ADN/ARN

Acizii nucleici sunt substante chimice macromoleculare, esentiale pentru toate formele de
viata si se gasesc in toate celulele .Acizii nucleici se manifesta in doua forme naturale numite
acid dezoxiribonucleic (ADN) si acid ribonucleic (ARN). Aceste molecule sunt compuse din
lanturi de nucleotide. O nucleotida este o substanta de tip monomer, compusa dintr-o baza
azotata, un zahar si un radical fosforic.Acizii nucleici, acidul dezoxiribonucleic (ADN) si
acidul ribonucleic (ARN), contin informatii genetice care sunt citite in celule pentru a produce
ARN-ul si proteinele prin care functioneaza lucrurile vii. Structura binecunoscuta a celebrului
“dublu helix” ADN permite ca aceste informatii sa fie copiate si transmise generatiei
urmatoare.
Aceste două tipuri de acizi nucleici sunt prezente în toate organismele vii, având
rol important în desfăşurarea proceselor vitale normale şi patologice; acizii dezoxiribonucleici
sunt substanţele de bază în aparatul genetic, care asigură ereditatea şi variabilitatea, pe când
acizii ribonucleici au mai mult rol funcţional legat de sinteza proteinelor.
ADN-ul a fost descoperit in 1869 de un biochimist elvetian, Friedrich Miescher. Structura
acestuia a fost descoperita in anul 1953 de catre J. Watson, F. Crick si M. Wilkins. ADN-ul
este un polimer format din nucleotide. Informatiile din ADN sunt stocate ca un cod format din
bazele chimice: adenina (A), guanina (G), citozina (C) si timina (T).

ADN-ul uman este format din aproximativ 3 miliarde de baze si mai mult de
99% din acestea sunt identice la toate persoanele. Ordinea acestor baze determina informatiile
disponibile pentru construirea si mentinerea functionala a unui organism.
Din punct de vedere chimic, ARN-ul este similar cu ADN-ul, fiind un lant de monomeri
similari. Cele mai importante tipuri de acizi ribonucleici dintr-o celula sunt ARN mesager –
molecula intermediar, ARN de transfer – intermediar in sinteza proteica si ARN ribozomal –
intervine in sinteza proteica. Proprietatile ARN-ului il fac ideal ca mesager genetic in timpul
sintezei proteinelor, ideea acestui mesager genetic, ARNm, fiind propusa de François Jacob si
Jacques Monod. ARN-ul este format din bazele chimice: adenina (A), guanina (G), citozina
(C) si uracil (U).

ADN - ACIDUL DEZOXIRIBONUCLEIC este materialul genetic al corpului

fiind principalul constituent chimic al cromozomilor. Fiecare cromozom conţine câte o
moleculă de ADN care este suport al controlului activităţilor celulare şi al transmiterii
caracterelor ereditare.
Molecula de ADN este foarte lungă şi este formată din două fire răsucite unul în jurul
celuilalt formând o dublă elice. Secvenţialitatea structurilor de pe lanţurile ADN-ului
formează un cod special, codul genetic care stabileşte cum arată, creşte şi funcţionează corpul.
Pe unul dintre fire se află informaţiile coordonează sinteza proteinelor de către enzime.
Proteinele sunt cele care controlează activitatea celulară. În timpul diviziunii celulare,
enzimele separă cele două fire şi sintetizează alte două fire noi în faţa celor vechi. Astfel se
formează două noi molecule de ADN, identice cu cea iniţială. Aceste două noi molecule de
ADN sunt destinate fiecare în parte câte unei alte celule-fiice. Acest fenomen, denumit
replicarea ADN-ului, asigură identitatea genetică în timpul multiplicării celulare.
Exista multiple infecţii virale la nivelul ADN-ului ce provoacă diferite boli. De exemplu,
infectarea ADN cu Papilomavirusul uman poate duce la apariţia negilor şi a displaziilor în
diferite zone ale corpului, dar mai ales în zona genitală unde poate provoca cancerul de col.

1(4)
 ARN - ACIDUL RIBONUCLEIC este un acid nucleic care utilizează
informaţia ereditară purtată de către acidul dezoxiribonucleic (ADN) pentru sinteza
proteinelor. Molecula de ARN are o structură analoagă cu cea a unui fir de ADN. În nucleul
celular, informaţia genetică purtată de către ADN este transmisă în ARN, apoi tradusă într-o
proteină a citoplasmei care este totalitatea elementelor dintr-o moleculă, mai puţin nucleul.

Funcțiile acizilor nucleici.

Acizii nucleici, acidul dezoxiribonucleic (ADN) și acidul ribonucleic (ARN), conțin
informații genetice care sunt citite în celule pentru a produce ARN-ul și proteinele prin care
funcționează corpurile vii. Structura binecunoscuta a celebrului “dublu helix” ADN permite
ca aceste informații să fie copiate și transmise generației următoare.
Fiecare tip de acid nucleic îndeplinește o funcție diferită în celulele tuturor corpurilor vii.

1. ADN-ul este responsabil pentru stocarea și codificarea informațiilor genetice în

organism.
Structura ADN-ului permite ca informațiile genetice să fie moștenite de copii de
la părinții lor. Deoarece nucleotidele adenina, timina, guanina și citozina din ADN se vor
împerechea doar într-o anumită secvență (adenina cu timina și guanina cu citozina), de fiecare
dată când o celulă dublează lanțul ADN-ului poate specifica secvența în care nucleotidele
trebuie copiate. Ca atare, copii exacte ale ADN-ului pot fi făcute și transmise din generație în
generație. În interiorul ADN-ului sunt stocate instrucțiuni pentru toate proteinele pe care le va
produce un organism.
Molecula de ADN este foarte lungă şi este formată din două fire răsucite unul în
jurul celuilalt formând o dublă elice. Secvenţialitatea structurilor de pe lanţurile ADN-ului
formează un cod special, codul genetic care stabileşte cum arată, creşte şi funcţionează corpul.
Pe unul dintre fire se află informaţiile ce coordonează sinteza proteinelor de către enzime.
Proteinele sunt cele care controlează activitatea celulară. În timpul diviziunii celulare,
enzimele separă cele două fire şi sintetizează alte două fire noi în faţa celor vechi. Astfel se
formează două noi molecule de ADN, identice cu cea iniţială. Aceste două noi molecule de
ADN sunt destinate fiecare în parte câte unei alte celule-fiice. Acest fenomen, denumit
replicarea ADN-ului, asigură identitatea genetică în timpul multiplicării celulare.

Rolul ADN:
-Stocarea informației genetice: ADN-ul servește ca o bibliotecă enormă de informații
genetice. Fiecare celulă din organism conține ADN care conține toate instrucțiunile necesare
pentru dezvoltarea, funcționarea și moștenirea caracteristicilor de la o generație la alta.
-Replicarea ADN-ului: ADN-ul se poate replica, ceea ce înseamnă că poate face copii exacte
ale lui însuși. Această replicare este esențială pentru transmiterea informației genetice în
timpul diviziunii celulare, asigurând că fiecare celulă fiică primește o copie completă și
identică a ADN-ului.
-Sinteza proteinelor: ADN-ul conține gene care conțin instrucțiuni pentru sinteza proteinelor.
Aceste instrucțiuni sunt transcrise în ARN mesager (ARNm) prin procesul de transcripție.
ARNm ulterior călătorește către ribozomi, unde servește ca șablon pentru asamblarea
proteinelor. Astfel, ADN-ul controlează sinteza proteinelor, care sunt esențiale pentru
structura și funcționarea organismului.
-Controlul genelor și reglarea activității celulare: Anumite porțiuni ale ADN-ului conțin
elemente de control numite elemente reglatoare. Acestea acționează ca un "interruptor" pentru
activarea sau dezactivarea genelor. Prin intermediul acestor elemente reglatoare, ADN-ul

2(4)
controlează când și în ce măsură anumite gene sunt exprimate. Această reglare fină a
activității genelor este esențială pentru dezvoltarea și funcționarea corespunzătoare a
organismului.
Variabilitate genetică: ADN-ul este responsabil și de variabilitatea genetică între indivizi.
Mutatiile spontane și recombinarea genetică în timpul reproducerii conduc la diversitatea
genetică în cadrul unei specii, ceea ce permite adaptarea la mediu și evoluția.

2. ARN-ul joacă un rol important în sinteza proteinelor și reglează expresia informațiilor

stocate în ADN pentru a produce aceste proteine.
Spre deosebire de ADN, ARN-ul este monocatenar. Totuși, diferite părți ale
catenei sale pot interacționa între ele, ceea ce înseamnă că forma ARN-ului poate varia mai
mult decât cea a ADN-ului. Drept urmare, există mai multe tipuri diferite de ARN cu diferite
funcții, astfel:
- ARN-mesager (ARNm): are rol în transcripția informației genetice și copiază informația
genetică de pe ADN, transmițând-o în citoplasma celulei la locul sintezei proteice (în
ribozomi). El utilizează perechi de baze complementare pentru a copia și transmite informația
genetică din ADN la ribozomi (proces numit transcripție), unde are loc sinteza proteinelor.
- ARN de transport/transfer (ARNt): decodifică informația genetică, transformând o secvență
de aminoacizi în molecula proteinelor.
- ARN ribozomal (ARNr): intră în alcătuirea ribozomilor (structurile celulare responsabile
pentru sinteza proteinelor), având rol în sinteza proteinelor. El joacă un rol esențial în procesul
de translație, deoarece transferă aminoacizii la locul de sinteză a proteinelor. În natură există
20 de aminoacizi, fiecare având propriul său ARNt.
- ARN viral (ARNv): este material genetic la unele virusuri.

ADN-ul constituie cca. 1% din masa celulei, iar ARN-ul aproximativ 5-10%.
Genomul uman conține cca. trei bilioane de perechi de nucleotide, organizate în 23 de perechi
de cromozomi.
ADN-ul și ARN-ul pot fi degradate de la nucleotide la nucleozide, apoi la baze azotate și în
final la acid uric. Degradarea acizilor nucleici este importantă pentru sănătatea organismului.
De exemplu, incapacitatea de a degrada purinele este asociată cu guta, o afecțiune dureroasă
care afectează unele articulații din cauza cristalelor de acid uric depuse la nivelul acestora.
Nu toți acizii nucleici sunt implicați în prelucrarea informațiilor stocate în celule. Adenozin
trifosfatul (ATP) este implicat în generarea de energie pentru procesele celulare.
Adenozintrifosfatul este o nucleozidă trifosforilată (fiind compus din trifosfat, adenină și
riboză) și este un element constitutiv al macromoleculelor de ADN și ARN. Este acumulatorul
de energie necesară celulei, deoarece este implicat în transformarea energiei reacțiilor
biochimice celulare conform cu necesitățile metabolice.

3(4)
ARN-ul (acidul ribonucleic) reprezintă o moleculă esențială în procesul de exprimare a genei
și are mai multe funcții importante:
ARN mesager (ARNm): ARNm este produs în timpul procesului de transcripție, în care
secvența de ADN este copiată într-o secvență complementară de ARN. ARNm conține
informația genetică necesară pentru sinteza proteinelor. Acesta călătorește din nucleu către
ribozomi, unde servește ca șablon pentru asamblarea proteinelor prin procesul de traducere.
ARN de transfer (ARNt): ARNt este responsabil pentru transportul aminoacizilor la
ribozomi în timpul sintezei proteinelor. Există diferite tipuri de ARNt, fiecare atașându-se la
un aminoacid specific și recunoscând secvențele corespunzătoare de codon pe ARNm. ARNt
asigură corecta asamblare a aminoacizilor în lanțul proteic în timpul sintezei proteinelor.
ARN ribozomal (ARNr): ARNr este o componentă structurală a ribozomilor, care sunt
organele celulare responsabile de sinteza proteinelor. Ribozomii sunt complexe moleculare
alcătuite din ARNr și proteine. ARNr facilitează asamblarea și funcționarea ribozomilor,
jucând un rol cheie în procesul de sinteză proteică.
ARN interferent (ARNi) și ARN mic (ARNm): Acestea sunt tipuri de ARN implicate în
reglarea expresiei genice. ARNi și ARNm sunt implicate în mecanisme de silențiere a genelor,
inhibând sinteza proteinelor specifice și controlând astfel activitatea genelor.
În concluzie, ARN-ul îndeplinește funcții esențiale în procesul de exprimare a genei și sinteza
proteinelor. ARNm conține informația genetică pentru sinteza proteinelor, ARNt transportează
aminoacizii, ARNr este implicat în sinteza proteinelor și ARNi și ARN mic reglează expresia
genelor. Aceste funcții sunt esențiale pentru dezvoltarea, funcționarea și reglarea corectă a
organismului.

4(4)