L.P. 6.

VARIAŢIA VITEZEI DE REACŢIE ÎN SISTEME

OMOGENE ŞI ETEROGENE; INFLUENŢA
CONCENTRAŢIEI REACTANŢILOR ASUPRA UNUI
ECHILIBRU CHIMIC

Viteza cu care reacţionează substanţele, precum şi mecanismele şi

etapele care se succed în decursul transformărilor chimice în anumite
condiţii date, sunt studiate în cadrul cineticii chimice. Cunoaşterea vitezei
unei reacţii chimice, în anumite condiţii, este indispensabilă pentru
descrierea respectivei reacţii.
Unele reacţii au loc cu viteze foarte mari, sunt instantanee, de
exemplu reacţiile dintre ioni, reacţiile dintre acizii şi bazele obişnuite etc.
Viteza acestor reacţii este determinată practic numai de viteza cu care
reactanţii difuzează spre a veni în contact.
Alte reacţii decurg cu viteză mică, măsurabilă, acestea fiind de regulă
reacţiile în care se formează sau se desfac covalenţe: C–C, C–H, N–H etc. În
sfârşit, sunt reacţii chimice ce decurg cu viteze atât de mici încât nu sunt
utile, apreciindu-se că substanţele sunt reciproc inerte chimic.
Pe parcursul reacţiei chimice cantităţile de reactanţi descresc
continuu, iar cele ale produşilor de reacţie cresc continuu. Se numeşte
viteză de reacţie – v – variaţia concentraţiei reactanţilor sau a
produşilor de reacţie în unitatea de timp.
Cu alte cuvinte viteza de reacţie se poate exprima că reprezintând
cantitatea de substanţă ce se transformă în unitatea de timp.
De ex. pentru reacţia simplă:
A + B
→ C + D
se poate scrie:

dC A dC dC dC
v=− =− B =+ C =+ C
dt dt dt dt

Semnul minus indică descreşterea concentraţiei reactanţilor.

O cale simplă şi eficientă pentru înţelegerea vitezelor reacţiilor
chimice este oferită de teoria ciocnirilor. Pentru a putea reacţiona, reactanţii
trebuie să se apropie puternic unul de altul, să se ciocnească. Majoritatea
ciocnirilor dintre molecule nu sunt eficace. Reacţiile chimice au loc numai
dacă două molecule care se ciocnesc aduc suficientă energie în ciocnire care
să permită o rearanjare a atomilor, care să ducă la formarea de noi molecule.
Această energie minimă se numeşte energie de activare, E, prezentată în
figura 6.1.
În vârful barierei de energie se formează un complex activat, o
“moleculă” care este suma celor doi reactanţi. Acesta are o viaţă foarte
scurtă întrucât se debarasează de energia potenţială ridicată prin rupere, fie
reformând reactanţii, fie formând produşii de reacţie.
COMPLEX
AT
Energia potenţială
VAT
ACTIV

PRODUŞI

REACTANŢI

Avansarea reacţiei
Figura 6.1. Variaţia energiei în timpul unei reacţii chimice.

Această teorie arată că viteza unei reacţii poate creşte prin:

− creşterea numărului de ciocniri în unitatea de timp ceea ce se poate
realiza prin creşterea concentraţiei sau prin creşterea temperaturii;
− creşterea energiei ciocnirii prin creşterea temperaturii;
− adăugarea unui catalizator care asigură o nouă cale, de energie mai
joasă, de la reactanţi la produşi.
Deci factorii care influenţează în principal viteza de reacţie sunt:
− natura reactanţilor;
− concentraţie reactanţilor;
− temperatura;
− presiunea;
− prezenţa catalizatorilor.

PRINCIPIUL METODEI
În lucrare se va urmări variaţia vitezei de reacţie cu concentraţia
reactanţilor şi cu temperatura în sistemul eterogen al reacţiei dintre acidul
sulfuric şi tiosulfatul de sodiu:
Na2S2O3 + H2SO4 = H2S2O3 + Na2SO4
Acidul tiosulfuric (H2S2O3) format, este instabil, descompunându-se
conform reacţiei:
 H 2 S2 O 3 
→ H2O + SO2 + S
Sulful rezultat se separă sub formă coloidală, imprimând soluţiei o
opalescenţă alb-gălbuie ce se poate urmări cu ochiul liber sau, pentru o
precizie mai mare, cu ajutorul unor aparate electronice prevăzute cu
traductori specifici şi cu sisteme de afişare a timpului în care se produce
opalescenţa.

1. VARIAŢIA VITEZEI DE REACŢIE ÎN FUNCŢIE DE

CONCENTRAŢIA REACTANŢILOR

MODUL DE LUCRU
Modul de lucru este prezentat în figura 6.2.

Pregătire Amestecare, agitare Cronometrarea duratei Înregistrarea

soluţii şi concomitent pornire până la începerea apariţiei rezultatelor, calcule,
reactanţi cronometru opalescenţei în [S] reprezentare grafică
a b c d

Soluţie Na 2S2O3 10% Soluţie H 2SO4 20%

4 ml 3 ml 2ml 1 ml

Apă 4 ml 4 ml 4 ml 4 ml
1 ml 2 ml 3 ml distilată

1 2 3 4 1' 2' 3' 4'

A
B
C
D
Figura 6.2. Modul de lucru pentru determinarea influenţei
concentraţiei asupra vitezei de reacţie.
Conform figurii de mai sus, soluţiile se prepară după cum urmează:
a. În 4 eprubete numerotate de la 1 – 4 se introduce cu ajutorul unei
biurete o soluţie de tiosulfat de sodiu 10 % în volume din ce în ce mai mici,
respectiv: 4; 3; 2 şi 1 ml (V1).
În eprubetele 2, 3, 4 se adaugă apă distilată în completare până la 4
ml, respectiv 1, 2, 3 ml H2O (V2). Concentraţia soluţiilor de tiosulfat de
sodiu din eprubetele 1 – 4 descreşte datorită diluţiei progresive cu apă.
 Concentraţia tiosulfatului din fiecare eprubetă (C) se poate calcula cu
relaţia:
V1
C= ⋅ Co
V1 + V2
unde:
V1 = volumul soluţiei de tiosulfat (ml);
V2 = volumul de apă (ml);
Co = concentraţia iniţială a soluţiei de tiosulfat de Na (%).
În alte 4 eprubete, numerotate 1’– 4’, se introduc câte 4 ml H2SO4
20%
b. Se amestecă pe rând conţinutul eprubetelor 1+1’, 2+2’, 3+3’, 4+4’,
conform procedurii prezentate în figura 6.2 şi se cronometrează timpul
necesar până la apariţia opalescenţei.
c. Se completează tabelul 6.1, calculându-se viteza de reacţie în cele 4
cazuri considerate, când variază concentraţia unuia din reactanţi (Na2S2O3).
Tabelul 6.1.
Reactanţi (ml) Timpul Viteza de
de reacţie
reacţie
Reacţia Na2S2O3 10% apă Concentraţi H2SO420% t (s)  1
V = f 
 t
V1 V2 a ml

A (1+1’) 4 0 1×C = 4
B (2+2’) 3 1 3/4 × C = 4
C (3+3’) 2 2 1/2 × C = 4
D (4+4’) 1 3 1/4 × C = 4
Se reprezintă grafic v = f(1/t).

2. VARIAŢIA VITEZEI DE REACŢIE CU TEMPERATURA

MODUL DE LUCRU
Experimentul este similar, numai că de data aceasta concentraţia
Na2S2O3 este identică în cele 4 eprubete, dar reacţia se va face la temperaturi
diferite. Acest lucru se poate realiza prin introducerea eprubetelor perechi
(Na2S2O3; H2SO4) într-un pahar cu apă încălzit pe o plită electrică. După 5 –
6 minute se consideră că soluţiile din eprubete au aceeaşi temperatură cu apa
încălzită din pahar şi se citeşte această temperatură cu un termometru.
Schema de lucru este redată în figura 6.3.
 Pregătire Amestecare, agitare Cronometrarea duratei Înregistrarea
soluţii şi concomitent pornire până la începerea apariţiei rezultatelor, calcule,
reactanţi cronometru opalescenţei în [S] reprezentare grafică
a b c d

Soluţie Na 2S 2O3 10% Soluţie H 2SO4 20%

1 2 3 4 1' 2' 3' 4'

A 20°C
B 30°C
C 40°C
D 50°C
Figura 6.3. Modul de lucru pentru determinarea influenţei temperaturii
asupra vitezei de reacţie.

Se completează datele din tabelul 6.2 şi se reprezintă grafic variaţia

vitezei de reacţie în funcţie de temperatură.

Tabelul nr.6.2.
Temperatura Timpul Viteza de reacţie
Reactanţi (ml) °C t (s)  1
V = f 
 t
A (1+1’) 2 2 20
B (2+2’) 2 2 30
C (3+3’) 2 2 40
D (4+4’) 2 2 50

3. VARIAŢIA VITEZEI DE REACŢIE CU SUPRAFAŢA DE

CONTACT ÎN SISTEME ETEROGENE

MODUL DE LUCRU
Pentru a pune în evidenţă în sisteme eterogene dependenţa vitezei de
reacţie de mărimea suprafeţei fazei solide, se cântăresc la balanţa
farmaceutică două probe de câte 0,5 g carbonat de calciu (CaCO3), de
granulaţie fină şi grosieră, direct în paharele în care se vor efectua
determinările. După cântărire se adaugă peste CaCO3, în ambele vase de
reacţie, 10 cm3 HCl 1:1 şi se cronometrează timpul necesar “dizolvării”
totale a carbonatului de calciu, după reacţia:

CaCO3 + 2HCl 
→ CaCl2 + H2O + CO2

Datele experimentale se prezintă conform modelului din tabelul 6.3.

Tabelul 6.3.
Nr. probei Felul granulaţiei Timpul t (s)
1.
2.

4. INFLUENŢA CONCENTRAŢIEI REACTANŢILOR

ASUPRA UNUI ECHILIBRU CHIMIC

Multe reacţii chimice sunt reversibile (pot decurge în ambele sensuri),

adică produşii de reacţie formaţi pot reacţiona între ei cu reformarea
substanţelor iniţiale, a reactanţilor.
Întrucât viteza de reacţie depinde de concentraţiile substanţelor care
reacţionează, la început viteza reacţiei directe (V1) este mare şi cea a reacţiei
inverse (V2) este mică. Pe parcursul evoluţiei sistemului chimic cele două
viteze au evoluţii opuse, V1 scade iar V2 creşte până când se vor egala.
Starea în care viteza reacţiei directe este egală cu viteza reacţiei
inverse este definită ca echilibru chimic.
Considerând reacţia reversibilă:
A + B ←→ C + D
se poate scrie:

V1 = K1 . [A] . [B]
V2 = K2 .[C] . [D]

Parantezele drepte reprezintă concentraţiile molare ale substanţelor.

La echilibru: V1 = V2, deci:

K1 .[A] . [B] = K2 . [C] . [D]

[C][D] K1
= =K
[A ][ B] K 2
K este constanta de echilibru şi relaţia reprezintă legea
echilibrului chimic sau legea acţiunii maselor.
 Prin urmare echilibrul chimic este o stare dinamică în care vitezele
reacţiilor directe şi inverse sunt egale. Orice modificare a condiţiilor în care
se desfăşoară reacţiile determină modificarea vitezelor reacţilor implicate în
sistemul în echilibru, având ca urmare şi schimbarea concentraţiilor
reactanţilor sau a produşilor. Sensul modificării stării de echilibru a unui
proces chimic când una din condiţiile de echilibru (concentraţie, presiune,
temperatură) este modificată poate fi prevăzută aplicându-se Principiul lui
Le Chatelier care enunţă că “dacă un sistem închis, la echilibru, este
supus unei modificări, au loc procese ce tind să se opună acestei
modificări”.
Majoritatea proceselor industriale şi biologice sunt reacţii reversibile,
de echilibru. Se consideră ireversibile procesele în care:
− se formează apă;
− se degajă un gaz;
− rezultă un precipitat.

MODUL DE LUCRU
Se consideră reacţia:
FeCl3 + 3KSCN ←→ Fe(SCN)3 + 3KCl
galben incolor roşu
Deoarece Fe(SCN)3 este singura specie puternic colorată în sistem,
culoarea roşie a soluţiei este o măsură directă a concentraţiei sale. Culoarea
soluţiei permite urmărirea modificării stării de echilibru când se modifică pe
rând concentraţiile de FeCl3, KSCN şi KCl.
Operaţiile se vor efectua conform schemei de lucru din figura 6.4:

+FeCl 3 +KSCN +KCl

1 2 3 4

ETALON
(FeCl3 + KSCN)
Figura 6.4. Schema de lucru pentru determinarea influenţei
concentraţiei asupra echilibrului chimic.
 Se compară coloraţiile soluţiilor din eprubetele 2,3,4 cu eprubeta nr.1
şi se explică fenomenul.

PREZENTAREA REZULTATELOR
Referatul lucrării va cuprinde:
1. Consideraţii teoretice: viteza de reacţie, factori care influenţează
viteza de reacţie.
2. Variaţia vitezei de reacţie cu concentraţia reactanţilor, figura 6.2:
tabelul 6.1 – completat cu datele obţinute experimental.
3. Variaţia vitezei de reacţie cu temperatura, figura 6.3: tabelul 6.2 –
completat cu datele obţinute experimental.
4. Variaţia vitezei de reacţie în funcţie de suprafaţa de contact, figura
6.4: tabelul 6.3– completat cu datele obţinute experimental.
4. Echilibrul chimic; principiul lui Le Chatelier, figura 6.4 cu
explicarea modificării echilibrului prin modificarea concentraţiei
substanţelor.