Morfina

Morfina, C17H19NO3, este cea mai abundentă

dintre alcaloizii din opium, reprezentând 9-14% din
extractul de opiu în masă. Numit după zeul roman
al visei, Morpheus, care a devenit și zeul somnului,
morfina de droguri, suficient de adecvată,
amorțește durerea, modifică starea de spirit și
induce somnul. Efectele mai puțin cunoscute și mai
puțin menționate includ greața, vărsăturile și
motilitatea gastrointestinală scăzută. (Este un
mare constipator, iar in pictura lui Guerin, Isis ii
poate aduce lui Morpheus un laxativ.)
Morfina si derivatele sale sintetice asociate,
cunoscute sub numele de opioide, sunt
deocamdata imbatabile la durerea cronica sau la
asa numita durere "lenta", dar din pacate sunt
toate dependente fizic. În timpul războiului civil
american, 400 000 de soldați au devenit
dependenți de morfină. Morfina și forma sa
hidratată, C17H19NO3.H2O, sunt puțin solubili în
apă. În cinci litri de apă, numai un gram de hidrat
se va dizolva. Din acest motiv, companiile
farmaceutice produc săruri de sulfat și clorhidrat
ale medicamentului, ambele fiind de peste 300 de
ori mai solubile în apă decât molecula de bază.
În timp ce pH-ul unei soluții de hidrură de
morfină saturată este de 8,5, sărurile sunt acizi.
Deoarece derivă dintr-o bază puternică, dar
slabă, ambele sunt la pH = 5; în consecință, în
stadiul de fabricare, sărurile de morfină sunt
amestecate cu cantități mici de NaOH pentru a
le face adecvate pentru injectare.
Structura tridimensională a morfinei este fascinantă.
Se compune din cinci inele, dintre care trei sunt
aproximativ în același plan. Celelalte două inele,
inclusiv cea de azot, sunt fiecare în unghi drept față de
celălalt trio.
Opioidele analgezice, incluzând morfină, codeină,
levorfanol, heroină și medicamente mai puțin
asemănătoare din punct de vedere structural, cum ar
fi meperidina, toate au un inel aromatic și un atom de
carbon cuaternar legat de o grupare amină terțiară de
alți doi atomi de carbon. Aceasta este cunoscută sub
numele de regula morfină, dar trebuie subliniat faptul
că toți opioidele de mai jos au, de asemenea, o
grupare metil atașată la un atom de azot.
Mai important și ironic, derivarea de la regula
morfinei a dus la crearea unor opioide chiar mai
puternice, cum ar fi fentanilul și derivatul său ester,
carfentinil. Aceste molecule au atomi de carbon
terțiari și în fiecare caz atomul nu este legat de un
grup aromatic.
Înlocuiți grupa metil cu morfolină cu o grupă propenil
și creați nalorfină, un antagonist care contracarează
efectele morfinei. În mod similar, hidromorfona, o
versiune cetonă a morfinei de cinci ori mai puternică
decât molecula sa parentală, devine hidromorfonul
antagonist prin aceeași substituție a unui CH3 cu o
grupare CH2CH = CH2. Mai general, unitatea de
morfină b-feniletilamină (în esență, ceea ce tocmai
am descris minus atomul de carbon cuaternar) se
găsește, de asemenea, la capătul de capăt al
moleculelor de enkefalină. Enkefalinele sunt versiuni
mai mici ale endorfinelor, care sunt produse natural
în creier, hipofiza și alte țesuturi, unde acționează
foarte mult ca moleculele opiumului.
Encefalina
 Agoniști
hidromorfina
oximorfina

Levorfanol
 heroina

codeina
 Antagoniști

nalorfina

naloxon
Morfina acționează asupra unui receptor specific al celulelor
nervoase. Mai precis, mulți astfel de receptori se găsesc în
substanta gelatinoasa a măduvei spinării, o regiune în care
semnalele de durere sunt mai întâi prelucrate. Arhitectura
receptorului morfinei este ceea ce dictează regula morfinei.
Există o parte plană care se leagă de inelul aromatic, o
cavitate care atrage cei doi atomi de carbon și un sit anionic
care găzduiește atomul de azot terțiar. Când morfina sau un
alt agonist se leagă de receptor, afinitatea membranei
celulare la ionii de sodiu se modifică. Aceasta reduce în cele
din urmă eliberarea de neurotransmițători de la neuronii
afectați. Investigatorii au aflat despre modul de acțiune al
morfinei prin aplicarea acesteia și a altor opiacee (incluzând
enkefalina) asupra intestinelor de cobai. În prezența
antagoniștilor, afinitatea Na + a fost restaurată și
contracțiile intestinale care au scăzut precipitate au crescut
din nou.
Nu toate opiaceele sunt create în mod egal.
Codeina este de numai 0,1% la fel de puternică ca
și morfina în legarea la receptori. Dar, deoarece
codeina este transformată în morfină de ficat (tot
ce trebuie să se întâmple este că grupul OCH3
este înlocuit de OH) devine 20% la fel de puternic
ca ultimul din ansamblu. La sfarsitul anilor 1800,
compania Bayer, in speranta de a veni cu un
ucigas de durere non-dependenta, a incercat sa
acetileze ambele grupe hidroxil ale morfinei. La
urma urmei, aceasta a fost într-un fel similar cu
modul în care au transformat acidul salicilic în
aspirină. Dar, în mod jenant, Bayer a inventat
heroina în acest proces.
Legea privind impozitarea narcoticelor din 1914 de la Harrison
din Statele Unite a pus în posesia morfinei un act criminal.
Oamenii de știință legionari exploatează o caracteristică
caracteristică a grupului morfinei și a compușilor săi înrudite:
o reacție specifică cu reactivul lui Mecke (sau Lafon). Reactivul
constă în acid selenios (H2SeO3) în acid sulfuric concentrat
(H2SO4). Dacă reacționează morfina și reactivul, apar
următoarele culori: verde, apoi rapid un albastru verzui, care
se schimbă în albastru, apoi încet spre verde albastru, cu o
margine maro-galbenă, apoi verde oliviv. Aceasta este una
dintre diferitele teste de culoare care sunt folosite. Cele mai
multe, totuși, sunt teste prezumtive, ceea ce înseamnă că
acestea sugerează prezența opiaceelor, dar nu o
demonstrează absolut. Confirmarea finală se obține prin
instrumentație, fie prin cromatografie în fază gazoasă sau prin
spectrometrie de masă, fie prin spectroscopie cu infraroșu cu
transformare Fourier. RMN a fost, de asemenea, utilizat pentru
a identifica heroina.
Regula morfinei
Proiect realizat de Andrișan
Andreea
Clasa a XII-a D