Curs 1 Metode spectrofotometrice de analiză.

GENERALITATI

Metodele fizice de analiză sunt metodele care se bazează pe comportarea

unei substanțe sau a unui amestec din proba de analizat atunci când este supusă
radiațiilor electromagnetice.

Spectrofotometria este una dintre metodele optice care permite efectuarea

unui studiu analitic al reacțiilor în soluție și este folosită atât pentru identificarea
și determinarea substanțelor cât și pentru studii fundamentale ale echilibrelor în
soluție.

Metodele spectrofotometrice se bazează pe procese de absorbție a

radiațiilor luminoase de către moleculele substanțelor. Existența unui spectru de
absorbție complex, caracteristic, este un mijloc pentru identificarea substanțelor,
în special în domeniul infraroșu.

Determinările cantitative presupun măsurarea absorbanței radiațiilor

luminoase de către substanțe, în special în domeniul vizibil și ultraviolet.

Absorbția și emisia energiei radiante de către atomi și molecule stă la baza

unor metode folosite în chimia analitică. Interpretarea datelor obținute permite
aflarea unor informații atât calitative cât și cantitative. Pozițiile liniilor și benzilor
de absorbție sau de emisie care apar în spectru indică prezența unei anumite
substanțe, pe când intensitatea liniilor sau benzilor de emisie sau de absorbție, atât
pentru standarde cât și pentru substanțele necunoscute, permit determinarea
concentrației substanțelor supuse analizei.

Rezultatele unei măsurători spectroscopice se obțin sub forma unei

reprezentări grafice a energiei absorbite sau emise, diagramă denumită spectru, în
care poziția de absorbție sau de emisie este măsurată în unități de energie, lungime
de undă respectiv frecvență.

Unitățile de măsură pentru energie sunt date în electronvolți (eV) sau calorii
(cal), pentru frecvență în hertzi (Hz), iar pentru lungimea de undă în centimetri
(cm) cu submultiplii corespunzători. Atomii și moleculele pot vibra și se pot roti
unele față de altele. Vibrațiile și rotațiile au stări de energie discretă, iar
diferența dintre nivelul energetic superior și cel inferior al lor este mai mică față
de energia tranzițiilor electronice. Deasupra fiecărui nivel electronic există un
număr de nivele energetice de vibrație și rotație, ceea ce conduce la concluzia că
tranziția electronica necesită cea mai mare energie, pe când tranziția de rotație
cea mai mică energie.

În cadrul stării electronice normale este posibil să existe tranziții datorate

unor nivele energetice de vibrație și de rotație care să corespundă nivelelor de
vibrație și de rotație existente în starea electronică de excitație. Datorită acestui
fapt, spectrul speciilor moleculare este foarte larg.

Acest tip de spectru este un spectru cu nivele energetice în benzi deoarece

tranzițiile sunt exprimate printr-o serie de linii care formează o bandă. În cazul
unui atom, este evident că speciile nu pot vibra și nu se pot roti ca în cazul unei
molecule și ca urmare atomul nu are nivele energetice de vibrație sau de rotație.

Tranzițiile între nivelele energetice în cazul atomilor se vor prezenta sub

forma unor linii, spectrele atomice fiind spectre de linii. Datorită acestui lucru se
poate foarte ușor determina dacă o radiație absorbită sau emisă de o anumită
specie provine de la o moleculă sau de la un atom. Molecula produce un spectru de
bandă, iar atomul produce un spectru de linii.

Poziția acestor benzi sau linii poate fi folosită la determinarea canlitativă a

speciei analizate, pentru că între nivelele energetice ale atomilor și moleculelor
există diferențe.

Pentru determinări cantitative se procedează lamăsurarea absorbanței

radiațiilor luminoase de către substanțe, folosind, mai ales, radiații ce aparțin
domeniului vizibil și ultraviolet al spectrului.

Poziția acestor benzi sau linii poate fi folosită la determinarea canlitativă a

speciei analizate, pentru că între nivelele energetice ale atomilor și moleculelor
există diferențe.

Pentru determinări cantitative se procedează lamăsurarea absorbanței

radiațiilor luminoase de către substanțe, folosind, mai ales, radiații ce aparțin
domeniului vizibil și ultraviolet al spectrului.
Descrierea metodei

Metodele de analiză în spectrofotometrie sunt metoda comparației, metoda

curbelor de etalonare și titrarea spectrofotometrică. În metoda comparației se
folosește o soluție de comparație de concentrație cunoscută a substanței care se
determină.

Determinările se efectuează egalând intensitatea luminii transmise prin

soluția etalon cu cea transmisă prin soluția de concentrație necunoscută, făcând să
varieze grosimea stratului absorbant.

La egalizarea intensităților transmise, ambele soluții au aceeași absorbanță.

Curs 2 ELECTROFOREZA

a.principiu,reactivi,tehnicadelucru; b.interpretare

Electroforezare prezinta proprietatea particulelor incarcate electricde a

migra spre polul pozitiv sau negativ, la trecerea curentului electric.

Principiu

In solutie, proteinele se comporta ca substante amfotere datorita grupari

iamino si carboxil: la pH alcalin(< 8) se comporta ca acizi migrand spre anod(+), iarla
pH acid (< 5) se comporta ca baze migrand spre catod(-).

La pH alcalin(9,2 ±0.3) al bufferului, migrarea se face spre anod.

Separarea are loc pe un support de gel de agaroza. Proteinele separate sunt

fixate in amestec acid-alcool si apoi colorate. Excesul de colorant este indeparetat
cu solutie acida.

Prin electroforeza serului se obţin saşe fracţiuni: albumina, α1-, α2-, β1, β2 si
γ-globuline. Se poate realiza astfel şi o electroforegramă a fiecărei migrări.
Reactivi:
-solutia tampon/buffer;
-solutia de colorare;
-solutia de decolorare;
-solutia de fixare.

Prepararea solutiilor de lucru

Pentru realizarea electroforezei proteinelor serice se folosesc urmatoarele solutii:

1.Solutia tampon/buffer-continutul unui flacon de solutie tampon concentrate

(TRIS-BARBITAL–100ml)se dilueaza cu900ml apa distilata

2.Solutia de colorare-continutul unui flacon de solutie de colorare concentrate

(AMIDOBLACK–100ml)se dilueaza cu 200 ml apa distilata;

3.Solutia de decolorare–10 ml de solutie dedecolorare concentrate se dilueaza cu

990 ml apa distilata;

4. Solutia de fixare–se amesteca 135 ml etanol 96% cu 30 ml acid acetic glacial si

135 ml apa distilata.

Materiale necesare:
-centrifuga;
-pipete semiautomate;
-eppendorfuri;
-stative;
-analizor semiautomat de electroforeza;
-placi cu gel de agaroza;
-kit de electroforeza;
-scaner cu program.
Tehnica de lucru:
-se prepara solutiile;
-eprubeta cu dop galben / rosu se centrifugheaza la 400 rotatii / minut ,timp de 10
minute;
-se pregatesc dilutiile de ser in proportie de 1:6 (20microlitri ser+120 microlitrii
solutie tampon);
-se adauga 150 ml Tampon Tris-Barbital in fiecare compartiment al cuvei de
migrare;
-se scoate gelul de agaroza din ambalaj cu atentie, fara a I se atinge suprafata si
se aseaza pe o bucata de hartie;

-se absoarbe excesul de lichid de pe gel cu ajutorul unei benzi de hartie de filtru,
prin aplicarea acesteia pe suprafata gelului, astfel incat cele 2 puncte de reper de
pe suprafata gelului sa fie dispuse la jumatatea benzii de hartie de filtru; se
indeparteaza cat mai repede banda de hartie;

-se aseaza aplicatorul pe gel si se apasa usor cu degetul, asfel incat sa nu se

formeze bule de aer sub aplicator;
-se depun 5 mirolitrii de ser diluat pe fiecare fanta,cat mai repede (1-2minute) si
se asteapta 5 minute de la ultima aplicare a probei;

-se indeparteaza excesul de ser cu ajutorul unei benzi de hartie de filtru;

-se arunca aplicatorul;

-se fixeaza gelul in suportul din cuva de migrare cu fata in jos, astfel incat capatul
pozitiv al gelului sa corespunda cu polul pozitiv al cuvei;
-se aseaza capacul deasupra camerei de migrare si se efectueaza migrarea timp de
20 minute la 100V;
-gelul se introduce in baia de fixare 15minute,in pozitie vertical,apoi se usuca;
-se imerseaza gelul in baia de colorare timp de 10 minute, apoi se trece prin baia de
decolorare,de 2-3 ori succesiv;
-se spala gelul cu apa distilata,apoi se usuca;
-se aseaza gelul in scanner.

Calculul rezultatelor se face prin scanare pe baza unui software integrat in

calculator.
Interpretare
Rezultate normale:
Albumina:52-65%
α1-globulina:2-4,5%
α2-globulina:11-15%
βglobulina:6-13%
γ-globulina:10-19%.

Electroforeza proteinelor serice este un test usual pentru:

-investigarea bolilor hepatice cronice,
-depistarea unor boli hematologice cum ar fi gamapatiile monoclonale,
-orientarea asupra unui process inflamator,
-evaluarea cazurilor de hipoproteinemie.

Albumina
Scaderea albuminei serice apare in malnutritie, malabsorbtie, sarcina, boli renale
(sindromnefrotic), afectiuni inflamatorii, sindroame cu pierderea de protein sau
neoplazii, iar cresteri se produc in urma deshidratarii.

Zonaa1(α1)
Reducerea acestei fractiuni se intalneste in boli pulmonare(emfizem cu debut
precoce) sau hepatice (hepatita neonatala), iar cresteri se inregistreaza in toate
reactiile inflamatorii(„reactant de faza acuta”).

Zonaβ
este alcatuita din 2 benzi:β1 corespunzatoare transferinei si β2 care include
fractiunile complementului C3 si C4.
Nivelul seric de βglobuline creste in anemia feripriva sau ciroza biliara, scade in
afectiuni hepatice, neoplazii,infectii acute si cronice.

Zonaϒ
ϒ-globulinele sunt reprezentate de IgG,IgA,IgM,IgDsiIgE.
Nivelul seric scazut de ϒ-globulinele duce la dereglari genetice sau deficienta imuna
secundara, iar valorile crescute duc la boli cornice inflamatorii, artrita reumatoida,
ciroza, boli cornice ale ficatului,infectii acute sau cronice.
Curs 3 Norme de protecţia muncii în activitatea unui laborator de microbiologie

•Activitatea laboratorului trebuie astfel dirijată încât să se realizeze un circuit de

lucru de la primirea sau prelevarea produselor biologice până la obţinerea
rezultatelor, astfel încât să se excludă erori ce derivă din neatenţia sau
nepregătirea personalului. Trebuie evitate toate posibilităţile de contaminare a
probelor, precum şi a personalului medical care prelucrează produsele, sau de
transmitere a unei infecţii la alte persoane.

1. Măsuri obligatorii

1. Purtarea materialului de protecţie: halat, mănuşi, mască.

2. Repartizarea judicioasă a aparaturii şi materialelor de laborator pentru a se

realiza o economie în mişcări, prin excluderea deplasărilor inutile.

3. Prevenirea defecţiunilor sau accidentelor prin:

• pregătirea materialului de rezervă,

• notarea corespunzătoare a tuturor produselor, recipientelor utilizate, precum şi

în caietul de lucru, etichetarea soluţiilor.

4. Manipularea corectă a materialului infectant (la recoltare, examinare,

însămânţare, inoculare etc.) se asigură prin respectarea normelor de asepsie:

• sub protecţia flăcării (la care se sterilizează ansele şi gura recipientelor),

• sub masa de lucru se află cutiile sau ambalajelepentru deșeuri infecţioase şi

deșeuri înțepătoare-tăietoare, în care după încheierea tehnicii de lucru se
depozitează materialul infecţios,

• la sfârşitul fiecărei perioade de lucru se spală masa cu soluţii dezinfectante

lăsându-le să acţioneze cel puţin 30’,

• după încheierea lucrului se vor spăla mâinile insistent cu apă şi săpun.

5. Se va asigură controlul zilnic al funcţionării termostatului, răcirea instalaţiilor de

gaze, electricitate, fisa de temperatura pentru frigidere.

6. În încăperile unde se lucrează cu produse contaminate sau culturi microbiene nu

se mănâncă, nu se fumează.
7. Este interzisă aşezarea pe masa de lucru a hainelor, servietelor, cărţilor.

8. Sterilizarea cu ultraviolete a suprafeţelor de lucru şi a aerului din încăperi se va

face cu intensitatea şi pe durata de timp corespunzătoare normelor de randament
optim al lămpii.

2. Protocol de urgenţă în cazul împrăștierii deșeurilor infecţioase în timpul

transportului

Procedura recomandată în caz de împrăștiere:

- se izolează zona afectată și nu se lasă zonă nesupravegheată;

- se folosește echipament individual de protecție;

• Deșeu solid infecțios: - dacă este împrăștiat în timpul transportului, deșeul

trebuie colectat în recipiente noi pentru deșeuri infecțioase;

• Deșeu lichid infecțios:

- dacă este împrăștiat în “zone umede” (toalete, băi) se spală zona cu apă din
abundență;

- dacă este împrăștiat în “zone uscate” se limitează împrăștierea și aerosolizarea

folosind imediat șervete de hârtie sau lavete absorbante pentru a acoperi și
colecta lichidul;

- adăugarea unui dezinfectant concentrat dinspre margini spre centrul zonei

afectate contribuie la minimizarea aerosolizării;

- materialele contaminate se elimină pe circuitul deșeurilor infecțioase;

- zona accidentului și zonele adiacente se curată și se dezinfectează cu o soluție

concentrată de dezinfectant, se lasă sa acționeze cca 5-10 min., apoi se spală după
procedurile obișnuite;
ATENȚIE:

- se folosește echipament de protecție

- mănuși de unică utilizare, mască, ochelari de protecție, halat

- pe toată durata procedurii;

- materialele folosite vor fi eliminate prin depozitarea în recipientul pentru deșeuri

medicale periculoase și în recipientul pentru deșeuri medicale înțepătore-tăietoare;
- este informat superiorul responsabil despre incident;

Trusa de intervenție:

- recipient pentru deșeuri infecțioase, recipient pentru deșeuri medicale

înțepătoaretăietoare, o cantitate suficientă de prosoape de hârtie / lavete, pensă
pentru colectarea deșeurilor de sticlă spartă, soluție detergent-dezinfectant.

3. Protocol de urgenţă în cazul împrăștierii sângelui sau a secrețiilor

Procedura recomandată în caz de împrăștiere a sângelui sau a secrețiilor:

• Împrăștieri mari:

- se izolează zona afectată pentru a preveni tranzitul persoanelor neautorizate;

- se acoperă suprafața contaminată cu lavete / prosoape de hârtie;

- se toarnă deasupra acestora soluție dezinfectantă (timp de acțiune 5-10 minute);

- se îndepărtează toate resturile, având grijă ca cioburile de sticlă sa fie
îndepărtate cu un clește sau pensă și plasate în recipientul special pentru deșeuri
tăietoare-înțepătoare;

- deșeurile moi, inclusiv materialele folosite pentru a curăța zona, se colectează în

recipient pentru deșeuri infecțioase;

- zona contaminată și curățată se tratează cu dezinfectant concentrat și apoi se

spală cu apa și detergent;
• Împrăștieri mici:

- se curăță zona cu lavete absorbante sau cu prosoape de hârtie îmbibate în soluție

dezinfectantă concentrată;

- se spală cu apa și detergent;

ATENŢIE:

- se folosește echipament de protecție - mănuși de unica utilizare, mască, ochelari

de protecție, halat - pe toata durata procedurii;

- toate materialele folosite vor fi eliminate prin depozitarea în recipientul pentru

deșeuri medicale periculoase;

- este informat superiorul responsabil despre incident.

Trusa de intervenție:

- recipient pentru deșeuri infecțioase, o cantitate suficienta de prosoape de

hârtie / lavete, pensă pentru colectarea deșeurilor de sticlă sparta, soluție
detergent dezinfectant.

Curs 4 RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE

Recoltarea diverselor probe ( de sange, de urina etc) poate afecta direct

diagnosticul, tratamentul si vindecare a pacientului.

De cele mai multe ori, asistenta este direct responsabila de recoltarea

prompta si corecta a acestor probe.

In unele cazuri, chiar daca nu asistenta este cea care recolteaza, ea trebuie
sa verific eproba, sa pregateasca pacientul, sa asiste persona care recolteaza si sa-
l ajute, sa acorde ingrijiri specifice pacientului dupa recoltare.
Importanta analizelor de laborator:

-completeaza simptomatologia bolilor cu elemente obiective;

-infirma sau confirma diagnosticul clinic;

-reflecta evolutia bolii si eficacitatea tratamentului;

-confirma vindecarea;

-semnaleaza aparitia unor complicatii;

-permit depistarea imbolnavirilor infectioase ca si a persoanelor sanatoase

purtatoare de germeni patogeni.

Rolul asistentei este acela de recoltare a analizelor la indicatia medicului, de

respectare a orarul recoltarilor , de pregatirea psihica si fizica a pacientului. O
buna intelegere si informare despre testul pe care pacientul trebuie sa il efectueze
in scop diagnostic ne va ajuta sa pregatim pacientul adecvat pentru respectiva
manevra. Explicandu-i pacientului procedura medicala cu claritate vom castiga
increderea si cooperarea sa.

De asemenea trebuie informat cat timp va dura procedura, la ce efecte sa se

astepte dupa si in cat timp vor fi gata rezultatele. Daca trebuie doar sa asistam
medicul in timpul unei recoltari, trebuie vorbit cu pacientul pe parcursul acesteia,
sa il incurajam, si apoi sa-l supraveghem pentru eventualele efecte adverse sau
complicatii, pregatite pentru a acorda ingrijirile specifice in orice situatie.

Pregatirea materialelor si instrumentelor necesare pentru efectuarea analizelor

uzuale:

TUB - tub recoltare sange pentru determinarea analizelor biochimice si imunologice

(capac rosu);

TUB - tub recoltare sange EDTA pentru determinarea analizelor hematologice

(capac mov)

TUB - - tub recoltare sange 3.2% citrat citrate de sodium pentru determinarea
testelor de coagulare (capac bleu);
TUB - - tub recoltare sange 3,8% citrat de sodium pentru determinarea VSH
(viteza de sedimentare a hematiilor (capac negru).

Recoltarea sangelui

 Sângele se recoltează pentru examene: hematologice, biochimice,bacteriologice,

parazitologice si serologice. Se face prin: punctie capilara si puncţie venoasă.

Punctia capilara

Scop

Recoltare –glicemie, colesterol, hemoleucograma, hemoglobina , timp de sangere,

grup sanguin si Rh.

Materiale necesare

-ac de punctie steril

-antiseptic pentru tegument(alcool 90grade)

-tampoane sterile

-hartie de filtru

-lame de sticla si lamele(pentru frotiu)

-manusi.

Locul de punctie- pulpa degetului inelar sau mediu, lobul urechii, fata plantara a
halucelui si calcai(la copil)

Pregatire pacientului:

-psihica: se explica necesitatea efectuarii tehnicii

–fizica : se aseaza in pozitie sezand cu bratul sprijinit.

Tehnica de lucru:

-se spala mainile,se imbraca manusile

-se aseptizeaza locul punctiei cu un tampon cu alcool

-se asteapta evaporarea alcoolului

-cu o miscare brusca se inteapa pulpa degetului, perpendicular pe straturile
cutanate

-se sterge prima picatura de sange cu tampon uscat sau hartie de filtru

-se lasa sa se formeze o noua picatura de sange din care se recolteaza cu pipeta
sau pe lama.

Punctia venoasa

Reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac de puncţie.

Scop: - recoltarea sângelui pentru examene de laborator – biochimice,

hematologice, serologice şi bacteriologice.

Materiale necesare :

-lanteta sterila sau ac de punctie steril -antiseptic pentru tegument(alcool

90grade)

-tampoane sterile -lame de sticla si lamele(pentru frotiu)

-manusi

-garou

-bandaj adeziv pentru locul punctiei.

Zone de unde se poate recolta sange:

-venele de la plica cotului

-venele antebratului

-venele de pe fata dorsal a mainii

-venele subclaviculare

-venele femurale

-venele jugulare si epicraniene

-la sugari si copii mici,

-orice vena accesibila.

Pregatirea pacientului

-pregătirea psihică – se comunica pacientului ce i se va face, i se va explica

procedura pentru a-i reduce anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa

-pregătirea fizică – pentru puncţia la venele braţului, antebraţului, se aşează într-o

poziţie confortabilă,

-se examinează calitatea şi starea venelor

-se aşează braţul pe perniţă

-se dezinfecteaza tegumentul

-se aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţiei

-se recomandă pacientului să strângă pumnul, venele devenind astfel turgescente.

Tehnica de lucru:

-spalarea mainilor si imbracarea manusilor;

-se fixează vena cu policele mâinii stângi la 4-5 cm sub locul puncţiei, exercitând o
uşoară compresiune şi tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine;

-se fixează seringa, gradaţiile fiind în sus, acul ataşat cu bizoul în sus, în mâna
dreaptă, între police şi restul degetelor;

-se pătrunde cu acul traversând, în ordine tegumentul – îndirecţie oblică (unghi de

30 grade), apoi peretele venos –învingându-se o rezistenţă elastică, până când acul
înaintează în gol;

-se schimbă direcţia acului 1-2 cm în lumenul venei;

-se controlează pătrunderea acului în venă prin aspiraţiecu seringa;

-se continuă tehnica în funcţie de scopul puncţiei venoase: injectarea

medicamentelor, recoltarea sângelui, perfuzie;
 -se îndepărtează staza venoasă după executarea tehnicii prin desfacerea garoului
şi a pumnului;

-se aplică tamponul îmbibat în soluţie antiseptica la locul de pătrundere a acului şi

se retrage brusc acul;

-se comprimă locul puncţiei 2-3 minute, braţul fiind în poziţie verticala.

Accidente:

- hematom (prin infiltrarea sângelui înţesutul perivenos) - se retrage acul şi se

comprimă locul puncţiei 1-3 minute;

- străpungerea venei (perforarea peretelui opus)- se retrage acul în lumenul venei;

-ameţeli, paloare, lipotimie- se întrerupe puncţia, pacientul se aşează în decubit

dorsal.

Recoltarea cu sistem vacutainer

•Inaintea recoltarii sangelui, desfaceti acul prin rasucirea capacului sigilat.

•Inlaturati capacul si expuneti partea filetata , avand grija sa nu indepartati teaca
sterila in care se gaseste acul

•Asamblati acul la holder.

Tehnica de lucru:

- aplicati garoul pe antebratul pacientului si intepati pielea de la plica cotului,

ajutandu-va de degetul mare si indexul mainii drepte

- inversati pozitia mainilor cat mai curand posibil dupa ce acul a penetrat vena;
apasati vacutainerul cu degetul mare al mainii drepte, indexul si degetele mijlocii
sustinandu-l. Sangele este atras de vacumul din vacutainer si curge in tub cu viteza
proprie. Se elibereaza garoul din jurul bratului pacientului imediat ce sangele a
aparut in vacutainer, cu mana stanga, sustinand in continuare holderul

- se retrage vacutainerul cu mana dreapta, apasand usor cu degetul mare pe una din
marginile holderului. Pentru a asigura optima omogenizare a sangelui cu
anticoagulantul, efectuati 8-10 miscari de inversiune a tubului.
Ordinea de recoltare a tuburilor:

1. tuburile fara aditivi

2. tuburile ce contin citrate

3. tuburile ce contin EDTA.

De respectat!

-utilizati manusi de unica folosinta pentru fiecare pacient caruia i se recolteaza

probe de sange;

-evitati punctionarea in zonele in care exista leziuni cutanate; -dezinfectati zona

aleasa pentru punctionare cu ajutorul unuitampon steril imbibat in solutie de alcool
70%, prin miscari circulare, din interior spre exterior;

-dupa tamponare, lasati sa se usuce zona inainte de a trece la punctionare (daca

zona este umeda, poate fi indusa hemoliza probei;

-la sfarsitul punctionarii, aplicati imediat un tampon compresiv pentru a asigura

hemostaza si a evita formarea hematomului (durata recomandata a compresiei 2-3
minute);

-formularul de cerere analize trebuie completat corect si clar cu datele pacientului,

analizele cerute, data si ora recoltarii, numele medicului care indica analizele.
Curs 5 Recoltarea urinii

Recoltarea urinii

Recoltare

- examinări calitative- prima urină de dimineață

- examinări cantitative- urina de pe parcursul a 24 h. Pentru recoltarea la copii se

folosesc pungi speciale pentru recoltare.

a.Sumarul de urina

- recoltare:

- inainte de recoltare se efectueaza igiena regiunii genitale

- se recolteaza prima urina de dimineata

- se urineaza in recipiente speciale pentru recoltarea probei de urina(urocultor)

- la femei se va evita recoltarea urinei in perioada menstruala.

Scop - in general in diagnosticarea afectiunilor renale.

Materiale necesare

-manuside unica folosinta

-urocultor

-etichete

-formular de cerere analize pentru laborator.

Pregatirea pacientului

-psihica -informarecu o seara inainte, explicarea tehnicii

-fizica –se efectueaza toaleta organelor genitale externe cu apa si sapun.

Tehnica de recoltare:

- se recolteaza dimineata de la prima mictiune

- i se va explica pacientului imobilizat la pat ca va trebui sa urineze intr-o

plosca/urinar;celui care nu este imobilizat ise va explica faptul ca va trebui sa
mearga la toaleta pentru a urina

-se pun manusile

- din plosca sau urinar se pun celputin 10-20 ml urina in recipientul pentru recoltat
si pune capacul; daca diureza pacientului trebuie monitorizata, restul de urina se va
masura cu ajutorul recipientului gradat

- se eticheteaza recipientul cu numele pacientului, data si ora recoltarii si se va

trimite imediat la laborator insotit de formularul de cerere a analizei

- intarzierea trimiterii probei la laborator poate altera rezultatele finale ale

probei.
Urina de 24h de ore

Deoarece hormonii , proteinele si electrolitii sunt excretati in cantitati mici si

variabile in urina , probele trebuie recoltate pe o perioada extinsa de timp pentru a
avea o valoare diagnostica . Probele cerute din urina stransa pe 24 de ore sunt cele
mai uzuale, deoarece sunt semnificative pentru toate substantele eliminate in
aceasta perioada.

Obiective

- obtinerea datelor privind starea morfofunctionala a aparatului renal si asupra

altor imbolnaviri

- cunoasterea volumului diurezei

- efectuarea unor analiza biochimice

- urmarirea bilantului lichidian(ingesta-excreta)

Materiale necesare

-recipient de colectare a urinii cu capacitate de minim 2 litri

-manusi

-plosca sau urinar daca este nevoie

- recipient gradat daca trebuie monitorizata cantitativ diureza

-etichete

-formular de cerere analize pentru laborator.

Pregatirea pacientului psihica si fizica

-se explica procedura pacientului si familiei pentru a ne asigura de cooperarea

acestuia si pentru a preveni pierderile accidentale de urina in timpul recoltarii

-se pot monta etichete la baie prin care pacientul sa-si reaminteasca ca nu trebuie
sa arunce urina, sau pe punga urinara daca pacientul este sondat

-se vor explica pacientului restrictiile alimentare si medicamentoase acolo unde

este necesar.
Consideratii speciale:

-daca pacientul are sonda urinara, se va mentine punga urinara pe toata periada
recoltarii intr-un recipient cu gheata pus sub patul bolnavului

-daca accidental se pierde una din probe, recoltarea trebuie sa fie reluata integral.

Curs 6 Glicemia ( glucoza serica )

Recoltare – sange venos recoltat pe vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel

separator capac rosu/galben.

Recomandari pentru determinarea glucozei serice/plasmatice:

• screening-ul, diagnosticul si monitorizarea diabetului zaharat;

• diagnosticul hipoglicemiei.

Se pot recolta 4 tipuri de probe:

- glucoza serica determinata à jeun (absenta aportului caloric in ultimele 8 ore);

- glucoza serica determinata la 2 ore dupa masa;

- glucoza serica determinata dintr-o proba de sange recoltata intr-un moment

oarecare al zilei, pacientul specificand timpul scurs de la ultima masa;
- glucoza serica determinata in cadrul testului de toleranta la glucoza (la 2 ore dupa
administrarea a 75 g glucoza).

!!! La diabeticii cunoscuti recoltarea se face inaintea administrarii insulineisau

medicatiei hipoglicemiante.

Tehnica de lucru

Serul se separa prin centrifugare (4000 rotatii/minut, timp de 10 minute).

Centrifugarea se face numai dupa ce coagularea este completa, astfel incat sa nu
existe resturi de fibrina.

Valoarea glicemiei scade cu vechimea probei in conditiile mentinerii probei

necentrifugate la temperatura camerei.

Metoda: enzimatica– colorimetrica

Valori normale: 70- 110 mg la 100 ml sange

Cresteri (hiperglicemia):

- in diabetul zaharat ce apare datorita secretiei mici (sau de loc) de insulina,

glucoza nu se consuma suficient, ea se acumuleaza in sange si duce lacresterea
glicemiei;

- in bolile glandelor endocrine (tiroida, hipofiza, suprarenalele);

- la persoanele peste 50 ani, deoarece consumul de glucoza este mai redus;

- La persoanele sanatoase cand analiza sangelui se face dupa un consum marit de

dulciuri (glicemia revine la normal dupa ce dispare si cauza);

- La persoanele care s-au tratat cu anumite medicamente (glicemia revine la normal

dupa ce dispare si cauza);

- la persoanele stresate in urma unui traumatism fizic sau psihic (glicemia revine la
normal dupa ce dispare si cauza).

Scaderi (hipoglicemia):

- in cazuri de infometare (inanitie) se consuma rezervele de glucide din ficat;

- in caz de efort fizic mare de asemenea se consuma din rezerva de glucide din
organism;
- in cazul in care bolnavii de diabet iau o doza prea mare de insulina.

DETERMINARI BIOCHIMICE IN DIABETUL ZAHARAT

DZ are drept principala caracteristica in capacitatea organismului de a produce si /

sau utiliza hormonul pancreatic INSULINA unei hiperglicemii cornice.

Persistenta nivelurilor crescute ale glucozei serice poate cauza pe termen lung
afectarea vaselor de sange, a nervilor periferici, a diferitelor organe si poate
conduce la alte conditii clinice cum ar fi: HTA, accidente vasculare, cardiopatia
ischemica.

A)RECOLTARE

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate);

Speciment recoltat -sange venos;

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant,cu sau fara gel separator

(capac rosu sau galben );

- vacutainer cu EDTA K3,pentru Hb A1c;

Prelucrare necesara dupa recolatare - se separa serul prin centrifugare;

Stabilitate proba -7 zile la 2-8°C;

Volum proba - minim 0,5 mL ser;

Cauze de respingere a probei - specimen intens hemolizat

B) VALORI NORMALE

· Glicemia

Valori normale 70-120 mg la 100 ml de sange. ·

Hemoglobina glicata Hb A1c - este un test de evaluare si monitorizare pe termen

lung a controlului glicemic la pacientii cu diabet zaharat.

– limite normale ale HbA1c sunt între 4,8-5,6%

– cu risc de a dezvolta diabet zaharat (prediabet) atunci când valorea HbA1c este
între 5,7-6,4%

– dacă HbA1c este mai mare sau egal cu 6,5% înseamnă că diabetul zaharat este
deja instalat

Limita de detectie

– HbA1c: 0.2 g/dL

– Hb 0.3 g/dL

Astfel, testul se efectuează la interval de :

• 3-4 luni la pacienţii cu diabet zaharat tip I (insulinodependent);

• 6 luni la pacienţii cu diabet zaharat de tip II (insulinoindependent);

• 2 luni în cazul diabetului gestational (orice tip de intoleranţă la glucoză care apare
sau este recunoscut pentru prima dată în timpul sarcinii).

C ) INTERPRETARE

• Cresterea Hb A1c indica prezenta unei hiperglicemii în ultimele 2-3 luni;

• Valorile sunt crescute la persoanele cu diabet zaharat controlat deficitar sau nou
diagnosticat;

• Nivelul Hb A1c poate creste până la 20% in cazul unui control glicemic deficitar; •
Scaderea HbA1c are loc treptat, pe durata mai multor luni, pe masura ce hematiile
cu hemoglobina glicata normal le înlocuiesc pe cele cu niveluri crescute 2;6.

• Un rezultat crescut obtinut la un pacient asimptomatic trebuie repetat pentru

confirmarea diagnosticului de diabet zaharat1.

Examen biologic al urinei ( sumar de urina )

- folosit pentru depistarea prezentei glucozei urinare si a corpilor cetonici.

Prezente zaharului in urina se numeste glicozurie.

 In mod normal urina nu contine glucoza,dar cand glicemia a depasit 150-200 mg%
atunci glucoza trece din sange prin rinichi si se varsa in urina de unde se poare
analiza.

Pentru dozarea glicozuriei se va strange urina din 24 ore.

Testul de tolerantala glucoza

- Hiperglicemia provocata se face la unele persoane pentru a preciza daca glicemia

crescuta se datoreaza diabetului zaharat sau altor cauze.

In acest scop,i se da bolnavului glucoza fie pe gura,fie injectata intravenous si la

intervale de cate 30 minute se recolteaza mai multe probe de sange pentru dozarea
glicemiei.

Se recomandaca in zilele dinaintea efectuarii analizei aceste persoane sa manance

normal,dar in dimineata in care se executa analiza sa vina la laborator nemancate.

Curs 7 - TRANSAMINAZE TGO/TGP a) recoltare; b metode de lucru; c)

valori normale; d) interpretarea rezultatelor.

• Transaminazele sunt niste enzime, un tip de substante biochimice care se gasesc

in interiorul celulelor hepatice. Atunci cand celulele fcatului sunt distruse,
transaminazele ajung libere in sange. Atunci cand facem analize si masuram
transaminzale, practic masuram gradul de afectare a ficatului. La normal avem in
sange o cantitate admisa de transaminaze, insa atunci cand intervine o patologice
acestea pot fi crescute.

AST (TGO) – aspartataminotransferaza este o enzima ce face parte din clasa

transaminazelor si catalizeaza transferal gruparii amino de la aspartate grupului
cetonic, cu formare de acid oxalacetic. Spre deosebire de ALT care se gaseste in
principal la nivelul ficatului, AST este intalnita in mai multe tesuturi: miocard, ficat,
muschi scheletici, rinichi, pancreas, tesut cerebral, splina, fiind astfel un indicator
mai putin specific al functiei hepatice. La nivelul celulei hepatice, izoenzimele AST
se gasesc atat in citosol, cat si in mitocondrii.
A ) RECOLTARE

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate);

Speciment recoltat -sange venos;

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant,cu sau fara gel separator

(capac rosu sau galben );

Prelucrare necesara dupa recolatare- se separa serul prin centrifugare;

Stabilitate proba -7 zile la 2-8°C;

Volum proba - minim 0,5 mL ser;

B ) METODE DE LUCRU

1.metoda kinetica standardizata IFCC (International Federation for Clinical

Chemistry) cu piridoxal fosfat.

2 . metoda kinetica standardizata IFCC fara piridoxal fosfat.

C ) VALORI NORMALE

TGO valori normale: 5-40 unitati la litru.

TGP valori normale: -7-56 unitati la litru.

D ) INTERPRETAREA REZULTATELOR

Transaminaze crescute:

TGO sau transaminaza glutam oxalica ori aminotransferaza aspartate este o enzima
ale carei valori cresc cand ficatul este afectat sever, cand “ficatul sufera”. Atunci
cand valorile sunt crescute, medicul, in functie de starea pacientului si de istoricul
acestuia, poate cere un tip specific de TGO. Mai exact trebuie sa stiti ca TGO
creste in suferintele muschiului inimii (infarct miocardicde exemplu) in timp ce
TGO / este sensibila pentru afectarea hepatica.

TGO marit –cause posibile:

1. Hepatite virale

2. Exces medicamentos

3.Hepatite cronice, hepatite alcoolice

4. Infarct miocardic.

5. Exces medicamentos

6. Anemii hemolitice - acele anemii in care sunt distruse globulele rosii din sange.

7. Cancer

8. Treaumatisme severe, traumatisme prin strivire

9. Arsuri

10. Mononucleoza

Transaminaze crescute:

TGP sau transaminaza glutampiruvica ori alaninaminotransferaza este o enzima care

se gaseste in mai multe organe, cum ar fi in celulele ficatului, celulele renale, in
inima etc.Si in acest caz cresterea valorilor TGP va fi asociata cu contextul clinic al
pacientului pentru a se identifica afectiunea de baza. Medicul poate cere de
asemenea investigatii si analize medicale suplimentare, cum ar fi: creatinina, acid
uric, uree, enzime cardiace, ecografie abdominala, EDG etc. Si in cazul
diagnosticului diferential cu afectiuni ale muschilor se poate doza 3D
(creatinkinaza) pentru afectiunile musculare, sau fosfataza alcalina (FA) pentru
afectiunile biliare.

TGP marit – posibile cauze:

1. Hepatite virale;

2. Steatoza hepatica;
3. Hepatite toxice si alcoolice;

4. Afectiuni biliare;

5. Afectiuni cardiovasculare.

Curs 8 - AMILAZA SERICA

•Amilaza este o enzima de secretie exocrina, care este prezenta in ser sub doua
forme izoenzimatice principale: pancreatica (40% din amilaza serica totala) si
salivara (60% din amilaza serica totala). Enzima mai este prezenta in cantitati mult
mai mici in ficat, sucul duodenal, intestinul subtire, trompele uterine.

•Aproximativ 80 % din pacientii cu pancreatita acuta prezinta valori crescute ale

amilazei serice in decurs de 24 ore de la debutul simptomatologiei.

Recomandari pentru determinarea amilazei serice – diagnosticul si monitorizarea

tratamentului in pancreatita acuta, evaluarea in urgenta a cazurilor de abdomen
acut.

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate).

Specimen recoltat – sange venos.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare.

NOTA: Se dilueaza serul lipemic inainte de lucru.

Volum proba – minim 0.5 mL ser.

Stabilitateproba – serul separat este stabil 7 zile la temperatura camerei; 1 luna la

4°C sau la -18°C.

Metoda – spectrofotometrica (enzimatica colorimetrica).

Valori de referinta – <100 U/L.

CRESTERI
• afectiuni pancreatice – pancreatita acuta (crestere marcata, apare dupa 3-6 ore
de la debut); puseul acut survenit in cursul evolutiei unei pancreatite cronice;
pancreatita indusa medicamentos; complicatii ale pancreatitei ( ascita, abces);

• afectiuni non-pancreatice – 1) afectiuni ale tractului biliar (obstructia caii biliare

principale, colecistita acuta); 2) alterarea permeabilitatii tractului gastro-
intestinal, ulcer perforat, postoperator dupa o interventie chirurgicala la nivel
abdominal superior, mai ales gastrectomie partiala; 3) ingestie acuta de alcool sau
intoxicatie alcoolica; 4) afectiuni ale glandelor salivare; 5) ruptura de anevrism
aortic, 6) apendicita acuta; 7) traumatisme cerebrale; 8) arsuri si soc traumatic;

SCADERI

• distructie marcata si extinsa a pancreatita cronica severa, fibroza chistica

severa,

• pancreatectomie,

• leziuni hepatice severe.

Limite si interferente

• Conditii fiziologice: cresteri moderate sunt raportate in sarcina normala; valori

scazute se inregistreaza la sugari.

• Conditii patologice: cresteri moderate pot aparea in insuficienta renala, fara

semnificatie diagnostica.

Curs 9 - GGT – gama-glutamiltranspeptidaza

•Catalizeaza transferul grupului γ–glutamil de la peptide ca glutationul(GSH) catre

alti aminoacizi.

GGT este o proteina heterodimerica, fiecare subunitate constand dintr-un singur

lant polipeptidic. Este localizata la nivelul membranei citoplasmatice a numeroase
celule, centrul activ al enzimei fiind situat la exterior.
GGT masurat in ser provine in special din ficat. Cea mai mare parte este legata de
lipoproteine, in special HDL, dar si de LDL. O mica portiune este hidrosolubila, fiind
asemanatoare GGT eliberat de protease din membrane celulelor hepatice. GGT
legat de HDL predomina in bolile hepatice non-icterice, in timp ce GGT legat de LDL
este crescut in colestaza, iar forma hidrosolubila intr-o varietate de boli hepatice.
GGT este indepartat din plasma prin bila, activitatea enzimei in bila fiind de 10 ori
mai mare decat cea plasmatica. O mica parte este degradata de rinichi si eliminata
prin urina.

GGT este cel mai sensibil indicator pentru depistarea alcoolismului, fiind enzima a
carei crestere depaseste celelalte enzime hepatice dozate in mod curent. La
alcoolici nivelul seric al GGT poate ajunge la valori de 50 de ori peste valoarea
normala, gradul de crestere depinzand atat de cantitatea de alcool consumata, cat
mai ales de persistenta indelungata a consumului. Are rol de asemenea in
monitorizarea abstinentei de la alcool

In bolile hepato-biliare GGT se coreleaza cu nivelurile fosfatazei alcaline.

Cresterile nu sunt totusi specifice si pot fi associate si cu afectiuni pancreatice,
cardiace, renale, diabet zaharat.

Pregatire pacient– à jeun (pe nemancate).

Specimen recoltat– sangevenos.

Recipient de recoltare– vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator.

Cauze de respingerea probei– specimen intens hemolizat, lipemic sau contaminat

bacterian.

Prelucrare necesara dupa recoltare– se separa serul prin centrifugare.

Volum proba– minim 0.5 mL ser.

Stabilitate proba– serul separate este stabil7 zile la temperatura camerei; 7 zile la
4-8°C;1 an la -20°C5.

Metoda– spectrofotometrica (enzimatica colorimetrica).

Valori de referinta– sunt dependentede varsta si sex: Barbati <61U/l / Femei <36
U/l
Cresteri

Afectiuni hepatice:

• in hepatita acuta virala – cresterea GGT este mai mica decata altor enzime
hepatice (GGT/AST=0.1-0.2), dar revine ultima la normal; in formele colestatice
GGT/AST=1;

• in hepatita cronica activa, virala sau autoimuna – cresterile pot depasi de 7 ori
limita superioara a normalului (GGT/AST=1-3);

• in hepatita alcoolica acuta – GGT/AST >6;

• in ciroza hepatica – cresterile sunt in medie de 2 ori in ciroza post hepatica si in

jur de 10 ori in ciroza alcoolica;

• in ficatul gras – de etiologie alcoolica GGT este aproximativ dublu si persista

crescut mult timp dupa intreruperea consumului; in ficatul gras non-alcoolic
predomina cresterea usoara a aminotransferazelor, mai frecvent decat GGT;

• in sindromul de colestaza– GGT si fosfataza alcalina cresc aproximativ in aceeasi

proportie in colestazamecanica si virala, spre deosebire de colestazaindusa
medicamentos in care GGT creste mult mai mult decat fosfataza alcalina; in medie
cresterile depasesc de 6 ori normalul; in colestaza extrahepatica GGT creste de
>10 ori, GGT/AST=3-6 in obstructia recenta si >6 in obstructia de lunga durata; in
colestaza intrahepatica (hepatita acuta, sarcina, medicamente,)

MEDICAMENTE

Cresteri: acetaminofen (intoxicatie), cefalosporine, contraceptive orale.

Medicamente, care produccolestaza: acid aminosalicilic, amitriptilina, steroizi
anabolizanti, acid clavulanic.

Medicamente care produc afectare hepatocelulara:acid aminosalicilic, amiodarona,

amitriptilina, steroizianabolizanti, androgeni, asparaginaz,diclofenac, eritromicina,
estrogeni, acid nicotinic, nitrofurantoin, contraceptive orale, estrogeni, fluconazol,
ibuprofen, indometacin, saruride fier (supradozare), ketoconazol, peniciline,
fenilbutazona, rifampicina, , tetracicline, vitamina A.

Curs 10 - Sideremia - a) recoltare/ b) metoda de lucru/ c)tehnica de lucru /d)

valori de referinta/ e) interpretarea rezultatelor

• Cantitatea totala de fier din organism difera in functie de varsta si sex. Nou-
nascutii la termen au ~75 mg Fe/kg provenit in principal de la mama in timpul
trimestrului al treilea de sarcina. Depozitele de fier scad in timpul perioadei de
crestere. Dupa adolescenta nevoia de fier scade, barbatii prezentand o crestere
graduala a depozitelor de fier pe parcursul vietii (au un minim de 50mg Fe/kg). In
schimb, femeile prezinta o pierdere continua de fier pana la menopauza (au ~35mg
Fe/kg); dupa menopauza femeile acumuleaza fier, intr-un mod liniar, ajungand la un
nivel asemanator barbatilor.

Fierul este absorbit din intestinul subtire proximal sub forma de fier hemic si fier
feros (Fe2+), absorbtia sa fiind influentata de aciditatea gastrica (scade in
aclorhidie sau gastrectomie), factori potentiatori si inhibitori alimentari. Absorbtia
se realizeaza prin intermediul unor proteine transportoare si cu ajutorul unor
enzime: ferireductaza, care converteste Fe3+ din alimente in Fe2+ pentru
transferul in celulele mucoasei intestinale, si o ferioxidaza ,care converteste Fe2+
in Fe3+ la nivelul membranei bazolaterale,pentrutransferulplasmatic.

A ) RECOLTARE

Pregatire pacient – à jeun dimineata (cand valorile sideremiei sunt cele mai mari),
inaintea administrarii de preparate de fier/transfuzii de sange; daca pacientul a
fost transfuzat, determinarea sideremiei se face dupa 4 zile.

Specimen recoltat – sange venos.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare cat mai
repede posibil (1-2 ore).
Volum proba – minim 0.5 mLser.

Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat.

Stabilitate proba – serul separat este stabil: 7 zile la 15-25°C; 3 saptamani la 2-

8°C; cativa ani la (-15)-(-25)°C.

B ) METODA DE LUCRU

Metoda – spectrofotometrica(colorimetrica).

C ) TEHNICA DE LUCRU

Serul se separa prin centrifugare (4000 rotatii/minut,timp de 10 min ).

Centrifugarea se face numai dupa ce coagularea este completa, astfel incat sa nu
existe resturi de fibrina.

D ) VALORI DE REFERINTA

Valori(mg/dL)

Varsta Barbati Femei

<1 luna 32-112 29-127

1-12 luni 27-109 25-126

1-3 ani 29-91 25-101

4-6 ani 25-115 28-93

7-9 ani 27-96 30-104

10-12ani 28-112 32-104

13-15ani 26-110 30-109

16-18ani 27-138 33-102

>18 ani 59-158 37-145

E ) INTERPRETAREA REZULTATELOR

Cresteri

• talasemie,

• anemii sideroblastice,

• anemii hemolitice,

• hemocromatoza idiopatica (sideremia crescuta poate indica supraincarcarea cu

fier mai devreme decat cresterea feritinei) si secundara (transfuzii multiple,
tratament inadecvat cu fier, sunt porto-cav, dializa cronica etc.),

• intoxicatie acuta cu fier (la copii),

• necroza hepatica severa (hepatite virale acute; poate atinge >1000µg/dL) si unele
hepatopatii cronice,

• eritropoieza ineficienta cu distructie crescuta a precursorilor eritroizi medulari

(recadere in anemia pernicioasa; anemii diseritropoietice congenitale).

Scaderi

• anemia feripriva : dieta deficitara; absorbtie scazuta de fier: aclorhidrie,

gastrectomie, boala celiaca, by-pass duodenal; pierdere cronica de sange; nevoi
crescute de fier: sarcina, lactatie, perioadadecrestere.

• anemia din bolile cronice (boli inflamatorii, infectii cronice, boli renale etc.).

• sindromul nefrotic (pierderea urinara a proteinei de legare a fierului).

• remisiune dupa anemia pernicioasa.

Curs 11- Sedimentulurinar- a. recoltare; b. sedimentul urinar organizat.

•Recoltare

•Instructiunide recoltarela adult:

• se curata zona genito-urinara cu apasi sapun: la barbat se va asigura curatarea
meatului si glandului; la femeie, in cazul in care este prezenta o secretie abundenta,
alaturi de toaleta obisnuita a vulvei, se va introduce in vagin un tampon steril;

• se usuca zona anterior decontaminata cu ajutorul unor comprese sterile;

• se urineaza o cantitate mica in toaleta si fara sa se opreasca jetu l se colecteaza

in recipientul steril de sumar de urina (recoltare din jetul urinar mijlociu);

• pentru a preveni contaminarea probei,se evita atingerea recipientul de zona

genitala;

• se eticheteaza recipientul de urina,precizand numele,prenumele, data si ora

recoltarii.

Instructiuni de recoltare la sugar:

- se curata aria genito-urinara a copilului cu apa si sapun;

- nu se tamponeaza zona curatata pentru a accelera uscarea, se lasa ca zona sa se

usuce ca atare; nu se aplica creme, uleiuri sau pudre pediatrice;

- se ataseaza ferm de zona genito-urinara punga pediatrica de recoltare a urinei,

astfel: se dezlipeste banda protectoare din jumatatea inferioara a pungii si se
fixeaza portiunea adeziva la nivelul perineului; cand jumatatea de jos a pungii este
fixata, se dezlipeste partea superioara a benzii si se continua aplicarea portiunii
adezive, asigurand ca orificiul urinar sa fie inclus in punga;

- imediat dupa ce copilul urineaza in punga de recoltare, aceasta se dezlipeste si se

transporta cat mai repede la laborator;

- se previne contaminarea probei de urina la transferul ei in recipientul de sumar de

urina.

Sedimentul urinar organizat cuprinde: celule epiteliale, leucocite, eritrocitesau

cilindrii.

Celule epiteliale

Provin din epiteliulce tapiteaza aparatulurinar. Aspectullor este foarte variat:

- cellule epiteliale plate–mari, poligonale sau rotunde, isolate sau in placarde, cu unul
sau mai multi nuclei voluminosi; provin din straturile superficiale vezicale si vagin;

- cellule epiteliale cilindrice– apartin cailor ureterale;

- cellule caudate–prezinta o prelungire citoplasmatica in forma de racheta, de para

si un nucleu voluminos; se gasesc in straturile vezicale profunde, precum si in
bazinet, unde se mai descriu si celule rotunde, tot cu un nucleu voluminos;

- cellule epiteliale renale–apartin tubilor renali si cailor urinare superioare; sunt

rotunde sau poligonale, cu un nucleumai mare, veziculos, iar citoplasma granulara
contine deseori picaturi de grasime; sunt elemente celulare patologice, indicand o
leziune renala grava si apar intotdeauna cu cilindri hialinogranulosi.

Leucocitele

Leucocitele sunt celule nucleate de forma rotunda sau poligonala. In mod normal in
urina se gasesc rare leucocite, insa in infectiile urinare sau genitale ele sunt
frecvente sau foarte frecvente. Prin leucociturie sau piurie (puroi in urina) se
intelege eliminarea prin urina de leucocite. Leucociturii abundente apar in: cistita,
pielonefrita, tuberculoza renala, prostatita, uretrita, vaginita sau metrita.
Leucocitele din urina provenite din sfera aparatului genital feminin se considera ca
o falsa leucociturie si poate produce confuzii intre o infectie urinara si una genitala.

Eritrocitele

Eritrocitele au dublu contur si nu prezinta nucleu. Nu se intalnesc in urina oamenilor

sanatosi, doar foarte rar dupa eforturi fizice mari, la sportivi sau in timpul sarcinii.
Valori crescute ale hematiilor se intalnesc in infectii urinare (cistita, pielonefrita,
nefrita), tulburari de coagulare ale sangelui (hemofilie, scaderea numarului de
trombocite), boli hepatice, dupa tratamentul cu anticoagulante,
sondaje/traumatisme ale uretrei, infectii/tumori ale prostatei, menstre (falsa
hematurie deoarece nu are originea in aparatul urinar) sau hematurie familiala
(mostenita de la unul din parinti, care persista toata viata fara a dauna sanatatii).
Calculii urinari pot provoca leziuni ale cailor urinare urmate de sangerari. Prezenta
unui numar mare de hematii in urina (hematurie) se constata in glomerulonefrita
acuta ce survine dupa infectiile streptococice sau insuficienta renala acuta
(produsa de infectii grave sau obstructia cailor urinare). Eritrocitele decolorate
caracterizeaza bolile renale (se considera ca eritrocitele au trecut prin filtrul
renal); eritrocitele bine colorate apartin cailor urinare.

Cilindrii

Sunt formatiuni alungite, cilindrice, bine conturate. Rezulta din coagularea

substantelor albuminoide sau mucoase secretate la nivelul tubilor renali cu diferite
grade de alterare epiteliala.

Dupa morfologia si constituirea lor se deosebesc :

- cilindrii hialini– sunt transparenti, cu extremitatile in forma de deget de manusa.

Daca nu sunt prezenti intr–un context patologic renal, nu sunt semnificativi,
intalnindu–se si in diferite albuminurii fiziologice (de staza, ortostatism sau de
efort);

- cilindrii granulosi– sunt formatiuni cilindrice bine delimitate, acoperite cu

granulatii inegale, rezultate din degenerescenta granulara a celulelor epiteliale
renale; prezinta si granulatii stralucitoare, produse prin fenomene de
degenerescenta grasoasa. Apar in procesele renale degenerative sau in faza
terminala a bolilor renale severe;

- cilindrii hematici–sunt aglomerari eritrocitare de forma cilindrica, ce aparin

sindroamele glomerulare sau in hematuriile renale;

- cilindrii leucocitari–sunt aglomerari de leucocitece aparin procesele pielonefritice;

- cilindri hialinoleucocitari–sunt rezultati din aderarea leucocitelor la suprafata

cilindrilor hialini;

- cilindrii epiteliali –sunt rezultati din descuamarea celulelor renale;

- cilindrii grasosi– sunt caracterizati prin granulatii grasoase rezultate din

degenerescenta grasa a celulelor epiteliale; se intalnesc in nefropatiile cronice sau
subacute.
Alte elemente ce pot fi gãsite în sedimentul urinar :

- flora microbiana;

- paraziti(Trichomonas vaginalis);

- spermatozoizi;

- filamentede mucus;

- levuri.

Curs 12 – Sedimentul urinar- a. examinare microscopica; b. sedimentul

neorganizat.

•Examenul microscopic

Proba de urina se agita, 10-15 ml de urina se centrifugheaza la 2000 rotatii/minut,

timp de 5 minute. Daca volumul probei este prea mic pentru a fi centrifugata, se
examineaza direct la microscop, dar se consemneaza in raportul final de analize ca
rezultatul se refera la urina necentrifugata. Dupa centrifugare se elimina
supernatantul, lasandu-se ~1 ml, iar sedimentul se resuspendeaza si se examineazala
microscop intre lama si lamella cu obiectivul40 x.

Sedimentul neorganizat

Sedimentul urinar variaza in functie de pH astfel:

-in urina acida intalnim: uratacid de sodiu, acid uric, oxalatde calciu, fosfatacid de
calciu sau sulfatacid de calciu;

-in urina alcalina intalnim: fosfatamoniaco-magnezian, fosfatbi-si tricalcic,

fosfatbazicde magneziu, carbonatde calciu sau urat de amoniu.

Urat acid de sodiu

Granulatii galbui sub forma de materialamorf, mai rar de pseudocilindrii. In

cantitate mare depozitul macroscopic este coloratin roz.
Acid uric

Cristale galbene polimorfe (rombice, patrate, cubice, in butoias, in stea, haltera,

rozeta) inegale. Daca aceste cristale sunt abundente ele potforma calculi in caile
urinare.

Oxalat de calciu

Cristale incolore, mici, octaedrice, sub forma de plic, mai rarovalare sauin forma de
piscot. Apar si dupa ingestia de alimente bogatein acid oxalic (rosii, spanac, sfecla,
etc).

Fosfat acid de calciu

Cristale incolore sub forma de prisma, turtita si alungita, deseori grupate.

Sulfat acid de calciu

Cristale incolore, acifome, grupate in rozeta; apar foarterar in urina cu mare

aciditate.

Fosfat amoniaco–magnezian

Precipita caracteristicin forma de prismeincolore, asemanatoare unui capac de

cosciug.

Fosfat bicalcic

Cristale aciforme, dispuse in cruce sau in stea.

Fosfat tricalcic

Alb–cenusiu, precipita sub forma amorfa.

Fosfat basic de magneziu

Cristale cu forma rombica, usor refringente.

Carbonat de calciu

Cristale sub forma granulara sau amorfa, albicioase–cenusii.

Urat de amoniu

Se intalneste adesea impreuna cu cristalele de fosfat amoniaco-magnezien.

Cristalele au o forma sferica cu prelungiri aciculare (aspect de invelis de castana
salbatica). Patologic apar: cristale de leucina,tirozina,colesterol, bilirubina sau
cristale de medicamente(sulfamida).

Leucina: cristale galben–brune de forma sferica, cu striatii concentrice sau radiare.

Tirozina: cristale sub forma de snopi formati din ace fine, galbui; se intalnesc
impreuna cu cristalele de leucina in afectiuni degenerative.

Cisteina: cristale sub forma de tablete hexagonale, incolore; evidentiaza tulburari

ale metabolismului protidic.

Colesterol: cristale sub forma de tandaride sticla, ca tablete incolore cu margini

neregulate; aparin sindromul nefrotic.

Bilirubina: ace rosii – brune. Apare intr-o urina bogata in pigmenti biliari, in urina
din icterul cataral intens, icter prin neoplasm hepatic, atrofia acuta a ficatului, in
boli infectioase si in intoxicatii.

Sulfamide: cristalele sunt extrem de polimorfe.