Comunicarea de la origini și până în prezent

În fiecare zi, în fiecare moment, ființele comunică între ele. Comunicarea face
posibilă coexistența oamenilor. Salutul sau un gest prietenesc sunt forme simple de a stabili
un contact cu ceilalți.
Comunicarea directă dintre oameni este realizabilă prin intermediul cuvintelor sau al
gesturilor. Deci, putem vorbi despre o comunicare verbală și una nonverbală.
Comunicarea nu se limitează la cuvintele unei limbi. Plantele și animalele nu vorbesc;
cu toate acestea, ele comunică. Plantele transmit mesaje prin intermediul mirosurilor și al
culorilor, la fel ca animalele. Ființele umane transmit informații și prin poziția corpului, prin
gesturi și înfățișare. Foarte sugestivă poate fi și expresia feței, mimica: ridicarea din sprâncene
de mirare, strâmbarea nasului de dezgust, mărirea ochilor și strângerea buzelor când amenință
etc.
Strămoșii noștri îndepărtați se exprimau prin gesturi. Și astăzi, omul își folosește
brațele, mâinile și capul pentru a face gesturi. Gesturile preced, ilustrează sau precizează ceea
ce spun cuvintele: degetul dus spre obraz indică rușine, iar spre tâmplă semnifică nebunia.
Gesturile organizate într-o înlănțuire ritmată formează dansul, un mijloc universal de
comunicare. În anumite triburi din Africa și Amazonia, oamenii dansează pentru a cere zeilor
ploaia sau tămăduirea unui bolnav.
Din cele mai vechi timpuri, omul și-a schimbat înfățișarea prin pictarea pielii
corpului, tatuaje, machiaj, îmbrăcăminte. Acestea pot indica vârsta, statulul social,
apartenența la un grup.
Comunicarea nonverbală însoțește și completează, de obicei, comunicarea verbală.
Numai oamenii pot articula sunete pentru a alcătui cuvinte și a le organiza într-un limbal
vorbit. Organele vorbirii s-au modificat pe măsură ce omul s-a adaptat la poziția verticală.
Oamenii preistorici comunicau probabil între ei prin strigăte și diferite sunete. Treptat,
oamenii au avut nevoie să transmită informații din ce în ce mai complexe. Astfel, au început
să folosească combinații de sunete diferite pentru fiecare obiect, acțiune, idee. Ei au inventat
cuvinte care să denumească animalele, plantele, întreaga natură înconjurătoare și propriile
activități: fuga, vânătoarea, hrana, somnul etc. La naștere, copilul nu știa să vorbească. El se
face înțeles de cei din jur prin strigăte, plâns și mimică. Crescând, el învață treptat să-și
folosească glasul, să producă și să controleze sunetele, apoi să stăpânească limbajul părinților
săi.
O altă modalitate de comunicare umană o constituie indiciile și imaginile. Încă din
vremurile preistorice, omul a folosit semnele ca mijloace de informare: recunoaște amprentele
animalelor, urmele lăsate de alți oameni și știe să producă intenționat indicii pentru a oferi
informații. Apoi, el a fost capabil să creeze imagini, reprezentări a ceea ce vedea sau își
imagina, tot cu scopul de a informa, de a se exprima, de a-și aduce aminte. Imaginile au
căpătat diverse înfățișări: desene, picturi, fotografii.
Cele mai vechi semne realizate de om datează de acum aproximativ 60.000 de ani;
este vorba de linii și puncte gravate în piatră sau os pentru a număra sau memora
evenimentele. În urmă cu aproximativ 30.000 de ani, oamenii au desenat pe stânci sau pe
pereții grotelor animale, părți ale corpului lor, desene simple figurative sau geometrice.
Mai târziu, oamenii au început să reprezinte ceea ce vedeau în jurul lor prin imagini,
adică prin pictură și desen. O dată cu inventarea fotografiei a devenit posibilă realizarea unor
imagini care seamănă foarte mult cu realitatea.
Din preistorie și până la formele cele mai moderne ale comunicării, oamenii folosesc
desene simple pentru a transmite mesaje. Schematizând mesajele, ei au inventat un mijloc de
a-și exprima și comunica mai ușor gândurile. Acestea sunt pictogramele: blazoane, steme,
embleme, steaguri. Pictogramele prezintă de a putea fi înțelese ușor de toată lumea, indiferent
de limbă.
Pictogramele au dat naștere și unor scrieri. Scrierea este un sistem de semne folosit
pentru reprezentarea vizuală a ideilor și cuvintelor. Se crede că scrierea s-a născut acum 5000
de ani, într-o țară numită Sumer, care corespunde Irakului de astăzi.
În jurul anului 3000 î. CH. , în Egipt își face apariția un altfel de scriere: hieroglifele;
acestea erau desene care reprezintă ființe umane, zei, plante, animale, obiecte. În al doilea
mileniu î. H. s-a născut și scrierea chinezească; astăzi ea cuprinde în jur de 3000-4000 de
caractere.
Tot în mileniul al doilea î. H. au apărut și primele scrieri alfabetice. Alfabetul a fost
inventat în Orientul Apropiat. El conținea numai consoane. Absența vocalelor din alfabet se
regăsește astăzi în țările de limba arabă și în Israel, unde se vorbește ebraica.
În jurul secolului al 8-lea î. H., grecii au adaptat după cerințele limbii lor, alfabetul
fenician. Pentru sunetele pe care le aveau în comun, grecii au folosit aceleași litere, iar cu
literele rămase au notat vocalele. Mai târziu, roamnii au preluat alfabetul grec și l-au adaptat
limbii lor. Acesta este strămoșul alfabetului nostru.
Gesturile, vorbirea, imaginile, scrisul au permis oamenilor să transmită în timp
informații prin intermediul mijloacelor de comunicare: cartea, ziarul, fotografia,
cinematografia, telecomunicațiile, telegraful, telefonul. radioul, televiziunea, video-ul,
publicitatea.
Secole de-a rândul, cărțile au fost copiate de mână, una după alta. Inventarea tiparului
a făcut posibilă reproducea lor în multe exemplare, pentru a fi vândute și apoi citite de mii de
oameni. Chinezii, inventatorii cernelei și ai hârtiei, au fost primii care au contribuit la apariția
tiparului. Prima cartea tipărită este o biblie, în 1455.
Fotografia este un mijloc de fixare a imaginilor foarte folosit astăzi. Cu o fotografie
putem păstra amintirea unor lucruri dispărute sau a celor care nu se afla în preajma noastră.
Încă din Antichitate, oamenii știau să proiecteze o imagine pe un ecran cu ajutorul luminii
soarelui și al unei cutii folosită drept ''camera obscură''. Fotografia modernă s-a născut odată
cu aparatul Kodak al americanului George Castman, în 1888.
Pornind de la procedeele fotografice, cinematograful a reușit să redea mișcarea.
Ficțiune sau realitate, filmele pot înfățișa orice și chiar dau viață unor personaje cum sunt cele
de desene animate.
Începând din secolul al 19-lea, în urma descoperirii electricității și a undelor
electromagnetice, a devenit posibilă punerea în circulație foarte rapid a informațiilor pe
întreaga planetă. În 1837, S. Morse a realizat un sistem care folosea curentul electic pentru a
transmite mesaje, telegraful. În 1876, G. Bell a conceput un aparat electic care putea transmite
glasul uman, telefonul. Acesta s-a perfecționat datorită americanului Thomas Edison, din
1877.
În anul 1920 începe aventura radiodifuziunii. Inițial, radioul era folosit de militari și
navigatori. În anul 1920, un club de radioamatori organizează transmiterea unui concert în
întreaga Europă prin radio.
O tehnică modernă de înregistrare și redare a imaginilor și sunetelor o reprezintă video-ul,
apărut in 1970. El poate fi folosit în scop didactic, în industrie, în medicină sau în scop
distractiv, prin intermediul jocurilor video.
În secolul al 20-lea, o dată cu apariția noilor mijloace de comunicare s-a dezvoltat
foarte mult publicitatea. Ea este un instrument de comunicare ce transmite informații
publicului despre o idee, un eveniment, o acțiune, o persoană, o instituție, un produs.
În zilele noastre, mijloacele de comunicare au evoluat foarte mult datorită
informaticii. Informatica s-a născut din necesitatea oamenilor de a efectua foarte rapid calcule
matematice. În 1642, savantul Blaise Pascal a realizat o mașină care facea adunări și scăderi.
Două secole mai târziu, în 1823, englezul Charles Babbaie a conceput o mașină programabilă,
aceasta fiind strămoșul calculatorului. Cercetările americane au evoluat până în anul 1971,
când societatea Intel a reușit să instaleze toate componentele necesare unui calculator într-un
singur circuit integrat, numit microprocesor. An de an, datorită miniaturizării elementelor
componente, a fost posibilă crearea calculatorului de mici dimensiuni pentru uz pesonal. Dacă
la începuturi numai informaticieniifoloseau aceste calculatoare, în 1976 se înființează
societatea americană Apple, care creează calculatoare accesibile si nespecialiștilor. În 1981,
societatea IBM creează calculatorul pesonal (PC, personal computer).
Progresul telecomunicațiilor și al informaticii a dat naștere în anii 1980 multimediei.
Aceasta este o tehnologie care, cu ajutorul unor programe specializate, permite prelucrarea
textelor, imaginilor și sunetelor digitalizate. Se disting produse multimedia în afara
rețelei(CD-ROM, CD-I, DVD și bornele interactive) și servicii în rețea (Internetul).
Conectarea calculatoarelor între ele a permis realizarea unor rețele de calculatoare.
Prima rețea, Arpanet, s-a născut în 1960 în armata americană. Următoarea a fost Transpac, în
Franța anilor 1970. Pentru conectarea tuturor rețelelor a fost nevoie de inventarea unui limbaj
comun, TCP/IP. Astfel a devenit posibilă realizarea unei rețele mondiale de calculatoare,
Internetul. La început, el a fost folosit de universități pentru schimbul de informații, apoi de
marele public, în jurul anilor `90, datorită sistemului Web, care permite deplasarea cu ușurință
în rețea.
Pentru conectarea la Internet este necesar un modem (cel care transformă datele
digitale transmise de calculator în impulsuri electrice care călătorescprin liniile telefonice și
invers), un furnizor de acces (o instituție care oferă acces la Internet, contra cost). Datele
(textele, imagini, sunete) se găsesc pe câte un site creat de oricine vrea să ofere informații pe
Internet.
O altă modalitate de conectare la Internet se poate face printr-un Network
Computer(NC), un calculator ieftin care nu funcționează decât conectat la Internet. Internetul
oferă: poștă electronică (e-mail), prin care se pot transmite rapid mesaje către un alt abonat la
Internet, oriunde în lume; patriciparea la forumuri organizate pe un site, unde se pot purta
discuții internanți din întreaga lume; videoconferințe.
Tehnologia multimedia permite crearea unor lumi virtuale, adică a unor forme și
imagini de sinteză tridimensionale, însoțite de sunet. Utilizatorii pot intra și se pot deplasa în
aceste lumi virtuale cu ajutorul unui echipament specific; o cască specială, o mănușă cu
date(dataglove) sau un combinezon cu date (datasuit).
Astăzi, realitatea virtuală are numeroase aplicații practice; ea permite recrearea unor
universuri cunoscute în folosul celor care nu pot ajunge la ele, deoarece sunt prea îndepărtate
(spațiul extraterestru, fundul mărilor) sau prea periculoase (centrale nucleare, vulcani).
Pe viitor, instrumentele de comunicare vor fi probabil din ce în ce mai minituarizate,
mai puternice și mai prietenoase. Cu ajutorul lor ne vom putea face simțită prezența la
distanță, vom putea explora lumi virtuale, ne vom deplasa cu viteza luminii pe rețelele de
telecomunicații planetare.
Una din marile provocări ale viitorului este să dăm posibilitatea cât mai multor oameni
să se bucure de avantajele progresului tehnic.

Andrișan Dorina
Școala Gimnazială Satu Mare, Județul Suceava