RAIDUL ASUPRA AEROPORTULUI

ENTEBBE

Sd. Sg. Miron Marius

Grupa 31d LM

SIBIU 2018
 CUPRINS
Introducere ............................................................................................................................................. 3
Zborul 139 şi destinul său zbuciumat...................................................................................................... 3
Atacul. Singurul plan ............................................................................................................................... 4
Eliberaţi restul pasagerilor, opriţi toţi israelienii! ................................................................................... 5
Eficienţa în acţiune! ................................................................................................................................ 5
Deznodământ fericit ............................................................................................................................... 7
BIBLIOGRAFIE .......................................................................................................................................... 8

2
Introducere

Este vorba de cea mai faimoasă operaţiune de comando săvârşită cu succes din toată
istoria confruntărilor armate moderne. Totodată, este operaţiunea temerară pe baza căreia
forţele speciale Sayeret Matkal ale statului Israel au fost recunoscute la nivel internaţional în
rândul celor mai bune trupe de comando din întreaga lume. Operaţiunea în sine a demonstrat
încă o dată importanţa unor unităţi militare de elită pentru care statul evreu nu a precupeţit
nicio investiţie. La fel, încheierea cu succes a misiunii a arătat importanţa unor servicii
secrete eficiente. Restul este o poveste adevărată, aproape incredibilă pe alocuri, presărată cu
acte de barbarie, cruzime dar şi curaj, sacrificiu, profesionalism şi dăruire.

Zborul 139 şi destinul său zbuciumat

Ceea ce părea un zbor de rutină pentru un număr de 248 pasageri care aşteptau să
ajungă la Paris, s-a transformat în coşmarul vieţii lor la doar 7 minute de la decolarea
avionului din aeroportul din Atena. Exact în acel moment, zborul 139 al unei aeronave de tip
Airbus A300, aparţinând Air France, era deja luat în ţinta unei brigăzi armate din cadrul
Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei în războiul necontenit al acesteia cu statul Israel.

La bordul aeronavei erau deja patru terorişti, trei bărbaţi şi o femeie. Dintre aceştia
doi bărbaţi palestinieni erau membri militanţi ai Frontului Popular pentru Eliberarea
Palestinei. Ceilaţi doi, erau un bărbat şi o femeie de naţionalitate germană, membri fondatori
ai unei organizaţii teroriste de extremă stângă, intitulată Brigăzile Revoluţionare.

Obiectivul teroriştilor ţintea eliberarea unui număr de 53 deţinuţi palestinieni, 40

dintre aceştia fiind închişi în Israel şi 13 în Franţa. Teroriştii au anunţat că în cazul
neîndepliniriri cererii, vor executa imediat toţi cei 94 cetăţeni israelieni de la bordul
aeronavei. Prin urmare, au deturnat avionul forţându-l să aterizeze la Benghazi, Libia, pentru
realimentarea cu combustibil.

În decursul realiementării, o pasageră însărcinată a mimat o pierdere a sarcinii,

reuşind astfel să-i înduplece pe răpitori să o elibereze. Ulterior, informaţiile oferite de
pasageră s-au dovedit deosebit de importante pentru succesul operaţiunii lansate de
autorităţile israeliene. La bord, pasagerii nu ştiau care le va fi soarta, sau unde va fi destinaţia
finală a avionului. In tot acest răstimp, cei patru terorişti au batjocorit şi ameninţat permanent
cetăţenii israelieni.

Noaptea se lăsase demult, iar avionul a aterizat în final într-un mic aeroport pierdut în
ceea ce părea a fi jungla Africii. Era ora 3:15 noaptea, iar avionul se oprise pe aeroportul
Entebbe, lângă Kampala, capitala Ungandei, ţară din Africa Centrală condusă pe atunci de

3
sinistrul dictator Idi Amin Dada. Pentru pasageri, aveau să urmeze alte ore de chin şi temeri,
deoarece au fost ţinuţi de terorişti încă 9 ore în aeronava deja aterizată.

Înarmaţi cu grenade şi celebrele pistoale automate AK47, teroriştii au mai aşteptat

câte va ore sosirea unui elicopter. Din el a coborât silueta impozantă şi îmbrăcată într-un
costum de camuflaj, a lui Idi Amin. În spatele lui, păşea mândru şi îmbrăcat într-o uniformă
asemănătoare, fiul său de doar 8 ani...

Hilara pereche însoţită de câteva gărzi de corp s-a urcat în avionul deturnat, unde Idi
Amin a exclamat vesel „Shalom, Shalom”, după care le-a spus pasagerilor israelieni că vor fi
eliberaţi imediat ce statul evreu va îndeplini cererile teroriştilor.

Atacul. Singurul plan

În timp ce toate agenţiile de ştiri, ziarele şi televiziunile de pe mapamond relatau

despre deturnarea zborului 139, lumea întreagă aştepta cu sufletul la gură răspunsul
atorităţilor israeliene, precum şi deznodământul incidentului.

Statul evreu nu intenţiona să renunţe la politica sa simplă dar eficientă în negocierile

cu teroriştii, anume „Nu se negociază cu teroriştii”. Istoria recentului stat evreu le
demonstrase israelienilor că grupurile extremiste înţeleg şi respectă doar doi factori: Forţa şi
Frica!

Şi astfel, la Tel Aviv se punea la cale cea mai îndrăzneaţă operaţiune de comando
imaginabilă. Colonelul Ehud Barak, pe atunci comandant adjunct al Serviciului Secret Militar
şi comandant al Forţelor de Intervenţie Specială Sayeret Matkal, a convocat o şedinţă de
urgenţă cu toţi experţii israelieni în contra-terorism.

Atunci s-a hotărât în premieră în istoria militară a lumii, trimiterea unei misiuni de
comando, care să elibereze toţi ostaticii într-un teritoriu ostil situat la peste 4.000 kilometri
distanţi de Israel, odată cu întoarcerea în siguranţă atât a ostaticilor, cât şi a trupelor de
intervenţie specială.

Pe data de 29 iunie 1976 la ora 15:30, teroriştii îşi făceau cunoscute cererile de la
microfoanele postului naţional de radio al Ugandei. În afară de eliberarea prizonierilor
respectivi, teroriştii mai cereau în plus suma de 5 milioane USD, toate cererile lor trebuind
soluţionate până în data de 1 iulie, altfel urmând execuţia tuturor ostaticilor evrei.

În scurt timp terorişii au făcut trierea ostaticilor, forţându-i pe cei de origine evreiască
(unii dintre ei supravieţuitori ai lagărelor de exterminare naziste) să intre într-o cameră
separată din clădirea aeroprotului. Înapoi în Israel, ziua de 30 iunie debuta cu mai multe
variante de salvare prezente deja pe biroul lui Itzak Rabin, Prim ministrul statului Israel. Nici
unul nu părea convingător, iar diplomaţia israeliană făcea eforturi mari pentru a-l convinge pe
Idi Amin să-i aresteze pe terorişti.

4
Eliberaţi restul pasagerilor, opriţi toţi israelienii!

La sfârşitul zilei de 30 iunie, teroriştii au decis eliberarea unui număr de 47 ostatici de

religie creştină care au primit voie să se întoarcă la Paris cu primul zbor disponibil. Acolo au
fost întâmpinaţi de membrii familiilor precum şi de ofiţeri din cadrul serviciilor secrete
franceze şi israeliene, care aveau nevoie urgentă de informaţiile oferite de aceştia.

La începutul zilei de 1 iulie, teroriştii au decis eliberarea şi celorlalţi 101 ostatici non-
evrei care au părăsit de asemeni Entebbe cu destinaţia Paris.

Cei 94 de ostatici evrei au erau ţinuţi în continuare captivi, fiind mereu sub
ameninţarea morţii. În Tel Aviv, după discuţii aprinse, s-a luat în final decizia trimiterii unei
unităţi de comando care să elibereze ostaticii. Cei mai buni soldaţi din Sayeret Matkal,
unitatea de elită a comandourilor israeliene, au fost selectaţi pentru misiune.

Piloţii şi paraşutiştii de elită erau conduşi de legendarul deja, locotenent colonel

Yonatan (Yoni) Netanyahu, detaşat la conducerea a ceea ce istoria va numi Operaţiunea
Fulgerul. Încă de dinainte de decizia luată la Tel Aviv, unitatea specială a lui Netanyahu se
antrena continuu într-o clădire construită urgent cu forma şi caracteristicile corpului de
aeroport din Entebbe unde erau deţinuţi pasagerii evrei.

Acolo, în acel perimetru, soldaţii de elită ai Israelului spărgeau uşi, escaladau clădiri
şi împuşcau sute de ţinte mobile, într-un scenariu de antrenament conceput astfel încât să fie
cât mai fidel situaţiei reale pe care aveau să o înfrunte în Uganda.

Eficienţa în acţiune!

Spre surpriza ugandezilor şi a teroriştilor care se aşteptau ca statul evreu să pornească

negocieri, în toiul nopţii următoare un număr de 4 avioane militare de transport de tip
Hercules C130 plecau pe neştiute din Israel cu destinaţia Uganda. Primul transporta 29 de
soldaţi din unitatea Sayeret Matkal şi alţi 52 de paraşutişti.

Transporta de asemenea o limuzină neagră marca Mercedes, asemănătoare cu

vehiculul personal al lui Idi Amin, precum şi alte jeep-uri Land Rover identice cu cele în care
se deplasau gărzile personale ale dictatorului ugandez. Aeronava numărul doi transporta alţi
17 paraşutişti, două jeep-uri cu armament ataşat şi un altul care conţinea aparatură de
transmisie şi comunicare.

5
 Oamenii din al doilea avion aveau de asemenea misiunea de a distruge micul
contingent de avioane MIG de pe aeroport care ar fi putut să-i urmărească şi să-i atace în
momentul întoarcerii în Israel.

Al treilea avion Hercules transporta un număr de 30 de membri ai altor unităţi

speciale, precum Sayeret Golani care trebuiau să asigure securitatea perimetrului operaţional,
alături de un vechicul de transport al ostaticilor.

Ultima aeronavă militară transporta o echipă medicală , alte două vehicule, plus o
mică echipă de 17 agenţi de securitate. Pentru succesul operaţiunii, soldaţii din Sayeret
Matkal purtau uniforme de camuflaj identice cu cele ale gărzilor lui Idi Amin, donate de
partea franceză, fiind înarmaţi cu pistoale mitralieră AK-47 chinezeşi, precum ale gărzilor.
Până şi feţele şi mâinile şi le vopsiseră astfel încât să pară soldaţi africani de la distanţă.
Învăţaseră şi câteva cuvinte uzuale în limba swahili.

Totul era gata pregătit. Primul avion a aterizat fără probleme, iar paraşutiştii israelieni
au asigurat pista cu lumini de urgenţă, astfel încât restul flotilei să aterizeze în siguranţă.
Scenariul mergea foarte bine, trapa avionului s-a deschis şi din ea a ţâşnit în trombă limuzina
ornată cu steaguri ugandeze şi jeep-urile militare. La 250 metri de terminalul unde erau
deţinuţi pasagerii, convoiul de comando a fost oprit de doi soldaţi ugandezi pentru o
verificare de rutină.

Comandantul Netanyahu l-a neutralizat rapid cu un pistol cu surdină pe unul dintre ei.
Celălalt a apucat să tragă un glonte înainte să fie ucis de restul comandoului. Din nefericire,
elementul surpriză fusese pierdut. Cu toate acestea vehiculele israelienilor s-au îndreptat în
trombă spre clădire. Netanyahu a ordonat instantaneu asaltul clădirii. Focurile de armă s-au
auzit, o parte din gărzile ugandeze fiind ucise pe loc, iar restul retrăgându-se în debandadă.
Înăuntru, teroriştilor palestinieni şi germani nu le venea să creadă ce se întâmplă, crezând că
ugandezii şi-au pierdut minţile şi au început nu doar să se împuşte între ei, ci să-i atace şi pe
ei.

Metoda camuflării israelienilor funcţiona perfect. Unul dintre terorişti a tras o rafală
haotică de automat prin fereastră. Replica israelienilor i-a sfârtecat imediat trupul. Dar tirul
său dezordonat apucase să facă o victimă. Una importantă. Comandantul Netanyahu căzuse la
pământ.

A doua unitate de comando şi-a făcut apariţia, ucigând rapid cei 7 terorişti din camera
ostaticilor, precum şi toţi soldaţii ugandezi care încercau să-şi asigure poziţii şi să deschidă
focul până la sosirea grosului armatei ugandeze.

În camera ostaticilor panicaţi care nu ştiau ce se întâmplă, soldaţii mascaţi în africani

şi cu uniforme ugandeze, au strigat în ebraică la megafoane:

„Toată lumea să se întindă jos. Sunteţi în siguranţă, suntem soldaţi din trupele
speciale israeliene sosite să vă elibereze” !

6
 Muki Betser, comandantul adjunct a transmis radio din terminal că ostaticii au fost
asiguraţi, iar echipa de intervenţie intactă, fără pierderi.

„Comandantul Netanyahu a fost ucis în misiune”, a venit replica seacă de la capătul

firului.

Unitatea a preluat rapid trupul comandantului lor şi a început să îmbarce ostaticii

eliberaţi, odată cu trupurile celor 4 terorişti ucişi spre al patrulea avion Hercules. Soldaţii din
unitatea Sayeret Golani formau un adevărat tunel de pază pentru îmbarcarea în siguranţă a
pasagerilor, atenţi la orice posibilă mişcare inamică. În restul aeroportului, paraşutiştii
israelieni trăgeau cu aruncătoarele de rachete în flotila de MIG-uri de la sol. Toate avioanele
de luptă ale Ugandei au fost incendiate şi distruse în doar câteva minute...

Deznodământ fericit

În cele doar 99 minute petrecute la sol, pe teritoriul ugandez, misunea de comando

israeliană a reuşit ceea ce spera o întreagă naţiune şi nu numai. Planul teroriştilor a fost
distrus, iar Idi Amin rămăsese pradă ruşinii, furiei şi neliniştii.

Pentru acest crud dictator, Operaţiunea Entebbe s-a dovedit a fi începutul sfârşitului
domniei sale asupra Ugandei. Oamenii din cele patru avioane Hercules tocmai transmiseseră
terorismului un mesaj clar din partea Israelului. Statul evreu nu va ezita niciodată să-şi trimită
cei mai buni soldaţi în orice colţ al lumii pentru a-şi salva cetăţenii.

Cifrele întregii operaţiuni indicau moartea unui singur soldat evreu, comandantul
Yoni Netanyahu, 5 alţi soldaţi evrei fiind uşor răniţi, 10 ostatici răniţi, alţi 4 ostatici ucişi
înainte de terorişti, 7 terorişti ucişi, aproximativ 45 soldaţi ugandezi ucişi şi un număr
necunoscut de răniţi ugandezi, plus distrugerea a 11 avioane de tip MIG 21.

7
 BIBLIOGRAFIE

1. http://www.ziare.com/magazin/stiri-magazin/cele-mai-faimoase-misiuni-1094503
2. http://www.rador.ro/2016/07/05/operatiunea-entebbe/
3. http://presamil.ro/om/2015/20/files/assets/basic-html/page15.html