ELABORAREA METODICĂ Nr 1

TEMA: Edentaţia parţială întinsă. Aspectele clinice ale cîmpului

protetic. Indicaţii la terapia cu proteze parţiale mobilizabile.
Amprentarea. Realizarea modelului.

1. Definiţie „edentaţie parţială întinsă”. Etiologia.

Edentaţia parţială – este o stare fiziopatologică a unei sau ambelor arcade dentare, care se
caracterizează prin absenţa de la 1- până la 13-15 dinţi de pe arcadă. Absenţa molarului de
minte nu este considerată ca edentaţie. Edentaţia parţială întinsă, ca regulă se întâlneşte
mai fregvent după vârsta de 40 de ani. Tratamentul protetic al edentaţiei parţiale se
efectuiază prin intermediul protezelor dentare fixe (punţi dentare) şi mobilizabile (acrilice,
scheletate).
După dimensiunile spaţiilor edentate deosebim: a) edentaţii mici (reduse) – când lipsesc de
la 1 până la 3 dinţi; b) mijlocii (întinse) – de la 4 până la 6 dinţi; c) edentaţii mari (extinse)
– când lipsesc mai mult de 6 dinţi; d) edentaţie subtotală – pe arcada dentară sunt prezenţi
mai puţin de 4 dinţi.

Edentație parțială

2. Clasificarea edentaţiei parţiale după Kennedy.

Clasa I – arcadele dentare edentate parțial cu prezența obligatorie a breșelor bilaterale

terminale, adică mărginită de dinți numai mezial.
 Clasa II – prezența obligatorie numai a unei breșe unilaterale, adică mărginită de dinți
numai mezial.

Clasa III – prezența obligatorie a unei breșe intercalate, adică mărginită atît mezial, cît și
distal de dinți.

Clasa IV - arcadele dentare edentate parțial cu localizarea breșei numai frontal.

3. Elementele cîmpului protetic edentat parţial. Caracteristica.

Aceste elemente sunt reprezentate de dinti restanti cu tesuturile lor parodontale, crestele
edentate, bolta palatine, tuberozitatile maxilare, tuberculul piriform, mucoasa linguala,
jugala si labiala. Dupa morfo – fiziopatologia lor si dupa rolul pe care-l au in cadrul
restaurarilor protetice, ele se pot grupa astfel:
1. Suportul dento-parodontal reprezentat de dintii restanti si parodontiul lor, care preia
presiunileexercitate de proteza si le transmite fiziologic osului maxilar.
2. Suportul muco – osos format din fibro – mucoasa crestelor edentate, a boltii palatine, a
tuberozitatilor maxilare si osul subiacent.

Zonele protetice pozitive sunt reprezentate de acele elemente ale campului protetic
care vin in contact intim cu proteza, asigurandu-i sprijinul, mentinerea si stabilitatea.
La maxilar, zonele protetice pozitive sunt reprezentate de: dintii restanti, crestele
alveolare, tuberozitatile maxilare si bolta palatina.

La mandibula, zonele protetice pozitive sunt reprezentate de dintii restanti, crestele

alveolare si tuberculii piriformi.
Perimetrul suprafetei de sprijin la maxilar, datorita prezentei boltii palatine este mult mai
intinsa decat la mandibula, in raport de 2/1.
Dintii restanti asigura:
- sprijinul dento-parodontal al protezei, permitand retentia protezei partiale prin
intermediul crosetelor;
- mentinerea directa si indirecta;
- stabilizarea orizontala a protezei.

Crestele alveolare asigura:

- sprijinul muco-osos al seilor, in special in edentatiile
terminale si frontale intinse;
- stabilizarea orizontala relativa a protezei;
- un oarecare grad de mentinere a protezei prin
adeziune, la maxilar.

Bolta palatina asigura:

- sprijinul muco-osos al protezei;
- stabilizarea orizontala a protezei;
- mentinerea partiala prin adeziune, mai ales cand
bolta este plata.

Tuberozitatile maxilare asigura:

- sprijinul muco-osos pentru seile terminale;
- mentinerea, numai atunci cand tuberozitatile sunt
retentive;
- stabilizarea orizontala a protezei.

Tuberculul piriform asigura:

- sprijinul muco-osos al seilor terminale, mai ales cand
rezilienta mucoasei la acest nivel este minima;
- stabilizarea in sens mezio-distal cand tuberculul este
oblic.

Zonele protetice negative sunt acele zone ale campului protetic care trebuie evitate de
proteza sau despovarate de presiuni.

La maxilar, zonele protetice negative sunt reprezentate de:

- parodontiul marginal, care trebuie sa fie distantat de
proteza la aproximativ 5 mm;
- papila incisiva acopera pachetul vasculo-nervos subiacent, care sub presiunea
aplicata prin intermediul protezei ce o acopera devine dureros si din acest motiv va fi
ocolita sau despovarata prin foliere de 0,20-0,30 mm;
- rugile palatine intervin in fonatie si in senzatia gustativa si sunt sensibile la
presiunile date de proteza. Daca un conector principal ajunge in aceasta zona, el trebuie sa
se termine in depresiunea dintre doua rugi si nu pe coama rugii. Acoperirea rugilor
palatine de catre conectorul principal impune despovararea prin foliere in grosime de
0,20-0,30 mm;
- rafeul median maxilar, cand este sensibil la palpare, trebuie despovarat prin
foliere in grosime de 0,30-0,40 mm;
- torus-ul palatin, cand este de marime mica sau medie, va fi despovarat de presiuni
prin foliere de 0,50 – 1 mm. Un torus mare trebuie distantat de conectorul principal. Lipsa
de foliere sau folierea insuficienta va duce la basculari laterale ale protezei si leziuni de
decubit;
- zonele glandulare Schroder, situate pe bolta palatina posterior paramedian, au o
mare rezilienta;
- bridele laterale, insertiile musculare si ligamentare vor
fi ocolite de proteza prin adaptarea corecta a lingurii individuale si apoi prin modelarea si
extinderea functionala a amprentei definitive.
La mandibula, zonele protetice negative sunt reprezentate de:
- parodontiul marginal, care va fi protejat la fel ca la maxilar;
- frenul limbii si insertia seului bucal in zona linguala centrala conditioneaza alegerea
conectorului principal;
- mucoasa procesului alveolar in zona linguala, in dreptul conectorului principal va fi
despovarata de presiuni prin foliere cuprinsa intre 0,30-2 mm;
- linia milohioidiana este limita la care ajunge proteza partiala in zona linguala.
- torus-ul mandibular, cand este mic sau mijlociu, trebuie foliat in grosime de 0,50-l mm,
fiind astfel ferit de presiunile bazei protezei. Existenta unui torus foarte mare necesita o
interventie plastica chirurgicala, care insa nu este agreata de majoritatea pacientilor.
Zone protetice negative trebuie considerate toate exostozele dureroase la presiuni digitale.

De asemenea, zone protetice negative vor fi considerate:

- mucoasa procesului alveolar, parodontiul marginal si zona dentara subecuatoriala din
dreptul conectorului secundar al bratelor retentive ale crosetelor divizate;
- papila interdentara si mucoasa procesului alveolar in dreptul conectorilor secundari
interdentari, care vor fi foliate in grosime de 0,20 mm.
- papila interdentara proximala din dreptul conectorilor secundari proximali va fi foliata cu
folie de 0,10 mm.
- zonele muco-osoase vestibulare retentive care interfereaza cu marginile seilor si care
trebuie deretentivizate prin foliere;
- mucoasa procesului alveolar, parodontiul marginal din dreptul conectorului de intarire al
pintenului distal la crosetele cu patru brate (inelare), precum si zona dentara pana la
unirea acestui conector secundar cu bratul opozant, va fi foliata cu folie de 0,20-2,30 mm.

4. Indicaţii către terapia edentaţiei parţiale cu proteze parţiale mobilizabile.

- edentatiile de clasa I Kennedy (termino-terminale);

- edentatiile de clasa a II-a Kennedy (terminale –unilaterale);

- edentatiile de clasa a III-a Kennedy extinse;

- edentatiile de clasa a IV-a Kennedy cu lipsa tuturor frontalilor;

- edentatiile cu existenta unui numar mic de dinti restanti ( 2-5 dinti);

- edentatiile subtotale, cand mai sunt prezenti 1-3 dinti restanti.

5. Amprentele. Criterii de clasificare a amprentelor.
Amprenta – copie negativă și fidelă cîmpului protetic, cu ajutorul căreia se obține
modelul pe care se va confecționa proteza.
 Din punct de vedere al scopului urmărit, amprentele pot fi documentare,
auxiliare și de bază.
Amprentele documentare sunt realizate la pregătirea proprotetică a cavității bucale în
vederea realizării modelului documentar; cele auxiliare – pentru realizarea modelului
de diagnostic (studiu) sau a modelului auxiliar necesar la confecționarea diferitor lucrări
protetice. Amprentele de bază sunt obișnuite după efectuarea intervențiilor de pregătire
specială a dinților sau părților moi a cîmpului protetic pentru confecționarea modelului
de lucru și realizarea lucrării protetice corespunzătoare.
 În dependență de tehnica realizării amprentei, deosebim: amprenta realizată
într-un timp, amprenta realizată în doi timpi, amprente de corectare, amprente
în inel de cupru, amprente în ocluzie, amprente parțiale, amprente totale.
 Amprenta realizată într-un timp este obținută prin depunerea materialului
amprentar în lingura de amprentare și presarea lui direct pe cîmpul protetic.
Această tehnică poate fi utilizată și la aplicarea a două materiale amprentare de
diferită consistență: unul vîscos și altul lichid. În acest caz ambele materiale sunt
preparate concomitent: materialul vîscos se depunde pe lingura amprentară, iar
materialul fluid cu ajutorul unei seringi se injectează împrejurul dinților
preparați, în asa mod să fie înglobat în materialul vîscos.
 Amprenta realizată în doi timpi (în 2 faze) este obținută prin realizarea unei
amprente într-un timp, iar după ce este îndepărtate de pe cîmpul protetic este
acoperită de un material amprentar fluid fiind reintrodusă în cavitatea bucală în
faza a doua. O altă variantă a realizarii amprentei în doi timpi prevede acoperirea
dinților preparați cu o pastă fluidă în prima fază și după priza materialului
amprentar, aplicarea lingurii cu un material amprentar vîscos în faza a doua.
 Amprenta de corectare este considerată ca o modificare a metodei de amprentare
în doi timpi, în cadrul căreia se aplică materialele de amprentare de acceași
proviniență chimică.
 Pentru realizarea amprentei cu inel de cupru sunt folosite inele de cupru cu o
grosime de 0,2mm, care se adaptează cervical, transversal și axial la nivelul
bontului dintelui preparat. Materialul de amprentare se introduce în inel care
este presat pe bontul dentar preparat, după ce peste inel se realizează o
supraamprentă.
 Amprenta în ocluzie este executată utilizînd lingura amprentară specială, care
permite înregistrarea ambelor arcade dentare în poziție de ocluzie centrică.
 Amprența parțială poate fi obținută prin una din tehnicile descrise, înregistrînd
elementele cîmpului protetic de pe sectorul dat al arcadei dentare, pe cînd cea
totală va fi obținută de pe întreaga arcadă.

6. Lingurile amprentare. Varietăţi. Etapele amprentării anatomice.

Linguri amprentare – suport rigid, rezistent, nedeformabil pe care se depune materialul

de amprentare și se presează pe cîmpul protetic. Lingurile sunt de diverse forme și mărimi,
caracteristice pentru maxilă și mandibulă. Lingura pentru obținerea amprentei de pe
maxilă este compusă din bază, care acoperă palatul dur, versantul vestibular al apofizei
alveolare și arcada dentară. Lingurile amprentare mandibulare se deosebesc prin
răscroirea bazei la crearea locului pentru limbă, și prezența bordurii linguale care acoperă
versantul intern al apofizei alveolare.
 Există două tipuri de linguri: standart și individuale. Lingurile standart/universale -
confecționate industrial, variate ca dimensiuni, din materiale metalice și nemetalice.
Lingurile amprentare pot fi înzestrate cu elemente rentetive pentru materialele
amprentare, reprezentate de perforații sau nervuri. Lingurile amprentare individuale se
confecționează în condiții clinice din materiale termoplastice sau în condiții de laborator
din acrilate auto- și termopolimerizabile, sau pot fi utilizate linguri confecționate industrial
din acrilate, fiind adaptate prin șlefuire la dimensiunile cîmpului protetic individual.

Etapele amprentării:

Amprenta in 1 timp:

Are nevoie de o singura etapa ( sau "timp" ) si foloseste, in majoritatea situatiilor, 1 singur
material de amprenta. Nu este atat de fidela precum amprenta in 2 timpi sau amprenta in
lingura individuala dar tehnica este mai simpla si mai rapida.

Materiale de amprenta folosite : materiale dure sau materiale elastice.

Tehnica

Medicul stomatolog pregateste materialul apoi il introduce in lingura de amprenta. Se

pozitioneaza lingura in cavitatea bucala si se asteapta priza materialelor. Dupa intarire, se
spala si se trimite la laboratorul dentar

Alegerea lingurii de amprentare Prepararea materialului de amprentă

Introducerea materialului de amprentă în lingură Amprenta finală

7. Materialele amprentare. Clasificări. Nominalizări.
Clasificarea materialelor amprentare după Oksman:
a) Cristalizabile;
b) Termoplastice;
c) Elastice;
d) Acrilate polimerizabile.

Clasificarea materialelor amprentare după M.Gerner și M.Napadov:

a) Elastice;
b) Termoplastice;
c) Dure.

La rîndul sau, aceste clase sunt divizate în două grupe: reversibile și ireversibile.
Clasificarea materialelor amprentare după Gh.Bîrsa și I.Postolachi:
a) Elastice;
b) Dure.

În dependență de posibiliatea utilizării secundare, ambele grupe sunt subdivizate în

reversibile și ireversibile.

8. Tehnica confecţionării modelului. Materiale.

Modelul reprezintă copia pozitivă a cîmpului protetic. Modelel ca și amprentele, pot fi
documentare și auxiliare, de regulă, sunt confecționate dintr-un singur material
utilizînd ghipsul obișnuit sau dur.

Tehnica

Se usuca bine amprentele, apoi se toarna in ele un gips special, de consistenta fluida,
care are o precizie si o fidelitate deosebita. Dupa intarirea gipsului, se indeparteaza
amprentele cu grija pentru a nu le fractura. Apoi, dintii slefuiti pe care urmeaza a se
confectiona coroanele dentare, se izoleaza si se pregatesc intr-un mod specific.

Modelul de lucru