FACULTATEA DE CHIMIE APLICATĂ ȘI ȘTIINȚA

MATERIALELOR

APLICAȚII ALE CHIMIEI ÎN EXPERTIZE JURIDICE

- Anul I -

Intoxicația acută cu cocaină

 Cocaina


se poate obţine sau prin extracţie direct din frunzele de
Erythroxylon coca, din familia Erythroxylaceae, care
conţine 0,2-0,8% cocaină, sau sintetic, plecând de la
ecgonină, care este foarte abundentă în aceste frunze.
 specia este un arbust de 1-1,5 m, cu scoarţa de culoare
cafenie roşcată de unde provine şi numele (erythros=roşu,
xylon=lemn).
 pentru obţinerea produsului medicinal se recoltează
frunzele, începând din al doilea an de vegetaţie şi se usucă
la umbră.
 colectarea se poate face de două-trei ori pe an, timp de 30
sau 40 de ani
  Procesul prin care se obţine cocaina
conduce la apariţia substanţelor
intermediare. Din alcaloizii frunzelor de
coca se fabrică pasta de coca, cea din care
se va obţine cocaina bază – un praf
cristalin, alb, amar, iar din aceasta
clorhidratul de cocaină.

 Clorhidratul de cocaină este derivatul cu

cea mai largă utilizare atât în practica
medicală cât şi în scopuri ilegale (consum).
Dar unii cocainomani preferă consumul de
cocaină bază (free-base), sau o altă formă a
cocainei: „crack” (în stradă denumirea este
„piatră”).
 Crack-ul este un amestec de cocaină cu
bicarbonat de sodiu sau amoniac, iar
aspectul variază de la acela de pulbere albă
asemănătoare cu cocaina, până la cel de
pietre, bucăţi de porţelan sau marmură care
se fărâmiţează între degete.
 Intoxicația acută

Cazuri letale se inregistreaza in randul "body packers" sau "stuffers",
persoane care inghit baloane sau pachete cu cocaina de puritate mare, iar la destinatie
isi administreaza purgative energice pentru recuperarea drogului. Se poate ajunge la
absorbtia unor cantitati toxice de cocaina in cazul in care sucurile digestive corodeaza
invelisul pachetelor, cu sfarsit letal.

Decesul survine prin:

- blocarea recaptarii catecolaminelor in periferie ceea ce conduce la

stimulare simpatica cu vasoconstrictie, tahicardie, HTA si midriaza. Cele mai severe
manifestari ale stimularii simpatice se manifesta la nivel cardiovascular: aritmii
(fibrilatie ventriculara), ischemie sau infarct miocardic, hipertensiune arteriala (chiar si
la concentratii plasmatice asociate cu efecte euforice, cocaina produce in mod tipic o
crestere cu 30-50% a ritmului cardiac si a tensiunii arteriale.
- manifestari toxice la nivelul SNC - rigiditate musculara sau hiperactivitate
si convulsii. Hipertermia se asociaza in mod tipic cu rabdomioliza, insuficienta renala
mioglobinurica si insuficienta multipla de organ (cauzata si de un eventual infarct
intestinal cu perforare sau infarct cerebral ).
 Cocaina afectează grav sistemul nervos !

.
Efecte: La nivel de sistem cardiac
-risc crescut de AVC poate produce :
-convulsii La nivel de sistem respirator : -blocaj cardiac
-crize epileptice -insuficienţă pulmonară -infarct miocardic
-moarte.
Cocaina este deci unul dintre drogurile recreaţionale cu efecte extrem de
puternice la nivel de sistem nervos, al căror impact afecteză grav şi
ireversibil funcţia nervoasă. Renunţarea la cocaină este foarte dificilă,
persoana dependentă poate avea stări de iritabilitate, paranoia.
Determinarea cocainei
 Colectarea probelor pentru analizele toxicologice este de obicei
efectuată de către patolog la autopsie. Sunt necesare mostre din numeroase
fluide ale corpului şi organe, deoarece drogurile şi otrăvurile au afinităţi
diferite pentru ţesuturile organismului. Drogurile şi otrăvurile nu sunt
distribuite uniform în tot organismul, iar toxicologul, de obicei, analizează
mai întâi organele care sunt predispuse a avea cele mai mari concentraţii de
droguri.
 

Cocaina ilustrează acest proces prin transformarea la norcocaină, care este fiziologic
activă, în timp ce benzoilecgonina şi metilecgonina nu au nici o acţiune fiziologică.
Astfel, toxicologul trebuie înţeleagă aceste reacţii de biotransformare. În unele cazuri,
metaboliţii sunt singurele dovezi că un medicament sau o otravă a fost administrată.
Dovezi ale consumului de heroină sau cocaină sunt date de prezenţa metaboliţilor
respectivi, morfină şi benzoilecgonina.
 Izolarea cocainei

 Izolare din organe: se extrage din soluţie apoase alcaline, cu
următoarele precauţii, spre a evita hidroliza: macerarea se
execută la rece; operaţia de extragere se execută se conduce
rapid, se execută la temperatura laboratorului sau la un curent
de aer; din hidroliză rezultă metanol, care se poate identifica.
 Izolare din vomă, conţinut stomacal, lichide biologice: se
extrage cu eter (cloroform) din produsul alcalinizat la pH = 8 cu
bicarbonat.
 Izolare de pe mucoasa nazală (la cocainomani): se prelevă
mucozităţile cu ajutorul unui tampon de vată, care apoi este
extras cu eter (cloroform).
 Identificarea cocainei

1. Reacţii de precipitare:

Cocaina dă precipitate cu reactivi generali de precipitare ai alcaloizilor.

 Reziduul tratat cu 2-3 picături reactiv Hager când se formează un precipitat galben
(sensibilitatea 1: 1000).
 Reziduul tratat cu 2-3 picături reactiv Bouchardat formează un precipitat brun (1 :
50000).
 Reziduul tratat cu 2-3 picături reactiv Mayer formează un precipitat alb-gălbui.
 Reziduul dizolvat în 1-2 picături de acid sulfuric 10% se tratează cu 2 ml soluţie
permanganat de potasiu 3,5% când apare un precipitat violet, care, la microscop, se
prezintă sub formă de cristale rectangulare, unele întrepătrunse.
 Reziduul se dizolvă în puţină apă acidulată, se adaugă câteva picături bicarbonat de
potasiu 55 şi 2-3 picături acid clorhidric 10%. În prezenţa cocainei se obţine un
precipitat galben.
 2 Reacţii de culoare:


a. Reacţia Pesez (variantă a reacţiei Vitali):

 reziduul se tratează cu 2-3 picături de acid azotic concentrat şi 10-15

picături acid sulfuric concentrat. Se solubilizează cu ajutorul unei
baghete şi se încălzeşte 10-15 minute pe baia de apă. Se răceşte şi se
adaugă 1 ml de apă, când apare culoare galbenă strălucitoare. Se
transvazează într-o eprubetă şi se adaugă 1 ml acetonă. Se răceşte şi se
agită puternic cu 5 ml hidroxid de sodiu 50%. Faza apoasă rămâne
galbenă, iar la zona de contact cu acetona apare un inel albastru-
violaceu, care prin agitare, care prin agitare, difuzează în toată masa
acetonică. Culoarea albastră trece în violet, şi în final în roşu închis.
 b. Reacţia Ferreira de Silva:
 se nitrează reziduul cu câteva picături de acid azotic concentrat şi se
evaporă la sec. Reziduul cald este tratat cu câteva picături de
potasiu 10% în alcool. se dezvoltă un miros de benzoat de etil, sau
dacă alcaloidul este în cantitate mare, o coloraţie roşie purpurie.

c. Reacţia Guerbert: (v. atropina)

 reziduul se tratează cu 0,5 ml acid sulfuric concentrat şi câteva
cristale de iodat de potasiu. Se încălzeşte pe baia de apă până încep
să se formeze vapori albi de trioxid de sulf. În acest moment apare o
culoare brună, care virează treptat în verde oliv, albastru- violet.

3. Reacţia de miros:
 reziduul tratat cu acid sulfuric concentrat şi încălzit pe B.M. şi
diluat cu 2 ml apă dă un miros de benzoat de etil.
 4. Cromatografie pe strat subţire


 Faza staţionară: plăci silicagel G Merck, activitate la 110°, o oră.
 Faza mobilă: cloroform: metanol (9 : 1), amoniac concentrat : metanol
(1,5 : 100)
 Proba de analizat: extract cloroformic bazic
 Martor: cocaină în cloroform
 Revelare: plăcile se usucă în atmosferă şi se stropesc cu reactiv
iodoplatinat acidulat (Rf = 0,60)
