RECENZIE

Paul F. LAZARASFELD, Bernard BERELSON, Hazel

Gaudet -
Mecanismul votului. Cum se decid alegătorii într-o campanie
prezidenţială
Comunicare.ro, Bucuresti, 2004, 244 p.
 Lucrarea de faţă face parte din colecţia “Cultura Comunicării” apăruta la
editura Comunicare.ro. Alături de alte titluri celebre, “Mecanismul votului. Cum se
decid alegătorii intr-o campanie prezidenţială” se înscrie într-un program de
traduceri celebre al cărui scop este acela de a-i ajuta pe ce cei interesaţi să
cunoască istoria ătiintelor comunicării şi să-şi fundamenteze o cultură de
specialitate. Această lucrare reprezintă o contribuţie de maximă importanţă la
studiul comunicării, prin metodologia abordată şi prin rezultate. Paul F.
Lazarsfeld, principalul autor al volumului, este considerat “cel mai aplicat şi cel
mai inovativ cercetător al comunicării sociale” 1. Opera lui s-a constituit într-un
element de legătură între abordarea europeană a ştiintelor sociale, bazată pe
demersuri filosofice şi speculative, şi cea din Statele Unite, dominată de
behaviorism, pragmatism, cercetare cantitativă.
Subiectul acestei lucrări îl constituie opinia publică, însă abordată într-un
mod cu totul original, printr-o nouă perspectivă de investigare. Autorii constată
impresia generală conform căreia a investiga înseamnă a descrie ce cred
oamenii despre o anumită problemă. 2 Acestea sunt sondajele de opinie, care
arată cum se raportează indivizii la un anumit subiect, eveniment. Lucrarea de
faţă îţi propune însă cercetarea modului în care se formează, se schimbă şi se
dezvoltă opinia publică, dupa cum declară şi autorii: “nu am descris opinia
publica, ci am analizat-o în procesul formării ei” 3. Pentru aceasta, autorii vor
studia comportamentul politic american prin modul în care sunt atribuite voturile
în timpul unei campanii prezidentiale.
Autorii îşi cristalizează studiul în jurul campaniei din 1940, analizând toate
condiţiile ce determină comportamentul politic al cetăţenilor, influenţele majore ce
au fost exercitate asupra lor pe parcursul întregii campanii. Tehnica folosită
pentru cercetarea opiniei este cea a eşantionului, prin intervievarea repetată a
aceloraşi oameni. Contribuţiile aduse de această tehnică sunt următoarele: pot fi
identificaţi votanţii “mobili” şi li se pot studia caracteristicile; se pot acumula
informaţii privind întreaga campanie de la un interviu la altul; poate fi urmărită

1
postfata
2
postfata
3
postfata

2
eficienţa propagandei şi a altor influenţe la care alegatorul a fost supus; se pot
urmări statistic efectele propagandei. Această perspectivă metodologică conferă
cititorului posibilitatea de a înţelege cu uşurinţă etapele formării opiniei publice.
Structura lucrării este clară şi binedefinită: cuprinde şaisprezece capitole
încadrate de o prefaţă a autorilor la ediţia a doua şi o postfaţă semnata de Paul
Dobrescu, ambele foarte utile studiului didactic, prin privirea de ansamblu asupra
cercetării sociale (în prefaţă) şi prin marcarea principalelor contribuţii ale lucrării
(în postfaţă). Parcurgând lucrarea în totalitatea ei, cititorul înţelege valoarea
studiului atât în contextul social existent în momentul apariţei ei (1968), cât şi
actualitatea de care se bucură. Rezultatele statistice prezentate în tabele şi
grafice oferă un plus de uşurinţă în înţelegerea modului în care au evoluat
evenimentele şi preferinţele publicului.
Primul capitol, intitulat sugestiv “Introducere” fixează scopul lucrării, acela
de a descoperi “cum şi de ce au hotărât cetăţenii să voteze într-un anumit fel” 4,
metoda de cercetare abordată – interviurile succesive efectuate asupra aceluiaşi
esantion, precum şi enumerarea principalelor atribuţii ale acestei tehnici. în final
este succint descrisă structura cărţii. Cel de-al doilea capitol cuprinde o scurtă
prezentare a evenimentelor de fundal, prezentare ce va servi orientarii generale
asupra studiului, desfăşurat în districtul Erie, Ohio, în 1940. Sunt descrise
principalele aspecte legate de viaţa culturală şi socială, aşezare, religie,
economie, influenţă politică, iar într-un tabel sunt cuprinse evenimentele majore
locale şi internaţionale ce s-au petrecut în perioada campaniei electorale din
1940, pentru a se contura atmosfera generala în care s-a desfăşurat studiul.
În următoarele două capitole sunt descrise diferenţele sociale şi ideologice
existente între cele două tabere ale participanţilor la vot: republicani şi democraţi.
Cu cât caracterizarea socială a subiectului este mai detaliată, cu atât se poate
stabili mai precis afilierea lui politică. Astfel, s-a constatat ca oamenii mai bogaţi,
cu interese de afaceri, sunt de regulă republicani, iar cei mai săraci, clasa
muncitoare cu conştiinţă de sine, se află de partea democraţilor. În ceea ce
priveşte apartenenţa religioasă şi vârsta, s-a constatat că înaintarea în vârstă

4
Pag 37

3
poate aduce cu ea nu atât conservatorism politic, cât social. Protestanţii vârstinici
erau majoritar republicani, iar catolicii bătrâni îi preferau pe democraţi. Pentru a
stabili diferenţele ideologice dintre cele două tabere, s-a cercetat în ce măsură s-
au diferenţiat ele în opiniile asupra vieţii sociale şi politice.
Capitolul cinci încearcă să stabilească în ce măsură au fost interesaţi
oamenii de această campanie. S-a constatat că cei mai sensibili la evenimentele
campaniei au fost liderii de opinie, iar cea mai mare proporţie de absenteişti a
corespuns nivelului cel mai scăzut de interes. Acest capitol împreună cu cele
două care îl preced au scopul de a expunde rezultate împortante în ceea ce
priveşte eşantionul studiat şi descriu contextul în care trebuie perceput studiul.
În urmatoarele două capitole sunt studiaţi votanţii ce şi-au schimbat
intenţiile de vot pe parcursul campaniei propriu-zise. Această categorie de
alegători se bucură de un interes aparte deoarece ei sunt singurii care îşi
cristalizează intenţia de vot chiar în timp ce campania electorală se desfăţoară.
Mai întai, ei sunt clasificaţi în funcţie de momentul deciziei definitive, în felul
următor: “alegătorii lunii mai” – cei ce şi-au susţinut decizia inţială, ştiau încă de
la început cu cine vor vota, “alegătorii perioadei iunie-august” – cei ce s-au decis
cu cine să voteze în decursul campaniei şi “alegătorii perioadei septembrie –
noiembrie” care s-au descis foarte târziu, la sfârşitul campaniei. Sunt trasate apoi
câteva trăsături ale acestor tipuri de alegători “mobili”, se ajunge la concluzii
precum cea că oamenii a caror decizie a fost târzie au fost mai puţin interesaţi de
alegeri sau erau indivizi supuşi unor presiuni conflictuale. Este analizat apoi
modul în care alegătorii cu decizii fluctuante ajung în cele din urmă la o decizie
definitivă: unii s-au hotărât ulterior, pornind de la “nu ştiu”, alţii au plecat cu o
intenţie, au deviat, iar apoi s-au înors la ea, iar alţii au pornit cu o intenţie şi au
votat în final contrar acesteua. Capitolul şapte se încheie cu punctarea unor
trăsături de personalitate ale alegatorilor “mobili”.
Capitolele opt opt-zece studiază efectele campaniei electorale asupra
diferitelor categorii de alegători descrise anterior. Capitolul opt e consacrat
efectului de activare. Sunt descrise forţele de activare pe care comunicarea
politică le are la dispoziţie (materialele mass-media formale şi influentele

4
personale directe) şi modul în care propaganda formală dezvoltă sau activează
inclinaţiile latente ale alegătorului, pentru ca în final să se insiste asupra fiecăruia
dintre cei patru paşi ai activării (trezirea interesului de către propagandă,
receptivitatea sportită, atenţia selectivă şi cristalizarea voturilor). Efectul de
întărire, descris în capitolul nouă, se referă la faptul că propagada a ajutat la
menţinerea fidelităţii partizanilor unui partid prin confirmarea deciziei initiale. Cel
de-al treilea efect, de convertire, descris în capitolul zece, s-a manifestat asupra
unui număr foarte mic de alegători, cei ce ascultau şi citeau cel mai puţin.
Importanţa acestor trei efecte e studiată comparativ în capitolul unsprezece, în
care se va aborda într-un mod mai sistematic problema efectului global al
campaniei. Drept concluzie, convertirea este cel mai putin pregnant rezultat, iar
activarea, cel de-al doilea efect manifest, ca frecvenţă, pe parcursul oricărei
campanii electorale.
Următoarele capitole vor accetua rolul anumitor influenţe din timpul
campaniei. Capitolul doisprezece demonstrează faptul că o mare parte din
comunicările politice din timpul campaniei electorale sunt create doar conform
speculaţiilor şi predicţiilor oamenilor referitor la cine va câştiga alegerile. Este
explicat aici şi efectul de raliere (bandwagon effect), de pe urma căruia directorii
de campanie încearcă să obţină avantaje maxime. Cel de-al treisprezecelea
capitol cuprinde un raport bazat pe analiza ştirilor politice importante care au
pătruns în regiunea analizată prin intermediul celor mai răspândite ziare şi reviste
şi pe calea celor mai dezbătute discursuri şi emisiuni de ştiri, iar capitolul
paisprezece oferă o imagine generală asupra rolului jucat de mass-media în
campania electorală din 1940. Se observă în acest capitol că radioul şi ziarul
sunt surse de motivare a schimbărilor (radioul este mai eficient), iar fiecare partid
are un mijloc de comunicare specific – republicanii urmăresc mai mult ziarele, iar
republicanii radioul. Capitolul cinsprezece vorbeşte despre omogenitatea politică
a grupurilor sociale. Astfel, se constată că oamenii care indică locuri similare în
indexul predispoziţiilor politice sunt susceptibili să se afle si într-un contact mai
strâns unii cu alţii, iar grupurile pe care le vor forma astfel este foarte probabil să
fie destul de omogene în comportamentul lor politic.

5
 În ultimul capitol este studiată importanţa relaţiilor personale în ceea ce
priveşte influenţa lor politică directă. În comparaţie cu mass-media, relaţiile
personale au un potenţial mai mare de influenţă, din două motive: acoperirea lor
este mai mare şi prezintă anumite avantaje psihologice, precum: non-
intenţionalitate, flexibilitate, răsplata conformismului, încrederea într-o sursă
familiară, persuasiunea fără convingere.
Sintetizand, scheletul pe care este construită aceasta lucrare este
următorul: sunt descrise întâi caracteristicile generale ale electoratului, pentru ca
apoi să se insiste asupra acelor alegători “mobili”, care îşi schimbă optiunea de
vot în timpul campaniei. Se evidenţiază apoi influenţele campaniei asupra lor şi
sursele acestor influenţe.
“Macanismul votului. Cum se decid alegatorii într-o campanie
prezidenţială” a lui Lazarsfeld, Berelson şi Caudet reprezintă cel puţin o bază
solidă de plecare în alte cercetări, pentru faptul că adoptă o tehnică nouă de
cercetare şi demonstrează eficacitatea ei. Structura clară, limbajul accesibil,
informaţiile statistice prezentate, toate acestea caracterizează o lucrare esenţială
pentru cei ce sunt interesaţi de domeniul comunicării.