GESTIUNE FINANCIARĂ Lector univ. drd.

Vasile Brătian

CURS 1

Structura şi funcţiile finanţelor private

1.1. Structura finanţelor firmei

1.2. Teorii privind finanţele firmei
1.3. Funcţiile finanţelor firmei
1.4. Mediul economic al finanţelor firmei
1.5. Indicatori economico – financiari folsiţi în analiza financiară

1.1 Structura finanţelor firmei

În sens larg, prin finanţele firmei se înţelege ansamblul de instrumente care concură la
asigurarea resurselor de natură monetară sau financiară necesare funcţionării şi dezvoltării
firmei.

În sens restrâns, prin finanţele firmei se înţelege averea exprimată monetar de care
dispune o firmă la un moment dat, avere utilizată pentru realizarea obiectului său de activitate
precum şi pentru atingerea obiectivelor strategice fixate.

Structura finanţelor firmei este dată de structura surselor sale de finanţare:

1. surse proprii (autofinanţare): reprezintă capacităţi financiare constituite de

însăşi firma în cauză, pe seama:

1) profitului;

2) provizioanelor;

3) rezervelor;

4) amortizări;

2. surse externe (finanţare externă): reprezintă ansamblul aporturilor definitive sau

temporare (provizorii) aduse firmei de către persoane sau instituţii externe ca:

1) majorări de capital;

2) împrumuturi pe termen lung;

3) împrumuturi pe termen scurt.

 2

Finanţele firmei sunt puse în evidenţă, atât în structura cât şi în dinamica lor, de bilanţul
financiar al firmei. Prin intermediul celor două părţi ale sale, activul şi pasivul, bilanţul firmei
pune în evidenţă atât sursele de finanţare (capitalul) cât şi direcţiile în care sunt utilizate
sursele de finanţare (averea).
Din punct de vedere structural, partea de capitaluri a firmei (capitaluri care finanţează
partea de avere a firmei) este format din următoarele posturi:
1) capitaiul propriu: cuprinde fondurile permanente de care dispune firma. Ele
finanţează cea mai mare parte a activelor imobilizate, constituind un indiciu important de
garanţie pentru terţi.
1.1. capital: ansamblul aporturilor în bani şi în natură ale asociaţilor sau acţionarilor,
fie în momentul înfiinţării firmei fie pe parcurs (apar ca poziţie distinctă capitalul
subscris vărsat, respectiv capitalul subscris nevărsat)
1.2. prime legate de capital:
1.2.1. prime de emisiune: diferenţa dintre valoarea nominală a acţiunii şi
valoarea sa de subscriere
1.2.2. prime de fuziune sau de aport: diferenţa dintre aportul net al firmei
absorbite şi creşterea de capital a firmei absorbante
1.3. rezerve din reevaluare: diferenţele dintre valorile neevaluate figurând în activ şi
valorile contabile după evaluare
1.4. rezerve:
= rezerve legale: un nivel procentual din profitul brut, stabilit prin
lege
= rezerve pentru acţiuni proprii: se constituie potrivit legii
= rezerve statutare: se constituie anual din profitul net al societăţii,
conform statului şi în cotele şi limitele prevăzute de lege
= alte rezerve: nu sunt prevăzute de lege sau statut şi pot fi constituite în
mod facultativ, pe seama profitului net pentru: a) acoperirea pierderilor;
b) creşterea capitalului social; c) alte scopuri hotărâte de adunarea
generală

1.5. rezultatul reportat: partea din rezultatul exerciţiului anterior a cărui repartizare a
fost amânată de adunarea generală
1.6. rezultatul exerciţiulu financiar: diferenţa dintre veniturile totale şi cheltuielile
totale ale firmei (este prezentat în anexa la bilanţ “Contul de profit şi pierdere”),
din care face parte ct. 121 profit şi pierdere şi ct. 129 repartizarea profitului
realizat în exerciţiul curent
2) provizioane pentru riscuri şi cheltuieli: sunt destinate să facă faţă unui risc ce
poate afecta sau nu un anumit element de activ:
 provizioane pentru litigii
 provizioane pentru garanţii acordate clienţilor
 provizioane pentru pierderi din schimbul valutar

2
 3

 alte provizioane
3) datoriile: sunt grupate după natura lor şi după scadenţă:
3.1. datorii ale firmei pe termen lung (cu o scadenţă mai îndepărtată):
constituie datorii financiare ale firmei.
= credite bancare pe termen lung (sume ce trebuie plătite într-o
perioadă mai mare de un an)
= împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni (contravaloarea
obligaţiunilor emise prin subscripţie publică)
= datorii ce privesc imobilizările financiare ( datoriile societăţii faţă
de persoanele juridice ce deţin participaţii în capitalul acesteia)
= dobânzi aferente împrumuturilor şi datoriilor asimilate
= prime privind rambursarea obligaţiunilor (reprezintă diferenţa
dintre valoarea de emisiune şi valoarea de rambursare a obligaţiunilor)
=alte împrumuturi şi datorii asimilate (depozite, garanţii primite)

3.2. datorii ale firmei pe termen scurt:

=furnizori şi conturi asimilate
=clienţi creditori
= salariaţi: salarii datorate, asigurări sociale şi protecţie socială
= BUGETUL STATULUI ŞI ALTE ORGANISME PUBLICE
= acţionari: dividende de plată
=decontări în cadrul grupului
= creditori diverşi
= credite de trezorerie
4) venituri în avans
= subvenţii pentru investiţii (subvenţii guvernamentale şli alte resurse
primite pentru finanţarea învestiţilor)
=venituri înregistrate în avans (chirii, abonamente, asigurări etc.)

1.2. Teorii privind finanţele firmei

Teoriile privind finanţele se clasifică în raport de obiectivul fundamental pe care îl

stabilesc pentru firmă, ceea ce revine la a stabili funcţia esenţială pe care trebuie s-o realizeze
finanţele firmei. În acest sens, există următoarele teorii:

a) teoria financiară (neoclasică): obiectivul fundamental al firmei este acela de

maximizare a valorii firmei sau, ceea ce este acelaşi lucru, de maximizare a
averii proprietarilor firmei. Acest obiectiv poate fi apreciat fie prin maximizarea
profitului fie prin maximizarea capitalizării bursiere a firmei;

b) teoria managerială (directorială): obiectivul fundamental al firmei este acela de

a maximiza funcţia de utilitate a managerilor (conducătorilor întreprinderii).
Această teorie este specifică cazului în care managementul se autonomizează
faţă de proprietar ca urmare, de obicei, a diviziunii excesive a acţionariatului.
Maximizarea acestei funcţii de utilitate se face pe baza luării în considerare a:

3
 4

a) salariilor managerilor; b) efectivului de personal; c) volumului investiţiilor;

d) nivelului costurilor; e) nivelului profitului. Din punct de vedere practic,
atingerea acestui obiectiv se realizează prin maximizarea cifrei de afaceri;

c) teoria behavioristă (comportamentală): obiectivul fundamental al firmei este

acela de a atinge un anumit prag minim (de producţie, de salarii, de dividende,
de piaţă deţinută etc.);

d) teoria semnalului: obiectivul fundamental al firmei este acela de a minimiza

costul transmiterii de semnale despre mersul întreprinderii (de către managerii
ei) şi acela al verificării acestor semnale (de către proprietari, creditori, alţi
participanţi la viaţa firmei);

e) teoria de agent: obiectivul fundamental al firmei este acela de a gestiona

procesul prin care creditorii deţinători de obligaţiuni convertibile în acţiuni devin
suficient de motivaţi, de activitatea firmei, să devină acţionari ai firmei. Se
bazează pe faptul că agentul firmei este proprietarul care mandatează pe manager
să gestioneze firma.

1.3. Funcţiile finanţelor firmei

Firma îndeplineşte cinci mari funcţii principale, în procesul de atingere a obiectivului său
fundamental:

1. funcţia de cercetare-dezvoltare
2. funcţia comercială
3. funcţia de producţie
4. funcţia financiar-contabilă
5. funcţia de personal
În cadrul funcţiei financiar-contabile, funcţia financiară se referă tocmai la funcţiile pe
care trebuie să le îndeplinească finanţele firmei. Ele sunt următoarele:

1. funcţia de evaluare (măsurare) a averii: teoria modernă a finanţelor firmei este

considerată a fi, în esenţă, o teorie a preţurilor, adică o teorie care încearcă să
realizeze coincidenţa dintre valoarea observată a unui obiect economic de orice
fel şi valoarea aşteptată, anticipată, calculată în diferite moduri. Din acest motiv,
o primă funcţie a finanţelor firmei este aceea de a stabili, cu o exactitate
acceptabilă adevăratul preţ al unui obiect economic;

2. funcţia de transfer al capitalurilor: se referă la necesitatea ca antreprenorii (cei

care realizează investiţiile reale, adică creşterea stocului de capital) să primească

4
 5

capitalul bănesc necesar de la investitori (cei care economisesc în prezent pentru

a consuma în viitor). În mod concret, acest transfer se realizează prin emiterea şi
vânzarea, de către antreprenori, de acţiuni sau obligaţiuni, către investitori;

3. funcţia de protecţie a investitorilor: se referă la faptul că transferul de capital de

la investitori la antreprenori nu se face în mod direct ci prin intermedierea acestui
transfer de către piaţa financiară (instituţii financiare, bănci, bursa de valori sau
piaţa extrabursieră). Intermediarii au rolul de a asigura acoperirea riscului, pe
baza unor calcule laborioase, pentru investitorii care riscă plasarea capitalului lor.

1.4. Mediul economic al finanţelor firmei

Firma nu acţionează în afara contextului economico-social, de aceea mediul economic al

finanţelor firmei constituie un factor de cea mai mare importanţă în realizarea funcţiilor lor.
Necesitatea luării în considerare a mediului economic în care acţionează finanţele firmei
rezidă în următoarele:

a) evoluţia mediului economic condiţionează satisfacerea nevoilor

specifice, inclusiv financiare, ale firmei

b) mediul economic condiţionează elaborarea strategiilor financiare ale

firmei;

c) obiectivele firmei se bazează nu numai pe luarea în considerare a

restricţiilor procurate de mediul economic dar şi a cerinţelor acestui
mediu.

Prin mediul economic al firmei se înţelege ansamblul elementelor exogene firmei, care
condiţionează stabilirea obiectivelor firmei, procurarea intrărilor (resurselor) acesteia,
adoptarea şi aplicarea măsurilor de realizare a acestor obiective.

Principalii factori de mediu pot fi sintetizaţi ca în Fig. 1.4-1:

F A C T O R I
E C O N O M IC I

F A C T O R I
T E H N O L O G IC I F A C T O R I
M A N A G E R IA L I

F A C T O R I F A C T O R I
C U LT U R A L I M E D IU L U I F A C T O R I
A M B IA N T D E M O G R A F IC I

F A C T O R I F A C T O R I
P O L IT IC I E C O L O G IC I

F A C T O R I
J U R ID IC I

Fig. 1.4-1

5
 6

De fapt, firma intră în relaţii cu mediul său economic prin intermediul unor pieţe
specifice, proprii economiei de piaţă, pieţe pe care acţionează reguli sau politici specifice.
Unul dintre factorii care au acţiunea cea mai puternică asupra firmei (deci, inclusiv asupra
finanţelor firmei) este statul, mai precis, instituţiile pe care statul le impune asupra vieţii
economice dintr-o anumită ţară (inclusiv asupra relaţiilor economice şi financiare externe ale
firmei). O reprezentare sinoptică a modalităţilor (normelor, instituţiilor, politicilor) prin care
statul se erijează în mediu economic al firmei este cea din Fig. 1.4-2:

P o lit ic a f is c a lă

N o r m e p r iv in d
c a lit a t e a m ă r f u r ilo r

P ia ţa b u n u r ilo r R e g le m e n t a r e a
c o n c u re n ţe i

A s ig u r a re a
in f r a s tr u c u tu r ii

P o lit ic a
c o m e r c ia lă

P ia ţa f o r ţ e i P o lit ic a p r iv in d
F ir m a de m uncă o c u p a re a F M

R e g le m e n a tr e a
m u n c ii

P o lit ic a s o c ia lă

P o lit ic a m o n e t a r ă
P ia ţ a
c a p it a lu lu i

P o lit ic a f is c a lă

P o lit ic a in d u s t r ia lă

P o lit ic a s o c ia lă

Fig. 1.4-2
1.5 Indicatori economico-financiari folosiţi în analiza financiară

6
 7

Analiza financiară are ca principal obiectiv diagnosticarea stării de

performanţă financiară a firmei, stabilind pa baza acesteia punctele tari şi punctele
slabe ale gestiunii financiare.
Realizarea analizei financiare presupune o metodologie de verificare a
echilibrului financiar şi a capacităţii de degajare de valoare nouă, pentru a aprecia
competitivitatea întreprinderii.
Această metodologie se aplică asupra documentelor de sinteză contabile
respectiv bilanţ, cont de profit şi pierderi dar şi asupra tabloului de finanţare care este
construit pe baza celor două documente de sinteză şi se bazează, în cea mai mare
parte, pe următoarele grupe de indicatori financiari:

1. Indicatori de lichiditate şi solvabilitate

Indicatorii de lichiditate măsoară capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţile pe

termen scurt faţă de creditori pe baza activelor sale curente de natura activelor
circulante.

 Indicatorul lichidităţii generale = [active curente totale] / [obligaţii curente totale];

 Indicatorul test acid (lichiditatea curentă) = [active curente – stocuri] / [obligaţii curente];
 Indicatorul lichidităţii imediate= [disponibilităţi băneşti + titluri de plasament] / [obligaţii curente];

Solvabilitatea reprezintă capacitatea unei întreprinderi de a-şi onora la scadenţă

obligaţile asumate faţă de creditorii săi.
 Indicatorul solvabilităţii patrimoniale = [Capital Propriu] / [Capital propriu + Capital împrumutat];
 Indicatorul solvabilităţii generale = [ActiveTotale] / [Datorii Totale];

1. Indicatorii gestionării activelor (indicatori de activitate)

 Perioada medie a creditului – client = [Sold mediu clienţi x 365 zile] / [Cifra de afaceri];

Calculează eficacitatea întreprinderii în colectarea creanţelor sale, exprimând

numărul de zile până la data la care clienţii îşi achită obligaţile faţă de
întreprindere.

 Numărul de rotaţii ale stocurilor (rulajul stocurilor) = [Costul bunurilor vândute] / [Stocuri medii];

Aproximează de câte ori stocul de produse finite a fost rulat de-a lungul
exerciţiului financiar. Stocurile medii se pot calcula utilizând media stocurilor de
la începutul şi sfârşitul exerciţiului financiar.

 Număr de zile de stocare = [Stocuri medii x 365 zile] / [Costul bunurilor vândute];

Indică numărul de zile în care bunurile sunt stocate în întreprindere, după

producerea acestora.

 Numărul de rotaţii ale activelor imobilizate = [cifra de afaceri] / [active imobilizate];

7
 8

Evaluează eficacitatea managementului activelor imobilizate prin examinarea

valorii cifrei de afaceri generate de o anumită cantitate de active imobilizate.

 Numărul de rotaţii ale activului total = [cifra de afaceri] / [total activ];

Acest indicator arată capacitatea întreprinderii de a genera vânzări folosind

întregul său activ. Arată cât de eficient utilizează întreprinderea activele sale
totale.

3. Indicatorii gestionării datoriilor (indicatori de risc)

 Indicatorul gradul de îndatorare = [Capital împrumutat] / [Capital angajat];

Acest indicator încearcă să măsoare cât din fondurile totale, pentru finanţarea
averii întreprinderii, sunt furnizate de creditori.

Obs: Capitalul angajat este format din Capital împrumutat + Capital propriu;
Capitalul împrumutat este format din Credite peste un an.

 Indicatorul datorii la capital propriu = [Capital împrumutat] / [Capital propriu];

Acest indicator este similar cu Indicatorul gradul de îndatorare şi face legătura

între suma finanţării din Capital împrumutat şi suma finanţării din Capital propriu.

 Gradul de acoperire a dobânzilor de către profituri = [profit din exploatare] / [dobânzi];

Acest indicator măsoară rezultatul din exploatare în multiplii ai dobânzii şi arată

riscul întreprinderii dacă profiturile suferă o scădere. Indică cât de tare pot scădea
profiturile înainte de a devenii insuficiente pentru plata dobânzilor la creditele
contractate de întreprindere.

 Gradul de acoperire a = [profit din exploatare + cheltuieli cu redevenţa (leasing)] /

obligaţiilor fixe [dobânzi + cheltuieli cu redevenţa (leasing)]

Gradul de acoperire al obligaţilor fixe furnizează o imagine mai fidelă a capacităţii

întreprinderii de a-şi onora obligaţile financiare, deoarece ia în considerare, pe
lângă valoarea dobânzilor la creditele contractate de întreprindere şi valoarea
cheltuielilor cu redevenţa la leasing.

 Indicatorul costul mediu al datoriilor = [Dobânzi] / [Capital Împrumutat];

Acest indicator arată cât reprezintă dobânzile plătite în totalul datoriilor

contractate de întreprindere de la creditori.
 Perioada medie a creditului – furnizor = [Sold mediu furnizori x365 zile] / [Achiziţii bunuri];

Exprimă numărul de zile de creditare pe care întreprinderea îl obţine de la

furnizorii săi. În mod ideal ar tebui să includă doar creditorii comerciali.

Obs: pentru aproximarea achiziţilor se poate utiliza: Costul vânzărilor sau Cifra de
afaceri.

8
 9

4. Indicatorii profitabilităţii firmei

 Indicatorul Profit net la Cifra de afaceri= [profit net] / [cifra de afaceri];

Marja profitului net ne arată ponderea pe care o are profitul net în cifra de afaceri
a întreprinderii. Acest indicator este folosit atunci când analizăm eficienţa
activităţii de management a firmei.

 Indicatorul Profit net la Activ total = [profit net] / [total activ];

Acest indicator scoate în evidenţă capacitatea întreprinderii de a obţine un profit

net satisfăcător prin utilizarea activelor sale.

 Rata rentabilităţii financiare = [profit net] / [capital propriu];

Rata rentabilităţii financiare a întreprinderii măsoară randamentul capitalurilor

proprii, deci a plasamentului financiar, pe care acţionarii l-au făcut prin
cumpărarea acţiunilor întreprinderii. Rentabilitatea financiară remunerează
proprietarii întreprinderii prin distribuirea de dividende şi prin creşterea
rezervelor, care în fapt reprezintă o creştere a averii proprietarilor.

 Rata rentabilităţii economice = [Profit din exploatare – Impozit] / [Capitalul angajat];

Această rată exprimă capacitatea Activului Economic (Capital propriu + Datorii

financiare) de a degaja un profit net de impozit prin care să se asigure
autofinanţarea de creştere a întreprinderii şi remunerarea investitorilor de capital,
respectiv acţionari şi creditori.
Obs: se poate calcula şi o rată brută de rentabilitate economică: Profit din
exploatare / Activul economic

5. Indicatorii valorii de piaţă a firmei

 Indicatorul preţ / profit (PER) = [Cursul bursier al acţiunii] / [Profit per acţiune];

Indicatorul preţ/profit măsoară de câte ori investitorii sunt dispuşi să cumpere

profitul pe acţiune, permiţând o bună comparaţie a întreprinderii din aceeaşi
ramură economică.
Obs: acest indicator se mai numeşte şi coeficientul capitalizării bursiere.

 Randamentul dividendului = [dividend pe acţiune] / [Cursul bursier al acţiunii];

Randamentul dividendului este o măsură a venitului obţinut în numerar din banii

investiţi şi se bazează pe valoarea investiţiei, care este cursul bursier (Preţul curent
de piaţă al acţiunii) la care se pot vinde sau cumpăra acţiunile.

 Rata dividendelor plătite = [dividend pe acţiune] / [profit pe acţiune];

Acest indicator scoate în evidenţă cât din profitul pe acţiune este distribuit sub
formă de dividend în urma deciziei Adunării Generale a Acţionarilor care au
aprobat repartizarea profitului.

9
 10

 Profit pe acţiune = [profit net] / [Numărul de acţiuni];

În timp ce cursul bursier este o măsură externă a profitabilităţii, profitul pe acţiune

este o expresie directă a profitabilităţii întreprinderii şi ne indică profitul net
corespunzător unei acţiuni.

10