Principiile de evaluare si factorii ce influenţează valoarea întreprinderii

Există un set de principii ce stau la baza evaluării. Ele sunt valabile atât pentru evaluarea
afacerilor, a proprietăţilor imobiliare cât si a activelor nemateriale. Cele mai importante principii de
evaluare pot fi grupate astfel:
1. principii axate pe considerentele proprietarului;
2. principii determinate de exploatarea proprietăţii;
3. principii determinate de acţiunea conjuncturii pieţei.
Primul grup include:
Principiul anticipării ne sugerează că valoarea provine din beneficiile viitoare anticipate care
urmează a fi generate de proprietatea deţinută. Pe piaţă este normal ca investitorii să considere
valoarea mai degrabă în funcţie de beneficiile probabile si riscurile atasate unui anumit plasament de
capital,decât în funcţie de cheltuielile istorice sau costul de reconstituire a acelei proprietăţi.
Principiul substituţiei menţionează că atunci, când pe piaţă sunt disponibile mai multe bunuri
similare cu preţuri diferite, cel care are preţul mai mic se va vinde primul. În domeniul evaluării,
ţinând seama de complexitatea proprietăţilor sau afacerilor evaluate, acest principiu poate fi explicat si
astfel:un activ nu valorează mai mult decât costul de înlocuire al tuturor părţilor sale componente.
Principiul utilităţii ne sugerează: cu cât întreprinderea este capabilă să satisfacă mai deplin
necesităţile proprietarului,cu atât valoarea ei va fi mai mare.
Al doilea grup cuprinde:
Principiul contribuţiei: valoarea unei componente a unei proprietăţi/afaceri depinde de cât de
mult contribuie aceasta la valoarea întregului, sau de cât de mult reduce valoarea întregului absenţa sa.
Este un principiu care ajută la înţelegerea clară a adevărului că nu toate costurile înseamnă valoare si,
de asemenea, permite estimarea valorii în cazuri particulare, cum ar fi : divizarea, fuziunea,
recapitalizarea etc. Acest principiu poate fi explicat si din alt punct de vedere: includerea unui active
nou în structura întreprinderii este raţională doar dacă sporul de valoare adus de acest bun depăseste
costurile pentru procurarea lui.
Principiul productivităţii marginale: odată cu sporirea factorilor de producţie sporesc
câstigurile, sporul fiind mai mare decât costurile suportate. Însă la atingerea unei limite sporul
veniturilor încetineste în crestere, această încetinire durează până când va deveni mai mică decât
costurile pentru resursele suplimentare. La această limită valoarea întreprinderii va fi maximă.
Principiul proporţionalităţii ne indică faptul că venitul maxim (valoarea maximă) poate fi atins
doar în cazul asigurării unor mărimi optime ale factorilor de producţie.
Al treilea grup de principii include:
Principiul corespunderii atenţionează asupra faptului că întreprinderea ce nu corespunde
cerinţelor pieţei cu privire la calitate, tehnologii, nivelul veniturilor etc. va avea o valoare mai mică
decât media din ramura respectivă.
Principiul regresiei si progresiei - regresia valorii este generată de surplusul îmbunătăţirilor din
punctul de vedere al pieţei; progresia valorii apare în urma existenţei si funcţionării obiectelor din
vecinătate, care îmbunătăţesc infrastructura etc.
Principiul cererii si ofertei indică faptul că preţul unei mărfi (proprietăţi) variază direct dar nu
neapărat si proporţional cu cererea si invers, dar nu neapărat proporţional cu oferta. Atunci când pe
piaţă sunt oferite mai multe alternative investiţionale (obligaţiuni, acţiuni, firme închise, unităţi
operaţionale etc.) care creează o ofertă mai mare decât cererea existentă, realizarea echilibrului cerere-
ofertă va determina scăderea preţurilor de vânzare.
Principiul concurenţei – dacă se presupune o înviorare a luptei concurenţiale, valoarea afacerii
va fi mai mică (micsorându-se veniturile prognozate sau sporindu-se riscul,fapt care în rezultat duce la
micsorarea valorii prezente aveniturilor viitoare).
Principiul schimbării: schimbarea este rezultatul acţiunii legii cauză-efect. Schimbările ce apar
în cadrul forţelor care creează sau influenţează valoarea (unei proprietăţi sau afaceri) sunt continue,
unele în trepte altele rapide.
Principiul divizării economice: drepturile patrimoniale trebuie divizate si integrate în asa mod
încât valoarea afacerii să sporească.
 Principiul utilizării eficiente: valoarea maximă va fi obţinută doar în cazul celei mai eficiente
utilizări. Principiul se aplică în cazul restructurării întreprinderii. Dacă destinaţia evaluării nu
presupune o modificare a activităţii curente, acest principiu nu poate fi utilizat. Unii autori
menţionează si principii de evaluare specifice întreprinderii:
Principiul 1. Valoarea întreprinderii este echivalentă cu valoarea prezentă a tuturor fluxurilor
viitoare anticipate care derivă din dreptul de proprietate asupra capitalului firmei.
Principiul 2. Atunci când valoarea este definită ca "valoarea actualizată a tuturor câstigurilor
viitoare anticipate, care derivă din dreptul de proprietate", valoarea are două componente distincte:
comercial (sau transferabil) si necomercial (sau valoare pentru proprietar).
Principiul 3. Valoarea este estimată la un anumit moment de timp. Ea este, în funcţie de
informaţiile cunoscute si previziunile făcute, numai la acel moment de timp.
Principiul 4. Piaţa determină costul capitalului asteptat de investitor.
Principiul 5. Valoarea întreprinderii depinde direct de performanţa acesteia de a genera în viitor
fluxuri pozitive la dispoziţia proprietarilor, cu excepţia cazurilor când lichidarea conduce la o valoare
mai mare.
Principiul 6. Cu cât este mai mare valoarea activelor tangibile (estimată ca valoare de utilizare
sau de lichidare), cu atât este mai mare valoarea întreprinderii.
Principiul 7. În majoritatea cazurilor participaţia de control are o valoare unitară mai mare decât
participaţia minoritară,atunci când acestea sunt estimate separat. Însă, oricare ar fi valoarea estimată,
destinaţia evaluării si principiile pe care se axează evaluarea, mărimea acesteia depinde de un sir de
factori cu diferit grad de influenţă asupra sa. În linii mari factorii se divizează în macroeconomici si
microeconomici.La nivel macroeconomic asupra valorii întreprinderii influenţează: cresterea
economică la nivel de economie naţională si la nivel de ramură; rata dobânzii; inflaţia;
comportamentul agenţilor pe piaţa firmei; cererea pentru afacerea respectivă; riscul afacerii; limitările
impuse afacerii de organele statale sau de către piaţă; raportul dintre cerere si ofertă; etc. La nivel
microeconomic vom distinge: cifra de afaceri; profitul; rentabilitatea afacerii; activul total; datoriile;
politica de dividend; timpul dintre momentul procurării si momentul căpătării câstigurilor; riscul;
controlul asupra activităţii afacerii; lichiditatea afacerii; etc.