289

C. CRIZĂ ÎN ȘTIINȚELE VIEȚII. RĂSPUNSUL GENETICII DE UNDĂ1

PIOTR PETROVICI GARIAEV, M. J. FRIEDMAN, E. A. LEONOVA–GARIAEVA
REZUMAT. Pentru a crea un organism, sunt necesare două programe genetice. Primul dintre ele
este geometric, adică o schemă exprimînd modalitatea de a face proiectul corpului. Al doilea program este
în forma unui text cu semnificații, care conține instrucțiuni și explicații privind modul de a folosi primul
program, modul de a înțelege și a construi organismul. Aceste programe există în forma de „benzi video
ADN”, care sunt folosite de aparatul genetic ce acționează ca un biocomputer. Atunci cînd biocomputerul
citește aceste benzi video, apar sunete și imagini de lumină care constituie programul–film al dezvoltării
organismului. Cînd creația unui organism în creștere este împlinită, filmul se sfîrșește. Atunci începe al
doilea film, care conține instrucțiunile pentru menținerea organismului pentru un timp indefinit de lung.
Din nefericire, benzile video conținînd informații despre un organism perfect sănătos se deteriorează cu
timpul, acumulîndu-se erori (mutații de ADN). Instrucțiunile acumulează erori și organismul se îmbolnă-
vește, îmbătrînește și moare. Este foarte probabil că aceste benzi video ADN pot fi refăcute și corectate.
Cu această nouă înțelegere despre cum lucrează aparatul nostru genetic, devin posibil de înfăptuit tehno-
logii complet noi pentru vindecarea și prelungirea vieții unei persoane. Și aceasta este esența geneticii de
undă și a aplicațiilor ei practice care vor urma.
I. GENETICA ȘI PROBLEMELE EI
A. „DOGMA CENTRALĂ” A GENETICII
Aparatul genetic al oricărui organism de pe Pămînt, inclusiv cel al oamenilor, constă din cromo-
somi, în care este stocată întreaga informație genetică a unui organism, ca ADN sau ARN2. Paradigma
______________________________________________________________________________________
1. Crisis in Life Sciences. The Wave Genetics Response, Emergent Mind. org., 2006.
2. Cromosomul (< gr. χρω̃μα – „culoare” + σω̃μα – „corp”) este un lanț spiralat de ADN din nucleul celulei, pe care
sunt codificate mii de gene (cu 100 mii–10 miliarde de nucleotide, baza de construcție a materialului genetic). Cro-
mosomul mai conține elemente de reglare, alte secvențe de nucleotide (nucleotidele derivă din nucleoside, glycosyl-
gamine constînd dintr-o nucleobază legată cu un zahar deoxiriboză sau riboză printr-o legătură beta–glycosidică) și
proteine de legătură care „împachetează” ADNul și controlează funcțiile lui. La om, sunt 46 de cromosomi în fiecare
celulă. Cromosomul uman cel mai lung, cromosomul 1, are aproximativ 220 milioane perechi de baze.
ADNul (acidul deoxiribonucleic) este o structură cu două brațe spirale, care conține: a. coloana (backbone)
de susținere a complexului de ADN, alcătuită din grupe de zaharuri (2-deoxiriboză: o pentoză cu 5C) și fosfați (fosfa-
tul organic este un ester al acidului fosforic) legate prin legături de ester; b. nucleobazele (4 tipuri: adenină, cytosi-
nă, guanină, thymină; denumirea de nucleobază este o prescurtare din engl. nucleotide base, nitrogenous base/agly-
cone), legate fiecare de cîte o monozaharidă (deoxiriboză) și 1, 2 sau 3 fosfați, constituind nucleotidele (care sunt
deoxiribonucleoside mono-, di- sau trifosfat; elementele chimice structurale ale nucleobazelor și legăturilor lor sunt
hidrogenul, oxigenul, azotul, carbonul, fosforul). În structura dublu spirală a ADNului, guanina de pe un braț face pe-
reche cu cytosina de pe celălalt braț prin 3 legături de hidrogen, iar adenina de pe un braț cu thymina de pe celălat
braț prin 2 legături de hidrogen. Asocierea în perechi a nucleobazelor indică redundanța informației din cele două
brațe, astfel încît sunt suficiente numai nucleotidele de pe un braț pentru a fi construite nucleotide pe un braț nou
sintetizat. Direcția secvențelor de nucleotide de pe un braț (capătul 5’ > capătul 3’) este opusă direcției secvențelor
de nucleotide de pe celălalt braț (capătul 3’ > capătul 5’), brațele ADNului fiind astfel antiparalele (numerele 5’, 3’
indică atomul de carbon din deoxiriboză de care este atașat următorul fosfat din braț). Toată sinteza de acid nucleic
 290
„dogmei centrale” a geneticii și biologiei moleculare statuează că:
1. Aparatul genetic operează ca o structură pur materială.
2. Toate funcțiile controlului genetic al unui organism sunt localizate în aproximativ 2% din ADN,
așa–numitul ADN de codare al unui organism. Restul de 98% al aparatului genetic nu codează nimic și es-
te, astfel, ADN deșeu sau balast, care în majoritate reprezintă un cimitir de ADN de viruși.
Atunci, procentul de 2% de ADN, ADNul de codare, codează proteine și ARN. Este de observat,
oricum, că genele unui om, ale unei muște, ale unui vierme sau ale unei plante sunt aproape de nedeo-
sebit.
Biologi și geneticieni întrebuințează limbajul analogiilor și metaforelor pentru a explica modul de
operare a aparatului genetic. Aparatul genetic constînd din 46 de cromosomi este văzut ca o bibliotecă al-
alcătuită din 46 de volume sau cărți. Fiecare carte (un cromosom) conține un text (instrucțiuni privind mo-
dul de a construi un organism), care constă din enunțuri (ADN) alcătuite din cuvinte (gene). Și fiecare cu-
vînt (o genă) constă din 4 litere (niște „litere chimice”3), adică „alfabetul genetic” constă din numai 4 „lite-
re”. Realizările materiale ale moleculelor de ADN sunt niște faimoase duble spirale, constînd din segmente
care sunt gene4. În esență, aparatul genetic operează în modul următor. Textele, scrise în „limbajul ADN”,
sunt translatate de organism mai întîi în „limbajul ARN” și apoi în „limbajul proteină”, iar proteinele sunt
_______________________________________________________________________________
(ADN) dintr-o celulă se face (de polimeraza ADN, care adaugă nucleotide) în direcția 5’ > 3’ (capătul 5’cu grupul fosfat
-> capătul 3’ cu grupul hidroxil pe deoxiriboză). Între cele două brațe spirale de ADN (doi polimeri lungi, alcătuiți din
segmente de nucleotide de aproximativ 3,3 Å–0,33 nm, răsuciți unul în jurul celuilalt, cu 10–10,5 nucleotide (34 Å) la
o răsucire completă, la raza de 10 Å–1nm, cu orientare spre dreapta la tipul ADN–B), sunt, pe direcția de răsucire, do-
uă șanțuri (engl. grooves): șanțul mare, de 22 Å–2,2 nm (în această porțiune se leagă de obicei, de perechile de baze,
proteinele, precum factorii de transcripție) și șanțul mic, de 12 Å–1,2 nm.
ARNul (acidul ribonucleic), cu un singur braț spiral în multe din rolurile lui biologice, are lanțul de nucleotide
mult mai scurt decît al ADNului. La ARN, adenina face pereche cu uracilul (o formă fără methyl a thyminei; la ADN, a-
denina face pereche cu thymina) și este prezentă riboza (ADNul avînd pentoză, căreia îi lipsește grupul hidroxil atașat
în poziția 2’). Grupurile hidroxilice fac ARNul mai puțin stabil decât ADNul, fiindcă îi dau o mai mare tendință la hi-
droliză. ARNul este de mai mult tipuri: ribosomal, mesager, de transfer, nuclear mic ș.a. El are un rol activ în celule
catalizînd reacții biologice, controlînd expresia genei, receptînd și comunicînd răspunsuri la semnale celulare. În pro-
cesul de sinteză a proteinelor, ARNul mesager poartă informația genetică (decodată de pe ADN cu literele G – guani-
nă, A – adenină, U – uracil, C – cytosină) necesară sintezei, iar ARNul de transfer eliberează aminoacizi – corespunză-
tor (de)codificării din ARNul mesager – către ribosom(i), unde ARNul ribosomal leagă aminoacizii pentru a forma pro-
teine.
3. Cele 4 „litere” indică pe scurt cele 4 nucleobaze: purinice – G și A, pirimidinice – U și C.
4. Gena (v. gr. γένος – „origine, neam, gen”, γενεά – „generație”, γέννησις – „naștere”) este unitatea moleculară a e-
redității, constituită dintr-o secvență de acid nucleic (cu cîteva mii de nucleobaze) conținînd informația de bază pen-
tru funcționarea și dezvoltarea organismului. Pe lîngă genele al căror cod de sintetizare a proteinelor este transcris în
ARNul mesager, sunt gene avînd cod de sintetizare a ARNului ribosomal, a ARNului de transfer (participanți la proce-
sul de sinteză a proteinelor) sau a altor componenți ribosomali, precum și coduri pentru multe alte produse. Porțiu-
nea din nucleul celulei cu mare concentrație de gene, în care se face deseori transcripția, este eucromatina. În cro-
mosomi, sunt porțiuni cu multe gene și porțiuni cu mai puține gene, semnificația acestor tipare neuniforme de distri-
buție nefiind încă bine înțeleasă.
 291
materialul din care suntem noi în cea mai mare parte făcuți (fără a socoti apa). Proteinele îndeplinesc do-
uă funcții principale în organism: ele metabolizează substanțele pe care noi le mîncăm și participă la mor-
fogeneză, adică la dezvoltarea organizării spațio–temporale a unui organism. Așadar, „textele” sunt 2%
ADN de codare, care este materie și numai materie, ca o carte fizică. Și, astfel, analogia cu o carte se sfîr-
șește aici.
B. CE NU POATE GENETICA ÎN MOD CURENT SĂ EXPLICE
Noi punctăm aici unele fapte importante bine stabilite în genetică, pe care „dogma centrală” a ge-
neticii nu le poate explica. Așa cum cunoaște fiecare, diferențe biologice imense dintre diferite specii sunt
transmise de la părinți la copii. Cu alte cuvinte, sunt enorme diferențe genetice între organisme diferite. În
același timp, genele și proteinele sunt practic aceleași pentru diferite specii. De aceea, ne putem gîndi la
proteine ca la un set de „cărămizi” care pot fi folosite pentru a construi și a menține tot felul de „case”,
adică organisme : plante, animale, oameni. Rămîne, însă, o problemă nerezolvată: Cum să explicăm enor-
me diferențe în morfogeneză, adică în dezvoltarea unui organism, pornind de la un embrion, între specii
diferite? Genomul (suma întregului material genetic) unui organism nu poate consta din 98% deșeu.5
Aceasta este un non–sens din perspectiva evoluției, care elimină orice nu este necesar. Geneticieni și
embriologi au descoperit existența unor proteine speciale care determină configurația și dimensiunea păr-
ților particulare ale unui embrion, adică o mînă, o ureche etc. Totuși, această descriere conține o problemă
–cheie nerezolvată, anume că unele din aceste proteine sunt sintetizate într-o parte a unui organism, în
timp ce acțiunea lor sub forma unei comenzi este imediat exprimată în alt loc al embrionului, separat de
primul loc de sute de celule. Nu există explicație pentru această imediată transmisie la distanță a comenzii.
_______________________________________________________________________________________
5. Totalitatea genelor dintr-o celulă sau din întreg organismul constituie genomul (< genă + cromosom), care este
stocat în celulă în unul sau mai mulți cromosomi. Genomul din celulele umane este organizat în perechi de cromo-
somi, astfel: 22 de perechi de cromosomi autosomi în celulele somatice și 1 pereche de cromosomi în celulele se-
xuale (perechea XY determinînd sexul masculin prin cromosomul Y – cu aproximativ 60 milioane perechi de baze –,
prin gena SRY (Sex–determining Region Y), iar perechea XX determinînd sexul feminin prin cromosomul X – cu circa
153 milioane perechi de baze și 2000 de gene). Genomul are o porțiune în micul ADN mitocondrial, care este cel mai
mic cromosom (fiecare moleculă avînd 15000–17000 perechi de baze, brațul cu guanină, cu 28 de gene, fiind mai
greu ca brațul cu cytosină, cu 9 gene), fiind moștenit doar de la mamă, cu 13 gene codificatoare de proteine, 22 gene
pentru ARNul de transfer și 2 pentru unitățile mare și mică ale ARNului ribosomal. Din totalul de 20.000–26.000 de
gene cu aproximativ 3,2 miliarde de perechi de baze, avînd un total de 800 megabytes de informație, un foarte mic
procent de gene, potrivit geneticii actuale, codifică proteine, restul fiind gene de ARN necodificator (ARN de transfer,
ARN ribosomal, micro ARN, circa 60%), secvențe de reglare, introni, ADN necodificator, iar 23,60% sunt neclasificate.
Din întreaga structură a codului genetic înscris în gene, mai mult cercetat și înțeles este codul translatat din molecu-
lele de ADN, conținînd „planul” sintezei proteinelor, în cele de ARN mesager, unde nucleotidele lui sunt grupate în
seturi de cîte 3 nucleotide (codoni, notați cu literele corespunzătoare fiecărei baze: U, C, A, G), fiecare codon fiind
definit prin nucleotida de la care începe translația codului. În total, sunt 64 de codoni și 20 de aminoacizi standard.
ARNul de transfer conține anticodoni, unități cu 3 nucleotide care corespund celor 3 baze ale codonului ARNului
mesager, astfel încît fiecare secvență specifică de anticodoni poate fi pereche cu unul sau cu mai mulți codoni ai
ARNului mesager pentru un aminoacid sintetizabil. Din cei 64 de codoni posibili, 3 sunt codoni de stop. Întrucît spe-
ciile de ARN de transfer conținute de multe celule sunt mai puțin de 61, împerecherea anticodonilor cu codonii pre-
zintă așa–numitele perechi alternative (oscilatorii) de baze (wobble base pairs), principalele 4 perechi de baze alter-
 292
II. CHESTIUNI DE DATE EXPERIMENTALE. „DOGMA CENTRALĂ” A GENETICII ȘI PARADIGMA
ȘTIINȚELOR VIEȚII
Unele date experimentale critice au fost rapid acumulate în decursul decadelor recente. Aceste
date fac fără ambiguitate indicație către semnificative lacune și inconsistențe în „dogma centrală” a gene-
ticii. Mai mult, aceste date ne provoacă să aflăm curajul în noi înșine de a regîndi și a revizui întreaga pre-
misă a înțelegerii noastre a naturii vieții. Rezumăm aici lămuririle aduse de aceste date.
A. EFECTUL „FANTOMĂ–ADN”
O cuvă mică de cuarț cu o mostră de ADN este mișcată dintr-un loc în altul. Și o urmă, o „fanto-
____________________________________________________________________________________________ ___
native fiind: G–U, I–U, I–A, I–C, unde I este inosină (hipoxantină, un derivat de purină, ca nucleobază, legată de o ri-
boză–ribofuranoză printr-o legătură glicosidică β-N9). Astfel, unele specii de ARN de transfer fac pereche cu mai mult
de 1 codon al ARNului mesager. Frecvent, prima nucleotidă a anticodonului este una din cele două care nu sunt în
ARNul mesager – inosină și pseudouridină (isomerul C–glicosidă al uridinei) – și care pot face legături de hidrogen cu
mai mult de 1 bază din poziția corespunzătoare a codonului. În total, sunt necesare un minimum de 31 de specii de
ARN de transfer pentru a translata fără ambiguitate toți cei 61 de codoni ai codului genetic standard (pentru majori-
tatea aminoacizilor, materialul de construcție a proteinelor, fiind posibile 4 secvențe de codoni; de exemplu, pentru
glicină: GGU, GGC, GGA, GGG). Sinteza proteinelor este rezultatul expresiei genei, proces prin care informația de la o
genă este folosită la sinteza unui produs de genă funcțional (proteină mai adeseori, ARN ribosomal, ARN de transfer,
ARN nuclear mic ș.a.). Această expresie este nivelul cel mai important la care genotipul (< gr. γένος – „neam, gen” +
τύπος – „tip(ar)”: dotarea genetică a celulelor și a întregului organism) dă naștere fenotipului (< gr. φαίνειν – „a face
vizibil, a arăta” + τύπος: caracteristicile, trăsăturile observabile ale unui organism, precum morfologia, dezvoltarea
lui, proprietățile biochimice și fiziologice, ciclurile biologice periodice (fenologia), comportamentul lui, rezultate din
expresia genelor organismului și din influența factorilor de mediu în interacțiune cu factorii genetici). Codul genetic
stocat în ADN este „interpretat” de expresia genei, ale cărei proprietăți dau naștere fenotipului. Reglarea genei asi-
gură controlul structurii și funcției celulei (incluzînd transcripția, ajustarea (splicing) ARNului mesager, translația lui și
modificarea post–translațională a proteinei) și este baza diferențierii celulare, a morfogenezei, a versatilității și adap-
tării organismului, servind și ca substrat pentru schimbări evolutive, întrucît controlul periodizării, al locației și canti-
tății expresiei genei poate avea un efect profund asupra funcțiilor, activităților genei în celulă și în organism. În pro-
cesul de replicație a genelor, prin care este copiat ADNul organismului, se asigură baza pentru moștenirea (eredita-
tea) biologică. Replicația are loc în faza de sinteză (S) a ciclului celulei precedînd fazele de diviziune (meioza – <gr.
μείωσις – „micșorare”, diviziunea celulei eucariote necesară pentru reproducerea sexuală; cytokineza – < gr. κυ̃τος –
„umflătură”, „celulă” + κίνησις – „mișcare”, diviziunea citoplasmei celulei eucariote). Diviziunea celulei (diviziunea
celulei mamă în celule fiică) are ca scop principal menținerea genomului celulei originale. Diviziunea este de 2 tipuri:
a. mitoza (< gr. μίτος – „filament”) celulei diploide, proces prin care o celulă eucariotă diploidă separă cromosomii
din nucleul ei în 2 seturi identice în 2 nuclee separate (celulele diploide la om au 46 de cromosomi, grupați în 22 de
perechi de cromosomi autosomi și 1 pereche de cromosomi sexuali). După diviziunea celulei, cromatidele sunt deră-
sucite și ADNul poate fi iarăși replicat; b. meioza: diviziunea celulei necesară pentru reproducerea sexuală la eucario-
te, generînd celule de reproducere (gameți: < gr. γαμητός – „unit prin căsătorie–γάμος”, cuvânt din același etimon cu
γέμειν – a fi plin de” și cu ebr. gāmám–‫„ – גמם‬a îngrămădi”, „a face să crească”, „a deveni mult, abundent”; gameții
sunt spermatozoidul la bărbat și ovulul la femeie). În meioză, cromosomii trec printr-o recombinare, care amestecă
genele producînd o combinație genetică diferită în fiecare gamet. Meioza unei celule are ca rezultat 4 celule haploi-
de, cu 23 cromosomi fiecare, unice genetic.
 293
6
mă” , rămîne în aer în locația originală a mostrei. Acest fenomen a fost înregistrat, folosind metoda de
spectroscopie laser, de P. Gariaev în 1984 în Rusia și de grupul de cercetători condus de R. Pecora, în 1990,
în S.U.A. Gariaev a investigat și stabilitatea „fantomei” și a aflat următorul lucru. După îndepărtarea „fan-
tomei” de nitrogenul gazos, ea revine în 5–8 minute. Și „fantoma” dispare complet după 1 lună. Noi re-
marcăm că unde sonore radiate (reflectate) de moleculele de ADN au fost înregistrate în aceste experi-
mente. Iată, pe scurt, cele patru stadii ale experimentului:
a. Citirile spectrometrice ale ambientului înainte de introducerea unei soluții apoase a unei mos-
tre de ADN.
b. Mostra de ADN, în forma de soluție apoasă (3 ml, 1 mg/ml într-o cuvă mică de cuarț), este in-
trodusă în spectrometru. Este înregistrat spectrul dinamic al fluctuațiilor moleculelor de ADN.
c. Cuva cu mostra de ADN este scoasă din spectrometru. Firește, ne-am aștepta să vedem citirile
spectrometrice ale ambientului, ca în stadiul a. În schimb, însă, spectrometrul înregistrează prezența u-
nor structuri fine, o „fantomă ADN”, în același loc în care a fost inițial cuva cu mostra de ADN.
d. Citirile spectrometrului la 10 minute după scoaterea micii cuve cu mostra de ADN. După ce par-
tea ocupată de cuvă în spectrometru a fost curățită cu nitrogen gazos, spectrometrul a pornit să dea citiri-
le de ambient, ca în stadiul a, dar după 5–8 minute o „fantomă” a fost iarăși înregistrată. Această procedu-
ră a fost repetată de mai multe ori, și de fiecare dată o „fantomă ADN” avea să revină. Aproximativ într-o
lună, „fantoma” a dispărut treptat sau a încetat să fie înregistrată, deplasîndu-se dincolo de limitele de
senzitivitate ale spectrometrului.
B. EFECTUL MULTI–REPLICAȚIEI MOSTREI DE ADN ȘI A UNOR OBIECTE DIN JURUL EI
În 2005, un grup condus de P. Gariaev în Rusia a efectuat următorul experiment. Mostre de ADN
(dintr-o splină de vacă, în forma unui preparat uscat la aer) au fost puse într-o cămăruță făcută din folie de
aluminiu și au fost expuse sub surse de cîmpuri de excitație electromagnetică cu serii de frecvență de la ul-
traviolet la infraroșu. Mai întîi, ca stadiu de control, sursele de cîmpuri electromagnetice nu au fost în fun-
cțiune. Apoi, au fost pornite și, ca rezultat, felurite structuri (tipare) de undă luminoase au fost create în
aer în apropiere. Acestea au fost înregistrate pe un film și astfel s-a aflat că aceste uimitoare structuri „fan-
tomă” se mișcau de-a lungul unor traiectorii complicate. Mai mult, ele imitau configurația mostrei de ADN
și a unor obiecte din jurul ei (sursele de lumină, echipamentul folosit pentru excitația mostrei de ADN).
Aceste structuri de imitație s-au mișcat inițial spre dreapta. Oricum, odată ce preparatul de ADN este atins
mecanic, replicile (imitațiile) încep să se miște spre stînga și apoi dispar în 5–8 secunde.
C. EFECTUL DE „FRUNZĂ-FANTOMĂ”
În 1975, V. Adamenko, în Rusia, a efectuat următorul experiment. După ce a fost tăiată o parte
dintr-o frunză vie (verde) și partea rămasă a fost pusă într-un cîmp electromagnetic de înaltă frecvență, a
apărut o imagine vizuală a întregii frunze. Cu alte cuvinte, a apărut o imagine „fantomă” a părții tăiate, ca-
re a durat 10–15 secunde și a putut fi înregistrată pe film. Experimentul a fost reluat de grupul Gariaev și
de multe alte laboratoare din lume.
D. EFECTUL DE „OGLINDĂ” CITOPATIC
În perioada 1980–1990, un grup condus de V. Kaznacev în Rusia a efectuat o serie de experimente
_______________________________________________________________________________________
6. fantomă: < gr. φάντασμα – „arătare, vedenie” (<φαντός – „arătat, ivit” <φαίνειν – „a (se) arăta, a apărea”) > lat.
phántasma > vech. fr. fantósme > fr. actual fantô me/phantô me.
 294
pentru a investiga următoarele fenomene. Două culturi celulare identice au fost puse în containere de
sticlă ermetic închise, separate unul de altul de o barieră de cuarț. O boală (patologie) a fost introdusă
într-una din aceste culturi. În răstimp de 2–3 zile, a doua cultură celulară a evidențiat aceeași patologie.
E. INTERACȚIUNE LA DISTANȚĂ ÎNTRE EMBRIONI
În 2.000, V. Burlakov, în Rusia, a descoperit următoarele fenomene. Doi embrioni ai unui pește,
aflați în diferite stadii embrionare ale dezvoltării lor, au fost puși în containere de sticlă ermetic închise,
separate unul de altul de o barieră de cuarț. După cîteva săptămîni, embrionii au început să manifeste
malformații. Și ceea ce este încă mai interesant, tipurile de malformații erau dependente de diferențele de
stadii embrionare ale dezvoltării dintre cei doi embrioni. În particular, pentru același stadiu embrionar al
unui embrion, stadii embrionice diferite ale celuilalt embrion au indus malformații diferite pentru cel din-
tîi embrion. Conform teoriei actuale a embriogenezei, și biologiei în general, orice interacțiune la distanță
între embrioni este imposibilă.
F. TRANSMISIA HOLOGRAFICĂ ȘI PROGRAMAREA INFORMAȚIEI MORFOGENETICE
În 2.000, V. Budakovski, în Rusia, a efectuat următorul experiment. El a înregistrat un fragment de
țesut de zmeură (planta) pe o hologramă, întrebuințînd un laser roșu, și apoi a transmis holograma la o tu-
moare (callus) a unei plante de zmeură. După cîteva luni, callusul s-a dezvoltat într-o plantă de zmeură, lu-
cru pentru care biologia modernă nu are explicație.
G. GENE–UNDĂ VINDECĂ BOLI DE DIABET LA ȘOBOLANI
Acestea sunt experimente mai avansate decît cele descrise mai înainte și ele sunt bazate pe princi-
piile și tehnologia Geneticii de undă7. Trei serii de experimente cu protocoale identice au fost efectuate de
grupuri conduse de Gariaev la Moscova, în Rusia (2.000), la Toronto, în Canada (2.001) și în anul 2.005 la
Nijni Novgorod, în Rusia. Scopul experimentelor a fost testarea unei noi tehnologii pentru regenerarea
pancreasului8 vătămat.
Un grup de șobolani, grupul de control, a fost injectat cu o doză letală de otravă numită alloxan,
care distruge pancreasul, organul responsabil de producerea de insulină într-un organism. Ca rezultat, la
toți șobolanii din grupul de control s-au dezvoltat diabete de tip 1 (un nivel înalt de concentrație a gluco-
zei din sînge) și au murit în 4–6 zile. Apoi, aceeași doză letală de alloxan a fost injectată unui alt grup de șo-
bolani. Atunci cînd șobolanii din acest al doilea grup au ajuns la condiția critică, ei au fost expuși la infor-
mația de undă de vindecare. Ca rezultat al acestei expuneri, șobolanii bolnavi au fost vindecați: nivelul de
zahăr din sîngele lor a fost normalizat și pancreasul lor a fost regenerat. Această informație de undă de
vindecare a fost produsă de un biocomputer laser, cînd raza laser a scanat matricea de vindecare. Matri-
cea de vindecare a fost creată atunci cînd biocomputerul a citit informație de la pancreasul și splina care
au fost scoase chirurgical de la șobolani sănătoși nou–născuți, din aceeași specie ca aceia folosiți în experi-
mentele cu alloxan.
Se pot explica rezultatele experimentului folosind următoarea analogie. Glanda pancreas conține
filme (înregistrări) ADN cu informație despre condiția de sănătate a pancreasului în aparatul ei genetic.
_____________________________________________________________________________________ _
7. Vezi secțiunea despre Genetica de undă, mai jos.
8. Pancreasul este o glandă endocrină care are cîteva funcții importante, una din ele fiind producerea de insulină, un
hormon responsabil de metabolismul zahărului.
 295
Și această video–informație morfogenică a programat celulele stem („trunchi”) ale șobolanilor bolnavi, ca
să-și regenereze glanda lor pancreas. Statisticile combinate ale tuturor celor trei serii de experimente ara-
tă că la aproape 90% din șobolani glanda lor pancreas a fost refăcută și, în consecință, vindecată.
În unele din aceste experimente, biocomputerul a fost modificat pentru a permite o transmisie re-
ușită a informației de vindecare la șobolani bolnavi la distanța de maximum 20 kilometri. Să se observe că
niciunul din cîmpurile fizice cunoscute nu au capacitatea de a transmite atît de extrem de slabe semnale
cu atît de incredibil de puternice rezultate.
III. O NOUĂ PARADIGMĂ PENTRU ȘTIINȚELE VIEȚII
Datele experimentale prezentate mai sus reprezintă o evidență critică forțîndu-ne să conchidem
că unele elemente–cheie ne lipsesc în înțelegerea noastră curentă a vieții. Cu alte cuvinte, paradigma
noastră științifică din Vest este incompletă. Noi articulăm acum o paradigmă extinsă, care ne asigură o
structură conceptuală firească și simplă pentru a face o evaluare a acestor experimente. Desigur, mulți
cercetători aduc contribuții în această arie și noi nu pretindem originalitate, dar nădăjduim că evidențierea
conexiunilor pe care le facem, ținînd de datele experimentale, va stimula cercetarea în această nouă și in-
citantă arie.
Noi suntem călăuziți de un vestit principiu din filosofia științei, cunoscut ca principiul „briciului lui
9
Occam” . Acest principiu spune că ar trebui ca întotdeauna să fie făcute asumpțiile teoretice cele mai sim-
ple posibil sau „minime” pentru a justifica o nouă cunoaștere care este încorporată într-o teorie existentă.
Noi remarcăm că teoria genomului–undă, care este în curs de dezvoltare de grupul lui P. Gariaev, este u-
nul din primele exemple ale unei teorii științifice care se ivește în această nouă paradigmă, așa cum este
evidențiat mai jos în acest studiu.
A. POSTULATE ALE NOII PARADIGME
1. Toate organismele vii constau din două substanțe: substanța materială și substanța energetică
–informațională (EI; sau subtilă)10.
_______________________________________________________________________________________
9. engl. „Occam’s razor”. William of Occam/Ockham (1287-1347), călugăr franciscan din Anglia, filosof scolastic și te-
olog, a propus un principiu metodologic al parcimoniei, necesar în explicare și în construirea unei teorii. Potrivit doc-
trinei lui Ockham, rațiunea umană nu poate dovedi nici nemurirea sufletului nici existența, unitatea și infinitatea lui
Dumnezeu, adevăruri care ne sunt cunoscute doar prin revelație. Altfel spus, singura entitate cu adevărat necesară
este Dumnezeu, iar orice altceva este contingent, și de aceea Ockham nu acceptă principiul rațiunii suficiente (potri-
vit căruia nimic nu este fără o bază ori rațiune; principiu atribuit lui Leibniz, deși această idee a fost susținută înaintea
lui de Anaximandru din Milet, Parmenide, Arhimede, Thoma de Aquino și Spinoza), respinge distincția dintre esență
și existență și doctrina despre intelectul activ și pasiv a lui Thoma de Aquino. În acord cu o statuare curentă în vre-
mea sa – „Entia non sunt multiplicanda sine necessitate” („Entitățile nu trebuie să fie multiplicate fără necesitate”) –,
Ockham a formulat principiul care-i poartă numele, astfel: „For nothing ought to be posited without a reason given,
unless it is self–evident or known by experience or proved by the authority of Sacred Scripture.” – „Pentru nimic (nici
un lucru) nu trebuie să se facă o postulare (asumare) fără o rațiune dată, exceptînd cazul cînd acela este de la sine
evident sau cunoscut prin experiență sau probat de autoritatea Sfintei Scripturi.”
10. Substanța materială este substanța subtilă a corpului fizic, a cărui unitate structural–funcțională este celula.
Substanța energetică–informațională este corpul energetic prin care circulă informația, internă și externă, necesară
organismului, informație guvernată de partea încă invizibilă a ADNului sistemului nervos central. Corpul energetic
constă din centri și canale energetice prin care circulă energie subtilă și este perceput tactil și simțit la o distanță de
 296
2. Proprietatea–cheie, care distinge substanța EI și corespunzătorul ei cîmp EI de toate substanțe-
le și cîmpurile cunoscute în fizica modernă, este aceea că substanța EI este omniprezentă, adică ea este
prezentă simultan în fiecare punct din spațiul lumii noastre materiale tridimensionale. Aceasta înseam-
nă, în particular, că distanța dintre substanțele EI ale oricăror două obiecte materiale din lumea noastră
tridimensională este întotdeauna zero, indiferent de cît de departe sunt localizate fizic acestea unul de ce-
lălalt.
_______________________________________________________________________________________
maximum 15–20 centimetri de corpul fizic, cel mai ușor de-a lungul meridianelor de acupunctură. Cîmpul corpului
energetic are liniile de forță perpendiculare pe corpul fizic și se racordează la energia informațională a mediului prin
întregul „scut energetic” uman, în special prin intermediul ceakrelor (roților) energetice, care au aspectul unor vîrte-
juri energetice. În fiecare ceakră, energia vibrează cu o frecvență diferită, ceakrele fiind astfel vizibile în culori diferite
una de alta. Avînd forma unor pîlnii cu sensul de rotație ca al acelor de ceasornic, orientate cu vîrful înspre corpul fi-
zic, energia lor are maximum de densitate la vîrful pîlniei și minimum la baza ei. Ceakrele sunt relee energetice, trans-
formatoare de vibrații purtătoare de informație, conectînd ființa umană la circuitul energiei universale. Fiecare cea-
kră (în total, 7) este în relație directă cu o glandă endocrină, pe care o stimulează a elibera neurohormoni și alte sub-
stanțe biologice active, sistemul neuro–endocrin avînd o importanță capitală în homeostazia (starea de echilibru
funcțional) a organismului. Continuitatea racordului corpului energetic cu corpul fizic este asigurată de menținerea
informației ADNului la parametri standard (homeostatici). Un număr de 14 meridiane (canale energetice) constituie
scheletul de bază al corpului energetic, 12 meridiane fiind perechi, situate bilateral de-a lungul corpului și membre-
lor, iar 2 meridiane fiind situate pe linia care împarte corpul în două jumătăți, anterior (Ren Mai – „vasul de concep-
ție”) și posterior (Du Mai – „vasul guvernor”). Fiecare din cele 12 meridiane principale are un segment superficial ce
conține punctele de acupunctură (Qi Xue – „orificii ale energiei” sau Kong Xue – „găuri de transport de energie”;
punctele tuturor celor 12 meridiane sunt în total 2 x 309) și un segment profund care leagă meridianul de organele
interne și de alte structuri somatice. Vasul guvernor are 28 de puncte, iar vasul de concepție 24 de puncte. Celor 7
ceakre le corespund 7 puncte de acupunctură de pe linia mediană. Suprafața punctelor de acupunctură este de 1–2
mm2, iar configurația, în secțiune, este de trunchi de con cu baza mare situată la 1–3 cm sub piele. Aceste puncte au
la nivelul epidermei potențialul electric de pînă la 300 mV, capacitatea electrică pînă la 1 mF, iar rezistența electrică
de 20–250 mΩ. Față de punctele indiferente, punctele de acupunctură au o respirație cutanată crescută (evidențiabi-
lă printr-o emisie crescută de bioxid de carbon), temperatură mai mare și o emisie fotonică de 1,5 ori mai mare. Sis-
temul energetic uman mai cuprinde: 8 meridiane extraordinare, care au derivații și conexiuni cu și între meridianele
principale, cu și între organele interne, cu și între țesuturi; 36(48) puncte extrameridiane de acupunctură; structuri
energetice secundare. Aproximativ 1015 reacții chimice pe secundă au loc în fiecare celulă a corpului fizic, pentru asi-
gurarea cărora sunt necesari cel puțin 1014 fotoni. Fotonii se aliniază după forma în spirală a ADNului. Miliardele de
celule ale corpului uman sunt integrate într-un cîmp de energie informațională. Moleculele de ADN funcționează ca
o antenă electromagnetică, a cărei formă de lamă (dacă este privită longitudinal) este proprie preluării impulsurilor
electrice, iar cea de inel (dacă este privită de sus) este proprie preluării impulsurilor magnetice. Energia electromag-
netică stocată în moleculele de ADN le menține pe acestea în oscilație, ele comportîndu-se astfel ca un sistem oscila-
tor armonic a cărui emisie de lumină pe unitatea de timp este numită rezonanță. Întrucît emisia se face cu un multi-
plu constant de oscilații, ADNul se comportă ca un superconductor organic. Spre deosebire de o lumină laser, care
este coerentă pe o singură frecvență a spectrului cîmpului electromagnetic, lumina receptată și emisă de corpul u-
man este coerentă pe o mulțime de frecvențe, acoperind 10 sau mai multe ordine de mărime. Antenele organismu-
lui sunt acordate la semnale corespunzătoare multor frecvențe, chiar și acelora corespunzînd galaxiilor îndepărtate,
lungimile de undă ale acestor semnale fiind de ordinul nanometrilor (1 nm = 10-9 m, aproximativ cît o bucată de me-
tal care conține 4 atomi) pînă la ordinul metrilor și kilometrilor, întinzîndu-se pe un domeniu muzical de 70 de octave.
 297
3. În acord cu postulatul 1, noi statuăm că fiecare organism viu există la două nivele: nivelul
material și nivelul EI.
4. Cele două nivele ale unui organism sunt intim legate unul cu celălalt și afectează condiția fie-
căruia în mod reciproc și astfel reflectă condiția fiecăruia în raport cu celălalt. Mai mult, nivelul EI este
nivelul conducător.
5. Noi definim viața ca un schimb dinamic de energie și informație între un organism fizic și
partea lui EI (subtilă) corespondentă.
B. APLICAȚIE A NOII PARADIGME PENTRU A EXPLICA DATELE EXPERIMENTALE DE ANOMALIE
Noi ilustrăm aici modul cum paradigma noastră extinsă poate rostui cu ușurință temeiurile expli-
cative ale experimentelor descrise în secțiunea II.
1. EFECTUL ,,FANTOMĂ-ADN’’. Acest experiment poate fi interpretat după cum urmează. În pro-
cesul efectuării măsurătorilor de spectroscopie laser, o rază laser a fost trimisă către mostra de ADN. În
acest timp, a fost transmisă o informație și o energie de la mostra de ADN la partea corespunzătoare ei la
nivelul EI. După ce mostra materială de ADN a fost îndepărtată, procesul de transmisie a informației și
energiei a fost inversat. Anume, mostra de ADN de la nivelul EI era încă în același loc și ea a pornit să
trimită informație și energie înapoi, în același loc fizic din care a fost îndepărtată mostra materială de
ADN. Și, ca rezultat, o ,,fantomă-ADN’’ a fost detectată în același loc fizic.
2. INTERACȚIUNE LA DISTANȚĂ ÎNTRE EMBRIONI. Acest experiment poate fi interpretat ca un
schimb de informație și energie în următoarea înlănțuire: (primul embrion la nivelul material) -> (primul
embrion la nivelul EI) -> (al doilea embrion la nivelul EI) -> (al doilea embrion la nivelul material). De bu- nă
seamă, direcțiile din înlănțuire pot fi inversate.
3. GENE-UNDĂ VINDECĂ BOLI DE DIABET LA ȘOBOLANI. Acest experiment poate fi interpretat
asemănător celui dinainte. Ar putea fi, însă, următoarea diferență. Pentru a explica transmisia de infor-
mație de vindecare la șobolani bolnavi la distanța de 20 de kilometri fără întrebuințare de energie, noi
trebuie să tragem folos din postulatul 2, care în acest caz spune că distanța dintre înregistrarea de ADN
pancreatic EI în biocomputerul de undă și ADNul pancreatic EI al șobolanilor bolnavi este zero, și de a-
ceea noi nu avem nevoie de energie pentru a transmite informația.
IV. GENETICA DE UNDĂ: SCURTĂ PERSPECTIVĂ ISTORICĂ
Conceptul de cîmp biologic a fost dezvoltat de mai mulți cercetători. Din cauza spațiului foarte li-
mitat, noi menționăm numai două nume. A. Gurvici, în Rusia, a evidențiat, în jurul lui 1920, necesitatea de
a introduce conceptul de cîmp biologic al unui cromosom, ca fiind complementar genei, pentru a putea
astfel explica organizarea specială a unui organism. Potrivit lui R. Sheldrake (Marea Britanie), creația poate
fi văzută ca un organism viu. Acest vechi concept sfidează noțiunea universului ca un mecanism cu Dumne-
zeu ca marele mecanic. Această teorie a „cauzării formative” implică un univers non–mecanicist, guvernat
de legi care ele însele sunt supuse schimbării. Ipoteza rezonanței morfice și a cîmpurilor morfice (morfoge-
_____________________________________________________________________________________________ __
Fiecare celulă umană are o capacitate de stocare a informației electromagnetice de 3 GB. Lungimea de aproximativ 2
metri a moleculei de ADN permite o frecvență naturală de 150 mHz (ca în telecomunicații). Molecula de ADN poate,
astfel, stoca toate undele armonice de 150 mHz, inclusiv pe cele ale luminii vizibile. ADN-ul primește energie lumi-
noasă, cu toată informația conținută în oscilația electromagnetică, și o stochează, dar poate și să emită energie în os-
cilație electromagnetică, cu informație codificată (unda genetică).
 298
netice), pe care el a dezvoltat-o, este ca o alternativă la gîndirea mecanicistă din biologie. Conceptele de
genetică a undei ale lui Gariaev și grupului său au crescut din tradiția existentă care a facilitat breșa lor în
direcții atît experimentale cît și teoretice.
V. PRINCIPII DE BAZĂ ALE GENETICII DE UNDĂ
1. „ADNul deșeu” de 98% nu este de fapt „ADN deșeu”, ci un supercod, iar acest cod (sau coduri)
este de un nivel mai înalt decît acelea care codează ARN și proteine. Acest „nivel mai înalt” este nivelul de
undă.
2. Genomul este un sistem cvasi–inteligent.
3. Funcția nivelului de undă al codării genetice este aceea de a programa organizarea spațio –
temporală a unui organism.
În mod tradițional, genetica vorbește numai de cuvinte și texte de ADN, ARN și proteine. Structuri-
le lingvistice standard ale genomului sunt realizate la nivelul material în forma secvențelor de „litere chi-
mice” în lanțul de ADN constînd din 2% ADN de codare. În genetica de undă, textele sunt realizate la nive-
lul material în forma de holograme dinamice sofisticate (holograme–genă) în cristale lichide ale continuu-
mului cromosomial.
A. BIOCOMPUTERUL DE UNDĂ ADN
Informația de termen scurt de pe hologramele–genă este rezultatul înregistrării de interferență,
pe structurile de apă intercelulare, a imaginilor spațiale de lumină și sunet ale condiției curente a celule-
lor. Iar aceste imagini sunt citite de către radiațiile de lumină și sunet ale cromosomilor și transmise la ce-
lulele învecinate, informîndu-le despre condiția celulei care transmite informația. O astfel de operație este
îndeplinită de fiecare celulă din organism, deci de mii de miliarde de celule. Astfel, toate celulele din orga-
nism formează un spațiu informațional combinat unificat, cu funcții ca ale unui biocomputer de undă ADN.
Acest biocomputer procesează, în timp real, informație despre procese metabolice în celule.
Un alt tip de informație bio–holografică este de natură morfogenetică și de aceea el este fix pen-
tru un organism particular. El se schimbă în timp foarte încet în evoluția procesuală a biosistemelor și es-
te moștenit. Biocomputerul de undă ADN este un sistem cvasi–inteligent, care operează cu limbajele lui
proprii, similare celor umane, pe care noi de-abia începem a le înțelege. Structurile lingvistice ale geno-
mului la acest nivel sunt vorbire adevărată și texte adevărate. Prin aceasta noi înțelegem că sunt săvîr-
șite decizii cvasi–inteligente cu privire la reglarea structurii și funcțiilor unui organism și ale părților lui11.
_______________________________________________________________________________
11. Energia creierului este de natură bioelectromagnetică, sistemul nervos, în special cel central, fiind principalul ge-
nerator intern de unde bioelectromagnetice. Influxul nervos are caracter electric și viteză mare, dezvoltînd simultan
și unde bioelectromagnetice. Spirala dublă a ADNului din nucleul celulelor are caracter electric, determinînd căi rapi-
de de acces și de transport al electronilor în nucleul celulelor și, mai departe, în celule. Terminația cu lungime mare a
neuronului (axonul) este acoperită cu o teacă avînd întreruperi din loc în loc și formînd, la intervale egale, mici stran-
gulări. Datorită profilului cilindric al axonului, în a cărui compoziție sunt felurite substanțe chimice cu dispunere spa-
țială ce determină efectul de biocîmp magnetic, trecerea prin axon a influxului nervos din neuron este însoțită de flux
magnetic. Învelișurile axonului se pot comporta ca niște oglinzi bioelectromagnetice în care cîmpul este amplificat,
neuronul fiind astfel un adevărat biolaser inclus într-o succesiune de circuite oscilante. Circulația de sarcină de-a lun-
gul axonilor face ca ființa umană să fie, la acest nivel, un biocircuit oscilant (o bioantenă). ADNul uman crează tipare
 299
B. GENOMUL: UN SISTEM CVASI–INTELIGENT
Genetica clasică a descoperit experimental că texte de ARN genetic conțin cuvinte ambigue (omo-
nime), care pot avea mai mult decît un înțeles și că alegerea înțelesului este determinată de context. Sem-
nificația acestei descoperiri, care a fost omisă de genetică, este următoarea. Aceste cuvinte (omonime) co-
dează molecule critic semnificative: proteine. Dacă un astfel de cod–cuvînt are două înțelesuri și unul din
ele este greșit pentru crearea unei proteine particulare necesare, aceasta va avea ca rezultat un accident
biochimic și moartea organismului. Astfel, de exemplu, cuvîntul „ring” poate coda două înțelesuri diferite:
„un cerc” și „un loc de competiție” a boxerilor. Pentru a putea da înțelesul precis și unic unui omonim, a-
paratul genetic trebuie ca mai întîi „să înțeleagă” sensul textului ARN și numai atunci să ia o decizie, ce în-
țeles precis să-i dea unui cuvînt omonim. Acest exemplu ilustrează clar că aparatul genetic are o cvasi–in-
teligență și este capabil să cvasi–gîndească la nivelul molecular și la nivelul de genom–biocomputer.

VI. PERSPECTIVE
Noi avem acum o situație paradoxală în genetică, biologia moleculară și medicină, în general, care
este în același timp atît gravă, cît și promițătoare. Efortul de 10 ani de a cataloga secvențele de ADN ale
oamenilor (Proiectul Genom) este acum împlinit: toate literele și secvențele codurilor de ADN uman sunt
cunoscute. Datorită acestor rezultate, forțele ingineriei trans–genetice și-au aflat momentul de unire. De-
ja, oameni de știință au introdus secvențe de genă artificială în seturi de plante, animale și bacterii, care
sunt folosite ca purtătoare ale acestor gene artificial introduse. Astfel de experimente au fost gîndite a
deține un mare potențial în aplicații vizînd sănătatea oamenilor, promițînd tratamente posibile pentru
multe boli și dizabilități, și crearea de substanțe alimentare rezistente la boli, promițînd o mai mare abun-
dență de alimente.
În mod paradoxal, cu cît mai mult succes avem noi într-o astfel de genetică și în tehnologii de
biologie moleculară, cu atît mai departe apărem noi a fi de înțelegerea principiilor cu adevărat funda-
mentale, a lucrărilor interne, ale codurilor genetice. Așadar, succesele de pînă acum în această direcție au
fost majoritar în referință cu funcții de secvențe particulare de gene, care acționează pentru a fabrica felu-
rite proteine, care sunt materiale de construcție pentru celule. Aceste secvențe particulare de gene conțin
doar 2% din memoria genetică aflată în cromosomi. Procentul rămas, de 98%, adică partea majoritară din
cromosomi, nu este înțeleasă de genetică și a fost etichetată, dintr-un ciudat considerent, ca ADN „deșeu”.
Multe ipoteze au fost propuse în încercarea de a lămuri temeiurile existenței acestui ADN „deșeu”, de la
argumentarea că acest procent majoritar de 98% de ADN ar putea acționa ca „asistenți” pentru secvențe-
le principale de ADN, pînă la a raționa că acest procent majoritar de 98% al ADNului stă ca un „cimitir de
viruși”, o noțiune cam „subțire”.
A ignora sau, atît de grav, a subestima rolul a 98% din genomul uman este o apreciabilă eroare.
Mai mult, dacă noi vedem corect adevăratul rol al informației genetice reprezentate de procentul cunos-
_______________________________________________________________________________________
morfologice în vid și produce găuri de vierme (engl. wormholes) magnetice, echivalente microscopice ale găurilor
de vierme sau punților din apropierea găurilor negre (blackholes) cosmice, care fac legătura între două puncte foar-
te îndepărtate spațial, informația putînd fi transmisă astfel foarte repede (cu viteze superluminice). ADNul atrage,
astfel, informații din macrocosmos și le transmite conștiinței, comportîndu-se ca un rezonator multiplu. Moleculele
alcaline de ADN respectă regulile gramaticale obișnuite folosite de limbajul uman.
 300
cut de 2% al ADNului, rămîne încă o chestiune deschisă, în special în situația în care procentul rămas de
98% al ADNului este în prezent o „terra incognita”, un teren necunoscut. În prezent, înțelegerea noastră a
ADNului este foarte limitată. Cu înțelegerea noastră prezentă noi nu putem lecui cancerul, noi nu putem
rezista sindromului imunodeficienței dobîndite (AIDS)12, noi nu am învins tuberculoza și nici nu putem în
prezent să prelungim semnificativ viețile oamenilor. Promisiuni inițiale ale unui viitor luminos, bazate pe
creații ale cercetării trans–genetice, s-au întors acum spre a fi doar primejdioase materii alimentare trans
–genetice, nocive pentru biosfera de care depind viețile noastre actuale. Clonarea animalelor a produs nu-
mai creaturi hidoase și nefolositoare sau animale care îmbătrînesc și mor anormal de rapid, ca în binecu-
noscutul caz al oii clonate, Dolly. Și este întrutotul firesc ca aceste rezultate să cauzeze alarmă în comuni-
tatea științifică.
Un grup mare de oameni de știință suedezi a pus recent în dezbatere aceste rezultate într-un nu-
măr de articole13. Cum avem noi să scăpăm de această condiție a unei abundențe de experimente defec-
tuoase și primejdioase, în care multe rezultate inconsistente și dăunătoare sunt cauzate de lipsa unei înțe-
legeri potrivite a procentului de 98% de secvențe ale ADNului și de o dramatică deficiență în înțelegerea
adevăratelor principii fundamentale ale operațiilor ADNului, ale cromosomilor și ale genomului uman?
Același grup de oameni de știință suedezi a evidențiat că una din direcțiile principale pentru a îmbunătăți
înțelegerile noastre privind ADNul este reprezentată de dezvoltări teoretice precum paradigma14 biocom-
puterului de undă ADN15.
Esența ideilor noastre, care au ajuns deja la unele aplicații practice, este următoarea. Noi purce-
dem de la un raționament strategic foarte simplu. Pentru a avea succes în încercările noastre de a trata
felurite probleme medicale și de a încetini tranșant procesele de îmbătrînire la oameni, este în mod clar
necesară înțelegerea limbajelor prin care celulele comunică unele cu altele. Noi am reușit să înfăptuim
aceasta pe o oarecare întindere. Este evident din aceasta că limbajele, către care ne-am îndreptat atenția,
sunt, în fapt, ascunse în procentul de 98% de ADN „deșeu” conținut în aparatul nostru genetic16. Principiul
de bază al acestor limbaje este asemănător aceluia al limbajului imaginilor holografice17 bazat pe principii
de radiații laser ale structurilor genetice18, care lucrează împreună ca un sistem cvasi–inteligent, așa cum
s-a arătat în lucrarea noastră Biocomputerul de undă ADN. Este de o importanță specială înțelegerea că
____________________________________________________________________________________ __
12. AIDS („acquired immunodeficiency syndrome”): boală a sistemului imunitar uman cauzată de infecția cu virusul
imunodeficienței umane („human immunodeficiency virus” – HIV).
13. v. Suurküla Jaan – Does science have enough knowledge about DNA to be able to predict and master the effects of
gene transfer? – Are cumva știința suficientă cunoaștere despre ADN încît să fie capabilă a prezice și a stăpîni efectele
transferului de genă?
14. paradigmă: <gr. παράδειγμα (>lat. paradigma) – „ceea ce este arătat de cineva ca exemplu sau model”, „exem-
plu”, „model”, „tipar”.
15. v. Piotr P. Gariaev, Boris I. Birștein, Alexander M. Iarocenko, Peter J. Marcer, Gheorghii G. Tertișni, Katherina A.
Leonova, Uwe Kämpf – The DNA–wave Biocomputer, ediție online.
16. Piotr P. Gariaev – Codul genetic de undă (Wave-genetics code), Izdatțentr, Moskva, 1997.
17. G.G. Tertișnii, P.P. Gariaev, V.A. Aksenov, E.A. Leonova, S.V. Fomcenkov – „Formalism al polarizării endogene.
Procese de gestionare holografice în organisme” (în Conștiința și realitatea fizică, vol. 9, nr. 4/2004, pp. 44–50).
18. A.M. Agal’țov, P.P. Gariaev, V.S. Gorelik, I.A. Rahmatullaev, V.A. Șceglov – „Luminiscență de doi fotoni excitați în
structuri genetice” (în Electronică cuantică, vol. 23, nr. 2/1996, pp. 181–184).
 301
„echipamentele” noastre genetice efectuează în fapt procese reale, care suplementeză modelul de triplet
al codului genetic, așa cum am arătat19.
În publicații anterioare referitoare la aceste procese, au fost aduse în dezbatere unele din proprie-
tățile lor organice necunoscute mai înainte. La ce stadiu de dezvoltare este această nouă cunoaștere și ce
ne poate aduce ea nouă? Noi de-abia facem primii pași în investigarea mecanismului proceselor fizice rele-
vante și în dezvoltarea de descrieri matematice ale proceselor informaționale, care au loc în structuri ge-
netice. Noi am produs un echipament de laborator care ne dă posibilitatea să modelăm precis funcțiile in-
formaționale ale celulei vii și ale ADNului ei. Astfel de echipamente reprezintă primele biocomputere cu-
antice. Acestea ne-au dat posibilitatea de a duce la distanță transferuri multi–kilometrice ale unei informa-
ții metabolice genetice, de a introduce această informație într-un acceptor biosistemic și de a realiza func-
ții strategice de management al biosistemelor, sistemelor biochimice și al condițiilor fiziologice în act20. În
particular, noi am găsit că este posibil a reface glande endocrine la animale, și același demers pare a fi pro-
mițător pentru încetinirea considerabilă a procesului îmbătrînirii la oameni21.
_______________________________________________________________________________________
19. A.A. Berezin, P.P. Gariaev, V.S. Gorelik, S.A. Reșetniak, V.A. Șceglov – „Este posibil a crea laser bazat pe biomacro-
molecule de informație?” (în Fizica laserului, vol. 6, nr. 6/1996, pp. 1211–1213).
20. P.P. Gariaev, E.A. Leonova – „Lumea stranie a geneticii de undă” (în revista Conștiința și realitatea fizică, vol. 8,
nr. 6/2003, pp. 27–40). Formularea „Genetica de undă” este echivalentul engl. Wave–Genetics, care traduce rus.
Волнова́я Гене́тика.
21. Oprirea definitivă a procesului de îmbătrînire la oameni este echivalentă cu nemurirea celulelor corpului ființei
umane, tinerețea lor veșnică: o „tinerețe fără bătrînețe” a omului. Aceasta, însă, nu va putea fi înfăptuită decît de
însuși Creatorul omului, Dumnezeul Treimic, izvorul vieții [Ioan, V,26: „Căci așa cum Tatăl are viață în El însuși, tot
astfel și Fiului Său i-at dat să aibă viață în El însuși.” – ̕ώσπερ γὰρ ̕ο Πατὴρ ̒έχει ζωὴν ̒εν Εάυτω̨̃̃, ούτως καὶ τω̨̃̃
Υίω̨̃̃ ̒έδωκεν ζωὴν ̒έχειν ̒εν Εάυτω̨̃̃. – idem, XIV,6: „Eu sunt calea și adevărul și viața: nimeni nu vine la Tatăl decît numai
prin Mine.” – ̒Εγὼ είμι ̕η ̕οδὸς καὶ ̕η αλήθεια καὶ ̕η ζωή’ ούδεὶς ̒έρχεται πρὸς τὸν Πατέρα εί μὴ δι’ ̒Έμου̃], căci prin
Domnul Iisus Hristos, Fiul și Cuvîntul Tatălui ceresc și Fiu al omului, i s-a dat omului „înfierea” dumnezeiască [Efeseni,
I,5: „dinainte hotărîndu-ne pe noi spre înfiere prin Iisus Hristos întru El, potrivit cu bună voirea voinței Lui” – προορί-
σας ̕ημα̃ς είς υίοθεσίαν διὰ Ιησου̃ Χριστου̃ είς Αύτόν, κατὰ τὴν εύδοκίαν του̃ θελήματος Αύτου̃], demnitatea de ce-
tățean în împărăția veșnică a Creatorului său [Filipeni, III, 20-21: „(20) Căci condiția și viața noastră de cetățeni este în
ceruri, de unde și Mîntuitor Îl așteptăm pe Domnul Iisus Hristos, (21) Care va transfigura trupul umilinței noastre con-
form trupului slavei Lui, potrivit cu lucrarea de a putea El și să-Și supună Lui pe toate.” – (20) ̕ημω̃ν γὰρ τὸ
πολίτευμα ̒εν ούρανοι̃ς ̕υπάρχει, ̒εξ ου̃ καὶ Σωτη̃ρα ̒απεκδεχόμεθα Κύριον ̒Ιησου̃ν Χριστόν, (21) ̕Ὸς μετασχηματίσει τὸ
σω̃μα τη̃ς ταπεινώσεως ̕ημω̃ν σύμμορφον τω̨̃̃ σώματι τη̃ς δόξης Αύτου̃ κατὰ τὴν ̒ενέργειαν του̃ δύνασθαι Αύτὸν
καὶ ̕υπο- τάξαι Αύτω̨̃̃ τὰ πάντα], demnitate și condiție în care omul nu va mai purta ca semn „numărul fiarei” (̕ο
αριθμὸς του̃ θηρίου), pe care „fiara” (antihristul) îl va fi silit să-l poarte [Apocalipsa, XIII, 16-18: „(16) Și îi va face pe
toți, pe cei mici și pe cei mari, și pe cei bogați și pe cei săraci, și pe cei liberi și pe cei robiți, ca să-și dea lor o
însemnare pe mîna lor cea dreaptă sau pe fruntea lor (17) și ca niciunul să nu poată cumpăra sau vinde, decît numai
acela care are înse- mnarea, numele fiarei sau numărul numelui ei. (18) Întru aceasta este înțelepciunea
(înțelegerea): cel ce are minte să socotească numărul fiarei, căci este număr de om, și numărul ei este șase sute
șaizeci și șase.” – (16) καὶ ποιει̃ πάν- τας, τοὺς μικροὺς καὶ τοὺς μεγάλους, καὶ τοὺς πλουσίους καὶ τοὺς πτωχούς, καὶ
τοὺς ̒ελευθέρους καὶ τοὺς δούλους, ̕ίνα δω̃σιν αύτοι̃ς χάραγμα ̒επὶ τη̃ς χειρὸς αύτω̃ν τη̃ς δεξια̃ς ̒ὴ ̒επὶ τὸ μέτωπον
αύτω̃ν (17) καὶ ̕ίνα μή τις δύνηται ̒αγοράσαι ̒ὴ πωλη̃σαι εί μὴ ̕ο ̒έχων τὸ χάραγμα τὸ ̒όνομα του̃ θηρίου ̒ὴ τὸν ̒αριθμὸν
του̃ ̒ονὸματος αὺτου̃. (18) ̕Ωδ ̃ ε ̕η σοφία ̒εστίν. ̕Ο ̒έχων νου̃ν ψηφισάτω τὸν ̒αριθμὸν του̃ θηρίου, ̒αριθμὸς
γὰρ ̒ανθρώπου ̒εστίν, καὶ ̕ο 302

_______________________________________________________________________________
̒αριθμὸς αύτου̃ ̕εξακόσιοι ̕εξήκοντα ̕έξ]; număr care, fiind „număr de om” (̒αριθμὸς ̒ανθρώπου), însemnat pe mî- na
dreaptă sau pe frunte (fără a fi vizibil cu ochiul liber), este un instrument cu acțiune de tip schizoid (de sciziune), prin
care se intenționează a-l menține în mod tiranic pe om aservit naturii și condiției lui, încă actuale, de „om cu su- flare
trupească” (ψυχικὸς ̒άνθρωπος – „psychikós ánthrōpos”), care „nu primește cele proprii Duhului lui Dumnezeu” (ού
δέχεται τὰ του̃ Πνεύματος του̃ Θεου̃; v. 1 Corinteni, II,14), întrucît nu este încă om cu „trup duhovnicesc” (σω̃μα
πνευματικόν – „sōma pneumatikón”; 1 Corinteni, XV,44), ci „om trupesc”, lipsit sau privat – cu bunăvoia sa ori cu voie
silită – de actualizarea (cu harul Dumnezeului Treimic) a potențialității, date lui prin lucrarea mîntuitoare a Domnului
nostru Iisus Hristos, de părtășie a veșniciei vieții dumnezeiești [condiție în care oamenii, îndumnezeiți fiind – ca fii ai
lui Dumnezeu – „vor vedea fața Lui și numele Lui pe frunțile lor va fi” (̒όψονται τὸ πρόσωπον Αύτου̃, καὶ τὸ ̒όνομα
Αύτου̃ ̒επὶ τω̃ν μετώπων αύτω̃ν – Apocalipsa, XXII,4)]. Altfel spus, această însemnare invizibilă ochiului uman vizează
activarea malefică, prin distorsionarea voinței, a trăsăturilor genetice codificate definitorii pentru corpul fizic și men-
tal–afectiv (ψυχικὸν σω̃μα) al omului [vezi, între altele, și încercarea de „decodificare” a înțelesului numărului 666 al
numelui fiarei, cu imprecizii și erori totuși, a medicului anestezist Toni Victor Moldovan – Semnificația genetică a co-
dului fiarei 666] în corelație cu gradul de imperfecțiune sau de nedezvoltare spirituală a persoanei umane.
Această părtășie a veșniciei vieții dumnezeiești, prehotărîtă de Creator [„prehotărîndu-ne El pe noi spre înfi-
ere prin Iisus Hristos, întru El, potrivit cu bună plănuirea voinței Lui” – προορίσας ̕ημα̃ς είς υίοθεσίαν διὰ ̒Ιησου̃
Χριστου̃, είς Αύτόν, κατὰ τὴν εύδοκίαν του̃ θελήματος Αύτου̃ (Efeseni, I,5).], va începe odată cu timpul extrem (και-
ρὸς ̒ὲσχατος) al veacului acesta [1 Petru, I,3–5: „(3) Binecuvîntat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Iisus Hris-
tos, Care potrivit cu multa Lui milă ne-a renăscut pe noi întru nădejde vie prin Învierea lui Iisus Hristos din morți, (4)
spre moștenire nepieritoare și fără de pată și fără de ofilire, păzită și păstrată în ceruri pentru voi (5) cei în puterea lui
Dumnezeu cu strajă păziți prin nădejde în mîntuirea pregătită a fi dezvăluită în timpul cel ultim.” – (3) Εύλογητὸς ̕ο
Θεὸς καὶ Πατὴρ του̃ Κυρίου ̕ημω̃ν ̒Ιησου̃ Χριστου̃, ̕ο κατὰ τὸ πολὺ Αύτου̃ ̒έλεος ̒αναγεννήσας ̕ημα̃ς είς ̒ελπίδα ζω̃- σαν
δι’ ̒αναστάσεως ̒Ιησου̃ Χριστου̃ ̒εκ νεκρω̃ν, (4) είς κληρονομίαν ̒άφθαρτον καὶ ̒αμίαντον καὶ ̒αμάραντον, τε-
τηρημένην ̒εν ούρανοι̃ς είς ̕υμα̃ς (5) τοὺς ̒εν δυνάμει Θεου̃ φρουρουμένους διὰ πίστεως είς σωτηρίαν ̕ετοίμην
̒αποκαλυφθη̃ναι ̒εν καιρω̨̃̃ ̒εσχάτω̨̃], timpul Cuvîntului critic [v. gr. κριτικός – „care discerne, care judecă”; Evrei, IV,
12: „Căci viu este cuvîntul lui Dumnezeu... și deosebitor și judecător al cugetărilor și intențiilor inimii” – Ζω̃ν γὰρ ̕ο
Λόγος του̃ Θεου̃ ... καὶ κριτικὸς ̒ενθυμήσεων καὶ ̒εννοιω̃ν καρδίας] al lui Dumnezeu, al țelului prehotărît de Creato-rul
a toată făptura [καιρός – „loc sau moment extrem în care se poate atinge un țel”, „timp potrivit unei lucrări”, „a-
notimp”, „perioadă/etapă a vîrstei omului”, „durată de timp”; v. και̃ρος – „cordon” folosit pentru „a lega” firele urze-
lii de „marginile” războiului de țesut; (v. rom. caier – mănunchi de lînă, in, cînepă sau borangic, care se pune în furcă
pentru „a fi tors” manual), κύρω/κυρέω – „a ajunge la, a se întîlni cu”, ebr. qārā̒ –‫„ – קרא‬a (se) întîlni”, „a se întîm-
pla”], de Urzitorul și Ursitorul ei [v. lat. ordior, ordi ̄ri, orsus sum – „a așeza firele pe războiul de țesut, a urzi”, „a înce-
pe”, ordo, ordinis – „rînduire, înșiruire”; gr. ̕ορίζω – „a delimita, a hotărî”, ̕ώρισα – „am delimitat, am hotărît”], Sin-
gurul cu desăvîrșire Sfînt [cuvîntul slavon sventŭ, din care provine rom. sfînt, are etimonul apropiat de cel al cuvîntu-
lui moeso–gotic swinÞs (swinths) – „puternic” = gr. δυνατός, ̒ισχυρός, precum și de al sanscritului śvind, śvit – „a fi/a
deveni alb”, și, probabil, al avesticului spǝnta – „sfînt”: vechi etimon comun, din care sunt slavonul sveta – „lumină,
lume”, lituanianul svétas – „lume” etc.] și (Filo)sofia cea Adevărată [σοφία ̒αληθής (v. Sf. Ioan Damaschin – Capitole
filosofice, P.G. Migne vol. 94, col. 633C); σοφία – „înțelepciune” își vădește marea vechime și prin etimonul său σοφ/
soph (vezi și σοφός – „înțelept”), același ca în ebr. sāphár (1. „a scrie” > sōphér – „scriitor, scrib”, sēpher – „scriere”,
„epistolă”, „carte”, (ebr. chald.) sāphár – „scrib”. 2. „a număra, a socoti”. 3. „a enumera”, „a relata”, „a expune”. 4.
„a vorbi”), în egipt. s-pekhar („a scrie”, „a înscrie”, „a înregistra”, „a grava”, „a desena”), precum și s-ȧp („a revedea”,
„a inspecta”, „a examina”), sȧpi („inspector”), sab („judecător”, „șef”, „maestru”, „titlu al ministrului de finanțe”),
 303
_______________________________________________________________________________
sabut („înțelepciune”), în rom. nesăbuit („necugetat”, „neînțelept”, > nesăbuință – „necugetare”) – același ca
formație și etimon cu lat. insipiens (< sapiens – „înțelept” > sapientia – „înțelepciune”; vezi și lat. sibus – „cu mîinile
bătătorite”, „iscusit”, persibus – „foarte iscusit”, potrivit gramaticului Festus)].

_____________________