Capitolul 22 POLITICA MONETARÃ, POLITICA FISCALÃ ŞI CEREREA

AGREGATÃ

CUPRINS

22.1 Politica monetară şi cererea agregată

22.1.1. Teoria preferinţei pentru lichiditate (oferta de bani, cererea de
bani şi echilibrul pieţei monetare)
22.1.2 Piaţa monetară şi înclinaţia curbei cererii agregate
22.1.3 Efectele pe termen scurt şi efectele pe termen lung ale politicii
monetare (neutralitatea banilor)
22.2 Politica fiscală şi cererea agregată
22.2.1. Modificarea cheltuielilor guvernamentale
22.2.2. Efectul multiplicatorului
22.2.3. Efectul de evicţiune
22.3 Politicile macroeconomice şi stabilizarea economiei
22.3.1. Argumente pentru politici active de stabilizare
22.3.2. Argumente împotriva politicilor active de stabilizare

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE

CONCEPTE

• Preferinţă pentru lichiditate • Politică monetară expansivă

• Politică monetară restrictivă • Neutralitatea banilor
• Stabilizatori automaţi • Politică fiscală
• Efectul multiplicator • Efect de evicţiune
 POLITICA MONETARĂ, POLITICA FISCALĂ ŞI CEREREA AGREGATĂ

Prezentare În capitolele anterioare au fost prezentaţi mai mulţi factori care

generală influenţează cererea agregată. De exemplu, nivelul cheltuielilor efectuate
de gospodării şi de firme determină, în linii mari, cererea de bunuri şi
servicii din economie. Atunci când firmele şi gospodăriile cheltuie mai
puţin, cererea agregată scade. Dacă decidenţii în politica economică nu
reacţionează la scăderea cheltuielilor efectuate de gospodării şi firme,
mişcarea cererii agregate determină fluctuaţii pe termen scurt ale
producţiei şi ocupării. De aceea, decidenţii în politica monetară şi în
politica fiscală utilizează instrumentele de care dispun încercând să
compenseze mişcările cererii agregate şi să stabilizeze economia. În
acest capitol este abordată teoria din care decurg asemenea acţiuni de
politică economică.

POLITICA FISCALĂ are efecte semnificative asupra economiei şi în

primul rând asupra ocupării forţei de muncă şi asupra stabilităţii
preţurilor.

22.1. POLITICA MONETARĂ ŞI CEREREA AGREGATĂ

Cererea Curba cererii agregate arată cantitatea totală de bunuri şi servicii cerută în
agregată economie pentru orice nivel al preţurilor. Înclinaţia ei negativă este
explicată de acţiunea cumulată a trei factori: efectul avuţiei, efectul ratei
dobânzii şi efectul cursului de schimb.

Efectul avuţiei Scăderea nivelului preţurilor măreşte valoarea reală a banilor deţinuţi de
gospodării, iar o avuţie reală mai mare a acestora stimulează cheltuielile
de consum.

Efectul ratei Scăderea nivelului preţurilor reduce ratele dobânzii pe măsură ce oamenii
dobânzii tind să ofere cu împrumut banii în exces pe care îi deţin, iar scăderea
ratelor dobânzii stimulează cheltuielile de investiţii.

Efectul Când ratele dobânzii scad ca urmare a scăderii nivelului preţurilor,

cursului de investitorii îşi transferă în străinătate o parte din fonduri şi determină
astfel deprecierea monedei naţionale faţă de monedele altor ţări. Această
schimb
depreciere ieftineşte bunurile autohtone relativ la cele străine şi, prin
urmare, stimulează exporturile nete.
Panta cererii Importanţa relativă a celor trei efecte depinde de ponderea pe care o au
agregate banii în avuţia gospodăriilor, de ponderea exporturilor şi importurilor în
produsul intern brut al unei ţări şi de intensitatea legăturii dintre rata
dobânzii şi investiţii. În general, într-o economie cel mai important factor
care explică înclinaţia negativă a curbei cererii este efectul ratei dobânzii.
Pentru economiile ţărilor mici efectul cursului de schimb este mai
puternic, deoarece exporturile şi importurile deţin o pondere semnificativ
de mare în produsul intern brut. Efectul avuţiei are cea mai mică
importanţă relativă deoarece, în general, banii deţin o pondere mică în
avuţia unei gospodării. Din perspectiva modului în care politica
monetară influenţează cererea agregată, cel mai semnificativ este efectul
ratei dobânzii. Există o teorie a determinării ratei dobânzii şi anume
teoria preferinţei spre lichiditate.

22.1.1. TEORIA PREFERINŢEI PENTRU LICHIDITATE

Oferta de bani În prezent, în economia românească oferta de bani este controlată de

Banca Naţională a României (BNR), care este banca centrală a României.
BNR modifică oferta de bani folosind instrumentele de politică monetară
de care dispune. De exemplu, când banca centrală cumpără pe piaţa
valutară euro, leii cu care plăteşte euro ajung la bănci comerciale şi astfel
creşte volumul rezervelor din sistemul bancar. Capacitatea de creditare a
băncilor creşte şi astfel se măreşte oferta de bani. Atunci când banca
centrală măreşte nivelul rezervelor obligatorii pentru băncile comerciale,
capacitatea acestora de a oferi credite şi de a crea astfel bani, scade.
Aşadar, cantitatea de bani din economie este fixă la nivelul decis de
banca centrală şi nu depinde de alte variabile. Acest lucru se reprezintă
grafic printr-o curbă verticală a ofertei de bani (vezi Figura 21.1).

Cererea de Prin definiţie, banii sunt activul cu lichiditate maximă (lichiditatea se

bani referă la uşurinţa cu care un activ este utilizat ca mijloc de schimb).
Cererea de bani este explicată tocmai de lichiditate. Cu alte cuvinte,
oamenii preferă să deţină bani şi nu alte active care asigură randamente
mai bune pentru că banii se pot folosi la cumpărarea de bunuri şi servicii.
Cantitatea de bani cerută depinde de mai mulţi factori (vezi Tema 19), dar
din perspectiva preferinţei pentru lichiditate cel mai important factor este
rata dobânzii. De fapt, rata dobânzii este costul de oportunitate al
deţinerii de bani. De exemplu, dacă un individ păsstrează banii sub formă
de numerar şi nu sub forma unor obligaţiuni de stat, el pierde dobânda
asigurată de aceste titluri de valoare. O creştere a ratei dobânzii ar mări
costul deţinerii de bani şi de aceea, ar determina scăderea cantităţii de
bani cerută. Invers, o scădere a ratei dobânzii ar diminua costul deţinerii
de bani şi ar determina creşterea cantităţii de bani cerută. Curba cererii
de bani este, aşadar, înclinată negativ.
 Figura 22.1 Echilibrul pe piaţa monetară
Rata
dobânzii

Oferta de bani

d1
Rata de echibru
a dobânzii
d2
Cererea de bani

M 1c Cantitatea de M 2c Cantitatea de bani

bani fixată de
BNR

Conform teoriei preferinţei pentru lichiditate, rata dobânzii se ajustează

pentru a echilibra cantitatea de bani oferită cu cantitatea de bani cerută.
Dacă rata dobânzii (d1) este deasupra nivelului de echilibru, cantitatea de
bani pe care oamenii vor să o deţină ( M 1c ) este mai mică decât cantitatea
de bani creată de BNR. Pe piaţă există un surplus de bani, care presează
în sensul scăderii ratei dobânzii. Dacă rata dobânzii (d2) este deasupra
nivelului de echilibru, cantitatea de bani pe care oamenii vor să o deţină
( M 2c ) este mai mică decât cantitatea de bani creată de banca centrală.
Penuria de bani presează în sensul creşterii ratei dobânzii.
Preferinţa Conform teoriei preferinţei pentru lichiditate, rata dobânzii se ajustează
pentru pentru a echilibra oferta şi cererea de bani. Pe piaţă există o rată de
echilibru a dobânzii, la care cantitatea cerută de bani este egală cu
lichiditate
cantitatea oferită de bani. Dacă rata dobânzii este la orice alt nivel,
oamenii încearcă să-şi ajusteze portofoliile de active pe care le deţin, iar
ca rezultat rata dobânzii este împinsă spre nivelul de echilibru. De
exemplu, dacă rata dobânzii este peste nivelul de echilibru (d1 în Figura
21.1), cantitatea de bani pe care oamenii doresc să o deţină ( M 1c ) este
mai mică decât cantitatea de bani creată de banca centrală. Oamenii care
deţin acest surplus, încearcă să scape de bani cumpărând obligaţiuni
purtătoare de dobândă sau constituind depozite bancare. Cum emitenţii
de obligaţiuni şi băncile preferă să plătească dobânzi mici, în condiţiile
existenţei unui surplus de bani dobânzile scad. Pe măsură ce dobânzile se
reduc, oamenii devin tot mai dispuşi să deţină bani. La nivelul de
echilibru al ratei dobânzii, oamenii doresc să deţină exact cantitatea de
bani oferită de banca centrală.
În situaţia inversă, când rata dobânzii este sub nivelul de echilibru (d2 în
Figura 21.1), cantitatea de bani pe care oamenii doresc să o deţină ( M 2c )
este mai mare decât cantitatea de bani creată de banca centrală. Prin
urmare, oamenii încearcă să-şi mărească volumul deţinut de bani pe
seama reducerii deţinerii de alte active (obligaţiuni sau alte active
purtătoare de dobândă). Pe măsură ce oamenii îşi reduc volumul deţinut
de obligaţiuni, emitenţii de titluri măresc ratele dobânzii pentru a atrage
cumpărători. Astfel, rata dobânzii creşte şi atinge nivelul de echilibru.

22.1.2 PIAŢA MONETARĂ ŞI ÎNCLINAŢIA CURBEI CERERII AGREGATE

Nivelul Nivelul preţurilor este un factor de influenţă al cantităţii de bani cerute.

preţurilor Atunci când nivelul preţurilor creşte, oamenii dau mai mulţi bani în
schimbul bunurilor şi serviciilor cumpărate. Aşadar, oamenii trebuie să
deţină o cantitate mai mare de bani. Altfel spus, creşterea nivelului
preţurilor determină creşterea cantităţii de bani cerută la orice nivel al
ratei dobânzii. Acest lucru se reprezintă grafic prin deplasarea curbei
cererii de bani (vezi Figura 21.2)

Rata dobânzii Modificarea cererii de bani afectează şi echilibrul pe piaţa monetară. În

condiţiile în care oferta de bani este fixă, rata dobânzii trebuie să crească
pentru a echilibra cererea şi oferta de bani. În Figura 21.2, creşterea
nivelului preţurilor de la P1 la P2 deplasează spre dreapta curba cererii de
bani (de la CB1 la CB2). Cum cantitatea de bani oferită nu s-a modificat,
pentru descurajarea cererii suplimentare rata dobânzii trebuie să crească
de la d1 la d2.
Reducerea Creşterea ratei dobânzii afectează nu numai piaţa monetară, ci şi piaţa
investiţiilor bunurilor şi serviciilor. Cu cât rata dobânzii este mai mare cu atât mai
mare este atât costul luării de bani cu împrumut cât şi recompensa pentru
economisire. În aceste condiţii, gospodăriile decid să-şi restrângă în
prezent consumul şi mai puţine firme decid să-şi extindă activitatea, astfel
încât investiţiile se reduc. Astfel, în Figura 21.2, creşterea nivelului
preţurilor de la P1 la P2 determină creşterea cererii de bani de la CB1 la
CB2, creşterea ratei dobânzii de la d1 la d2 şi scăderea cantităţii cerute de
bunuri de la Y1 la Y2.

Concluzie 1) Creşterea nivelului preţurilor determină creşterea cererii de

bani;
2) Creşterea cererii de bani determină creşterea ratei dobânzii;
3) Creşterea ratei dobânzii determină scăderea cantităţii cerute
de bunuri şi servicii.

Această logică este valabilă şi în sens invers: scăderea nivelului preţurilor

determină scăderea cererii de bani, fapt ce antrenează scăderea ratei
dobânzii, care conduce la creşterea cantităţii cerute de bunuri şi servicii.
Între nivelul preţurilor şi cantitatea cerută de bunuri şi servicii este o
relaţie negativă, relevată de înclinaţia negativă a curbei cererii agregate.
 Figura 22.2 Piaţa monetară şi înclinaţia cererii agregate
Rata (a) Piaţa monetară
dobânzii

Oferta de bani

d2

3 2
d1 CB2

CB1

Cantitatea de Cantitatea de bani

bani fixată de
BNR

Rata (b) Curba cererii agregate

dobânzii

Oferta de bani

P2

1
P1

Y2 Y1 Cantitatea de bunuri
şi servicii
4

1. O creştere a nivelului preţurilor determină... 2. Creşterea cererii de bani... 3.

...Creşterea nivelului de echilibru al ratei dobânzii şi...4. Reducerea cantităţii cerute de
bunuri şi servicii.
 22.1.3. EFECTELE PE TERMEN SCURT ŞI EFECTELE PE TERMEN LUNG ALE
POLITICII MONETARE

Modificarea oricărei componente a cererii agregate afectează nivelul preţurilor, producţia

reală şi ocuparea mâinii de lucru. Pe termen scurt, o creştere a cererii agregate deplasează
economia în sus de-a lungul curbei ofertei agregate. Pe măsură ce se realizează acest lucru,
preţurile şi producţia reală cresc, în timp ce şomajul scade. Invers, o scădere a cererii
agregate deplasează pe termen scurt economia în jos de-a lungul ofertei agregate, efectele
fiind scăderea preţurilor şi a producţiei reale şi creşterea şomajului. Politica monetară poate
afecta economia prin efectele ei asupra cererii agregate.
 Figura 22.3. Efectele pe termen scurt ale creşterii ofertei de bani
(politică monetară expansivă)

(a) Piaţa monetară (b) Investiţii planificate

Rata
dobânzii
Rata OB1 OB2 Curba
dobânzii investiţiilor
planificate

d1 E1 d1

E2
d2 d2
CB2
CB1
I1 I2
Cantitatea Investiţii
de bani planificate

Nivelul
preţurilor OA

P2 e2

P1 e1
CA2

CA1

Y1 Y2 PIB real

(c) Piaţa bunurilor

şi serviciilor

O singură creştere a cantităţii de bani deplasează curba ofertei de bani de la OB1 la OB2.
Rata dobânzii începe să scadă, iar investiţiile reale încep să crească pe măsură ce
economia se deplasează în jos şi spre dreapta de-a lungul curbei investiţiilor planificate.
Creşterea investiţiilor deplasează curba cererii agregate de la CA1 la CA2. Cum
producţia reală şi preţurile cresc, venitul nominal creşte şi acest lucru determină
creşterea cererii de bani (curba cererii de bani se deplasează de la CB1 la CB2). Această
creştere a cererii de bani este suficientă pentru a limita scăderea ratei dobânzii, dar nu
este suficientă pentru a împiedica scăderea ei. În noul echilibru pe termen scurt, rata
dobânzii este mai mică decât în situaţia iniţială, iar investiţiile reale, producţia reală şi
nivelul preţurilor sunt mai mari decât în situaţia iniţială.
Efectele pe Politica monetară afectează producţia reală şi nivelul preţurilor printr-un
termen scurt set de canale numit mecanism de transmisie. Cel mai important aspect al
mecanismului de transmisie priveşte legătura dintre bani, ratele dobânzii
ale politicii
şi investiţiile reale, care sunt o componentă a cererii agregate.
monetare

În Figura 21.3, piaţa monetară este în echilibru (E1 pe graficul a). Oferta
de bani este OB1, cererea de bani este CB1, iar rata dobânzii este d1. La
nivelul d1 al ratei dobânzii, nivelul investiţiilor reale pe care intenţionează
să le efectueze sectorul privat este I1 (grafic b). Acest volum de investiţii
este inclus în cererea agregată reprezentată de curba CA1 pe graficul c.
Producţia reală de echilibru este Y1, iar nivelul preţurilor este P1.

Dacă BNR optează pentru o politică monetară expansivă (creşte

cantitatea de bani), curba ofertei de bani se deplasează de la OB1 la OB1
(grafic a). Această creştere a cantităţii de bani se realizează prin
injectarea de noi rezerve în sistemul bancar, de exemplu, prin cumpărarea
de titluri de pe piaţa liberă. Pe măsură ce băncile comerciale primesc noi
rezerve, ele extind volumul creditelor, ceea ce presupune că dobânzile
scad (grafic a). Astfel, firmele se deplasează în jos de-a lungul curbei
investiţiilor planificate (grafic b). Creşterea investiţiilor determină
creşterea cererii agregate, reprezentată prin deplasarea spre dreapta a
curbei cererii agregate (grafic c). Ca răspuns la creşterea cererii,
producţia reală şi nivelul preţurilor cresc, iar economia se deplasează de-a
lungul curbei ofertei agregate pe termen scurt.

Pe măsură ce economia creşte, venitul nominal din economie este mai

mare, fapt ce determină creşterea cererii de bani pe piaţa monetară.
Deplasarea curbei cererii de bani de la CB1 la CB2 limitează scăderea
ratei dobânzii, dar nu împiedică totuşi scăderea acesteia. Piaţa monetară
ajunge într-un nou echilibru (E2) situat la intersecţia dintre cererea de
bani (CB2) şi oferta de bani (OB2). Acum, rata de echilibru a dobânzii
este d2, iar la noul nivel al ratei dobânzii nivelul investiţiilor planificate
este I2. Acest nivel al investiţiilor, împreună cu celelalte componente ale
cererii agregate (consumul gospodăriilor, cheltuielile guvernamentale şi
exporturile nete) împing cererea agregată în poziţia CA2. Economia
ajunge într-un nou punct de echilibru (e2 pe graficul c), unde producţia
reală este Y2, iar nivelul preţurilor este P2.
În concluzie Pe termen scurt politica monetară expansivă determină:
1. Scăderea ratei dobânzii;
2. Creşterea producţiei reale;
3. Creşterea nivelului preţurilor.
Invers, pe termen scurt o politică monetară restrictivă (banca centrală
reduce cantitatea de bani) determină:
1. Creşterea ratei dobânzii;
2. Scăderea producţiei reale;
Scăderea nivelului preţurilor.
Efectele pe Deplasările economiei de-a lungul curbei ofertei agregate pe termen scurt
termen lung implică ipoteza că firmele nu anticipează o creştere a preţurilor
inputurilor. În cele din urmă însă, modificarea preţurilor bunurilor finale
ale politicii
afectează nivelul preţurilor inputurilor. Pe măsură ce preţurile inputurilor
monetare şi se ajustează la modificările preţurilor bunurilor finale, economia se
neutralitatea deplasează de pe curba ofertei agregate pe termen scurt şi revine la
banilor nivelul natural al producţiei reale.

Figura 22.4. Efectele politicii monetare pe termen lung

(neutralitatea banilor)

(a) Piaţa monetară (b) Piaţa bunurilor

Rata Nivelul şi serviciilor
OB2
dobânzii OB1 preţurilor
OATL

P3 e3
d1 E1 E3 OATS
P2 e2
P1 e1 CA2
E2
d2 CA1
CB3
CB2
CB1

Cantitatea Nivelul PIB real

de bani natural al
producţiei

O singură creştere a cantităţii de bani nu va menţine la nesfârşit producţia peste nivelul

ei natural (punctul e2 de pe graficul b). Economia se va deplasa în sus de-a lungul curbei
CA2 până când atinge un nou punct de echilibru (e3). Dacă se întâmplă acest lucru,
venitul nominal (PIB nominal) va continua să crească deplasând curba cererii de bani
spre dreapta (grafic a). Pe piaţa monetară noul echilibru pe termen lung (E3) se va afla la
nivelul echilibrului iniţial. Prin urmare, pe termen lung, o singură creştere a cantităţii de
bani va afecta doar nivelul preţurilor, lăsând nemodificate producţia reală şi rata
dobânzii. Acest rezultat este cunoscut sub numele de „neutralitatea banilor”.
Ajustare Pe termen lung, în urma unei singure modificări a cantităţii de bani,
economia va continua procesul de ajustare. Graficele din Figura 21.4.
ilustrează continuarea procesului de ajustare început în urma unei
singure creşteri a cantităţii de bani. Iniţial, BNR a crescut cantitatea
de bani, iar acest lucru este reprentat prin deplasarea curbei ofertei de
bani de la OB1 la OB2. Această creştere determină scăderea ratei
dobânzii şi creşterea investiţiilor. Prin urmare, curba cererii agregate
se deplasează de la CA1 la CA2, iar economia se mută într-un nou
echilibru pe termen scurt, în punctul e2 (grafic b).

Piaţa bunurilor Pe măsură ce economia se deplasează din punctul e1 în e2, nivelul

preţurilor bunurilor finale creşte. După un timp, cresc şi preţurile
inputurilor. Unele bunuri sunt atât bunuri finale, cât şi inputuri (de
exemplu, energia electrică). Totodată, creşterea preţurilor bunurilor
finale măreşte costul vieţii, iar acest lucru determină creşterea
presiunilor în sensul creşterii salariilor. Odată ce preţurile inputurilor
cresc, ipoteza folosită pe termen scurt pentru oferta agregată, şi anume
că firmele nu anticipează o creştere a preţurilor inputurilor, îşi pierde
valabilitatea. Nivelul preţurilor creşte peste P2 – nivelul corespunzător
punctului de echilibru e2. Economia părăseşte curba ofertei agregate
pe termen scurt (OATS) şi se deplasează de-a lungul curbei CA2 până
când revine la nivelul natural al producţiei reale, în punctul e3, la
intersecţia dintre curba cererii agregate şi oferta agregată pe termen
lung (OATL pe graficul b). La acest punct de echilibru, atât preţurile
bunurilor finale, cât şi preţurile inputurilor s-au ajustat crescând
proporţional cu creşterea iniţială a cantităţii de bani. De exemplu,
dacă BNR a crescut cantitatea de bani cu 5%, atât preţurile bunurilor
finale, cât şi preţurile inputurilor cresc cu 5%.

Piaţa monetară Pe piaţa monetară (grafic a), cererea de bani a crescut în continuare ca
urmare a creşterii venitului nominal din economie. Deplasarea curbei
cererii de bani de la CB2 la CB3, face ca echilibrul pieţei să se
deplaseze în sus de-a lungul ofertei de bani (OB2) spre punctul E3.
Rata reală a dobânzii revine la nivelul iniţial (d1), iar investiţiile reale
planificate revin la nivelul iniţial.

Pe termen lung Din analiza precedentă reiese că, pe termen lung, o singură modificare
a cantităţii de bani:
1. Determină creşterea nivelului preţurilor atât pentru bunurile
finale cât şi pentru inputuri, proporţională cu modificarea
cantităţii de bani;
2. Nu afectează nivelul de echilibru al producţiei reale;
Nu afectează nivelul de echilibru al ratei reale a dobânzii.

Neutralitatea Acest set de concluzii exprimă de fapt neutralitatea banilor.

banilor Neutralitatea banilor este o afirmaţie conform căreia pe termen lung o
singură modificare a cantităţii de bani afectează doar nivelul preţurilor
şi nu producţia reală, ocuparea mâinii de lucru, ratele reale ale
dobânzii sau investiţiile planificate.
 22.2 POLITICA FISCALĂ ŞI CEREREA AGREGATĂ

Guvernul poate influenţa cererea agregată nu numai prin politica monetară, ci şi prin politica
fiscală. Politica fiscală reprezintă modul în care guvernul alege să-şi construiască bugetul sau,
cu alte cuvinte, modul în care guvernul stabileşte nivelul cheltuielilor şi veniturilor sale,
acestea din urmă constând în principal din taxe şi impozite. Prin politica fiscală, guvernul
hotărăşte într-o anumită măsură (dată de nivelul implicării lui în economie) şi într-o manieră
indirectă cum anume să fie cheltuiţi banii indivizilor, fără ca aceştia să fie consultaţi în mod
direct. Astfel, prin politica fiscală guvernul redistribuie avuţia unei naţiuni între indivizi.
Efectele politicii fiscale asupra economiei se răsfrâng atât pe termen lung – când
economisirea, investiţiile şi creşterea economică sunt afectate – cât şi pe termen scurt, când
este afectată cererea agregată.

Modificarea Modificarea cheltuielilor guvernamentale afectează ceererea agregată.

cheltuielilor Pe acest efect se bazează politica fiscală pe termen scurt. Curba cererii
guvernamentale agregate se deplasează atunci când orice individ sau firmă îşi modifică
nivelul cheltuielilor, prin urmare este normal ca şi guvernul să aibă o
asemenea influenţă asupra cererii agregate.

Presupunem că Ministerul Apărării cumpără elicoptere de atac de la

IAR Ghimbav în valoare de 250 miliarde de lei. Această comandă
creşte cererea de elicoptere pentru IAR Ghimbav, ceea ce determină
firma să angajeze mai mulţi lucrători şi să sporească producţia. IAR
Ghimbav face parte din economia în ansamblu, prin urmare creşterea
cererii pentru producţia firmei generează creşterea cererii agregate de
bunuri şi servicii. Curba cererii agregate se deplasează spre dreapta.
Cât de mult se va deplasa curba cererii agregate ca urmare a comenzii
de 250 miliarde de lei înaintate de guvern? S-ar putea crede că ea se va
deplasa spre dreapta cu exact 250 de miliarde de lei. Efectul nu este
însă acesta. Mai exact, există două efecte macroeconomice majore
datorită cărora modificarea cererii agregate este diferită de nivelul
cheltuielilor guvernului. Primul efect – efectul multiplicatorului –
deplasează spre dreapta curba cererii agregate cu mai mult de 250
miliarde de lei. Al doilea efect – efectul de evicţiune – sugerează că
deplasarea curbei cererii agregate ar putea fi mai mică de 250 miliarde
de lei.
 Efectul Cheltuielile în valoare de 250 miliarde lei făcute de guvern la IAR
multiplicatoru Ghimbav au repercusiuni în toată economia. Primul impact al creşterii
cheltuielilor guvernului are loc chiar la firma de la care guvernul face
lui
achiziţiile. IAR Ghimbav vinde mai mult decât înainte. De aceea,
profiturile firmei vor creşte. Eventual, firma va trebui să angajeze mai
mulţi lucrători sau va trebui să plătească mai bine lucrătorii existenţi.
Creşterea salariilor îi determină pe lucrători să consume mai mult, în timp
ce creşterea profiturilor înseamnă pentru proprietarii firmei venituri mai
mari şi, în consecinţă, un consum mai ridicat. Evident, creşterea
cheltuielilor guvernului generează venituri mai mari atât pentru angajaţii
firmei cât şi pentru proprietarii ei, ceea ce mai departe duce la creşterea
consumului angajaţilor şi proprietarilor firmei. Această creştere a
consumului determină creşterea cererii pentru bunurile altor firme din
economie, ceea ce înseamnă că cererea agregată este împinsă, din nou,
spre dreapta. Deoarece fiecare leu cheltuit de guvern poate creşte cererea
agregată cu mai mult de un leu, cheltuielile guvernului au un efect
multiplicator asupra cererii agregate.

Efectul multiplicatorului nu se încheie aici. Când angajaţii de la IAR

Ghimbav îşi sporesc consumul, cumpărând de exemplu mai multă
ciocolată, fabricile de ciocolată descoperă că producţia lor trebuie
crescută, deoarece a crescut cererea de ciocolată. Astfel, ele angajează
mai mulţi lucrători sau îi plătesc mai bine pe cei deja angajaţi şi distribuie
dividende mai mari acţionarilor. Angajaţii şi proprietarii au venituri mai
mari şi, prin urmare, vor consuma mai mult. Cererea agregată se
deplasează încă o dată spre dreapta. Impactul creşterii iniţiale a
cheltuielilor guvernului se propagă treptat în economie, determinând
creşterea în lanţ a consumului tuturor indivizilor afectaţi, ceea ce împinge
curba cererii agregate spre dreapta cu mai mult decât nivelul iniţial al
achiziţiilor guvernului.

Figura 22.5. Multiplicatorul cheltuielilor guvernamentale

Nivelul
preţurilor 2. ... efectul multiplicatorului măreşte
creşterea cererii agregate
250
mld. lei

CA3
CA2
Cererea agregată, CA1
0 PIB

1. O creştere a achiziţiilor guvernamentale

cu 250 miliarde lei măreşte iniţial cererea
agregată cu 250 miliarde lei, dar...
 Creşterea cheltuielilor guvernului cu 250 de miliarde de lei deplasează curba cererii
agregate spre dreapta de la CA1 la CA2 cu 250 de miliarde de lei. În momentul în care
consumatorii încep să-şi crească cheltuielile, curba cererii agregate se deplasează mai
departe spre dreapta la CA3.

Exemplu: Multiplicatorul cheltuielilor

Înclinaţia marginală spre consum este 0,75. Astfel, cu fiecare 100 lei suplimentari obţinuţi
de o gospodărie, consumul ei creşte cu 75 lei, iar economisirea cu 25 lei.
Presupunem că Ministerul Apărării cumpără elicoptere de la IAR Ghimbav în valoare de
250 miliarde lei. În urma acestei achiziţii, veniturile celor din industria aeronautică au
crescut cu 250 miliarde lei, iar cheltuielile lor de consum cresc cu 187,5 miliarde lei (0,75 x
250 miliarde lei).

Pentru măsurarea impactului unei schimbări în achiziţiile guvernamentale asupra cererii

agregate se urmăresc, pas cu pas, efectele. Suma acestor efecte redă impactul total al
schimbării în achiziţiile guvernamentale:

Modificarea achiziţiilor guvernamentale

=

250 miliarde lei

Prima modificare a consumului

=
c’
x
250 miliarde lei

A doua modificare a consumului

=
c’2
x
250 miliarde lei

A treia modificare a consumului

=
c’3
x
250 miliarde lei

.
Modificarea totală a cererii = (1 + c’ + c’2 + c’3 + ...) x 250 miliarde lei

Multiplicatorul = 1 + c’ + c’2 + c’3 + ...

(arată cererea de bunuri şi servicii generată de fiecare unitate monetară de achiziţii
guvernamentale şi, matematic, este expresia unei serii geometrice)

Pentru x cuprins între –1 şi +1,

1 + x + x2 + x3 + ... = 1/(1 – x) În acest exemplu x = c’. Prin urmare:

Multiplicatorul = 1/(1 –c’)

În acest exemplu, valoarea multiplicatorului este 1/(1 –0,75) = 4 ceea ce înseamnă că 250
miliarde lei cheltuieli guvernamentale generează 1.000 miliarde lei cerere de bunuri şi
servicii.

Acceleratorul Creşterea în lanţ a veniturilor angajaţilor şi firmelor din economie

investiţiilor antrenează nu numai creşterea cheltuielilor de consum, ci şi a investiţiilor.
De exemplu, IAR Ghimbav va trebui să-şi sporească achiziţiile de materii
prime şi materiale, să cumpere sau să închirieze mai multe utilaje şi
clădiri. Mai departe, furnizorii acestor bunuri vor descoperi că pot să
vândă mai mult decât înainte şi vor obţine venituri mai mari. Această
creştere a veniturilor antrenează creşterea în continuare a investiţiilor,
pentru a susţine nivelul curent al producţiei. Efectul cheltuielilor iniţiale
ale guvernului se va propaga în lanţ şi asupra nivelului investiţiilor. Acest
efect poartă numele de acceleratorul investiţiilor.

Efectul de Deşi efectul multiplicatorului sugerează că o modificare a cererii provocată

evicţiune de politica fiscală poate fi mai mare decât nivelul cheltuielilor
guvernamentale, există un efect care împinge cererea agregată în direcţia
cealaltă. Deşi cheltuielile guvernului stimulează cererea agregată de bunuri
şi servicii, în acelaşi timp ele determină creşterea ratei dobânzii. O rată a
dobânzii mai mare determină scăderea cererii de bunuri şi servicii.
Reducerea cererii agregate determinate de creşterea ratei dobânzii ca rezultat
al creşterii cheltuielilor guvernului se numeşte efect de evicţiune.

Pentru a vedea cum apare efectul de evicţiune, reluăm exemplul în care

guvernul cumpără elicoptere în valoare de 250 de miliarde de lei de la IAR
Ghimbav. Cheltuielile guvernului determină creşterea cererii pentru
elicoptere, vânzările IAR Ghimbav cresc, iar veniturile angajaţilor şi
proprietarilor firmei cresc. Efectul multiplicatorului generează în întreaga
economie creşterea în lanţ a veniturilor indivizilor. Creşterea veniturilor nu
îi impinge pe indivizi doar să consume mai mult. Ei vor dori acum să deţină
mai mulţi bani în buzunar. Cu alte cuvinte, creşterea veniturilor ca efect al
politicii fiscale măreşte cererea de bani.
Efectul de evicţiune arată că guvernul nu poate controla în mod absolut
cererea agregată. Creşterea cererii agregate ca efect al politicii fiscale
generează venituri mai mari pentru firmele care se află pe lanţul cheltuielilor
guvernamentale, dar în acelaşi timp înseamnă că alte firme vor trebui să-şi
diminueze investiţiile ca urmare a creşterii ratei reale a dobânzii.

Politica fiscală redistribuie investiţiile în economie. În exemplul anterior,

chiar dacă IAR Ghimbav este stimulată să producă mai multe elicoptere,
cum sporirea veniturilor antrenează şi creşterea ratei dobânzii, alte firme vor
trebui să-şi reevalueze planurile de finanţare prin credite şi se vor împrumuta
mai puţin. Acest lucru înseamnă că Dacia, de exemplu, va investi mai puţin
şi va prefera să-şi reducă producţia. Veniturile firmei, salariile şi dividendele
vor scădea, ceea ce va antrena în lanţ, spre furnizori şi salariaţii lor, alte
scăderi de venituri.

Efectul multiplicator şi efectul de evicţiune reprezintă un mod de a pune în

evidenţă complexitatea transformărilor care au loc în economie la orice
impact al politicii fiscale. În concluzie: când guvernul îşi creşte cheltuielile
cu 250 miliarde lei, cererea agregată poate creşte cu mai mult sau cu mai
puţin de 250 miliarde lei, în funcţie de intnsitatea efectului de multiplicare a
cheltuielilor guvernamentale relativ la efectul de evicţiune.
 Figura 22.6. Efectul de evicţiune

(a) Piaţa monetară (b) Investiţii planificate

Rata Rata
dobânzii dobânzii
OB Curba
investiţiilor
planificate
d3 e3 d3
d2 e2 d2
CB3
d1 e1 d1
CB2
CB1

I3 I2 I1
Cantitatea de bani Investiţii

Nivelul
preţurilor
OATL
E3 OATS
P3

P2 E2

P1 E1
CA2

CA1

Y1 Y2 PIB real

(c) Piaţa bunurilor şi

serviciilor

Iniţial, piaţa bunurilor şi serviciilor şi piaţa monetară se află în echilibru (E1 pe graficul c şi
e1 pe graficul a). Rata reală a dobânzii este d1, iar nivelul planificat al investiţiilor este I1.
Creşterea cheltuielilor guvernamentale măreşte cererea agregată de la CA1 la CA2.
Veniturile şi nivelul preţurilor cresc (grafic c), iar cererea de bani creşte de la CB1 la CB2
(grafic a). Rata reală a dobânzii creşte la d2, fapt ce descurajează investiţiile, care scad la
nivelul I2 (grafic b). În continuare, creşterea nivelului preţurilor de la P2 la P3 readuce
economia într-o stare de echilibru pe termen lung în punctul E3 (intersecţia dintre CA2 şi
oferta agregată pe termen lung). Veniturile nominale continuă să crească, fapt ce determină
creşterea cererii de bani de la CB2 la CB3, creşterea ratei dobânzii de la d2 la d3 şi, în
consecinţă, scăderea investiţiilor de la I2 la I3. Reducerea investiţiilor ca urmare a creşterii
ratei dobânzii, care însoţeşte creşterea cheltuielilor guvernamentale, explică scăderea cererii
agregate.
Modificarea Un alt instrument important al politicii fiscale este nivelul de impozitare.
impozitelor Când guvernul scade impozitele, indivizii rămân cu mai mulţi bani de
cheltuit. Consumul creşte, iar cererea agregată se deplasează spre dreapta.
Invers, o creştere a impozitelor diminuează veniturile şi consumul, deplasând
cererea agregată spre stânga.

Dimensiunea modificării cererii agregate ca urmare a modificării impozitării

depinde tot de efectul multiplicatorului şi de efectul de evicţiune. Scăderea
impozitelor determină creşterea veniturilor şi a consumului, veniturile şi
profiturile cresc, ceea ce stimulează mai departe consumul. Acesta este
efectul multiplicator. În acelaşi timp, veniturile crescute antrenează o
creştere a cererii de bani, care determină creşterea ratei dobânzii. Ratele
mari ale dobânzii fac împrumuturile mai costisitoare, rezultatul fiind
scăderea investiţiilor. Acesta este efectul de evicţiune.

În afară de aceste două efecte, mai există un determinant important al

deplasării cererii agregate. Este vorba de percepţia indivizilor asupra
orizontului de timp în care se va păstra reducerea presiunii fiscale. Dacă
indivizii cred că reducerea impozitelor va fi doar temporară, atunci scăderea
impozitelor va avea un efect minor asupra cererii agregate. Indivizii
anticipează că vor trebui să plătească înapoi banii în plus pe care îi deţin
acum şi nu vor cheltui decât o mică parte din ei.

22.3 POLITICILE MACROECONOMICE ŞI STABILIZAREA ECONOMIEI

Politici Guvernul poate utiliza politicile fiscale şi monetare pentru a influenţa cererea
fiscale şi agregată. Atunci când guvernul îşi reduce cheltuielile, cererea agregată
scade, ceea ce determină o reducere a producţiei şi ocupării pe termen scurt.
monetare
Totuşi, dacă, simultan, este folosită şi politica monetară, atunci prin creşterea
ofertei de bani, cererea agregată poate fi mărită. În urma expansiunii
monetare rata dobânzii scade, iar oamenii sunt stimulaţi să consume şi
firmele să investească mai mult. O combinaţie potrivită între politica fiscală
şi monetară poate lăsa cererea agregată neschimbată. Acesta este un
exemplu al unei politici de stabilizare.

Argumente Politicile de stabilizare urmăresc un obiectiv ambiţios: combaterea

pentru fluctuaţiilor economice pe termen scurt. Guvernul trebuie să urmărească
modul în care evoluează economia, iar în cazul în care cererea agregată
politici
scade sau creşte prea mult, el intervine prin politici fiscale şi monetare
active de pentru a stabiliza cererea agregată. Dacă cererea agregată scade prea mult,
stabilizare producţia totală scade, iar şomajul creşte. Prin politicile fiscale şi monetare
guvernul poate creşte cererea agregată şi poate creşte producţia şi ocuparea.

Stabilizatori Un rol foarte important în stabilizarea cererii agregate au stabilizatorii

automaţi automaţi. Aceştia reprezintă măsuri de politică fiscală, care stimulează
cererea agregată atunci când economia intră în recesiune, fără să fie nevoie
de acţiuni deliberate în această direcţie. Cel mai bun exemplu de stabilizator
 automat este sistemul de impozitare. Atunci când economia intră în
recesiune, veniturile indivizilor şi firmelor scad. Automat scad şi impozitele
pe care trebuie să le plătească indivizii şi firmele, din moment ce impozitarea
este proporţională cu veniturile (în majoritatea cazurilor, chiar progresivă).
Indivizii rămân astfel cu o parte mai mare din venitul lor pe măsură ce
venitul este mai mic. Consumul şi investiţiile sunt stimulate, ceea ce are un
efect benefic asupra cererii agregate. Astfel, amplitudinea fluctuaţiei
economice este diminuată.

Argumente Politicile de stabilizare pot avea efecte doar pe termen scurt asupra nivelului
împotriva producţiei şi asupra ratei şomajului. Eficienţa lor este limitată.
Instrumentele de politică fiscală şi monetară trebuie folosite cu precauţie
politicilor
pentru a se evita situaţia în care chiar guvernul devine o cauză a fluctuaţiilor
active de economice. Fluctuaţiile economice pe termen scurt ar avea, probabil, o
stabilizare amplitudine mai mică dacă guvernul ar folosi cu mai multă moderaţie
instrumentele de politică economică pe care le are la dispoziţie. În plus, este
normal ca într-o anumită măsură să existe fluctuaţii ale ocupării şi producţiei
pe termen scurt, deoarece economia se ajustează la condiţiile de mediu date
de fluctuaţiile în preferinţele şi anticipaţiile indivizilor.

Un argument important împotriva politicilor de stabilizare se bazează pe

întârzierea cu care apar efectele măsurilor de politică monetară şi fiscală.
Politica monetară acţionează asupra ratei dobânzii, influenţând investiţiile.
Firmele însă, îşi fac planurile de afaceri pe anumite perioade de timp. Ele nu
vor lua în calcul rata dobânzii aşa cum rezultă ea din modificarea politicii
monetare, decât după o anumită perioadă de timp. De aceea, investiţiile nu
reacţionează imediat la modificarea politicii monetare.
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Colectivul Catedrei Economie, Ediţia a VI-a, Editura Economică, Bucureşti, 2003

de Economie şi
Politici Economice

Colectivul Catedrei Economie-Aplicaţii, Ediţia a IV-a, Editura Economică, Bucureşti,

de Economie şi 2003
Politici Economice

Colectivul Catedrei Dicţionar de Economie, Ediţia a II-a, Editura Economică, Bucureşti,

de Economie şi 2003
Politici Economice

Friedman, Milton Capitalism şi libertate, Editura Enciclopedică, Bucureşti 1992

Mankiw, Gregory N. Principles of Economics, The Dryden Press 1997

Thomas J. Sargent, Some Unpleasant Monetarist Arithmetic, Federal Reserve Bank of

Neil Wallace Mineapolis Quartely Review, Fall 1981

Alexandru Taşnadi, Monetarismul, Editura Economică, Bucureşti 1996

Claudiu Doltu
 ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE

• Care este efectul politicii monetare asupra economiei pe termen scurt?

• Ce înseamnă că banii sunt neutri?
• Cum se manifestă efectul multiplicator?
• Cum se manifestă efectul de evicţiune?