Sunteți pe pagina 1din 6

Cum să alungi durerea cu o simplă atingere?

• Oricine poate transmite prin degete energia care îi poate ajuta pe ceilalţi
să scape de dureri
• Terapia cuantică ne învaţă cum să dăm organismului energia cu care se
va vindeca singur
Terapia cuantică este aproape necunoscută în România, dar a început să
cîştige teren şi adepţi tot mai mulţi după apariţia şi la noi a cărţii de succes
„Atingerea Cuantică: Puterea de a vindeca“, scrisă chiar de fondatorul
tehnicii, Richard Gordon. Americanul are o viziune nouă asupra procesului
de vindecare cu ajutorul bioenergiei. El crede că bolile se ameliorează
dacă terapeutul ştie cum şi unde să trimită energie de o anumită vibraţie,
cu propriile mîini, prin atingere sau chiar la distanţă. Terapia duce rapid la
refacerea structurii armonioase a corpului, începînd cu aşezarea oaselor şi
a muşchilor, pînă la funcţionarea optimă a organelor. Medicina cuantică
pare o soluţie simplă, aşa cum o descrie Gordon, care ne încurajează pe
fiecare dintre noi să ne vindecăm prin forţe proprii şi să îi ajutăm şi pe
ceilalţi. Nu trebuie decît să învăţăm să ne concentrăm, să respirăm adînc şi
să cunoaştem puţină anatomie. Rezultatele vor veni în cel mai scurt timp şi,
ne asigură terapeutul, ne vor uimi. Merită să încercaţi. Dacă nu veţi reuşi,
n-aţi pierdut decît cîteva minute. Dacă însă veţi constata că vă merge mai
bine, atunci aţi cîştigat cel mai preţios lucru: sănătatea.

Oricine poate fi terapeut

Richard Gordon şi-a numit terapia Quantum Touch (atingere cuantică),


inclusă în prezent în grupa metodelor alternative de terapie bazate pe
bioenergie. Spre deosebire de tehnicile arhicunoscute, medicina cuantică
nu echilibrează deficitul sau excesul de energie din anumite zone ale
oganismului, ci organele afectate sînt puse în rezonanţă cu energia
terapeutului. Astfel, pornind chiar de la nivelul cuantic, de unde şi
denumirea terapiei, structurile dizarmonioase se restructurează dinspre mic
înspre mare, pînă cînd întreg corpul reintră în tiparul cel mai armonios pe
care l-a avut cîndva. Aparent greu de învăţat, datorită convingerii majorităţii
oamenilor că trebuie să ai proprietăţi paranormale ca să poţi vindeca pe
cineva, atingerea cuantică dă, conform autorului, rezultate spectaculoase
care îi uimesc chiar şi pe terapeuţi. De aceea, mulţi cred că e o scamatorie,
mai ales că nu întotdeauna e necesară atingerea pacientului. Pînă cînd

1
ajung chiar scepticii însişi să constate că au scăpat de dureri şi chiar de
boli grave. Aşa cum îi spune numele, în atingerea cuantică energia se
transmite prin atingere, iar în cazul terapeuţilor cu experienţă, nici măcar
contactul fizic nu mai e necesar. Dar de regulă, această tehnică este una
de contact, de vindecare cu mîinile, fiind accesibilă tuturor, cu sau fără
antrenament de specialitate.

Energie pentru autovindecare

Terapeutul înconjoară cu un cîmp energetic zona suferindă. Aici, celulele


intră în rezonanţă cu energia benefică şi îşi schimbă vibraţia, organul
bolnav acordîndu-se la frecvenţa vindecătoare. Vindecarea începe atunci
cînd energia pacientului se aliniază celei transmise de terapeut, cînd intră
în rezonanţă, vibrînd pe aceeaşi frecvenţă. Nu terapeutul, nici măcar
pacientul nu dirijează acest proces, ci corpul însuşi, care are o „inteligenţă
înnăscută“ în acest sens, deci ştie singur ce are de făcut cu energia cu
care este înzestrat din naştere. Prin atingere, este activată energia vitală,
cunoscută în mai toate culturile orientale, dar ignorată de medicina
modernă. Este acea energie care face diferenţa între fiinţă şi lucru. Richard
Gordon consideră că vibraţia universală este iubirea. Acest sentiment este
limba universală în lumea vie, fundamentul oricărui proces de vindecare,
deci esenţa medicinei cuantice. Tocmai faptul că iubirea poate fi insuflată
celui bolnav face din această tehnică una accesibilă oricărui om cu bune
intenţii. Este absolut naturală, nu e un talent rezervat doar anumitor
oameni.

Un exerciţiu de imaginaţie şi respiraţie

Dar cum reuşeşte terapeutul să ajute? Richard Gordon ne asigură că e


necesară doar o stare de concentrare şi respiraţie profundă. Înainte de a
începe, el recomandă cîteva exerciţii de interiorizare, astfel încît cel care se
pregăteşte să ajute un pacient să fie pregătit energetic. Puteţi privi propriul
deget 2 minute, timp în care să încercaţi să simţiţi cît mai multe senzaţii în
propriul corp, vizualizînd fiecare zonă. „Periază-ţi fiecare parte a corpului cu
atingeri uşoare, începînd din vîrful degetelor de la picioare pînă în vîrful
capului, apoi pe mîini pe exterior, apoi pe interiorul lor. După ce senzaţia
atingerii a trecut, vezi dacă poţi recrea acea senzaţie simţită la atingere.
Multe persoane nu au şi nu reuşesc să aibă abilitatea de a-şi simţi corpul,
dar asta nu-i împiedică să aibă succes în a aduce altora vindecare“, ne
asigură terapeutul. În acest timp, respiraţia trebuie să fie profundă, de tipul
2
4 secunde de inspiraţie x 4 secunde de expiraţie. La expiraţie, concentraţi-
vă total pe aria pe care trimiteţi energia. După ce gîndul ajunge unde
trebuie, acolo va poposi şi energia. „Mîinile tale ar trebui să se încălzească
sau să te furnice. Asta e bine! Într-o sesiune de vindecare, vei face acest
exerciţiu cît timp vei avea mîinile pe pacient, în general pe zona bolnavă.
Energia vindecătoare, amplificată de respiraţie, urmată de senzaţiile
perierilor pe tot corpul. Aşa mutăm noi energia spre mîini.“

Primul pas: realinierea oaselor

„Mai departe, cînd ai început să conştientizezi locaţia inimii tale, adaugă-i şi


iubire, cît mai multă posibil“, precizează terapeutul ultimul ingredient
necesar tratamentului energetic. Ne putem gîndi la cineva drag, pentru a
trăi iubirea faţă de un copil, un animal, un părinte, cineva pe care îl iubim
cu adevărat. Această experienţă emoţională e absolut necesară pentru a
obţine energia înaltă care îl va ajuta pe bolnav să se vindece. Puteţi
experimenta pe propria persoană, privindu-vă în oglindă. Şedinţa nu
trebuie să dureze mai mult de 5-10 minute. Dacă aveţi un pacient, mai întîi
priviţi-i şoldurile, stînd în spatele lui. Veţi vedea că nu sînt simetrice, la
majoritatea oamenilor şoldul stîng este mai sus. Asimetria aduce o largă
gamă de probleme de sănătate: dureri, tulburări de mişcare, funcţionarea
deficitară a anumitor organe. Terapia alinierii structurale ajută la realinierea
oaselor, ceea ce contribuie la vindecare. „Trimite iubire prin inima ta.
Gîndeşte-te că un şold se va ridica, iar celălalt se va lăsa. Foloseste-ţi
respiraţia, intenţia, imaginaţia şi iubirea. Fă asta pentru 15-20 de secunde.
Foarte mulţi oameni spun că pot simţi schimbarea care s-a produs în corpul
lor. Dar alţii nu pot simţi defel aceste ajustări subtile. Cîteodată, chiar tu, ca
practicant, poţi vedea momentul în care oasele se aşază, vizibil cu ochiul
liber. Dar oricum ar fi, rezultatul poate fi clar măsurat“.

Corpul lucrează singur

După alinierea şoldurilor, se trece la coloana vertebrală, umeri, organe. Se


acţionează asupra zonelor afectate de boală sau asupra celor aflate în
legătură cu acestea. De exemplu, dacă o criză de bilă se manifestă prin
dureri de cap, atingerea cuantică va viza zona bilei, dar şi creierul. „În
general, nu este nevoie să înveţi prea multă anatomie. Poţi trimite energie
doar zonei în care este localizată durerea, şi să-ţi imaginezi, să vizualizezi
sau să simţi că energia ta penetrează acea locaţie pentru a se vindeca.
Într-un fel, inteligenţa corpului şi/sau a Universului înţelege intenţiile mele,
3
ştie anatomia şi ce nevoie are persoana mai bine ca mine, cît şi ingineria
de translaţie dintre ele.“ Tocmai de aceea, dacă terapeutul ar încerca să
alinieze nişte oase corect aliniate, acestea nu se vor mişca. Reacţia
oamenilor e diferită. Unii nu simt nimic, alţii spun că experimentează o
senzaţie de cald, furnicături. Unii se amuză, alţii se sperie. Cel mai
important e că durerea sau alte simptome dispar. În cît timp? Prin atingere,
în 10-20 de minute, depinde de cît e de severă boala şi de cît de
concentrat e practicianul.

Tratamente în spaţiu şi timp

Vindecarea ţine şi de moralul pacientului, de dorinţa lui de a se vindeca, de


încrederea în terapie. Cei care nu speră nimic sau chiar se opun atingerii
cuantice obţin rezultate mai greu, dar le obţin oricum, după cum ne asigură
Richard Gordon, care ne îndeamnă să-i ajutăm şi pe cei îndărătnici. Chiar
şi în cazul lor, energia va ajunge acolo unde e trimisă şi va începe să
lucreze. Mai mult, nici distanţa nu contează, efectul energiei nu se
diminuează dacă pacientul nu e în faţa terapeutului. Se pare că şi timpul
poate fi învins de atingerea cuantică, Gordon descriind cazuri în care a
reuşit să rezolve probleme de sănătate acţionînd asupra momentului cînd
persoana s-a îmbolnăvit în copilărie. „Un practicant nu este chiar un
vindecător, el doar menţine o frecvenţă/informaţie mai ridicată, pentru ca
alte persoane să se poată folosi de ea pentru a se vindeca. Vindecarea
este făcută, de fapt, de pacient, de unul singur.“

O metodă nevalidată, dar care funcţionează

Atingerea cuantică nu este o terapie periculoasă, pînă în prezent nu s-au


înregistrat efecte negative şi este puţin probabil ca acestea să apară
vreodată. Dimpotrivă, spre deosebire de alte metode, rezultatele sînt
durabile. S-a constatat că, odată rezolvată alinierea şoldurilor, de pildă,
aceste oase nu s-au mai deplasat. Tratamentul este non-invaziv şi
nedureros. În general, comunitatea ştiinţifică nu are nimic de obiectat în
legătură cu această terapie. Singurul lucru pe care i-l reproşează este
terminologia pretenţioasă împrumutată din fizica şi mecanica cuantică,
conceptul de atingere cuantică neavînd nicio legătură cu ştiinţa. Terapeuţii
nu ştiu să explice cum acţionează această energie înaltă pe care o
folosesc. Medicii nu cred în vindecări prin atingere cuantică, deşi un institut
din Rusia a realizat un studiu care ar fi certificat rezultate însemnate. Cu
sau fără o largă răspîndire, terapia cuantică este utilizată în prezent în
4
tratarea durerilor de orice tip, a unor probleme de tiroidă, sistem imunitar,
aparat respirator, afecţiuni psihice (depresie) şi tot ce ţine de sistemul osos
şi cel muscular.

Atingerea terapeutică vine de la Hipocrat

• Utilizarea mîinilor în scop terapeutic are o lungă tradiţie. Vracii, şamanii,


vindecătorii, magii din vechime au fost descrişi ca nişte oameni capabili
„să-ţi ia durerea cu mîna“. Faraonii erau iniţiaţi în arta atingerii spatelui cu
degetele pentru alungarea durerii. Grecii practicau aceleaşi tehnici de
transmitere a energiei corpului prin degete la ganglionii lanţului simpatic
aflaţi de-a lungul coloanei vertebrale. Chiar Hipocrat, părintele medicinei
moderne, spunea: „Se crede că acea căldură radiată de mînă, aplicată
bolnavului, este extrem de benefică. S-a întîmplat adesea în timp ce îmi
alinam pacienţii. Sănătatea poate fi implantată bolnavului prin anumite
gesturi şi prin contact, precum unele boli pot fi transmise de la un om la
altul“. În medicina populară, se ştie că apăsarea continuă pe un muşchi
contorsionat duce la ameliorarea durerilor şi la relaxarea muşchiului.
Frecarea unei zone lovite scade rapid intensitatea durerii. Dacă ne doare
măseaua, ducem intuitiv mîna la falcă, pentru reducerea durerii.

Atingerea e sănătate curată

• Îmbrăţişarea face bine şi bolnavului şi celui sănătos. Uneori au acelaşi


efect mîngîierea animalului de companie sau numai gestul strîngerii la piept
a unui obiect drag. Îmbrăţişările produc o stare de bine şi sentimente de
protecţie, siguranţă, încredere şi speranţă, fiind un redutabil medicament
pentru traumele psihice. În urma unui studiu realizat la Universitatea de
Medicină din Miami, s-a descoperit că, în medie, bebeluşii care sînt
mîngîiaţi timp de 15 minute, de două ori pe săptămînă plîng mai puţin, iau
în greutate mai repede şi sînt mai sociabili decît cei care nu sînt mîngîiaţi
deloc sau foarte rar. Totodată, s-a constatat că sugarii născuţi prematur şi
care au beneficiat de terapie prin masaj de cîteva ori pe zi au cîştigat în
greutate cu 47% mai rapid şi au părăsit spitalul cu şase zile mai devreme
decît alţi bebeluşi aflaţi în centrele de neonatologie. În buricele degetelor se
află zonele reflexogene ale creierului, astfel că, prin mîngîiere, se activează
zone ale creierului care ne relaxează. Mai mult, cea mai mare acumulare
de puncte care activează memoria se află în centrul palmei. Pentru
stimularea acestor centri, orientalii folosesc celebrele bile chinezeşti, care
măresc puterea de concentrare atunci cînd sînt rostogolite în palmă.
5
Cercetările în domeniul psihologiei arată că o simplă atingere (nonsexuală)
poate creşte atracţia şi înţelegerea între două persoane. Oamenii lasă un
bacşiş mai mare unei chelneriţe care i-a atins. Într-un alt studiu, persoanele
atinse pe partea superioară a braţului au fost de acord să semneze petiţii
într-un număr dublu faţă de cei care nu au fost atinşi.

S-ar putea să vă placă și