Despre Sfânta Treime

1. PREGĂTIREA APERCEPTIVĂ: - cea mai mare poruncă din Lege,

reconfirmată şi de către Mântuitorul Iisus Hristos, este iubirea de Dumnezeu (dublată de
iubirea aproapelui)-(Deut. 6, 5; Luca 10, 28). După cum nu poţi spune, însă, că iubeşti pe
cineva dacă nu-l cunoşti, tot aşa nimeni nu poate afirma că-L iubeşte pe Dumnezeu dacă
nu-L cunoaşte, atât cât El a îngăduit, desigur;
- cunoaşterea lui Dumnezeu nu este doar un deziderat al lumii imanente, ci
este legată de veşnicie, după cuvintele Mântuitorului: "Aceasta este viaţa veşnică: să Te
cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis"
(Ioan 17, 3);
- când rostim cuvântul "Dumnezeu", întotdeauna avem în vedere Sânta
Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, o singură fiinţă, întreită în persoane. De aceea,
cateheza noastră îşi propune evidenţierea elementelor de bază cu privire la dogma Sfintei
Treimi.
2. ANUNŢAREA TEMEI: Astăzi vom medita asupra învăţăturii ortodoxe cu privire
la Sfânta Treime.
3. TRATAREA:
- dogma Sfintei Treimi reprezintă cea mai mare taină a creştinismului. De aceea,
credem că în locul "dogmei Sfintei Treimi" este mai potrivită formularea "taina Sfintei
Treimi", datorită atributului infinităţii dumnezeieşti care copleşeşte capacitatea finită şi
relativă a cunoaşterii umane. Întemeiaţi pe mărturiile Scripturii, toţi Sfinţii Părinţi învaţă
că Dumnezeu nu poate fi cunoscut în fiinţa Sa, ci doar în lucrările Sale, atât cât El însuşi
S-a revelat;
- Mărturii scripturistice. Sfânta Scriptură ne dă mărturie că Dumnezeu S-a
revelat ca Treime de Persoane:
a. Vechiul Testament: "Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră" (Facere
3, 25); Teofania de la stejarul Mamvri (Facere 18); "Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul
Savaot..." (Isaia 6, 3);
b. Noul Testament: La Botezul Domnului, arătarea Sfintei Treimi
sau Teofania (Matei 3, 16-17); trimiterea Apostolilor la propovăduire, în numele Sfintei
Treimi: "Mergând, învăţaţi..., botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului
Duh" (Matei 28, 19);
- Mărturii patristice. a. Sfinţii Părinţi participanţi la primele două sinoade
ecumenice (Niceea - 325 şi Constantinopol - 381) au formulat dogma trinitară,
sintetizând-o în Simbolul de credinţă numit "niceo-constantinopolitan); b. cele mai
reprezentative tratate trinitare au scris următorii Sfinţi Părinţi: Atanasie cel Mare (Despre
întruparea Logosului; Contra elinilor), Vasile cel Mare (Despre Duhul Sfânt), Grigorie
de Nyssa (Contra lui Eunomiu), Grigorie de Nazianz (Cele cinci cuvântări teologice),
Chiril al Alexandriei (Despre Sf. Treime), Didim cel Orb (Despre Sfântul Duh, Despre Sf.
Treime)
Pentru nivelul obişnuit al unei cateheze recomandăm, însă, capitolul al VIII-lea,
"Cartea întâia", din Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin, întrucât acest sfânt părinte a
cunoscut şi a valorificat tratatele menţionate anterior, depăşind, însă, nivelul unei simple
sinteze, prin contribuţii personale de valoare excepţională. Iată, bunăoară, cum descrie el
credinţa în Sfânta Treime: "Credem în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh, în care ne-am şi

1
botezat. Căci astfel a poruncit Domnul apostolilor să boteze, zicând: Botezându-i pe ei în
numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Credem într-unul tatăl, principiul şi cauza
tuturora; nu S-a născut din cineva; singurul care există necauzat şi nenăscut; este
făcătorul tuturora. Este prin fire Tatăl singurului Unuia născut, Fiul Său şi purcezătorul
Prea Sfântului Duh. Credem şi într-unul Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, Domnul nostru
Iisus Hristos, Care S-a născut din Tatăl înainte de toţi vecii, lumină din lumină,
Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, de-o-fiinţă cu Tatăl, prin
Care toate S-au făcut... De asemenea, credem şi în Duhul Sfânt, Domnul şi făcătorul de
viaţă, care purcede din Tatăl şi se odihneşte în Fiul, împreună închinat şi slăvit cu Tatăl şi
cu Fiul, ca fiind de aceeaşi fiinţă şi co-etern. Credem în Duhul cel din Dumnezeu cel
drept, cel conducător, izvorul înţelepciunii, al vieţii şi al sfinţeniei. El este şi se numeşte
Dumnezeu împreună cu Tatăl şi cu Fiul; nezidit, desăvârşit, creator, atotstăpânitor,
atoatelucrător, atotputernic, nemărginit în putere; El stăpâneşte întreaga zidire, dar nu este
stăpânit; îndumnezeieşte, dar nu este îndumnezeit; desăvârşeşte, dar nu se desăvârşeşte;
împărtăşeşte, dar nu se împărtăşeşete; sfinţeşte, dar nu se sfinţeşte; mângâietor, deoarece
primeşte rugăciunile tuturor; în toate, asemenea Tatălui şi Fiului...";
- Analogiile Sfintei Treimi. Pe lângă mărturiile scripturistice şi patristice, un
oarecare merit în înţelegerea raţionalităţii, posibilităţii şi sensului existenţei unei realităţi
personale întreite îl au anumite analogii din lumea materială, ca de exemplu: sufletul
omenesc (cu cele trei componente: raţiune, sentiment şi voinţă), pomul (rădăcină, trunchi
şi coroană), soarele (corp mineral, căldură şi lumină), floarea (corpul ei, culoarea şi
mirosul), spaţiul (înălţime, lungime, lăţime), timpul (trecut, prezent şi viitor) etc.
- Erezii anti-trinitare. Dogma Sfintei Treimi fiind taina tainelor, aşadar cel mai
greu accesibilă omului, a fost deseori răstălmăcită, ajungându-se la erezii care au pus la
grea încercare Biserica şi pe slujitorii ei devotaţi. Cele mai vehemente erezii sunt
catalogate în patru grupe: monarhianismul (susţine o singură Persoană divină;
reprezentanţi: Pavel de Samosata şi Sabelie); subordinaţionismul (Fiul şi Duhul Sfânt nu
sunt egali cu Dumnezeu Tatăl; reprezentanţi: Arie şi Macedonie); triteismul (susţine
existenţa a trei Dumnezei distincţi; reprezentanţi: Ioan Filipon din Alexandria, sec. al VI-
lea); unitarianismul (= un monarhianism "modern", susţinut de Faustus Socinus, sec. al
XVII-lea. De aici şi denumirea de "socinieni").
Cultul divin - izvor al cunoaşterii dogmei Sfintei Treimi. Întemeiat pe Sfânta
Scriptură şi pe Sfânta Tradiţie, cultul divin (public şi particular) exprimă în modul cel mai
accesibil nuanţele dogmei trinitare, învăţându-ne, de fapt, că pe Dumnezeu îl cunoaştem
în măsura în care îl slăvim şi îl experiem liturgic, începând cu simpla închinăciune,
continuând cu meditarea în linişte adâncă asupra lucrărilor şi însuşirilor Persoanelor Prea
Sfintei Treimi şi încheind cu împărtăşirea din Sfântul Potir, la Sfânta Liturghie.
5. APROFUNDAREA. Întrucât elementele materiale (şi nici chiar analogiile
pomenite mai sus) nu pot fi asociate cu dogma Sfintei Treimi, în locul momentului
logico-psihologic al catehezei numit "asociere", propunem aprofundarea, chiar dacă
acum o vom face foarte pe scurt, din cauza spaţiului restrâns al catehezei noastre, desigur.
Propriu-zis, ne vom referi la un singur detaliu, ce apare sub forme discrete, învăluite în
mister, în Scriptură şi Tradiţie, dar excelent formulat de către părintele Dumitru Stăniloae,
anume reflectarea iubirii intra-trinitare în creaţie. Aşa cum menţionam mai la început,
Dumnezeu ne este cunoscut prin lucrările sale, între care cel mai accentuat prin
observarea iubirii Sale faţă de creaţie. Detaliul concret la care dorim să facem referire

2
 este reflectarea iubirii Persoanelor Sfintei Treimi în familie. Astfel, triunghiul iubirii
intra-trinitare (Tatăl şi Fiul îşi asociază iubirea şi o îndreaptă asupra Sfântului Duh;
Tatăl şi Sfântul Duh asupra Fiului; Fiul şi Sfântul Duh asupra Tatălui) se poate vedea
reflectat în iubirea dintre persoanele unei familii autentic creştine, cu deosebire în
familiile cu copii (iar unde nu se nasc în mod natural, pot fi înfiaţi): tata şi mama îşi
asociază şi îndreaptă iubirea asupra copiilor; tata şi copiii asupra mamei; mama şi
copiii asupra tatălui...
Esenţial, numai o treime de persoane poate exercita iubirea completă, autentică.
6. GENERALIZAREA: "Prea Sfântă Treime, miluieşte-ne pe noi: Doamne, curăţeşte
păcatele noastre; Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele
noastre, pentru numele Tău!"
7. APLICAREA (încheierea). Dogma Sfintei Treimi fiind Dogma-Dogmelor şi Taina-
Tainelor, nu poate fi înţeleasă decât printr-o credinţă luminată, prin trăire creştină autentică şi
mai ales prin rugăciune (cult). De aceea, în locul oricăror concluzii, propunem rostirea unei
mărturisiri-rugăciune, întâlnită foarte frecvent în cultul nostru ortodox: "Nădejdea mea este Tatăl,
scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt; Treime Sfântă, slavă Ţie!"