L.P.

11 DETERMINAREA VISCOZITĂŢII ULEIURILOR

LUBRIFIANTE

Viscozitatea este o proprietate intrinsecă de curgere a fluidelor, deci

şi a lubrifianţilor lichizi, datorată forţelor intermoleculare. Ea influenţează
hotărâtor asupra calităţilor de exploatare cerute acestora, determinând
mărimea coeficientului de frecare şi, implicit, pierderile de putere, precum şi
viteza de curgere a acestora printre suprafeţele metalice.
Onctuozitatea (sau puterea de ungere) reprezintă capacitatea
lubrifianţilor lichizi de a adera la suprafeţele metalice şi de a forma pe
acestea o peliculă rezistentă, care să împiedice contactul direct dintre piesele
în mişcare, în scopul eliminării frecărilor uscate şi asigurării ungerii la
limită.
Ambele proprietăţi ale uleiurilor lubrifiante – onctuozitatea şi
viscozitatea – influenţează hotărâtor uzura motoarelor la pornire; prima
contribuind la menţinerea peliculei de ulei pe suprafaţă în timpul opririlor,
iar a doua asigurând accesul rapid al lubrifiantului la locurile de frecare.
În sistemul internaţional (S.I.) unitatea de măsură pentru viscozitatea
[
dinamică η = Pa ⋅ s este N ⋅ s / m 2 . ]
Această mărime din S.I. poate fi transformată în unităţi tolerate
aparţinând altor sisteme de măsură (MKS sau CGS), de exemplu:

N⋅s Kgf ⋅ s
η SI = = 0,102 10 P = 1000 cP
m2 m2
în care P = poise iar cP = centipoise.
Unitatea de măsură denumită poise (P), în sistemul de măsură CGS,
corespunde rezistenţei pe care trebuie să o învingă 2 straturi de lichid cu
suprafaţa de 1 cm2 care se deplasează cu viteze de 1 cm/s, între aceste
straturi existând o distanţă de 1 cm.
Trecerea de la o unitate de măsură a viscozităţii la alta se poate face
fie prin calcul, fie folosind nomogramele din Anexa III.
Viscozitatea relativă (ηr) exprimă raportul dintre viscozitatea
dinamică a unui licihd şi viscozitatea dinamică a unui lichid etalon
(referinţă) la aceeaşi temperatură. ηr = η/ηo. Obişnuit ca lichid de referinţă
se consideră apa, a cărei viscozitate se găseşte tabelată. (Tabelul 11.1)
 Tabelul 11.1. Viscozitatea absolută a apei şi benzenului în funcţie de
temperatură.
cP
Substanţa 0°C 10°C 20°C 30°C 50°C
Apa 1,793 1,308 1,005 0,801 0,549
Benzen 0.900 0,763 0,647 0,567 0,440
Raportul viscozitate dinamică / densitate, reprezintă viscozitatea
cinematică (ν), care în SI se măsoară în m2/s, iar în sistemul CGS se măsoară
în Stooks (St) cu submultiplul uzual centistookes (cSt).

η g cm 3 cm 2
ν= = ⋅
ρ cm ⋅ s g
=
s
[St]
2 4cm 2
νSI = 1 m / s = 10 = 10 4 St = 106 cSt
s
Viscozitatea se exprimă în unităţi absolute determinate prin metoda
curgerii prin viscozimetru capilar (Ostwald sau Ubbelohde) şi prin metoda
căderii unei bile prin lichid în tub înclinat cu viscozimetrul Hoppler
(respectiv prin calcul), şi în unităţi relative convenţionale (metoda Engler).
Se poate deduce că viscozitatea se măsoară şi se exprimă diferenţiat,
după cum se determină viscozitatea dinamică, viscozitatea cinematică,
viscozitatea relativă sau viscozitatea convenţională.
Viscozitatea variază cu temperatura, depinzând atât de compoziţia
chimică, cât şi de starea de agregare a fluidului considerat: la gaze creşte cu
temperatura, iar la lichide viscozitatea scade când temperatura creşte.
Pentru uleiurile lubrifiante, variaţia viscozităţii cu temperatura este o
caracteristică de primă importanţă tehnică. Variaţia depinde de natura şi
structura hidrocarburilor care intră în compoziţia lor. S-a dovedit
experimental că viscozitatea uleiului scade cu temperatura, variaţia fiind cu
atât mai mare cu cât componentele uleiului sunt mai bogate în hidrogen.
Variaţia viscozităţii uleiurilor lubrifiante cu temperatura se exprimă
prin Indicele de viscozitate (IV) pentru valori între 0 – 100 şi prin Indicele
de viscozitate extins (IVE) pentru valori mai mari de 100.
Indicele de viscozitate (IV) se exprimă prin compararea tendinţei de
variaţie a viscozităţii a două uleiuri de referinţă, unul alcanic, de calitate
superioară, cu IV = 100, iar celălalt, ulei asfaltos, cu IV = 0, a cărui
viscozitate variază foarte mult cu temperatura.
Determinarea viscozităţii convenţionale cu viscozimetrul Engler
 Deoarece în practica industrială este destul de dificil de determinat
viscozitatea absolută, se preferă determinarea viscozităţii relative,
convenţionale - mult mai rapidă şi mai simplă dar la fel de concludentă.
Viscozitatea convenţională Engler este raportul dintre timpul de
curgere a 200 ml dintr-un lichid, la temperatura t°C şi timpul de curgere al
aceluiaşi volum de apă la temperatura de 20°C, în condiţii determinate, în
viscozimetrul Engler.
Unitatea de măsură este gradul Engler (°E). Întrucât acesta este o
unitate convenţională la indicarea viscozităţii Engler, trebuie să se
menţioneze şi temperatura la care a avut loc determinarea.
Viscozimetrul Engler este prezentat în figura 11.1.
1.rezervor pentru probă;
2.baie de termostatare;
3.capac;
4.orificiu de scurgere;
5.tijă de lemn;
6.agitator;
7.şi 8. termometre;
9. repere de nivel pt. ulei;
10. balon de colectare cu
două repere de volum;
11. trepied de susţinere;
12. şuruburi de reglare.

Figura 11.1. Viscozimetrul Engler.

PRINCIPIUL METODEI
Metoda se bazează pe determinarea timpului de curgere a unui
volum de ulei, la o anumită temperatură şi compararea cu timpul de curgere
a aceluiaşi volum de apă, la 20 oC.

MODUL DE LUCRU
Pentru acurateţea determinării vasul viscozimetrului, termometrele şi
tija trebuie să fie curate şi uscate.
Înainte de determinare, uleiul lubrifiant se trece printr-o sită cu ochiuri
de 0,3 mm (Nr. 03, STAS 1077-67). Uleiurile vâscoase, cu puncte de
coagulare ridicate, vor fi încălzite la 50 °C.
 În continuare, pentru efectuarea determinării, se vor executa
următoarele operaţii:
Se încălzesc 300 ml apă de termostatare într-un pahar Berzelius de
500 ml la o temperatură puţin mai ridicată decât cea la care se face
determinarea (55 - 60 oC).
Se toarnă apa încălzită în baia de termostatare 2, folosind o mănuşă de
protecţie.
Într-un alt pahar Berzelius, curat şi uscat, se încălzesc 250 ml din
uleiul de cercetat, la temperatura de 50 ± 0,3 oC.
Se astupă orificiul de curgere a viscozimetrului, cu tija de lemn 5 şi se
toarnă uleiul încălzit în vasul viscozimetrului 1, până când vârfurile
reperelor 9 devin abia vizibile.
Se reglează simultan planeitatea instalaţiei cu ajutorul şuruburilor de
reglare 12 respectiv prin umplerea sau golirea vasului viscozimetrului 1.
Se umple orificiul de scurgere 4 prin ridicarea tijei 5, lăsând o picătură
de ulei suspendat.
Se acoperă vasul cu capacul 3 şi se introduc termometrele 7 şi 8 în
vasul 1 şi în termostatul 3.
Se agită conţinutul vasului apăsând uşor tija de lemn 5 şi rotind cu
atenţie capacul.
Se aşează sub orificiul de scurgere a uleiului 4 un balon colector cotat,
de 200 ml, 10.
Se ridică tija de lemn 5 şi se porneşte simultan cronometrul,
determinându-se timpul de scurgere a 200 ml din uleiul de cercetat, prin
oprirea cronometrului în momentul în care s-a atins reperul de 200 ml
(lichid colorat !). Uleiul trebuie să curgă în jet continuu, atingând peretele
vasului, pentru a se evita spumarea.
Dacă la scurgerea celor 200 ml jetul de ulei curge în picături,
determinarea se repetă, măsurând timpul de curgere a primilor 100 ml în loc
de 200 ml, calculul timpului de scurgere pentru 200 ml determinându-se
astfel:
Timpul de curgere a 200 ml = 2,35 x timpul de curgere a 100 ml.
Dacă jetul de ulei curge în picături înainte de 100 ml, determinarea se
repetă cu 200 ml la 75°C şi 100°C.
Simultan cu oprirea cronometrului se astupă orificiul de scurgere 4 cu
tija 5.
Se observă numai temperatura lichidului din vasul termostat 2,
temperatura produsului cercetat putând scădea către sfârşitul determinării
când termometrul rămâne cu rezervorul în afara lichidului.
 Se efectuează 3 măsurători la temperatura de 50 oC şi alte trei
măsurători la temperatura de 30 oC. Temperatura se realizează prin
încălzirea şi adăugarea de apă în vasul de termostatare respectiv prin răcirea
la 30 oC, în baie de apă, a uleiului încălzit şi umplerea termostatului cu apă
la 32 oC.
Se goleşte complet de ulei vasul 1 şi se spală instalaţia cu apă şi
detergent.
Se repetă operaţiunile descrise anterior pentru determinarea timpului
de scurgere a 200 ml apă distilată, la 20 oC. Se compară această valoare cu
constanta aparatului.

MODUL DE CALCUL
Viscozitatea în grade Engler (°E) se calculează folosind formula:
τ
°E =
c
în care:
τ = timpul de curgere a 200 ml ulei cercetat, [s]
c = timpul de curgere a 200 ml apă distilată la 20°C, în secunde.
Constanta aparatului, după certificatul eliberat de Oficiul pentru metrologie,
trebuie să fie cuprinsă între 50 şi 52 secunde.
Valorile în grade ale viscozităţilor convenţionale °E, S”, şi R” se pot
converti în unităţi folosind scări de transformare sau nomograme. Prin
calcul, viscozitatea exprimată în °E , se poate converti folosind relaţia:
νcst = 7,4°E

PREZENTAREA REZULTATELOR
Referatul lucrării de laborator va cuprinde referiri la: caracterizarea
fenomenului de viscozitate şi onctuozitate, influenţa temperaturii asupra
viscozităţii, tipurile de viscozitate, aparatura folosită, modul de lucru,
constanta aparatului precum şi rezultatele obţinute, prezentate sub formă de
tabel conform modelului:
Determinarea Timpul de Temperatura de lucru °C Valoarea viscozităţii
curgere (s) °E cP S” R”
1
I 2
3 30°C
Valoare
medie
1
II 2
3 50°C
Valoarea
medie