RADIOLOGIA CONVENŢIONALĂ

Radiologia este ştiinţa utilizării radiaţiilor "X" în scopuri medicale. Radiaţiile "X" au
fost descoperite în 1896 de prof. Wilhelm Conrad Roentgen de la Universitatea din
Würzburg, Germania. Descoperirea sa a fost urmată de un lung şir de îmbunătăţiri la
care şi-au adus aportul fizicieni, medici, ingineri etc. Industria radiologică ce a apărut, s-
a bazat pe descoperirile mari ale secolului: tuburile catodice mereu perfecţionate,
generatori de înaltă tensiune, transportul energiei prin cablu, telegraful, telefonul,
iluminatul prin fibre optice, ecranele fluorescente, substanţele de contrast etc.
Radiologia mondială datorează recunoştiinţă unor personalităţi ca: Schönberg,
Holzknecht, Beclére, Forsell, Van der Plaats, Schinz, iar personalităţi ale radiologiei
româneşti ca Gerota, Severeanu, Negru, Schmitzer s-au aliniat ilustrelor personalităţi
mondiale.
Radiologia medicală modernă a devenit o disciplină complexă ce cuprinde:
- radiodiagnosticul - care se ocupă cu investigarea morfologică şi funcţională a
organismului cu ajutorul razelor "X";
- radioterapia - care foloseşte radiaţiile ionizante pentru tratamentul diferitelor
afecţiuni;
- radiobiologia medicală - care studiază efectele radiaţiilor asupra diverselor
structuri ale organismului;
- medicina nucleară - care studiază emisia unor izotopi radioactivi, care
introduşi în organism se fixează selectiv la nivelul unor organe.
Cursul nostru este axat pe radiodiagnostic. Deoarece în decursul anilor au apărut
noi achiziţii tehnice ce au îmbunătăţit explorarea radiologică, a apărut o nouă concepţie
unitară: imagistica medicală. Aceasta cuprinde radiologia convenţională, tomografia
computerizată, echografia şi imagistica prin rezonanţă magnetică nucleară.

RADIOLOGIA CONVENŢIONALĂ

Radiaţiile "X" sunt radiaţii electromagnetice cu lungimea de undă (λ) cuprinsă

între 8 şi 0, 06 Å, caracterizate prin perioadă şi frecvenţă, ce iau naştere prin frânarea
bruscă pe anod a electronilor emişi de catod şi prin formarea de raze caracteristice.

A. Producerea razelor "X"

Razele "X" iau naştere în tuburile radiogene în două feluri:

a. prin frânarea pe anod a electronilor emişi de catod energia cinetică a lor
se transformă brusc în energie electromagnetică; de aceea radiaţiile X se mai numesc
şi radiaţii de frânare.
b. prin producerea de raze caracteristice; acestea iau naştere prin trecerea
electronilor periferici cu energie potenţială mare pe straturile centrale cu energie
potenţială mică.
 Tubul radiogen este compus din:
- catodul – sau sursa de electroni, reprezentată printr-un filament spiralat din tungsten
acoperit cu thoriu, care rezistă până la 34000C. Curentul de încălzire al filamentului se
măsoară în miliamperi, iar de variaţia acestui curent depinde cantitatea de raze "X"
produsă. Viteza electronilor între anod şi catod depinde de tensiunea aplicată tubului
radiogen ce se măsoară în kilovolţi, iar de această tensiune depinde calitatea razelor
"X", adică forţa lor de penetraţie. Tuburile moderne au 2 filamente alăturate, unul mic de
1,5-6 Kw necesar radioscopiilor şi altul de 10 Kw necesar radiografiilor.
- dispozitivul de focalizare – este o piesă semicilindrică din molibden care respinge
electronii ce au tendinţa să devieze, făcând ca fasciculul catodic să bombardeze anodul
punctiform.
- anodul - este confecţionat din cupru pe care se aplică o plăcuţă metalică din tungsten
care asigură frânarea electronilor acceleraţi. Locul unde cade fasciculul catodic se
numeşte focar termic. Anodul este înclinat la 16-200 pentru a da o orientare convenabilă
fasciculului de raze X. Pentru mărirea suprafeţei focarului şi pentru micşorarea uzurii,
anodul este rotativ (3000-9000 rot/min.). Astăzi se construiesc anozi de grafit cu răcire
rapidă, cu 2 focare termice (0, 3 mm şi 2 mm) care permit obţinerea de imagini nete cu
expuneri scurte.
- carcasa tubului - este plumbată şi prezintă o fereastră prin care fasciculul util de raze
"X" poate ieşi. Această fereastră este prevăzută cu un sistem de diafragmare ce poate
îngusta sau lărgi fasciculul incident. Interiorul tubului este vidat.

B. Proprietăţile razelor "X"

Penetrabilitatea - este proprietatea razelor "X" de a traversa diferite structuri. Ea

poate fi definită în funcţie de lungimea de undă; la tensiuni mari avem lungimea de undă
mică, deci raze dure, penetrante. Fasciculul de raze X este policromatic conţinând
radiaţii cu lungimi de undă diferite. De aceea se recurge la filtrare pentru ca fasciculul
să devină omogen.
Atenuarea - este fenomenul prin care fasciculul incident suferă o slăbire a
intensităţii, în funcţie de grosimea şi densitatea structurii traversate. Ea poate avea loc
prin absorbţie (energia fasciculului fiind absorbită de corpul traversat) şi prin difuziune
(radiaţiile de difuziune sau radiaţiile secundare sunt radiaţii parazite şi influenţează
negativ imaginea radiologică; de aceea pentru reducerea lor se folosesc grile
antidifuzoare).
Luminiscenţa - este proprietatea razelor "X" de a provoca iluminarea unor săruri
minerale utilizate în confecţionarea ecranelor radioscopice şi a foliilor întăritoare plasate
în contact cu filmele radiografice.
Impresionarea emulsiilor fotografice - stă la baza executării radiografiilor. Sub
acţiunea razelor "X" bromura de argint din structura filmului poate fi transformată în
argint metalic, vizibil pe radiografie.
Ionizarea gazelor - permite măsurarea cantităţii de raze "X" cu ajutorul
camerelor de ionizare (Geiger-Müller).
Propagarea în linie dreaptă şi în toate direcţiile;
 Inducerea de efecte biologice - este o proprietate importantă cu aplicaţii în
radioterapie şi radioprotecţie.