GESTIUNE FINANCIARĂ Lector univ. drd.

Vasile Brătian

CURS 2

Concepte ale analizei finanţelor firmei

2.1. Descrierea contabilă. Situaţia netă

2.2. Fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria netă,
cash-flow
2.3. Indicatori ai echilibrului financiar
2.4. Contul de rezultate
2.5. Soldurile intermediare de gestiune
2.6. Capacitatea de autofinanţare
2.7. Analiza structurii contului de profit şi pierderi pe baza unor
indicatori economico-financiari

2.1. Descrierea contabilă. Situaţia netă

Situaţia patrimonială a firmei este descrisă, în mod definitiv, la sfârşitul
perioadei de gestiune (sfârşitul exerciţiului bugetar), prin intermediul activului şi
pasivului firmei, aşa cum s-a arătat în lecţia precedentă.
Într-o exprimare sintetică, activul şi pasivul sunt compuse din următoarele
componente:
A BC
P  CP  D

unde s-au folosit următoarele notaţii:

A: activ; P: pasiv; B: bunuri deţinute de firmă; C: creanţe (drepturi asupra terţilor; CP:
capitaluri proprii; D: datorii
Pe baza elementelor de mai sus se poate determina situaţia netă a firmei,
astfel:
SN  A  D

Situaţia netă reflectă averea netă a acţionarilor. Semnificaţia ei este, însă,

ambivalentă. Dacă SN  0 , aceasta poate indica fie o gestionare sănătoasă a firmei
fie o slabă activitate de investiţii şi, deci de dezvoltare a afacerii. Dacă SN  0 ,
aceasta poate însemna fie o activitate intensă de investiţii şi, deci, de dezvoltare a
firmei fie rezultate slabe ale exerciţiului financiar anterior (cazuri prefalimentare şi
este o consecinţă a încheierii cu pierderi a exerciţilor anterioare).
Semnificaţia exactă a valorii algebrice a situaţiei nete trebuie examinată în
fiecare caz concret prin luarea în considerare şi a altor elemente analitice. În fapt,
trebuie stabilit dacă este vorba despre creşterea sau scăderea capitalurilor proprii, atât
pe termen scurt cât şi pe termen mediu şi lung.
2.2. Fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria netă, cash-flow
 2

Într-o altă clasificare, în funcţie de lichiditatea lor, adică de posibilitatea

transformării rapide şi fără costuri (sau cu costuri minime), activele pot fi de tipul
alocărilor permanente (Ap) sau de tipul alocărilor ciclice sau temporare (At).
Alocările permanente sunt cele care au o lichiditate mică iar cele temporare sunt
activele caracterizate de o lichiditate relativ ridicată. Alocările permanente se
recuperează după mai multe exerciţii financiare pe când cele temporare se
recuperează şi trebuie înlocuite după fiecare exerciţiu financiar.
La rândul lor, pasivele se pot clasifica, după gradul lor de exigibilitate, adică
după trăsătura de a deveni scadente la un anumit termen) în surse permanente (Sp),
(cu grad scăzut de exigibilitate sau, practic, neexigibile) şi surse ciclice sau
temporare (St), (cu un anumit grad de exigibilitate).
În general, alocările permanente sunt acoperite din surse permanente iar
alocările temporare din surse temporare. Cu cât sursele permanente depăşesc
alocările permanente, cu atât firma se află într-o mai mare siguranţă (securitate)
financiară. Marja cu care alocările permanente sunt depăşite de sursele permanente
permite firmei să finanţeze, din surse permanente, alocări temporare.
De regulă, sursele permanente sunt formate din capitalurile proprii (Cp) şi din
datoriile financiare (Df), (datorii pe termen lung):
Sp  Cp  Df

iar sursele temporare sunt formate din datoriile de exploatare (De), (făcute pentru
finanţarea exerciţiului financiar):
St  De .
Pe baza elementelor menţionate se poate determina o mărime financiară
extrem de importantă pentru analiza echilibrului financiar dinamic al firmei şi anume
fondul de rulment (FR):
FR  Sp  Ap

unde alocările permanente sunt alocări nete (fără amortizări ale imobilizărilor).
Interpretarea valorii algebrice a fondului de rulment este următoarea:
- FR  0 semnifică existenţa unui excedent al surselor permanente faţă de
alocările permanente, excedent care poate fi utilizat pentru finanţarea nevoilor
curente ale firmei sau pentru investiţii menite să dezvolte afacerea.
- FR  0 semnifică existenţa unui deficit în privinţa finanţării alocărilor
permanente, deficit care se poate datora şi unei politici extrem de active în domeniul
investiţiilor, politică benefică pe termen lung (dacă este bine fundamentată) dar care
poate conduce la dificultăţi pe termen scurt în ceea ce priveşte finanţarea activităţilor
curente ale exerciţiului financiar.
Deşi finanţarea alocărilor temporare (finanţarea producţiei, adică a ciclului de
exploatare) se face prin intermediul surselor temporare, atunci când aceste surse nu
sunt suficiente pentru a acoperi alocările temporare apare necesarul de fond de
rulment (NFR):
NFR  At  St

unde alocările temporare sunt formate din stocuri (S) şi creanţe C, ( At  S  C ).

 3

Semnificaţia valorii algebrice a necesarului de fond de rulment este

următoarea:
- NFR  0 semnifică un surplus al nevoilor temporare de finanţare în
raport cu sursele temporare aflate la dispoziţie. Aceasta se poate întâmpla fie ca
urmare a unei politici de investiţii menite să sporească stocurile şi creanţele (aspect
pozitiv), fie ca urmare unei proaste politici de corelare a lichidităţii stocurilor şi
creanţelor cu exigibilitatea datoriilor pe termen scurt (în sensul creşterii gradului
mediu de exigibilitate şi scăderii gradului mediu de lichiditate), (aspect negativ) ;
- NFR  0 semnifică un surplus de surse temporare faţă de nevoile
temporare de finanţare. Aceasta se poate întâmpla fie ca urmare a relaxării gradului
de exigibilitate a datoriilor, concomitent cu accelerarea rotaţiei alocărilor temporare
(aspect pozitiv), fie ca urmare a unor întreruperi temporare în aprovizionarea şi
reînnoirea stocurilor (aspect negativ).
Mecanismul prin care este generată necesarul de fond de rulment este
următorul:

Există mai multe categorii de necesar de fond de rulment:

1) necesarul de fond de rulment din exploatare: cuprinde stocurile şi

creanţele din exploatare, pe de o parte şi datoriile din exploatare, pe de altă parte. Se
calculează în felul următor: NFRe  AC  RC unde: NFR e : necesarul de fond de
rulment din exploatare ; AC : alocările ciclice; RC: resursele ciclice. In alocările
ciclice se includ următoarele elemente: stocuri materiale; stocuri produse în curs şi
produse finite; clienţi şi conturi asimilate; cheltuieli efectuate în avans privind
activitatea de exploatare. In resursele ciclice se includ: furnizori şi conturi asimilate;
datorii fiscale şi sociale; venituri înregistrate în avans ce privesc activitatea de
exploatare. Din punct de vedere grafic necesarul de fond de rulment se determină
astfel:
 4

2) necesarul de fond de rulment din afara exploatării: cuprinde alte creanţe

sau necesităţi din afara exploatării şi alte datorii sau resurse din afara exploatării: se
calculează astfel:
NFR a  AN  AR , unde: NFR a : necesarul de fond de rulment din afara
exploatării; AN: alte nevoi din afara exploatării (debitori diverşi); AR: alte resurse
din afara exploatării (creditori diverşi). Schematic, acest necesar de fond de rulment
se poate reprezenta astfel:

Atunci când necesarul de fond de rulment este pozitiv (fie cel din
exploatare, fie cel din afara exploatării) spunem că avem un necesar net de fond
de rulment, în caz contrar spunem că avem resurse nete. Necesarul total de fond
de rulment se determină ca sumă a celor două necesaruri de fond de rulment
menţionate, adică. NFR  NFR e  NFR a . Evident, se poate ca, din activitatea de
exploatare să rezulte un necesar net de fond de rulment iar din activitatea din afara
exploatării să rezulte resurse nete sau invers. In aceste situaţii se impune o analiză
nuanţată, concretă, care să degaje cu fineţe concluziile şi căile de menţinere a
echilibrului financiar al firmei.
Modificarea necesarului de fond de rulment depinde , îndeosebi, de fluctuaţiile
necesarului de fond de rulment din exploatare şi mai puţin de fluctuaţiile necesarului
de fond de rulment din afara exploatării. Există trei factori principali care conduc la
această variaţie: a) mărimea valorii adăugate; b) mărimea cifrei de afaceri; c) modul
de gestionare a stocurilor.
a) influenţa modificării valorii adăugate: se manifestă în mod direct
proporţional: cu cât este mai mare valoarea adăugată, cu atât necesarul de
fond de rulment este mai mare;
b) influenţa modificării cifrei de afaceri: pe ansamblu, şi acest factor exercită
o presiune de creştere a necesarului de fond de rulment, deşi creşterea
cifrei de afaceri poate avea consecinţe contradictorii asupra activelor, pe de
o parte şi asupra pasivelor, pe de altă parte;
c) influenţa modului de gestionare a stocurilor: se manifestă prin intermediul
modificării vitezei de rotaţie a stocurilor: o creştere a acestei viteze
conduce la micşorarea necesarului de fond de rulment şi invers.
O semnificaţie importantă pentru analiza echilibrului financiar o are şi raportul
dintre fondul de rulment şi necesarul de fond de rulment, determinat la sfârşitul
exerciţiului financiar. Se calculează, astfel, trezoreria netă (TN):
TN  FR  NFR
 5

Trezoreria netă este concretizată în disponibilităţi băneşti, în conturi bancare şi

în soldul de casă al firmei plus valori mobiliare de plasament mai puţin creditele de
trezorerie. Semnificaţia economică a valorii algebrice a trezoreriei nete este
următoarea:
- TN  0 semnifică desfăşurarea unei activităţi economice de succes, care a
generat disponibilităţi băneşti ce pot fi plasate spre fructificare;
- TN  0 semnifică un dezechilibru financiar, fiind necesară contractarea de
resurse monetare.
Mecanismul prin care se formează trezoreria netă în cadrul activităţii firmei
este următorul:

Evoluţia trezoreriei nete reprezintă conţinutul conceptului de cash-flow (CF).

Dacă se notează cu „0” şi respectiv „1” două exerciţii financiare (sau, ceea ce este
acelaşi lucru, începutul şi sfârşitul aceluiaşi exerciţiu financiar), atunci se poate scrie:
CF  TN  TN1  TN0

Semnificaţia economică a valorii algebrice a cash-flow-ului este următoarea:

- CF  0 semnifică o creştere a capacităţii de autofinanţare a investiţiilor
efectuate de firmă;
- CF  0 semnifică o diminuare a capacităţii de autofinanţare a investiţiilor
 6

2.3. Indicatori ai echilibrului financiar

Analiza echilibrului financiar şi, ca urmare, identificarea principalilor
indicatori privind echilibrul financiar presupune prezentarea simplificată a bilanţului
contabil al firmei, sub forma bilanţului financiar agregat. Acesta se prezintă sub forma
următoare:
A C T IV P A S IV

Im o C p r Z o n a s u p e rio a rã

Ac r De

Z o n a in f e rio a rã

Db C rt

unde notaţiile folosite au următoarea semnificaţie:

- Imo: active imobilizate (imobilizări nete)
- Acr: activele circulante
- Db: disponiblităţile băneşti
- Cpr: capitalurile permanente (Cp + Df)
- De: datorii de exploatare
- Crt: creditele de trezorerie

Pe baza notaţiilor de mai sus şi ţinând seama şi de paragraful anterior, se pot

calcula o serie de indicatori care reflectă echilibrul financiar al firmei, după cum
urmează:
1. FR   Acr  Db   De  Crt   FR   Acr  De    Db  Crt 

Întrucât Acr  De este chiar necesarul de fond de rulment iar Db  Crt este
chiar trezoreria netă, rezultă FR  NFR  TN , relaţie deja cunoscută (
TN  FR  NFR )
2. Fondul de rulment propriu sau endogen (FRP): FRP  Cp  Im o .
Fondul de rulment propriu se determină la sfârşitul exerciţiului financiar, după
repartiţia profitului
3. Fondul de rulment împrumutat sau exogen (FRI): este, de fapt fondul de
rulment propriu atunci când acesta are semn algebric negativ (adică, atunci când
Im o  Cpr )

4. Fondul de rulment minim necesar (FRmn): este mărimea fondului de

rulment care se stabileşte la nivelul mediei fluctuaţiilor necesarului de fond de
rulment. Acest mod de stabilire a nivelului minim necesar al fondului de rulment se
explică prin faptul că o creştere prea accentuată a fondului de rulment peste nevoile
fondului de rulment poate însemna o proastă gestionare a trezoreriei nete pe când o
 7

scădere prea mare a fondului de rulment faţă de necesarul de fond de rulment poate
însemna creşterea costurilor cu asigurarea finanţării activităţii firmei. Din punct de
vedere grafic modul de stabilire a dimensiunii minim necesare a fondului de rulment
se poate reprezenta astfel:
V a lo r i

F R > N F R

N F R

T N > 0
F R

F R < N F R

T N < 0

T im p

După sursa de informaţii, există două metode de determinare a fondului de

rulment.
a) analiza externă a fondului de rulment: foloseşte informaţiile furnizate de
partea superioară a bilanţului financiar:
FR  Cpr  Im o unde: FR: fondul de rulment; Cpr  capitalul permanent;
Im o : imobilizări nete. Schematic această relaţie se poate exprima astfel:

b) analiza internă a fondului de rulment: foloseşte informaţiile din partea

inferioară a bilanţului financiar:
FR  Acr  DTS unde: Acr active circulante; DTS = datoriipe termen scurt.
Schematic putem reprezenta această relaţie astfel

Practica economică arată că un fond de rulment care să exprime o situaţie de

echilibru financiar ar trebui să reprezinte 1/3 din cifra de afaceri.
 8

2.4. Contul de rezultate

Activitatea unei firme poate fi atât activitate curentă (generată de efortul de a-
şi îndeplini obiectivele fixate prin statut) cât şi activitate extraordinară, derivată din
producerea anumitor conjuncturi sau eventualităţi neprogramate.
Activitatea curentă, la rândul ei, este formată din două categorii de activităţi:
a) activitate de exploatare (derivată din specificul firmei) şi b) activitate financiară
(generată, îndeosebi de plasamente şi participări de capital)
Contul de rezultate sintetizează fluxurile economice (veniturile şi cheltuielile)
aferente exerciţiului bugetar pe cele trei categorii de activităţi menţionate mai sus.
Contul de rezultate se mai numeşte cont de profit şi pierderi, deoarece pune în
evidenţă fie excedentul de venituri peste cheltuieli (profit), fie excedentul cheltuielilor
peste venituri (pierdere).

2.5. Soldurile intermediare de gestiune

Pe baza contului de rezultate se pot determina o serie de indicatori valorici cu
privire atât la volumul de activitate cât şi cu privire la eficienţa (rentabilitatea) cu care
se desfăşoară această activitate.
Întrucât aceşti indicatori se determină în trepte (în cascadă) ei se mai
numesc, la un loc, solduri intermediare de gestiune şi au, ca principală caracteristică,
pe aceea de a reprezenta, fiecare pe treapta sa de semnificaţie, marja de acumulare
valorică până la acea treaptă.
Principalele solduri intermediare de gestiune sunt următoarele:
a) valoarea adăugată (VA): creşterea de valoare rezultată din utilizarea
factorilor de producţie, peste valoarea intrărilor în firmă. Ea se determină
prin diferenţa dintre valoarea rezultatelor activităţii firmei şi valoarea
intrărilor în firmă;
b) excedentul brut din exploatare (EBE): acumularea brută din activitatea de
exploatare. Exprimă capacitatea potenţială de autofinanţare a investiţiilor,
de plată a datoriilor şi de remunerare a investitorilor (acţionari şi creditori);
c) profitul din exploatare ( E ): diferenţa dintre veniturile din exploatare şi
cheltuielile din exploatare;
d) profitul curent (  C ): rezultatul net (diferenţa dintre venituri şi cheltuieli)
aferent activităţii curente a firmei (de exploatare şi financiare);
e) profitul net ( N ): mărimea absolută cu care sunt remuneraţi acţionarii.
 9

Din punct de vedere schematic, cascada soldurilor intermediare de gestiune se

prezintă după cum urmează:
Soldurile intermediare de gestiune
Consumuri externe cu
VA Producţia exerciţiului
terţii
Impozite,
Cheltuieli de taxe,
EBE Subvenţii de exploatare
personal vărsăminte
asimilate
Alte
Alte venituri Amortizări şi
E Reluări asupra cheltuieli
din provizioane
provizioanelor de
exploatare calculate
exploatare
C Cheltuieli financiare Venituri financiare
Rezultatul
extraordinar
Impozit
N (venituri Participarea
pe
extraordinare– salariaţilor
profit
cheltuieli
extraordinare)

2.6. Capacitatea de autofinanţare

Cash-flow-ul reprezintă potenţialul de dezvoltare al firmei şi el s-a determinat
pe baza datelor din bilanţul contabil. Pe baza datelor din contul de rezultate se poate
determina un indicator cu o semnificaţie echivalentă şi anume capacitatea de
autofinanţare (CAF) a firmei.
Există două metode de determinare a capacităţii de autofinanţare: a) metoda
deductivă şi b) metoda inductivă sau adiţională.
a) metoda deductivă: CAF  Vp  Cp , unde Vp semnifică venituri încasate
iar Cp cheltuielile plătite;
b) metoda adiţională:

CAF  Re zultatul net  Cheltuieli calculate - Venituri calculate

Din punct de vedere grafic, modul de formare a capacităţii de autofinanţare se

poate reprezenta ca mai jos:
 10

C h e lt u ie li p lă t ib ile
( in c lu s iv i m p o z it u l
p e p r o f it )

V e n it u r i în c a s a b ile

C h e lt u ie li c a lc u l a t e
C AF

R e z u lt a t n e t V e n it u r i c a lc u la te

P r o c e d e u d e d u c t iv

P r o c e d e u a d iţ io n a l

2.7. Analiza structurii contului de profit şi pierderi pe baza unor indicatori

economico-financiari.

Contul de profit şi pierdere pune în evidenţă următoarele nivele:

Nr NIVELUL CHELTUIELILE VENITURILE

crt
1 Exploatare Cheltuieli de exploatare Venituri din exploatare
2 Financiar Cheltuieli financiare Venituri financiare
3 Extraordinar Cheltuieli extraordinare Venituri excepţionale
4 Global Impozit pe profit

1. NIVELUL DE EXPLOATARE

La acest nivel, acontului de profit şi pierdere, sunt prezentate date contabile

măsurate pe baza unor indicatori care permit determinarea performanţei firmei la
nivelul activităţii de bază, respectiv la nivelul activităţii de exploatare.
În cele ce urmează sunt prezentaţi principalii indicatori economico-financiari
de cuantificare a activităţii de exploatare:

 Marja comercială = Venituri din vânzarea de mărfuri – Cheltuielile cu mărfurile;

 11

Reprezintă adaosul comercial, respectiv valoarea nou creată din sfera

comerţului en gros şi en detail, atât de societăţile de profil cât şi de societăţile care au
în obiectul de activitate şi comercializarea de mărfuri.

 Cifra de afaceri netă = Producţia vândută + Venituri din vânzarea de mărfuri +

Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete (ct 7411)
În speţă, cifra de afaceri netă, cuprinde sumele provenite din vânzarea de bunuri şi
servicii ce intră în categoria activităţilor curente ale întreprinderii, după scăderea
reducerilor comerciale, a taxei pe valoarea adăugată şi a altor impozite şi taxe
aferente.

Aceasta reprezintă volumul de afaceri realizat cu terţe persoane în cadrul

activităţii curente a firme şi este foarte important în caracterizarea mărimii unei
societăţi şi asituaţiei economico-financiare a acesteia.
Se observă că mărimea acestui indicator este funcţie de preţ şi cantitate, fiind
influenţat de variaţile acestora.

 Producţia exerciţiului = Producţia vândută +/- Producţia stocată + Producţia

imobilizată

Reprezintă valoarea totală a bunurilor executate şi a servicilor prestate de o

firma într-o anumită perioadă, vândute, stocate sau utilizate drept active fixe.

 Marja industrială = Producţia exerciţiului – (ansamblu cheltuielilor materiale +

lucrările şi servicile executate de terţi)

Reprezintă valoarea nou creată, obţinută din activitatea de producţie de bunuri

şi servicii, alat decât cea pur comercială, într-o anumită perioadă de timp.
 Valoarea adăugată = Marja industrială + Marja comercială

Este valoarea nou creată, obţinută de o societate din activitatea de producţie şi

comercializare. Acest indicator reprezintă sursa de constituire a rezultatului de
exploatare şi prin acesta a rezultatului net al exerciţiului.
Valoarea adăugată reprezintă în esenţă sursa de constituire a fondurilor în
vederea remunerării tuturor factorilor de producţie, inclusiv a statului precum şi de
autofinanţare a firmei, respectiv: cheltuielile cu personalul; cheltuielile financiare;
impozite, taxe, vărsăminte asimilate; impozit pe profit; parte din profit trecute la
rezerve; amortismente şi provizioane.
Băncile acordă o mai mare importanţă acestui indicator, deoarece
valoarea adăugată reprezintă sursa din care se plătesc creditele angajate, respectiv
dobânzile.

 Excedentul brut din exploatare = Valoarea adăugată + Subvenţii din exploatare

– Impozite, taxe, vărsăminte asimilate – Cheltuielile cu personalul

Reprezintă acumularea brută din activitatea de exploatare obţinută de o firma,

neinfluenţată de amortismente, şi provizioane şi nici de alte venituri şi cheltuieli de
exploatare.
 12

Se obţine astfel un rezultat care nu este afectat de elementele de

politică economică internă a clientului privind constituirea amortismentelor şi
provizioanelor.

 Venituri totale din exploatare = Cifra de afaceri +/- Producţia stocată +

Subvenţii din exploatare + Alte venituri din exploatare + Venituri din provizioane
privind activitatea de exploatare

Veniturile din exploatare sunt formate din totalitatea veniturilor unei societăţi
înregistrate într-o perioadă.

 Cheltuieli totale din exploatare =Cheltuieli materiale + Costul mărfurilor

vândute + Lucrările şi servicile executate de terţi + Impozite şi taxe + Cheltuielile
cu personalul + alte cheltuieli de exploatare + cheltuieli cu amortizarea şi
provizioanele

Cheltuielile din exploatare reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate de o

societate într-o anumită perioadă.

 Rezultatul din exploatare = Venituri totale din exploatare – Cheltuieli totale din
exploatare
 Rezultatul din exploatare = Excedentul brut din exploatare + (alte venituri din
exploatare – alte cheltuieli din exploatare) +/- Amortizări şi provizioane

Rezultatul din exploatare este un indicator prin care se evaluează rentabilitatea

economică a unei societăţi din activitatea de exploatare.
Acest rezultat este utilizat în compararea performanţelor societăţilor
comerciale care au politici financiare diferite în ceeea ce priveşte modul de
determinare şi calcul a amortizării şi provizioanelor.
2. NIVELUL FINANCIAR

 Excedentul brut financiar = Venituri financiare (mai puţin venituri din

provizioane) – Cheltuieli financiare (mai puţin amortizările şi provizioanele)

Excedentul brut financiar reprezintă rezultatul obţinut de societate din

fluxurile financiare neinfluenţat de provizioane şi amortizări financiare

 Veniturile financiare reprezintă totalitatea veniturilor obţinute din toate fluxurile

generate la acest nivel economic al activităţii unei societăţi.
 Cheltuielile financiare reprezintă toate cheltuielile aferente fluxurilor financiare,
respectiv creanţelor imobilizate, titlurilor de plasament, diferenţelor de curs
valutar şi plăţii dobânzilor.

Obs: pentru bănci, deosebit de important sunt cheltuielile pentru plata

dobânzii, deoarece volumul acestora arată gradul de risc pe care şi-l asumă în relaţile
cu clienţii.

 Rezultatul financiar = Excedentul brut financiar +/- amortizări şi provizioane

financiare
 13

 Rezultatul financiar = Venituri totale financiare – Cheltuieli totale financiare

Rezultatul financiar este un indicator care măsoară rentabilitatea societăţii

obţinută în activitatea sa la nivelul tuturor fluxurilor financiare.

 Excedentul brut curent = Excedentul brut din exploatare + Excedentul brut

financiar

Excedentul brut curent este unn sold intermediar de gestiune care măsoară
volumul rezultatului obţinut în activitatea curentă (de exploatare şi financiară)
neinfluenţat de alte venituri şi cheltuieli din exploatare precum şi de amortizări şi
provizioane din exploatare şi financiare.

 Rezultatul curent al exerciţiului = Rezultatul din exploatare + Rezultatul

financiar

Rezultatul curent al exerciţiului este un indicator care măsoară rentabilitatea

unei firme în întreaga sa activitate de exploatare şi financiară.

3. NIVELUL EXTRAORDINAR

 Rezultatul extraordinar = Venituri extraordinare (771) – Cheltuieli extraordinare

(671)

771 = se înregistrează subvenţile primite sau de primit pentru

pierderile înregistrate de o firma, ca urmare a efectuării unor cheltuieli
generate de evenimente extraordinare;
671 = se înregistrează valoarea pierderilor din calamităţi,
exproprieri de active.

4. NIVELUL GLOBAL

 Profitul înaintea de plata dobânzilor şi a impozitului pe profit = Rezultatul

curent + Rezultatul extraordinar + cheltuielile cu dobânzile.

Acest indicator este un sold intermedier de gestiune care măsoară volumul

profitului obţinut de o firma, neinfluenţat de cheltuielile cu dobânzile şi cheltuielile cu
impozitul pe profit.
Acest indicator comparat cu rezultatul brut şi rezultatul net al exerciţiului
oferă informaţii asupra politicii de dobânzi şi de impozite practicate la un moment dat.

 Veniturile totale reprezintă totalitatea veniturilor obţinute de o societate din toate

fluxurile economice, respectiv de exploatare, financiare şi extraordinare
 Cheltuielile totale reprezintă cheltuielile efectuate pentru desfăşurarea întregii
activităţi a unei firme într-o anumită perioadă.
 14

 Rezultatul brut al exerciţiului = rezultatul curent al exerciţiului + Rezultatul

excepţional
 Rezultatul brut al exerciţiului = venituri totale – Cheltuieli totale

Rezultatul brut al exerciţiului este un sold intermediar de gestiune care

măsoară rezultatul obţinut de o firma în întreaga sa activitate înaintaea plăţii
impozitului pe profit.

 Rezultatul net al exerciţiului = Rezultatul brut al exerciţiului – Impozitul pe

profit

Rezultatul net al exerciţiului este un sold intermediar de gestiune care

comensurează rezultatul final al activităţii unei firme după plata impozitului pe profit.

 Capacitatea de autofinanţare se poate calcula în două modalităţi:

 Pornind de la excedentul brut de exploatare la care se adaugă alte venituri din

exploatare, veniturile financiare şi extraordinare (fără provizioane) şi se scad alte
cheltuieli de exploatare, cheltuieli financiare şi extraordinare (mai puţin
amortizările şi provizioanele) şi impozitul pe profit.

 Pornind de la rezultatul net al exerciţiului la care se adaugă suma amortizărilor şi

provizioanelor.

 Capacitatea de autofinanţare netă = Capacitatea de autofinanţare – Dividende

Capacitatea de autofinanţare netă reprezintă surplusul de mijloace băneşti

rezultat din activitatea unei firme pe parcursul unei perioade după repartizarea
dividendelor. Aceasta reprezintă o deosebită importanţă deoarece oferă indicii asupra
politicii de dividend promovată de proprietari.
Dacă:
Capacitatea de autofinanţare netă < capacitatea de autofinanţare; atunci
proprietarii repartizează profitul la dividende şi mai puţin pentru a fi reinvestit.
Acest aspect este negativ pentru bancă, deoarece concluzia care rezultă este că
pe proprieteri nu-I ineresează dezvoltarea pe viitor a firmei ci mai mult obţinerea unor
beneficii cât mai mari într-un timp cât mai scurt.