L.P.

13 IDENTIFICAREA HALOGENILOR PRIN

CROMATOGRAFIE ÎN STRAT SUBŢIRE

Cromatografia în strat subţire (CSS) a fost descrisă ca metodă şi

folosită ca analiză de rutină încă din anul 1951, curând fiind elaborate noi
tehnici şi ustensile de laborator, astăzi standardizate şi folosite universal.
Deşi folosită mai ales ca metodă de analiză calitativă, realizarea
densitometrelor performante a făcut posibilă folosirea CSS şi ca metodă de
analiză cantitativă.
Cu toate că dezvoltarea altor tehnici cromatografice a însemnat un
uşor recul pentru CSS, aceasta rămâne o tehnică deosebit de precisă,
economică şi rapidă de identificare a substanţelor, dovadă fiind apariţia unor
variante noi de CSS. Astfel, la ora actuală, pe lângă CSS clasică sau
convenţională se mai folosesc CSS de înaltă performanţă, CSS cu strat
suprapresurizat şi CSS suprapresurizată circulară şi anticirculară.
Avantajul principal al CSS, pe lângă cele menţionate mai sus, îl
constituie universalitatea ei, practic orice substanţă putând fi separată şi
identificată prin CSS, cu condiţia găsirii unui sistem fază mobilă -
developant adecvat. Prin CSS se pot determina aminoacizii din proteinele
alimentare, alcaloizii şi uleiurile volatile din plante, steroizii, drogurile ca
atare sau din organismul pacienţilor, pesticidele din sol, poluanţii din
atmosferă etc.
Identificarea substanţelor din proba analizată are loc prin repartiţia
diferenţiată a componenţilor acesteia, în urma unor procese fizico-chimice
care au loc la suprafaţa fazei staţionare (solide), prin trecerea continuă a unei
faze mobile (lichide) care poartă compuşii respectivi. Fiecare solut
(component) diferă în comportare faţă de granulele sorbentului şi astfel este
reţinut mai mult sau mai puţin la suprafaţa acestora, realizându-se astfel
separarea de ceilalţi componenţi prezenţi în amestec. Separarea depinde de
polaritatea moleculei. Astfel, un compus polar este reţinut mai mult de faza
staţionară, în timp ce o substanţă nepolară are tendinţa de a migra în frontul
developantului, fiind slab reţinută de sorbent. Polaritatea globală a
sistemului cuprinde şi polaritatea solvenţilor folosiţi ca fază mobilă,
solvenţii polari producând o deplasare puternică a componenţilor în frontul
developantului.
În orice proces cromatografic, factorul principal al calităţii sale este
dat de coeficientul de distribuţie K, definit ca raportul dintre cantitatea
de soluţie de analizat aflată în unitatea de fază staţionară şi cantitatea
de soluţie de analizat aflată în unitatea de fază mobilă. Acest coeficient
este dependent de temperatură şi de concentraţia solutului.
În funcţie de condiţiile de lucru (sorbent şi fază mobilă), fiecare
substanţă este caracterizată de factorul de retenţie Rf, a cărui valoare este
dată de raportul dintre distanţa zs de la linia (punctul) de start până în centrul
petei (spotului) componentului separat şi distanţa zf de la linia de start la
frontul fazei mobile. Rf are valori subunitare (între 0,01 şi 1).
Pe lângă clasele de substanţe menţionate mai sus, CSS se pretează
foarte bine şi la separarea şi identificarea halogenilor care, altfel, necesită
operaţiuni destul de laborioase.

PRINCIPIUL METODEI
Ionii de halogenură conţinuţi într-o soluţie apoasă au viteze de
migrare respectiv factori de retenţie diferiţi, putând fi astfel separaţi prin
cromatografie în strat subţire. Identificarea lor se face cu azotat de argint.

MATERIALE FOLOSITE
− Cameră pentru CSS ascendentă;
− Pipetă EPPENDORF de 0,050 ml, cu vârfuri detaşabile;
− Plăci cromatografice MERCK acoperite cu silicagel;
− Hârtie de filtru;
− Dispozitiv de pulverizare, cu pară de cauciuc.
Reactivi
− soluţie etalon de NaCl, 0,1 N;
− soluţie etalon de NaBr, 0,1 N;
− soluţie etalon de KI, 0,1 N;
− faza mobilă: 65 ml acetonă, 20 ml n-butanol, 10 ml sol. NH4OH 10%,
5 ml apă distilată;
− reactiv de identificare: soluţie de AgNO3 0,1 n şi fluoresceină.

MODUL DE LUCRU
Pe placa cromatografică se trasează cu creionul linia de start, la 2 cm
de la capătul inferior şi linia de capăt, la 2 cm de partea superioară.
Se aplică pe linia de start, cu ajutorul pipetei cu vârf detaşabil, câte o
picătură din fiecare soluţie etalon precum, o picătură din soluţia obţinută
prin amestecarea a câte 1 ml din cele trei soluţii etalon şi o picătură de
soluţie care poate conţine ioni halogenură.
După evaporarea solventului (apei) se introduce placa în camera
cromatografică acoperită cu capac în care s-a realizat în prealabil o
atmosferă saturată în faza mobilă, prin imersarea unei coli de hârtie de filtru
în faza mobilă (se consideră atmosfera saturată în momentul în care faza
mobilă a umectat integral hârtia de filtru).
În momentul în care faza mobilă a ajuns la linia de capăt se scoate
placa şi se usucă în etuvă la 50 oC.
Se pulverizează reactivul de identificare.
Pentru identificarea bromului se pulverizează pe placă o soluţie de
fluoresceină, care dă doar cu acesta un compus roşu, fluorescent în lumină
UV.
Se determină valorile Rf.
Se determină compoziţia soluţiei necunoscute.

PREZENTAREA REZULTATELOR
Referatul lucrării va cuprinde prezentarea metodei CSS, modul
de lucru pentru identificarea halogenilor, valorile Rf pentru Cl, Br, I precum
şi compoziţia soluţiei necunoscute.