DETERMINAREA UNOR METALE PRIN

SPECTROSCOPIA DE EMSIE ATOMICĂ

Determinarea unor metale prin spectroscopia de emisie atomică 1/3

 Generalităţi
Spectroscopia de emisie se bazează pe detectarea semnalului radiant emis de către
sistemul de analizat, adus în prealabil într-o stare excitată cu ajutorul unei surse
energetice. Procesul de emisie a radiaţiilor se datoreşte excitării electronilor cu anumite
surse de excitare.
Principiul metodei
Spectrometria de emisie atomică în flacără (flamfotometria) se bazează pe excitarea
termică a atomilor metalelor cu energia primită de la o flacără şi măsurarea intensităţii
radiaţiilor emise de către atomii excitaţi cu un detector fotoelectric.
Comparativ cu alte surse de excitare, flacăra prezintă următoarele caracteristici:
❑ temperatura, mai coborâtă, permite excitarea unui număr limitat de atomi (ale căror
potenţiale de excitaţie sunt mai mici de 5 eV);
❑ spectrele obţinute au un număr redus de linii, ceea ce face posibilă separarea
spectrală cu o aparatură relativ ieftină;
❑ în flacără se realizează condiţii constante de excitare şi alimentare cu substanţe de
analizat, ceea ce conduce la determinări rapide, reproductibile şi precise.
Prin mărirea temperaturii flăcării şi perfecţionarea tehnicilor de descompunere a
spectrului s-a ajuns ca numărul elementelor ce pot fi determinate prin această metodă să
crească la circa 40. Flacăra folosită ca sursă spectrală, se obţine prin orderea unui
amestec de gaz combustibil (carburant) cu aer sau oxigen (comburant). Temperatura
flăcării variază în funcţie de amestecul gazos utilizat şi de raportul de amestecare a
gazului combustibil cu aerul sau oxigenul. Pentru a servi drept sursă spectrală flacăra
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să nu prezinte spectru propriu, sau acesta să fie cât mai redus;
- să funcţioneze liniştit;
- să permită introducerea uniformă a probei;
- să nu aibă caracter nociv.
În metodele curente de analiză prin emisie, absorbţie şi fluorescenţă atomică, soluţiile
de analizat sunt fin dispersate cu ajutorul unui pulverizator sub formă de aerosoli cu
diametrul sub 20 - 30  şi introduse în flacără cu ajutorul unui curent de aer sau oxigen
comprimat.
Aparatură şi dispozitive utilizate
Orice fotometru de flacără se compune din patru dispozitive principale:
1. dispozitivul de atomizare şi excitare, ce cuprind regulatoarele de presiune a gazelor,
sistemul de pulverizare şi arzătorul;
2. instalaţia optică şi sistemul de dispersie a radiaţiilor luminoase. Ca elemente de
dispersie se pot utiliza filtre, prisme sau reţele de difracţie;
3. dispozitivul de detecţie cu rolul de conversie a semnalului luminos în semnal electric. În
acest scop se utilizează celule fotoelectrice sau fotomultiplicatori;
4. dispozitivul de măsurare a semnalului. Semnalul obţinut este amplificat şi măsurat cu
ajutorul unui instrument de citire directă în unităţi de transmitanţă sau absorbanţă.
Majoritatea aparatelor moderne permit amplificarea semnalului de fotodetecţie în aşa
fel încât valoarea indicată de aparatul de măsură să coincidă (în cifre) cu concentraţia
soluţiei.

Determinări cantitative
Metodele fotometriei de flacără se aplică exclusiv în analiza cantitativă a soluţiilor
apoase, la baza lor stând legătura dintre concentraţia unui element din probă şi
intensitatea radiaţiilor spectrale emise de atomii acestuia, aflaţi în stare de vapori în flacără
se pot determina în prezent un număr de cca. 40 elemente, metoda caracterizându-se prin
sensibilitate şi specificitate ridicată.

Determinarea unor metale prin spectroscopia de emisie atomică 2/3

 Ca şi în celelalte metode instrumentale, compoziţia cantitativă a soluţiilor de analizat
se determină prin comparaţie cu o serie de soluţii de compoziţie cunoscută. Realizarea
practică a acestui principiu se poate obţine prin mai multe variante.
Metoda curbei de etalonare
Dintr-o probă (etalon primar) a substanţei de determinat se prepară, prin diluare, o serie
de soluţii etalon de concentraţie cunoscută şi crescătoare, cu ajutorul cărora se stabileşte
variaţia emisiei funcţie de concentraţie. Se trasează curba de etalonare (de concentraţie).
În aceleaşi condiţii de lucru se efectuează citirile pentru soluţia de analizat, cu ajutorul
curbei de etalonare determinându-se concentraţia necunoscută.
Determinarea elementelor alcaline: Li, Na, K, Rb, Cs
De cele mai multe ori, sodiul şi potasiu intră în compoziţia diferitelor materiale (soluri,
roci, minerale, produse vegetale sau animale) în concentrației de ordinul 10 -2 - 10-3M, în
timp ce litiu, rubidiu, cesiu sunt în general considerate ca în elemente urme cu concentraţii
de ordinul 10-5 - 10-6 M.

Determinarea unor metale prin spectroscopia de emisie atomică 3/3