Sunteți pe pagina 1din 4

LP 2

Analiza toxicologică a monoxidului de carbon.


Diagnosticarea si tratamentul intoxicatiei.

Monoxidul de carbon prezintă implicaţii toxicologice prin intoxicaţiile supraacute, acute şi


cronice pe care le generează, intoxicaţii cu caracter accidental, profesional sau voluntar. Este cea mai
frecventă dintre intoxicaţiile cu gaze.
Pătrunde în principal pe cale respiratorie şi rar pe cale transdermică.

*Proprietăţi.
Monoxidul de carbon este un gaz incolor, fără miros şi gust, neiritant, cu densitatea 0.967, puţin
solubil în apă, solubil în etanol. Are caracter reducător puternic.

*Diagnosticarea intoxicaţiilor.

1. Simptomatologia intoxicaţiilor cu monoxid de carbon.

1.1.Intoxicaţia acută.
Intoxicaţia acută se manifestă prin tulburări neuropsihice, cardiovasculare şi respiratorii şi
presupune existenţa a 3 faze:

-Faza iniţială.
Se manifestă prin cefalee, vâjâieli în urechi, apoi stare ebrioasă, pierderea capacităţii de a acţiona
şi de a judeca. Apare dispneea de efort. Victima este incapabilă să se salveze.

-Faza comatoasă.
Se manifestă de la obnubilare până la comă profundă, calmă sau agitată. Tulburări de tonus,
tegumente cianozate, leziuni cutanate, tahipnee, edem pulmonar. Tahicardie cu tulburări de ritm şi de
conducere. Apare hipertermia, hipersudoraţia şi se instalează acidoza metabolică. Rabdomioliză şi
necroză musculară, insuficienţă renală prin mioglobinurie.

-Moartea.
Moartea survine în 20-25% din cazurile grave, prin colaps cardiorespirator.
În caz de supravieţuire apar complicaţii: edem pulmonar acut, infarct miocardic acut, embolii
pulmonare, bronhopneumonii, tulburări neuropsihice (se instalează în prima lună de la intoxicaţie
“sindromul postinterval” manifestat prin stare confuzională sau demenţială, urmată uneori de moarte)
1.2.Intoxicaţia cronică (oxicarbonismul).
Se manifestă prin cefalee, astenie, ameţeli, dispepsie, anorexie, stare depresivă, iritabilitate,
tulburări de mers şi audiovizuale, tulburări cardiace (tahicardie, bradicardie, dureri precordiale).

Diagnosticul de laborator.
Carboxihemoglobinemie, leucocitoză cu neutrofile, hipoglicemie sau hiperglicemie,
mioglobinemie (cresc creatinin kinaza şi lactat dehidrogenaza datorită necrozei musculare), acidoză
metabolică, creşterea TGO (provenind din miocard, muşchi şi creier), hipopotasemie, creşterea
nivelurilor sanguine de catecolamine ca răspuns la hipoxia celulară.

2. Analiza toxicologică.
Monoxidul de carbon se cercetează din mediu (aer) şi din medii biologice (sânge).

2.1.Identificarea carboxihemoglobinei din sange prin metoda Wolff.


Prin incalzirea la 550C timp de 5 minute a unei probe de sange diluat si tamponat la pH 5,
oxihemoglobina precipita, in timp de carboxihemoglobina ramane in solutie si îi confera acesteia o
culoare roz sau rosie, in functie de nivelul de CO.
Interpretarea rezultatelor: Această tehnică permite punerea rapidă în evidenţă a unei
intoxicaţii acute sau subacute şi poate fi utilă în analizele de toxicologie clinică.
O probă de sânge ce conţine mai mult de 1 ml monoxid de carbon/ml dă un filtrat colorat în roz
mai mult sau mai puţin intens. Pentru doze mai mici, filtratul este limpede, cu o uşoară tentă galbenă.
Cantităţile de monoxid de carbon din sânge (ml CO / ml sânge) pot fi interpretate astfel:
0-0,4: normal 0,4-0,6: limită normală la muncitori
0,6-1: impregnare uşoară 1-2: intoxicaţie cronică
3: intoxicaţie.

2.2.Dozarea monoxidului de carbon din arer prin metoda cu clorura de paladiu.


Recoltarea probelor: Vasul de recoltare (cu o capacitate bine determinată), se transportă la
locul de recoltare plin cu apă, unde se lasă să se scurgă apa. Înainte de închidere se introduc în vas: o
fiolă cu 1 ml soluţie sulfat de aluminiu 10% (catalizator) şi o fiolă cu 1 ml soluţie clorură de paladiu
0,1%. Vasul bine închis se scutură energic pentru ca fiolele să se spargă şi reactivii să vină în contact cu
oxidul de carbon din aerul recoltat. Apoi se lasă să stea la întuneric minimum 4 ore, până la 24 ore,
agitându-l din când în când.
Principiu metodei: Monoxidul de carbon reduce clorura e paladiu (II) la paladiu metalic iar
excesul de clorura de paladiu (II) se determina colorimetric la 470 nm cu iodura de potasiu în exces, sub
forma de tetraiodopaladat dipotasic, de culoare rosie-bruna. Sensibilitatea metodei este de 1mg/ml. Pot
interfera si alti reducatori din aer (H2S, SO2, aldehide)

CO + PdCl2 + H2O Pd + CO2 + 2 HCl

PdCl2 + 4 KI K2[PdI4] + 2 KCl

culoare rosie-bruna
Rezultatul se exprima in mgCO/m3 de aer.

Tehnica de lucru: Lichidul din vasul de recoltare se trece cantitativ, prin spălări repetate cu apă
distilată, într-un balon cotat de 50 ml, astfel ca volumul total al lichidului să nu depăşească 30 ml. Se
adaugă în porţiuni 10 ml iodură de potasiu 15% (proaspăt preparată), agitând după fiecare adăugare.
Balonul cotat se completează la semn cu apă distilată. După 40 minute se măsoară absorbanţa probei şi a
unui standard (format dintr-un ml clorură de paladiu (II) 0,1%, prelucrat în condiţiile probei) la
spectrofotometru la 470 nm, faţă de apă distilată.
Calcul:
1 mg PdCl2 sic corespunde la 0,157 mg CO, iar
1 mg PdCl2.2H2O corespunde la 0,131 mg CO.
mg CO/m3 = {[(1-a) x 0,131] / V} x 1000
unde: a = mg PdCl2.2H2O în exces
V = volumul vasului de recoltare (în litri).

*Tratament.
Evacuarea pacientului din mediu toxic.
Oxigenoterapie izobară sau hiperbară cu oxigen umidificat, până când concentraţia de HbCO
scade sub 15-20%. Oxigenoterapia hiperbară se aplică când concentraţia de HbCO este mai mare de
30%.
Combaterea hipertermie prin împachetări reci (hipotermia reduce necesarul de oxigen al
organismului).
Combaterea edemului şi a colapsului.
Combaterea acidozei (se administrează bicarbonat de sodiu 13‰ doar în cazul în care pH-ul
scade sub 7,15).
Protejarea SNC (administrare de piracetam, vitaminele B).
Reechilibrare electrolitică şi antibioterapie pentru prevenirea infecţiilor.
Combaterea acidozei - dacă pH < 7.2 (sol. Bicarbonat de sodiu 4,2%, 1 mmol/kg)
In caz de convulsii - sol. Diazepam (0,5-1 mg/kg).
Observaţie! Sunt contraindicate analepticele cardiace (cresc necesarul de oxigen) şi deprimantele
ale centrului respirator (barbiturice, opiacee, tranchilizante).

S-ar putea să vă placă și