Sunteți pe pagina 1din 1

La 21 septembrie 1949, Mao Zhedong a convocat, la Beijing, prima sesiune a Consiliului

politic consultativ popular al Chinei. La 1 octombrie 1949 în Piaţa Tienanmen din Beijing, Mao
a proclamat Republica Populară Chineză. A doua zi, Uniunea Sovietică a recunoscut noul regim
ai căror conducători declaraseră, cu diverse prilejuri, „totala lor apartenenţă la lagărul socialist,
contra imperialismului“ (4; 180). Ulterior, regimul a fost recunoscut de „democraţiile populare“
din Europa de Est şi alte ţări din Asia. În 1950, guvernul laburist britanic a făcut acelaşi lucru.
Ulterior ţările scandinave, Elveţia, Olanda îi vor urma exemplul.
Nu numai China, ci şi Asia de Est şi de Sud-Est în totalitatea ei aveau să iasă complet
transformate din cel de-al doilea război mondial. În Indonezia, revolta comuniştilor a fost
înnecată în sânge. Liderul Partidului Naţional Indonezian, dr. Ahmed Sukarno, a proclamat la 17
august 1945 independenţa.
Comunizarea Vietnamului a fost un proces lung şi extrem de complex care se va încadra în
tiparele confruntărilor din perioada războiului rece. Situaţia din Coreea a fost la fel de complexă.
În Coreea, paralela 38º a devenit, în toamna anului 1945, o adevărată frontieră între zona de nord
controlată de Uniunea Sovietică şi cea de sud controlată de SUA. Evoluţiile din Coreea vor duce
la instaurarea Republicii democrate în nord sub dominaţia comuniştilor şi a Republicii Coreea, în
Sud.
Transformările social-economice au fost creionate în ţările „de democraţie populară în
programele „Fronturilor“ sau coaliţiilor impuse sau inspirate de Moscova. Unicul principiu de
legitimizare a partidelor comuniste din blocul sovietic a fost ataşamentul faţă de Uniunea
Sovietică şi predispoziţia de a îndeplini fără şovăire ordinele lui Stalin. El investise partidele
comuniste din Europa de Răsărit cu deplină putere şi datorită lui acestea îşi câştigaseră poziţiile
conducătoare.