L.P.

8 DETERMINAREA MASELOR MOLECULARE

PRIN CRIOMETRIE

Experimental, s-a demonstrat că o soluţie diluată îngheaţă la o

temperatură mai joasă decât dizolvantul pur. Între temperatura de congelare
(respectiv de topire) a solventului pur şi cea a soluţiei există o diferenţă
(∆Tc) care este proporţională cu scăderea tensiunii de vapori a soluţiei, deci
şi cu concentraţia substanţei dizolvate în soluţie, şi nu depinde de natura
acesteia, fiind astfel o proprietate coligativă.
Scăderea punctului de congelare ∆Tc este proporţională cu
concentraţia substanţei dizolvate, exprimată în moli la 1000 grame solvent
(concentraţia molală).
Diferenţa de temperatură ∆Tc este de ordinul sutimilor de grad şi se
stabileşte prin determinarea succesivă a temperaturilor ce corespund
congelării solventului pur şi a solventului din soluţie.
Studiul fenomenului din punct de vedere teoretic, cu aplicarea legilor
lui Raoult, stabileşte pentru coborârea temperaturii de congelare ∆Tc a unei
soluţii ce conţine G2 grame substanţă dizolvată în G1 grame solvent, expresia

R ⋅ Tc2 1000 ⋅ G 2
∆Tc = ⋅ ,
1000 ⋅ r M 2 ⋅G 1
în care:
Tc – temperatura de topire a solventului, K
r – căldura latentă de topire a solventului, J/kmol
M2 – masa moleculară a substanţei dizolvate, g.

Expresia RTc2 / 1000 r defineşte constanta crioscopică (Kc) sau

coborârea molală a temperaturii de congelare, fiind o caracteristică pentru
fiecare solvent, unitatea de măsură în S.I. fiind gradul Kelvin (K)..
În tabelul 8.1. sunt prezentate temperaturile de congelare, densităţile şi
constantele crioscopice pentru câţiva solvenţi.
Având în vedere semnificaţia constantei crioscopice, expresia care
defineşte diferenţa de temperatură, ∆Tc devine:

1000 G 2
∆Tc = K c
M 2G1
 Din această relaţie se poate deduce că masa moleculară a substanţei
dizolvate este dată de relaţia:

1000 G 2
M2 = Kc
∆Tc G 1

Tabelul 8.1. Proprietăţi fizice şi crioscopice ale unor solvenţi.

Solvent Temperatura de Densitatea Constanta
solidificare (°C) g/cm3 crioscopică
molală
Apa 0 1,000 1,86
p – xilen -13,2 0,861 4,30
Benzen 5,5 0,879 5,12
Naftalină 128,12 0,978 7,00
Nitrobenzen 5,7 1,199 7,00
Ciclohexan 84,16 0,7783 20,2
Camfor 152,24 1,000 40,0

PRINCIPIUL METODEI
Prin determinarea experimentală a diferenţei de temperatură ∆Tc şi
cunoscând valorile pentru constanta crioscopică a solventului precum şi
cantităţile (în grame) de solvent şi solvat, se poate deduce masa moleculară a
substanţei dizolvate.
Instalaţia pentru efectuarea lucrării este prezentată în figura 7.1.
 6

3 1– vas cilindric;
2 2– eprubetă largă;
3– eprubetă îngustă;
4 4– amestecul răcitor (criogenic);
5– solvent (H2O);
1
6– termometru;
5
7– agitator magnetic;
8 8– piesă metalică pentru agitare;
7

Figura 7.1. Criometrul Beckmann.

MODUL DE LUCRU
Pentru efectuarea lucrării se vor executa următoarele operaţii:
Se măsoară cu pipeta cu bulă 25 ml apă distilată şi se introduc în
eprubeta îngustă (3) în care se află piesa magnetică pentru agitare.
Se prepară amestecul criogenic, din gheaţă pisată şi sare şi se
introduce în vasul cilindric (1) din jurul eprubetei largi (2).
Se introduce termometrul în eprubeta îngustă astfel încât rezervorul
inferior să fie complet cufundat în lichid.
Se porneşte agitarea pentru uniformizarea temperaturii apei.
Se observă apariţia cristaleor de gheaţă şi se citeşte temperatura de
congelare. Se repetă determinarea de 3 ori, scoţând eprubeta cu solvent,
încălzind-o uşor în mână şi reluând răcirea în aceleaşi condiţii. Valoarea Tc
rezultă ca medie aritmetică a celor trei citiri.
Se cântăresc, într-o fiolă de cântărire adusă la greutate constantă, la
balanţa analitică, 0,6 g de substanţă cu masa moleculară M necunoscută. Se
introduc aproximativ 0,2 g (o treime) din conţinutul fiolei. Se recântăreşte
fiola, cantitatea de substanţă introdusă rezultând din diferenţa celor două
cântăriri.
Se notează din nou temperatura de congelare.
Se introduc pe rând şi celelalte două probe. Diferenţa de temperatură
∆Tc se ia în raport cu temperatura de congelare corespunzătoare solventului
pur. Ţinând seama de însumarea cantităţilor de substanţă introdusă, valoarea
lui ∆Tc se calculează ca valoare medie a valorilor citite, care se introduce în
relaţia pentru determinarea masei moleculare. Eroarea în determinare poate
fi datorată greşelilor de citire a temperaturilor (gradaţiilor termometrului)
sau la cântăririle de la balanţa analitică.
De remarcat că înainte de a începe cristalizarea apare fenomenul de
subrăcire astfel încât termometrul va indica o temperatură mai joasă decât
cea aferentă congelării solventului, stabilită anterior. Efectul subrăcirii nu
trebuie să depăşească 0,5 – 0,7 °C. Dacă această limită este depăşită, se
recomandă introducerea în lichid a unui cristal de gheaţă ca germen de
cristalizare. Cristalizarea se va produce în masă. Temperatura creşte până
atinge punctul de congelare în aproximativ 2 – 3 minute. Temperatura
rămâne constantă tot timpul cristalizării când este stabilit echilibrul lichid–
solid. Îngheţarea completă a lichidului, adică depăşirea fazei de
echilibru, nu este recomandată, existând pericolul de rupere a
rezervorului termometrului în gheaţă.

MODUL DE CALCUL
Determinarea masei moleculare a substanţei analizate se face folosind
relaţia:
1000 G 2
M2 = Kc
∆Tc G 1
PREZENTAREA REZULTATELOR

Referatul lucrării va conţine definirea fenomenului de crioscopie, baza

teoretică a determinării masei moleculare prin criometrie, modul de lucru şi
rezultatele obţinute înscrise sub formă de tabel, conform modelului:

Greutate Greutate Tc (°C) ∆Tc M substanţă

substanţă (G2) solvent (G1) solvent soluţie (°C) (g)