L.P. 2 CONCENTRAŢIA SOLUŢIILOR.

PREPARAREA UNEI SOLUŢII DE HCl 0,1 N

ŞI DETERMINAREA FACTORULUI ACESTEIA

Sistemele omogene alcătuite din două sau mai multe substanţe,

dispersate la scară moleculară, au fost denumite soluţii “propriu-zise”, soluţii
“moleculare” sau numai “soluţii”.
Soluţiile, după starea de agregare, pot fi clasificate în soluţii gazoase,
lichide sau solide.
La soluţiile lichide, componentul care se găseşte în cantitate mai mare
(mediul de dispersie) se numeşte de obicei solvent sau dizolvant, iar
componentul în cantitate mai mică (faza dispersă sau dispersată) se numeşte
solut, dizolvat sau solvat. În aceste soluţii solventul este totdeauna lichid iar
solutul poate fi gaz, lichid sau solid.
Procesul de amestecare şi omogenizare a unui solut într-un solvent, la
scară moleculară, cu formare de soluţie, se numeşte dizolvare sau
solubilizare. Proprietatea substanţelor de a se dizolva sau solubiliza a fost
denumită solubilitate.
Solubilitatea unei substanţe se exprimă prin cantitatea maximă, în
grame, din acea substanţă pe care o poate dizolva 100 g solvent, la 298 K,
constituind o caracteristică fizică specifică fiecărui sistem solvent/solut.
Cantităţile variabile de substanţă aflate într-o soluţie (raportul dintre
solut şi solvent) sunt evidenţiate prin concentraţie, care poate fi exprimată
în mai multe moduri:
a. Concentraţia procentuală de masă (masică) arată câte părţi, în
greutate, de substanţă dizolvată se găsesc în 100 părţi, tot în greutate, de
soluţie. Dacă notăm cu m1 (g) masa solutului şi cu m2 (g) masa solventului,
atunci concentraţia procentuală masică va fi:
m1
C= m1 + m 2
x 100 [%]
Ex: soluţie 0,9 % NaCl înseamnă că 0,9 g NaCl se găsesc în 100 g
soluţie.
Deci: 0 ,9g NaCl + 99,1g H 2 O  → 100g solutie 40% NaCl
b. Concentraţia procentuală de volum (volumică) exprimă masa în
grame, de solut, dizolvat în 100 părţi de volum soluţie (m/v) sau volumul
solutului dizolvat în 100 părţi de volum soluţie (v/v).
 c. Concentraţia molară (M) sau molaritatea indică numărul de moli
de solut dintr-un litru de soluţie. Dacă masa de solut, dizolvat este m1 (g) iar
masa sa moleculară este M1, şi aceasta se găseşte în V (litri) soluţie, atunci
molaritatea soluţiei este dată de relaţia:
m1
M=
M1 ⋅ V
[moli / l]
După cum un litru de soluţie conţine 2; 0,1; 0,5; 0,1; 0,01; 0,001 moli
etc. se deosebesc soluţiile: dublu – molare (2M), molare (1M), semimolare
(0,5 M sau M/2), decimolare (0,1M sau M/10), centimolare (0,01M sau
M/100), milimolare (0,001 M sau M/1000).
d. Concentraţia normală (N) sau normalitatea indică numărul de
echivalenţi – gram (vali) de solut care se găsesc dizolvaţi într-un litru de
soluţie. Dacă masa de solut, cu echivalentul gram E1 este m1 (g) şi se găseşte
în V (litri) soluţie, atunci normalitatea soluţiei este dată de relaţia:
m1
N=
E1 ⋅ V
[ val / l]
În funcţie de numărul de vali sau fracţiuni de vali existenţi într-un litru
de soluţie, se deosebesc soluţii: dublu normale (2 N), normale (1 N),
seminormale (0,5 N sau N/2), decinormale (0,1 N sau N/10, centinormale
(0,01 N sau N/100) milinormale (0,001 N sau N/1000).
Calculul echivalentului gram pentru acizi, baze şi săruri, în
reacţiile de neutralizare:
masa moleculara a acidului
E g acid =
Nr . protoni cedati (H + )
E g HCl = M HCl / 1 = 36,465 / 1 = 36,465 g
E g H 2SO 4 = M H 2SO 4 / 2 = 98 / 2 = 49 g
masa moleculara a bazei
E g baza =
valenta metalului
E g Na(OH) = M Na ( OH ) / 1 = 40 / 1 = 40 g
E g Ca(OH) 2 = M Ca ( OH ) 2 / 2 = 74,09 / 2 = 34,05 g
masa moleculara a sarii
E g sare =
valenta metalului × nr. de atomi de metal

E g NaCl = M NaCl / 1 x 1 = 58,5 / 1 = 58,5 g

E g CuSO4 ⋅5H 2O = M CuSO4 ⋅5H 2O / 2 x 1 = 249,7 / 2 = 124,85 g
E g Al2 (SO4 )3⋅18H 2O = M Al2 (SO4 )3⋅18H 2O / 3 x 2 = 666,4 / 6 = 111,07 g
 În reacţiile redox, echivalentul-gram al substanţelor implicate este
dat de raportul dintre masa moleculară şi numărul de electroni
schimbaţi:

Masa moleculara
E gredox =
nr . electronilor schimbati
Trebuie reţinut faptul că, pentru aceeaşi substanţă, echivalentul gram
poate să aibă valori diferite, în funcţie de numărul de electroni schimbaţi
(starea de oxidare finală).
e. Concentraţia molală sau molalitatea reprezintă numărul de moli
de solut dizolvaţi în 1000 g solvent pur. Ea se notează cu m. Dacă se
constată că m1 (g) de solut, având masa moleculară M1, sunt dizolvaţi în m2
(g) de solvent, atunci molalitatea soluţiei este:
m ⋅ 1000
m= 1 , moli/1000 g solvent.
M1 ⋅ m 2
f. Titrul (T) al unei soluţii reprezintă cantitatea, în grame, de solut
care se găseşte dizolvat într-un militru (cm3) de soluţie.
m
T = solut
Vsolutie
Soluţiile cărora li se cunoaşte titrul se numesc soluţii titrate. O soluţie
are un titru exact, (Tex), teroretic, ce se calculează matematic şi un titru real,
(Tr), diferit, mai mult sau mai puţin de cel exact, în funcţie de erorile
(subiective şi obiective) intervenite pe parcursul preparării sau depozitării
soluţiei. Raportul dintre titrul real al unei soluţii şi titrul exact (teoretic)
se numeşte factor de corecţie (prescurtat factor), f:
T
f = real
Texact
Factorul de corecţie sau factorul de titrare se determină experimental,
prin determinarea titrului real.
Având în vedere modul unitar de calcul al concentraţiei soluţiilor,
se constată că factorul unei soluţii este raportul dintre concentraţia
reală a acesteia şi concentraţia ei exactă (teoretică).
g. Fracţia molară indică raportul dintre numărul de moli de solut şi
numărul total de moli de solut şi solvent. Aceasta se notează cu x. Dacă se
indică cu m1 – masa de solut, care are masa moleculară M1 şi cu m2 – masa
de solvent care are masa moleculară M2, numărul de moli n1 şi n2 fiind:
 m1 m2
n1 = şi n2 =
M1 M2

rezultă fracţiile molare x1 şi x2:

n1 n2
x1 = x2 =
n1 + n 2 n1 + n 2
putându-se deduce că totdeauna x 1 + x 2 = 1
h. Concentraţia procentuală molară arată raportul dintre numărul
de moli de solut şi numărul total de moli din soluţie, multiplicat cu 100.
Aceasta se notează cu X şi se calculează din fracţia molară astfel:
X = 100 . x , unde x = fracţia molară.
i. Concentraţia în părţi pe milion (ppm) reprezintă raportul de 1/106
dintre cantitatea de substanţă dizolvată şi cea de soluţie. În aceste condiţii, 1
ppm poate reprezenta:
− 1 gram substanţă dizolvată în 106 grame (o tonă) soluţie;
− 1 miligram substanţă într-un kilogram de soluţie;
− 1 microlitru de substanţă într-un litru de soluţie (sau amestec gazos).
Acest mod de exprimare a concentraţiei se utilizează pentru
exprimarea conţinutului de substanţe care se găsesc în urme (microelemente
în sol şi plante, diferiţi poluanţi în aer sau apă).
Similar, concentraţiile şi mai mici se pot exprima în părţi pe miliard
(ppb-parts per billion), raportul fiind de 1/109.
Cunoscându-se concentraţia unei soluţii exprimate într-un anumit
mod, se poate calcula concentraţia acelei soluţii exprimate într-un alt
mod.
Se spune despre o soluţie că este definită dacă se cunoaşte
concentraţia exprimată prin una din formele de mai sus sau dacă i se
cunoaşte valoarea numerică a unei proprietăţi fizice ce este dependentă de
concentraţie.
Mărimile fizice ce pot defini o soluţie sunt: densitatea, indicele de
refracţie, punctul de fierbere, conductibilitatea electrică etc. Pe baza
dependenţei proprietăţilor fizice de compoziţia soluţiei, s-au dezvoltat multe
dintre metodele fizico-chimice de control a calităţii produselor.
În lucrare se va prepara o soluţie de HCl 0,1 N şi se va determina
titrul real al acesteia, precum şi al unei soluţii HCl 0,1 N existente în
laborator.
 PRINCIPIUL METODEI

Deoarece la prepararea soluţiilor cu concentraţie exactă este dificil de

obţinut o anumită valoare, datorită imposibilităţii de a măsura o cantitate sau
volum date ori datorită impurităţilor din substanţa respectivă, este necesară
stabilirea cu exactitate a concentraţiei, de obicei prin raportarea la o altă
substanţă cu titrul (concentraţia) exact şi cunoscut. Determinarea exactă a
concentraţiei se face în mod obligatoriu şi după o stocare mai îndelungată a
soluţiei sau la începutul unor analize de precizie.
După cum se arăta anterior, raportul dintre concentraţia reală şi cea
exactă se numeşte factor de corecţie, f :
C N
f = real = reala
C exact N exacta

MODUL DE LUCRU

I ) Prepararea soluţiei de HCl 0,1 N.

Soluţia de HCl trebuie să conţină 0,1 Eg (vali) HCl în 1000 ml soluţie.
Acidul clorhidric existent în laboratoare are de regulă concentraţia
procentuală 30 - 37 % şi densitatea de 1,10 - 1,19 g/cm3. Pentru prepararea a
100 ml soluţie HCl 0,1 N vor fi necesare 36,465/100 = 0,36465 g HCl pur,
proveniţi din soluţia concentrată existentă. Cantitatea de soluţie concentrată
în care se găsesc aceste 0,3645 g HCl pur se calculează fie cu ajutorul
formulei, fie cu regula de trei simplă.

100g soluţie HCl -------------------------------------37 (de exemplu) g

HCl
x g soluţie HCl -------------------------------------------------0,36465 g
HCl

În cazul în care acidul clorhidric existent în laborator are altă

concentraţie şi densitate se vor folosi tabelele reflectând concentraţiile şi
densităţile respective.
În practică, când se lucrează cu lichide, se recomandă măsurarea
unui volum corespunzător, în cazul de faţă:
Se calculează volumul necesar de soluţie HCl concentrată, ţinând cont
de densitatea acesteia.
 Volumul măsurat cu o pipetă gradată se introduce într-un balon cotat
de 100 ml şi se aduce la semn cu apă distilată.
Se introduce soluţia preparată într-o biuretă, până la semnul “0”
(biureta se clăteşte în interior cu această soluţie). Se elimină, dacă este cazul,
bula de aer din vârful biuretei.

2) Determinarea titrului real al soluţiei de HCl 0,1N .

Deoarece este dificil de măsurat volumul de soluţie necesar precum şi

datorită altor posibile erori, este necesară stabilirea concentraţiei reale a
soluţiei obţinute, de obicei prin titrarea cu o substanţă aflată într-o soluţie cu
concentraţie cunoscută.
Pentru determinarea concentraţiei soluţiei de acid clorhidric se poate
folosi ca substanţă de referinţă boraxul, Na2B4O7.10 H2O, conform reacţiei:
Na2B4O7 + 2 HCl → 2 NaCl + H2B4O7
La balanţa analitică se cântăresc a = 0,2 ± 0,0001g borax, care se
dizolvă într-un pahar Erlenmeyer cu 50 ml apă distilată.
Pentru dizolvare se aşează paharul pe agitatorul magnetic şi se
încălzeşte soluţia timp de 2 minute. Se opreşte încălzirea iar agitarea va
continua până la dizolvarea completă a boraxului (se poate efectua
dizolvarea boraxului şi prin încălzire în palmă şi agitare manuală).
După dizolvarea completă a boraxului se adaugă 2-3 picaturi de
indicator metilorange şi se titrează cu acidul clorhidric preparat de student,
până la virajul de la galben pai (iniţial) la roz deschis.
Se mai executa în acelaşi mod o determinare pentru o soluţie HCl 0,1
N gata preparată, existentă în laborator.

MODUL DE CALCUL

Pentru calcularea titrului real al soluţiilor, se ţine cont de faptul că se

cântăreşte borax, adică un cristalohidrat în care o parte este apă şi o altă
parte Na2B4O7, care reacţionează efectiv cu HCl:
382 g borax conţin……………………………………202 g Na2B4O7
a g borax conţin……………………………………….. y g Na2B4O7
unde y este cantitatea de Na2B4O7 care va reacţiona efectiv cu cei n ml
soluţie HCl preparată de student.
Din ecuaţia reacţiei chimice de mai sus se poate scrie:
202 g Na2B4O7 reacţionează cu ……………………….2 x 36,5 g HCl
y g Na2B4O7 reacţionează cu …………………………….z g HCl
 Deci, cei n ml de soluţie HCl folosiţi la titrare conţin z g HCl,
putându-se astfel afla titrul exact al soluţiei preparate de student, conform
formulei de definiţie a titrului. Cunoscându-se titrul se poate exprima
concentraţia acestei soluţii şi în alte moduri (de exemplu concentraţia
normală).
Factorul soluţiei preparate de student se determină folosind formula sa
de definiţie.
Factorul de corecţie se mai poate calcula şi folosind formula:
a
f=
v⋅b
unde:
f = factorul de corecţie, care se determină pentru fiecare soluţie de
HCl;
a = cantitatea de borax folosită;
b = cantitatea de borax ce reacţionează cu 1 ml HCl de exact 0,1N
(se calculează de către student)
v = volumul de soluţie HCl folosită la titrare.
Se stabileşte titrul real al soluţiei preparate de student, folosind
formula:
Treal = f . Texact.

PREZENTAREA REZULTATELOR

Rezultatele obţinute se înscriu într-un tabel de forma:

f Titrul real Normalitatea reală
HCl 0,1N preparat de student
HCl 0,1N existent
Se vor prezenta şi toate calculele efectuate pentru aflarea factorului
precum şi a cantităţii şi volumului de soluţie concentrată HCl necesare.