L.P.

10 DETERMINAREA CONŢINUTULUI DE CUPRU DIN

ALAMĂ PRIN METODA SPECTROFOTOMETRICĂ

Stabilirea prin analiză chimică a elementelor componente dintr-un

aliaj cu precizarea cantităţilor exacte, adică determinarea compoziţiei
chimice a aliajului, împreună cu rezultatele analizei metalografice permit
caracterizarea unui astfel de material metalic.
Chimia analitică cantitativă clasică sau cea instrumentală, modernă
oferă o diversitate de metode, pentru determinarea conţinutului elementelor
dintr-un aliaj.
Astfel, cuprul din aliaje se determină frecvent prin analiză
spectrofotometrică, tehnică bazată pe măsurarea unor modificări variabile pe
care le suferă lumina la trecerea prin medii ce conţin ioni coloraţi în
concentraţii diferite.

PRINCIPIILE METODEI SPECTROFOTOMETRICE

Lumina este o însumare de radiaţii electromagnetice, având astfel atât

proprietăţi ondulatorii cât şi corpusculare. Principalele mărimi care
caracterizează radiaţia luminoasă sunt:
- Perioada, care reprezintă durata unei oscilaţii complete.
- Lungimea de undă, λ, este egală cu distanţa parcursă de mişcarea
ondulatorie în timp de o perioadă şi reprezintă distanţa dintre două maxime
consecutive. Lungimea de undă se măsoară în angstromi, Å (1 Å = 10-10 m),
în nanometri, nm (1 nm = 10-9 m) sau în micrometri (microni), µm (1 µm =
10-6 m). Radiaţia luminoasă care conţine unde cu o singură lungime de undă
poartă numele de radiaţie monocromatică.
- Frecvenţa, ν, reprezintă numărul de oscilaţii complete efectuate în
unitatea de timp (secundă). În practica spectroscopică, în locul frecvenţei se
foloseşte mai des numărul de undă, ν , care reprezintă inversul lungimii de
undă şi se măsoară în cm-1:
1
ν =
λ
- Viteza de propagare, c, reprezintă distanţa parcursă de radiaţie în
unitatea de timp. În cazul luminii c ≈ 3.108 m/s (300.000 km/s).
Între lungimea de undă, frecvenţa şi viteza unei radiaţii electro-
magnetice există următoarea relaţie:
 c
ν= sau λ ⋅ ν = c
λ
Se observă inversa proporţionalitate între lungimea de undă şi
frecvenţă.
Spectrul luminii albe este cuprins între 400 şi 800 nm (4000-8000 Å).
- Energia fluxului luminos, E, este direct proporţională cu frecvenţa
acestuia:
E = hν
unde h este constanta lui Planck, având valoarea de 6,62 .10-27
ergi/sec. Energia se măsoară în ergi sau electron-volţi (eV).
- Intensitatea undei electromagnetice, I, reprezintă energia care trece
prin unitatea de suprafaţă în unitatea de timp.
Direcţia după care se propagă oscilaţiile luminoase reprezintă o rază
de lumină. În medii omogene lumina se propagă în linie dreaptă.
Ca urmare a trecerii luminii prin substanţe pot avea loc modificări ale
caracteristicilor ei (de ex. intensitatea) sau modificări ale structurii
substanţelor. Primul tip de modificări este folosit în determinarea
concentraţiei substanţelor iar al doilea permite studiul structurii mediului
traversat.
Determinările spectroscopice de concentraţie efectuate în Laboratorul
de Chimie Generală şi Agrochimie se bazează pe modificarea intensităţii
luminii la trecerea prin diferite substanţe colorate (spectroscopie VIS) sau
incolore (spectroscopie UV).
Aceste determinări se bazează pe legea Bouger - Lambert - Beer:
Absorbanţa (extincţia) unei soluţii este direct proporţională cu
concentraţia acesteia şi grosimea stratului străbătut, fiind o
caracteristică a fiecărei specii chimice:
I
A = lg o = ε ⋅ c ⋅ l = E
I
unde:
A = absorbanţa (A = -lg T, T fiind raportul dintre intensitatea
radiaţiei transmise, I şi intensitatea radiaţiei incidente, Io). O denumire
sinonimă cu absorbanţa este exticţia, E;
ε = constantă caracteristică fiecărei specii chimice, numită coeficient
molar de absorbţie;
c = concentraţia speciei absorbante din soluţie;
l = grosimea stratului de soluţie (lungimea drumului optic).
Se observă că absorbanţa este direct proporţională cu
concentraţia: A = f(c). Această proprietate stă la baza determinării
spectroscopice a concentraţiilor.

ETAPELE DETERMINĂRILOR SPECTROFOTOMETRICE

În practică, determinarea spectrofotometrică comportă următoarele etape:

− alegerea lungimii de undă;
− prepararea soluţiei standard;
− prepararea soluţiilor etalon (dacă este cazul);
− prepararea probei martor;
− prepararea probei de analizat;
− efectuarea măsurătorilor;
− prelucrarea rezultatatelor.
Lungimea de undă la care se fac determinările se alege astfel încât
substanţa de determinat să prezinte absorbanţă maximă iar ceilalţi
componenţi ai amestecului să absoarbă cât mai puţin (sau deloc).
Trebuie menţionat că toate corpurile apar colorate în culoarea
complementară radiaţiilor absorbite (Tabelul 10.1):
Tabelul 10.1. Culoarea corpurilor şi culoarea luminii absorbite.
Domeniul spectral al Culoarea luminii Culoarea
luminii absorbite (nm) absorbite complementară
(culoarea observată)
400 - 450 Violet Galben-verde
450 - 480 Albastru Galben
480 - 490 Verde-albastru Oranj
490 - 500 Albastru-verde Roşu
500 - 560 Verde Purpuriu
560 - 575 Galben-verde Violet
575 - 590 Galben Albastru
590 - 625 Oranj Verde-albastru
625 - 750 Roşu Albastru-verde

Prepararea soluţiei standard se face conform principiilor chimiei

analitice, măsurând la balanţa analitică o anumită cantitate de substanţă de
analizat pură, urmată de dizolvarea şi diluarea acesteia cu un anumit solvent
(de obicei apă bidistilată) într-un volum bine determinat (la balon cotat). În
caz că această soluţie nu îşi schimbă concentraţia în timp, poate fi păstrată şi
folosită pentru mai multe determinări.
Prepararea soluţiilor etalon se face pornind de la soluţia standard,
prin prelevarea din aceasta a anumitor cote (volume) şi diluarea lor în
aceleaşi condiţii ca soluţia standard, la diferite concentraţii Ci. Se recomandă
ca prepararea acestor soluţii să se facă ex temporaneu (în momentul
efectuării determinării).
Prepararea probei (soluţiei) de analizat se face prin măsurarea
exactă a unei cantităţi (volum) de probă urmată de dizolvarea într-un anumit
solvent şi diluarea la un volum determinat.
Prepararea probei (soluţiei) martor se face în aceleaşi condiţii ca şi
a probei de analizat, cu acelaşi solvent, dar fără substanţa de analizat.
În momentul determinării se pot adăuga în soluţiile etalon, de analizat
şi martor, substanţe (soluţii) pentru asigurarea unui anumit pH, soluţii
indicatoare etc., în aceleaşi cantităţi în fiecare soluţie.
Efectuarea măsurătorilor se va face respectând indicaţiile de lucru
specifice fiecărui aparat. Pentru eliminarea interferenţelor altor
substanţe decât cea de analizat (solvent, mediu, indicatori), toate
determinările se raportează la solventul pur şi la proba martor prin
aducerea aparatului la zero faţă de solventul pur şi apoi la zero faţă de proba
martor. În continuare se determină absorbanţa fiecărei soluţii etalon, Ai
(dacă este cazul) şi a probei de analizat Ax , notându-se valorile obţinute.
Prelucrarea rezultatelor:
Dacă metoda nu necesită trasarea unei curbe de etalonare se
calculează direct valoarea concentraţiei probei (soluţiei).
În cazul în care este necesară folosirea unei curbe de etalonare,
aceasta se trasează reprezentând grafic A = f (C) pentru soluţiile etalon de
concentraţie Ci cunoscută.
Se remarcă faptul că “curba de etalonare” este de fapt o dreaptă.
Punctele corespunzătoare trebuie să fie cât mai aproape de dreaptă, abaterile
prea mari indicând fie erori de preparare, fie erori de măsurare. În domeniul
concentraţiilor mari pot apărea abateri de la liniaritate, deci se recomandă
evitarea acestor concentraţii, de obicei prin diluarea probei de analizat,
respectiv a etaloanelor.
Trasarea graficului ţine cont de faptul că la C = 0, A = 0 (dreapta trece
prin origine).
Se recomandă alegerea unei scări adecvate pentru C şi A, astfel încât
panta dreptei să fie apropiată de 45 o.
Cunoscându-se absorbanţa probei de analizat Ax se determină din
grafic Cx.
Dacă aparatul este gradat şi pentru transmitanţă, se poate trasa şi
graficul T = f (C), determinându-se şi în acest mod Cx.
Dacă aparatul este gradat şi pentru transmitanţă se poate trasa şi
graficul T = f(c), determinându-se şi în acest mod Cx.
 Trasarea graficului este o operaţiune ce poate conduce la erori
apreciabile, mai ales când punctele sunt dispersate. O metodă de calcul mult
mai precisă ţine cont de factorul de pantă n, respectiv tangenta unghiului
pe care îl face curba (dreapta) de etalonare cu abscisa:
y − y1 A x
tgα = 2 = =n
x 2 − x1 Cx
Deoarece curba de etalonare trece prin origine (x1 şi y1 = 0), se
calculează ni ca fiind Ai/Ci, n fiind media aritmetică a valorilor obţinute:

n=
∑ ni
i
A
Evident , C x = x
n
Cunoscându-se concentraţia Cx se poate afla prin calcul concentraţia
de substanţă în proba de analizat (apă, aer, sol, soluţii, aliaje, alimente etc.)

DETERMINAREA CONCENTRAŢIEI SOLUŢIILOR CU

AJUTORUL SPECTROFOTOMETRULUI SPEKOL - 10

Descrierea aparatului
Spectrofotometrul Spekol (fig. 9.1) este un aparat cu un singur
fascicul, produs de firma germană Karl Zeiss Jena.

Fig. 9.1. Spectrofotometrul SPEKOL 10: 1-Buton de reglare a punctului de

zero; 2-comutator de amplificare în trepte; 3-buton de amplificare continuă; buton de
reglare a lungimii de undă; 5-clapa de lumină; 6-alimentator; 7-dispozitiv de schimbare a
fotocelulelor; 8-locaşul cuvelor; 9-ecran indicator a extincţiei.
 Modul de lucru cu spectrofotometrul SPEKOL 10

1. Punerea în funcţiune
- se închide clapa de lumină 5 (poziţia din mijloc: z);
- se pune alimentatorul 6 în funcţiune şi se aşteaptă 10 -15 min.

2. Reglarea punctului de zero

- se alege fotocelula cu care se lucrează, cu ajutorul dispozitivului de
schimbare a fotocelulei 7 astfel: pentru lungimi de undă între 340 -
620 nm se acţionează dispozitivul în sensul săgeţii albastre (¾), până
la limită (este în funcţiune fotocelula sensibilă la albastru).; pentru
lungimi de undă între 620 - 850 nm se acţionează dispozitivul în
sensul săgeţii roşii (½), până la limită (este în funcţiune fotocelula
sensibilă la roşu);
- comutatorul de amplificare în trepte 2 se pune pe poziţia “100”;
- butonul de amplificare continuă 3 se roteşte în sensul acelor de
ceasornic, până la limită;
- cu ajutorul butonului de reglare a punctului de zero 1 se reglează
indicatorul aparatului la valoarea υ = 0 % sau E = ∞. Trecând
comutatorul de amplificare în trepte 2 şi pe celelalte poziţii, respectiv
“10” şi “1”, punctul de zero trebuie să se păstreze. În caz contrar se va
anunţa cadrul didactic îndrumător. Reglarea punctului de zero
trebuie făcută după fiecare schimbare a fotocelulelor.

3. Reglarea valorii de referinţă

- comutatorul de amplificare în trepte 3 se pune în poziţia “1”;

- se fixează lungimea de undă dorită cu ajutorul butonului 4;
- se aşează cuva cu proba de referinţă (apă distilată sau martor) în
locaşul dispozitivului pentru cuve, 8;
- se deschide clapa de lumină 5 (poziţia de jos: I);
- cu ajutorul comutatorului de amplificare în trepte 2 şi a butonului de
amplificare continuă 3 se reglează acul indicator la valoarea υ = 100
% sau E = 0.
Nu trebuie să se lucreze în interiorul primei rotaţii a butonului de
amplificare continuă, semnalată de punctul roşu. Se va alege o altă
deschidere a clapei de lumină.
 4. Efectuarea măsurătorilor

- Cu clapa de lumină închisă (poziţia O) se introduc pe rând probele

în locaşul dispozitivului special 8;
- Se deschide clapa de lumină (poziţia I);
- Se efectuează citirea extincţiei (absorbţiei) şi a transmitanţei, pe
ecranul 9. Citirea se face astfel încât acul indicator să se suprapună
imaginii sale în oglindă;
- Se închide clapa de lumină;
- Se introduce o nouă cuvă.

5. Oprirea aparatului

- Se închide clapa de lumină;

- Se pune comutatorul de amplificare în trepte pe poziţia “1”;
- Se închide alimentatorul;
- Se scoate ştecherul din priză (ţinând cu o mână de aceasta).

DETERMINAREA CONŢINUTULUI DE CUPRU DIN ALAMĂ

PRINCIPIUL METODEI
Pentru determinarea conţinutului de cupru, o anumită cantitate de aliaj
se solubilizează cu acid sulfuric şi apoi este complexată sub forma unei
soluţii cuproamoniacale, de culoare albastră. Intensitatea culorii albastre a
soluţiei este în directă corelaţie cu cantitatea de cupru, deci cu concentraţia
acestuia în aliaj.
Reacţiile care au loc sunt:
3 Cu + 8 HNO3 → 3 Cu(NO3)2 + 2 NO + 4 H2O
Cu2+ + 2 NH4OH → [Cu(NH3)2]2+ + 2 H2O

MODUL DE LUCRU

Pentru efectuarea lucrării practice, de determinare a conţinutului de

cupru din alamă (aliaj Cu - Zn), se vor executa următoarele operaţii:
1. Dezagregarea probei de alamă.
Se cântăreşte la balanţa analitică 1,0000 g şpan de alamă şi se
introduce într-o capsulă de porţelan.
Se adaugă 25 ml HNO3 concentrat şi se fierbe la nişă până la
dizolvarea totală şi în continuare pentru eliminarea oxizilor de azot.
 Se lasă să se răcească şi apoi se adaugă treptat 25 ml NH4OH conc.
(25 %), agitând cu bagheta după fiecare adaus. În caz că reziduul nu s-
a dizolvat, se mai adaugă în porţiuni 10 ml soluţie NH4OH.
Se introduce soluţia obţinută cantitativ într-un balon cotat de 1000
ml, prin filtrare (hârtie de filtru bandă albastră), pentru reţinerea
eventualilor hidroxizi de fer, crom sau aluminiu. Se aduce la semn cu
apă distilată.
2. Colorimetrarea soluţiei obţinute
Se efectuează la λ = 570 nm, faţă de o soluţie-martor de NH4OH,
obţinută prin diluarea soluţiei de 25 % cu apă distilată, în raport 1 : 3.
3. Pregătirea soluţiilor etalon şi trasarea curbei de etalonare
Într-un balon cotat de 1000 ml se introduce o cantitate de
Cu(NO3)2 care să conţină 1 g Cu2+/litru (calculată de către studenţi).
Se adaugă 500 ml apă distilată. Se agită pentru dizolvare. Se adaugă
30 ml soluţie NH4OH 25 %, se omogenizează şi apoi se aduce la semn
cu apă distilată.
. Din conţinutul balonului se introduc în 4 baloane cotate de 100 ml
următoarele volume de soluţie: 10, 20, 50 şi 80 ml şi se aduc la semn
cu apă distilată. Al cincilea etalon este soluţia ce conţine 1 g Cu2+/
litru
. Se colorimetrează tot la λ = 570 nm, faţă de acelaşi martor.
. Se trasează curba de etalonare E = f(C).

MODUL DE CALCUL
- Grafic:
Se citeşte din grafic valoarea conţinutului de cupru din alamă,
corespunzătoare extincţiei probei.
- Analitic:
− Se calculează factorul de pantă al fiecarei soluţii etalon.
− Se calculează factorul de pantă mediu.
− Se calculează cantitatea de cupru din proba de analizat.
Indiferent de metoda aleasă, conţinutul procentual de cupru din alamă
este:
C
Cu,% = ⋅100
m
unde:
C = cantitatea de cupru din probă, g;
m = masa de alamă luată în lucru, g.
 PREZENTAREA REZULTATELOR

În referatul lucrării se vor prezenta:

− Principiul metodei colorimetrice, absorbanţă, legea lui Lambert-Beer:
− Aparatură, schema optică, principiu de funcţionare;
− Modul de lucru;
− Graficul A = f(C), pe hârtie milimetrică.
− Rezultatele se vor prezenta şi tabelar:

Tabel rezultate
Soluţie Cantitatea de Cu2+ Absorbanţă Factor de pantă
Etalon 1 ... n1
Etalon 2 ... n2
Etalon 3 ... n3
Etalon 4 ... n4
Etalon 5 ... n5
Probă Cx Ex Factor mediu de pantă, n

Se compară rezultatul obţinut grafic cu cel obţinut analitic.