Apus de soare de Barbu Delavrancea

Actul I
Scena II

OLEANA: E bine, Reveca?

REVECA: A! o minune! Ai zice că de când te-ai născut ţii furca-n brâu. Da... da... Inul curge din caier pe
fus ca un fir de păr. Nici o gâlcă. Deştele tale mulg caierul, şi caierul se topeşte, şi fusul zbârnâie şi pluteşte
parc-ar avea aripi. O! ciută zglobie, tu ai să ţii casa c-un fus... Dar tu, Oană, ce ispravă mi-ai făcut?
OANA: Mai am puţintel şi le nălbesc. Prea multe. şi nu mă plâng că sunt prea multe, dar pentru că sunt
multe mă pui pe gânduri...
REVECA: Mă băiete, că porţi părul bălan ca plăieşii, ce spui? Ce gânduri?
OANA: Nu vedeţi ce de fâşii? şi încă trei cămăşi de in, dale doamnei, să le rup pentru slăvitul domn ăl
mare...
ILINCA: Fa Oană, ţie ţi-e lene.
OANA: Ba...
BĂLAŞA: Fa Oană, ţie ţi-e foame.
OANA: Ba...
BĂLAŞA: Fa Oană, pe tine te ţine degeaba la curte.
OANA: Dă...
IRINA: Fa Onişor, cin ţi-a dat ţie betele astea de argint?
OANA: Slăvitul.
REVECA: Daţi pace fetei... Ce e, Oană, cu gândurile tale?
OANA: Ce să fie?... Prea multe fâşii... Prea multe...
REVECA: Nu-i trebuie? De ce te plângi?
OANA: Da... îi trebuie... Dar de ce aşa de multe?... şi buna doamnă, când mi le-a dat, mi-a zis: Până diseară
să le faci... şi mai lungi, Oană, mai lungi. Şi-a oftat. Şi, plecând, am văzut-o făcându-şi cruce.
TOATE: Făcându-şi cruce?
OANA: Da... Mie îmi miroase a război...
TOATE: A!
ILINCA: Război... că de mult nu fusese... Aproape de doi ani... Şi se-mplinesc douăzeci de ani de când
pârcălabii Gherman bietul tata şi Oană, tovarăşul lui, picară din turnul Cetăţii-Albe... Şi-a zis Oană lui
Gherman: Scapă tu!... Şi-a răspuns Gherman lui Oană: Ba tu!... Şi s-au grijit amândoi, şi şi-au iertat păcatele
unul altuia... Şi-a zis Oană lui Gherman: Ţie-l Dumnezeu pe Ştefan!... Şi-a zis Gherman lui Oană: Amin!...
Ş-au pierit ei cu toţi ai lor...
IRINA: Sunt douăzeci şi şapte de ani încheiaţi de când pieri floarea Moldovei la Războieni. Trosnea cetatea
ridicată-n pripă de slăvitul nostru voievod... Flăcările se-nălţau până la cer... Şi el ţipa: Nu vă lăsaţi!... Şi
pârcălabul Dajbog, bietul tata, i-a zis: Nu ne-om lăsa, dar du-te... Şi comisul Huru, şi postelnicul Hrâncu îl
târâră afară din luptă, rupându-i vestmintele de pe el, şi i-au zis: Du-te, că Moldova nu piere, d-om pieri
noi... Şi s-au stins şi Hrâncu, şi Huru, şi Dajbog, cu toţi boierii mari şi mici, bătrâni şi tineri, până la unul, că
Mohamed, văzându-i, a şoptit lăcrimând: Oh! ţara aceasta nu va fi a mea!... Şi sfântul s-a dus ş-a adunat
plăieşii, şi-a adulmecat pe Mohamed lovindu-l de dinapoi şi din lături pân l-a trecut Dunărea... Şi-a pus
piatra săpată unde a stat bătălia, mărturisind lumii: Aici, eu am fost frânt, să cunoască şi să ştie toată suflarea
din ţară că a fost cu voinţa lui Dumnezeu ca să mă pedepsească pentru păcatele mele, şi lăudat să fie numele
lui în veacul vecilor.
TOATE: Amin!
REVECA: În patruzeci şi şase de ani, treizeci şi trei de bătălii, două fără izbândă şi treizeci şi una de
biruinţi! El să trăiască, şi Moldovei i-e bine!
ILEANA: Va trăi cât Matusalem, ştiu eu...
DOMNICA: Şi eu...
LISANDRA: Şi eu...
JOIŢA: Şi eu...
HERA: E înzăoat!
NEAGA: Când s-a născut, l-a scăldat în sânge de şerpoaică...
IRINA: Şi de vultur... Să se strecoare şi să se înalţe...
 Scena V
(câteva luni mai târziu)
ŞTEFAN, alb ca zăpada, vine rezemat la braţul doftorului CESENA, BOGDAN, logofătul TĂUT,
vornicul JURJ, hatmanul ARBORE, postelnicul TOADER, pârcălabii COSTEA, DRAGOŞ,
ALEXA, ŞANDRU, paharnicul ULEA, stolnicul DRĂGAN, jitnicerul STAVĂR
şi mai mulţi curteni, căpitani de oaste, copii de casă, hotnogi, hânsari etc.

ŞTEFAN (intră prin poarta turnului din dreapta cu tot alaiul): Staţi, copii! Opriţi unde am văzut pe doamna!
DOAMNA MARIA: Măria-ta!... (I s-aruncă-n braţe.)
ŞTEFAN: Ea, ca cea dintâi rândunică, îmi vesteşte primăvara... Cătaţi sub piciorul drept, şi de-ţi găsi
cărbune, să-l beau în paharul meu de sărbătoare, că e bun de friguri; de-ţi găsi plumb, să-l topim, să-l turnăm
într-o cană cu apă neîncepută, şi, din ce se va închega, voi vedea ce va veni mai apoi.. (Şade pe o laiţă de
piatră.)
DOAMNA MARIA (îngenunchind): Ţi-e cald, măria-ta?... Ai căldură... năduşeşti...
ŞTEFAN: Vrei să-mi fie frig? Cesena, cum e mai bine: cald ori frig?
IERONIMO DA CESENA: Mai bine cald ca frig, ma preferisco recorito senza sentir il freddo.
PETRU RAREŞ: Cărbune, Măria-ta.
ŞTEFAN: A, e negru, dar mai negre sunt sprâncenele doamnei... Cine-ar avea inima aşa de mică şi aşa de
neagră ca să ţie pică domnului lui?... Mario! Fii mândră de Bogdan al nostru... Io, Ştefan voievod, m-am pus
la porunca lui, ca şi portarul Sucevei, ş-a biruit tocmai cum aş fi biruit şi eu... Nu e aşa, boieri? Nu e aşa,
paharnice Ulea?... Nu e aşa?...
DOAMNA MARIA: Îl uitasem pe el, Măria-ta... Bogdane! (Bogdan dă-n genunchi lângă doamna.)
ŞTEFAN: Să-mi dea vin de Cotnar... Vreau să beau în sănătatea doamnei ş-a fiului ei...
CESENA: Vin, pentru ce vin? Non, serenissime.
ŞTEFAN: Rareş!... (Rareş se duce repede pe uşa de pe terasă.) Doftore, te-am ascultat până azi... Mi-e sete...
Nu vezi pe cine am la genunchii mei? Pe muma care a purtat în pântecele ei pe domnul de mâine al
Moldovei... Voitiş?... E bine?... El nu are abur, ci suflet... Să-l plimbe în fiece zi până m-oi întrema... (Rareş
vine cu trei pahare, două de argint şi unul de alabastru, frumos lucrat, ca un potir. Ştefan fărâmă între deşte
cărbunele şi-l pune în paharul de alabastru. Doamna şi Bogdan iau paharele de argint. Ştefan ridică pe al
său.) În sănătatea... Ah!... (Lasă paharul în jos.)
DOAMNA MARIA: Ce te doare, păcatele mele?
ŞTEFAN: Nimic pe domnul Moldovei... Ce e durerea?... Şi toate pe Ştefan Muşatin, fiul lui Bogdan şi
nepotul lui Alexandru cel Bun... Dă de duşcă, Bogdane... (Ştefan soarbe paharul.) Cald...
CESENA: Să ne odihnim, serenissime.
ŞTEFAN: Să te odihneşti, doftore... În Italia se odihnesc mult principii... îî!... Ce-o fi durerea?
CESENA: Odihnă, serenissime.
ŞTEFAN: Mă voi odihni, dar nu acum.

Scena VI
Paharnicul ULEA, stolnicul DRĂGAN şi jitnicerul STAVĂR rămân.
OANA priveşte în toate părţile, vrea să se ducă şi se teme să n-o vadă.
PAHARNICUL ULEA: În curând scaunul Moldovei e văduv. Piciorul lui Ştefan obrinteşteÎncheieturile lui
sunt prinse. Bietul domn! Mare a fost... că de mărimea lui nu mai sufla nici un boier... Ei, ce ziceţi?
STOLNICUL DRĂGAN: Ce să zicem?... Bogdan?... De viteaz n-are cum mai fi. Dar cred că după datină ar
avea drept Ştefăniţă, din Ţarigrad, fiul răposatului Alexandru, feciorul cel mai mare al lui Ştefan...
JITNICERUL STAVĂR: Ş-apoi domn schilod cine a mai văzut? Chior? treacă-meargă... dar orb? Că n-are
un ochi deloc. I l-a scos cu suliţa un călăreţ teuton la Cosmin... O! să-l fi văzut cu ochiul scurs pe obraz, ca
un ou cu puiul prins spart de-o cloşcă nedibace, cum răgea snopind pe duşmani... ai fi zis că vedea mai bine
cu un ochi decât cu doi...
PAHARNICUL ULEA: Ţara are nevoie de tihnă. Cu Bogdan, iar războaie.
STOLNICUL DRĂGAN: Ştefăniţă e nevârstnic. Vom alcătui o epitropie...
JITNICERUL STAVĂR: Din cei mai de seamă boieri... Hatmanul Arbore, pârcălabul Grumază şi d-ta,
paharnice Ulea...
PAHARNICUL ULEA: Sâât! Nimic lui Arbore. Până n-o închide ochii şoimanul, să nu vorbim decât
boierilor cu meteahnă. Din sfatul domnesc... lui Gavril Lepădatu şi comisului Roată. Atât. Ochiul vulturului
bătrân clipeşte încă... Vărsa văpăi, mă frigea privirea lui... Sââât! (Tustrei ies pe poarta din dreapta.)
”Va trăi ca Matusalem…”
MATUSALEM (în „Vechiul Testament”), patriarh. Bunic al lui Noe; a trăit 969 ani. Simbol al longevității.

Vechiul Testament. FACEREA

1. Iată acum cartea neamului lui Adam. Când a făcut Dumnezeu pe Adam, l-a făcut după chipul lui
Dumnezeu.
2. Bărbat și femeie a făcut și i-a binecuvântat și le-a pus numele: Om, în ziua în care i-a făcut.
3. Adam a trăit două sute treizeci de ani și atunci i s-a născut un fiu după asemănarea sa și, după chipul
său și i-a pus numele Set.
4. Zilele pe care le-a trăit Adam după nașterea lui Set au fost șapte sute de ani și i s-au născut fii și fiice.
5. Iar de toate, zilele vieții lui Adam au fost nouă sute treizeci de ani și apoi a murit.
6. Set a trăit două sute cinci ani și i s-a născut Enos.
7. După nașterea lui Enos, Set a mai trăit șapte sute șapte ani, și i s-au născut fii și fiice.
8. Iar de toate, zilele lui Set au fost nouă sute doisprezece ani și apoi a murit.
9. Enos a trăit o sută nouăzeci de ani și atunci i s-a născut Cainan.
10. După nașterea lui Cainan, Enos a mai trăit șapte sute cincisprezece ani și i s-au născut fii și fiice.
11. Iar de toate, zilele lui Enos au fost nouă sute cinci ani și apoi a murit.
12. Cainan a trăit o sută șaptezeci de ani și atunci i s-a născut Maleleil.
13. După nașterea lui Maleleil, Cainan a mai trăit șapte sute patruzeci de ani și i s-au născut fii și fiice.
14. Iar de toate, zilele lui Cainan au fost nouă sute zece ani și apoi a murit.
15. Maleleil a trăit o sută șaizeci și cinci de ani și atunci i s-a născut Iared.
16. După nașterea lui Iared, Maleleil a mai trăit șapte sute treizeci de ani și i s-au născut fii și fiice.
17. Iar de toate, zilele lui Maleleil au fost opt sute nouăzeci și cinci de ani și apoi a murit.
18. Iared a trăit o sută șaizeci și doi de ani și atunci i s-a născut Enoh.
19. După nașterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani și i s-au născut fii și fiice.
20. Iar de toate, zilele lui Iared au fost nouă sute șaizeci și doi de ani și apoi a murit.
21. Enoh a trăit o sută șaizeci și cinci de ani, și atunci i s-a născut Matusalem.
22. Și a umblat Enoh înaintea lui Dumnezeu, după nașterea lui Matusalem, două sute de ani și i s-au
născut fii și fiice.
23. Iar de toate, zilele lui Enoh au fost trei sute șaizeci și cinci de ani.
24. Și a plăcut Enoh lui Dumnezeu și apoi nu s-a mai aflat, pentru că l-a mutat Dumnezeu.
25. Matusalem a trăit o sută optzeci și șapte de ani și atunci i s-a născut Lameh.
26. După nașterea lui Lameh, Matusalem a mai trăit șapte sute optzeci și doi de ani și i s-au născut fii și
fiice.
27. Iar de toate, zilele lui Matusalem, pe care le-a trăit, au fost nouă sute șaizeci și nouă de ani și apoi a
murit.
28. Lameh a trăit o sută optzeci și opt de ani și atunci i s-a născut un fiu.
29. Și i-a pus numele Noe, zicând: „Acesta ne va mângâia în lucrul nostru și în munca mâinilor noastre,
la lucrarea pământului, pe care l-a blestemat Domnul Dumnezeu!”
30. Și a mai trăit Lameh, după nașterea lui Noe, cinci sute șaizeci și cinci de ani și i s-au născut fii și
fiice.
31. Iar de toate, zilele lui Lameh au fost șapte sute cincizeci și trei de ani și apoi a murit.
32. Noe era de cinci sute de ani, când i s-au născut trei feciori: Sem, Ham și Iafet.