STUDIEREA OPERELOR LITERARE

ANALIZA LITERARĂ
ANALIZA TUTUROR GENURILOR DE OPERE LITERARE
A. Pregătirea analizei operei literare
I. Relația dintre opera literară (conținutul ei) și aspectele de viață (biografice, autobio-
grafice) de realitățile pe care le oglindește ea.
II. Relația genetică, izvoarele literare ale respectivei lucrări.
B. Studiul textului literar
I. Lectura expresivă a textului (poezie lirică, schiță, fabulă ș.a.).
II. Reproducerea (expunerea) orală a subiectului operei (nuvelă, roman, piesă de teatru)
de către elevi sub conducerea profesorului.
Această reproducere se poate împleti cu lecturi selective.
III. Discutarea titlului operei, care este conceput și formulat de scriitor într-o formă me-
taforică.
IV. Aprofundarea conținutului de idei (după caz) și de sentimente al operei literare cu a-
jutorul unei conversații axate pe cele mai importante idei sau problema conținute și pe senti-
mentele exprimate.
Se va exemplifica prin pasaje sau versuri ilustrative.
V. Stabilirea temei operei analizate
Aceasta se face prin metoda inductivă: tema operei trebuie indusă (extrasă) din faptele
subiectului operei și comportarea personajelor ori din fondul de idei și de sentimente al operei.
Subiectul operei cuprinde: locul și timpul acțiunii, personajele, întâmplările (evenimen-
tele).
Se stabilesc apoi legături tematice între opera analizată și alte opere studiate de elevi.
VI. Studierea personajelor
Personajele operei literare sunt principalul vehicul al ideologiei și atitudinilor scriitorului.
Personajul este o imagine artistică tipică. Personajul tipic cuprinde generalul înlăuntrul
individualului. Accentuarea individualizării cu ignorarea generalizării duce opera la naturalism.
Invers, subaprecierea sau ignorarea individualizării duce opera la schematism sau abstracțio-
nism.
Etapele (elementele) caracterizării personajului operei:
1. Locul ocupat de personaj în acțiunea operei.
2. Apartenența de clasă și situația socială a personajului.
3. Trăsăturile fizice și de caracter ale personajului.
4. Relațiile personajului cu celelalte personaje.
5. Tipicitatea personajului.
6. Mijloacele folosite de scriitor pentru crearea personajului.
 -2-
7. Atitudinea scriitorului față de personaj.
8. Mijloacele (modalitățile) folosite de scriitor pentru construirea unui personaj:
a. Comportarea personajului în diferite situații.
b. Portretizarea făcută direct de scriitor sau de alt personaj.
c. Analiza psihologică.
d. Vorbirea personajului.
e. Mediul în care trăiește personajul sau cadrul de natură în care are loc acțiunea operei.
f. Numele personajului.
g. Limbajul scriitorului, procedee stilistice:
- Ironia, prin care se dezvăluie indirect trăsăturile de caracter reprobabile ale unui perso-
naj.
- Sarcasmul, prin care se condamnă direct personaje reprobabile.
- Stilul indirect liber (imitația stilistică).
- Vorbirea interioară, prin care se poate dezvălui viața sufletească a unui personaj.
h. Stabilirea filiației unui tip de personaj literar.
VII. Stabilirea mesajului operei studiate
Mesajul operei literare este o concluzie generală privind realitatea reflectată artistic. A-
ceastă concluzie decurge din atitudinea ideologică și afectivă a scriitorului față de personajele,
întâmplările și mediul social înfățișate în operă.
VIII. Studiul formei operei literare
1. Compoziția este forma de organizare lăuntrică a imaginilor, a subiectului, conflictului
unei opere literare. De aceea, trebuie identificate:
a. Modurile de expunere literară (portretul, tabloul, vorbirea interioară ș.a.).
b. Tipurile de context la cele trei tipuri de compoziție: epic (narațiunea), descriptiv (por-
tretul, tabloul), dramatic (dialogul).
c. Conflictul stă la baza subiectului operelor lirice și dramatice.
d. Rolul antitezei.
21. Limba și stilul. Calitățile generale ale stilului (claritatea, proprietatea, corectitudinea,
precizia)
a. Arhaisme, neologisme, cuvinte populare și regionale.
b. Faptele (formele) de morfologie expresive:
- Forme verbale.
- Prezentul istoric.
- Prezentul etern.
- Dativul etic.
- Locuțiunile verbale și adverbiale.
- Formele populare ale superlativului.
 -3-
c. Faptele de sintaxă expresive:
- Tipul de frază:
- fără conjuncții: paratactică sau asyndeton;
- cu conjuncții coordonatoare sau subordonatoare: polysyndeton.
- Procedee de construcție a frazei:
- simetria frazei: echilibrarea perfectă a raportului numărului elementelor subordonate
la numărul elementelor regente;
- anacolutul: ruperea subiectului de predicat prin intercalarea uneia sau a mai multor
propoziții.
- Construcțiile negative cu sens afirmativ, cu nuanța unui eufemism, în care unui singur
cuvânt îi sunt substituite mai multe cuvinte (ex: ,,om nu mare de stat’’).
- Elipsa predicatelor, caracteristică limbii populare orale.
- Aparentul dezacord dintre predicat și subiect (predicatul la plural, subiectul la singular)
caracteristic limbii vechi.
- Inversiunile și dizlocările sintactice:
- așezarea predicatului înaintea subiectului;
- așezarea adjectivului înaintea substantivului;
- așezarea complementului înainte de predicat și chiar înainte de subiect.
22. Analiza stilului
a. Cuvântul cu valențe stilistice prin eufonie sau datorită contextului.
b. Sintagma poetică.
c. Construcții sintactice rare.
d. Contextele: portretul, tabloul, dialogul, monologul ș.a.
e. Repetițiile stilistice.
f. Transcrierea limbii vorbite: stilul oral.
g. Punctuația: în afară de funcția ei gramaticală, ea are și un rol stilistic, mărind expresi-
vitatea comunicării.
23. Figurile de stil:
a. Epitetul, exprimat prin adjective, substantive în cazul genitiv și acuzativ cu prepoziție,
adverbe.
b. Comparația.
c. Metafora: rezultatul exprimat al unei comparații subânțelese.
d. Antiteza.
e. Personificarea.
f. Alegoria: o sumă de comparații, metafore și personificări, care toate împreună prefi-
gurează altceva decât ceea ce exprimă direct autorul.
g. Hiperbola.
 -4-
h. Interogația retorică: o întrebare fără așteptarea unui răspuns.
i. Invocația retorică: exprimarea unei idei prin adresarea către un ascultător închipuit.
3. Versificația

ANALIZA OPEREI LIRICE

I.După teme și după natura sentimentelor exprimate, operele lirice sunt clasificate în:
1. Lirica socială (cetățenească): oda, imnul, satira, pamfletul, epigrama.
2. Lirica filosofică: meditația, poemul filosofic.
3. Lirica intimă: elegia, cântecul, romanța.
4. Lirica peisagistă: pastelul, idila.
II. Elementele analizabile ale operei lirice:
1. Imaginea artistică: trimite la fondul afectiv și ideologic al operei lirice și la cauza obiec-
tivă care le-a provocat.
2. Compoziția operei: dă indicații privind concentrarea fondului afectiv al operei și gra-
dația sentimentului.
3. Cuvintele, formele și construcțiile expresive: dezvăluie cu mai multă profunzime decât
imaginea artistică globală fondul operei lirice.
4. Procedeele artistice: arată modul personal în care autorul și-a exprimat ideile și senti-
mentele.
III. Analiza operei lirice
1. Pregătirea analizei, după criteriile:
a. date despre viața și opera scriitorului;
b. împrejurările în care poetul a creat poezia.
2. Lectura expresivă a poeziei
3. Studierea fondului operei lirice:
a. Stabilirea imaginii (imaginilor) artistice prin care poetul și-a concretizat gândurile și
sentimentele sale.
b. Stabilirea acestor gânduri și sentimente, cu accentul pe sentimentul (gândul) funda-
mental.
c. Stabilirea cauzelor obiective care au determinat acest sentiment (gând) fundamental.
d. Urmărirea evoluției, gradării sentimentului (creșterea și descreșterea sentimentului;
element de compoziție).
e. Analiza structurii imaginii artistice (element de compoziție).
f. Precizarea modului de exprimare folosit: de regulă, descrierea (element de compozi-
ție).
g. Interpretarea materialului lingvistic expresiv folosit.
h. Interpretarea, în legătură cu conținutul, a procedeelor artistice: epitete, comparații,
 -5-
metafore, personificări, repetiții ș.a.
i. Analiza versificației.
j. Stabilirea genului și a speciei literare.

____________________