Dadaismul

-provine din franţuzescul dadisme( dada = ” căluţ de lemn “ în limbajul copiilor),

denumirea mişcării este arbitrară şi nu are nici o legătură etimologică cu
termenul respectiv.
S-a lansat pe 6 februarie 1916 ca o miscare anti-artistica, in sensul ca a respins
felul in care arta era definita, perceputa si apreciata in perioada contemporana.
Curentul fondat la Zurich, Elvetia, a reprezentat o reactie la Primul Razboi
Mondial. Nu avea elemente estetice bine definite, dar adeptii curentului
impartaseau aceeasi atitudine nihilista fata de asteptarile traditionale ale
artistilor si scriitorilor.
Cuvantul `DADA` inseamna calut de jucarie sau tata, dar a fost ales mai
mult pentru sonoritatea sa naiva. Dupa Zurich, curentul s-a raspandit cu
usurinta in Berlin, Hanovra, Paris, unele parti ale Rusiei si New York. Fondatorul
acestui curent este poetul de origine romana Tristian Tzara, caruia i s-au alaturat
scriitorii Hugo Ball si Richard Hulsenbeck si artistul plastic Hans Arp. Pictorii
romani Marcel Iancu, Francis Picabia, Marcel Duchamps din Statele Unite si Max
Ernst, K. Schwietters din Germania.
In Zurich, miscarea isi avea centrul la Cabaretul Voltaire patronat de
Hugo Ball, unde adeptii se adunau pentru a-si exprima ideile. In Statele Unite,
dadaismul si-a stabilit sediul central la galeria `291` Alfred Steiglitz si studioul lui
Walter Aresbergs. Pentru ca si-a pastrat neutralitatea pe timpul celor doua
razboaie mondiale, Elvetia a reprezentat locul ideal pentru cei care au refuzat
serviciul militar sau pentru cei care doreau sa-si exprime liber ideile.
Din punct de vedere artistic, dadaismul contopeste elemente ale
futurismului italian, cubismului francez si expresionismul german. Pledeaza
pentru neprevazut, arbitrariul total, abolirea formelor si organizeaza spectacole
prin care se pronunta impotriva artei, gustului estetic sau moralei.
In manifestul miscarii `Dada` se vorbeste despre delimitarea dintre
gandire si expresie, se contrazice totul pana la negare: `abolirea logica, dansul
neputinciosilor creatiei: dada; abolirea arheologiei: dada; abolirea profetiilor:
dada; abolirea viitorului: dada; credinta indiscutabila in fiecare zeu produs
imediat al spontaneitatii:dada. Marele secret este aici: gandirea se face in gura.
Apriori, dada pune inaintea actiunii si inainte de tot: Indoiala. Dada se indoieste
de tot.(T. Tzara)`.
Din martie 1919, o data cu T. Tzara, miscarea se muta la Paris, unde intra
in contact cu scriitorii din grupul miscarii suprarealiste Andre Breton, Louis
Aragon, Paul Eluard, Phillipe Soupault), cu A. Jacques Vache etc.
Multi dadaisti publica in revista lui Francis Picabia `391` (infiintata la
Barcelona in 1917, transplantata la New York, Zurich, apoi la Paris) unde apar
nume ca: Louis Aragon, Guillaume Apollinaire, Albert-Birot, Marcel Desnos, Max
Jacob, Marie Laurenciu, Rene Magritte, Ribemont-Dessaignes, Erik Satie, Phillipe
Soupault, Tristan Tzara, Edgar Varese etc.
Se reiau spectacolele de scandal si in mai 1921 se regizeaza procesul
intentat lui M. Barres acuzat de `delict impotriva securitatii spiritului`. Dupa ce in
1921 Picabia se separase de miscare, in 1922 se produce ruptura intre dadaism
si grupul lui Andre Breton, din care se va dezvolta suprarealismul.
Dadaismul supravietuieste inca datorita personalitatii lui Tzara
abordand tendinte protestar-anarhice (jignirea `sfintelor precepte curente` si
`epatarea filistinismului` din `oroarea de academism` – George Calinescu),
facand din arbitrar si din hazard principii ale creatiei(Tristan Tzara: "Luati un
jurnal, luati o pereche de foarfeci, alegeti un articol, taiati-l, taiati pe urma fiecare
cuvant, puneti totul intr-un sac, miscati... ").

Dincolo de nihilismul si de enormitatiile sale – care au anulat, uneori, arta –

dadaismul a fost un protest, un elan spre absurd, pledand pentru o libertate
absoluta promovand inventii plastice si verbale adesea seducatoare care au largit
investigatia artistica si a creat o atmosfera propice pentru indrazneala si
experiente uluitoare.
La noi in tara, dadaismul este vizibil, partial, in unele productii poetice sau
a unora din domeniul artelor plastice, publicate in reviste de avangarda asa cum
ar fi: `unu`, `Contimporanul`, `Integral`, `Punct`, `75 H.P.` unde alaturi de
elemente suprarealiste se recunosc si cele futuriste etc. Caracteristica miscarii
romanesti de avangarda literara este chiar eclectismul. De aceea un dadaism in
stare pura este mai greu de descoperit.