DESPRE VIRTUTE (FAPTÃ BUNÃ)

Fã bine, ș-îl aruncã-n drum. Fã-i rãu, cã te pomenește.

Cã Dar
A face bine e totdeauna mai bine Cât e cerul departe de la pãmânt.
decât a face rãu. Atâta n-are
Binele, zic, nu se face Asemãnare.
Numai la cine îți place, Pentru cã
Ci binele este bine Omul la rãu aleargã cu armãsarul și
Sã-l faci la fieștecine. la bine merge cu carul.
Chiar și Rãul lesne îl face omul, dar binele
La cel ce te dușmãnește, anevoie.
Tu cu bine-i rãsplãtește. Și
Cã Cu vreme toate se fac bune.
De te latrã vreun câine, Numai
Astupã-i gura cu pâine. Vremea ce a trecut nu se mai
Știind cã întoarce.
Orce la voile tale Dar
Cu rãul nu-l scoți la cale. Binele ce-l faci la oarecine
Iar Ți-l întoarce vremea care vine,
Binele pe om îl scapã Vei auzi numai:
Cu vreme de foc și apã. Vine binele ca albinele.
Dar vei zice: și apoi
Sã ne luãm dupã lume. Bine, bine peste bine,
și Când vine e tot mai bine.
Ce o face lumea sã facem și noi. Cã
Însã Cine face bine, bine gãsește,
Ce avem cu lumea? Lumea ca Cine face rãu, rãu-l însoțește.
lumea, și noi ca noi. Însã
Alții dacã ș-o scoate ochii, și noi nu Totdeauna fapta bunã
o sã scoatem. Este tutulor cununã.
Alții de o da în gârlã, și noi nu o sã Cãci
ne-necãm. Fapta bunã în viațã
Fiecine ce face, pentru el este. La norocire înalțã.
Cum își va așterne, așa va dormi. și
Cum își va gãti, așa va prânzi. Faptele bune în lume
Nu trebuie sã imitãm decât p-acei Îți las nemuritor nume.
ce-i vedem fãcând bine.
Cã
Setosul bea apã din orce lac
Mulți zic cã
Rãul cu rãu se gonește
și
DESPRE MINCIUNI ȘI FLECÃRII
Omul care e flecar
Troncãnește ca un car.
Îl auzi numai:
Hodorog-tronc! vorba îndatã,
Ca moara când e stricatã.
El
Pentr-un șoarece se-nnoadã
și jurã cã n-are coadã.
și
Încornoreazã țânțarul
De ți-l face cât magarul.
Sau
Vei, nu vei, el cu d-a sila
Face musca cât camila.
și
Purecile când îi place
Cât un elefant îl face.
Da însã
Cu minciuna or prânzești, or cinezi,
Pe amândouã nu le închelbezi.
Cãci
Vremea cu încetul poate
Sã le descopere toate.
și mai vârtos
Minciuna are și ea pe unde sã trece.
Povestea ãluia:
Umblã la grãdinar crastraveți sã
vânzã,
și lui de dânșii îi este acrã rânza.
Minciuna ca glonțul în apã se afundã
și îndatã ca frunza iese în undã.
și
Sulița orișiunde
Nu sã poate ascunde.
Dar însã
Mincinos pe mincinos nu poate
înșela.
POVESTEA VORBII
Un mincinos stând odatã zise altui
mincinos:
Prietene, vezi tu turnul acel nalt și
luminos?
Da, acesta îi rãspunse; și iar îl
întrebã el:
Dar vezi tu tocma în vârfu-i cum
umblã un șoricel?
Ce mai minciunã cu coarne, zise
prietinul sãu . Cã eu abia zãresc
turnul, necum șorecelul tãu;
Însã îl auz prea bine cum umblã-n
tropot, încât
Parc-ar bubui o toabã ș-ar avea
clopot la gât.
Te crez, acel îi rãspunse, vãzându-se
înfundat,
Fiindcã nu-și gãsi omul cu minciuni
de înșelat.
Dupã proverbul ce zice:
A umblat cât a umblat,
Dar acum i s-a-nfundat.