Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
MEDIULUI
Secţiunea 1
Principalele substanţe cu acţiune nocivă asupra aerului
1
În acest context, se poate observa că o reglementare eficace ar trebui să prevină
poluarea atmosferică prin acţiuni asupra surselor şi prin stabilirea unor condiţii de
fabricaţie stricte pentru utilajele, aparatele şi mecanismele susceptibile de a polua aerul.
2
Această clasificare, după tipul de activitate a surselor de poluare, prezintă
importanţă pentru cunoaşterea poluanţilor specifici fiecărei activitaţi.
Analiza fiecărui domeniu de activitate umană relevă poluanţi specifici ce sunt
evacuaţi in atmoisferă, contribuind la o monitorizare mai bună a calitaţii aerului şi la
demararea unor acţiuni concrete pentru prevenirea şi ameliorarea calitaţii aerului.
3
- surse staţionare: centrale termoelectrice care ard păcură sau cărbune a
căror emisie reprezintă cca. 67 % din totalul emisiilor; procese industriale
folosite în rafinării, oţelării, turnătorii, fabrici chimice ale căror emisii
reprezintă cca. 30%;
- surse mobile cu emisii ce reprezintă cca. 4%.
Dioxidul de sulf este uşor transportat la distanţe mari p`nă la sute de kilometri şi
conduce at`t la formarea ploilor acide, c`t şi la apariţia şi amplificarea unor boli
respiratorii cronice.
2. Oxizii de azot (NOX) - sunt compuşi ai azotului cu oxigenul, cei mai periculoşi
fiind oxidul de azot (NO) şi dioxidul de azot (NO2).
Sursele de poluare mobile - respectiv autovehiculele - sunt responsabile în
proporţie de cca. 50% de poluarea cu NO 2, iar sursele staţionare contribuie cu restul de
50%. Printre sursele de poluare staţionare se numără utilităţile electrice, facilitaţile
industriale, construcţiile, poluarea provenind de la arderea cărbunilor, păcurii, gazelor
naturale, lemnului, gunoaielor menajere şi industriale.
Impactul asupra mediului se concretizează în prejudicierea sănătăţii oamenilor
prin afecţiuni ale plăm`nilor şi căilor respiratorii.
3. Compuşi organici volatili (COV) - cei mai reprezentativi compuşi organici
volatili sunt produsele petroliere: benzina, eterii de petrol, benzen, acetonă, cloroform,
esterii, fenoli etc.; acestea fiind cunoscute şi sub numele de hidrocarburi.
Sursele de poluare sunt mobile - autovehicule, în principal - şi staţionare - procese
industriale în care se ard combustibili.
Impactul asupra mediului constă în formarea "smogului", afecţiuni asupra
sistemului respirator, iritarea ochilor, reducerea rezistenţei la infecţii, congestii nazale etc.
4. Oxidul de carbon este un gaz invizibil şi fără miros rezultat prin arderea
incompletă a diveşilor carburanţi (cărbune, benzină, petrol, lemn ş.a.).
Sursa principală de poluare este sursa mobilă şi reprezintă motoarele
autovehiculelor. Sursele staţionare sunt instalaţiile şi centralele de ardere a carburanţilor,
incineratoarele pentru reziduri solide etc.
Poluarea cu oxid de carbon are efecte grave asupra sănătăţii umane, deoarece
atunci c`nd este inhalat înlocuieşte oxigenul în circulaţia sîngelui put`nd dauna vederii,
capacitaţii mentale şi fizice şi conduc`nd la afecţiuni nervoase, cardio-vasculare şi
pulmonare.
5. Hidrogenul sulfurat (acidul sulfhidric H2S) este un gaz incolor, cu miros
neplăcut, toxic, solubil în apă şi perceptibil în cantitaţi şi concentraţii foarte mici.
Hidrogenul sulfurat provine din industria chimică, petrochimică şi de rafinare a
petrolului şi din apele uzate provenite de la acestea.
Impactul asupra mediului înseamnă afectarea, faunei şi a florei, iar în concentraţii
mari el provoacă moartea prin formarea unei combinaţii cu hemoglobina paraliz`nd
centru nervos care comandă respiraţia.
6. Amoniacul (NH3) - este un gaz incolor, cu miros puternic şi înecăcios.
Sursele de poluare cu amoniac sunt procesele tehnologice de fabricaţie a acestuia,
procesele de utilizare ale acestuia şi procesele de ardere a vegetaţiei sau a biomasei.
Inhalarea amoniacului în cantitaţi mari are ca efect sufocarea, iar expunerea
indelungată sau repetată conduce la afecţiuni grave ale căilor respiratorii.
4
7. Substanţele toxice aeropurtate (beriliul, arsenul, benzenul, clorura de vinil
etc.) sunt antrenate uşor de v`nt put`nd ajunge la distanţe mari de locul de emisie.
Sursele de poluare provin de la procesele industriale, folosirea diferiţilor solvenţi,
staţiile de epurare a apelor uzate, prelucrarea unor reziduri periculoase - menajere sau
industriale, motoarele autovehiculelor şi incineratoarele.
Impactul asupra oamenilor este at`t direct prin inhalare, c`t şi indirect după
căderea pe sol sau în apă a particulelor, c`nd sunt afectate culturile, animalele, peştii şi
apa consumată de populaţie.
Sănătatea omului este afectată prin apariţia de boli pulmonare, cancere etc.
8. Pulberi sedimentabile si în suspensie.
Pulberile sedimentabile sunt "pulberi de dimensiuni şi densitaţi care le
favorizează depunerea conform legii gravitaţiei".
Pulberile în suspensie: "pulberi care r`m`n în aer timp îndelugat".
Aerosolii reprezintă "sisteme compuse din particule fine solide sau lichide (sub
100 microni), dispersate într-un gaz".
Fumul reprezintă "aerosoli vizibili, formaţi din paticule fine solide, provenind din
combustibili sau din diferite procese tehnologice.
În literatura străină, pulberile sedimentabile împreună cu pulberile în suspensie
sunt numite "particule", "particule aeropurtate", uneori şi mai concret "particule totale în
suspensie".
Cele mai importante surse de poluare cu pulberi sedimentabile şi în suspensie sunt
fabricile de ciment şi azbest, turnătoriile de metale şi laminoarele de oţel, centralele
termice pe cărbune, motoarele Diesel, instalaţiile de decorticare a bumbacului etc.
Efectele acestor poluanţi constau în reducerea vizibilitaţii, coroziunea unor
construcţii, prejudicierea vegetaţiei, apariţia unor boli cronice ale plăm`nilor etc.
9. Substanţe radioactive - au provenienţe şi caracteristici diferite, se găsesc sub
formă de gaze (de exemplu radonul), particule, pulberi sau aerosoli şi poluează atmosfera
p`nă la mari înălţimi
Sursele de poluare sunt instalaţiile de obţinere a energiei nucleare, instalaţiile de
exploatare şi îmbogăţire a minereurilor, depozitele de deşeuri radioactive, instalaţiile şi
experimentele militare ce au la bază energia radioactivă.
Impactul asupra mediului se reflectă în poluarea solului şi a surselor de apă şi
afectarea gravă a tuturor organismelor vii.
S-a calculat că populaţia mondială este expusă unei radiaţii naturale ambiante
cuprinsă între 100 şi 150 mrem pe an (mrem este unitatea de iradiere care produce
aceleaşi efecte biologice ca un roengen de raze x). După oamenii de ştiinţă oamenii
suportă fără pericol aparent p`nă la 1000 mrem. Comisia Internaţională de Protecţie
contra Radiaţiilor (C.I.P.R.) a fixat o limită maximală de 5000 mrem pe individ şi an.
Pentru om poluarea radioactivă reprezintă riscuri somatice (arsuri, vărsături,
deranjamente intestinale şi posibilitatea leucemiei), părţile cele mai sensibile ale
organismului fiind: pielea, ochii, unele ţesuturi şi glandele genitale. Trebuie semnalate, de
asemenea, efectele genetice ale radioactivităţii care ameninţă populaţiile vegetale,
animale sau chiar umane.
Dintre poluanţii radioactivi naturali trebuie menţionat randonul care este
rezultatul dezintegrării radiului-226, prezent în unele roci şi soluri. El se ridică la
suprafaţa solului sub formă de gaz, prin crăpăturile şi fisurile rocilor pătrunz`nd de multe
5
ori în interiorul locuinţelor prin crăpături sau fisuri existente în fundaţia sau pereţii
clădirilor.
Sectiunea 2
Principalele substanţele cu acţiune nocivă asupra calităţii apelor
6
costiere si maritime urmareste reducerea progresiva a evacuarilor, emisiilor sau
pierderilor de substante prioritare/prioritar periculoase in scopul atingerii obiectivelor de
calitate stipulate in Conventia privind protectia Marii Negre impotriva poluarii, semnata
la Bucuresti la 21 aprilie 1992, ratificata prin Legea nr. 98/1992. Reglementarea
activitatilor din punct de vedere al gospodaririi apelor si controlul respectarii prevederilor
privind protectia apelor si a ecosistemelor acvatice se realizeaza de catre autoritatile
competente pentru protectia mediului, de gospodarire a apelor si de sanatate. Autorizatia
de gospodarire a apelor pentru activitatile supuse legislatiei din domeniul prevenirii si
controlului integrat al poluarii se emite in conformitate cu prevederile legale din acest
domeniu si se include in autorizatia integrata de mediu.
Persoanele fizice si juridice au urmatoarele obligatii:
a) sa execute toate lucrarile de refacere a resurselor naturale, de asigurare a
migrarii faunei acvatice si de ameliorare a calitatii apei, prevazute cu termen in avizul sau
autorizatia de gospodarire a apelor, precum si in autorizatia de mediu, si sa monitorizeze
zona de impact;
b) sa se doteze, in cazul detinerii de nave, platforme plutitoare sau de foraje
marine, cu instalatii de stocare sau de tratare a deseurilor, instalatii de epurare a apelor
uzate si racorduri de descarcare a acestora in instalatii de mal sau plutitoare;
c) sa amenajeze porturile cu instalatii de colectare, prelucrare, reciclare sau
neutralizare a deseurilor petroliere, menajere sau de alta natura, stocate pe navele fluviale
si maritime, si sa constituie echipe de interventie in caz de poluare accidentala a apelor si
a zonelor de coasta;
d) sa nu evacueze ape uzate de pe nave sau platforme plutitoare direct in apele
naturale si sa nu arunce de pe acestea nici un fel de deseuri;
e) sa nu spele obiecte, produse, ambalaje, materiale care pot produce
impurificarea apelor de suprafata;
f) sa nu deverseze in apele de suprafata, subterane si maritime ape uzate, fecaloid
menajere, substante petroliere, substante prioritare/prioritar periculoase;
g) sa nu arunce si sa nu depoziteze pe maluri, in albiile raurilor si in zonele umede
si de coasta deseuri de orice fel si sa nu introduca in ape substante explozive, tensiune
electrica, narcotice, substante prioritare/prioritar periculoase.
Potrivit art.1 alin. 2 din Legea nr. 107/1996 - Legea apelor, "apele fac parte
integrantă din patrimoniul public". Legea stabileşte că aparţin domeniului public apele de
suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce
depăşesc suprafaţa de 10 km2, malurile şi cuvetele lacurilor, precum şi apele subterane,
apele maritime interioare, faleza şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi potenţialul
energetic valorificabil, marea teritorială şi fundul apelor maritime. Albiile minore cu
lungimi mai mici de 5km şi cu bazine hidrografice ce nu depăşesc suprafaţa de 10 km 2,
pe care apele nu curg permanent, aparţin deţinătorilor, cu orice titlu ai terenurilor pe care
se formează sau curg (art. 8). Insulele care nu sunt în legătură cu terenurile cu mal la
nivel mediu al apei, aparţin proprietarului albiei apei.
Pentru protecţia resurselor de apă, se interzic:
a) punerea în funcţiune de obiective economice noi sau dezvoltarea celor
existente, darea în funcţiune de noi ansambluri de locuinţe, introducerea la obiectivele
economice existente de tehnologii de producţie modificate, care măresc gradul de
încărcare a apelor uzate, fără punerea concomitentă în funcţiune a reţelelor de canalizare
7
şi a instalaţiilor de epurare ori fără realizarea altor lucrări şi măsuri care să asigure, pentru
apele uzate evacuate, respectarea prevederilor impuse prin autorizaţia de gospodărire a
apelor;
b) realizarea de lucrări noi pentru alimentarea cu apă potabilă sau industrială ori
de extindere a celor existente, fără realizarea sau extinderea corespunzătoare şi
concomitentă a reţelelor de canalizare şi a instalaţiilor de epurare necesare;
c) aruncarea sau introducerea în orice mod, în albiile cursurilor de apă, în
cuvetele lacurilor sau ale bălţilor, în Marea Neagră şi în zonele umede, precum şi
depozitarea pe malurile acestora a deşeurilor de orice fel;
d) evacuarea de ape uzate, în apele subterane, lacurile naturale sau de acumulare,
în iazuri, în bălţi sau în heleştee;
e) utilizarea de canale deschise de orice fel pentru evacuările ori scurgerile de
ape fecaloid - menajere sau cu conţinut periculos;
f) spălarea în cursuri de apă sau în lacuri şi pe malurile acestora a vehiculelor,
autovehiculelor, a altor utilaje şi agregate mecanice, precum şi a ambalajelor sau
obiectelor care au în conţinut pesticide sau alte substanţe periculoase;
g) spălarea animalelor domestice dezinfectate cu substanţe toxice în afara
locurilor special amenajate în acest scop;
h) aruncarea sau vărsarea în instalaţii sanitare sau în reţelele de canalizare a
reziduurilor petroliere sau a substanţelor periculoase;
i) spălarea în cursurile de apă sau în lacuri, pe malurile acestora, pe diguri sau
baraje a obiectelor de uz casnic, cu folosirea substanţelor chimice de orice fel.
În zonele de protecţie instituite potrivit legii sunt interzise depozitarea şi folosirea
de îngrăşăminte pesticide sau alte substanţe periculoase2.
În scopul folosirii raţionale şi protejării calităţii resurselor de apă, utilizatorii de
apă au următoarele obligaţii:
a) să adopte tehnologii de producţie cu cerinţe de apă reduse şi c`t mai puţin
poluante, să economisească apa prin recirculare sau folosire repetată, să elimine risipa şi
să diminueze pierderile de apă, să reducă poluanţii evacuaţi o dată cu apele uzate şi să
recupereze substanţele utile conţinute în apele uzate şi în nămoluri;
b) să asigure realizarea, întreţinerea şi exploatarea staţiilor şi instalaţiilor de
prelucrare a calităţii apelor la capacitatea autorizată, să urmărească eficienţa acestora prin
analize de laborator şi să intervină operativ pentru încadrarea indicatorilor de emisie în
limitele admise pentru evacuarea apelor uzate, limite prevăzute prin autorizaţia de
gospodărire a apelor;
c) să respecte cu stricteţe disciplina şi normele tehnologice în activităţile de
producţie care folosesc apa şi evacuează ape uzate, precum şi în staţiile şi instalaţiile de
prelucrare a calitaţii apelor;
d) să urmărească, prin foraje de observaţii şi control starea calitaţii apelor
subterane din zona de influenţă a depozitelor de reziduuri de orice fel.3
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 171/1997 privind aprobarea planului de amenajare a
teritoriului naţional - secţiunea a -II- a Apa, după criteriul situării obiective şi a destinaţiei
lor, apele se grupează în:
2
Art.16 alin.1 ]i 2 din Legea nr. 107/1996.
3
art. 17 din Legea nr. 107/1996.
8
- resurse de apă dulce - resursele alcătuite din ape de suprafaţă: r`uri, lacuri cu
apă dulce sau fluviul Dunărea, precum şi apele subterane, exclusiv apele minerale
geotermale şi apa plată;
- apa pentru populaţie - apa dulce necesară vieţii şi ambianţei aşezărilor umane,
care susţine funcţiuni şi utilizări variate şi multiple legate de nevoi gospodăreşti, creşterea
animalelor, activităţi publice şi industriale ale locuitorilor şi altele;
- apă potabilă - orice apă de suprafaţă sau subterană, care, natural sau după o
tratare adecvată fizico-chimică sau/şi microbiologică, poate fi băută fără pericol pentru
sănătate;
- apa uzată menajeră - apa uzată provenită din satisfacerea nevoilor de apă
gospodăreşti ale centrelor populate, precum şi a nevoilor de apă gospodăreşti igienico-
sanitare şi social administrative ale diferitelor feluri de unităţi industriale;
- apa pentru industrie - apa dulce brută sau tratată, utilizată de agenţii
economici cu activitate industrială;
- ape uzate industrial - ape uzate provenite din satisfacerea nevoilor de apă în
procesele tehnologice ale unităţilor industriale şi din alte activităţi asemănătoare
(construcţii transporturi etc.);
- apa pentru irigaţii - apa dulce necesară irigării culturilor agricole, asigurată în
principal din surse de apă de suprafaţă: r`urile interioare şi fluviul Dunărea;
- apă de desecare - drenaj - apă în exces din amenajările de desecare - drenaj,
evacuată în reţeaua hidrografică.
Indiferent de forma de proprietate, stabilirea regimului de folosire a resurselor de
apă, este un drept exclusiv al Guvernului, exercitat prin Ministerul Apelor, Pădurilor şi
Protecţiei Mediului, cu excepţia apelor geotermale.
Apele din domeniul public sunt date în administrarea Regiei Autonome
"Apele Rom`ne" de către Ministerul Apelor Pădurilor şi Protecţiei Mediului, în condiţiile
prevăzute de lege.
În H.G. nr. 196/1991 modificată prin H.G. nr. 53/1993 se arată că Regia
Autonomă "Apele Rom`ne" are ca scop aplicarea strategiei naţionale în domeniul
gospodăririi cantitative şi calitative a apelor, cu execepţia apelor minerale,
termominerale, de uz alimentar, destinate utilizării fizico-terapeutice şi altor scopuri,
acţion`nd pentru cunoaşterea resurselor de apă, folosirea raţională şi protecţia lor
împotriva epuizării şi degradării, precum şi pentru prevenirea efectelor distructive ale
apelor, asigurarea supravegherii meteorologice şi hidrologice, în condiţii de eficienţă
economică şi de protecţie socială.
Obiectivul de activitate al Regiei Autonome îl constituie, printre altele,
gestionarea resurselor de apă, administrarea şi exploatarea albiilor minore, a lucrărilor de
gospodărire a apelor, precum şi asigurarea aplicării legislaţiei pentru folosirea şi protecţia
resurselor de apă.
Administrarea şi gestionarea anumitor ape subterane se realizează de către Regia
Autonomă a Apelor Minerale (înfiinţată prin H.G. nr. 1035/1990), care are ca obiect
principal de activitate gestionarea fondului hidromineral al statului, întreţinerea surselor
de apă minerală, executarea de intervenţii la surse şi captări, protecţia zăcămintelor
hidrominerale, urmărirea şi administrarea întregului fond hidromineral din Rom`nia, în
scopul evitării unor fenomene de degradare şi poluare şi al punerii în valoare de noi
zăcăminte de ape minerale.
9
Av`nd în vedere că poluarea apelor se poate produce nu numai intenţionat, ci şi
accidental, prin Ordinul nr. 485/1995 al Ministrului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei
Mediului a fost organizat şi funcţionează Sistemul de alarmare în caz de poluări
accidentale ale apelor, S.A.P.A. - ROM.
Protecţia apelor se realizează sub trei forme principale4: protecţia cantitativă
(realizată prin folosirea raţională şi protecţia apelor impotriva epuizării), protecţia
calitativă (sub forma prevenirii şi combaterea poluării) şi protecţia sanitară împotriva
contaminării sau impurificării apelor.
Potrivit reglementărilor legale protecţia cantitativă a resurselor de apă se
realizează prin:
- dreptul de folosinţă a apelor de suprafaţă sau subterane, inclusiv a celor
arteziene, se stabileşte prin autorizaţia de gospodărire a apelor;
- obligativitaea respectării de către utilizatorii de apă a normelor de consum de
apă stabilite la nivelul celor mai bune performanţe ale tehnologiilor folosite şi
economisirii apei prin folosire judicioasă, recirculare şi folosire repetată.
Protecţia calitativă a apelor se realizează prin:
- interzicerea poluării în orice mod a resurselor de apă;
- stabilirea de norme de calitate a resurselor de apă, în general, de norme privind
calitatea apei potabile, de limite de încărcare cu poluanţi a apelor uzate evacuate în
resursele de apă şi de limite de descărcare (înscrise în avizul sau autorizaţia de
gospodărire) maxim admise. Normativul privind condiţiile de evaluare a apelor uzate în
reţelele de canalizare ale localităţilor a fost aprobat prin Ordinul Comun al Ministrului
Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului - nr. 645/1997, Ministrului Lucrărilor Publice şi
Amenajării Teritoriului - nr. 5029/1997 şi Ministrului Sănătăţii - nr. 7190/1997;
- stabilirea unor restricţii şi interdicţii de siguranţă în cazul punerii în funcţiune de
obiective economice noi sau dezvoltarea celor existente, realizarea de lucrări noi pentru
alimentare cu apă potabilă sau industrială ori de extindere a celor existente, aruncarea sau
introducerea în orice mod a deşeurilor de orice fel, evacuarea de ape uzate. Instrumentul
tehnico-juridic de realizare a acestor cerinţe este planul de restricţii şi folosire a apei în
perioade;
- deficitare, elaborat conform Metodologiei aprobate prin ordinul 276 din 11
aprilie 1977 al ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului;
- stipularea în sarcina utilizatorilor de apă a unor obligaţii în scopul folosirii
raţionale şi protejării calităţii resurselor de apă (art.17 din Legea nr. 107/1996);
- elaborarea de planuri de prevenire şi de combatere a poluărilor accidentale şi de
pedepsire a poluărilor intenţionate.
Protecţia sanitară se realizează prin aplicarea măsurilor de protecţie a calităţii
apelor stabilite prin acte normative în vigoare precum şi prin instituirea în jurul surselor
de apă, lucrărilor de captare, instalaţiilor de alimentare cu apă potabilă, zăcămintelor de
ape minerale, lacurilor şi nămolurilor terapeutice, de zone de protecţie în care sunt
impuse restricţii specifice în scopul evitării alterării calităţii apelor.
Alterarea calităţii apei poate surveni prin contaminarea acesteia cu bacterii,
virusuri sau alte organisme vii, contaminarea radioactivă sau termică şi impurificarea
chimică cu substanţe fitofarmaceutice (folosite în agricultură şi silvicultură) sau substanţe
chimice (provenite din utilizarea produşilor chimici ori din activitatea industrială)5.
4
M. Du\u, op. cit., p. 247-249.
5
Art. 9 din H.G nr. 101/1997.
10
H.G. nr. 101/1997 a stabilit Normele speciale ce cuprind indicaţii tehnice pentru
dimensionarea zonelor de protecţie sanitară, mărimea acestora, măsuri referitoare la
utilizarea terenurilor cuprinse în perimetrul de protecţie6.
Tot în domeniul reglementărilor interne privind protecţia apei trebuie amintită
Legea nr. 82/1993 (aşa cum a fost modificată) privind constituirea Rezervaţiei Biosferei
Delta Dunării, pentru a cărei punere în aplicare a fost emisă şi H.G. nr. 243/1994.
În legătură cu protecţia mediului marin Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic
al apelor maritime interioare, al mării teritoriale şi al zonei contigue ale Rom`niei, în art.
30 împuterniceşte organele competente ale statului să stabilească reguli privind
prevenirea, reducerea şi menţinerea sub control a poluării mediului marin şi să asigure
totodată, respectarea acestora în porturi, în apele maritime interioare şi în marea
teritorială a Rom`niei.
În general, sunt considerate ca fiind determinante în politica de protecţie a apelor
şase direcţii pe care trebuie acţionat:
- realizarea unui complex de lucrări de amenajare;
Este necesar ca toate lucrările dintr-un bazin hidrografic să se încadreze într-o
concepţie unitară referitoare la gospodărirea cantitativă şi calitativă a resurselor de apă
pentru satisfacerea nevoilor de apă, ale tuturor folosinţelor: energetice, potabile,
agrement, industriale etc.
- reglementări privind calitatea apelor naturale şi afluenţilor;
Desigur că, în vederea asigurării unei calităţi corespunzătoare a surselor de
alimentare cu apă pentru protecţia calităţii apelor şi mai ales pentru verificarea respectării
reglementărilor de protecţie, este strict necesar să se realizeze o bază de comparaţie, adică
unele norme de calităţi. Aceste norme de calităţi pot să fie pentru cursurile de apă sau
pentru afluenţi.
- reducerea poluării, ale cărei consecinţe s-au amintit, poate fi realizată pe mai
multe căi, dintre care:
1. introducerea pe scară largă a unor tehnologii nepoluante în procesele
industriale;
6
Conform art. 3 - 7 din H.G. nr. 101/1997:
Protec\ia sanitar[ a obiectivelor se realizeaz[ prin aplicarea m[surilor de protec\ie a calit[\ii apelor stabilite
prin actele normative @n vigoare, precum ]i prin instituirea @n teren a urm[toarelor zone de protec\ie, cu
grade diferite de risc fa\[ de factorii de poluare, ]i anume:
1. zone de protec\ie sanitar[ cu regim sever;
2. zone de protec\ie sanitar[ cu regim de restric\ie;
3. perimetrul de protec\ie hidrogeologic[
Zonele de protec\ie sanitar[ vor fi instituite obligatoriu odat[ cu punerea @n func\iune a lucr[rilor,
construc\iilor ]i instala\iilor. #n aceste zone se impun, diferen\iat, restric\ii specifice @n scopul evit[rii
contamin[rii sau impurific[rii apelor.
Zona de protec\ie sanitar[ cu regim sever cuprinde terenul din jurul obiectivelor, unde este interzis[
orice folosin\[ sau activitate, care, pun`nd apa @n contact cu factorii externi, ar putea conduce la
contaminarea sau la impurificarea acesteia.
Pentru sursele alimentare cu apa din subteran, zona de protec\ie sanitar[ cu regim sever se extinde
@n toate direc\iile @n jurul punctului de prelevare a apei - foraj sau dren - ]i @n sensul amonte, pe
direc\ia de curgere a fluviului subteran, pentru izvoare.
Zona cu protec\ie sanitar[ cu regim de restric\ie cuprinde teritoriul din jurul zonei de protec\ie
sanitar[ cu regim sever, astfel delimitat @nc`t prin aplicarea de m[suri de protec\ie, @n func\ie de condi\iile
locale, s[ se elimine pericolul de alterare a calit[\ii apei.
Limitele zonei de protec\ie cu regim de restric\ii vor fi marcate prin borne sau semne vizibile, cu
men\iunea: zon[ de protec\ie sanitar[.
Perimetrul de protec\ie hidrogeologic[ cel mai @ndep[rtat de punctul de prelevare a apei, limitrof
zonei de protec\ie sanitar[ cu regim de restric\ii, are rolul de a asigura protec\ia fa\[ de orice substan\e greu
degradabile sau nedegradabile ]i regenerarea debitului prelevat prin lucr[rile de captare.
11
2. reducerea cantităţilor de ape uzate evacuate în r`uri prin introducerea practicii
recirculării apei;
3. recuperarea materialelor utile din apele uzate, av`nd astfel avantajul asigurării
unei adevărate surse de materii prime;
4. extinderea procedeelor de cercetare şi evacuare pe cale uscată a reziduurilor,
mai ales la crescătoriile de animale;
5. îmbunătăţirea randamentului de epurare prin perfecţionarea tehnologiilor,
instalaţiilor şi exploatării acestora.
- supravegherea şi controlul calităţii apelor;
Realizarea unei eficiente protecţii a calităţii apei nu este de conceput fără
organizarea unui sistem de supraveghere şi control. În prezent eficienţa unor astfel de
sisteme de supraveghere la nivel naţional este str`ns legată de aparatura de control
automat al calităţii apei.
- formarea de cadre;
Ansamblul problemelor legate de lupta împotriva poluării apelor presupune
participarea unor specialişti din multiple domenii tehnice, economice şi sociale (biologi,
chimişti, ingineri constructori). Formarea unor astfel de cadre trebuie să se alinieze la
politica generală de orientare a învăţăm`ntului spre rezolvarea problemelor legate de
practică.
- sensibilizarea opiniei publice;
Protecţia mediului, în general, cea a resurselor de apă, în special, este o acţiune cu
caracter permanent, în care fiecare membru al societăţii trebuie să-şi aducă contribuţia, un
aport conştient şi responsabil. În acest scop, prin toate mijloacele de informare (presă,
radio, televiziune) sau de educare, este necesar să se dezbată importanţa socială,
economică, ecologică a problemelor şi acţiunilor de combatere a poluării resurselor de
apă.
Secţiunea 3
Protecţia solului, subsolului şi a ecosistemelor terestre
7
M. Negulescu ]i colectivul, Protec\ia mediului @nconjur[tor, Editura Tehnic[, Bucure]ti, 1995, p. 105.
12
Spre deosebire de celelalte resurse naturale solul este limitat ca întindere şi are
caracter de fixitate; odată distrus el nu se va mai putea reface aşa cum a fost, deoarece nu
mai există condiţiile din istoria formării lor.
Dezafectarea în mari proporţii a terenurilor agricole şi silvice pentru construcţii,
industrie, mine, depozitarea deşeurilor, căi de comunicaţii etc., ca şi procesele de
eroziune reduc posibilităţile de folosire a solului pentru susţinerea producţiei agricole
vegetale şi animale.
Se poate aprecia că poluarea solului este rezultatul oricărei acţiuni care produce
dereglarea funcţionării normale a acestuia, dereglare manifestată prin degradarea fizică,
chimică, biologică sau radioactivă.
Sunt considerate terenuri degradate terenurile care prin eroziune, poluare şi-au
pierdut total sau parţial capacitatea de producţie pentru culturi agricole sau silvice.
Se pot evidenţia şi principalele tipuri de poluare, pe baza analizei activităţii ce o
generează în cea mai mare măsură, specifică ţării noastre:
- poluare prin lucrări de excavare la zi (exploatări miniere la zi, balastiere,
cariere etc);
- poluare prin acoperirea solului cu depouri, halde, iazuri de decantare,
depozite de gunoaie, depozite de steril etc;
- poluare cu deşeuri şi reziduuri anorganice (minerale, materii organice,
inclusiv metale, săruri, acizi, baze) de la industrie (inclusiv industria
extractică);
- poluarea cu substanţe purtate de aer (hidrocarburi, etilenă, amoniac,
bioxid de sulf, cloruri, fluoruri, acizi de azot, compuşi de plumb etc.);
- poluare cu materii radioactive;
- poluare cu deşeuri şi reziduuri organice de la industria alimentară şi
uşoară;
- poluare cu dejecţii animale;
- poluare prin eroziune şi alunecare;
- poluare prin sărăturare;
- poluare prin acidifiere;
- poluare prin exces de apă;
- poluare prin exces sau carenţe de elemente nutritive;
- poluare prin compactare, inclusiv formare de crustă;
- poluare prin acoperirea solului cu sedimente produse prin eroziune;
- poluare cu pesticide;
- poluare cu agenţi patogeni contaminaţi (agenţi infecţioşi, toxine etc.).
Potrivit Legii nr. 18/1991 (modificată prin Legea 169/1997) terenurile care prin
degradare şi poluare ş-au pierdut total sau parţial capacitatea agricolă sau silvică sunt
cuprinse în "perimetrul de ameliorare" (art. 61).
H.G. nr. 786/1993 a aprobat Regulamentul privind stabilirea grupelor de terenuri
care intră în perimetrul de ameliorare şi conform acestui act normativ se constituie în
perimetrul de ameliorare toate terenurile degradate sau neproductive indiferent de
proprietar, a căror punere în valoare este necesară din punct de vedere al protecţiei
solului, regimului apelor, îmbunătăţirea condiţiilor de mediu şi a diversităţii biologice.
Statul poate face schimburi echivalente de terenuri cu proprietarii din perimetru,
c`nd pe terenul acestora urmează să execute lucrări de amenajare cu caracter permanent
13
privind corectarea torenţilor în gospodărirea apelor. Schimbul se face numai cu acordul
proprietarilor prin act autentic, înregistrat în documentele de cadastru funciar.
Fondurile necesare pentru cercetarea proiectarea şi executarea lucrărilor prevăzute
în proiectele de amenajare şi punere în valoare a terenurilor cuprinse în aceste perimetre
se asigură de la bugetul de stat. Legea menţionează că aceste fonduri pot fi sporite prin
participarea comunelor (oraşelor) şi a judeţelor, prin contribuţia în bani sau în muncă a
tuturor color interesaţi (deţinătorii de terenuri, locuitorii sau persoanele juridice, care trag
foloase din realizarea acestor lucrări).
Prin Legea nr. 84/1996 - legea îmbunătăţirilor funciare s-a stabilit regimul juridic
general al lucrărilor din acest domeniu.
Amenajările de îmbunătăţiri funciare contribuie prin efectul lor la protecţia şi
ameliorarea mediului. Acestea reprezintă lucrări complexe, de construcţii hidrotehnice şi
agropedoameliorative, de prevenire şi înlăturare a acţiunilor factorilor de risc-secetă,
exces de apă, eroziunea solului şi inundaţii - pe terenurile cu destinaţie agricolă sau
silvică, av`nd ca scop valorificare capacităţii de producţie a terenurilor şi a plantelor şi
introducerea în circuitul economic a terenurilor neproductive.
14
Pe viitor se preconizează adoptarea unor legi speciale în privinţa fiecărei materii
prime ce se exploatează din subsol şi corelarea dispoziţiilor acestora la cerinţele interne şi
internaţionale de protecţie a mediului.
15
excepţiile prevăzute de lege; creşterea suprafeţei fondului forestier prin recunoaşterea
unui drept de preemţiune al statului la toate v`nzările de bunăvoie sau silite, la preţ şi în
condiţii egale. Pentru enclavele din fondul forestier proprietate publică şi terenurile
limitrofe acestuia, precum şi pentru terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră;
regenerarea şi îngrijirea pădurilor, precum şi a terenurilor acoperite cu vegetaţie
forestieră; aplicarea de tehnologii de recoltare şi colectare a lemnului care să nu afecteze
echilibrul ecologic; prevenirea proceselor de degradare a pădurilor şi solurilor forestiere;
economisirea masei lemnoase ş.a.
Codul silvic clasifică pădurile, în raport cu funcţiile pe care le îndeplinesc în două
grupe:
- păduri cu funcţii speciale de protecţie a apelor, a solului, a climei şi a
obiectivelor de interes naţional, păduri pentru recreare şi pădurile declarate
monumente ale naturii şi rezervaţii;
- păduri cu funcţii de producţie şi de protecţie în care se urmăreşte să se
realizeze, în principal, masă lemnoasă de calitate superioară şi alte produse ale
pădurii şi, concomitent, protecţia calităţii factorilor de mediu.
Pentru a evita exploatarea neştiinţifică a pădurilor, volumul de masă lemnoasă ce
se recoltează anual, pe ansamblu şi pe fiecare unitate de producţie silvică, se corelează cu
cota normală de tăiere stabilite prin amenajamentele silvice, ţin`ndu-se seama de
structura masei lemnoase respective, asigur`ndu-se evitarea dezgolirii şi protejarea
solului, consolidarea funcţiilor de protecţie a arboretelor, stabilirea ecosistemelor
naturale, ameliorarea factorilor de climă, menţinerea unor debite constante de apă şi
continuitatea producţiei de lemn.
Pădurile sunt nu numai sursă de materie primă, dar au şi un important rol în
reglarea factorilor climatici, în conservarea şi protejarea mediului înconjurător.
Pentru prevenirea poluării trebuie să se evite, pe c`t este posibil amplasarea în
apropierea pădurilor de unităţi industriale cu tehnici poluante, regimul de carantină fito-
sanitară ce se poate institui pentru a preînt`mpina răsp`ndirea dăunătoarelor, bolilor şi
buruienilor care constituie un pericol pentru plantele cultivate şi păduri, în scopul
lichidării focarelor acestora, precum şi pentru a preveni sau opri introducerea lor în ţară.
Legea nr. 26/1996 instituie Fondul de conservare şi regenerare a pădurilor,
constituit la Regia naţională a pădurilor, purtător de dob`ndă şi format din următoarele
resurse:
- contravaloarea terenurilor scoase definitiv din fondul forestier;
- contravaloarea pierderilor de creştere şi despăgubirile pentru daune
produse fondului forestier;
- tarifele pentru efectele favorabile ale funcţiilor de protecţie a pădurilor;
- 20-25% din încasările rezultate din valorificarea masei lemnoase, în
condiţiile legii;
- alocaţii de la bugetul de stat.
Destinaţiile sumelor astfel obţinute vizează împădurirea unor terenuri goale,
recuperarea şi gospodărirea pădurilor, acoperirea efectelor calamităţilor etc. (art.63)
B. Protecţia produselor lemnoase
Produsele pădurii se împart în două categorii: produse lemnoase şi produse
nelemnoase.
Potrivit art. 39 din Codul silvic produsele lemnoase ale pădurii sunt:
16
a) produse principale, în care intră toate materialele lemnoase ale pădurii
rezultate din tăieri de regenerare, reprezent`nd materialul lemnos destinat
exploatării pentru nevoile economiei şi ale populaţiei, a căror exploatare
se face conform prevederilor cuprinse în amenajamentele silvice şi în
regulile de cultură şi exploatare;
b) produse secundare, acele produse lemnoase rezultate din efectuarea
lucrărilor de îngrijire a arboretelor tinere, a căror exploatare se face în
aceleaşi condiţii ca şi produsele principale;
c) produse accidentale - acele produse lemnoase ale pădurii rezultate în urma
producerii unor calamităţi naturale şi din defrişări de pădure legal
aprobate;
d) produse de igienă, rezultate din procesul normal de eliminare naturală;
e) alte produse cum sunt: arborii şi arbuştii ornamentali, răchită, puieţi şi
diferite produse din lemn.
Produsele nelemnoase, specifice fondului forestier sunt:
- v`natul din cuprinsul acestuia;
- peştele din apele de munte;
- peştele din crescătorii, bălţi şi iazuri din fondul forestier;
- fructele de pădure;
- seminţele forestiere;
- ciupercile comestibile din flora spontană;
- plantele medicinale şi aromatice;
- răşina şi alte produse de acest fel.
Volumul maxim de masă lemnoasă ce se poate recolta anual din păduri se aprobă
prin hotăr`re a Guvernului, în limita posibilităţii stabilite prin amenajamentele silvice pe
fiecare unitate de producţie şi pe natura produselor.
În ceea ce priveşte produsele nelemnoase, acestea se recoltează în conformitate cu
normele tehnice elaborate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură; în
acest sens a fost emis Ordinul ministrului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului nr.
201/1997 pentru aprobarea procedurii de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare
şi achiziţie a plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatică, de pe teritoriul ţării, în
scopul comercializării pe piaţa internă sau la export.
V`natul şi peştele din apele de munte se recoltează pe bază de autorizaţie emisă
potrivit legii.
În privinţa protecţiei fondului cinegetic şi a fondului piscicol din apele de munte,
codul silvic stabileşte că autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură asigură
administrarea, ocrotirea, gospodărirea unitară şi raţională a acestora, scop în care:
- emite norme tehnice pentru ocrotirea şi gospodărirea fondurilor de
v`nătoare şi a fondurilor piscicole din apele de munte, care sunt obligatorii
pentru toţi deţinătorii acestora, indiferent de forma de proprietate;
- stabileşte norme tehnice obligatorii pentru reglarea efectivelor optime de
v`nat, în special a celor care produc pagube culturilor agricole, unităţile
deţinătoare ale fondurilor de v`nătoare răspunz`nd de aplicarea acestora şi
pentru pagubele produse (art. 84 şi art. 85).
Totodată, personalul silvic care răspunde de ocrotirea, selecţia şi paza v`natului
practică v`nătoarea, pe fondurile de v`nătoare gospodărite de unităţile silvice, pe baza
17
permisului de port armă şi a autorizaţiei de către ocolul silvic care are în gestiune fondul
respectiv.
18
Secţiunea 4
Protecţia faunei terestre şi acvatice
19
habitat natural de interes comunitar - acel tip de habitat care:
a) este in pericol de disparitie in arealul sau natural; sau
b) are un areal natural redus fie ca urmare a restrangerii acestuia fie datorita
faptului ca in mod natural suprafata sa este redusa; sau
c) prezinta esantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau mai
multe din cele cinci regiuni biogeografice: alpina, continentala, panonica, stepica si
pontica;
habitat al unei specii - mediul natural sau seminatural definit prin factori abiotici
si biotici in care traieste o specie in oricare stadiu al ciclului sau biologic;
monument al naturii - specii de plante si animale rare sau periclitate, arbori
izolati, formatiuni si structuri geologice de interes stiintific sau peisagistic;
resurse naturale - totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite in
activitatea umana: resurse neregenerabile - minerale si combustibili fosili, regenerabile -
apa, aer, sol, flora, fauna salbatica, inclusiv cele inepuizabile - energie solara, eoliana,
geotermala si a valurilor;
sit de interes comunitar - arie/sit care, in regiunea sau in regiunile biogeografice
in care exista, contribuie semnificativ la mentinerea sau restaurarea starii de conservare
favorabila a habitatelor naturale sau a speciilor de interes comunitar si care pot contribui
astfel semnificativ la coerenta retelei NATURA 2000 si/sau contribuie semnificativ la
mentinerea diversitatii biologice in regiunea sau regiunile respective. Pentru speciile de
animale ce ocupa arii intinse de raspandire, ariile de interes comunitar corespund zonelor,
din teritoriile in care aceste specii sunt prezente in mod natural si in care sunt prezenti
factorii abiotici si biologici esentiali pentru existenta si reproducerea acestora.
specii de interes comunitar - specii care pe teritoriul Uniunii Europene sunt:
a) periclitate, cu exceptia celor al caror areal natural este situat la limita de
distributie in areal si care nu sunt nici periclitate, nici vulnerabile in regiunea vest-
palearctica; sau
b) vulnerabile, speciile a caror incadrare in categoria celor periclitate este
probabila intr-un viitor apropiat daca actiunea factorilor perturbatori persista; sau
c) rare, speciile ale caror populatii sunt reduse din punct de vedere al distributiei
sau/si numeric si care chiar daca nu sunt in prezent periclitate sau vulnerabile, risca sa
devina. Aceste specii sunt localizate pe arii geografice restranse sau sunt rar dispersate pe
suprafete largi; sau
d) endemice si care necesita o atentie speciala datorita caracteristicilor specifice
ale habitatului lor si/sau a impactului potential pe care il are exploatarea acestora asupra
starii de conservare
stare de conservare a unui habitat natural - totalitatea factorilor ce actioneaza
asupra unui habitat natural si a speciilor caracteristice acestuia si care pot influenta pe
termen lung atat distributia naturala, structura si functiile acestuia, cat si supravietuirea
speciilor caracteristice;
stare de conservare a unei specii - totalitatea factorilor ce actioneaza asupra unei
specii si care pot influenta pe termen lung distributia si abundenta populatiilor speciei
respective;
vecinatatea ariei naturale protejate - zona din afara limitei unei arii naturale
protejate din care se poate genera un impact asupra ariei naturale protejate de catre un
proiect sau o activitate in functie de natura, marimea si/sau localizarea acestora;
20
zona umeda - intindere de balti, mlastini, turbarii, de ape naturale sau artificiale,
permanente sau temporare, unde apa este statatoare sau curgatoare, dulce, salmastra sau
sarata, inclusiv intinderea de apa marina a carei adancime la reflux nu depaseste 6 m.
21
4.2. Protecţia faunei în dreptul intern
A. Protecţia fondului cinegetic
Regimul juridic al v`natul şi v`nătorii este stabilit prin Legea fondului cinegetic
şi a protecţiei v`natului nr. 103/1996, republicata si completata . În înţelesul acestui act
normativ Animalele salbatice de interes vanatoresc, cuprinse in anexele nr. 1 si 2,
denumite in prezenta lege v`nat, impreuna cu biotopurile acestora, constituie fondul
cinegetic al Romaniei (art. 1 din Legea nr.103/1996). Este vorba de 30 de specii de
mamifere şi 205 specii de păsări prevăzute în anexele 1 şi 2 din actul normativ respectiv.
Principiile generale ce se degajă din acest act normativ sunt următoarele:
1. Fondul cinegetic reprezintă o resursă naturală regenerabilă de interes
naţional şi internaţional;
2. V`natul - bun public de interes naţional;
3. Administrarea şi gospodărirea durabilă a fondului cinegetic;
4. Exercitarea v`natorii se face în scop recreativ-sportiv, didactic sau de
cercetare ştiinţifică, urmărindu-se asigurarea echilibrului ecologic şi
ameliorarea calitaţii v`natului.
Administrarea fondului cinegetic se realizează printr-un organism distinct,
specializat, din cadrul autorităţii centrale care răspunde de silvicultură (Regia Naţională a
Pădurilor).
Conform art. 8 din lege, administrarea implică o serie de atribuţii cum ar fi:
elaborarea strategiei în domeniu, stabilirea criteriilor de atribuire a dreptului de gestionare
în vederea încheierii contractelor de gestionare, aprobarea metodologiei de evaluare a
efectivelor de v`nat şi de calcul al cotelor anuale din recoltă, stabilirea efectivelor optime
de v`nat şi a cotelor anuale de recoltă, organizarea activităţii de combatere a braconajului,
controlul activităţii cinegetice la toate nivelurile.
Fondul cinegetic este împărţit în fonduri de v`nătoare ce sunt atribuite
proporţional astfel: 68% organizaţiilor v`nătoreşti din Rom`nia, 30% unităţilor Regiei
Naţionale a Pădurilor şi 2% pentru protecţia fondului cinegetic al unor specii valoroase
de v`nat precum şi pentru unităţile de învăţăm`nt şi cercetare ştiinţifică cu profil
cinegetic.
Gestionarea fondului cinegetic se face în baza unor contracte de gestionare, pe un
termen de minimum 10 ani şi cu respectarea dreptului de preemţiune al fostului gestionar.
Prin legea fondului cinegetic şi a protecţiei v`natului nr. 103/1996 s-a prevăzut
constituirea Fondului de protecţie a v`natului în scopul acoperirii cheltuielilor aferente
activităţii cinegetice. Acesta este un fond extrabugetar, este administrat de autoritatea
publică centrală ce răspunde de silvicultură şi, potrivit art. 17 din lege, are ca surse de
finanţare veniturile realizate din atribuirea gestionării fondurilor de v`nătoare,
despăgubirii pentru daune aduse fondului cinegetic, donaţii şi sponsorizări, ş.a.
Principalele destinaţii stabilite prin lege sunt: acţiunile de refacere a potenţialului
biogenetic al unor fonduri de v`nătoare, organizarea, desfăşurarea şi stimularea activităţii
de combatere a braconajului, finanţarea de proiecte, studii şi cercetări în domeniul
cinegetic.
Ocrotirea v`natului se realizează at`t prin paza acestuia c`t şi prin măsuri care
vizează conservarea lui.
Principalele măsuri de conservare a faunei sălbatice sunt: realizarea v`nării numai
în limitele cotei de recoltă aprobate; înfiinţarea de crescătorii de v`nat destinate populării;
22
interzicerea ţinerii în captivitate a animalelor sălbatice, a păşunatului în pădurile statului
şi a tulburării liniştii v`natului în perioadele de înmulţire şi creştere a puilor etc.
În înţelesul Legii nr. 103/1996 prin v`nătoare, ca acţiune, se înţelege căutarea,
st`rnirea, urmărirea hăituirea, rănirea, uciderea sau capturarea v`natului sau orice altă
activitate care are ca scop dob`ndirea acestuia.
Pentru ocrotirea fondului cinegetic, v`nătoarea este supusă unor condiţii de
exercitare în privinţa obiectului ei, în sensul că este permisă la speciile de v`nat în
condiţiile, locurile, în perioadele şi cu mijloacele stabilite de lege.
În vederea conservării faunei sălbatice se pot stabili perioade temporare de
restricţie, perioade în care v`narea, cumpărarea şi transportul v`natului aflat sub protecţie
sunt interzise.
V`nătoarea se exercită numai de v`nători, aceştia trebuind să îndeplinească
cumulativ două condiţii8:
- să fie posesori de permise de v`nătoare vizate anual;
- să aibă autorizaţie de v`nătoare eliberată de gestionarul fondului de
v`nătoare.
8
In extenso, a se vedea M. Du\u, op. cit., p. 301.
23
Armonizarea strategiilor şi direcţiilor de acţiune precum şi adoptarea unor
reglementări comune sunt modalităţi concrete de conservare şi protecţie a acestui
important element al mediului înconjurător - fauna.
Principalele acte internaţionale care vizează protecţia faunei terestre şi acvatice pe
plan internaţional sunt:
- Convenţia internaţională pentru protecţia păsărilor Paris 1950;
- Convenţia asupra zonelor umede, de importanţă internaţională, în special
ca habitat al păsărilor acvatice - Ramsar 19719;
- Convenţia asupra comerţului internaţional cu specii sălbatice de floră şi
faună ameninţate cu dispariţia Washington - 197310;
- Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din
Europa - Berna 197911;
- Charta mondială asupra naturii adoptată de Adunarea Generală a O.N.U.
la 28 octombrie 82;
- Convenţia de la Montego Bay asupra dreptului mării din 1989;
- Convenţia privind diversitatea biologică - Rio de Janeiro 1992 12 - este
principalul instrument juridic internaţional destinat să servească protecţiei
vieţii sălbatice.
Reglementările internaţionale care vizează protecţia unei specii anume a faunei au
fost adoptate de-a lungul timpului în faţa pericolului dispariţiei unor specii. Asemenea
acte internaţionale au vizat protecţia balenelor, protecţia urşilor polari, protecţia focilor
etc.
Secţiunea 5
Protecţia biodiversităţii
9
Rom`nia a aderat la aceast[ conven\ie prin Legea nr. 5/1991.
10
Ratificat[ de Rom`nia prin Legea nr. 69/1994.
11
Rom`nia a aderat la aceast[ conven\ie prin Legea nr.13/1993.
12
Ratificat[ de Rom`nia prin Legea nr. 58/1994.
24
interesului lor ştiinţific, artistic, peisagistic şi legendar, merită a fi conservate pentru
folosul public at`t în prezent c`t şi în viitor, şi care au fost declarate astfel prin lege".
Legea protecţiei mediului (O.U.G. nr. 195/2005) la art. 2, pct. 45, prevede că prin
"monumente ale naturii" se înţelege "specii de plante şi animale rare sau periclitate,
arbori izolaţi, formaţiuni şi structuri geologice de interes ştiinţific sau peisagistic".
Potrivit O.U.G. nr. 195/2005, în Rom`nia ariile protejate şi monumentele naturii
se declară prin acte sau reglementări cu caracter normativ inclusiv prin amenajamente
silvice la propunerea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, pe baza fundamentării
ştiinţifice făcută de Academia Rom`nă; cele declarate înainte de intrarea în vigoare a legii
privind protecţia mediului, îşi păstrează această calitate.
Ariile protejate sunt evidenţiate în planurile de urbanism şi de amenajare a
teritoriului aprobate conform legii.
Potrivit art. 49 din O.U.G. nr. 195/2005 Ministerul Mediului şi Gospodaririi
Apelor, impreuna cu alte autorităţi publice centrale, dupa caz, elaborează reglementări
tehnice privind măsurile de protecţie ale ecosistemelor, de conservare şi utilizare durabilă
a componentelor diversităţii biologice. La proiectarea lucrarilor care pot modifica cadrul
natural al unei arii naturale protejate este obligatorie procedura de evaluare a impactului
asupra acesteia, urmata de avansarea solutiilor tehnice de mentinere a zonelor de habitat
natural, de conservare a functiilor ecosistemelor si de protectie a speciilor salbatice de
flora si fauna, inclusiv a celor migratoare, cu respectarea alternativei si a conditiilor
impuse prin acordul de mediu, precum şi automonitorizarea p`nă la îndeplinirea acestora.
Detinatorii cu orice titlu de suprafete terestre si acvatice supuse refacerii ecologice sau
aflate într-o arie naturală protejată au obligaţia de a aplica şi/sau respecta măsurile
stabilite de autoritatea competenta pentru protectia mediului.
În ariile naturale protejate şi în vecinătatea acestora, este interzisă:
a) desfasurarea programelor, proiectelor si activitatilor care contravin planurilor
de management sau regulamentelor ariilor naturale protejate sau care sunt susceptibile sa
genereze un impact asupra acestora;
b) schimbarea destinatiei terenurilor;
c) pasunatul si amplasarea de stane si locuri de tarlire;
d) activitati comerciale de tip comert ambulant.
Pe teritoriul ariilor naturale protejate, pe langa interdictiile prevazute in planurile
de management si regulamente, sunt interzise:
a) distrugerea sau degradarea panourilor informative si indicatoare, constructiile,
imprejmuirile, barierele, placile, stalpii, semnele de marcaj sau orice alte amenajari aflate
in inventarul ariilor naturale protejate;
b) aprinderea si folosirea focului deschis in afara vetrelor special amenajate si
semnalizate in acest scop de catre administratorii sau custozii ariilor naturale protejate;
c) abandonarea deşeurilor in afara locurilor special amenajate si semnalizate
pentru colectare daca exista;
d) accesul pe suprafata ariilor naturale protejate si practicarea de sporturi in afara
drumurilor permise accesului public cu mijloace motorizate care utilizeaza carburanti
fosili;
e) exploatarea oricaror resurse minerale neregenerabile din parcurile nationale,
rezervatiile naturale, rezervatiile stiintifice, monumentele naturii si din zonele de
conservare speciala ale parcurilor naturale. In parcurile naturale in afara zonelor de
25
conservare speciala, exploatarea oricaror resurse minerale neregenerabile este permisa
numai daca acest lucru este prevazut in mod explicit in planurile de management si
regulamentele acestora.
Art. 112 din Codul silvic prevede că, constituirea, administrarea şi gospodărirea
parcurilor naţionale şi a celorlalte arii protejate din fondul forestier naţional se fac de
către Regia Naţională a Pădurilor.
Autoritatea centrală pentru protecţia mediului împreună cu Academia Rom`nă
elaborează, editează, ţine la zi şi difuzează Catalogul ariilor protejate şi ale monumentelor
naturii, precum şi Cartea Roşie, cuprinz`nd speciile de plante şi animale din Rom`nia pe
cale de dispariţie sau recent dispărute. De asemenea, autoritatea publica centrala pentru
protecţia mediului stabileste lista siturilor de interes comunitar şi a ariilor de protectie
speciala avifaunistica, pe care o transmite Comisiei Europeane la data aderarii, împreuna
cu Formularele standard Natura 2000, completate pentru fiecare sit in parte.
Pentru administrarea parcurilor nationale, parcurilor naturale, a siturilor de interes
comunitar si a ariilor de protectie speciala avifaunistice a caror suprafata este mai mare
de 4000 ha, se infiinteaza Agentia Nationala pentru Arii Naturale Protejate si Conservarea
Biodiversitatii, institutie publica, in subordinea autoritatii publice centrale pentru
protectia mediului, finantata din venituri proprii si subventii acordate de la bugetul de
stat, care are in subordine si/sau coordonare structuri de administrare special constituite,
cu personalitate juridica.
Printre ariile protejate din Rom`nia menţionăm: Rezervaţia Biosferei "Delta
Dunării" 591.200 ha, Parcul Naţional "Retezat" 54.400 ha, Parcul Naţional "Rodna"
56.700 ha, Parcul Naţional "Domogled" 60.100 ha, Parcul Naţional "Cheile Nerei"
45.561 ha, Parcul Naţional "Apuseni" 37.900 ha, Parcul Naţional "Bucegi" 35.700 ha,
Parcul Naţional "Semenic" 30.400 ha ş.a13.
13
Preluate din lista ariilor protejate din Rom`nia (1932-1991) @ntocmit[ de Comisia Monumentelor
Naturii; Institutul de Biologie Bucure]ti - Departamentul pentru Conservarea Naturii ]i Ministerul Mediului
- Departamentul Conserv[rii ]i Reconstruc\iei Ecologice, 23 decembrie 1991, ap[rute @n revista "Ocrotirea
naturii ]i mediului @nconjur[tor", p. 22-23 Bucure]ti, 1992, printr-un colectiv coordonat de Nicolae
Tomnic din partea Academiei Rom`ne.
26
Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 82/1993 prin "rezervaţia biosferei" se
înţelege "zona geografică cu suprafeţele de uscat şi de ape, în care există elemente şi
formaţiuni fizico-geografice, specii de plante şi animale care îi conferă o importanţă
biogeografică, ecologică şi estetică deosebită, cu valoare de patrimoniu natural naţional şi
universal, fiind supusă unui regim special de administrare, în scopul protecţiei şi
conservării acesteia, prin dezvoltarea aşezărilor umane şi organizarea activităţilor
economice în corelare cu capacitatea de suport a mediului deltaic şi a resurselor sale
naturale"
Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării" cuprinde Delta Dunării propriu-zisă,
sărăturile Murighiol - Plopu, complexul lagunar Razelm -Sinoe, Dunărea maritimă p`nă
la Cotul Pisicii, sectorul Isaccea-Tulcea cu zona inundabilă, litoralul Mării Negre de la
braţul Chilia p`nă la Capul Midia, apele maritime interioare şi marea teritorială, p`nă la
izobata de 20 m inclusiv.
În conformitate cu art. 10 din Legea nr. 82/1992, suprafeţele terestre şi acvatice,
inclusiv terenurile aflate permanent sub apă, care intră în componenţa Rezervaţiei
Biosferei "Delta Dunării", împreună cu resursele naturale pe care le generează, constituie
patrimoniul natural aparţin`nd domeniului public de interes naţional, aflat în
administrarea directă a organului unic de conducere al rezervaţiei.
Pentru aplicarea regimului general de protecţie şi conservare a Rezervaţiei
Biosferei Delta Dunării şi administrarea patrimoniului natural din domeniul public de
interes naţional, prin lege s-a înfiinţat Administraţia Rezervaţiei, ca instituţie publică cu
personalitate juridică, cu sediul în municipiul Tulcea, în subordinea Ministerului Apelor,
Pădurilor şi Protecţiei Mediului (art. 4).
Din punct de vedere structural, Administraţia este condusă de Consiliul ştiinţific
(cu rol deliberativ, adopt`nd hotăr`ri în domeniile fundamentale ale Rezervaţiei) şi
Colegiul executiv (ca organ de aplicare a hotăr`rilor Consiliului ştiinţific), av`nd ambele,
ca preşedinte, pe guvernator.
Obiectul de activitate al Administraţiei Rezervaţiei îl constituie crearea şi
aplicarea unui regim special de administrare, prin dezvoltarea aşezărilor umane şi
organizarea activităţilor economice în corelare cu capacitatea de suport a mediului deltic
şi a resurselor sale naturale, pentru conservarea şi protecţia ecosistemelor naturale
componente.
În prezent, teritoriul Rezervaţiei este delimitat în trei categorii de zone; cu regim
de protecţie integrală, zone tampon şi zone economice.
Zonele cu regim special de protecţie integrală sunt protejate în mod obligatoriu,
de zone tampon şi cuprind formaţiuni fizice şi biologice sau grupuri de asemenea
formaţiuni care au o valoare universală excepţională din punct de vedere ştiinţific sau
estetic; habitatele speciilor de animale şi vegetale ameninţate care au o valoare universală
excepţională din punct de vedere ştiinţific sau al conservării lor; situri naturale care au o
valoare excepţională din punct de vedere ştiinţific şi istoric, al conservării sau al
frumuseţii lor.
Aceste zone se stabilesc prin Hotăr`re a Guvernului la propunerea Consiliului
ştiinţific al Rezervaţiei, cu avizul Academiei Rom`ne şi al Ministerului Apelor, Pădurilor
şi Protecţiei Mediului:
În cadrul acestor zone se pot desfăşura activităţi umane care au ca obiective;
cercetarea evoluţiei zonei, menţinerea şi conservarea calităţilor acesteia, monitorizarea
27
principalilor parametri ce îi definesc starea de evoluţie; cercetarea biologiei zonei;
realizarea acţiunilor de pază şi control asupra zonei de către personalul Administraţiei
Rezervaţiei.
Zonele tampon cuprind suprafeţele de teren sau de ape ce înconjoară zonele cu
regim de protecţie integrală. Ele au caracteristici biologice apropiate cu cele ale zonei pe
care o înconjoară, îndeplinind funcţia de limitare a impactului activităţilor umane asupra
zonei cu regim de protecţie integrală.
Declararea unei suprafeţe ca zonă tampon se face prin actul de declarare a zonei
cu regim de protecţie integrală.
Pe teritoriul zonelor tampon se pot desfăşura pe baza autorizaţiilor emise de
Administraţia Rezervaţiei, următoarele activităţi:
- valorificarea resurselor vegetale prin aplicarea de tehnologii nepoluante;
- practicarea pescuitului industrial cu mijloace şi tehnologii tradiţionale;
- păşunatul animalelor;
- realizarea de activităţi de cercetare ştiinţifică a fenomenelor deltaice;
- realizarea de filme.
Zonele economice cuprind teritoriul rămas din Rezervaţie, după delimitarea
zonelor cu regim de protecţie integrală şi a zonelor tampon aferente acestora.
În cadrul lor se desfăşoară activităţi economice şi sociale, în concordanţă cu
normele de protecţie şi conservare a valorilor patrimoniului natural al Rezervaţiei.
Ele cuprind terenuri aflate în domeniul public sau privat, în cadrul cărora se pot
desfăşura, pe baza autorizaţiei date de Administraţia Rezervaţiei, toate genurile de
activităţi economice şi sociale.
Potrivit Convenţiei de la Ramsar, Delta Dunării a fost declarată zona umedă de
importanţă internaţională în special ca habitat al păsărilor de apă şi, ulterior, a fost inclusă
şi pe Lista Patrimoniului Natural Mondial.
Secţiunea 6
Regimul deşeurilor de orice fel
28
Deşeu - orice substanţă sau orice obiect din categoriile stabilite în anexa nr. IB, pe
care deţinătorul le arunca, are intenţia sau obligaţia de a le arunca;
Deşeuri menajere – deşeuri provenite din activitaţi casnice sau asimilabile cu
acestea şi care pot fi preluate cu sistemele de precolectare curente din localitati;
Deşeuri asimilabile cu deşeuri menajere – deşeuri provenite din industrie, din
comert, din sectorul public sau administrativ, care prezintă compoziţie şi proprietaţi
similare cu deşeurile menajere şi care sunt colectate, transportate, prelucrate şi depozitate
împreună cu acestea;
Deşeuri periculoase – deşeurile mentionate la art. 18^1 alin. (1), care se
încadrează la categoriile sau tipurile generice de deşeuri periculoase, prezentate în anexa
nr. IC, şi constituenţii acestor deşeuri, prezentati în anexa nr. ID, constituenţi care fac ca
aceste deşeuri să fie periculoase atunci c`nd au una sau mai multe dintre proprietăţile
descrise în anexa nr. IE;
Deşeurile periculoase, aşa cum sunt prevăzute în anexa I C, la legea privind
regimul deşeurilor, sunt:
A. Deşeuri care prezinta una dintre proprietatile descrise in anexa nr. I E si care
constau in:
1. deşeuri anatomice, deşeuri spitalicesti sau alte deşeuri clinice;
2. componente farmaceutice, medicinale sau veterinare;
3. conservanti pentru lemn;
4. biocide şi substante fitofarmaceutice;
5. reziduuri de substante refolosite ca solventi;
6. substante organice halogenate, neutilizate ca solventi, cu exceptia materialelor
polimerizate inerte;
7. amestecuri de saruri ce contin cianuri;
8. uleiuri minerale şi substante uleioase;
9. amestecuri sau emulsii de uleiuri şi hidrocarburi, cu/in apa;
10. substante continand PCB (bifenilpoliclorurati) sau PCT (trifenilpoliclorurati);
11. gudroane rezultate de la rafinare, distilare sau de la orice alt tratament
pirolitic;
12. cerneluri, coloranti, pigmenti, vopsele, grunduri, lacuri;
13. rasini, latex, plastifianti, cleiuri/adezivi;
14. substante chimice rezultate din activitati de cercetare, dezvoltare sau
invatamant, care nu sunt identificate sau/şi sunt noi şi ale caror efecte asupra omului sau
mediului nu sunt cunoscute (de exemplu, reziduuri de laborator), dar se presupune ca sunt
periculoase;
15. materiale pirotehnice sau alte materiale explozibile;
16. substante sau materiale folosite la procesarea filmelor fotografice;
17. orice material contaminat cu un produs din grupa dibenzofuranilor
policlorurati;
18. orice material contaminat cu un produs din grupa dibenzo-para-dioxinelor
policlorurate.
B. Deşeuri care contin unul dintre constituentii cuprinşi in anexa nr. I D şi care au
proprietatile descrise in anexa nr. I E, constand in:
19. sapun, grasimi, ceara de natura animala sau vegetala;
20. substante organice nehalogenate, neutilizabile ca solventi;
29
21. substante anorganice, fara metale sau compuşi metalici;
22. cenusa şi/sau zgura;
23. sol, nisip, argila, inclusiv material din dragare;
24. amestecuri de saruri fara cianuri;
25. prafuri şi pulberi metalice;
26. catalizatori uzati;
27. lichide sau namoluri continand metale ori compuşi metalici;
28. reziduuri rezultate din tehnologiile de reducere a poluarii (praful retinut in
sacii filtrelor de aer), cu exceptia celor prevazute la pct. 29, 30 şi 33;
29. namoluri de la scrubere;
30. namoluri de la statiile de tratare a apei;
31. reziduuri de decarbonatare;
32. reziduuri de schimbatori de ioni;
33. namoluri de la statiile de epurare, netratate sau improprii pentru folosinta
agricola;
34. reziduuri de la spalarea/curatarea rezervoarelor şi/sau a echipamentelor;
35. echipamente contaminate;
36. containere contaminate (de exemplu, butelii de gaz) al caror continut include
unul sau mai multe componente cuprinse in anexa nr. I D;
37. acumulatori, baterii sau alte tipuri de celule electrice;
38. uleiuri vegetale;
39. materiale rezultate din colectarea selectiva a deşeurilor menajere şi care
prezinta una dintre caracteristicile mentionate in anexa nr. I E;
40. orice alte deşeuri care contin unul dintre constituentii cuprinşi in anexa nr. I D
şi oricare dintre proprietatile inscrise in anexa nr. I E.
30
Deşeurilor, in scopul recuperarii, se realizeaza in baza reglementarilor specifice in
domeniu, cu aprobarea Guvernului, in conformitate cu prevederile Tratatului privind
aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, ratificat prin Legea nr. 157/2005.
Valorificarea deşeurilor se realizează numai în instalaţii, prin procese sau activitati
autorizate de autoritatile publice competente.
Tranzitul şi exportul de deşeuri de orice natură se realiză în conformitate cu
acordurile şi convenţiile la care Romania este parte şi cu legislatia naţională specifică în
domeniu.
Transportul intern al deşeurilor periculoase se realizeaza in conformitate cu
prevederile legale specifice. Transportul international si tranzitul deşeurilor periculoase se
realizeaza in conformitate cu prevederile acordurilor si conventiilor internationale la care
Romania este parte.
Legea specifică privind regimul deşeurilor, O.G. nr. 78/2000, aprobată prin Legea
nr. 426/2001, impune norme de interes specific, dintre care, amintim pe cele mai
importante:
- consacarea definiţiilor comunitare referitoare la deşeuri, operaţiuni de
gestionare, valorificare, reutilizare şI eliminare a deşeurilor;
- autorizarea activităţilor referitoare la gestionarea deşeurilor. Toate aceste
activităţi sunt permise doar în baza acordului şI autorizaţiei de mediu, care sunt emise pe
o perioadă de 5 ani.
- obligaţia de înregistrare şI control a activităţilor privind gestiunea deşeurilor;
- obligaţiile generatorilor de deşeuri, transportorilor şi a operatorilor din domeniul
valorificării şI eliminării deşeurilor;
- stabilirea în sarcina deţinătorilor a costurilor legate de colectarea, transportul,
depozitarea, valorificarea şI eliminarea deşeurilor;
O.G. nr. 78/2000 se aplică deşeurilor menajere, deşurilor de producţie, de
construcţie şI demolări, precum şI deşeurilor peroculoase.
La baza gestionarii deşeurilor stau urmatoarele principii generale:
a) principiul utilizarii cu exclusivitate a acelor activitati de gestionare a deşeurilor
care nu aduc prejudicii sanatatii si mediului;
b) principiul prevenirii si principiul poluatorul plăteşte;
c) principiul responsabilitatii producatorului;
d) principiul utilizarii celor mai bune tehnici disponibile, fara antrenarea unor
costuri excesive;
e) principiul proximitatii, care presupune ca deşeurile sa fie valorificate si
eliminate cat mai aproape de locul de generare;
f) principiile nediscriminarii, consimtamantului si permisiunii transportului de
deşeuri periculoase numai in acele tari care dispun de tehnologii adecvate de eliminare,
care trebuie respectate in comertul international cu deşeuri.
H.G. nr. 228/2004 reglementează situaţia controlului introducerii în ţară a
deşeurilor nepericuloase, în vederea importului, a perfecţionării active şI a tranzitului.
Aceste deşeuri pot fi introduse în ţară în baza unei autorizaţii speciale, în baza unei
notificări, autorizarea fiind realizată de autoritatea competetentă rom`nă, constind în
semnarea şI ştampilarea de către aceasta a notificării. În anexa H.G. nr. 228/2004 se
găseşte LISTA deşeurilor permise la introducere în Rom`nia, în scopul precizat de
hotăr`re.
31
H.G. nr. 128/2002 şi Ordinul nr. 1215/2003 reglementează activitatea de
incinerare şI coincinerare a deşeurilor în vederea prevenirii sau reducerii efectelor
negative asupra mediului şI a oricăror riscuri pentru sănătatea populaţiei şI a măsurilor de
control şI urmărire a instalaţiilor de incinereare şI coincinerare. Hotăr`rea precizează
condiţiile de lucru şI regimul de funcţionare al instalaţiilor de incinerare, valorile limită
de emisie a poluanţilor ca si instalaţiile care nus unt supuse reglementării. De asemenea
H.G. nr. 128/2002 prevede şI care este procedura de autorizare a acestor tipuri de
activităţi, accesul publicului la informaţie ca şI sancţiunile în materie.
H.G. nr. 340/1992 reglementează regimul juridic al importului deşeurilor şI
reziduurilor de orice natură ca şI al altor mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei
şI pentru mediul înconjurător. Si în această hotar`re, ca si în legea cadru a mediului se
secifică ca sunt interzise importurile de orice deşeuri, cu excepţia celor care reprezintă o
bază de materii prime secundare deficitare, pentru care în Rom`nia există capacităţi de
prelucrare şI numai cu aprobarea autorităţilor competente.
H.G. nr. 856/2002 priveşte evidenţa gestiunii deşeurilor şI impune obligaţia
agenţilor economici care generează deşeuri de a ţine o evidenţă a gestiunii acestora şI de
a transmite aceste date autorităţilor publice teritoriale pentru protecţia mediului, la
cererea acestora. Tot această hotăr`re de guvern prezintă o listă cu toate tipurile de
deşeuri, marcate printr-un cod de 6 cifre şI procedura de codificare. Prezentarea tipurilor
de deşeuri se realizează in anexa 2*):
01. Deşeuri de la explorarea minieră şi a carierelor şi de la tratarea fizică şi
chimică a mineralelor;
02. Deşeuri din agricultură, horticultură, acvacultură, silvicultură, v`natoare şi
pescuit, de la prepararea şi procesarea alimentelor;
03. Deşeuri de la prelucrarea lemnului şi producerea plăcilor şi mobilei, pastei de
hartie, h`rtiei şi cartonului;
04. Deşeuri din industriile pielariei, blănariei şi textilă;
05. Deşeuri de la rafinarea petrolului, purificarea gazelor naturale şi tratarea
pirolitica a cărbunilor;
06. Deşeuri din procese chimice anorganice;
07. Deşeuri din procese chimice organice;
08. Deşeuri de la producerea, prepararea, furnizarea şi utilizarea (ppfu) straturilor
de acoperire (vopsele, lacuri şi emailuri vitroase), a adezivilor, cleiurilor şi cernelurilor
tipografice;
09. Deşeuri din industria fotografică;
10. Deşeuri din procesele termice;
11. Deşeuri de la tratarea chimica a suprafetelor si acoperirea metalelor si a altor
materiale; hidrometalurgie neferoasa
12. Deşeuri de la modelarea, tratarea mecanica si fizica a suprafetelor metalelor si
a materialelor plastice;
13. Deşeuri uleioase şi deşeuri de combustibili lichizi (cu exceptia uleiurilor
comestibile şi a celor din capitolele 05, 12 si 19);
14. Deşeuri de solvenţi organici, agenti de răcire şi carburanţi (cu excepţia 07 si
08);
15. Deşeuri de ambalaje; materiale absorbante, materiale de lustruire, filtrante şi
îmbracăminte de protecţie, nespecificate în altă parte;
32
16. Deşeuri nespecificate în altă parte;
17. Deşeuri din construcţii şi demolări (inclusiv pam`nt excavat din amplasamente
contaminate);
18. Deşeuri din activitaţi de ocrotire a sănătatii umane sau din activitati veterinare
şi/sau cercetări conexe (cu excepţia deşeurilor de la prepararea hranei în bucătării sau
restaurante, care nu provin direct din activitatea de ocrotire a sănătaţii);
19. Deşeuri de la instalaţii de tratare a reziduurilor, de la staţiile de epurare a
apelor uzate şi de la tratarea apelor pentru alimentare cu apa şi uz industrial;
20. Deşeuri municipale şi asimilabile din comert, industrie, instituţii, inclusiv
fracţiuni colectate separat.
În ceea ce priveşte transportul deşeurilor, prin Legea nr. 265/2002 s-au acceptat
amendamentele Convenţiei de la Basel (1989) prvind controlul transportului peste
frontiere al deşeurilor periculoase şI al eliminării acestora. În ceea ce priveşte transportul
deşeurilor pe teritoriul Rom`niei a fost aprobat Ordinul 2/211/118/2004 care
reglementeaza normele juridice în domeniu.
Alte acte normative privind situaţia juridică a deşeurilor sunt :
- H.G. nr. 349/2002 (modificată şI completată prin H.G. nr. 899/2004) privind
gestionarea ambalajelor şI deşeurilor de ambalaje;
- O.U.G nr. 16/2001 priveşte gestionarea deşeurilor reciclabile industriale în
condiţii de protecţie a mediului şI a sănătăţii populaţiei;
- Ordinul nr. 128/2004, prin care se aprobă standardele rom`ne (care adoptă
standardele europene armonizate) ale căror prevederi se referă la ambalaje şI deşeuri de
ambalaje;
- Ordinul nr. 338/2004, prin care s-a aprobat Procedura şI criteriile de autorizare
pentru persoanele juridice în vederea preluării responsabilităţiiprivind realizarea
obiectivelor anuale de valorificare şI reciclare a a deşeurilor de ambalaje;
- H.G. nr. 166/2004 (cu Normele metodologice aprobate prin Ordinul 117/2004)
privind proiectul “Dezvoltarea sistemului de colectare a deşeurilor de ambalaje PET
postconsum în vederea reciclării” ;
- O.U.G. nr. 11/2001 privind unele măsuri pentru achiziţionarea metalelor
neferoase, a aliajelor acestora şI a deşeurilor neferoase reciclabile;
- H.G. nr. 662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate;
- H.G. nr 1057/2001, privind bateriile şi acumulatorii care conţin anumite
substanţe periculoase şI etichetarea lor;
- H.G. nr. 2406/2005 privind gestionarea vehiculelor scoase din uz;
- O.G. nr. 87/2001 (aprobată prin Legea nr. 139/2002 cu modificările şI
completările ulterioare) privind serviciile publice de salubrizare a localităţilor;
- O.G. nr. 21/2002 (aprobată prin Legea nr. 515/2002, cu modificări şI
completări), privind gospodărirea localităţilor urbane şI rurale;
- H.G. nr. 188/2002, pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare
în mediul acvatic a apelor uzate;
- Ordinul nr. 536/1997 al Ministrului Sănătăţii, pentru aprobarea Normelor de
igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;
- Ordinul nr. 219/2002 al Ministrului Sănătăţii şI Familiei pentru aprobarea
Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale şI a
33
Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile
rezulatte din activităţile medicale;
- Legea nr. 98/1994 privind stabilirea şI sancţionarea contravenţiilor la normele
legale de igienă şI sănătate publică cu modificările şI completările ulterioare;
- H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate.
Secţiunea 7
Regimul substanţelor şi preparatelor periculoase
Secţiunea 8
Regimul îngrăşămintelor chimice şi produselor de uz fitosanitar
34
Explozia demografică din ultimul secol a făcut ca producţia agriculturii
tradiţionale să devină insuficientă pentru satisfacerea nevoilor alimentare, context în care
s-a trecut la aşa numita "agricultură chimizată".
S-a ajuns astfel la folosirea pe scară largă a îngrăşămintelor minerale, tratamente
susţinute şi dense împotriva bolilor şi dăunătorilor, ierbicide împotriva buruienilor,
substanţe de creştere hormonală şi desicatori, o gamă multiplă de substanţe care la r`ndul
lor, cuprind un arsenal divers de variante.
Milioane şi zeci de milioane de astfel de tone de substanţe sunt împrăştiate pe
c`mpurile agricole, pe păşuni şi în păduri. Ele se infiltrează în conţinutul intim al
substanţelor vii căreia îi devin componente şi, ca atare, părţi cu roluri fiziologice.
În aceste condiţii au apărut două efecte deosebit de grave:
a) Produsele obţinute sunt schimbate calitativ în sensul că ele cuprind o serie
întreagă de substanţe nespecifice pentru plantele şi alimentele rezultate -
cu repercusiuni asupra sănătăţii şi viitorului genetic al populaţiei;
b) Deteriorarea progresivă a fertilităţii solului, erodarea şi deşertificarea.
Datorită efectelor negative pe care le pot produce asupra sănătăţii umane,
bunurilor şi mediului în general, îngrăşămintele chimice şi produsele de uz fitosanitar
sunt supuse unui regim juridic special. Principala metodă de prevenire a efectelor
negative ale acestor substanţe constă în omologarea lor. Această operaţie are ca scop
autorizarea producerii şi/sau comercializării diverselor produse de acest gen numai dacă
sunt conforme unor norme şi standarde stricte.
Prin produse fitosanitare se înţeleg: pesticidele - substanţe chimice sau
combinaţii de substanţe chimice, cunoscute sub denumirile generice de bactericide,
erbicide, fungicide, insecticide, acaricide şi altele care se utilizează în agricultură şi
silvicultură pentru tratamente fitosanitare ce vizează prevenirea şi combaterea bolilor,
dăunătorilor şi buruienilor în culturile agricole, în plantaţiile pomicole şi viticole, în
păduri, păşuni şi f`neţe, precum şi pentru tratarea materialului semincer, pentru
dezinfecţia, dezinsecţia şi deratizarea spaţiilor de depozitare a produselor agricole precum
şi alte produse de uz fitosanitar ca: produse ce se realizează ca regulatori de creştere şi
fructificare a plantelor, produse pentru tratarea pre şi postrecoltă a fructelor în scopul
prevenirii deteriorării acestora pe timpul transportului sau al depozitării; adjuvanţi la
utilizarea pesticidelor, produse cu efect atractant etc14.
Prin grija Comisiei Interministeriale pentru avizarea pesticidelor şi a altor produce
de uz fitosanitar în Rom`nia o comisie formată din delegaţi ai Ministerelor Agriculturii şi
Alimentaţiei, Mediului, Sănătăţii, precum şi a Resurselor şi Industriei, în anul 1992 a fost
întocmită "lista pesticidelor şi a altor produse de uz fitosanitar în Rom`nia". Pesticidele şi
celelalte produse de uz fitosanitar sunt grupate în zece categorii:
- fungicide şi bactericide;
- insecticide;
- acaricide;
- nematocide şi sterilizanţi ai solului;
- rodenticide, moluscocide şi repelanţi;
- erbicide;
- defolianţi şi desicatori;
14
A se vedea Anexa la Ordonan\a Guvernului nr. 4/1995 privind fabricarea, comercializarea ]i utilizarea
produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, d[un[torilor ]i buruienilor @n agricultur[ ]i
silvicultur[.
35
- feromoni;
- regulatori de creştere:
- produse diverse şi auxiliare.
36
Ordonanţa instituie pe l`ngă aceste condiţii generale, altele speciale diferenţiate pe
grupe de produse, cele clasificate în grupele I şi II de toxicitate fiind supuse regimului
produselor reglementate cu stricteţe, iar cele din grupele a III-a şi a IV-a unor reguli mai
puţin severe.
În ceea ce priveşte regimul de efectuare a tratamentelor de combatere a bolilor,
dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură, în vederea reducerii riscului de
impact asupra sănătăţii oamenilor, animalelor şi mediului, sunt interzise15:
a) aplicarea cu mijloace avio a produselor de uz fitosanitar din grupele I şi a II-a
de toxicitate în agricultură şi silvicultură;
b) aplicarea tratamentelor la plantele melifere, c`t şi la cele care îşi realizează
polenizarea cu ajutorul albinelor, cu produse toxice pentru albine, în perioada înfloritului;
c) tratamente cu produse a căror remanenţă depăşeşte timpul de pauză stabilit
pentru punerea în consum a produselor recoltate;
d) v`nzarea şi punerea în consum a produselor agricole rezultate fără respectarea
timpului de pauză stabilit de autorităţile competente sau cu reziduuri de produse de uz
fitosanitar peste limitele maxime admise;
e) efectuarea de tratamente cu produse fitosanitare interzise în zonele de
protecţie a apelor, de protecţie sanitară şi ecologică, precum şi în alte zone protejate,
stabilite de autorităţile competente;
f) utilizarea oricărui produs fitosanitar în alte cazuri dec`t cele pentru care a fost
omologat;
g) efectuarea de tratamente cu produse ale căror reziduuri se cumulează
peste limitele maxime admise în soluri, în ape, în furaje şi în produsele
agroalimentare.
Autoritatea centrală pentru protecţia mediului împreună cu autorităţile pentru
agricultură, silvicultură, sănătate şi serviciile descentralizate ale acestora în unităţile
administrativ-teritoriale, după caz, supraveghează şi controlează modul de aplicare a
reglementărilor privind îngrăşămintele chimice şi pesticidele.
Secţiunea 9
Asigurarea împotriva radiaţiilor ionizante
37
domeniul militar ş.a.) au determinat creşterea vertiginoasă a riscului de poluare
radioactivă.
Extinderea ariei de folosinţă a energiei nucleare şi a izotopilor a făcut să se
mărească numărul potenţialelor surse de poluare radioactivă şi, implicit, gradul de risc.
Principalele surse de poluare radioactivă sunt: exploziile nucleare, centralele
atomonucleare, armele nucleare, navele cu propulsie nucleară, iradierea medicală,
extracţia, transportul şi prelucrarea minereului radioactiv, deşeurile radioactive etc.
38
a) în vederea eliberării autorizaţiei solicitate;
b) în perioada de valabilitate a autorizaţiei periodic sau inopinat;
c) pe baza notificării titularului autorizaţiei;
d) atunci c`nd ar putea exista instalaţii, materiale, alte surse sau informaţii că
s-ar putea desfăşura activităţi nucleare.
În privinţa personalului expus profesional pericolului de iradiere, pe l`ngă
verificare acestora în vederea acordării permisului mai sus menţionat, măsurile de
protecţie se asigură prin: protecţia individuală care constă într-un ansamblu de măsuri
tehnice, de dotare şi organizatorice, destinate să asigure personalului respectiv cel mult
doza maximă admisă corespunzător; protecţia în zona de lucru constituită din ansamblul
de măsuri tehnice de dotare şi organizare, care în condiţiile normale de funcţionare
trebuie să asigure la locul de muncă, respectarea dozelor maxime admise; norme tehnice,
organizatorice şi administrative de reducere la minimum a posibilităţilor de apariţie a
unor incidente sau accidente nucleare şi limitarea consecinţelor acestora, în raport cu
posibilităţile tehnice actuale; instruirea personalului.
39
Secţiunea 10
Poluarea fonică
40
în vederea prevenirii, limitării sau eliminării emisiilor de poluant, aplicarea de sancţiuni
legale.
Reglementări privind protecţia împotriva poluării sonore se găsesc în Ordinul nr.
125/1996 al ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului privind metodologia de
elaborare a studiului de impact asupra mediului precum şi în Ordinul nr. 536/1997 al
ministrului sănătăţii pentru aprobarea normelor de igienă şi a recomandărilor privind
mediul de viaţă al populaţiei, acesta din urmă stabilind nivelul maxim acustic admis
pentru diferite situaţii.
Cu privire la poluarea fonică produsă de aeronave, Codul aerian - O.G. nr.
29/1997 - în art. 54 menţionează în mod expres acest tip de poluare.
Autoritatea competentă în acest domeniu să introducă limitări şi măsuri
corespunzătoare este Ministerul Transporturilor care în scopul protejării mediului poate
restricţiona (cu anumite excepţii) operarea aeronavelor civile pe aeroporturile din
Rom`nia sau din spaţiul aerian naţional.
Secţiunea 11
Protecţia mediului înconjurător împotriva dezastrelor
41
TITLUL II
42
43
CAPITOLUL I
Principalele Instituţii de protecţie a mediului
Secţiunea 1
Ministerul Mediului şi Gospodării Apelor
44
- Iniţiază, negociază şi semnează contracte de parteneriat public-privat, în
conformitate cu prevederile legale în domeniu;
- Organizează şi exercită, potrivit legii, direct şi prin autoritaţile cu competente în
domeniul protecţiei mediului, controlul privind respectarea legislaţiei, a standardelor de
protecţie a mediului, aplică sancţiunile şi stabileste măsurile corespunzatoare situaţiilor
care contravin reglementărilor legale;
- Iniţiază şi dezvoltă programe de educaţie şi formare a specialiştilor în domeniul
său de activitate;
- Dezvoltă cadrul legal pentru accesul publicului la informaţiile privind calitatea
factorilor de mediu, la elaborarea şi implementarea deciziilor în domeniile sale de
activitate;
- Iniţiază, negociază şi asigură punerea în aplicare a prevederilor tratatelor
internaţionale din sfera sa de competenţa din împuternicirea Guvernului, reprezintă
interesele statului în diferite instituţii şi organisme internaţionale şi dezvolta relaţii de
colaborare cu instituţii şi organizatii internaţionale similare.
Ministrul mediului şi gospodăririi apelor are în subordine 3 secretari de stat şi un
secretar general.
- Secretarii de Stat coordoneaza activitatea in domeniile:
- protecţia mediului;
- gospodărirea apelor;
- integrare europeană, fonduri comunitare şi relaţii internationale.
Personalul necesar desfăşurării activităţilor MMGA este format din funcţionari
publici şi personal contractual.
a) Secretarul de Stat care coordonează activitatea în domeniul protecţiei mediului
(65 de posturi) are în subordine Direcţia Generală pentru Protecţia Mediului, Gestiunea
Deşeurilor şi Substanţelor Chimice Periculoase, care cuprinde:
- Direcţia Gestiunea Deşeurilor şi Substanţelor Chimice Periculoase;
- Direcţia Evaluare Impact, Controlul Poluării şi Managementul Riscului;
- Direcţia Conservarea Diversităţii Biologice şi Biosecuritate;
- Direcţia Elaborarea şi Implementarea Politicilor Economice de Mediu.
b) Secretarul de Stat care coordonează activitatea în domeniul gospodăririi apelor
(65 de posturi) are în subordine:
- Direcţia de Coordonare, Reglementare, Gestionare, Protecţia Ecologica a Apelor
şi Districte Internaţionale;
- Direcţia de Prevenire şi Management a Fenomenelor Periculoase;
- Inspecţia de Stat a Apelor.
c) Secretarul de Stat care coordonează activitatea de integrare europeană, fonduri
comunitare, programe şi proiecte internaţionale în domeniul mediului (70 de posturi) are
în subordine:
- Direcţia de Integrare Europeana;
- Autoritatea de Implementare a Fondurilor Structurale şi de Coeziune pentru
Proiecte de Infrastructura de Mediu;
- Compartimentul de Relaţii Internaţionale.
d) Secretarul general (înalt funcţionar public, numit pe criterii de profesionalism,
în condiţiile legii) are in subordine:
- Direcţia Buget-Finante;
45
- Direcţia Resurse Umane, Salarizare, Învăţăm`nt, Administrativ;
- Direcţia Dezvoltare şi Achizitii Publice;
- Serviciul Juridic şi Contencios.
În organigrama MMGA mai există sub directa coordonare a Ministrului mediului
şi gospodaririi apelor:
- Corpul de control al ministrului;
- Biroul de audit public intern;
- Biroul de informaţii şi relaţii publice;
- Purtătorul de cuvant;
- Consilierul diplomatic;
- Cabinetul propriu şi
- Colegiul ministerului.
În conformitate cu prevederile art. 12 al H.G. nr. 408/2004, MMGA are în
subordine, sub autoritate sau coordonare, după caz, următoarele unitaţi:
A. Unităţile care funcţionează în subordinea MMGA sunt:
- Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului;
- 8 Agenţii Regionale de Protecţie a Mediului;
- 34 de Agenţii de Protecţia Mediului judetene;
- Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunarii”-Tulcea.
B. Unităţile care funcţionează sub autoritatea MMGA sunt:
- Administratia Naţională „Apele Romane”;
- Compania Naţională „Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi
Gospodărire a Apelor” S.A.
C. Unităţile care funcţionează în coordonarea MMGA sunt:
- Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului-
ICIM Bucuresti;
- Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marina „Grigore Antipa”-
INCDM Constanţa;
- Institutul Naţional de Cercetare –Dezvoltare „Delta Dunarii”-INCDDD
Tulcea;
- Administratia Fondului de Mediu.
Conform art. 5(4) al HG nr. 408/2004, activitatea Gărzii Naţionale de Mediu se
află în coordonarea metodologică a Ministrului mediului şi gospodăririi apelor privind
aplicarea strategiilor şi politicilor de mediu.
Structura organizatorică, regulamentele de organizare şi functionare, statele de
funcţii, numărul de posturi şi încadrarea personalului din unităţile bugetare care
funcţionează în subordinea MMGA se aprobă prin Ordin al ministrului mediului şi
gospodăririi apelor, în limita numărului maxim de posturi şi a fondurilor aprobate prin
bugetul de stat.
Ministrul mediului şi gospodăririi apelor numeşte şi eliberează din funcţie
conducătorii unitaţilor subordonate şi unităţilor din coordonarea şi de sub autoritatea
MMGA, în condiţiile legii.
Conducătorii instituţiilor judeţene aflate în subordinea MMGA se numesc şi se
eliberează din funcţie de către ministrul mediului şi gospodăririi apelor, cu avizul
consultativ al prefectului.
46
Secţiunea 2
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului
Secţiunea 3
Agenţiile Regionale de Protecţie a Mediului
47
Cele 8 ARPM-uri sunt :
ARPM Bacău pentru REGIUNEA 1 NORD-EST
ARPM Galaţi pentru REGIUNEA 2 SUD-EST
ARPM Piteşti pentru REGIUNEA 3 SUD-MUNTENIA
ARPM Craiova pentru REGIUNEA 4 SUD-VEST
ARPM Timişoara pentru REGIUNEA 5 VEST
ARPM Cluj-Napoca pentru REGIUNEA 6 NORD-VEST
ARPM Sibiu pentru REGIUNEA 7 CENTRU
ARPM Bucureşti pentru REGIUNEA 8 BUCURE}TI-ILFOV.
ARPM-urile sunt instituţii publice cu personalitate juridică, finanţate de la bugetul
de stat, aflate în subordinea MMGA şi au statul de servicii publice deconcentrate.
ARPM se infiinţează în scopul de a conduce şi sprijini elaborarea şi
implementarea politicilor de dezvoltare regională din punctul de vedere al protecţiei
mediului, de a realiza planificarea de mediu la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, de a
emite acte de reglementare în domeniul protecţiei mediului, de a furniza asistenţă de
specialitate şi de a elabora, revizui şi gestiona proiecte şi programe pentru protecţia
mediului la nivel regional, finanţate din fonduri interne sau externe.
ARPM au ca atribuţii principale:
- În domeniul elaborării şi implementării politicilor regionale de protecţie a
mediului:
- Implementarea legislaţiei şi politicii naţionale de mediu la nivel regional;
- Elaborarea planurilor regionale de actiune pentru protecţia mediului şi a
responsabilităţilor de reglementare, inclusiv pentru activităţile de monitorizare şi control
al conformării, în colaborare cu Agenţiile de Protecţia Mediului judetene, Garda
Naţională de Mediu şi alte autorităţi competente; planurile se elaborează pentru o
perioada de 3 ani şi se evaluează şi actualizează anual;
- În domeniul planificării de mediu:
- Elaborează şi implementează planurile regionale de protecţia mediului
împreună cu toţi factorii interesaţi;
- Elaborează planurile regionale de gestionare a deşeurilor, planurile şi
programele de gestionare a calităţii aerului împreună cu toţi factorii interesaţi, pe care le
supun aprobării ANPM;
- Colaborează şi furnizează asistenţă tehnică de specialitate Agenţiilor de
Dezvoltare Regională;
- Realizează selecţia şi ierarhizarea proiectelor de mediu incluse în Planul
Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului; elaborează propuneri de proiecte şi
programe de mediu în cadrul regiunii în care s-a constituit, în vederea atragerii de fonduri
interne şi externe;
- În domeniul furnizării de asistenţă tehnică de specialitate şi servicii de laborator:
- Acordarea de asistenţă de specialitate, asigurarea de servicii de laborator
şi verificarea rezultatelor analizelor efectuate de Agenţiile de Protecţia Mediului judeţene
din regiunea în care s-a constituit;
- Coordonarea procedurilor de colectare şi raportare a datelor şi furnizarea
datelor obţinute către ANPM;
- Sprijinirea Gărzii Naţionale de Mediu în activităţile de control şi
furnizarea de servicii de laborator şi datele necesare desfăşurarii acestor activităţi;
48
- Organizarea şi gestionarea accesului Agenţiilor de Protecţia Mediului
judetene din regiunea proprie sau din alte regiuni la date şi informatii necesare
desfăşurării activităţii;
- Asigurarea instruirii şi pregătirii personalului din Agenţiile de Protecţia
Mediului judetene din regiunea respectivă;
- În domeniul activităţilor de reglementare:
- Emiterea acordului/acordului integrat de mediu şi autorizaţiei/autorizaţiei
integrate de mediu pentru proiectele şi activităţile care intra în sfera sa de competenţă;
- Participarea în realizarea procedurii de evaluare a mediului pentru
planurile şi programele regionale;
- Analiza calităţii raportului de mediu elaborat de alte unitaţi şi instituţii şi
emiterea avizului de mediu;
- Asigurarea controlului conformării cu condiţiile prevăzute în
autorizaţia/autorizaţia integrată de mediu, în colaborare cu Agenţiile de Protecţia
Mediului judeţene şi Garda Naţională de Mediu.
- În domeniul colaborării cu alte autorităţi şi instituţii publice şi cu societatea
civila:
- Furnizarea de informaţii de mediu autorităţilor şi instituţiilor publice,
conform reglementărilor legale;
- Elaborarea de rapoarte anuale privind starea mediului în regiunea
respectivă şi transmiterea acestora ANPM în vederea elaborării raportului naţional;
- Asigurarea accesului publicului la informaţia de mediu şi participarii
acestuia la luarea deciziilor de mediu la nivelul regiunii respective.
Conducerea ARPM este asigurată de un director executiv, numit prin Ordin al
ministrului mediului şi gospodaririi apelor, la propunerea secretarului de stat pentru
protecţia mediului.
Directorul executiv al ARPM coordonează colaborarea cu Agenţiile de Protecţia
Mediului judeţene din cadrul acelei regiuni de dezvoltare.
Secţiunea 4
Agenţiile de Protecţia Mediului locale (APM)
49
- Stabilirea condiţiilor specifice amplasamentelor şi luarea măsurilor legale
corespunzătoare pentru protecţia, ameliorarea şi refacerea stării de calitate a mediului
acolo unde a fost deteriorat;
- Organizarea şi exercitarea controlului conformării privind modul în care sunt
implementate şi se respectă dispoziţiile legale în vigoare referitoare la: protecţia
atmosferei, protecţia apelor şi ecosistemelor acvatice, protecţia solului, subsolului şi a
ecosistemelor terestre, protecţia naturii, a peisajelor şi habitatelor naturale, conservarea
diversităţii biologice, a florei şi faunei sălbatice, regimul ariilor naturale protejate şi al
monumentelor naturii, protecţia asezărilor umane, regimul substanţelor chimice şi
periculoase şi al gestionării deşeurilor;
- Organizarea şi aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la autorizarea activităţilor
economice şi sociale cu impact asupra mediului, inclusiv procedurile de stabilire a
obligaţiilor de mediu în procesul de privatizare;
- Elaborarea şi publicarea de rapoarte periodice privind starea mediului la nivel
judeţean;
- Cooperarea cu unităţile teritoriale ale Gărzii Naţionale de Mediu, în
conformitate cu responsabilităţile stabilite prin legislaţia în vigoare;
- În cooperare cu serviciile descentralizate ale celorlalte autorităţi de specialitate
ale administraţiei publice centrale, cu autorităţile administraţiei publice locale şi în
parteneriat cu alte instituţii publice locale şi cu sectorul privat:
- Elaborează Planurile locale de Acţiune pentru Protecţia Mediului;
- Colaborează cu ARPM la elaborarea programelor de reducere a emisiilor
de poluanţi în atmosferă în zone şi aglomerări;
- Elaborează şi pun în aplicare strategii locale pentru mediu şi dezvoltare
durabilă, în conformitate cu obiectivele şi recomandările Agendei 21;
- Participă la elaborarea şi punerea în aplicare a planurilor de amenajare a
teritoriului şi a planurilor de urbanism;
- Asistă ARPM în activitatea de identificare a mijloacelor adecvate şi de
susţinere a realizării obiectivelor de dezvoltare a regiunilor defavorizate, precum şi a
celor din programele de dezvoltare regională;
- Participă, potrivit atribuţiilor şi competentelor legale, la elaborarea şi
punerea în aplicare a programelor şi proiectelor în context transfrontieră.
- Susţinerea şi impunerea prin mijloacele prevăzute de lege, în special prin
procedurile de autorizare, a promovării celor mai bune tehnici disponibile, schimbarea
modelelor de producţie şi de consum, în sensul utilizării durabile a resurselor materiale şi
energetice şi al reducerii impactului negativ asupra mediului şi calităţii vietii;
- Colaborarea cu ARPM şi asigurarea sprijinului necesar în elaborarea şi
implementarea politicilor regionale de mediu, a Planului Regional de Acţiune pentru
Protecţia Mediului şi în realizarea atribuţiilor pentru protecţia mediului la nivel regional.
Conducerea APM este asigurată de un Director executiv, Director executiv
adjunct şi un Comitet director cu rol consultativ.
Secţiunea 5
Administraţia Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării” (ARBDD)
50
ARBDD este condusă de un guvernator, funcţie asimilată cu funcţia de
Subsecretar de Stat. ARBDD se află in subordinea MMGA.
ARBDD are ca principale atribuţii asigurarea aplicării legislaţiei specifice şi
managementul Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării”.
51
Secţiunea 6
Administraţia Naţională “Apele Rom`ne” (ANAR) şi Compania Naţională
„Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie” S.A. (INMH)
Secţiunea 7
Institute de cercetare dezvoltare în domeniul mediului şi gospodăririi apelor
Secţiunea 8
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM)
52
- Controlul poluării aerului, apelor şi solului, inclusiv prin utilizarea tehnologiilor
curate;
- Protecţia resurselor naturale;
- Tratarea şi/sau eliminarea deşeurilor periculoase;
- Protecţia şi conservarea biodiversităţii;
- Creşterea educaţiei şi constientizării în domeniul protecţiei mediului.
În mod prioritar, pot fi finanţate proiectele din Planul Naţional de Acţiune pentru
Protecţia Mediului. Proiectele pot face obiectul unor finanţări rambursabile (cu dob`nzi
scăzute şi perioade lungi de graţie) sau nerambursabile.
Administraţia Fondului pentru Mediu este condusă de un director general numit
prin ordin al ministrului mediului şi gospodăririi apelor.
Administraţia Fondului pentru Mediu se finanţează din venituri proprii (p`nă la
3% din fondurile încasate). În acest sens, numărul de posturi poate fi extins în funcţie de
veniturile realizate şi complexitatea activităţilor de finanţare a proiectelor.
53
Secţiunea 9
Garda Naţională de Mediu (GNM)
54
Responsabilităţile GNM şi ale Direcţiei Generale pentru Protecţia Mediului,
Gestiunea Deşeurilor şi Substanţelor Chimice Periculoase, în domeniul strategiilor şi
politicilor de mediu, autorizării, controlului conformării şi controlului poluării mediului
sunt prezentate comparativ în Anexa F a H.G. nr. 603/2004.
Secţiunea 10
Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN)
Secţiunea 11
Comitetul Interministerial pentru coordonarea integrării domeniului protecţiei
mediului în politicile şi strategiile sectoriale la nivel naţional
Secţiunea 12
Principalele atribuţii şi răspunderi ale autorităţilor pentru protecţia mediului, în
sistemul O.U.G. nr. 195/2005
55
a) reactualizează strategia protecţiei mediului, cu respectarea principiilor şi
elementelor strategice prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă;
b) elaborează recomandările şi acţionează pentru integrarea politicilor de mediu în
strategiile şi politicile sectoriale;
c) coordonează activitatea de instruire în domeniul protecţiei mediului;
d) corelează planificarea de mediu cu cea de amenajare a teritoriului şi urbanism
şi stabileşte măsuri de reconstrucţie ecologică;
e) creează sistemul de informare propriu şi stabileşte condiţiile şi termenii care
permit accesul liber la informaţiile privind mediul şi participarea publicului la luarea
deciziilor privind mediul;
f) stabileăte infrastructura pentru informaţia spaţială care serveste scopurilor
politicilor de mediu şi politicilor sau activităţilor care pot avea un impact asupra
mediului;
g) iniţiază proiecte de acte normative, norme tehnice, reglementări şi proceduri
specifice;
h) avizează normele şi reglementările referitoare la activităţi cu impact asupra
mediului, elaborate de alte autorităţi şi controlează aplicarea acestora;
i) organizează sistemul naţional de monitorizare integrată a calităţii mediului,
coordonează activitatea acestuia şi asigură informarea autorităţii centrale pentru sănătate
privind rezultatele monitorizării contaminării radioactive a mediului;
j) creează cadrul instituţional-administrativ pentru identificarea şi promovarea
programelor de cercetare, pentru formarea şi instruirea unui personal calificat pentru
supraveghere, analiză, evaluare şi control al mediului;
k) implementează politicile, strategiile şi reglementările de protecţia mediului prin
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi agenţiile regionale şi judeţene pentru
protecţia mediului;
l) numeşte comisii de experţi pentru evaluarea prejudiciului adus mediului prin
anumite activităţi care implică organisme modificate genetic;
m) asigură, contra cost, consultarea organismelor ştiinţifice şi a experţilor interni
şi externi, după caz;
n) elaborează şi implementează programe şi elaborează materiale educative
privind importanţa protecţiei mediului;
o) urmăreşte, în sfera sa de competenţă, respectarea obligaţiilor asumate prin
convenţiile internaţionale la care Rom`nia este parte;
p) urmăreşte şi analizează aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, întocmeste,
prin intermediul Agenţiei Naţionale de Protecţia Mediului, rapoarte anuale privind starea
mediului;
q) colaborează cu organizaţii şi autorităţi similare din alte ţări şi reprezintă
Guvernul în relaţiile internaţionale în domeniul protecţiei mediului;
r) aplică sancţiuni, prin Garda Naţională de Mediu, pentru nerespectarea
legislaţiei de mediu şi pentru neconformarea la condiţiile impuse prin actele de
reglementare, titularilor activităţilor;
s) colaboreaza cu autorităţile publice şi alte persoane juridice, în scopul diminuării
efectelor negative ale activităţilor economice asupra mediului şi încurajează introducerea
tehnicilor şi tehnologiilor adecvate pentru mediu;
56
t) pune la dispoziţie publicului date privind starea mediului, programele şi politica
de protecţie a mediului;
t) se consultă periodic cu reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale şi cu alti
reprezentanţi ai societăţii civile pentru stabilirea strategiei protecţiei mediului;
u) identifică, în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice, noi instrumente
financiare care favorizează protecţia şi îmbunătăţirea calităţii elementelor de mediu;
v) realizeaza activitatea de inspecţie şi control în domeniul protecţiei mediului
prin Garda Naţională de Mediu;
w) colaborează cu autorităţile publice de protecţie civilă pentru elaborarea
planurilor operative şi pentru executarea în comun a intervenţiilor în caz de poluări sau
accidente ecologice;
x) elaborează Programul Operaţional Sectorial Mediu av`nd responsabilitatea
managementului, implementării şi gestionării asistenţei financiare alocate acestui
program;
y) declară, cu informarea Guvernului, în situaţii speciale constatate pe baza
datelor obţinute din supravegherea mediului, zone de risc înalt de poluare în anumite
regiuni ale ţării şi elaborează, împreună cu alte autoritaţi publice centrale şi locale,
programe speciale pentru înlăturarea riscului survenit în aceste zone. După eliminarea
factorilor de risc înalt de poluare, pe baza noilor date rezultate din supravegherea
evoluţiei stării mediului, zona respectivă este declarată reintrată în normalitate (art. 75).
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, instituţie publică cu personalitate
juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, este organul de specialitate pentru
implementarea politicilor şi legislaţiei în domeniul protecţiei mediului, în subordinea
autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
Structura organizatorică, numărul de personal, atribuţiile şi competenţele Agenţiei
Naţionale pentru Protecţia Mediului sunt stabilite prin hotăr`re a Guvernului, la
propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului (art. 76).
Autorităţile competente pentru protecţia mediului sunt instituţii publice cu
personalitate juridică, finanţate integral de la bugetul de stat (art. 77).
Pentru exercitarea atribuţiilor sale, autoritatea competentă pentru protecţia
mediului solicită informaţiile necesare altor autorităţi publice centrale, autorităţilor
administraţiei publice locale, persoanelor fizice şi juridice (art. 78).
În exercitarea atribuţiilor ce le revin, comisarii regionali, comisarii şefi şi
comisarii Gărzii Naţionale de Mediu, precum şi persoane împuternicite din cadrul
acesteia, au acces, în condiţiile legii, oric`nd şi în orice incintă unde se desfasoară o
activitate generatoare de impact asupra mediului.
Mijloacele de transport şi intervenţie auto şi navale din dotarea autorităţilor
competente pentru protecţia mediului sunt prevăzute cu girofar de culoare albastră şi
avertizare acustică.
Persoana fizică sau juridică prejudiciată ca urmare a exercitării atribuţiilor de
verificare, inspecţie şi control poate depune pl`ngere organelor competente în termen de
15 zile de la constatarea prejudiciului.
În obiectivele, incintele şi zonele cu regim special din domeniul internelor,
justiţiei şi siguranţei naţionale, personalul prevăzut la alin. (1) ale art. 79 are acces numai
în prezenţa personalului specializat al acestora, dupa caz.
57
În obiectivele, incintele şi zonele aparţin`nd structurilor componente ale
sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională controlul se realizează de
către personalul specializat din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi
Internelor, Serviciul Rom`n de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de
Protecţie şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (art. 79).
58
d) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în
managementul calităţii mediului în relatie cu starea de sănătate a populaţiei;
e) colaborează cu autoritatea centrală pentru protecţia mediului în autorizarea
activităţilor prevăzute la art. 24 şi 39 şi la emiterea acordului de import pentru aceste
activităţi;
f) exercită controlul de specialitate în domeniul activităţilor prevăzute de art. 24-
28, şi art. 39 pentru a preveni orice efect advers asupra stării de sănătate a populaţiei, a
lucrătorilor şi a mediului şi transmite autorităţilor competente rezultatele controalelor şi
măsurile adoptate;
g) colaborează cu celelalte autorităţi publice centrale cu reţea sanitară proprie,
pentru cunoaşterea exactă a stării de sănătate a populaţiei şi pentru respectarea normelor
de igiena a mediului din domeniul lor de activitate;
h) colaborează, la nivel central şi local, în asigurarea accesului publicului la
informaţia de sănătate în relaţie cu mediul (art. 82).
Ministerul Apărării Naţionale are următoarele atribuţii:
a) elaborează norme şi instrucţiuni, specifice pentru domeniile sale de activitate,
în concordanţă cu legislaţia privind protecţia mediului;
b) supraveghează respectarea de către personalul Ministerului Apărării Naţionale
a normelor de protecţia mediului pentru activităţile din zonele militare;
c) controlează acţiunile şi aplică sancţiuni pentru încălcarea de către personalul
Ministerului Apărării Naţionale a legislaţiei de protecţia mediului în domeniul militar;
d) asigură realizarea evaluării impactului asupra mediului, a raportului de
amplasament şi, după caz, a raportului de securitate, prin structuri specializate, atestate de
către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, numai pentru proiectele şi
activităţile din zonele militare;
e) asigură informarea autorităţilor competente pentru protecţia mediului cu privire
la rezultatele automonitorizării emisiilor de poluanţi şi a calităţii mediului în zona de
impact, precum şi cu privire la orice poluare accidentală datorată activităţii desfăşurate
(art. 83).
Autorităţile publice centrale în domeniul securităţii naţionale au următoarele
atribuţii şi răspunderi:
a) realizează activitatea de protecţie a mediului prin structuri proprii care
desfasoară acţiuni de control, îndrumare şi coordonare, în scopul păstrării şi menţinerii
echilibrului ecologic în domeniile sale de activitate;
b) elaborează norme şi instrucţiuni specifice, în concordanţă cu respectarea
principiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, în domeniile sale de activitate;
c) supraveghează respectarea de către personalul aflat în subordine a normelor de
protecţie a mediului, pentru activităţile proprii;
d) controlează şi aplică sancţiuni pentru încălcarea de către personalul propriu a
legislaţiei de protecţie a mediului în domeniul său de activitate;
e) asigură evaluarea impactului asupra mediului a obiectivelor şi activităţilor
proprii prin structuri specializate, certificate de către autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului (art. 84).
Autoritatea publică centrală pentru educaţie şi cercetare asigură:
59
a) adaptarea planurilor şi programelor de învăţăm`nt la toate nivelurile, în scopul
însuşirii noţiunilor şi principiilor de protecţie a mediului, pentru conştientizarea,
instruirea şi educaţia în acest domeniu;
b) promovarea tematicilor de studii şi programe de cercetare care răspund
priorităţilor stabilite de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;
c) elaborarea programelor educaţionale în scopul formării unui comportament
responsabil faţă de mediu;
d) elaborarea programelor şi studiilor specifice de cercetare stiinţifică privind
controlul produselor şi procedeelor biotehnologice şi de prevenire, reducere/eliminare a
riscurilor implicate de obţinerea şi utilizarea organismelor modificate genetic prin
tehnicile biotehnologiei moderne;
e) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în
autorizarea activităţilor prevăzute la art. 39, din domeniul său de activitate;
f) exercită controlul de specialitate pentru activităţile prevăzute de art. 39, din
domeniul său de activitate, pentru a preveni orice efect advers asupra stării de sănătate a
populaţiei, a lucrătorilor şi a mediului şi transmite autorităţilor competente rezultatele
controalelor şi măsurile adoptate (art. 85).
Autoritatea publică centrală în domeniile economiei şi comerţului are următoarele
atribuţii:
a) elaboreză politica şi strategiile aplicabile în domeniul propriu de activitate în
conformitate cu legislaţia privind protecţia mediului;
b) elaborează şi aplică la nivel naţional strategia de exploatare a resurselor
minerale, în concordanţă cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă;
c) elaborează politica în domeniul reciclării şi valorificării deşeurilor industriale;
d) dezvoltă şi promovează legislaţia privind protecţia mediului din domeniile
specifice de competenţă;
e) colaborează cu alte autorităţi publice centrale la elaborarea mecanismelor
financiare pentru stimularea utilizării tehnologiilor curate;
f) colaborează la elaborarea şi promovarea normelor care asigura implementarea
cerinţelor privind prevenirea şi controlul integrat al poluării pentru anumite categorii de
activităţi industriale;
g) încurajează introducerea sistemelor de management de mediu şi a etichetei
ecologice;
h) promovează norme şi asigură implementarea acestora în domeniul substanţelor
şi preparatelor periculoase;
i) exercită controlul de specialitate în domeniul activităţilor prevăzute de art. 24-
28 (art. 86).
Autoritatea publică centrală în domeniul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării
rurale are următoarele atribuţii şi răspunderi:
a) asigură protecţia şi conservarea solurilor şi menţinerea patrimoniului funciar;
b) iniţiază proiecte de acte normative privind volumul de masă lemnoasă ce se
recoltează anual din fondul forestier naţional, pe baza avizului autorităţii publice centrale
pentru protecţia mediului, conform legislaţiei în vigoare;
c) asigură autorizarea cultivatorilor de plante superioare modificate genetic;
60
d) aprobă locaţiile şi suprafeţele în care urmează sa fie cultivate plante superioare
modificate genetic, în vederea autorizării de către autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului;
e) colaborează cu autoritatea centrală pentru protecţia mediului în autorizarea şi
controlul activităţilor prevăzute la art. 39;
f) asigură, prin registrul naţional, evidenţa suprafeţelor cultivate şi a cultivatorilor
de plante superioare modificate genetic;
g) aplică principiul coexistenţei culturilor de plante superioare modificate genetic
cu celelalte tipuri de culturi agricole;
h) asigură informarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului asupra
rezultatelor controlului şi măsurile adoptate în domeniul organismelor modificate genetic
(art. 87).
Autoritatea publică centrală în domeniul transporturilor, constructiilor şi
turismului are următoarele atribuţii şi răspunderi:
a) dezvoltă planuri şi programe care materializează politica naţională de
amenajare a teritoriului şi localitatilor, cu respectarea principiilor prezentei ordonanţe de
urgenţă şi a legislaţiei specifice privind evaluarea de mediu a planurilor şi programelor;
b) elaborează şi aplică programe pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, a
transporturilor multimodale şi a transportului combinat, cu respectarea prevederilor
prezentei ordonanţe de urgenţă;
c) asigură controlul gazelor de eşapament;
d) elaborează şi dezvoltă planuri de acţiune şi programe privind îmbunătăţirea,
calităţii şi protecţiei mediului, inclusiv în domeniul zgomotului şi vibraţiilor pentru toate
modurile de transport şi infrastructurile acestora;
e) urmăreşte protejarea patrimoniului natural, inclusiv prin măsuri impuse
unităţilor care desfăşoară activităţi în domeniul turismului şi încurajează aplicarea
principiilor ecoturismului (art. 88).
Autoritatea publică centrală în domeniul administratiei şi internelor are
următoarele atribuţii şi răspunderi:
a) elaborează strategiile în domeniile gospodaririi comunale şi al producerii şi
distributiei energiei termice în conformitate cu legislaţia privind protecţia mediului;
b) elaborează norme şi instrucţiuni specifice, în concordanţă cu respectarea
principiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru domeniile sale de activitate;
c) supraveghează respectarea de către personalul aflat în subordine a normelor de
protecţie a mediului pentru activităţile proprii;
d) aplică sancţiuni pentru încălcarea de către personalul din domeniul internelor a
legislaţiei de protecţie a mediului;
e) sprijină autorităţile competente pentru protecţia mediului în exercitarea
controlului transporturilor de substanţe şi materiale supuse unui regim special, pe baza
normelor avizate de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;
f) participă, potrivit competenţelor, la acţiunile de prevenire, protecţie şi
interventie în caz de accidente ecologice prin Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă
(art. 89).
Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii şi răspunderi:
a) aplică prevederile din planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului, cu
respectarea principiilor prezentei ordonanţe de urgenţă;
61
b) urmăresc respectarea legislaţiei de protecţia mediului de către operatorii
economici care prestează servicii publice de gospodărie comunală;
c) adoptă programe şi proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii localităţilor, cu
respectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă;
d) organizează structuri proprii pentru protecţia mediului, colaborează cu
autorităţile competente pentru protecţia mediului şi le informează asupra activităţii
desfăşurate;
e) promovează o atitudine corespunzătoare a comunităţilor locale în legatură cu
importanţa protecţiei mediului;
f) asigură, prin serviciile publice şi operatorii economici responsabili, luarea
măsurilor de salubrizare a localităţilor, de întreţinere şi gospodărire a spaţiilor verzi, a
pieţelor şi a parcurilor publice;
g) conservă şi protejează spaţiile verzi urbane şi/sau rurale, astfel încat să se
asigure suprafaţa optimă stabilită de reglementările în vigoare, în localităţile în care nu
există posibilitatea asigurării acesteia, conservarea spaţiilor verzi existente este prioritară;
h) supraveghează operatorii economici din subordine pentru prevenirea eliminării
accidentale de poluanţi sau depozitarii necontrolate de deşeuri şi dezvoltarea sistemelor
de colectare a deşeurilor refolosibile;
i) organizează servicii specializate pentru protecţia mediului şi colaborează, în
acest scop, cu autorităţile pentru protecţia mediului (art. 90).
Autoritatea naţională în domeniul sanitar-veterinar şi al siguranţei alimentelor
are următoarele atribuţii şi răspunderi:
a) elaborează, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia
mediului, reglementări în domeniul organismelor modificate genetic, pentru figurarea
unui nivel ridicat al protecţiei vieţii şi sănătatii umane, sănătăţii şi bunăstării animalelor;
b) asigură controlul activităţilor în domeniul sau de activitate şi al trasabilităţii
produselor;
c) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în
stabilirea unor proceduri armonizate, eficiente şi transparente privind evaluarea riscului şi
autorizarea organismelor modificate genetic, precum şi a unor criterii pentru evaluarea
potenţialelor riscuri care rezultă din utilizarea alimentelor şi hranei modificate genetic,
pentru animale;
d) informează autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului asupra
rezultatelor controlului şi măsurile adoptate în domeniul organismelor modificate genetic
(art. 91).
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor are următoarele atribuţii
şi răspunderi:
a) elaborează, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia
mediului, reglementari în domeniul organismelor modificate genetic, pentru asigurarea
unui nivel ridicat al protecţiei vieţii şi sănătăţii umane, sănătăţii şi bunăstării animale,
protecţiei mediului şi intereselor consumatorilor;
b) elaborează, împreună cu autorităţile publice centrale pentru protecţia mediului,
pentru agricultură, silvicultură şi cu autoritatea sanitar veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor, reglementările referitoare la produsele biocide, îngrăşăminte chimice,
produsele de protecţie a plantelor, organismele modificate genetic obţinute prin tehnicile
62
biotehnologiei moderne şi asigură controlul aplicării acestora în domeniul sau de
competenţă;
c) controlează trasabilitatea şi etichetarea organismelor modificate genetic în toate
etapele introducerii lor pe piaţa;
d) asigură controlul activităţilor în domeniul său de activitate şi al trasabilităţii
produselor şi comunică autorităţii centrale pentru protecţia mediului rezultatele
controlului (art. 92).
Poliţia, Jandarmeria, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi Garda
financiara sunt obligate să acorde sprijin, la cerere, reprezentanţilor autorităţilor
competente pentru protecţia mediului în exercitarea atribuţiilor lor (art. 93).
63
64
CAPITOLUL II
SISTEMUL PROCEDURAL AL EVALUăRII şI AUTORIZăRII
ACTIVITăţILOR CU IMPACT ASUPRA MEDIULUI
Secţiunea 1
Privire generală asupra sistemului procedural
65
a) avizul de mediu pentru planuri si programe - act tehnico-juridic emis de
autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirma integrarea aspectelor
privind protecţia mediului în planul sau programul supus adoptarii;
b) avizul pentru stabilirea obligatiilor de mediu - act tehnico-juridic emis de
autoritatea competentă pentru protecţia mediului la: schimbarea titularului unei activităţi
cu impact asupra mediului, vanzarea pachetului majoritar de actiuni, vanzarea de active,
fuziune, divizare, concesionare, dizolvare următa de lichidare, lichidare, încetarea
activităţii, faliment, avand ca scop stabilirea obligatiilor de mediu, ca prevederi ale unui
program pentru conformare, în vederea asumarii acestora de către partile implicate în
situatiile mentionate anterior;
c) avizul de mediu pentru produse de protecţie a plantelor respectiv pentru
autorizarea îngrasamintelor chimice - act tehnico-juridic emis de autoritatea publică
centrală pentru protecţia mediului, necesar în procedura de omologare a produselor de
protecţie a plantelor si respectiv de autorizare a îngrasamintelor chimice;
d) aviz Natura 2000 - act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru
protecţia mediului, care confirma integrarea aspectelor privind protecţia habitatelor
naturale si a speciilor de flora si fauna salbatica în planul sau programul supus adoptarii;
bilanţ de mediu - lucrare elaborata de persoane fizice sau juridice atestate
conform legii, în scopul obtinerii avizului pentru stabilirea obligatiilor de mediu sau a
autorizatiei de mediu, si care contine elementele analizei tehnice prin care se obtin
informatii asupra cauzelor si consecintelor efectelor negative cumulate, anterioare,
prezente si anticipate ale activităţii, în vederea cuantificarii impactului de mediu efectiv
de pe un amplasament; în cazul în care se identifica un impact semnificativ, bilanţul se
completeaza cu un studiu de evaluare a riscului;
cele mai bune tehnici disponibile - stadiul de dezvoltare cel mai avansat si
eficient înregistrat în dezvoltarea unei activităţi si a modurilor de exploatare, care
demonstreaza posibilitatea practica de a constitui referinta pentru stabilirea valorilor
limita de emisie în scopul prevenirii, iar în cazul în care acest fapt nu este posibil, pentru
a reduce în ansamblu emisiile si impactul asupra mediului în intregul sau:
a) tehnicile se refera deopotriva la tehnologia utilizata si modul în care instalatia
este proiectata, construita, întretinuta, exploatata, precum si la scoaterea din functiune a
acesteia si remedierea amplasamentului, potrivit legislatiei în vigoare;
b) disponibile se refera la acele cerinte care au înregistrat un stadiu de dezvoltare
ce permite aplicarea lor în sectorul industrial respectiv, în conditii economice si tehnice
viabile, luandu-se în considerare costurile si beneficiile, indiferent daca aceste tehnici
sunt sau nu utilizate ori realizate la nivel national, cu conditia ca aceste tehnici sa fie
accesibile operatorului;
c) cele mai bune - se refera la cele mai eficiente tehnici pentru atingerea în
ansamblu a unui nivel ridicat de protecţie a mediului în intregul sau;
evaluare de mediu - elaborarea raportului de mediu, consultarea publicului si a
autoritarilor publice interesate de efectele implementarii planurilor si programelor, luarea
în considerare a raportului de mediu si a rezultatelor acestor consultari în procesul
decizional si asigurarea informarii asupra deciziei luate;
evaluarea impactului asupra mediului - proces menit sa identifice, sa descrie si
sa stabileasca, în functie de fiecare caz si în conformitate cu legislaţia în vigoare, efectele
66
directe si indirecte, sinergice, cumulative, principale si secundare ale unui proiect asupra
sănătăţii oamenilor si a mediului;
evaluarea riscului - lucrare elaborata de persoane fizice sau juridice atestate
conform legii, prin care se realizeaza analiza probabilitatii si gravitatii principalelor
componente ale impactului asupra mediului si se stabileste necesitatea masurilor de
prevenire, interventie si/sau remediere;
instalatie - orice unitate tehnica stationara, în care se desfasoara una sau mai multe
activităţi prevăzute în anexa nr. 1, precum si orice alta activitate direct legata tehnic de
activităţile desfasurate pe acel amplasament, care pot genera emisii si poluare;
instalatie existenta - orice instalatie aflata în functiune, autorizata sau supusa
procedurii de autorizare de către autoritatea competentă înainte de data de 30 octombrie
1999 inclusiv, cu conditia de a fi fost pusa în functiune în termen de cel mult un an de la
aceasta data;
instalatie noua - orice instalatie pusa în functiune si autorizata sau supusa
procedurii de autorizare de către autoritatea competentă dupa data de 30 octombrie 1999;
modificarea în exploatare - o schimbare în ceea ce priveste tipul sau
functionarea instalatiei ori o extindere a acesteia, care poate avea efecte asupra mediului;
modificarea substantiala - o schimbare în exploatare care, din punctul de vedere
al autorităţii competente, poate avea efecte negative semnificative asupra sănătăţii
populaţiei sau mediului. În sensul acestei definitii, orice modificare în exploatare sau
extindere a exploatarii este considerata modificare substantiala daca modificarea ori
extinderea, prin ea însasi, duce la atingerea valorilor de prag prevăzute în anexa nr. 1,
dupa caz;
operator - orice persoana fizica sau juridica care opereaza ori detine controlul
instalatiei, asa cum este prevăzut în legislaţia naţională, sau care a fost investita cu putere
economica decisiva asupra functionarii tehnice a instalatiei;
poluare - introducerea directa sau indirecta, ca rezultat al activităţii umane, de
substante, vibratii, caldura, zgomot în aer, apa ori sol, susceptibile sa aduca prejudicii
sănătăţii umane sau calitatii mediului, sa determine deteriorarea bunurilor materiale sau
sa afecteze ori sa impiedice utilizarea în scop recreativ a mediului si/sau alte utilizari ale
acestuia în sensul prevederilor legislatiei în vigoare;
public - una ori mai multe persoane fizice sau juridice si, potrivit legislatiei ori
practicii nationale, asociatiile, organizatiile sau gruparile acestora;
public interesat - publicul afectat sau posibil a fi afectat ori care are un înteres în
luarea unei decizii privind emiterea sau reactualizarea unei autorizatii ori a conditiilor
unei autorizatii; în acceptiunea acestei definitii, organizatiile neguvernamentale în
domeniul protecţiei mediului, care îndeplinesc conditiile cerute de legislaţia naţională,
sunt considerate public interesat;
plan de actiuni - plan de masuri cuprinzand etapele care trebuie parcurse în
intervale de timp precizate prin prevederile autorizatiei integrate de mediu de către
titularul activităţii sub controlul autorităţii competente pentru protecţia mediului în scopul
respectarii prevederilor legale referitoare la prevenirea si controlul integrat al poluarii;
planul de actiune face parte integranta din autorizatia integranta de mediu;
program pentru conformare - plan de masuri cuprinzand etapele care trebuie
parcurse în intervale de timp precizate prin prevederile autorizatiei de mediu sau avizului
pentru stabilirea obligatiilor de mediu de către titularul activităţii, sub controlul autorităţii
67
competente pentru protecţia mediului, în scopul respectarii prevederilor legale privind
protecţia mediului; programul pentru conformare face parte integranta din autorizatia de
mediu sau din avizul pentru stabilirea obligatiilor de mediu;
raport de mediu - parte a documentatiei planurilor sau programelor, care
identifica, descrie si evalueaza efectele posibile semnificative asupra mediului, ale
aplicarii acestora si alternativele sale rationale, luand în considerare obiectivele si aria
geografica aferenta, conform legislatiei în vigoare;
standardul de calitate a mediului - totalitatea cerintelor care trebuie respectate
la un moment dat de mediu ca un întreg, considerat în ansamblul sau, sau de către o parte
a acestuia, în conditiile stabilite de legislaţia în vigoare;
Secţiunea 2
Mijloacele procedurale de constatare a conformităţii activităţilor cu dispoziţiile
legale
68
- sol, apă, aer, climă şi peisaj;
- bunuri materiale şi patrimoniu cultural;
- interacţiunea dintre factorii menţionaţi anterior.
Totodată, evaluarea impactului asupra mediului urmăreşte stabilirea măsurilor de
reducere sau de evitare a impactului negativ al proiectului asupra factorilor enumeraţi mai
sus şi determină decizia de realizare sau de normalizare a proiectului pe amplasamentul
ales (evaluarea impactului asupra mediului se efectuează în faza de pregătire a
documentaţiei care fundamentează fezabilitatea proiectului).
Evaluarea impactului asupra mediului se realizează în etape: - etapa de încadrare a
proiectului în procedura de evaluare a impactului asupra mediului;
- etapa de definire a domeniului evaluării şi de realizare a raportului privind
studiul de evaluare a impactului asupra mediului;
- etapa de analiză a calităţii raportului la studiul de evaluare a impactului asupra
emdiului.
Pentru proiectele supuse evaluării impactului asupra mediului titularului de
proiect i se solicită următoarele informaţii:
1. descrierea proiectului, incluz`nd, mai ales: a) descrierea caracteristicilor fizice
ale întregului proiect şi a cerinţelor de amenajare a terenului în timpul fazelor de
construcţie şi funcţionare; b) descrierea principalelor caracteristici ale proceselor de
producţie, de exemplu natura şi calitatea materialelor utilizate; c) estimarea pe tipuri şi
cantităţi, a deşeurilor preconizate şi a emisiilor (poluare în apă, aer şi sol, zgomot,
vibraţii, lumină, căldură, radiaţii etc) rezultate din funcţionarea proiectului propus.
2. rezumatul principalelor variante studiate şi indicarea principalelor motive
pentru alegerea finală, lu`nd în considerare efectele asupra mediului;
3. descrierea aspectelor de mediu probabil afectate în mod semnificativ prin
proiectul propus în special a populaţiei, faunei, florei, solului, apei, aerului, factorilor
climatici, bunurilor materiale, inclusiv patrimoniul arhitectural şi arheologic, peisajul şi
interconexiunile dintre aceşti factori;
4. descrierea (care trebuie să acopere efectele directe şi indirecte, secundare,
cumulative, pe termen scurt, mediu şi lung, permanente şi temporare, pozitive şi negative
asupra mediului) efectelor semnificative prealabile ale proiectului propus asupra mediului
rezult`nd din: a) existenţa proiectului; b) utilizarea resurselor naturale; c) emisiile de
poluanţi, zgomote şi eliminarea deşeurilor: şi descrierea metodelor de prognoză utilizate
în evaluarea efectelor asupra mediului.
5. descrierea măsurilor preconizate pentru prevenirea, reducerea şi, unde este
posibil, compensarea oricăror efecte adverse semnificative asupra mediului.
6. un rezumat care nu are caracter tehnic al informaţiilor furnizate la punctele
precedente
7. indicarea dificultăţilor (deficienţe tehnice sau lipsa de Know-how) înt`mpinate
de titularul proiectului în prezentarea informaţiei solicitate.
Procedura de emiterea acordului de mediu pe baza evaluării impactului asupra
mediului este condusă de autorităţile competente pentru protecţia mediului, cu
participarea autorităţilor publice centrale sau locale, după caz, care au atribuţii şi
răspunderi specifice în domeniul protecţiei mediului. Participarea acestor autorităţi la
emiterea acordului de mediu se realizează în cadrul unui colectiv de analiză tehnică
constituit la nivel central prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru
69
protecţia mediului şi la nivelul fiecărui judeţ, şi al municipiului Bucureşti (inclusiv în
cazul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei, Delta Dunării) prin ordin semnat de prefect şi
de preşedintele consiliului judeţean.
Autorităţile competente pentru protecţia mediului analizează proiectele publice
sau private20 supuse evaluării impactului asupra mediului astfel: - pentru proiectele
publice sau private prevăzute în anexa 2 trebuie stabilită necesitatea efectuării evaluării
impactului asupra mediului.
Odată cu solicitarea de emitere a acordului de mediu se depune şi memoriul de
prezentare a proiectului propus care cuprinde: - descrierea şi caracteristicile
amplasamentului ales;
- descrierea şi caracteristicile proiectului şi ale activităţii la punerea în funcţiune a
proiectului: mărime, tehnologii şi materiale folosite, utilizarea resurselor naturale,
utilizarea sau producerea substanţelor chimice periculoase, generarea, utilizarea şi
prelucrarea deşeurilor şi a altor substanţe denumire, emisii poluante, inclusiv zgomotul,
interacţiunea posibilă cu activităţi existente, probabilitatea producerii accidentelor de
mediu şi prevenirea acestora.
După stabilirea obligativităţii evaluării impactului asupra mediului pentru un
proiect se trece la etapa de definire a domeniului evaluării impactului asupra mediului
scop în care autoritatea competentă pentru protecţia mediului pregăteşte şi transmite
titularului de proiect un îndrumar referitor la problemele de mediu care trebuie tratate în
evaluarea de impact şi la gradul de extindere al acestora. La elaborarea acestui îndrumar
autoritatea competentă pentru protecţia mediului consultă titularul de proiect şi celelalte
autorităţi publice implicate în procedura de emitere a acordului de mediu pentru proiectul
respectiv. Oricare dintre autorităţile publice implicate în procedura de emitere a acordului
de mediu care deţin informaţii relevante pentru evaluarea efectelor directe şi indirecte ale
proiectului are obligaţia să pună aceste informaţii la dispoziţia titularului de proiect.
Pe baza acestui îndrumar se realizează efectuarea studiului de evaluare a
impactului asupra mediului prin agenţi economici specializaţi, persoane fizice sau
juridice independente de titularul proiectului (atestaţi conform legii).
Rezultatele studiului de evaluare a impactului asupra mediului sunt prezentate în
raportul care se înaintează autorităţii competente pentru protecţia mediului. Raportul la
studiul de evaluare este supus comentariilor publicului (ale cărui observaţii pertinente
sunt luate în considerare pe tot parcursul evaluării impactului asupra mediului) şi analizei
realizate de autoritatea competentă pentru protecţia mediului împreună cu colectivul de
20
Hot[r`rea - conform art.5 (modificat prin Hot. nr. 1705/2004) - nu se aplic[: a) proiectelor destinate
apararii nationale; b) proiectelor ale caror detalii sunt adoptate printr-un act normativ specific, daca
cerintele prezentei hotarari, inclusiv cele referitoare la furnizarea informatiei, sunt indeplinite in procesul
legislativ respectiv. (2) Autoritatea public[ central[ pentru protec\ia mediului poate excepta de la evaluarea
impactului asupra mediului anumite proiecte sau parti ale acestora, in cazuri exceptionale, precum
asigurarea ordinii publice sau sigurantei nationale; exceptarea se acorda pe baza solicitarii motivate a
autorit[\ii publice care initiaza proiectul, cu indeplinirea urm[toarelor conditii:
a) sa aplice o alta metoda de evaluare corespunzatoare si sa aduca la cunostinta publicului informatiile
astfel dobandite;
b) sa informeze publicul interesat despre exceptia procedurala si motivele care au dus la aceasta.
(3) Decizia de exceptare este comunicata titularului de proiect, dupa indeplinirea conditiilor prev[zute la
alin. (2).
70
analiză tehnică. În urma analizei raportului se ia decizia de acceptare sau de refacere a
raportului şi de emitere, respectiv de respingere motivată a emiterii acordului de mediu.
Autorităţile competente pentru protecţia mediului aduc la cunoştinţa publicului
orice solicitare de acord de mediu pentru proiecte supuse evaluării impactului asupra
emdiului, într-un interval de timp care să permită publicului exprimarea opiniilor înaintea
deciziei de emitere a acordului de mediu. Procedura de informare şi participare a
publicului la evaluarea impactului asupra mediului este coordonată de autorităţile
competente pentru protecţia mediului şi include următoarele aspecte:
a) identificarea publicului interesat;
b) specificarea locului unde pot fi consultate informaţiile disponibile;
c) specificarea modalităţii de informare a publicului prin: afişe într-o anumită
zonă teritorială, publicăţii în presa locală, organizarea unor expoziţii cu planuri, schiţe,
tabele, grafice, modele referitoare la proiectul respectiv;
d) determinarea modalităţii de consultare a publicului (informări scrise sau
dezbateri publice);
e) fixarea unui interval limită corespunzător pentru diferite etape ale procedurii,
cu scopul de a asigura luarea deciziei într-o perioadă rezonabilă.
Pentru anumite proiecte publice sau private, autorităţile competente pentru
protecţia mediului fac publică decizia de emitere sau de respingere a solicitării de emitere
a acordului de mediu se pun la dispoziţia publicului următoarele informaţii:
a) conţinutul acordului şi orice condiţii prevăzute în acesta, cu excepţia celor care
afectează confidenţialitatea informaţiilor stabilită pentru a proteja un interes legitim;
b) principalele motivaţii şi consideraţii pe care se bazează această decizie;
c) descrierea principalelor măsuri pentru prevenirea, reducerea şi, dacă este
posibil, eliminarea efectelor adverse.
71
Titularul activităţii are obligatia de a informa autorităţile publice teritoriale
competente pentru protecţia mediului cu privire la rezultatele automonitorizarii emisiilor
de poluanti reglementati, precum si cu privire la accidente sau pericole de accidente.
Autorizatia de mediu este valabila 5 ani, iar autorizatia integrata de mediu este
valabila 10 ani. Prin exceptie, autorizatiile de mediu si autorizatiile integrate de mediu
emise cu program pentru conformare, respectiv cu plan de actiuni sunt valabile pe toata
perioada derularii programului/planului. Perioada de valabilitate a autorizatiei/autorizatiei
integrate de mediu nu poate depasi ultimul termen scadent al programului pentru
conformare, respectiv al planului de actiuni.
Avizul de mediu pentru stabilirea obligatiilor de mediu, acordul de mediu si
autorizatia de mediu se revizuiesc daca apar elemente noi cu impact asupra mediului,
necunoscute la data emiterii. In acest caz se poate cere si refacerea evaluarii impactului
asupra mediului si/sau a bilanţului de mediu.
Autorizatia integrata de mediu se revizuieste in conditiile prevăzute de legislaţia
specifică privind prevenirea si controlul integrat al poluarii.
Acordul de mediu si autorizatia/autorizatia integrata de mediu se suspenda de
către autoritatea competentă pentru protecţia mediului care a emis actul de reglementare,
pentru nerespectarea prevederilor acestora sau ale programelor pentru
conformare/planurilor de actiuni, dupa o notificare prealabila prin care se poate acorda un
termen de cel mult 30 de zile pentru indeplinirea obligatiilor. Suspendarea se mentine
pana la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni. Pe perioada suspendarii,
desfasurarea proiectului sau activităţii este interzisa.
In cazul in care nu s-au indeplinit conditiile stabilite prin actul de suspendare,
autoritatea competentă pentru protecţia mediului dispune, dupa expirarea termenului de
suspendare, anularea acordului de mediu sau autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu,
dupa caz.
Dispozitiile de suspendare si, implicit, de incetare a desfasurarii proiectului sau
activităţii sunt executorii de drept.
Litigiile generate de emiterea, revizuirea, suspendarea sau anularea actelor de
reglementare se solutioneaza de instantele de contencios administrativ competente.
Autoritatea competentă pentru protecţia mediului, impreuna cu celelalte autorităţi
ale administratiei publice centrale si locale, dupa caz, asigura informarea, participarea
publicului la deciziile privind activităţi specifice si accesul la justitie, in conformitate cu
prevederile Conventiei privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea
deciziei si accesul la justitie in probleme de mediu, semnata la Aarhus la 25 iunie 1998,
ratificata prin Legea nr. 86/2000.
Consultarea publicului este obligatorie in cazul procedurilor de emitere a actelor
de reglementare. Organizatiile neguvernamentale care promoveaza protecţia mediului au
drept la actiune in justitie in probleme de mediu.
Situaţia autorizaţiei integrate de mediu este reglementă de O.U.G. nr. 152/2005.
Conform art. 5, documentatia pentru solicitarea autorizatiei integrate de mediu contine
următoarele:
a) descrierea instalatiei si activităţile desfasurate;
b) prezentarea materiilor prime si auxiliare, a altor substante, a tipului de energie
utilizata sau generata de instalatie;
c) descrierea surselor de emisie din instalatie;
72
d) descrierea conditiilor amplasamentului instalatiei;
e) indicarea naturii si a cantitatilor de emisii care pot fi evacuate din instalatie in
fiecare factor de mediu, precum si identificarea efectelor semnificative ale acestor emisii
asupra mediului;
f) descrierea tehnologiei propuse si a altor tehnici pentru prevenirea sau, daca nu
este posibil, reducerea emisiilor din instalatie;
g) masuri pentru prevenirea producerii deseurilor ca urmare a functionarii
instalatiei si valorificarea acestora, dupa caz;
h) descrierea masurilor planificate pentru respectarea principiilor generale;
i) descrierea masurilor planificate pentru monitorizarea emisiilor in mediu;
j) descrierea principalelor alternative analizate de operator.
Documentatia pentru solicitarea emiterii autorizatiei integrate de mediu trebuie sa
cuprinda, de asemenea, rezumatul netehnic al detaliilor prevăzute la art. 5, alin. (1).
Documentatia pentru solicitarea emiterii autorizatiei integrate de mediu poate
contine informatii rezultate din evaluarea impactului asupra mediului intocmita anterior,
raportul de securitate, precum si informatii furnizate ca raspuns la alte cerinte legale si
care corespund uneia dintre prevederile art. 5.
Operatorul are obligatia de a solicita si de a obtine de la autoritatea competentă
autorizatia integrata de mediu pentru activităţile prevăzute in anexa nr. 1.
Exploatarea instalatiei se poate efectua numai in baza autorizatiei integrate de
mediu, emisa in conditiile prevăzute de O.U.G nr. 152/2005, aprobată şI modificată prin
Legea nr. 84/2006.
Orice instalatie noua este pusa in functiune numai dupa obtinerea autorizatiei
integrate de mediu, emisa potrivit O.U.G. nr. 152/2005, respectandu-se exceptiile
prevăzute de legislaţia naţională in vigoare din domeniul limitarii emisiilor anumitor
poluanti in aer, provenite din instalatii mari de ardere.
Conform art. 9 din ordonanţă, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 84/2006,
autorizatia integrata de mediu este emisa de autoritatea competentă in conditiile
prevăzute la art. 3 si 18 din ordonanţă, in scopul asigurarii unui nivel ridicat de protecţie a
mediului in intregul sau, cu respectarea reglementarilor privind calitatea aerului, apei si a
solului.
La aplicarea procedurii de autorizare integrata de mediu, pentru instalatii noi sau
pentru modificari substantiale, se iau in considerare orice informatii, concluzii sau decizii
relevante rezultate ca urmare a aplicarii prevederilor legislatiei nationale in domeniul
evaluarii impactului asupra mediului.
Autorizatia integrata de mediu cuprinde valorile limita de emisie pentru poluanti,
in special pentru cei prevăzuti in anexa nr. 2, care pot fi emisi in cantitati semnificative,
ca rezultat al functionarii instalatiei, luandu-se in considerare natura lor, precum si
potentialul de transfer al poluarii dintr-un mediu in altul, respectiv: apa, aer, sol.
Autorizatia integrata de mediu poate cuprinde si cerinte specifice in scopul
asigurarii protecţiei solului si a apei subterane, precum si masuri suplimentare cu privire
la managementul deseurilor generate de instalatie.
Valorile limita de emisie prevăzute la alin. (3) pot fi suplimentate ori inlocuite
prin parametri echivalenti ori masuri tehnice.
73
Pentru instalatiile in care se desfasoara activităţile prevăzute in anexa nr. 1 la pct.
6.6, valorile limita de emisie prevăzute la art. 10, alin. (3)-(5) iau in considerare aspectele
practice caracteristice acestei categorii de instalatii.
Pentru instalatiile in care se desfasoara activităţi aflate sub incidenta reglementarilor
privind comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera, autorizatia
integrata de mediu nu stabileste valori limita de emisie pentru emisiile directe ale acestor
gaze, cu exceptia cazului in care este necesara evitarea producerii unei poluari
semnificative la nivel local.
In situatiile prevăzute la art. 10, alin. (1), autorizatiile integrate de mediu nu
includ cerinte referitoare la utilizarea eficienta a energiei pentru unitati de ardere sau
orice alte unitati care emit dioxid de carbon pe amplasament.
Daca este necesar, autoritatea competentă revizuieste autorizatia integrata de
mediu, potrivit prevederilor alin. (2).
Prevederile art. 10 alin. (1)-(3) nu se aplica instalatiilor care fac obiectul
excluderii temporare de la comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de
sera.
Stabilirea valorilor limita de emisie si a parametrilor echivalenti, precum si a
masurilor tehnice prevăzute la art. 9 alin. (3)-(6) si art. 10 se bazeaza pe cele mai bune
tehnici disponibile, fara a recomanda folosirea unei tehnici sau tehnologii specifice, dar
luandu-se in considerare:
a) caracteristicile tehnice ale instalatiei;
b) amplasarea geografica;
c) conditiile locale de mediu.
Autorizatia integrata de mediu contine prevederi pentru limitarea efectelor
poluarii la lunga distanta sau transfrontiera si asigurarea unui nivel inalt de protecţie a
mediului in intregul sau.
Autorizatia integrata de mediu contine cerinte de monitorizare corespunzatoare,
frecventa si metodologia specifică de masurare, proceduri de evaluare si obligatii privind
furnizarea către autoritatea competentă a datelor solicitate pentru verificarea conformarii
functionarii instalatiei cu cerintele prevăzute de autorizatie.
Pentru instalatiile care desfasoara activităţi prevăzute in anexa nr. 1 pct. 6.6,
masurile prevăzute la alin. (1) se aplica luandu-se in considerare rezultatele analizei cost-
beneficiu.
Autorizatia integrata de mediu (conform art. 13 din ordonanţă) contine masuri
referitoare la alte conditii de exploatare decat cele normale, in scopul prevenirii riscurilor
de poluare a mediului, in următoarele situatii:
a) pornire;
b) pierderi datorate functionarii necorespunzatoare;
c) intrerupere temporara a functionarii;
d) incetare definitiva a functionarii.
Autorizatia integrata de mediu contine, dupa caz, derogari temporare de la
prevederile art. 9 daca printr-un plan de reabilitare aprobat de autoritatea competentă se
realizeaza reducerea poluarii si, in cel mult 6 luni, se asigura respectarea valorilor limita
de emisie. Pentru instalatiile prevăzute in anexa nr. 5 dispozitiile alin. (1) se aplica numai
dupa expirarea perioadei de tranzitie.
74
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului poate impune, dupa caz,
pentru anumite categorii de instalatii, cerinte speciale, stabilite prin reguli general
obligatorii, fara a mai fi necesara includerea acestora in autorizatiile integrate de mediu,
in conditiile garantarii unei abordari integrate si asigurarii unui nivel echivalent de
protecţie a mediului in intregul sau (art. 16 din ordonanţă, modificat prin legea nr.
84/2006 ).
Autoritatea competentă emite autorizatii integrate de mediu, le revizuieste si
actualizeaza conditiile prevăzute de acestea.
Autoritatea competentă impune operatorului, prin autorizatia integrata de mediu
sau, dupa caz, prin revizuirea acesteia ori prin actualizarea conditiilor din autorizatie, ca,
nu mai tarziu de 30 octombrie 2007, exploatarea instalatiilor existente sa se realizeze
potrivit prevederilor art. 3, 7, 9-16, 20, art. 24 alin. (1) si (2), art. 25 si art. 32 alin. (1).
In procedura de autorizare integrata de mediu autorităţile competente urmaresc
aplicarea prevederilor art. 1, 2, 21, art. 22 alin. (2), art. 23, art. 24 alin. (3), art. 26, 27, 28-
30, art. 31 alin. (1), art. 32 alin. (2)-(4).
Autoritatea competentă impune operatorilor, prin autorizatia integrata de mediu
sau, dupa caz, prin revizuirea acesteia ori prin actualizarea conditiilor din autorizatie, ca
exploatarea instalatiilor existente prevăzute in anexa nr. 5 sa se realizeze potrivit
prevederilor art. 3, 7, 9-16, 20, art. 24 alin. (1) si (2), art. 25 si art. 32 alin. (1), nu mai
tarziu de data indicata in aceasta anexa pentru fiecare instalatie.
Daca in cursul procesului de autorizare integrata de mediu a instalatiilor existente,
dupa evaluarea conditiilor, rezulta ca instalatiile nu pot respecta cerintele din prezenta
ordonanta de urgenţă, operatorul are obligatia sa intocmeasca un plan de actiuni astfel
incat conformarea sa se realizeze cel mai tarziu la termenele prevăzute la art. 18.
Proiectul acestui plan de actiuni se negociaza cu autoritatea competentă, iar dupa
aprobare devine obligatoriu.
Nerespectarea termenelor si masurilor cuprinse in planul de actiuni atrage
suspendarea autorizatiei integrate de mediu in conditiile prevăzute de legislaţia in
vigoare.
Acolo unde standardele de calitate a mediului impun conditii mai restrictive decat
cele care pot fi atinse prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile, autoritatea
competentă impune in autorizatia integrata de mediu masuri suplimentare, fara a afecta
alte masuri care se aplica pentru conformarea cu standardele de calitate a mediului.
Autoritatea competentă urmareste si se informeaza cu privire la dezvoltarea celor
mai bune tehnici disponibile.
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului adopta prin ordin valorile
limita de emisie stabilite la nivel comunitar, pentru:
a) instalatiile in care se desfasoara activităţi prevăzute in anexa nr. 1, cu exceptia
depozitelor de deseuri incadrate la pct. 5.1 si 5.4;
b) substantele poluante prevăzute in anexa nr. 2, pentru care, pe baza schimbului
de informatii prevăzut la art. 28-30, a fost identificata necesitatea unei actiuni la nivel
comunitar.
In absenta unor valori limita de emisie stabilite potrivit alin. (1) se utilizeaza cel
putin valorile limita de emisie prevăzute de alte reglementari.
75
Cerintele tehnice aplicabile depozitelor de deseuri prevăzute la pct. 5.1 si 5.4 din
anexa nr. 1, stabilite la nivel comunitar, se adopta de autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului prin ordin al ministrului mediului si gospodaririi apelor.
In cazul in care autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului constata ca
exploatarea unei instalatii poate avea efecte negative semnificative asupra mediului unui
alt stat sau daca un alt stat posibil a fi afectat semnificativ solicita, aceasta transmite, in
cadrul relatiilor bilaterale, către autoritatea competentă a statului respectiv orice
informatie disponibila solicitata, potrivit prevederilor anexei nr. 4, in acelasi timp cu
informarea propriilor cetateni.
Aceste informatii sunt utilizate in cadrul consultarilor necesare dintre cele doua
state, pe baza de reciprocitate si in conditii de echivalenta.
In contextul relatiilor bilaterale, ambele state trebuie sa se asigure ca in cazurile
prevăzute la alin. (1) solicitarile de emitere a autorizatiei integrate de mediu sunt, de
asemenea, disponibile, pentru o perioada corespunzatoare de timp, publicului statului
posibil a fi afectat, astfel incat sa ii permita exercitarea dreptului de a transmite
comentarii inainte de luarea deciziei.
Rezultatele oricaror consultari organizate in conditiile alin. (1)-(3) sunt luate in
considerare de către autoritatea competentă in vederea adoptarii deciziei cu privire la
emiterea autorizatiei integrate de mediu.
Autoritatea competentă are obligatia de a informa statul ori statele care au fost
consultate potrivit dispozitiilor prevăzute la alin. (1) si (2) cu privire la decizia adoptata
referitoare la solicitarea emiterii autorizatiei integrate de mediu si ii/le transmite
informatiile prevăzute la art. 33.
In situatia de stat afectat sau potential afectat autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului pune la dispozitie propriului public interesat informatiile primite in
cadrul relatiilor bilaterale, intr-o maniera corespunzatoare.
Operatorul respecta conditiile din autorizatia integrata de mediu in modul de
exploatare a instalatiei.
Operatorul informeaza cu regularitate autoritatea competentă cu privire la
rezultatele monitorizarii emisiilor si, in termenul cel mai scurt, cu privire la producerea
oricarui incident sau accident care afecteaza semnificativ mediul.
Operatorul asigura reprezentantilor autorităţii competente intreaga asistenta
necesara pentru a le permite sa desfasoare orice inspectie a instalatiei, prelevare de probe,
culegerea oricaror informatii necesare pentru indeplinirea atribuţiilor de serviciu.
În ceea ce priveşte revizuirea autorizaţiei integrate de mediu, autoritatea
competentă evalueaza periodic conditiile din autorizatia integrata de mediu si, acolo unde
este necesar, le revizuieste. Revizuirea autorizatiei integrate de mediu este obligatorie in
toate situatiile in care:
a) poluarea produsa de instalatie este semnificativa incat necesita revizuirea
valorilor limita de emisie sau includerea de noi astfel de valori in autorizatia integrata de
mediu;
b) schimbarile substantiale ale celor mai bune tehnici disponibile fac posibila
reducerea semnificativa a emisiilor fara a presupune costuri excesive;
c) siguranta in exploatare a proceselor sau activităţilor impune utilizarea altor
tehnici;
d) prevederile unor noi reglementari legale o impun.
76
Dacă operatoruldeoreşte să realizeze modificări în exploatarea instalaţiei, acesta
trebuie, conform art. 26 din ordonanţă (modificat prin Legea nr. 84/2006), să înştiinţeze
autoritatea competentă care revizuieşte autorizaţia integrată de mediu sau condiţiile
acesteia.
În privinţa accesului publicului la informaţie, autoritatea competentă ia masuri
pentru ca publicului interesat sa i se asigure posibilitatea de a participa, din timp si in
mod efectiv, la procedura pentru:
a) emiterea autorizatiei integrate de mediu pentru instalatii noi;
b) emiterea autorizatiei integrate de mediu pentru orice modificare substantiala in
exploatarea instalatiei;
c) revizuirea autorizatiei integrate de mediu sau actualizarea conditiilor unei autorizatii
integrate de mediu, potrivit prevederilor art. 25.
Participarea publicului se realizeaza potrivit prevederilor anexei nr. 4.
Autoritatea competentă pune la dispozitie publicului rezultatele pe care le detine,
referitoare la monitorizarea emisiilor, asa cum este prevăzut in conditiile de autorizare,
potrivit prevederilor art. 7-14.
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului furnizeaza Comisiei
Europene, la fiecare 3 ani, incepand cu data aderarii, inventarul principalelor emisii si al
surselor responsabile de poluare, pe baza formatului si particularitatilor necesare pentru
transmiterea informatiilor, stabilite de către Comisia Europeana.
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului adopta masurile propuse de
Comisia Europeana pentru asigurarea intercomparabilitatii si complementaritatii intre
datele din inventarul emisiilor, prevăzut la alin. (2), si datele din alte registre si surse de
date privind emisiile.
Accesul publicului la informatie prevăzut la alin. (1)-(3) si art. 33 se realizeaza cu
respectarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b)-e), art. 12, 14 si art. 15 alin. (1) din
Hotararea Guvernului nr. 878/2005 privind accesul publicului la informatia privind
mediul, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 760 din 22 august 2005.
Conform art. 33 din ordonanţă, autoritatea competentă informeaza publicul asupra
deciziei luate si pune la dispozitie acestuia următoarele informatii:
a) continutul deciziei si o copie a autorizatiei integrate de mediu, precum si orice
conditii sau modificari aduse autorizatiei integrate de mediu;
b) motivele si consideratiile pe care se intemeiaza decizia, in urma examinarii
opiniilor si comentariilor exprimate de publicul interesat, incluzand si informatiile
referitoare la procedura de participare a publicului;
c) procedura de revizuire prevăzuta la art. 34 si 35.
Orice persoana care face parte din publicul interesat si care are un interes legitim
sau se considera lezata intr-un drept al sau se poate adresa instantei de contencios
administrativ, competentă pentru a contesta, din punct de vedere procedural sau
substantial, deciziile, actele sau omisiunile care fac obiectul participarii publicului,
prevăzute de prezenta ordonanta de urgenţă, cu respectarea dispozitiilor Legii
contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004.
Se poate adresa instantei de contencios administrativ competente si orice
organizatie neguvernamentala care indeplineste cerintele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit.
k), considerandu-se ca acestea au un interes legitim sau sunt lezate intr-un drept al lor.
77
Solutionarea cererii se face potrivit dispozitiilor Legii nr. 554/2004.
Conform art. 35 din ordonanţă, înainte de a se adresa instantei de contencios
administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 34 trebuie sa solicite autorităţii
publice centrale pentru protecţia mediului, in termen de 30 de zile de la data aducerii la
cunostinta publicului a deciziei de emitere sau de respingere a autorizatiei integrate de
mediu, revocarea, in tot ori in parte, a deciziilor sau a actelor contestate ori ducerea la
indeplinire a actelor sau actiunilor considerate a fi fost omise si care fac obiectul
participarii publicului.
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are obligatia de a răspunde
la plangerea prealabila prevăzuta la art. 35, alin. (1) in termen de 30 de zile de la data
inregistrarii acesteia la acea autoritate.
Procedura administrativa prealabila prevăzuta la art. 35, alin. (1) si (2) este
gratuita si trebuie sa fie echitabila si corecta.
Prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 152/2005, adoptată şI modificată prin legea
nr 84/2006 transpun Directiva 96/61/CE privind prevenirea si controlul integrat al
poluarii, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatii Europene (JOCE) nr. 257 din 10
octombrie 1996, impreuna cu completarile si modificarile aduse de Directiva 2003/35/CE
privind participarea publicului la elaborarea anumitor planuri si programe referitoare la
mediu si de modificare a directivelor 85/337/CEE si 96/61/CE cu privire la participarea
publicului si accesul la justitie, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatii Europene
(JOCE) nr. 156/17 din 25 iunie 2003, si Directiva 2003/87/CE in vederea stabilirii unei
scheme pentru comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera in
interiorul Comunitatii si modificarea Directivei 96/61/CE, publicata in Jurnalul Oficial al
Comunitatii Europene (JOCE) nr. 275/32 din 25 octombrie 2003.
78
Conform art. 10 din O.U.G. nr. 195/2005, solicitarea si obtinerea avizului de
mediu pentru stabilirea obligatiilor de mediu sunt obligatorii in cazul in care titularii de
activităţi cu posibil impact semnificativ asupra mediului urmeaza sa deruleze sau sa fie
supusi unei proceduri de: vanzare a pachetului majoritar de actiuni, vanzare de active,
fuziune, divizare, concesionare sau in alte situatii care implica schimbarea titularului
activităţii, precum si in caz de dizolvare urmata de lichidare, lichidare, faliment, incetarea
activităţii, conform, legii.
In termen de 60 de zile de la data semnarii/emiterii documentului care atesta incheierea
uneia dintre procedurile mentionate la art. 10, alin. (1), partile implicate transmit in scris
autorităţii competente pentru protecţia mediului obligatiile asumate privind protecţia
mediului, printr-un document certificat pentru conformitate cu originalul.
Clauzele privind obligatiile de mediu cuprinse in actele intocmite in cadrul
procedurilor prevăzute la alin. (1) au caracter public.
Indeplinirea obligatiilor de mediu este prioritara in cazul procedurilor de:
dizolvare urmata de lichidare, lichidare, faliment, incetarea activităţii.
79