DESPRE ZIUA ÎNTÂI A CREAȚIEI (GENEZA, I,1–5).

PARTEA ÎNTÂI (GENEZA, I, 1–2)

„(1) La început a făcut Dumnezeu cerurile și pământul. (2) Și pământul era deșert (pustiu) și vid (fă-
ră conținut) și întuneric era deasupra abisului apei (oceanului) și Duhul lui Dumnezeu Se purta deasupra a-
pelor. (3) Și a zis Dumnezeu: <<Să fie lumină!>> Și s-a făcut lumină. (4) Și a văzut Dumnezeu lumina, că es-
te bună și a făcut Dumnezeu despărțire (separare) între lumină și întuneric. (5) Și a numit Dumnezeu lumi-
na zi, iar întunericul l-a numit noapte. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua întâi.”
‫פני תהום ורוח‬-‫) והארץ היתה תהו ובהו וחשך על‬2( ‫) בראשית ברא אלהים את השמים ואת הארץ‬1(
‫טוב ויבדל אלהים בין‬-‫האור כי‬-‫) וירא אלהים את‬4( ‫אור‬-‫) ויאמר אלהים יהי אור ויהי‬3( ‫פני המים‬-‫אלהים מרחפת על‬
‫ בקר יום אחד‬-‫ערב ויהי‬-‫) ויקרא אלהים לאור יום ולחשך קרא לילה ויהי‬5( ‫האור ובין החשך‬
[(1) berē̒șith barā̒ Ē̒ lohim ē̒ th hașșamáyim vē̒eth hā̒areț. (2) vehā̒areț hayethah thohû vabho- hû
vehoșek a̕ l–penê thehô m verû ah Ē̒ lohim merahépheth a̕ l–penê hammayim. (3) vayȳ̒omer Ē̒ lohim: yehi o ̄̒ ̂ r,
̄̒ ̄̒
váyehi–̄̒ôr. (4) vayyárē̒ Ē̒ lohim ē̒ th–haôr kī–thô bh vayyabhedel Ē̒ lohim bên haôr û bhên haho- șek. (5)
vayyiqerā̒ Ē̒ lohim lā̒ôr yô m velahoșek qarā̒ layelah váyehi–̕érebh, váyehi–bhoqer: yô m ē̒ hadh.]
(1) Ἐν ἀρχῇ ἐποίησεν ὁ Θεὸς τὸν οὐρανὸν καὶ τὴν γῆν. (2) ἡ δὲ γῆ ἦν ἀόρατος καὶ ἀκατασκεύασ-
τος καὶ σκότος ἐπάνω τῆς ἀβύσσου, καὶ Πνεῦμα Θεοῦ ἐπεφέρετο ἐπάνω τοῦ ὕδατος. (3) καὶ εἶπεν ὁ Θεός’
Γενηθήτω φῶς. Καὶ ἐγένετο φῶς. (4) Καὶ εἶδεν ὁ Θεὸς τὸ φῶς ὅτι καλόν. Καὶ διεχώρισεν ὁ Θεὸς ἀνὰ μέσον
τοῦ φωτὸς καὶ ἀνὰ μέσον τοῦ σκότους. (5) Καὶ ἐκάλεσεν ὁ Θεὸς τὸ φῶς ἡμέραν καὶ τὸ σκότος ἐκάλεσεν
νύκτα. Καὶ ἐγένετο ἑσπέρα καὶ ἐγένετο πρωΐ, ἡμέρα μία.
Acesta este textul canonic al referatului biblic al Vechiului Testament, în limbile ebraică și greacă1,
despre Ziua întâi a Creației lui Dumnezeu, pentru înțelesurile căruia vom urma exegeza patristică, astfel:
1. Cauza creației este de la însuși Dumnezeu: „Căci urmează a vă fi expusă facerea (creația) cerului
și a pământului nu ca de la sine deodată adusă cu totul în fapt, așa cum și-au închipuit unii, ci ca de la Dum-
nezeu avându-și cauza.” (Οὐρανοῦ γὰρ καὶ γῆς ποίησις παραδίδοσθαι μέλλει, οὐκ αὐτομάτως συνενεχθεῖσα,
ὡς τινες ἐφαντάσθησαν, παρὰ δὲ τοῦ Θεοῦ τὴν αἰτίαν λαβοῦσα)2. Iar acest Dumnezeu cauzator și înfăp-
tuitor al creației este însăși Prea Sfânta Treime – Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul cel
Sfânt3, Cea care i se dezvăluie dreptei cugetări omenești ca fiind „Firea cea fericită, bunătatea cea fără de
invidie, cea iubită de toți care au părtășie la rațiune, frumusețea cea mult dorită, începutul (principiul) celor
ce sunt, izvorul vieții, lumina cugetătoare, înțelepciunea cea de neajuns: Acesta a făcut la început cerul și
________________________________________________________________________________
1. Versiunea în limba greacă a Vechiului Testament este numită Septuaginta (Cei Șaptezeci), după numărul învățaților
evrei din Alexandria Egiptului, care au tradus, sub Ptolemeu II (sfârșitul sec. II î. Hr.) Vechiul Testament din limba ebra-
ică în limba greacă comună (κοινὴ διάλεκτος; limba curentă în Egipt și Mediterana de Est de la moartea lui Alexandru
cel Mare, în 323 î. Hr, până la dezvoltarea limbii grecești bizantine, către 600 d. Hr.) pentru uzul majorității membrilor
comunității evreiești din Egipt, vorbitori fluent de greacă, nu de ebraică. Cei șaptezeci (Septuaginta) de învățați evrei
au folosit un manuscris ebraic mai vechi și diferit de manuscrisul folosit de masoreți (<masoreth–‫„ – מסרת‬legătură,
lanț”) pentru a stabili textul definitiv al Bibliei ebraice în acord cu tradiția rabinică, precum și de manuscrisul folosit la
alcătuirea Bibliei Vulgata în limba latină de către Fericitul Ieronim (385–405 d. Hr.).
2. Sfântul Vasile cel Mare – Homilia I la Hexaēmeron (la cele 6 Zile). „La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul”,
P.G. Migne, vol. 29/II, cap. 1, col. 4A.
3. idem – Homilia IX la Hexaēmeron. „Despre viețuitoarele terestre”, P.G. Migne, vol. 29/II, cap. 6, col. 204C–208B.
 2
4
pământul.”
2. „La început” (gr. ἐν ἀρχῇ; ebr. ‫–בראשית‬berē̒șith – „la capul (celor create)”, „la început”): cuvân-
tul „început” (gr. ἀρχή; ebr. ‫–ראשית‬rē̒șith – „început” <‫–ראש‬r̄̒oș – „cap”) are mai multe înțelesuri: „(5) ... Or,
desigur, se numește „început” (ἀρχή) și „prima mișcare” (ἡ πρώτη κίνησις), ca în exprimarea Început al căii
celei bune este facerea dreptății5. Căci de la făptuirile cele drepte mai întâi ne mișcăm noi către viața cea
fericită. Este spus, apoi, „început” și acel lucru de unde vine să existe ceva căruia el (lucrul acela) îi este
astfel imanent, ca temelia pentru casă și chila pentru corabie, după cum s-a și spus (că) „Început al înțelep-
ciunii este teama de Domnul”6. Căci evlavia este ca o încălțăminte și un piedestal temeinic către desăvârși-
re. „Început”, apoi, mai este și arta lucrărilor meșteșugarilor, precum înțelepciunea lui Beselē̒el cea a împo-
dobirii cortului7. Dar „început” al făptuirilor este adeseori și binefolositorul țel al celor ce se vor face, pre-
cum răsplata de la Dumnezeu a milosteniei noastre și țelul cel din făgăduințele dumnezeiești al întregii
noastre lucrări potrivit cu virtutea.”8 „(6) Odată ce în atâtea moduri, așadar, este spus „începutul”, observă
tu dacă nu cumva tuturor semnificațiilor li se va potrivi grăirea noastră de-acum. Într-adevăr, de la care
timp a început constituirea lumii acesteia, îți este ție cu putință a ajunge să-l știi, dacă, exact dinspre timpul
prezent spre cel din urma ta purtându-ți tu pașii înapoi, cu îndârjire vei râvni a afla prima zi a facerii lumii.
Căci vei afla, astfel, de unde a pornit în timp prima mișcare, apoi, că și asemenea unor temelii și socluri au
fost puse cerul și pământul; apoi, că este o rațiune cu meșteșug (τις τεχνικὸς λόγος) care a condus de sus
(καθηγησάμενος) împodobita rânduire a celor văzute (τῆς τῶν ὁρωμένων διακοσμήσεως), după cum îți
arată ție glăsuirea „începutului”; și că nu fără scop și nici în zadar, ci către un țel folositor și aducător de
________________________________________________________________________________
4. idem – Homilia I la Hexaēmeron, cap. 2, col. 10A.
5. Proverbe (‫–משלי‬Mișelê/Παροιμίαι), XVI,7: ‫אויביו ישלם אתו‬-‫איש גם‬-‫–ברצות יהוה דרכי‬birețô th Yéhvah darekhê-̄̒iș
gam–̄̒ôyebhayv yașeli ́m ̄̒otô - „Bineplăcute Îi sunt Domnului căile bărbatului care și pe dușmanii lui îi aduce la pace cu
el.”; ̄̒αρχὴ ̕οδου̃ ̄̒αγαθη̃ς τὸ ποιει̃ν τὰ δίκαια, δεκτὰ δὲ παρὰ Θεω̨̃̃ μα̃λλον ̄̒ὴ θύειν θυσίας – „Început al căii celei bune
este a săvârși cele drepte, bine primite de Dumnezeu, mai degrabă decât a săvârși jertfe.”
6. Proverbe, I,7: ‫ – יראת יהוה ראשית דעת חכמה ומוסר אוילים בזו‬yirē̒áth Yéhvah rē̒șith da̕ath: hakhemah û mûsar ̄̒evilim
bazû . – „Frica de Domnul este începutul înțelepciunii: înțelepciunea îl disprețuiește și pe cel întors către nelegiuiții fără
pietate.”; ̄̒Αρχὴ σοφίας φόβος Θεου̃, σύνεσις δὲ ̄̒αγαθὴ πα̃σι τοι̃ς ποιυ̃σιν αύτήν – „Început al înțelepciunii este frica
de Dumnezeu, iar cumpătarea (prudența) este bună pentru aceia care o fac (săvârșesc)”.
7. Exodul, XXXI,3: ‫מלאכה‬-‫–ואמלא אתו רוח אלהים בחכמה ובתבונה ובדעת ובכל‬vā̒amallē̒ ̄̒othô rû ah ̄̒Elohim behakhemah
û bhithebhû nah û bhedhá̕ath ûbhekhol–melā̒khah – „Și l-am umplut Eu pe el (Bețalē̒el – „Cel aflat în umbra lui Dum-
nezeu”) cu Duh al lui Dumnezeu întru înțelepciune și întru discernământ și întru știință și întru toată lucrarea.”; καὶ ̄̒ε-
νέπλησα αύτὸν πνευ̃μα θει̃ον σοφίας καὶ συνέσεως καὶ ̄̒επιστήμης ̄̒εν παντὶ ̄̒έργω̨̃.
8. Sfântul Vasile cel Mare – Homilia I la Hexaēmeron, cap.5, col. 13C–16A: Λέγεται μὲν ου̃ν ̄̒αρχὴ καὶ ̕η πρώτη κίνησις'
̕ως, ̄̒Αρχὴ ̕οδου̃ ̄̒αγαθη̃ς τὸ ποιει̃ν δίκαια. ̄̒Απὸ γὰρ τω̃ν δικαίων πράξεων πρω̃τον κινούμεθα πρὸς τὸν μακάριον βίον.
Λέγεται δὲ αρχὴ καὶ ̕όθεν γίνεταί τι, του̃ ̄̒ενυπάρχοντος αύτω̨̃̃ ̕ως ̄̒επὶ οίκίας θεμέλιος, καὶ ̄̒επὶ πλοίου ̕η τρόπις, καθὸ
είρηται, ̄̒Αρχὴ σοφίας, φόβος Κυρίου. Οι̃ον γὰρ κρηπὶς καὶ βάθρον πρὸς τὴν τελείωσιν ̕η εύλάβεια. ̄̒Αρχὴ δὲ καὶ τω̃ν
τεχνικω̃ν ̄̒έργων ̕η τέχνη’ ̕ως ̕η σοφία Βεσελεήλ, του̃ περὶ τὴν σκηνὴν κόσμου. ̄̒Αρχὴ δὲ πράξεων πολλάκις καὶ τὸ
εύχρηστον τέλος τω̃ν γινομένων’ ̕ως τη̃ς ̄̒ελεημοσύνης ̕η παρὰ Θεου̃ ̄̒αποδοχή, καὶ πάσης τη̃ς κατ’ ̄̒αρετὴν ̄̒ενεργείας
τὸ ̄̒εν ̄̒επαγγελίαις ̄̒αποκείμενον τέλος.
Pentru distincțiile făcute aici de Sfântul Vasile cel Mare privitor la înțelesurile cuvântului „început” (̄̒αρχή), a
se vedea Aristotel – Metafizica, I, 1012b, 34. Chalcidius, în Comentariu la Timaios, 276, ediția Wrobel, p. 306, citează
 3
mare trebuință celor ce sunt în ființă, a fost concepută lumea, dacă într-adevăr ea este o școală de învăță-
tură și de educare întru cunoașterea lui Dumnezeu a sufletelor raționale, oferind cugetului călăuzire prin
cele văzute și simțite către contemplarea (vederea speculativă) a celor nevăzute, după cum spune Apos-
tolul, că „cele nevăzute ale Lui de la întemeierea lumii, prin făpturi gândite, sunt coborâte vederii cugetului
(nostru).”9 Sau mai degrabă datorită caracterului de indivizibilitate și de atemporalitate a creației s-a spus
că „La început a făcut (Dumnezeu)”, odată ce indivizibil și fără întreruperi este începutul. Căci așa cum înce-
putul drumului nu este încă drum și începutul casei nu este casă, tot astfel și începutul timpului nu este încă
timp, dar nici o parte a lui cea mai mică. Iar dacă, cu împotrivire îndârjindu-se, ar spune cineva că timp este
începutul, atunci să cunoască el că va diviza începutul în părțile timpului, iar acestea sunt, astfel, un început
și părțile de mijloc și un sfârșit. Dar a ne gândi noi la un început al începutului este de tot râsul. Și acela, ca-
re divide începutul, va face două în loc de unul, ba mai degrabă multe și fără de sfârșit începuturi, odată ce
divizibilul este fără sfârșit divizat în altele. Pentru ca, așadar, să ni se dea nouă învățătură că odată cu voința
lui Dumnezeu, atemporal, a fost constituită lumea, s-a spus aceasta: „La început El a făcut”. Ceea ce alți in-
terpreți, exprimând mai lămurit înțelesul, au zis: „La capul (celor create)10 a făcut Dumnezeu”, adică, toto-
dată și în scurt timp11.
________________________________________________________________________________
texte care ar indica un intermediar creștin folosit de Sfântul Vasile cel Mare, posibil Origene, Comentariu la Ioan, I,22,
în P.G. Migne, vol. 14, col. 56D. Pentru aceasta, v. „Basile de Césarée – Homélies sur l’Hexaēméron”, texte Grec, intro-
duction et traduction de Stanislas Giet, professeur à l’Université de Strasbourg, les éditions du Cerf, Paris, 1950, p.110,
nota 1 (în colecția „Sources Chrétiennes”).
9. Romani, I,20: τὰ γὰρ ̄̒αόρατα Αύτου̃ ̄̒απὸ κτίσεως κόσμου τοι̃ς ποιήμασιν νοούμενα καθορα̃ται.
10. ̄̒Εν κεφαλαίω̨̃, „la capul (celor create)”, este echivalarea ebr. ‫–בראשית‬berē̒șith – „la început” („la cap”; ‫– ראשית‬
rē̒șith – „început” < ‫–ראש‬r̄̒oș – „cap”) făcută de Aquila din Sinope în traducerea sa a Vechiului Testament. Sfântul Va-
sile cel Mare a cunoscut-o citind studiul comparativ al traducerilor Vechiului Testament făcut de Origene în lucrarea sa
Hexapla (Șase întinderi/extinderi), în care erau așezate pe cele șase coloane, în ordine, textul ebraic al Vechiului Testa-
ment cu caractere ebraice, același text ebraic cu caractere grecești, Septuaginta, versiunile grecești ale lui Theodotion,
Aquila din Sinope și Symmachos.
11. ̄̒αθρόως καὶ ̄̒εν ̄̒ολίγω̨̃. Textul grec al capit. 6, col. 16B–D – 17A: Τοσαυταχω̃ς ου̃ν λεγομένης τη̃ς ̄̒αρχη̃ς, σκόπει εί
μὴ πα̃σι τοι̃ς σημαινομένοις ̄̒η παρου̃σα φωνὴ ̄̒εφαρμόσει. Καὶ γὰρ ̄̒αφ’ ου̃ χρόνου ̄̒ήρξατο ̄̒η του̃ κόσμου τούτου
σύστασις, δυνατόν σοι μαθει̃ν, εάν γε ̄̒εκ του̃ παρόντος είς τὸ κατόπιν ̄̒αναποδίζων, φιλονεικήση̨̃ς εύρει̃ν τὴν πρώτην
̕ημέραν τη̃ς του̃ κόσμου γενέσεως. Εύρήσεις γὰρ ούτως, πόθεν τω̨̃̃ χρόνω̨̃ ̕η πρώτη κίνησις, ̄̒έπειτα, ̕ότι καὶ οίονεὶ
θεμέλιοί τινες καὶ κρηπι̃δες προκατεβλήθησαν ̕ο ούρανὸς καὶ ̕η γη̃’ ει̃τα, ̕ότι ̄̒εστί τις τεχνικὸς λόγος ̕ο καθηγησάμενος
τη̃ς τω̃ν ̕ορωμένων διακοσμήσεως, ̕ως ̄̒ενδείκνυταί σοι ̕η φωνὴ τη̃ς ̄̒αρχη̃ς’ καὶ τὸ μὴ εῑ̒κη̨̃̃ μηδὲ μάτην, ̄̒αλλὰ πρός τι
τέλος ̄̒ωφέλιμον καὶ μεγάλην χρείαν τοι̃ς ου̃σι συνεισφερόμενον ̄̒επινενοη̃σθαι τὸν κόσμον, είπερ τω̨̃̃ ̄̒όντι ψυχω̃ν
λογικω̃ν διδασκαλει̃ον καὶ θεογνωσίας ̄̒εστὶ παιδευτήριον, διὰ τω̃ν ̕ορωμένων καὶ αίσθητω̃ν χειραγωγίαν τω̨̃̃ νω̨̃̃
παρεχόμενος πρὸς τὴν θεωρίαν τω̃ν ̄̒αοράτων, καθά φησιν ̕ο ̄̒απόστολος, ̕ότι Τὰ ̄̒αόρατα αύτου̃ ̄̒απὸ κτίσεως κόσμου
τοι̃ς ποιήμασι νοούμενα καθορα̃ται. ̄̒Ὴ τάχα διὰ τὸ ̄̒ακαριαι̃ον καὶ ̄̒άχρονον τη̃ς δημιουργίας είρηται
τό, ̄̒Εν ̄̒αρχη̨̃ ̄̒εποίησεν, ̄̒επειδὴ ̄̒αμερές τι καὶ ̄̒αδιάστατον ̕η ̄̒αρχή. ̕Ως γὰρ ̕η αρχὴ τη̃ς ̕οδου̃ ούπω ̕οδός, καὶ ̕η ̄̒αρχὴ τη̃ς
οίκίας ούκ οίκία, ούτω καὶ ̕η του̃ χρόνου ̄̒αρχὴ ούπω χρόνος, ̄̒αλλ’ ουδὲ μέρος αύτου̃ τὸ ̄̒ελάχιστον. Εί δὲ φιλονεικω̃ν
τις χρόνον ει̃ναι λέγοι τὴν ̄̒αρχήν, γινωσκέτω ̕ότι διαιρήσει αύτὴν είς τὰ του̃ χρόνου μέρη. Ταυ̃τα δὲ έστιν, ̄̒αρχή, καὶ
μέσα, καὶ τελευτή. ̄̒Αρχὴν δὲ ̄̒αρχη̃ς ̄̒επινοει̃ν παντελω̃ς καταγέλαστον. Καὶ ̕ο διχοτομω̃ν τὴν ̄̒αρχήν, δύο ποιήσει ̄̒αντὶ
μια̃ς, μα̃λλον δὲ πολλὰς καὶ ̄̒απείρους, του̃ διαιρεθέντος ̄̒αεὶ είς ̕έτερα τεμνομένου. ̕Ίνα τοίνυν διδαχθω̃μεν ̕ομου̃ τη̨̃̃
βουλήσει του̃ Θεου̃ ̄̒αχρόνως συνυφεστάναι τὸν κόσμον, είρηται τό, ̄̒Εν ̄̒αρχη̨̃̃ ̄̒εποίησεν. ̕Όπερ ̕έτεροι τω̃ν ̕ερμη-
 4
3. „cerurile (cerul) și pământul” (ebr. ē̒ th hașșamáyim vē̒eth hā̒areț; gr. τὸν οὐρανὸν καὶ τὴν
γῆν) – (cerurile/cerul în care a fost situat pământul – creația nevăzută și creația văzută a lui Dumnezeu)13:
12

„Căci era ceva, cum se pare, și înainte de lumea aceasta (καὶ πρὸ τοῦ κόσμου τούτου), care este cu putință a
fi contemplat (speculat) de cugetarea noastră, dar care a rămas fără istorie din cauza nepotrivirii lui cu (noi)
cei introduși (ulterior) în creație, încă și infantili după puterea de cunoaștere. Era o constituire mai vârstnică
decât geneza lumii (noastre), potrivită puterilor de deasupra lumii (noastre; ταῖς ὑπερκοσμίοις δυνάμεσι
πρέπουσα), constituirea cea supratemporală, cea veșnică, cea perpetuă. Iar în aceasta, Întemeietorul și
Făcătorul a toate (ὁ τῶν ὅλων κτίστης καὶ δημιουργός) a săvârșit operele Sale: o lumină spirituală (ideatică;
φῶς νοητόν) potrivită condiției fericite a celor care-L iubesc pe Domnul, firile (ființele) raționale și nevăzute,
și toată împodobita rânduire a celor spirituale (inteligibile prin cuget; πᾶσαν τὴν τῶν νοητῶν διακόσμησιν),
toate câte, așadar, depășesc înțelegerea cugetului nostru, cărora nici denumirile nu ne este cu putință a le
afla. Acestea umplu substanța lumii nevăzute, după cum ne învață pe noi Apostolul Pavel, când spune „căci
în El (Fiul lui Dumnezeu) le-a întemeiat și creat (Tatăl) pe toate, fie văzute, fie nevăzute, fie Tronuri,
________________________________________________________________________________
νευτω̃ν, σαφέστερον τὸν νου̃ν ̄̒εκδιδόντες, είρήκασιν, ̄̒Εν κεφαλαίω̨̃ ̄̒εποίησεν ̕ο Θεός, τουτέστιν, ̄̒αθρόως καὶ ̄̒εν ̄̒ολίγω̨̃.
12. De observat că pluralul „ceruri” este folosit în limba greacă numai în Noul Testament, la Matei (de 32 de ori), în
formularea ̕η βασιλεία τω̃ν ούρανω̃ν – „împărăția cerurilor”, unde τω̃ν ούρανω̃ν traduce aram. șemáyya, ebr. șamá-
yim, ceilalți evangheliști folosind formularea ̕η βασιλεία του̃ Θεου̃ – „împărăția lui Dumnezeu”. – v. P. Paul Joü on –
L’Évangile de Nôtre–Seigneur Jésus–Christ. Traduction et commentaire du texte original Grec, compte tenu du sub-
strat sémitique, éd. Gabriel Beauchesne, Paris, 1930, pp. 10–11.
13. Sfântul Vasile cel Mare – Homilia I la Hexaēmeron, cap. 5, col. 13 A–C: ̄̒Η̃ν γάρ τι, ̕ως ̄̒έοικεν, καὶ πρὸ του̃ κόσμου
τούτου, ̕ο τη̨̃̃ μὲν διανοία̨̃ ̕ημω̃ν ̄̒εστὶ θεωρητόν, ̄̒ανιστόρητον δὲ κατελείφθη, διὰ τὸ τοι̃ς είσαγομένοις ̄̒έτι καὶ νηπίοις
κατὰ τὴν γνω̃σιν ̄̒ανεπιτήδειον. ̄̒Η̃ν τις πρεσβυτέρα τη̃ς του̃ κόσμου γενέσεως κατάστασις ται̃ς ̕υπερκοσμίοις δυνά-
μεσι πρέπουσα, ̕η ̕υπέρχρονος, ̕η αίωνία, ̕η αΐδιος. Δημιουργήματα δὲ ̄̒εν αύτη̨̃̃ ̕ο τω̃ν ̕όλων κτίστης καὶ δημιουργὸς
̄̒απετέλεσε, φω̃ς νοητὸν πρέπον τη̨̃̃ μακαριότητι τω̃ν φιλούντων τὸν Κύριον, τὰς λογικὰς καὶ ̄̒αοράτους φύσεις, καὶ
πα̃σαν τὴν τω̃ν νοητω̃ν διακόσμησιν, ̕όσα τὴν ̕ημετέραν διάνοιαν ̕υπερβαίνει, ̕ω̃ν ούδὲ τὰς ̄̒ονομασίας ̄̒εξευρεῖν
δυνατόν. Ταυ̃τα του̃ αοράτου κόσμου συμπληροι̃ τὴν ούσίαν, ̕ως διδάσκει ̕ημα̃ς ̕ο Παυ̃λος, λέγων, ̕Ότι ̄̒εν
αύτω̨̃̃ ̄̒εκτίσθη τὰ πάντα, είτε ̕ορατά, είτε ̄̒αόρατα, είτε θρόνοι, είτε κυριότητες, είτε ̄̒αρχαί, είτε ̄̒εξουσίαι, είτε
δυνάμεις, είτε ̄̒αγγέλων στρατιαί, είτε ̄̒αρχαγγέλων ̄̒επιστασίαι’ ̕ότε δὲ ̄̒έδει λοιπὸν καὶ τὸν κόσμον
του̃τον ̄̒επεισαχθη̃ναι τοι̃ς ου̃σι, προηγουμένως μὲν διδασκαλει̃ον καὶ παιδευτήριον τω̃ν ̄̒ανθρωπίνων
ψυχω̃ν’ ̄̒έπειτα μέντοι καὶ ̕άπαξαπλω̃ς πάντων τω̃ν ̄̒εν γενέσει καὶ φθορα̨̃̃ ̄̒επιτήδειον ̄̒ενδιαίτημα. Συμφυὴς ̄̒άρα τω̨̃
κόσμω̨̃, καὶ τοι̃ς ̄̒εν αύτω̨̃̃ ζώ̨̃οις τε καὶ φυτοι̃ς, ̕η του̃ χρόνου διέξοδος ̕υπέστη, ̄̒επειγομένη ̄̒αεὶ καὶ παραρρέουσα, καὶ
μηδαμου̃ παυομένη του̃ δρόμου. ̄̒Η ούχὶ τοιου̃τος ̕ο χρόνος, ου̃ τὸ μὲν παρελθὸν ̄̒ηφανίσθη, τὸ δὲ μέλλον ούπω
πάρεστι, τὸ δὲ παρὸν πρὶν γνωσθη̃ναι διαδράσκει τὴν αίσθησιν; Τοιαύτη δέ τις καὶ τω̃ν γινομένων ̕η
φύσις, ὴ ̄̒ αύξανομένη πάντως, ̄̒ὴ φθίνουσα, τὸ δὲ ἱδρύ- μενον καὶ στάσιμον ούκ ̄̒επίδηλον ̄̒έχουσα. ̄̒Έπρεπεν ου̃ν τοι̃ς
ζώ̨̃ων τε καὶ φυτω̃ν σώμασιν, οίονεὶ ̕ρεύματί τινι πρὸς ̄̒ανάγκην ̄̒ενδεδεμένοις, καὶ τη̨̃̃ πρὸς γένεσιν ̄̒ὴ φθορὰν ̄̒αγούση̨̃
κινήσει συνεχομένοις, ̕υπὸ τη̃ς του̃ χρόνου φύσεως περιέχεσθαι, συγγενη̃ τοι̃ς ̄̒αλλοιουμένοις κεκτημένου
τὴν ̄̒ιδιότητα. ̄̒Εντευ̃θεν οίκείως ̄̒επέβαλε τω̨̃̃ περὶ αυτὸν λόγω̨̃ ̕ο σοφω̃ς ̕ημα̃ς του̃ κόσμου τὴν γένεσιν ̄̒εκδιδάσκων,
είπών, Ε̄̒ ν ̄̒αρχη̨̃̃ ̄̒εποίησεν’ τουτέστιν, ̄̒εν ̄̒αρχη̨̃̃ ταύτη̨̃ τη̨̃̃ κατὰ χρόνον. Ού γὰρ δὴ κατὰ πρεσβυγένειαν πάντων τω̃ν
γενομένων προέχειν αύτὸν μαρτυρω̃ν λέγει ̄̒εν ̄̒αρχη̨̃̃ γεγονέναι, ̄̒αλλὰ μετὰ τὰ ̄̒αόρατα καὶ νοούμενα τω̃ν ̕ορατω̃ν
τούτων καὶ αἰσθήσει ληπτω̃ν τὴν ̄̒αρχὴν τη̃ς ̕υπάρξεως διηγει̃ται. – Despre creația lumii nevăzute și a celei văzute,
Sfântul Ioan Damaschin ne spune (Expunere precisă a credinței ortodoxe, P.G. Migne, vol. 94, cartea II, capit. 2,
„Despre creație” – Περὶ δημιουργίας, col. 864C–865A): „Întrucât, așadar, bunul și
 5
fie Domnii, fie Începătorii, fie Stăpânii, fie Puteri, fie oștiri ale Îngerilor, fie cârmuiri ale Arhanghelilor”14.
Dar trebuia atunci, la urmă, ca și lumea (τὸν κόσμον) aceasta să fie adusă întru cele ce există, în principal ca
loc de învățare și de educare a sufletelor omenești, apoi desigur, ca s-o spunem cu simplă conciziune, și ca
loc de viețuire potrivit tuturor celor care sunt în condiția de generare și destrămare. Dimpreună prin fire,
astfel, cu lumea, și cu animalele și plantele din ea, a fost stabilit a fi cursul timpului, veșnic grăbindu-se și
scurgându-se și nici o clipă oprindu-se din cursă. Nu este el oare un astfel de timp, al cărui trecut a dispărut
vederii noastre, al cărui viitor nu ne este încă de față, și al cărui prezent, înainte să ajungă a ne fi cunoscut,
scapă fugind de percepția noastră? Iar tot astfel este firea celor generate, fie crescând în totul, fie destră-
mându-se, iar caracteristica de temeinicie și stabilitate neavând-o cu evidență. Li se potrivea așadar corpu-
rilor animalelor și plantelor, înlănțuite ca într-o curgere către constrângerea condiției lor, și strâns ținute de
mișcarea care le duce la generare sau destrămare, ca să fie strâns cuprinse de firea timpului, care-și are
proprietatea asemenea cu15 a celor care sunt caracterizate de schimbare. De aceea, în mod propriu și potri-
vit a apucat să cuvânteze despre aceasta acela care, cu înțelepciune învățându-ne pe noi geneza lumii, a zis
„La început (Dumnezeu) a făcut”, adică la începutul acesta, cel temporal16. Căci, de bună seamă, nu con-
form unei generări anterioare mărturisind că timpul este înaintea tuturor celor generate, zice el că „la înce-
put” au fost generate, ci după cele nevăzute și cugetabile (μετὰ τὰ ἀόρατα καὶ νοούμενα) descrie el înce-
putul existenței (τὴν ἀρχὴν τῆς ὑπάρξεως) acestora celor vizibile și perceptibile prin simțuri17.
4. „(Și pământul era) deșert/pustiu și vid/fără conținut” [ebr.( vehā̒areț hayethah) thohû vabhohû –
„(și pământul era) pustiu și vid”; gr. (ἡ δὲ γῆ ἦν) ἀόρατος καὶ ἀκατασκεύαστος – „(iar pământul era) invi-
zibil și neformat (nelucrat, nealcătuit, neîntocmit)”]. Pământul, creat cu formă circulară18, ținut ferm de
Creator19 în cerul cu aparență curbată20, era la început invizibil (ἀόρατος; ebr. thohû - „goliciune”, „lipsă”
________________________________________________________________________________
preabunul Dumnezeu nu S-a mulțumit cu contemplatia Lui însuși (ούκ ̄̒ηρκέσθη τη̨̃̃ ̕Εαυτου̃ θεωρία̨̃), ci din prisosul
bunătății Sale a binevoit să fie făcute niște făpturi care să aibă parte de binefacerile Lui (εύδόκησε γενέσθαι τινὰ τὰ
εύεργετηθησόμενα) și să se împărtășească de bunătatea Lui (καὶ μεθέξοντα τη̃ς Αύτου̃ ̄̒αγαθότητος), din neexistență
la existență (̄̒εκ του̃ μὴ ̄̒όντος είς τὸ ει̃ναι) le aduce (παράγει) și le crează pe toate (δημιουργει̃ τὰ σύμπαντα), nevăzute
și văzute, și pe omul constituit din fire văzută și nevăzută (̄̒αόρατά τε καὶ ̕ορατά’ καὶ τὸν ̄̒εξ ̕ορατου̃ καὶ ̄̒αοράτου
συγκεί- μενον ̄̒άνθρωπον). Dar El crează gândind (κτίζει δὲ ε̄̒ ννοω̃ν) și gândirea i se întemeiază (ca) lucrare
(τὸ ̄̒εννόημα ̄̒έργον ̕υφίσταται), prin Cuvânt împlinită (Λόγω̨̃ συμπληρούμενον) și prin Duh adusă la desăvârșire (καὶ
Πνεύματι τελειούμενον).”
14. Colosseni, I,16; v. Romani, VIII, 38, Efeseni, I, 21, 1 Petru, III,22.
15. συγγενη̃ – „înrudită cu”.
16. κατὰ χρόνον – „conform cu timpul”, „raportat la timp”.
17. αίσθήσει ληπτω̃ν – „cu putință de apucat (prins) prin simț”.
18. Isaia, ̈́ XL,22: „Cel ce șade pe cercul (sfera; crugul) pământului” – ‫חוג הארץ‬-‫ – הישב על‬hayyōșebh ̕al–hû gh hā̒areț;
̕ο κατέχων τὸν γυ̃ρον τη̃ς γη̃ς – „Cel ce ține ferm (ca în mâna/mâinile Lui) cercul (sfera) pământului”.
19. Ps. XCV,4 (Biblia Hebraica): „Căci în mâna Lui sunt părțile tainice (lăuntrice) ale pământului” – ‫ארץ‬-‫אשר בידו מחקרי‬
– așér béyadhô meheqerê-̄̒areț; Ps. XCIV,4 (Septuaginta): „fiindcă în mâna Lui sunt marginile pământului” – ̕ότι ̄̒εν τη̨̃̃
χειρὶ Αύτου̃ τὰ πέρατα τη̃ς γη̃ς.
20. Isaia, ̈́ XL,22: „Cel care a desfășurat în curbură cerurile ca un veșmânt subțire și le-a întins ca un cort spre locuire” –
‫ – הנוטה כדק שמים וימתחם כאהל לשבת‬hannotéh khadóq șamáyim vayyimetahem kā̒ohel lașabheth; ̕ο στήσας ̕ως κα-
 6
de lumină) și neîntocmit (ἀκατασκεύαστος; ebr. bhōhû - „vid”, „goliciune”), întrucât:21 „sau fiindcă încă nu
era observatorul (privitorul) lui, omul, sau întrucât, fiind ca și cufundat din pricina apei care se unduia la su-
prafața lui, nu putea fi văzut (de deasupra). Căci apele încă nu fuseseră adunate în propriile lor împreună
întocmiri, pe care făcându-le Dumnezeu mai târziu, le-a numit mări. „Invizibil”, așadar, ce este acesta? Ace-
la, de bună seamă, care datorită firii lui nu poate fi văzut de ochii trupului, precum cugetul (ὁ νοῦς) nostru.
Dar și acela, care prin fire este vizibil, din cauza acoperirii de către corpul situat deasupra lui, rămâne as-
cuns vederii, precum fierul din adânc. Potrivit acestui înțeles gândim noi acum că ni s-a spus de pământul
acoperit de apă. Apoi, și nefiind încă lumina creată, chiar n-ar fi deloc de mirare că pământul ce zăcea sub
beznă, din pricină că aerul de deasupra lui era cu totul fără lumină, invizibil potrivit și acestui înțeles a fost
el numit de Scriptură.”; „Așadar, este, de bună seamă, desăvârșită întocmire a pământului abundența că-
reia el îi este sursă: semințe și muguri a tot felul de plante, creșteri de pomi foarte înalți cu fruct și fără
fruct, frumoase înfățișări și plăcute miresme ale florilor, și toate câte puțin mai târziu urmau ca, răsărind la
porunca lui Dumnezeu pe pământ, să-l împodobească pe acela (pământul) care le născuse. Dar, de vreme
ce nu erau încă nici unele din acestea, „fără întocmire” (ἀκατάσκευον) cu bun temei a numit pământul
cuvântul dumnezeiesc al Scripturii.”; „Mai rămâne deci ca noi să gândim că apa se unduia pe suprafața pă-
mântului, nefiind încă separată substanța apei la locul ei propriu. Dintru aceasta, pământul era nu numai
invizibil (ἀόρατος), ci și neîntocmit (ἀκατασκεύαστος). Căci abundența apei încă și acum îi este o piedică
pământului la rodire. Aceeași cauză era așadar și ca el să nu fie vizibil și ca să fie neîntocmit, dacă desigur
întocmire a pământului este podoaba proprie lui și potrivită firii acestuia: lanuri de grâu unduind în văi (de-
presiuni), pajiști înverzite și gemând de felurite flori, vâlcele cu multă vegetație, și creste de munți umbrind
cu pădurile lor. Din acestea, el nu avea încă nimic, dar purtând în pântecele său rodirea a toate datorită pu-
terii celei puse în el de Creator (Demiurg) și așteptând cu răbdare vremurile potrivite, pentru ca la imboldul
________________________________________________________________________________
μάραν τὸν ούρανὸν καὶ διατείνας ̕ως σκηνὴν κατοικει̃ν. – „Cel care a așezat (a făcut să stea) ca o încăpere boltită (̕ως
καμάραν) cerul și l-a desfășurat ca pe un cort (̕ως σκηνήν) spre locuire”. De observat asemănarea gr. καμάρα – „încă-
pere boltită”, „boltă” (v. rom. cămară) cu avest. kamara – „centură”.
21. Sfântul Vasile cel Mare – Homilia II la Hexaēmeron: cap. 1, col. 29B–C: ̄̒ὴ ̕ότι ούπω ̄̒ην̃ αύτη̃ς ̕ο θεατὴς ἄνθρωπος,
̄̒η ̕ότι ̕υποβρύχιος ου̃σα ̄̒εκ του̃ ̄̒επιπολάζοντος τη̨̃̃ ̄̒επιφανεία̨̃ ̕ύδατος ούκ ̄̒ηδύνατο καθορα̃σθαι. Ούπω γὰρ ̄̒ην̃ συναχ-
θέντα τὰ ̕ύδατα είς τὰ οίκει̃α συστήματα, ̕άπερ ̕ύστερον ̕ο Θεὸς συναγαγὼν προσεγόρευσε θαλάσσας. ̄̒Αόρατον ου̃ν
τί ̄̒εστι; Τὸ μέν, ̕ο μὴ πέφυκεν ̄̒οφθαλμοι̃ς σαρκὸς καθορα̃σθαι, ̕ως ̕ο νου̃ς ̕ο ̕ημέτερος’ τὸ δὲ, ̕ο τη̨̃̃ φύσει ̕ορατὸν
̕υπάρχον, διὰ τὴν ̄̒επιπρόσθεσιν του̃ ̄̒επικειμένου αύτω̨̃̃ σώματος ̄̒αποκρύπτεται, ̕ως ̕ο ̄̒εν τω̨̃̃ βυθω̨̃̃ σίδηρος. Καθ’ ̕ὸ
σημαινόμενον νυ̃ν ̄̒αόρατον ̕ηγούμεθα προσειρη̃σθαι τὴν γὴν καλυπτομένην ̕υπὸ του̃ ̕ύδατος. ̄̒Έπειτα μέντοι, καὶ
μήπω του̃ φωτὸς γενηθέντος, ούδὲν ̄̒ην̃ θαυμαστὸν τὴν ̄̒εν σκότω̨̃ κειμένην, διὰ τὸ ̄̒αφώτιστον ει̃ναι τὸν ̕υπὲρ
αύτη̃ς ̄̒αέρα, ̄̒αόρατον καὶ κατὰ του̃το παρὰ τη̃ς Γραφη̃ς προσειρη̃σθαι. – cap. 1, col. 29Β: ̄̒Εσ ́ τι μὲν ου̃ν τελεία
κατασκευὴ γη̃ς ̕η ̄̒απ’ αύτη̃ς εύθηνία’ φυτω̃ν παντοδαπω̃ν βλαστήσεις’ δένδρων ̕υψηλοτάτων προβολαὶ καρπίμων τε
καὶ ἀκάρπων ̄̒ ̄̒ανθω̃ν εύχροιαι καὶ εύωδίαι’ καὶ ̕όσα μικρὸν ̕ύστερον μέλλει τω̨̃̃ προστάγματι του̃ Θεου̃ ̄̒επανατείλαντα
τη̨̃̃ γη̨̃̃ τὴν γεννησαμένην κατακοσμει̃ν. ̕Ων̃ ̄̒επειδὴ ούδὲν ούπω ̄̒ην̃ , ̄̒ακατάσκευον αύτὴν είκότως ̕ο λόγος ̄̒ωνόμασε. –
cap. 3, col. 36A–B: Λειπόμενον τοίνυν ̄̒εστὶ νοει̃ν ̕ημα̃ς ̕ύδωρ ̄̒επιπολάζειν τη̨̃̃ ̄̒επιφανεία̨̃ τη̃ς γη̃ς, ούπω πρὸς τὴν
οίκείαν λη̃ξιν τη̃ς ̕υγρα̃ς ούσίας ̄̒αποκριθείσης. ̄̒Εκ δὲ τούτου ού μόνον ̄̒αόρατος ̄̒ην̃ ̕η γη̃, ̄̒αλλὰ καὶ ̄̒ακατασκεύαστος. ̕Η
γὰρ του̃ ̕υγρου̃ πλεονεξία ̄̒έτι καὶ νυ̃ν ̄̒εμπόδιόν ̄̒εστι πρὸς καρπογονίαν τη̨̃̃ γη̨̃̃. ̕Η ου̃ν αύτὴ αίτία, καὶ του̃ μὴ ̕ορα̃σθαι,
καὶ του̃ ἀκατα- σκεύαστον ει̃ναι’ είπερ κατασκευὴ γη̃ς, ̕ο οίκει̃ος αύτη̨̃̃ καὶ κατὰ φύσιν κόσμος, λήϊα μὲν ται̃ς
κοιλότησιν ἐγκυμαί- νοντα, λειμω̃νες χλοάζοντες καὶ ποικίλοις ̄̒άνθεσι βρύοντες, νάπαι εύθαλει̃ς, καὶ ὀρῶν κορυφαὶ
ταῖς ὕλαις κατά-
7 dumnezeieștii porunci să aducă
ivindu-le la lumină roadele lui.” 5.
„întuneric era deasupra abisului apei” (vehoșek a̕ l–penê thehô m ; σκότος ἐπάνω τῆς ἀβύ-σσου ). Ceea ce
22 22

Sfântul Vasile cel Mare îl înțelege astfel23: „... Însă rațiunea noastră caută să știe dacă în- tunericul (bezna;
τὸ σκότος) a fost alcătuit odată cu lumea, și dacă el este mai înainte de lumină, și din ce cauză ar fi răul (τὸ
χεῖρον – „inferiorul”, „deficientul”) mai vârstnic? Iar noi, atunci, răspundem că și acest întuneric își are
subzistența nu potrivit cu ființa (κατ’ οὐσίαν), dar că este o stare accidentală (πάθος) ivită ulterior în jurul
aerului prin privarea lui de lumină. De care lumină, așadar, s-a aflat deodată fără părtășie locul acesta din
lume, încât întunericul să fie deasupra apei? Să raționăm deci că, dacă era ceva înainte de constituirea
acestei lumi perceptibile prin simțuri și supuse degradării, acesta trebuia, evident, să fie în lu- mină. Căci
nici rangurile de vrednicie ale îngerilor, nici toate oștirile cerești, nici, apoi, vreuna, numită sau nenumită,
dintre firile raționale și dintre duhurile slujitoare nu-și ducea existența în întuneric, ci în lumină și în toată
buna dispoziție de gândire duhovnicească își aveau ele constituită starea cea potrivită lor. Și aces- tor
spuse ale noastre nimeni nu le va aduce cuvânt potrivnic, de bună seamă oricine așteaptă, în rândul bu-
nurilor făgăduite, lumina cea mai presus de ceruri, despre care Solomon zice: „Lumină le este drepților în
toată vremea și în tot locul”24; și Apostolul: „Aducând mulțumiri Tatălui Care ne-a învrednicit pe noi întru
________________________________________________________________________________
σκιοι’ ̕ων̃ ούδὲν ει̃χεν ούδέπω’ ̄̒ωδίνουσα μὲν τὴν πάντων γένεσιν διὰ τὴν ̄̒εναποτεθει̃σαν αύτη̨̃̃ παρὰ του̃ δημιουργου̃
δύναμιν, ̄̒αναμένουσα δὲ τοὺς καθήκοντας χρόνους, ̕ίνα τω̨̃̃ θείω̨̃ κελεύσματι προαγάγη̨̃ ̕εαυτη̃ς είς φανερὸν τὰ κυή-
ματα.
22. ebr. thehô m – „undă, val”, „adânc de apă, ocean”; gr . ̄̒άβυσσος, ον – „ceea ce este fără fund”, hău” > ̕η ̄̒άβυσσος
– „marele adânc”, „oceanul”.
23. idem – cap. 5, col. 40C–41A: ̄̒Επιζητει̃ δὲ ̕ο λόγος, εί συγκατασκευάσθη τω̨̃̃ κόσμω̨̃ τὸ σκότος, καὶ εί αρχαιότερον
του̃ φωτός, καὶ διὰ τί τὸ χει̃ρον πρεσβύτερον; Λέγομεν τοίνυν καὶ του̃το τὸ σκότος μὴ κατ’ ούσίαν ̕υφεστηκέναι, ̄̒αλλὰ
πάθος ει̃ναι περὶ τὸν ̄̒αέρα στερήσει φωτός ̄̒επιγινόμενον. Ποίου τοίνυν φωτὸς ̄̒άμοιρος αίφνιδίως ̕ο ̄̒εν τω̨̃̃ κόσμω̨̃
τόπος εύρέθη, ̕ωστε τὸ σκότος ̄̒επάνω ει̃ναι του̃ ̕ύδατος; Λογιζόμεθα τοίνυν ̕ότι, είπερ τι ̄̒ην̃ πρὸ τη̃ς του̃ αίσθητου̃
τούτου καὶ φθαρτου̃ κόσμου συστάσεως, ̄̒εν φωτὶ ̄̒ὰν ̄̒ην̃ δηλονότι. Ούτε γὰρ αί τω̃ν ̄̒αγγέλων ̄̒αξίαι, ούτε πα̃σαι
αί ̄̒επουράνιοι στρατιαί, ούτε ̕όλως εί τι ̄̒εστὶν ̄̒ωνομασμένον ̄̒ὴ ̄̒ακατονόμαστον τω̃ν λογικω̃ν φύσεων, καὶ τω̃ν λειτουρ-
γικω̃ν πνευμάτων ̄̒εν σκότω̨̃ διη̃γεν, ̄̒αλλ’ ̄̒εν φωτὶ καὶ πάση̨̃ εύφροσύνη̨̃ πνευματικη̨̃̃ τὴν πρέπουσαν ̕εαυτοι̃ς κατάστα-
σιν ει̃χε. Καὶ τούτοις ούδεὶς ̄̒αντερει̃, ούκουν ̕όστις γε τὸ ̕υπερουράνιον φω̃ς ̄̒εν ται̃ς τω̃ν ̄̒αγαθω̃ν ̄̒επαγγελίαις ἐκδέ-
χεται , περὶ ου̃ Σολομών φησι’ φω̃ς δικαίοις διὰ παντός’ καὶ ̕ο ̄̒Απόστολος’ Εύχαριστου̃ντες Πατρὶ τω̨̃̃ ̕ικανώσαντι ̕ημα̃ς
̄̒εν τη̨̃̃ μερίδι του̃ κλήρου τω̃ν ̕αγίων ̄̒εν τω̨̃̃ φωτί. Εί γὰρ οί καταδικαζόμενοι πέμπονται είς τὸ σκότος τὸ ̄̒εξώτερον,
δηλονότι οί τὰ της̃ ̄̒αποδοχη̃ς ̄̒άξια είργασμένοι, ̄̒εν τω̨̃̃ ̕υπερκοσμίω̨̃ φωτὶ τὴν ̄̒ανάπαυσιν ̄̒έχουσιν. ̄̒Επεὶ ου̃ν ̄̒εγένετο ̕ο
ούρανὸς προστάγματι Θεου̃ ̄̒αθρόως περιταθεὶς τοι̃ς ̄̒εντὸς ̕υπο τη̃ς οίκείας αύτου̃ περιφερείας ̄̒απειλημμένοις,
σω̃μα ̄̒έχων συνεχές, ̕ικανὸν τω̃ν ̄̒έξω διαστη̃σαι τὰ ̄̒ένδον, ̄̒αναγκαίως τὸν ̄̒εναπολειφθέντα αύτω̨̃̃ τόπον ̄̒αφεγγη̃
κατέστησε, τὴν ̄̒έξωθεν αύγὴν διακόψας. Τρία γὰρ δει̃ συνδραμει̃ν ̄̒επὶ τη̃ς σκια̃ς, τὸ φω̃ς, τὸ σω̃μα, τὸν ̄̒αλαμπη̃ τὸπον.
Τὸ τοίνυν ̄̒εγκόσμιον σκότος τη̨̃̃ σκια̨̃̃ του̃ οὺρανίου σώματος παρυπέστη. Νόησον δέ μοι ̄̒απὸ παραδείγματος
̄̒εναργου̃ς τὸ λεγόμενον, ̄̒εν σταθηρα̨̃̃ μεσημβρία̨̃ σκηνήν τινα ̄̒εκ πυκνη̃ς καὶ στεγανη̃ς ̕ύλης ̕εαυτω̨̃̃ περιστήσαντα,
καὶ ̄̒εν σκότω̨̃ αύτοσχεδίω̨̃ ̕εαυτὸν καθειργνύντα. Τοιου̃τον ούν κακει̃νο τὸ σκότος ̕υπόθου, ού προηγομένως
ὑφεστεκός, ἀλλ’ ἐπα- ̕κολουθη̃σαν ̕ετέροις. Του̃το δὴ τὸ σκότος καὶ ̄̒επιβαίνειν λέγεται τη̨̃̃ ̄̒αβύσσω̨̃, ̄̒επειδὴ τὰ ̄̒έσχατα
του̃ ̄̒αέρος πέφυκε ται̃ς ̄̒επιφανείαις τω̃ν σωμάτων συνάπτεσθαι. Τότε δε ̕ύδωρ ̄̒ην̃ τοι̃ς πα̃σιν ̄̒επιπολάζον.
Διόπερ ̄̒αναγκαίως τὸ σκότος ̄̒επάνω ̕υπάρχειν είρηται τη̃ς ̄̒αβύσσου.
24. Proverbe, XIII,9: φω̃ς δικαίοις διὰ παντός; ‫צדיקים ישמח‬-‫̒̄ – אור‬ôr–țadiqim yisemah – „lumina celor drepți va lumina
cu bucurie”.
8
25
părticica sorțului sfinților întru lumină” . Căci dacă cei osândiți sunt trimiși în întunericul mai dinafară, este
evident că aceia, care au lucrat cele vrednice de plata lor, își au odihna în lumina cea supralumească. După
ce, așadar, a fost făcut cerul din porunca lui Dumnezeu, întinzându-se cerul acesta cu totul de jur–împreju-
rul celor existente care i-au fost, astfel, întrulocate de propria lui circumferință, având el un corp continuu și
dens, apt de a le ține separate pe cele dinlăuntrul său de cele dinafară, în mod necesar a făcut ca locul ră-
mas înlăuntrul său să fie lipsit de lumină, întrerupând cursul razelor luminii din afara circumferinței lui. Căci
trei lucruri trebuie să concure pentru a fi umbră: lumina, corpul, locul neluminat. Așadar, întunericul din lu-
mea creată și-a luat subzistența de la umbra pricinuită de corpul ceresc26. Caută tu să-mi înțelegi spusa de
la un exemplu evident, al unui om care, în toiul amiezii, își așează de jur împrejur un cort făcut dintr-un ma-
terial dens și impermeabil și se închide în întunericul astfel improvizat. Asemenea acestuia, așadar, să-l ai
spre înțelegere și pe acel întuneric, nu ca mai dinainte subzistând, ci ca urmându-le celorlalte. De acest în-
tuneric, desigur, se și spune de Scriptură că venea asupra abisului, odată ce părțile extreme ale aerului în
mod firesc vin în împreună atingere cu suprafețele corpurilor. Dar atunci apa se unduia deasupra a totul. În-
tocmai de aceea s-a spus ca necesară consecință, că întunericul era subzistând deasupra abisului.”
________________________________________________________________________________
25. Colosseni, I,12: εύχαριστου̃ντες τω̨̃̃ Πατρὶ τω̨̃̃ ̕ικανώσαντι ̕υμα̃ς (pe voi) είς τὴν μερίδα του̃ κλήρου τω̃ν ̕αγίων ̄̒εν
τω̨̃̃ φωτί.
26. adică, de cerul care înconjura pământul.