EDUCAŢIA PATRIOTICĂ A ŞCOLARILOR MICI

a) Esenţa şi notele definitorii ale patriotismului.

Din perspectiva psihologică patriotismul este considerat ca o
trăsătură a personalităţii fiecărui om. Ea se cristalizează de la cea
mai fragedă vârstă şi se îmbogăţeşte cu noi dimensiuni pe tot
parcursul existenţei umane ca urmare a dinamicii relaţionale dintre
individ şi patria sa. Această dinamică se exprimă prin restructurările
ce se produc în cadrul celor doi poli, dezvoltarea biopsihosocială a
individului pe de o parte, diversificarea şi îmbogăţirea
componentelor naturale, economice şi spirituale ale patriei. Proprii şi
intrinseci patriotismului sunt ataşamentul faţă de pământul natal,
identificarea deplină cu poporul din care faci parte, aprecierea şi
respectarea tradiţiilor acumulate de-a lungul istoriei, a limbii şi
culturii, lupta şi spiritul de sacrificiu pentru apărarea independenţei
şi libertăţii patriei, încrederea în viitorul şi prosperitatea ei, cultul
eroilor care s-au jertfit pentru binele patriei.
b) Sarcinile şi metodica educării patriotice a copiilor.
Scopul fundamental al educaţiei patriotice este interiorizarea
conţinutului şi notelor definitorii ale patriotismului, transformarea lor
în mobiluri interne şi manifestări comportamentale ale copilului în
relaţiile sale cu mediul geografic, economic şi spiritual al patriei
sale.
Realizarea primei sarcini, formarea conştiinţei patriotice,
presupune asimilarea unui volum de informaţii care reflectă
multiplele aspecte ale patriei, declanşarea unor trăiri afective şi
consolidarea unor convingeri patriotice.
Învăţătorul trebuie să-l familiarizeze pe copii cu frumuseţile
acestui pământ, cu trecutul său istoric, cu jertfele care s-au adus
pentru apărarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale, cu tezaurul
cultural şi artistic al poporului, să le cultive respectul pentru
valorile materiale şi spirituale ale celorlalte popoare şi naţiuni.
Pentru ca aceste informaţii să se transforme în convingeri este
necesară asocierea lor cu trăiri afective corespunzătoare. Acestea
constituie latura dinamică a patriotismului care alimentează din
interior funcţionarea sa, imprimând relaţiilor dintre copii şi patria
din care fac parte o nuanţă de adeziune. Asemenea trăiri pot fi
declanşate numai în contextul unor situaţii în care copiii sunt
subiecţi ai acţiunii. Toate aceste stări şi trăiri afective sunt incluse
şi constituie sentimentul dragostei faţă de patrie, care se ramifică în
stări şi trăiri afective particulare cum ar fi: admiraţia faţă de locul
natal, faţă de bogăţiile şi frumuseţile patriei, identificarea emoţională
cu soarta poporului, veneraţia faţă de înţelepciunea şi talentul
poporului nostru, respectul pentru valorile materiale şi spirituale
create de popor, prietenia cu celelalte popoare şi naţiuni.
Atât în asimilarea cunoştinţelor, cât şi în declanşarea trăirilor
afective se va proceda în mod gradat, sfera noţională extinzându-se
pe măsura creşterii capacităţii de înţelegere şi a intensificării
trăirilor afective, a îmbogăţirii experienţei de viaţă. Vom putea
delimita în acest fel dragostea faţă de familie, faţă de şcoală, faţă
de satul sau oraşul natal, faţă de natura înconjurătoare, faţă de
trecutul şi prezentul patriei, faţă de limba maternă, faţă de popor.
Între componenta cognitivă şi cea afectivă există o strânsă
interdependenţă. Ca sentiment, patriotismul se elaborează pe măsura
îmbogăţirii cunoştinţelor elevilor (reprezentări şi noţiuni) despre
patrie, dar nu se reduce la acestea. Sentimentul, şi în general
trăirile afective, nu se transmit şi nu se învaţă asemănător
cunoştinţelor şi nici nu se repetă identic cu acestea, ele presupun
adeziune şi vibraţie interioară, care se declanşează şi se menţin nu
în virtutea unei ,,comenzi” exterioare, ci a unei situaţii în care
copilul este angrenat. Numai organizând asemenea situaţii vom reuşi
să consolidăm sentimentul patriotic.
Referitor la formarea conduitei patriotice vom menţiona că ea
include atât deprinderi şi obişnuinţe de comportare în spiritul
cerinţelor patriotismului, cât şi anumite trăsături pozitive de caracter
implicate pe plan comportamental.
Această sarcină se realizează prin integrarea copiilor în viaţa
şi frământările şcolii. Conduita patriotică nu trebuie să se manifeste
doar în împrejurări excepţionale, ci să fie evidentă în tot ceea ce
întreprinde copilul pentru înflorirea patriei sale.
Conduita patriotică presupune, totodată, formarea unor trăsături
de voinţă şi caracter pentru învingerea unor obstacole ce ar putea
interveni în activitatea consacrată patriei. Dintre aceste trăsături
putem menţiona: curajul, spiritul de sacrificiu, preseverenţa,
abnegaţia, dragostea faţă de muncă. Un bun patriot trebuie să
dispună de un caracter puternic.
Pentru realizarea sarcinilor prezentate mai sus pot fi folosite
următoarele forme, metode şi mijloace:
Procesul de învăţământ. Conţinutul activităţilor din şcoală
oferă multiple posibilităţi de cunoaştere a patriei şi de declanşare a
unor trăiri afective intense. Valorificarea acestui conţinut în vederea
formării conştiinţei patriotice trebuie să constituie una din
preocupările fundamentale ale învăţătorului.
 Activităţile extradidactice adâncesc şi întregesc cele realizate
în procesul de învăţământ, oferind, totodată, posibilităţi suplimentare
de acţiune şi manifestare, de exersare a conduitei patriotice şi
implicit de îmbogăţire a cunoştinţelor şi de consolidare a
convingerilor. Dintre aceste activităţi putem menţiona: vizitele,
excursiile şi drumeţiile, activităţile cultural-artistice, lectura literară,
diferite serbări şcolare cu ocazia anumitor evenimente etc.
Metodele şi mijloacele generale de educare în spirit moral.
Se folosesc ori de câte ori apare prilejul şi pentru educarea
patriotismului.
În legătură cu toate aceste modalităţi de educare patriotică se
impune precizarea că în folosirea lor trebuie asigurat un echilibru
între cele preponderent informative şi cele preponderent formative.
Convingerile şi conduita patriotică nu se transmit, ci se elaborează
şi se formează în şi prin activitate. Componenta cognitivă este
necesară, dar nu şi suficientă. Subaprecierea sau neglijarea acestui
adevăr psihologic generează ,,iluzii” şi impresii de cele mai multe
ori ,,favorabile”, despre rezultatele educaţiei patriotice, care
maschează însă contradicţiile posibile dintre conştiinţa patriotică şi
conduita patriotică a copiilor. Ca atare, aprecierea rezultatelor doar
după ceea ce ştiu elevii despre patrie este unilaterală şi insuficientă.
Numai mergând mai departe şi urmărind cum se manifestă şi cum
răspund unor cerinţe concrete ne putem forma o imagine cât mai
reală cu privire la rezultatele propriei noastre munci. Conduita
reprezintă, deci, cel mai edificator criteriu de apreciere a elevilor şi
în această privinţă.