ulterioară.

Pentru stabilirea cauzelor unor degradări legate de structura constructivă, sondajele se fac în zonele
în care monumentul prezintă semne evidente de degradare, crăpături, tasări, deformări ale unor
arce, flambări ale unor suporturi verticale.

Pentru stabilirea etapelor de construcție, a unor adăugiri, a unor modificări de goluri, decorație sau
parament, sondajele se fac în zonele în care se presupune că pot exista indicii privind asemenea
modificări. Alegerea locului sondajului și precizarea extinderii sale trebuie făcute cu mare grijă
pentru a nu deteriora elementele originale ale construcției.

5
RESTAURAREA MONUMENTELOR
C6: cercetări legate de lucrările de restaurare
Treapta următoare a cercetării, condiționată de rezultatele sondajelor, o constituie decaparea
parțială sau generală. Decaparea urmărește fie dezvelirea unor structuri (eliberarea de tencuieli sau
placaje) asupra cărora trebuie intervenit, fie înlăturarea unor intervenții ulterioare asupra
paramentelor originale, pentru scoaterea acestora la lumină și pentru întregirea lor. [Fig. 21. Sondaj:
imobil Piața Mică nr. 25, Sibiu. Decapare: imobil Piața Mică nr. 22, Sibiu]

Metodele distructive de cercetare (22) reprezintă un "împrumut de substanță" din obiectul

arhitectural cercetat:

Sondarea: desfacerea unor zone ale edificiului cu scopul de a avea acces vizual asupra unor părți
ascunse ale acestuia;

Carotarea: extragerea, din materialul edificiului, a unor eșantioane de mici dimensiuni, de formă
cilindrică, în vederea analizelor de laborator;

Prelevare de probe: extragerea unor părți de construcție, conținând toate elementele componente,
în vederea studierii comportării lor în ansamblu în condiții speciale de solicitare în laborator;

Încercări in situ: introducerea unor piese hidraulice plate în șlițuri decupate pe trei laturi în jurul unui
masiv de zidărie, fără a-l disloca din locul său, supunându-l unor solicitări, pentru a obține date
exacte despre comportarea sa în locul și în condițiile în care materialul este solicitat în mod real. Cu
rare excepții, aceste încercări trebuie să aibă un caracter limitat ca număr și volum.

Metodele nedistructive de cercetare se utilizează fie pentru diagnosticarea dezordinilor survenite în

edificiu, fie pentru controlul și verificarea comportării edificiului în timpul și după terminarea
lucrărilor de restaurare, fiind de cele mai multe ori complementare cu cele distructive.

Analizele externe urmăresc evidențierea, pe cale vizuală, a dezordinilor, deformărilor, deplasărilor și

variațiilor survenite în edificiu de-a lungul timpului, folosind fie tehnica fotografică (fotografia
redresată și stereofotogrammetria) pentru a surprinde martori de tencuială, sticlă sau material
plastic (martori extensivi gradați), fie folosind aparate sensibile la mișcări (extensiometre, captatori
de fisuri, pendul, aparate de măsurat convergența sau înclinația), iar uneori, aparate care pot
înregistra și momentul producerii deplasării.

6
RESTAURAREA MONUMENTELOR
C6: cercetări legate de lucrările de restaurare
Analizele interne aduc informații despre materialele de construcții și despre structură:

Studiile de heterogenitate au ca scop depistarea fisurilor, dislocărilor sau golurilor mascate, prin
tehnici bazate pe măsurarea lungimii de undă, termografie, cercetarea permeabilității, endoscopie,
eliberare-constrângere (determinarea contracției structurii).

Prezența umidității se poate evidenția cu ajutorul unor aparate (higrometru, pirometru cu raze) sau
a unor sonde montate în zidărie.

Depistarea armăturilor metalice se face pe baza proprietăților lor magnetice, folosindu-se detectorul
de metale, panometrul și radarul.

Evidențierea naturii și dispunerii materialelor în structurile ascunse este posibilă prin radiografiere,
cu utilizarea radiațiilor electromagnetice.

Studiul structurilor complexe, care solicită observații și măsurători speciale, se poate face pe
machete, iar acest studiu poate fi completat prin crearea unui model digital, pe care diversele
eforturi și deformări pot fi simulate. [Fig. 22. Metode distructive. Metode nedistructive]

Analogia tipologică. Stabilirea unui plan de cercetări de efectuat asupra monumentului, atunci când
se urmărește restabilirea aspectului său plastic inițial, este în general rezultatul unui raționament
făcut pe baza analogiei posibil de trasat între edificiul în cauză și alte clădiri care aparțin aceluiași tip.

(23) Tratarea decorativă tipică a monumentelor în epoca lui Ștefan cel Mare era rezultatul folosirii
unor materiale aparente, a pietrei și a cărămizii, și a unui ornament alcătuit din elemente de
ceramică smălțuită. Ulterior, în anii '30 și '40 ai secolului al XVI-lea, numeroase monumente ale
vremii lui Ștefan cel Mare au fost tencuite și acoperite în exterior în întregime cu picturi. Se putea
presupune că biserica înălțată de Ștefan cel Mare la Voroneț, pictată în vremea lui Petru Rareș,
trebuie să fi păstrat sub decorul pictat ornamentele sale de ceramică. Într-adevăr, cercetările
întreprinse pe latura de nord a monumentului, unde în mare parte pictura a dispărut, au putut stabili
prezența elementelor decorative de ceramică și au permis punerea lor în valoare. [Fig. 23. Elemente
decorative de ceramică smălțuită descoperite pe latura nordică a bisericii mănăstirii Voroneț, sub
straturile deteriorate de pictură și tencuială]

7
RESTAURAREA MONUMENTELOR
C6: cercetări legate de lucrările de restaurare
(24) Biserica Sf. Ilie din satul Sântilie, de lângă Suceava, prezintă astăzi un acoperiș care contravine
principiului folosit în Moldova secolelor XV-XVI, de cuprindere separată a fiecărui volum în parte,
urmare a unor modificări intervenite ulterior. Este, totuși, de presupus că și biserica Sf. Ilie, ca și
celelalte monumente ale epocii lui Ștefan cel Mare, să fi avut turla ridicată prin intermediul unor
baze poligonale sau stelate, chiar dacă ele au fost știrbite cu prilejul înlocuirii vechii învelitori. [Fig.
24. Acoperișul atipic al bisericii Sf. Ilie din satul Sântilie, comuna Șcheia, lângă Suceava: forma sa
contravine principiului folosit în Moldova secolelor XV-XVI, de cuprindere separată a fiecărui volum
în parte]

C E R C E T Ă R I A R H E O L O G I C E Î N Z O N A M O N U M E N T U L U I

(25) Prin cercetări arheologice pot fi sesizate acumulările de natură cantitativă, ca elemente
materiale, care se suprapun și se stratifică, permițând restauratorului să ia cunoștință despre
existența, natura și aspectul unor componente ale monumentului, pe care acesta le-a pierdut și ale
căror resturi au rămas îngropate. [Fig. 25. Muzeificarea sitului Praça Nova, Lisabona, Portugalia,
2008-2010, Carrilho da Graça Arquitectos]

Arheologia face parte din grupul disciplinelor de investigație istorică, dispunând de o metodologie și
o tehnică de cercetare specifică, și care are drept scop cunoașterea manifestărilor de cultură ale
trecutului, concretizate sub forma unor vestigii materiale de cea mai largă diversitate.

Extinderea cercetărilor arheologice în zona monumentului este direct determinată de obiectivele pe

care și le propune restaurarea. Dacă aceasta se limitează la diverse măsuri de conservare, cercetarea
arheologică se poate limita la sondaje cu o extindere limitată de cerințele acestora. Dacă se pune
problema unei reabilitări și valorificări complexe a monumentului, cercetarea arheologică poate
căpăta un caracter exhaustiv.

Obiectivul principal al cercetărilor arheologice legate de restaurare este de a contribui la dezvăluirea

aspectului inițial al monumentului, a etapelor realizării sale și a transformărilor la care a fost supus în
timp. Cercetările arheologice urmăresc descoperirea unor componente funcționale dispărute, dar
ale căror urme (ziduri, fundații) au rămas îngropate în pământ, precum și descoperirea unor
elemente de detaliu dispărute, care au aparținut construcției și care s-ar putea găsi în zona
monumentului.

8
RESTAURAREA MONUMENTELOR
C6: cercetări legate de lucrările de restaurare
(26) Pentru toate acestea, arheologul realizează o serie de secțiuni în teren, atât în exteriorul, cât și
în interiorul monumentului, secțiuni a căror poziție este aleasă în funcție de sugestiile pe care le dă
monumentul însuși, conform deducțiilor logice privind amplasamentul unor elemente dispărute.
Pentru evidențierea unor construcții distruse, arheologul decopertează terenul, pe suprafețe mari,
urmărind un anumit nivel stratigrafic. O problemă curentă este aceea a stabilirii nivelului original de
călcare pentru diferitele componente ale unui ansamblu, fapt care permite, totodată, precizarea
succesiunii lor cronologice. [Fig. 26. Secțiune în teren. Decopertarea terenului pe suprafețe mari]

(27) Arheologul utilizează două metode fundamentale, care nu funcționează izolat, ci se combină în
procesul folosirii lor.

Metoda stratigrafică se bazează pe faptul că nivelul terenului crește continuu și că, împreună cu
depunerile rezultate din dărâmarea unor clădiri, face ca straturile mai vechi să fie dedesubt și cele
mai noi deasupra. Stabilind nivelul de călcare inițial al fiecărei construcții sau cel corespunzător
perioadei de dinainte de edificarea acesteia, strat care a fost, în consecință, alterat cu acest prilej,
arheologul obține indicații despre succesiunea cronologică a etapelor de construcție. Această
metodă, dând indicii sigure asupra succesiunii în timp a diverselor etape de construcție, nu oferă
totuși precizie asupra raportului temporal exact dintre straturi; ea poate stabili doar preexistența,
succesiunea, contemporaneitatea diverselor componente ale unui ansamblu.

Metoda tipologică este folosită în încercarea de datare a straturilor. În general, în săpături se găsesc
diverse resturi de cultură materială, foarte variate, care pot fi monezi, resturi de ceramică, unelte și
alte vestigii, databile pe baza categoriei tipologice din care fac parte. Monezile permit, cu ajutorul
anului emisiunii lor, o datare relativ exactă a straturilor. Informații destul de precise oferă resturile
de ceramică, atât de tipul celei folosite în gospodării, cât, mai ales, de tipul celei utilizate în
ornamentație. Cunoașterea diferitelor tipuri de ceramică permite o datare suficient de exactă a
straturilor în care se descoperă respectivele vestigii. [Fig. 27. Metoda stratigrafică oferă indicii asupra
succesiunii în timp a diverselor etape de construcție. Metoda tipologică este folosită în încercarea de
datare a straturilor]

Săpături în interioarele monumentelor pot aduce informații despre clădiri aflate pe locul
monumentului de restaurat, căzute în ruină sau demolate, despre transformările suferite de
monumentul analizat, despre nivelul original de călcare.

9
RESTAURAREA MONUMENTELOR
C6: cercetări legate de lucrările de restaurare
Recăpătându-și, în urma săpăturilor arheologice, nivelurile inițiale de călcare, interior și exterior,
monumentele revin la proporțiile lor inițiale.

Sondaje în poduri. (28) În depunerile din poduri și de peste extradosurile bolților se găsesc, în mod
curent, urme ale vechilor materiale de învelitoare, furnizând date despre natura și aspectul lor. [Fig.
28. Podul imobilului Piața Mică nr. 22 (Sibiu), cu depuneri de materiale printre care se regăsesc
resturi de țigle din vechile învelitori, dar și cu depozitarea de piese vechi (aici, canatul intrării
pietonale din cadrul portalului de lemn al gangului) (foto: 2006)]

C E R C E T Ă R I D E L A B O R A T O R

(29) Cercetările de laborator urmăresc:

. studierea gradului de păstrare a materialelor vechi de construcție;
. studierea cauzelor care provoacă degradarea materialelor vechi de construcție și găsirea unor
remedii;
. elaborarea unor materiale noi, înlocuitoare, înzestrate cu calități de durabilitate și aspect.
[Fig. 29. Testare mecanică pentru zidăria de completare a ruinei castelului din cadrul ansambului
Cetății Báthory de la Șimleu Silvaniei (Ligia Andreica): (stânga) încercare la compresiune a pietrelor
de zidărie din gnais (epruveta după rupere); (dreapta) încercare la compresiune a pietrelor de zidărie
din micașist (epruveta după rupere)]

Cercetările de laborator au uneori un efect practic direct, rezultatele lor fiind valorificate imediat în
procesul de restaurare; alteori, nu au o aplicabilitate imediată și reprezintă o formă de activitate
științifică fundamentală.

F I X A R E A R E Z U L T A T E L O R C E R C E T Ă R I L O R : R E L E V E U L

Pe lângă tehnica tradițională, manuală, de relevare, dispunem în prezent de tehnici digitale, care ne
permit o înregistrare mai simplă și fidelă a caracteristicilor geometrice ale ansamblului studiat. Ceea
ce tehnica digitală nu permite totuși, este acea cunoaștere minuțioasă a clădirii, obținută prin
parcurgerea ei pe îndelete, prin observarea și măsurarea directă. Probabil că, asemenea proiectării,
documentarea fondului construit ar trebui să considere, în continuare, folosirea ambelor tehnici de
relevare, în încercarea de a profita de avantajele fiecăreia dintre ele.

10
RESTAURAREA MONUMENTELOR
C6: cercetări legate de lucrările de restaurare
Releveul se află la baza proiectului de restaurare. Stadiul în care se află clădirea studiată, cât şi
rezultatele cercetărilor întreprinse asupra ei se fixează grafic prin intermediul releveului.

(30) Releveul presupune un sistem de măsurători prin care realitatea tridimensională, pe care o
reprezintă arhitectura, este transpusă în proiecţii ortogonale: planuri, elevaţii, secţiuni. [Fig. 30.
Piese de releveu pentru sediul administratorului general, Kennecott Copper Corporation, Kennicott,
Valdez-Cordova Census Area, AK]

Studiul de istoria artei și documentația fotografică vor completa informațiile consemnate prin
relevare.

(31) După scopul pentru care se execută, releveul poate fi sumar sau complet. Un releveu sumar
poate satisface necesităţile unui studiu preliminar, unei măsurători sau unui deviz de reparaţii. Dar
intervențiile complexe de restaurare pretind un releveu complet, de mare precizie, așa încât, în
cazul în care monumentul ar dispărea din cauze fortuite, el să poată fi reconstituit pe baza
releveului. [Fig. 31. După scopul pentru care se execută: releveu sumar (studiu preliminar,
măsurătoare, deviz de reparații) / releveu complet (operațiile complexe de restaurare). După gradul
de exactitate: releveu sumar / releveu arhitectural schematic / releveu arhitectural arheologic]

După gradul de exactitate releveele sunt de trei tipuri:

Releveul sumar, (32) care se limitează la cotele generale ale exteriorului şi ale interioarelor clădirii
[Fig. 32. Releveul sumar]
Releveul arhitectural schematic, (33) care conţine toate dimensiunile clădirii, dar acceptă ca
verticale şi orizontale, precum şi ca unghiuri drepte, liniile şi unghiurile care apar vizual ca
atare, fără a le verifica prin intermediul aparaturii - totodată, elementele care se repetă
sunt considerate egale sau egal distanţate, atunci când sunt reluate ritmic [Fig. 33. Releveul
arhitectural schematic]
Releveul arhitectural arheologic (cel mai exact), (34) care surprinde toate deformaţiile clădirii, atât
cele din faza iniţială de construcție, cât şi cele intervenite în decursul existenţei sale - orice
apreciere vizuală este respinsă, stabilindu-se verticalitatea sau orizontalitatea fiecărui
element şi măsurându-se toate elementele care par egale. [Fig. 34. Releveul arhitectural
arheologic]

11
RESTAURAREA MONUMENTELOR
C6: cercetări legate de lucrările de restaurare
Înaintea începerii intervenţiilor de restaurare trebuie să existe un releveu al monumentului pe baza
căruia să fie elaborată prima fază de proiectare. Dar acţiunea de relevare continuă, atât în timpul
cercetărilor asupra monumentului cât şi în timpul lucrărilor de execuţie.

O atenţie deosebită o pretinde relevarea (35) tuturor martorilor pe baza cărora se pot reîntregi
elementele ştirbite, şi relevarea (36) tuturor deformaţiilor şi degradărilor determinate de şubrezirea
sistemului constructiv.
[Fig. 35. Fixarea prin relevare a tuturor martorilor pe baza cărora se pot reîntregi elementele ştirbite.
Martori și elemente știrbite la castelul Bay din Treznea, județul Sălaj]
[Fig. 36. Fixarea prin relevare a tuturor deformaţiilor şi degradărilor determinate de şubrezirea
sistemului constructiv. zidării fisurate în imobilul Piața Mică nr. 25 din Sibiu]

Relevarea este cea mai bună metodă de a cunoaşte şi înţelege clădirea aşa cum se prezintă ea în
momentul relevării. Dacă pe plan general arhitectural, prin relevare sesizăm relaţiile dintre
funcţiune, structură şi plastică, pe planul istoriei arhitecturii şi al restaurării, releveul constituie o
sursă de descoperiri.

(37) În releveu marcăm - prin haşuri sau culori diferite - etapele de construcţie a monumentului, așa
încât citirea acestora să se poată face la prima vedere. Astfel se obţin aşa-numitele desene
cronologice, în care apare adesea, cu deosebită claritate, nucleul iniţial al monumentului şi
adăugirile care aparţin diferitelor etape de construcţie, apar zidurile despărţitoare intervenite
ulterior, golurile astupate şi cele nou deschise, precum şi alte asemenea modificări. [Fig. 37. Planul
bisericii vechi din Feleacu: (jos) nucleul inițial de sec. XVI, (sus) extindere de sec. XX]

(38) Un releveu relativ exact se poate executa folosind un minim de instrumente pentru măsurat şi
pentru stabilirea orizontalelor şi verticalelor – rulete, nivela (cu apă sau cu laser) şi firul cu plumb.

O paletă mai cuprinzătoare de instrumente poate cuprinde:

. teodolit universal sau staţie totală (39)
. nivelă cu laser şi cap rotativ, sau nivelă boloboc, sau furtun de nivel, sau nivelă cu panglică (40)
. aparat cu sfoară de trasat cu cretă colorată (albastră doar) pentru marcarea liniilor de referinţă (41)
. bandă adezivă de hârtie pe care marcăm puncte ale structurii sau obiectelor, acolo unde folosirea
cretei nu este permisă
. dispozitiv electronic pentru măsurarea la distanţă (telemetru) (42)

12
RESTAURAREA MONUMENTELOR
C6: cercetări legate de lucrările de restaurare
. rulete de la 2 m la 50 m (preferabil din metal)
. metru, echer şi nivelă de tâmplar (43)
. stadie telescopică pentru măsurarea înălţimilor (44)
. fir cu plumb pentru verificarea verticalităţii stâlpilor şi pereţilor
. pieptene de profil pentru redarea în mărime reală a profilurilor mulurilor şi altor ornamente dificil
de măsurat (45)
. şubler pentru măsurarea diametrelor obiectelor circulare în plan/secţiune, cum sunt baluştrii
. şubler de perete pentru măsurarea grosimii peretelui
. sfoară, ţăruşi, cuie, ciocan pentru trasarea sistemului de referinţă nedeformabil
. far proiector, lanternă "mâini libere"
. stadii marcate la intervale, de folosit în fotografie pentru aprecierea dimensiunii elementelor

Pentru precizia şi consecvenţa măsurării, sunt recomandabile mai degrabă ruletele cu bandă
metalică decât cele cu bandă textilă, şi totodată este preferabil ca toate să fie produse de aceeaşi
marcă.

(46) Metoda care se foloseşte eficient în relevare este cea a triangulaţiei, constând în împărţirea
suprafeţelor orizontale şi verticale ale clădirii în figuri nedeformabile (triunghiuri), a căror măsurare
permite transpunerea grafică a proiecţiilor ortogonale ale acestora. Metoda triangulaţiei permite
stabilirea cu suficientă exactitate a deformărilor şi a traseelor complicate, și se poate aplica în două
feluri:
. (47) O metodă mai puţin exactă presupune că laturile triunghiurilor care se măsoară fac parte din
clădire. Această metodă este mai potrivită pentru măsurarea interioarelor.
. (48) O metodă mai exactă recurge la un sistem auxiliar, trasat pe teren, care are calitatea
nedeformabilităţii. În funcţie de acest sistem se stabilesc diferitele puncte importante ale
conturului edificiului sau cele care aparţin diferitelor elemente situate în planuri verticale. Astfel,
nu se mai măsoară în fond monumentul, ci sistemul auxiliar rigid, trasat cu precizie. Sprijinindu-se
cu o latură pe traseele acestui sistem şi cu vârful opus în diferite puncte de interes ale clădirii
relevate, triunghiurile permit reconstituirea grafică a conturului şi elevaţiei clădirii. Această metodă
este mai potrivită pentru măsurarea exteriorului, dar este aplicabilă şi în interior, fie faţă de un
punct de referinţă interior, fie faţă de un sistem de referinţă exterior dacă dimensiunea golurilor
din pereți permite traversarea de la sistemul auxiliar exterior la punctele semnificative ale spațiilor
interioare.

13
RESTAURAREA MONUMENTELOR
C6: cercetări legate de lucrările de restaurare
Relevarea pretinde o ordine foarte strictă în desfăşurarea lucrărilor, un bun simţ al observaţiei și
adesea multă inventivitate pentru măsurarea elementelor greu accesibile sau pentru măsurarea
formelor complicate.

Fotografia este un auxiliar important în relevare. Surprinderea prin fotografiere a aspectului foarte
variat pe care îl pot avea (49) paramentul şi decoraţia, (50) diferitele degradări sau crăpături cu
forme extrem de neregulate, asigură o exactitate superioară celei care se poate obţine prin
măsurarea acestor elemente. Fotografierea detaliilor se poate face folosind o linie gradată care,
dacă fotografia este apropiată de un ortogonal, poate înlocui măsurarea. Fotografiile luate cu
teleobiectivul de la distanţe mari sunt apropiate de imaginea unei proiecții ortogonale şi permit
aproximarea, cu suficientă exactitate, a dimensiunilor elementelor inaccesibile din cauza înălţimii la
care sunt situate.

Fotografia rămâne, totuşi, un auxiliar, întrucât datele oferite de ea redau doar forma aparentă a
lucrurilor, nu şi alcătuirea lor. Totodată, percepția poate fi modificată în fotografie prin distanţa de la
care sunt surprinse imaginile, prin culori, prin lumina naturală sau artificială, prin caracteristici ale
obiectivului, prin efecte speciale etc.

(51) Un procedeu mai avansat, care redă cu exactitate formele reale, este fotogrammetria - aceasta
restituie vederile fotografice sub formă de proiecţii ortogonale. Un caz particular şi perfecţionat al
fotogrammetriei, stereofotogrammetria permite redarea formelor pe baza unor fotografii în care nu
este necesară dispunerea frontală a obiectivului în raport cu suprafaţa fotografiată. Prin
stereofotogrammetrie se pot trasa "curbele de nivel ale monumentului", care corespund reliefului
profilelor sau reliefului decoraţiei. Astfel, toate degradările și deformările pot fi consemnate grafic.

Fotogrammetria şi stereofotogrammetria sunt mijloace de relevare rapide, eficiente, economice

(nefiind necesare schele), admiţând totodată erori foarte mici.

Informațiile luate de pe sol se pot completa cu cele furnizate prin aerofotogrammetrie, acestea
permițând restituirea planului în baza fotografiilor aeriene.

studiu individual TEMATIC PDF (ilustrare prin fotografii și/sau reprezentări grafice + scurtă descriere)
• prezentați printr-un desen cronologic etapele de construire ale unei clădiri istorice

14
RESTAURAREA MONUMENTELOR
C6: cercetări legate de lucrările de restaurare
studiu individual IMOBIL PDF (documentație iconografică de arhivă, fotografii actuale de ansamblu și
de detaliu + însemnări scrise)
• prezentați unul din monumentele istorice din Cluj:
https://docs.google.com/document/d/1mFsTXWsqo1GElvfmcUhpGj7HhsmNtqelP-
0_avrbQhc/edit?usp=sharing
prin imagini de arhivă și fotografii actuale însoțite de însemnări scrise pentru a consemna
materialitatea imobilului și eventualele agresiuni produse de mediul înconjurător sau om.

termen înscriere studii individuale: marți, 20 noiembrie, ora 23.00: as.andreeamilea@yahoo.com

cel mult UN STUDIU / SĂPTĂMÂNĂ: un studiu individual poate fi inițiat doar în săptămâna
următoare cursului în care a fost lansat

bibliografie / webografie:
https://docs.google.com/document/d/1vX33h6a7CJbBjwiNJ42BrfiKqREVpOkhiQMmipJ98Cs/edit?us
p=sharing

15
RESTAURAREA MONUMENTELOR
C6: cercetări legate de lucrările de restaurare