Statul de drept este o doctrină în gândirea juridică continentală europeană, originară

din jurisprudența germană. Poate fi tradus în limba engleză ca „stat de drept”, alternativ „stat juridic”,
„stat de drept”, „stare de justiție”, „stare de drepturi” sau „stat bazat pe justiție și integritate”.[1]
Statul de drept este un „stat constituțional” în care exercitarea puterii guvernamentale este
constrânsă de lege[2] și este adesea legată de conceptul anglo-american al statului de drept, dar
diferă de acesta prin faptul că subliniază și ceea ce este doar (adică, un concept al dreptății morale
bazat pe etică, raționalitate, drept, drept natural, religie sau echitate). Astfel este opusul
lui Obrigkeitsstaat sau Nichtrechtsstaat[3] (un stat bazat pe folosirea arbitrară a puterii) și al
lui Unrechtsstaat (un non-Rechtsstaat cu capacitatea de a deveni unul după o perioadă de
dezvoltare istorică).
Într-un „Rechtsstaat”, puterea statului este limitată pentru a proteja cetățeanul de exercitarea
arbitrară a autorității. Cetățenii împărtășesc libertăți civile și pot folosi tribunalul.

Immanuel Kant[modificare | modificare sursă]

Scriitorii germani plasează de obicei teoriile filozofului german Immanuel Kant (1724-1804) la
începutul legăturii lor cu mișcarea către Rechtsstaat.[4]Kant nu a folosit cuvântul Rechtsstaat, ci a
contrastat un stat existent (Staat) cu un stat constituțional ideal (Republik). Abordarea sa se
bazează pe supremația constituției scrise a unei țări. Kant a propus ca această fericire să fie
garantată de o constituție morală convenită de popor și, prin aceasta, de guvernul moral.[5]
„Învățătura politică a lui Kant poate fi rezumată într-o frază: guvernul republican și organizația
internațională. În mod mai caracteristic termenii kantieni, doctrina statului este bazată pe lege
(Rechtsstaat) și pe pace veșnică. Într-adevăr, în fiecare dintre aceste formulări, ambii termeni exprimă
aceeași idee: cea a constituției legale sau a "păcii prin lege". ... Fiind pur și simplu prin el însuși, filozofia
politică a lui Kant, fiind în esență o doctrină legală, respinge prin definiție opoziția dintre educația morală
și jocul pasiunilor ca fundații alternative pentru viața socială. Statul este definit ca unirea bărbaților în
conformitate cu legea. Statul, așa cum se numește, este constituit din legi care sunt necesare a priori
pentru că derivă de la însăși conceptul de lege. Un regim nu poate fi judecat prin alte criterii și nici nu i se
atribuie alte funcții decât cele proprii ordinii legale ca atare.[6]”
Statul de drept presupune armonizarea, echilibrarea raporturilor celor două componente, în sensul
domniei legii, adică a supremației ei absolute în scopul prezervării drepturilor și libertăților
individuale. El a apărut în secolele XVII-XVIII, în cadrul revoluțiilor din țările occidentale îndreptate
împotriva arbitrariului feudal. În epoca modernă conceptul a fost reactualizat, în urma experiențelor
totalitare din mai multe țări europene. Prin trăsăturile sale, se observa că, de fapt, statul de drept se
identifică cu statul liberal-democratic. Oricum, reprezintă stadiul cel mai avansat de organizare
social-politică, validat de experiența istorică, ceea ce nu înseamnă că nu este perfectibil.
În ceea ce privește categoria „stat de drept”, în literatura de specialitate au fost elaborate câteva zeci
de definiții ale ei, ceea ce este firesc dacă avem în vedere faptul că cel mai adesea este tratată în
interdependență cu categoria de „democrație” căreia îi găsim alte câteva zeci de definiții. Jaques
Chevallier definește „statul de drept” ca fiind „tipul de regim politic în care puterea statului se afla
încadrată și limitată de către drept”. Conceptul statului de drept a fost elaborat în Europa
continentală la sfîrșitul secolului al XX-lea de către doctrina juridică germană, însăși expresia „stat
de drept” – „Rechtsstaat”- apare pentru prima dată în terminologia juridică germană în secolul al
XIX-lea , apoi doctrina franceză – „Etait et droit”-, pentru ca treptat să se generalizeze pe continent
sub diferite terminologii proprii fiecărei limbi: „Estado de derecho” în spaniolă, „Stato di dirito”
în italiană, etc. Specialiștii apreciază că izvorul de la care a plecat teoria juridică în elaborarea
categoriei „Rechtsstaat” este filosofia kantiană referitoare la societatea civilă, în care individului îi
sunt garantate drepturile naturale; pentru Kant constrângerea transformă starea precară a libertăților
subiective în stat de drept. Principiile „statului de drept” sunt repere metodologice de construire a lui.
În opinia profesorului Tudor Drăganu principiile statului de drept sunt următoarele:
 Principiul drepturilor și libertăților naturale ființei umane. Este bine cunoscut faptul că în
antichitate statul era considerat valoarea supremă. Aceasta îi conferea prerogative nelimitate,
pe care și le-a exercitat pînă în secolul al XX-lea d. Hr. Constituția italiană zisă "a lui Mussolini"
stabilea „Statul este totul, individul – nimic”. Chiar la acest început de mileniu III, există
regimurile totalitare care proclamă supremația absolută a statului, lipsind de conținut libertățile
cetățeanului. Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului(1789) a preluat ideile de filosofie
socială ale lui John Locke – adevărata „biblie a liberalismului și individualismului” – și a statuat
în art. 2 că „scopul oricărei asociațiuni politice este păstrarea drepturilor naturale și
imprescriptibile ale omului”, iar în art. 16 a rezumat concepția despre statul de drept: „ orice
societate în care granița drepturilor nu este asigurată și nici separația puterilor determinată, nu
are constituție”.
 Principiul filosofic al drepturilor și libertăților naturale ale ființei umane înseamnă nu numai că
ființa umană, în individualitatea ei, se naște purtându-le, ci și faptul că, de când există ființa
umană, există drepturile și libertățile ei. Drepturile și libertățile inerente naturii umane sunt
imprescriptibile de către stat, pe de o parte, iar pe de alta sunt inalienabile de către cel care este
titularul lor. Aceasta înseamnă că statul este limitat tocmai de ceea ce e natural în drept, de
individul uman, subiectul unui sistem de drept fiind expresia sistemului dreptului, aceasta având
și temeiul în condiția umană, pe coordonatele ei „omni et soli” aceleași.

Principiile statului de drept[modificare | modificare sursă]

Principalele principii ale statului de drept sunt[7]:

 Statul se bazează pe supremația Constituției și garantează siguranța și drepturile constituționale

ale cetățenilor săi
 Societatea civilă este un partener egal cu statul
 Separația puterilor statului în diferite compartimente (legislativ, executiv și judiciar) cu puteri și
responsabilități separate și independente.
 Atât puterea legislativă, cât și democrația în sine sunt legate de drepturile și principiile
constituționale

Modelul rusesc al statului de drept[modificare | modificare sursă]

Sistemul de drept rus, influențat de transformările din secolul al XIX-lea, în timpul reformelor
țarului Alexandru al II-lea, are la bază doctrina statului de drept german. Conceptul de „stat juridic"
(în rusă: Правовое государство, pravovoe gosudarstvo) este un principiu fundamental (dar
nedefinit) care apare în Constituția Federației Ruse: „Federația Rusă - Rusia - constituie o federație
democratică, stat de drept, cu o formă de guvernare republicană".
Conceptul rus de stat de drept a adoptat multe elemente ale economiei constituționale. Economia
constituțională este un domeniu al științelor economice și al constituționalismului, care descrie și
analizează interdependențele specifice dintre problemele constituționale și funcționarea economiei,
inclusiv procesul bugetar.