Sunteți pe pagina 1din 5

Aplicație practică.

Protejarea mediului în
localitatea natală.

A efectuat:
Mîrza Silvia
"Natura este o prezenţă însufleţită. Ea se contopeşte cu viaţa individului, face parte din fiinţa lui, participă
la zbuciumul existenţei umane, este leagăn de formare şi ocrotire, tărâm de vis şi de împliniri."
(Nicolae Docsănescu.)

Cei ce nu înțeleg ce bogăție colosală e natura, nu înteleg că de faptele lor depinde viitorul vieții de
pe planetă. Din punct de vedere a fiziologiei omului,valoarea influenței unei opere de artă și a unei
opere a naturii sunt echivalente. Cu toate că ,totuși,există o deosebire. Orice operă de artă poate fi
substituită într-o bună zi cu alta,însă simfonia savanei este de neînlocuit.

Faptul că omul a devenit din ce în ce mai “posesiv” cu natura a condus la consecințe distructive
pentru degradarea mediului: efectul de seră, diminuarea stratului de ozon, sarăcirea biodiversității,
poluarea atmosferică, transfrontaliera la lungă distanță etc. Aceste fenomene s-au format în timp, iar
impactul lor negativ a avut ca finalitate instalarea crizei ecologice.

Mediul natural în comuna Trușeni este supus unor factori cu influenţă permanentă de
degradare, precum : emisiile de gaze, poluarea apelor, eroziuni şi alunecări de teren, reducerea zonelor
verzi, presiunea antropică. Sursele principale de poluarea aerului atmosferic în comuna sunt
prezentate de: sistemele de încălzire a locuinţelor, traficul auto (sursele mobile de poluare a aerului)
şi activitatea industrială. Aceste surse elimină cantități mari de substanțe toxice specifice precum:
oxizii de carbon, de azot, dioxidul de sulf, praf. Chiar daca coenștientizăm faptul că curenții de aer și
precipitațiile contribue la autoepurarea aerului este necesar de respectat urmatoarele cîteva măsuri
pentru a micșora nivelul poluării atmosferei:

• trecerea de la utilizarea combustibililor fosili bogaţi în carbon (cărbune), la combustibili săraci


în carbon (gaze naturale) sau la combustibili alternativi.
• Transportul trebuie să se orienteze spre mijloace mai puţin poluante şi cu consumuri reduse.
• Construcțiile sa fie eficiente energetic şi sa tindă spre utilizarea surselor de energie
regenerabilă.
• Evitarea pierderilor: reduceți ceea ce folosiți, refolosiți lucrurile în loc să cumparați altele noi,
recuperați obiectele stricate în loc să le aruncați, şi reciclați cît mai mult posibil.
• Educarea populației în spirit ecologic.
• Inventarierea și intreținerea corectă a încăperilor de stocare a pesticidelor .
• Interzicerea utilizării în calitate de combustibili a anvelopelor auto.
• Interzicerea arderii gunoiștelor , a miriștilor și a paielor .
• Crearea unui sistem centralizat de colectare a deșeurilor , instalarea în fiecare gospodărie a
tomberoanelor speciale.

În localitate există apă potabilă furnizată de reţelele oficiale de distribuţie, însă nu există sistem
de canalizare care să preia apele uzate, acestea ajungând în apele subterane și cele de suprafaţă. Apele
industriale uzate , apele uzate provenite din agricultura cît și cele menajere au devenit principala
sursă de poluare permanentă . O alta sursă de impurificare a apelor o constituie depozitele de deşeuri
sau de diferite reziduuri solide, aşezate pe sol, sub cerul liber, în halde neraţional amplasate .
Impurificarea provenită de la aceste depozite poate fi produsă de către apele care se scurg prin
infiltraţie, în sol și pot afecta atît speciile de plante ,cît și cele de animale rare . Apa este una din
resursele de care nu se poate lipsi mediul și sănătatea omului , de ea este necesar zi de zi , este
simbolul nesecat al vieţii, este stropul care ne potoleşte atunci cînd suntem însetaţi , este un factor
indispensabil vietii. Astfel este foarte important să o protejăm, să nu o folosim în exces, ci doar pentru
strictul necesar.
Activitatea omului are un impact foarte negativ asupra poluării mediului acvatic însa pentru protecția
apelor este necesară excluderea din circuitul productiv al produselor şi proceselor care duc la
dereglarea echilibrului ecologic, pereclitînd sănătatea şi viaţa omului.
Impactul poluării asupra sănătății organismului uman este foarte variată și complexă . Iar educaţia
pentru mediu are scopul de a îmbunătăţi calitatea vieţii, poate ajuta oamenii să câştige cunoştinţe,
deprinderi, motivaţii şi valori de care au nevoie pentru a gospodări eficient resursele pământului şi de
a-şi asuma răspunderea pentru menţinerea calităţii mediului.

 Surse naturale și antropogene de poluare, care conduc la


degradarea mediului în comuna Trușeni:

Surse de poluare Efectele Poluării Soluții de remediere


 naturale -pulberile din aer măresc - plantarea zonelor verzi de protecție;
-solul (viruşi, pulberi datorate nebulozitatea, astfel lumina - producerea energiei netradiționale
eroziunii); necesară plantelor pătrunde din ce prin aplicarea procedeelor nepoluante
-plantele (fungi, polen, substanţe în ce mai greu; (solar,eolian);
organice şi anorganice) și -pulberile care se depun pe frunze - extinderea și protejarea spațiilor verzi,
animalele împiedică fotosinteza, dereglează a parcurilor, a gardurilor vii.
(viruşi); respirația -este important ca din cînd în cînd
-radioactivitatea terestră şi -poluarea de către plante poate solurile și străzile să fie udate pentru ca
cosmică (radionuclizi emişi de roci provoca alergii și boli respiratorii să se micșoreze nivelul de poluare a
şi de provenienţă cosmică ); -furtunile de nisip irită ochii, căile aerului cu pulberi
- furtunile de nisip şi praf respiratorii, reduc rezistența la
(pulberi); infecții și provoacă boli cronice

artificiale -motoarele cu ardere internă şi -diminuarea emisiilor de gaze și pulberi


a) Surse fixe: tehnologiile industriale produc o în aer cu ajutorul filtrelor şi a unor
- sursele bazate pe procesele de cantitate enormă de dioxid de tehnologii moderne aplicate în
combustie din activităţile menajere carbon (peste 20 mld. tone în industrie;
sau industriale (pulberi, oxizi de sulf, fiecare an), consumînd în exces - invenția de vehicule cât mai puțin
de carbon); oxigen, astfel se epuizează stratul poluante;
-surse bazate pe procese industriale de ozon - dotarea echipamentelor industriale
(oxizi de fier, mangan, nichel, plumb, -înrăutățirea calității solului, a apei poluante cu instalații de reținere (filtre)
cadmiu, fluor); și a aerului este cauzată în sau neutralizare a poluanților
b) Surse mobile: mijloacele de principal de poluarea industrială. atmosferici;
transport (autovehicule) care -dioxidul de carbon și oxizii de - utilizarea carburanților nepoluanți de
răspîndesc poluanți pe distanțe azot sunt purtați de vânturi la sute către autovehicule sau dotarea acestora
mari de kilometri depărtare de coșurile cu filtre speciale
care le emit în atmosferă și se
întorc pe sol sub formă de ploi
acide, acestea distrugînd încetul cu
încetul flora.
 Modificările mediului natural în comuna Trușeni.
În ultima perioadă se observă o diminuare a spațiilor verzi în diverse scopuri și activități ale
populației . Omul este dominat de ideea de a moderniza, de a introduce ceva nou petru ași produce un
venit . Se măresc teritoriile spațiilor locative , însă în scopul acestor lucrări sunt defrișate o mare parte
a spațiilor verzi . La fel defrișarea pădurilor sunt efectuate pentru a lărgi arealul de plantație a pomilor
fructiferi sau a teritoriilor cultivabile . Insă aceste plantații sunt tratate cu diverse pesticide și erbicide
care determină atît poluarea aerului înconjurător cît și distrugerea solului și diversitatea lumii vii a
acestuea . Astfel activitățile umane contribue la micșorarea unui înveliș verde, adică are loc o oarecare
dezechilibrare în natură. Totuși nu este chiar doar negativ, căci aceste construcții mai au și rol de a
întări pămîntul, deci într-un oarecare mod reduc calamitățile naturale.
În anii secetoși pe lîngă faptul că a fost distrusă o mare parte din recoltă, au fost produse incendii
forestiere. Astfel, în consecință, din cauza reducerii pădurilor s-au intensificat calamitățile naturale,
care afectează grav viața cetățenilor.
Un alt exemplu ar fi construcția de uzine noi care are influență asupra aerului atmosferic și
îndeosebi a apei potabile. Emisiile în atmosferă a nocivelor dăunătoare nu numai că distrug natura vie,
afectează în mod negativ sănătatea umană, dar de asemenea, sunt potenţiali de a modifica însăşi
proprietăţile atmosferei, ce poate duce la consecinţe ecologice şi climatice nefaste.
Una dintre cele mai grave probleme ale mediului care trebuie rezolvată în comuna Truseni ste
poluarea apelor subterane și a solurilor , datorită gunoiștilor neautorizate, apelor menajere din fiecare
gospodărie și a apelor uzate provenite din agricultură , acestea fiind eliminate în sol din cauza lipsei
unui sistem de canalizare mai avansat . Este foarte important ca cetățenii să primească o educație
ecologică pentru ca să cunoască cît este de importantă protecția mediului înconjurător. Este foarte
important de emplementat măsuri care vor reduce riscurile poluăriii solului , apei și aerului , deoarece
impactul poluării asupra organismelor este voarte complexă . Ce ține de organismul uman, ea poate
provoca incomodități în activitatea sa , disconfortul , pînă la perturbări puternice de sănătate și chiar
perderea vieții și fiecare din noi necesită să respecte urmetoarele masuri de protectie pentru a ne crea
un viitor mai bun , prosper și sănătos .

Măsuri împotriva poluării solului:

 Construcția unor zone de depozitare a gunoaielor;


 diminuarea eroziunii solului prin plantarea arborilor;
 folosirea judicioasă a îngrăsămintelor,pesticidelor,precum și a metodelor agrotehnice care
sporesc fertilitatea solurilor etc.
 modernizarea gropilor de gunoi;
 colectarea rezidurilor menajere în recipiente speciale,pe sortimente(sticlă,metal,hîrtie,material
plastic etc.) și reciclarea acestora;
 utilizarea lemnului padurilor numai în limita aprobată prin lege;

Măsuri împotriva poluării apei:

 construirea de baraje;
 epurarea apelor reziduale(cu ajutorul filtrelor,a unor substanțe chimice sau a unor bacterii
biodegradante etc.);
 construcția de zone de protecție a apelor;
 construirea unor stații de epurare a apelor reziduale ale localității;
 să nu se arunce și să nu se depoziteze pe maluri sau în albiile rîurilor deșeuri de orice fel.
Măsuri împotriva poluării aerului:

 diminuarea emisiilor de gaze și pulberi în aer cu ajutorul filtrelor;


 plantarea unor zone verzi de protecție;
 producerea energiei prin procedee nepoluante(solar,eolian);
 utilizarea carburanților nepoluanți de către autovehicule sau dotarea acestora cu filtre speciale;
 extinderea și protejarea spațiilor verzi ,a gardurilor vii;
 protejarea pădurilor;

Omul afectează mediul în fiecare clipă într-o multitudine de feluri, unele mai dăunătoare decât altele.
Un alt adevăr este acela că aşa cum putem să stricăm, murdărim, tăiem putem foarte bine să şi
reparăm, curăţăm, plantăm, într-un cuvânt să ajutăm natura. Dacă ne întrebăm ce şansă are educaţia
pentru mediu într-o lume condusă de interese materiale şi ce efecte ar avea, nu trebuie să fim părăsiţi
de optimism şi să fim convinşi că, începută de la cea mai fragedă vârstă, educaţia ecologică are mari
şanse. Un mic gest, atunci cînd este făcut de milioane de oameni, are un enorm impact asupra mediului
înconjurator.

"A înțelege natura înseamnă a înțelege viitorul, dar a face ceva pentru salvarea naturii, atît de amenințată
azi, înseamnă a contribui la fericirea omenirii".

(E. AS. Pora, 1975)

S-ar putea să vă placă și