CUPRINS

CAPITOLUL 1.Stabilirea filiației fată de mamă .................................................................................... 2

1.Noțiunea și felurile filiației .......................................................................................................... 2
1.1.Filiația firească și filiația civilă. ................................................................................................ 2
1.2. Filiația din căsătorie și filiația din afara căsătoriei ................................................................... 2
1.3. Filiația naturală și filiația prin reproducere umană asistată medical cu un terț donator. .......... 3
CAPITOLUL AL-II-LEA.MODURI DE STABILIRE A FILIAȚIEI FIREȘTI .................................... 4
Secțiunea I. .......................................................................................................................................... 4
2.Moduri de stabilire a filiației materne .............................................................................................. 4
2.1.Dovada filiației firești................................................................................................................ 4
2.2. Dovada filiației față de mamă prin certificatul constator al nașterii......................................... 5
Secțiunea a-II-a Posesia de stat ........................................................................................................... 6
1.Noțiunea de posesie de stat .......................................................................................................... 6
1.1.Condițiile posesiei de stat .......................................................................................................... 7
1.2.Posesia de stat conformă cu actul de naștere ............................................................................. 7
1.3.Prezumția timpului legal de concepție ...................................................................................... 8
CAPITOLUL AL-III-LEA.Filiația față de mamă ................................................................................... 9
Secțiunea 1.Stabilirea maternității prin efectul legii ........................................................................... 9
1.Regula stabilirii maternității prin efectul legii ............................................................................. 9
3.1. Contestarea maternității rezultând din actul de naștere .......................................................... 11
Secțiunea a-II-a.Stabilirea maternității prin recunoașterea mamei .................................................... 12
1.Noțiune.Cazuri de eficacitate a recunoașterii ............................................................................. 12
1.1.Formele recunoașterii de maternitate ...................................................................................... 13
1.2. Caracterele recunoașterii ................................................................................................... 14
1.3.Contestarea recunoașterii de maternitate ................................................................................. 14
1.3.Nulitatea recunoașterii de maternitate ..................................................................................... 15
Capitolul al-IV-lea.Stabilirea maternității prin hotărâre judecătorească ............................................... 17
4.Cazuri în care este admisibilă stabilirea maternității pe cale judecătorească ................................. 17
4.1.Regimul juridic al acțiunii în stabilirea maternității .................................................................... 17
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................................... 19

1
 CAPITOLUL 1.Stabilirea filiației fată de mamă

1.Noțiunea și felurile filiației

În sens larg, noțiunea de filiație evocă legătura juridică existentă între o persoană și
ascendenții săi ca urmare a descendenței biologice; în sens restrâns, aceeași noțiune
desemnează raportul de descentență a unei persoane față de părinții săi, legătură directă și
imediată dintre copil și părinții săi1.În anumite cazuri2, filiția nu se întemeiază pe o legătură
biologică.
Filiaţia, indiferent că este din căsătorie sau din afara căsătoriei, constituie izvorul
rudeniei fireşti, o categorie cuprinzătoare, reunind atât persoanele care prin naştere descind
unele din altele – rudenie în linie dreaptă –, cât şi persoanele care au autor comun – rudenie
colaterală3.
Filiația privită din partea copilului exprimă calitatea de copil al unor anumiți părinți,
iar cum părinții pot fi căsătoriți împreună sau necăsătoriți, înseamnă că și filiația poate să fie
din căsătorie sau din afara căsătoriei4.
Filiația privită din partea părinților exprimă calitatea corespunzătoare de mamă și de
tată, adică filiația dintre copil și mama sa se numește maternitate, iar filiația dintre un copil și
tatăl său se numește paternitate.
„Prin stabilirea legăturii de filiație, beneficiarul acesteia-pe care îl vom numi în mod
generic „copilul”, oricare ar fi vărsta acestuia și stadiul capacității sale de exercițiu-intră în
familia autorilor săi, este înscris într-o ordine geneologică, este inserat și indentificat ca
făcând parte dintr-un grup familial anume.”5

1.1. Filiația firească și filiația civilă.

Analizată, noțiunea juridică de filiație nu reprezintă o transpunere fidelă a realității

biologice, privită din perspectiva adopției, legătura de filiație este complet separată de
suportul biologic, aceasta creând legături de rudenie prin operațiunea juridică a
rudeniei.Așadar, o primă diferentă este aceea între filiația firească și filiația civilă.Rudenia
civilă determinată prin filiația adoptivă, civilă este privită ca și rudenia firească, în sensul că
odată ce adopția a fost definitiv încuviințată, rudenia este rearanjată, atât în linie dreaptă-
bazată din descendența unei persoane dintr-o altă persoană, cât și în linie colaterală-creată
prin faptul că mai multe persoane au un ascendent comun6.
Diferența dintre filiația firească și cea civilă are importanță din punctul de vedere al
modului de stabilire al rudeniei; ori de căte ori, legea prevede efecte juridice rezultând din
relația de rudenie, acestea au același conținut neinteresând izvorul rudenie.

1.2. Filiația din căsătorie și filiația din afara căsătoriei

Legătura de filiație poate fi stabilită din căsătorie-dacă persoana s-a născut sau a fost
concepută în timpul căsătoriei părinților săi sau din afara căsătoriei-fie când părinții persoanei
nu erau căsătoriți între ei, la data concepției sau la data nașterii copilului fie, deși copilul s-a

1
A. Ionașcu, M.Mureșan, M.N. Constantin, V. Ursa, Filiația și ocrotirea minorului, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, p.14.
2
Ca de exemplu, reproducerea umană asitată medical cu un terț donator, aplicarea nejustificată a
prezumției de paternitate, recunoașterea eronată de maternitate ori de paternitate.
3
E. Florian, Dreptul familie, ed. a-II-a, Editura C.H. Back, București, 2008, p. 242-244.
4
E. Florian, Dreptul familie, ed. a-II-a, Editura C.H. Back, București, 2008, p. 242-244
5
Emese Florian, Dreptul familiei.Căsătoria.Regimuri matrimoniale.Filiația. Ediția a-V-a, Editura
C.H.Back, București, 2016, p.359.
6
Art. 470, alin.(1) C.civ.
2
născut cu statut de copil din căsătorie, filiația sa paternă prezumată a fost înlăturată printr-o
hotărâre judecătorească.
Nu are importanță starea civilă a femeii care a dat naștere copilului, în realizarea
legăturii de filiație maternă, deoarece Codul civil admite aceleași mijloace de stabilire a
maternității, fără a distinge modul de determinare a acesteia din căsătorie sau din afara
căsătoriei.Prezintă importanță statutul de persoană căsătorită sau necăsătorită a mamei, la data
nașterii sau concepției copilului pentru a vedea modul de stabilire a filiației paterne a acestuia.
Paternitatea copilui născut sau conceput în timpul căsătoriei mamei se stabilește
conform art. 414 C.civ., aplicându-se prezumția de paternitate.
Față de tatăl din afara căsătoriei, filiația copilului născut de o mamă necăsătorită, nici
la momentul concepției copilului, nici la momentul nașterii acestuia, dar și a copilului a cărui
paternitate din căsătorie a fost tăgătuită, se stabilește fie prin recunoașterea tatălui, așa cum
prevede art. 415 alin. (2) C.civ, fie prin hotărâre judecătorească (art.424 C.civ.).

1.3. Filiația naturală și filiația prin reproducere umană asistată medical cu un terț
donator.

În situația în care o persoană a fost concepută prin tehnici medicale de reproducere

umană asistată nu schimbă statutul său:în cazul maternității se aplică aceeași regulă universală
mater semper certa est și, în funcție de data concepției sau a nașterii copilului, ca și in cazul
copilului conceput pe cale naturală, el este considerat, după caz, copil din căsătorie sau din
afara căsătoriei, prin urmare cu filiația paternă prezumată în condițiile legii (art. 443 C.civ.),
respectiv cu paternitatea nestabilită (art. 444 C.civ.).
Chiar dacă, în cazul reproducerii umane asistate medical cu un terț donator există o
specificitate a tratamentului juridic în materia filiației, explicabil prin procedeul „trilateralei
paralele” datorat prezenței terțului donator în ecuația tradițională și care face necesare măsuri
suplimentare de precauție în scopul „securizării” statutului civil al copilului.Trebuie reținută
inadmisibilitatea acțiunii în contestația filiației, regimul restrictiv al acțiunii în tăgăduirea
paternității din căsătorie-art. 443 C.civ. și regimul acțiunii în stabilirea paternității naturale din
afara căsătoriei aplicabil prin analogie-art. 444 C.civ..

3
CAPITOLUL AL-II-LEA.MODURI DE STABILIRE A FILIAȚIEI FIREȘTI
Secțiunea I.
2.Moduri de stabilire a filiației materne

Determinarea filiației a fost o temă intens analizată de-a lungul vremii.Astfel, clasicii
dreptului civil notau următoarele „Chestiunea paternității nu se poate pune decât după ce s-a
aflat cine este mama copilului”7.Astăzi, este mult mai ușor de stabilit identitatea genetică a
unei persoane și asta datorită evoluției și tehnicii medicale.Analizănd dispozițiile art. 450 alin.
(1) C.civ., cum că numele copilului din afara căsătoriei va fi cel al părintelului față de care s-a
stabilit mai întâi filiația, rezultă că nu indică vreo ordine impusă de legiuitor, in cercetarea
filiației față de cei doi părinți, deși s-a observat că în majoritatea situațiilor, mama este
părintele cunoscut.
Filiația față de mamă rezultă din faptul material și evident al nașterii, ceea ce face ca
dovada maternității să fie directă și neîndoielnică , idee exprimată și de adagiul mater in iure
sempter certa est.
Filiația față de mamă se stabilește prin efectul legii și se dovedește, așa cum prevede
art. 409 alin. (1) C.civ., prin actul de naștere întocmit în registrul de stare civilă, precum și cu
certificatul de naștere eliberat pe baza acestuia.
Atunci când, copilul a fost trecut în registrul de stare de civilă ca fiind născut de
părinți necunoscuți sau nașterea nu a fost înregistrată în registrul stării civile, filiația față de
mamă poate fi stabilită, potrivit art.415 alin. (1) C.civ. prin recunoașterea mamei.
Dacă, din orice motiv, dovada maternității nu se poate stabili prin certificatul de
naștere sau se contestă realitatea certificatului de naștere, legiuitorul a oferit soluția acestei
situații prin cuprinsul dispozițiilor art. 442 C.civ., conform cărora, stabilirea filiației față de
mamă se face și prin hotărâre judecătorească.
Nu are importanță starea civilă a femeii care a dat naștere copilului, în realizarea
legăturii de filiație maternă, deoarece Codul civil admite aceleași mijloace de stabilire a
maternității, fără a distinge modul de determinare a acesteia din căsătorie sau din afara
căsătoriei.Prezintă importanță statutul de persoană căsătorită sau necăsătorită a mamei, la data
nașterii sau concepției copilului pentru a vedea modul de stabilire a filiației paterne a acestuia.

2.1.Dovada filiației firești

Articolul 408 alin. (1) din C.civ. prevăzând modurile de stabilire a filiației, statuează
că filiația față de mamă rezultă din faptul nașterii, dar ea se poate stabili prin recunoaștere sau
hotărâre judecătorească.
Elementele de stabilire a filiație, respectiv faptul nașterii și identitatea copilului,
indiferent dacă ne raportăm la filiația rezultând din căsătorie sau din afara căsătoriei,
elementul de diferentă fiind starea de căsătorie. În legătură cu acest element de diferență
rezultând din starea de căsătorie este necesar să face căteva precizări.Sunt copiii din căsătorie
aceia născuți în timpul căsătoriei părinților, ținându-se seama de data încheierii căsătoriei și
data încetării sau desfacerii căsătoriei.Potrivit art. 305 alin. (1) C.civ., nulitatea căsătoriei nu
are niciun efect în privința copiilor, care păstrează situația de copil din căsătorie.Așadar
copilul născut în timpul unei căsătorii anulate are calitate de copil din căsătorie.Sunt asimilați
copiilor din căsătorie și cei concepuți în timpul căsătoriei părinților lor, indiferent dacă
nașterea acestora s-a produs după încetarea, desfacerea sau desființarea căsătoriei.Articolul
412 C.civ. prezintă intervalul de timp cuprins între a trei suta și a o suta optzecea zi dinaintea

7
C. Hamangiu, I. Rossetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român vol.1, Editura All,
București, 1988, p.285.
4
nasterii copilului este timpul legal al concepțiunii.Astfel, dacă momentul concepției se
situează în timpul căsătoriei părinților, copilul născut ulterior încetării, desfacerii sau
desființării căsătoriei este considerat a fi copil din căsătorie.Alin. (2) al aceluiași articol
prezintă că prin mijloace de probă științifică se poate face dovada concepțiunii copilului într-o
anumită perioadă de timp indicată la alin. (1) sau chiar în afara acestui interval.Dacă faptul
concepției în afara termenului cuprins între a trei suta și a o suta optzecea zi dinaintea nașterii
copilului este dovedit prin probe științifice și această situație în perioada căsătoriei, copilul
astfel născut este considerat copil din căsătorie.Elementul esenția este înfățișat de dovedirea
cu probe științifice a faptului concepției, chiar în afara termenului fixat de alin. (1) al art. 412
C.civ., și a faptului că la data respectivă părinții copilului erau căsătoriți.
În ceea ce privește copiii din afara căsătoriei, în această categorie intră copiii
concepuți și născuți din părinți care nu au fost și nu sunt căsătoriți între ei, copiii concepuți și
născuți înaintea căsătoriei părinților, dar și copiii concepuți și născuți după încetarea,
desfiintarea sau desfacerea căsătoriei părinților lor.
Clasificarea filiației în acest mod este necesară doar din punct de vedere a modalității
în care se va face stabilirea filiației, de vreme ce, în ceea ce privește statutul juridic al copiilor
născuți din căsătorie sau din afara căsătoriei, între aceștia există o poziție de egalitate
juridică.Principiu potrivit căruia, copilul din afara căsătoriei are același statut juridic cu cel al
copilului din căsătorie8.

2.2. Dovada filiației față de mamă prin certificatul constator al nașterii

Potrivit art.409 C.civ dovada legăturii de filiație, maternă sau paternă, indiferend de
modul de stabilire a filiației, se realizează cu ajutorul actului de naștere, întocmit în registrul
de stare civilă, precum și cu certificatul de naștere eliberat pe baza acestuia.În cazul copilului
născut din căsătorie, dovada se face prin actul de naștere și prin actul de căsătorie al soților.
Certificatul de naștere are putere doveditoare, deoarece scopul certificatului de naștere
este acela de a justifica starea civilă fără a mai fi necesară cercetarea actului de stare civilă-se
presupune că mențiunile sale sunt în deplină concordanță cu cele cuprinse în actul de
naștere.În consecință, nu s-ar putea dovedi filiația cu certificatul de naștere în lipsa actului de
naștere, (dar certificatul ar putea fi un mijloc de probă pentru reconstituirea actului de stare
civilă, dacă registrul de stare civilă a fost distrus sau a pierit) și nici nici împotriva actului de
stare civilă9.
De-a lungul timpului, s-a consemnat și excepția în ceea ce privește probațiunea filiației
față de mamă, anume situația substituirii, stabilită pe cale judiciară, fie a copilului, fie a
„mamei”, mai exact situația în care a fost înregistrată ca mamă a copilului o altă femeie decât
cea care l-a născut.Astfel, adevărata filiație se poate dovedi cu orice mijloc de probă, conform
art. 411 alin. (3) C.civ..Analizănd dispozițiile art. 411 alin. (3), rezultă că în legislația
românească, orice convenție care ar avea ca obiect stabilirea maternității față de o altă femeie
decât cea care a dat viață copilului este lovită de nulitatea absolută10.
Art. 411 alin. (1) și (2) C.civ. indică faptul că, legătura de filiația rezultând din actul de
naștere, unită cu posesia de stat conformă acesteia, face dovada absolută a maternității11, în

8
Art. 488 C. civ., potrivit căruia copilul din afara căsătoriei a cărei filiație a fost stabilită potrivit legii
are, față de fiecare părinte și rudele acestuia, aceeași situație ca și aceea a unui copil din căsătorie.
9
Un certificat de stare civilă ce nu corespunde actului de stare civilă este, în cele din urmă lipsit de
orice putere doveditoare (I. Reghini, Ș. Diaconescu, în I. Reghini, Ș. Diaconescu, P. Vasilescu, Introducerea în
dreptul civil, Editura Hamangiu, București, 2013, p. 279-280).
10
În același sens, M. Avram, Drept civil. Familia, Editura Hamangiu, București, 2013, p.364.
11
T. Bodoșca, A. Drăghici, I. Puie, Dreptul Familiei, Editura Universul Juridic, București, 2012,
p.235.Este punctul de vedere afirmat în literatură și sub auspiciile reglementărilor Codului familiei (a se vedea, I.
P. Filipescu, A. I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ed.a-8-a, revizuită și completată, Editura Universul
Juridic, București, 2006, p.319; E. Florian, Dreptul familiei, op.cit., 2010, p.288).
5
sensul că nu este permisă reclamația altei maternități și nici contestarea maternității rezultată
din actul de naștere cu folosința stării civile.
Acte de de stare civilă au putere doveditoare, fiind înscrisuri autentice și fac dovada,
până la înscrierea în fals, pentru ceea ce reprezintă constatările personale ale ofițerului de
stare civilă și până la proba contrară, pentru celelalte mențiuni [art.99 alin. (2) C.civ.].

Secțiunea a-II-a Posesia de stat

1. Noțiunea de posesie de stat12

Posesia de stat este starea de fapt care indică legăturile de filiație și rudenie dintre
copil și familia din care se pretinde că face parte-art.410 alin. (1) C.civ.
Prin „posesia de stat” se înțelege o stare de fapt care indică exercițiul stării civile,
dinamica acesteia13.Așadar, din dispozițiile art. 410 alin. (1) C.civ., domeniul rezervat
posesiei de stat este acela al filiației și rudeniei; căsătoria nefiind inclusă în cuprinsul acesteia.
În mod tradițional „folosirea stării civile” sau „ posesia de stat” a fost definită ca fiind
starea juridică ce rezultă din întâlnirea cumulativă a trei elemente:nomen, tractatus și fama.
Nomen însemnă individualizarea persoanei prin purtarea numelui ce corespunde stării
civile pretinse de persoana respectivă.
Tractatus constă în tratarea, considerarea de către cei apropiați, ca fiind persoana
căreia îi aparține starea civilă folosită.
Fama presupune recunoașterea în familie și în societate, ca fiind persoana căreia îi
aparține starea civilă pe care o pretinde14.
Potrivit art. 410 alin. (1) lit. a)-c) C.civ., posesia de stat constă în oricare dintre
următoarele împrejurări15:
-situația copilului care este tratat de o persoană cu un tratament îndeobște părintesc,
acesta asigurându-i toate cele necesare educării și creșterii copilului, care la rândul său,
copilul se raportează la individ ca fiind părintele său (tractatus).Filiația privită din perspectivă
sociologică16, reprezintă în mod convingător, un element al posesia de stat, deoarece
comportamentul celui ce se declaară părintele copilului-prezintă caracterul efectiv al unei vieți
familiare.
-copilul este recunoscut de familie și societate, precum și de autorități, când este
cazul, ca fiind persoana căreia îi aparține starea civilă de care se prevalează (fama).

12
Noțiunea de posesie de stat este specifică dreprului francez, precum și legislațiilor care au suferit
inflențele Codului francez din 1804.Noțiunea de posesie de stat nu este specifică țărilor de nord și nici,
Germaniei, Austriei și Elveției.În Franța, posesia de stat are valoarea unui adevărat mijloc de probă extra-
judiciar, în ceea ce privește filiația naturală, precum și rolul de a permite contestarea filiației legitime, atunci
când nu există concordanță între filiația stabilită în drept și posesia de stat, ca filiație în fapt.A se vedea,
M.T.Meulders-Klein, La personne, la famille, le droit.Trois décennies de mutationsen occident., Ed. Bruytant,
Bruxelles, 1999, p.185-190.
13
I. Deleanu, Părțile și terții.Relativitatea și opozabilitatea efectelor juridice, Editura. Rosetti,
București, 2002, p. 226.
14
Anterior abrogării textelor referitoare la posesie și familie prin art. 49 al Decretului nr.32/1954, Codul
civil din 1864 prevedea în art. 295 și următoarele: „Posesia de stat se statornicește prin întrunirea de fapte
îndestulătoare ce arată legământul de filiație și de rudenie între un individ și familia din care pretinde că face
parte.Cele mai de căpetenie din aceste fapte sunt: că acel individ a purtat întotdeauna numele părintelui al cărui
fiu se pretinde a fi; tatăl l-a tratat ca fiul său și a îngrijit, în această calitate de creșterea, de întreținerea și de
stabilirea sa; că a fost recunoscut în această calitate întotdeauna în societate, că a fost recunoscut în această
calitate întotdeauna de familie.
15
Cu privire la elementele de posesie de stat în contextul reglementărilor anterioare noului Cod civil, a
se vedea Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducerea în dreprul civil. Subiectele dreprului civil., ed. a-X-a
revăzută și adăugită de M. Nicolae, p Trușcă, Editura Universul Juridic, București, 2006, p.376.
16
Fr. Terré, D.Fenouille, Droit civile.La famille, 8e éd., Dalloz, Paris, 2011, p.455.
6
 -copilul poartă numele persoanei despre care se pretinde că este părintele său (nomen),
situația copilului care are un alt nume nu schimbă existența posesiei de stat, dar nici folosința
unei stări civile nu constituie un mod autonom de dobândire a numelui.
Afară de aceste împrejurări, conform calificării legale, posesia legală poate rezulta și
din altele, accesorii, precum faptul că cel ce își susține legătura la o anumită familie, deține
fotografii ale membrilor acelei familii17, faptul că declarația de naștere a copilului a fost
făcută de către cel care se pretinde a fi tatăl18.

1.1. Condițiile posesiei de stat

Posesia de stat trebuie să fie continuă, pașnică și neechivocă.

Precizări privind posesia de stat:
-condiția continuității posesiei de stat presupune stabilitate, nu neapărat constantă, cu
alte cuvinte, continuitatea exclude intermitența, este incompatibilă cu un comportament
pasager ori cu fapte izolate.Existența continuității nu implică în mod necesar ca folosința stării
civile să fi debutat în momentul nașterii beneficiarului său și nici caracterul actual al posesiei
de stat, cu precizarea că, în cazul conflictului posesiilor de stat, cea actuală are întâietate19.
-posesia de stat trebuie să fie pașnică, mai exact netulburată.Potrivit art. 924 C.civ. din
materia posesiei asupra unui bun, posesia de stat este pașnică dacă folosința stării civile nu a
fost dobândită sau conservată prin acte de violență, fizică sau morală neprovocate de altă
persoană.Această însușire a posesiei de stat este menită să prevină frauda20.
-caracterul public al posesiei de stat implică utilizarea acesteia în văzul tuturor, în
maniera în care să fie cunoscută, altfel spus, publicitatea înseamnă lipsa clandestinității.
-caracterul neechivoc, repezintă că posesia de stat nu poate rezulta dintr-un
comportament ambiguu.
Posesia de stat fiind un fapt juridic, poate fi dovedită prin orice mijloc de probă.

1.2. Posesia de stat conformă cu actul de naștere

Conform art. 411 alin. (1) și (2) C.civ., nicio persoană nu poate reclama o altă filiație
față de mamă decât aceea ce rezultă din actul sau de naștere și posesia de stat conformă cu
acesta și nimeni nu poate contesta filiația față de mamă, a persoanei care are o posesie de stat
conformă cu actul sau de naștere.Cu toate acestea, dacă printr-o hotărârea judecătorească s-a
stabilit că a avut loc o substituire de copil ori a fost înregistrată ca mamă a unui copil o altă
femeie decât aceea care l-a născut, se poate face dovada adevărata filiației cu orice mijloc de
probă.
Această situație s-a întâlnit în doctrină și în practica anterioară, mai exact situația
substituirii de copii, când, spre exemplu, două mame care au născut în același timp, în cadrul
aceluiași spital, au părăsit unitatea medicală, din eroare sau cu intențe frauduloasă, fiecare
mamă cu copilul celeilalte.În dispozițiile Noul Cod civil a fost preluată poziția formulată
anterior în doctrină, în această situație nu sunt incidente prevederile art. 411 alin (1) și (2) și
se poate promova o acțiune judecătorească având ca obiect contestarea identității unei
persoane, ulterior întocmirii actului de naștere, pe considerentul că, deși copilul are o posesie
de stat, aceasta nu corespunde certificatului său de naștere, ci certificatului de naștere a
copilului căruia primul i-a fost substituit21.Soluția indicată în practica judiciară anterioară a

17
P. Courbe, Droit de la famille, 2e, éd., Dalloz, Paris, 2001, p.268.
18
F. Granet-Lambrechts, La filiation par procreéation, în P.Murat (coord.), Droit de la famille,
Ed.Dallos, 2011, p.563-564.
19
F. Granet-Lambrechts, La filiation par procreéation, în P.Murat (coord.), Droit de la famille, op.cit.,
p.563-564.
20
P. Courbe, A. Gouttenoire, Droit de la famille, 2e, éd., Dalloz, Paris, 2001, p.350.
21
Trib. Suprem, dec. nr.810 din 1978, în C.D. 1979, p.7.
7
fost luată în noua reglementare, așa cum prevede alin. (3) al art.411 C.civ,: cu toate acestea
dacă printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit că a avut loc o substituire de copil ori că a
fost înregistrată ca mamă a unui copil o altă femeie decât accea care l-a născut, se poate face
dovada dovada filiației cu orice mijloc de probă.
Nu prezintă interes din punct de vedere al efectelor juridice, dacă substituirea copilului
sau a mamei a avut loc din eroare sau prin fraudă.

1.3. Prezumția timpului legal de concepție

Maternitatea reiese din faptul material al nașterii unui anume copil de către o anume
femeie; faptul nașterii determină și desemnează maternitatea cu certitudine datorită evidenței
purtării sarcinii și a nașterii, astfel că stabilirea datei nașterii copilului și a identității mamei nu
ridică dificultăți.
Pentru a determina data când a fost concepută o persoană, legea pornește de la premisa
datei când copilul a fost născut.Cunoscându-se data nașterii, se poate stabili perioada legală a
concepțiunii, care mai apoi ajută la determinarea datei zămislirii.Procedeul tehnic face
posibilă cunoașterea sau, identitatea tatălui.Așadar, dacă mama era căsătorită la data
concepțiunii copilului, în conformitate cu art. 414 alin. (1) C.civ., soțul mamei este considerat
de lege, tatăl copilului, iar dacă mama a conviețuit cu pretinsul tată în timpul legal al
concepțiunii, este posibilă stabilirea judiciară a paternității din afara căsătoriei față de acest
bărbat-art.426 alin. (1) C.civ..

1.4.Perioada legală a concepțiunii

Din perspectiva art.412 alin. (1) C.civ., intervalul de timp cuprins între a trei suta și a o
suta optzecea zi dianintea nașterii copilului reprezintă timpul legal al concepțiunii, acesta se
calculează zi cu zi.
Timpul legal al concepțiunii se socotește regresiv, pe zile, plecând de la ziua nașterii
copilului care nu se va include, deoarece textul se referă la timpul „dianintea nașterii, dar va
intra în calcul ziua de împlinire.În acest caz, prin includerea zilei de împlinire, diferența dintre
cele două intervale-300 de zile și 180 de zile este de 121 zile22.
Vădit, timpul legal în modul acesta determinat este doar o estimare a perioadei în care
s-a petrecut faptul concepțiunii, trebuie să se verifice data procreării, evident în interiorul
perioadei legale de concepție.

22
Potrivit reguluii „infans conceptus pro nato habetur qoutuis de commodis eius agitur”-copilul
conceput este considerat născut totdeauna când acesta va fi în interesul său-legea recunoaște copilului nenăscut,
dar conceput o personalitate juridică anticipată de ziua concepțiunii, cu singura condiție de a se naște viu-art.36
C.civ.
8
 CAPITOLUL AL-III-LEA.Filiația față de mamă
Secțiunea 1.Stabilirea maternității prin efectul legii
1.Regula stabilirii maternității prin efectul legii

Filiația maternă rezultă din faptul material al nașterii copilului de către o anumită
femeie-este de domeniul evidenței și este consacrat juridic prin art. 408 alin. (1) C.civ..
Potrivit regulii mater in iure semper certa est reunește două elemente de fapt o
anumită femeie a născut un copil, acest copil si nu un altul a fost născut de respectiva femeie.
Propriu-zis, principiilor dreptului comun, dovada elementelor filiației față de mamă se poate
face prin orice mijloc de probă, deoarece este vorba de fapte materiale.Chiar dacă, interesul
general al cunoașterii identității fiecărei persoane a impus regula specială potrivit căreia
dovada maternității se face cu actul de naștere întocmit în registrul de stare civilă, precum și
cu certificatul de naștere eliberta pe baza acestuia-art.409 alin. (1) C.civ..
În conformitate cu Legea nr.119/1996, actul de naștere se întocmește la serviciul
public comunitar local de evidență a persoanelor sau de către ofițerul de stare civilă
competent de la primăria unității administrativ-teritorile în a cărei rază a survenit nașterea, în
baza declarației verbale a celor obligați de a face declarația de naștere, a actului de identitate
al mamei și al declarantului, a certificatului constator al nașterii eliberat și, dacă este cazul de
certificatul de căsătorie al părinților.
Au obligația de a face declarația de naștere oricare dintre părinți, iar dacă, din diferite
motive, nu o pot face, obligația declarării revine medicului, persoanelor care au fost de față la
naștere, personalului desemnat din unitatea sanitară în care a avut loc nașterea sau oricărei
persoane care a luat cunoștință despre nașterea copilului23.Declarației i se vor anexa
următoarele acte:
-certificatul medical constatator al nașterii;
-certificatul de naștere și actul de identitate al mamei sau al declarantului, dacă
nașterea nu este declarată de mamă;
-certificatul de căsătorie al părinților, dacă este cazul.
Dacă declararea privește un copil din afara căsătoriei, în cazul în care tatăl acestuia
recunoaște copilul în momentul declarării nașterii acestuia la serviciul de stare civilă, datele
tatălui se vor trece în actul de naștere care se întocmește.
Termenul înăuntrul căruia trebuie să fie înregistrată nașterea, diferă astfel, pentru
copiii născuți vii și aflați în viață, aceștia trebuie să fie înregistrați în 15 zile de la data
nașterii, iar copilul născut mort, în termen de 3 zile, termenele curg de la data nașterii.În cazul
în care, copilul a decedat în intervalul de 15 zile de la data nașterii, declararea nașterii se va
face in termen de 24 de ore de la deces. Întocmirea actului de naștere al copilului găsit sau
abandonat se face în termen de 30 de zile de la data găsirii acestuia, de către serviciul public
comunitar de evidență a persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit
copilul, pe baza unui proces-verbal întocmit și semnat de reprezentantul serviciului public de
asistență socială, de reprezentantul unității de poliție competente și de medic.Documentele
necesare întocmirii actelui de naștere copilului găsit sau abandonat de mamă în unitățile
medicale sunt următoarele:
a.în cazul copilului găsit:
-declarația scrisa a persoanei care l-a gasit ori referatul reprezentantului autoritaților
tutelare din cadrul primăriei în raza careia a fost găsit copilul;
- procesul-verbal întocmit de poliție, medic și reprezentantul autoritaților tutelare din
cadrul primariei. Procesul-verbal se va inregistra la primărie și va cuprinde:
- anul, luna și ziua cand a fost găsit copilul;
- sexul copilului;
23
Art.16 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă.
9
 - locul și împrejurarile în care a fost găsit copilul;
- numele de familie, prenumele și domiciliul persoanei care l-a găsit și al martorilor
(atunci când sunt);
- denumirea si adresa instituției sau numele persoanei căreia i-a fost incredințat
copilul;
- vârsta copilului găsit, stabilită de medic prin indicarea obligatorie a anului, lunii și
zilei de naștere, chiar dacă acestea sunt aproximative;
- rezultatul primelor cercetări efectuate de poliție pentru identificarea parinților.
b) în cazul copilului abandonat în spital:
- referatul reprezentantului autoritaților tutelare din cadrul primăriei în raza careia a
fost abandonat copilul;
- certificatul medical constatator al nașterii;
- procesul-verbal încheiat de poliție, conducatorul unității sanitare și reprezentantul
autorității tutelare din cadrul primariei, care va avea același cuprins ca și cel încheiat în cazul
copilului găsit.
În situația în care, înregistrarea nașterii s-a facăt după expirarea termenului de 15 zile
de la nașterea copilului, dar nu mai târziu de un an, întocmirea actului de naștere se va face
doar cu aprobarea primarului localității unde s-a produs nașterea.Declarantul va fi obligat să
arate motivele pentru care nu și-a îndeplinit obligația de înregistrare a nașterii în termenul
stabilit de lege.Atunci când declarația se face după trecerea unui an de la nașterea copilului,
întocmirea actului de naștere a copilului în baza hotărârii judecătorești definitive, care trebuie
să conțină toate datele necesare întocmirii actului de naștere24.Acțiunea în justiție având ca
obiect înregistrarea tardivă a nașterii este de competența judecătoriei în a cărei rază teritorială
are domiciliul persoana interesată sau unde are sediul serviciul de protecție specială a
copilului. În vederea soluționării, instanța solicită serviciului public comunitar de evidență a
persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială are domiciliul persoana interesată sau se
află sediul serviciului de protecție specială a copilului verificări pentru stabilirea identității,
precum și avizul medicului legist cu privire la vârsta și sexul persoanei al cărei act de naștere
se cere a fi întocmit. Judecarea cauzei se face cu participarea procurorului.
În doctrină25 s-a susținut că certificatul constatator al nașterii face dovada atât a
faptului nașterii, cât și a identitații copilului, altfel spus, prin acest înscris este dovedit faptul
că mama a născut un copil la data și locul indicat, precum și faptul că posesorul certificatului
de naștere și nu o alta persoana a fost născută de acea femeie.
Se admite că ceea ce este în mod vădit probat prin actul de naștere este faptul
nașterii.Cu toate acestea, așa cum arată art.411 alin. (1) și (2) C.civ., starea civilă a copilului
nu poate fi „atacată” atâta vreme cât el utilizează o stare civilă conformă cu actul de naștere,
neconcordanța stării civile cu datele cuprinse în actul de stare civilă este condiția legală pentru
ca discuția asupra maternbității persoanei să poată avea loc.Deci, cerința conformității
presupune o relație de corespondență între cel puțin două element, în acest caz, între
identitatea legală a copilului, așa cum rezultă din actul său de naștere și identitatea reală a
aceluiași copil, rezultând din faptul nașterii sale de către o anumită femeie.
Art. 411 alin. (1) și (2) C.civ. indică faptul că, filiația față de mamă cum este rezultată
din actul de naștere, consolidat prin posesia de stat conformă actului de naștere este, în
principiu, inatacabilă, căile de înlăturare a maternității nefiind acceptate.Așadar, este
inadmisibilă atât acțiunea beneficiarului maternității în reclamația unei filiații materne
diferite, cât și acțiunea oricărei persoane în constatarea maternității.
Atunci când copilul este adoptat, potrivit legii, se întocmește un nou act de naștere al
adoptatului, în care părinții adoptivi sunt notați ca fiind părinții firești26, însă acest înscris nu
24
Art.18 alin.(1) din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă.
25
E. Florian, Dreptul familie în reglementarea NCC, ed.a-4-a,Editura C.H.Back, Bucutrști, 2011,
p.224; I.Albu, Dreptul familiei, E.D.P., București, 1975, p.275;
26
Art. 23. – din Legea nr. 119/1996, republicată cu privire la actele de stare civilă
10
dovedește faptul nașterii de către mama adoptivă.Filiația reală a adoptatului este și pe mai
departe cea rezultând din vechiu său act de naștere, care se păstrează.

3.1. Contestarea maternității rezultând din actul de naștere

Stabilirea maternității are loc prin efectul legii și este ferită de incidente.Dovada
maternității se fece prin actul de naștere întocmit în registrul de stare civilădar și cu
certificatul de naștere eliberat în baza acestuia-art. 409 alin. (1) și art. 99 C.civ.
Atunci când s-a stabilit prin hotărâre judecătorescă faptul că a avut loc o substituire de
copil sau că a fost înregistrată ca mamă a copilului o altă femeie decât cea care l-a născut,
dovada maternității se poate face prin orice mijloc de probă.Forța probantă a maternității
rezultând din actul de stare civilă și din posesia de stat conformă cu actul nu poate fi înfrânată
decât în cazul substituirii de copii și în cazul maternității simulate, ambele constatate prin
hotărâre judecătorească.
Substituirea copilului se produce din eroare sau prin frauda, nu interesează dacă
intenția a fost aceea a înlocuirii copilului, ci mai de grabă, ca starea de fapt să fie constatată
printr-o statuare judecătorească.În vechea reglementare s-a întâlnit următorul litigiu:părinții
solicită să se constate că în realitate minora este copilul lor, iar nu fiica pârâților, în
consecință, pârâții să fie obligați să le înapoieze copilul.În această speță, fosta instanță
supremă a statuat că în cazul substituirii de copii posesia de stat nu mai este conformă actului
de naștere, ceea ce face admisibilă acțiunea în justiție pentru stabilirea identității reale a
copilului27.Astfel, se rețin următoarele:doar concordanța folosirii stării civile a actului de
naște face dovada absolută a filiației față de mamă, fiind fără de folos orice tentativă de
reclamație sau contestație de maternitate-art.4 11 alin. (1) și (2) C.civ.În caz de contradicție
între posesia de stat și actul de stare civilă, cel din urmă dovedește raportul de filiație maternă
doar cât timp maternitatea nu este contestată.
Astfel, contestarea filiației materne rezultând din actul de stare civilă este admisibilă in
trmătoarele cazuri:posesia de stat nu corespunde stării civile rezultând din actul de naștere;
persoana deține numai actul de naștere, nu și folosința stării civile28.În primul caz, există
„doar” neconcordanță între posesia de stat și starea civilă rezultată din actul de naștere, iar în
cel de-al doilea caz, starea de drept este diferită de starea de fapt.
Se poate întâlni situația, ca o persoană să nu dețină nici act de naștere, nici posesie de
stat.În acest caz, persoana în cauză nu are deschisă calea acțiunii în constatarea filiației,
deoarece nu are ce dezminți, pentru că nu operează vreo prezumție de maternitate, dar are
posibilitatea să se adreseze instanței cu o cerere având ca obiect stabilirea filiației față de
mamă.
Potrivit art. 421 alin. (1) orice persoană interesată are dreptul la contestarea
maternității-precum copilul, oricare dintre părinți, persoana care se pretinde mama,
moștenitorii acestor persoane-acțiunea fiind imprescriptibilă extinctiv.

(1) În cazul adopției se va întocmi un nou act de naștere de către serviciul public comunitar local de
evidență a persoanelor sau, după caz, de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-
teritoriale în raza căreia se află domiciliul adoptatului ori sediul instituției de ocrotire în îngrijirea căreia se
găsește adoptatul.
(2) În situația în care adoptatorii sunt cetățeni străini ori cetățeni români cu domiciliul sau cu reședința
în străinătate, noul act de naștere se va întocmi de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau,
după caz, de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-teritoriale în raza căreia se află
domiciliul celui adoptat ori sediul instituției de ocrotire, în cazul copiilor aflați în îngrijirea acesteia.
(3) În noul act de naștere întocmit, rubrica „Locul nașterii" se va completa cu datele din actul de naștere
inițial.
27
Trib.Suprem, Secția civilă, decizia nr.809/1979, în C.D. 1979, p.7.
28
I.P.Filipescu, V.M.Ciobanu, Aspecte ale contestării maternității, în R.R.D. nr.3/1986, p.19-25;
M.Avram, op.cit., p.371.
11
 Dovada filiației se face prin certificatul constator la nașterii și prin expertiza medico-
legală de stabilire a filiației.Atunci când lipsește certificatul de naștere sau expertiza medico-
legală este imposibil de realizat, art. 421 alin. (3) admite oricare dintre mijloacele de probă,
inclusiv posesia de stat, dovada cu martori poate fi primită, dacă există înscrisuri ce fac demnă
de crezare acțiunea formulată, dovada cu martorii urmând să confirme „beneficiul” probator
obținut prin administrarea dovezii prin înscrisuri.
Art. 437 alin. (1) C.civ. ne spune că în cazul acțiunii în contestarea maternității,
renunțarea la drept este inadmisibilă.Aliniatul (2) al aceluiași articol indică faptul că cel care
introduce o acțiune privitoare la filiație în numele copilului sau a unei persoane puse sub
interdicție judecătorească, dar și copilul minor care a introdus singur o astfel de acțiune nu pot
renunța la judecarea ei.
În concordanță cu art.436 C.civ., părinții și copilul vor fi citați în toate cazurile, chiar
dacă nu au calitatea de reclamant sau de pârât.
Dacă acțiunea se admite, instanța se va pronunța, din oficiu, și cu privire la stabilirea
numelui copilului, exercitarea obșigațiilor părintești și obligația părinților de a-l întreține pe
copil.Aliniatul (2) al art. 438 C.civ. prezintă faptul că, instanța va statua, dacă este cazul, cu
privire la modul în care copilul păstrează legături personale cu acela care l-a crescut.

Secțiunea a-II-a.Stabilirea maternității prin recunoașterea mamei

1.Noțiune.Cazuri de eficacitate a recunoașterii

Potrivit art. 415 alin. (1) C.civ., recunoașterea de maternitate reprezintă actul juridic
prin care o femeie afirmă legătura ei de filiație cu un anumit copil.Așa cum s-a arătat în
doctrină, ca natură juridică, recunoașterea maternității are un caracter mixt:mai întâi este
vorba despre recunoaștere ca element precumpănitor care este supusă regulilor specifice
mărturisirii, constituind un mijloc de probă și apoi despre forma în care se exprimă
recunoașterea, ca act juridic unilateral29.Recunoașterea reprezintă un act declarative și, prin
urmare, produce efecte retroactive, copilul fiind considerat că are ca mamă pe femeia care l-a
recunoscut, din momentul nașterii sale.Se recunoaște, deci un fapt preexistent și nu se crează
o filiație nouă30.
Art. 413 C.civ. ne spune că, stabilirea pe această cale a filiației este admisibilă atât față
de copilul minor, cât și față de persoana majoră.
În doctrină s-a afirmat că recunoașterea de maternitate poate privi inclusiv copilul
conceput, dar nenăscut, în principiul „infans conceptus pro nato habetur quoties de commodis
eius agitur”, înscris în art.36 C.civ. astfel:„drepturile copilului sunt recunoscute de la
concepțiune, însă numai dacă el se naște viu”31.
Potrivit art. 415 alin. (3) C.civ., o persoană decedată poate fi recunoscută numai dacă a
lăsat descendenți firești, această măsură fiind luată pentru a se elimina riscul stabilirii filiației
firești sub impulsul altor interese decât cele natural.

29
A.Ionașcu, M. Mureșan, M. Constantin, V. Ursa, Familia și rolul ei în societate, Ed.Dacia, Cluj-
Napoca, 1975, p.23.
30
Al. Bacaci, V.C.Dumitrache, .C.C.Hageanu, Dreptul familiei, ed. -7-a, Ed. C.H.Beck, București,
2012, p.188.
31
Dacă s-ar ține cont de cazurile în care este permisă mărturisirea de maternitate, ipoteza rămâne totuși
mai curând teoretică, fiind greu de imaginat că un copil recunoscut de mamă înainte de naștere nu va fi
înregistrat în registru stării civile că înegistrarea se va face cu mențiunea „născut cu părinți necunoscuți”.A se
vedea și A. Ionașcu, M. Mureșan, M.N.Constantin, V. Ursa, Filiația și ocrotirea minorului, Ed. Dacia, Cluj-
Napoca, 1980, p.324-325.
12
 Este posibilă situația copilului înregistrat ca fiind născut de părinți necunoscuți, dar
care ulterior este adoptat de către propria mamă, să fie recunoscut de către aceasta 32.Soarta
adopției ar fi determinată de sancțiunea nulității absolute, cauza fiind nesocotirea
impedimentului rezultând din rudenia firească-subînțeles în reglementarea anterioară,
neprevăzut expres de legislația actual, pentru că, stabilirea filiației are efect declarative,
persoana recunoscută fiind considerată ca având această filiație maternă firească din chiar
momentul nașterii33.

1.1.Formele recunoașterii de maternitate

Articolul 416 alin. (1) C.civ. pevede că recunoașterea de maternitate poate fi făcută
numai în următoarele forme:
-declarație făcută la serviciul de stare civilă. Se poate face la orice serviciu public
comunitar local de evidentă a persoanelor sau, după caz, la primărie, în înscris sau verbal,
odată cu înregistrarea nașterii copilului sau la o dată ulterioară.
-prin înscris autentic-noțiunea de „înscris autentic” presupune, luând aminte la
prevederile art. 270 alin. (1) C.proc.civ-constatarea mărturisirii de filiație printr-un scris
întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de
către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și în condițiile stabilite de
lege, precum și prin orice alt înscris emis de către o autoritate publică și căruia legea îi
conferă acest caracter.
Recunoașterea de maternitate are valabilitate din punct de vedere al cerințelor de
formă dacă este constatată printr-un alt înscris autentic decât cel notarial, spre exemplu
declarația mamei dată în fața instanței de judecată și consemnată în încheierea de ședință-
aceasta, ca și hotărârea finală a instanței, fiind considerată înscris autentic.Articolul 416 alin.
(2) C.civ. pevede că dacă recunoașterea este făcută prin înscris autentic, o copie a acestuia
este trimisă, din oficiu, serviciului de stare civilă cempetent, pentru a se face mențiunea
corespunzătoare în registrul de stare civilă.
-prin testament34 întocmit în oricare din formele testamentului ordinar, anume prin
testament olograf35 sau autentic36 și se mai poate face prin testament privilegiat37, întocmit
În una din situațiile speciale anume indicate de lege.

32
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ed. a-8-a, Revăzută și completată, Ed.
Universul Juridic, București, 2006, p.323.
33
M. Avram, Drept civil. Familia, Ed. Hamangiu, București, 2013, p.368.
34
Testamentul este actul unilateral, personal şi revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune,
în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viaţă.(art.1034 C.civ.)
35
Sub sancţiunea nulităţii absolute, testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat şi semnat de
mâna testatorului.(art. 1041 C.civ.)
36
Testamentul este autentic dacă a fost autentificat de un notar public sau de o altă persoană învestită
cu autoritate publică de către stat, potrivit legii.(art.1043 alin. (1) C.civ).
37
(1) Se poate întocmi în mod valabil un testament în următoarele situaţii speciale:
a) în faţa unui funcţionar competent al autorităţii civile locale, în caz de epidemii, catastrofe, războaie
sau alte asemenea împrejurări excepţionale;
b) în faţa comandantului vasului sau a celui care îl înlocuieşte, dacă testatorul se află la bordul unui vas
sub pavilionul României, în cursul unei călătorii maritime sau fluviale. Testamentul întocmit la bordul unei
aeronave este supus aceloraşi condiţii;
c) în fata comandantului unităţii militare ori a celui care îl înlocuieşte, dacă testatorul este militar sau,
fără a avea această calitate, este salariat ori prestează servicii în cadrul forţelor armate ale României şi nu se
poate adresa unui notar public;
d) în faţa directorului, medicului şef al instituţiei sanitare sau a medicului şef al serviciului ori, în lipsa
acestora, în faţa medicului de gardă, cât timp dispunătorul este internat într-o instituţie sanitară în care notarul
public nu are acces.-art.1047 alin. (1) C.civ.
13
1.2.Caracterele recunoașterii

a) Recunoaşterea de filiaţie este un act juridic declarativ, deoarece nu creează o filiaţie

nouă, ci legătura de filiaţie preexistentă, dar aceasta este consacrată juridic prin actul
recunoaşterii.
De aceea, recunoaşterea de filiaţie produce efecte retroactive până la data naşterii şi
chiar a concepţiunii copilului38.
Trebuie să precizăm că, o dată făcută, recunoaşterea modifică statutul copilului, care
din acel moment nu va mai fi considerat născut din părinţi necunoscuţi sau având filiaţia
stabilită numai faţă de tată39.
b) Recunoaşterea de filiaţie este un act irevocabil, adică nu se mai poate reveni asupra
acesteia după ce a fost făcută.
A contesta înseamnă a face dovada în justiţie că recunoaşterea nu corespunde
adevărului. Iată de ce, nu este admisă revocarea arbitrară a recunoaşterii de filiaţie, pentru a
nu lăsa starea civilă a copilului la bunul plac al persoanelor care îl recunosc, dar este admisă
contestarea recunoaşterii de filiaţie de către autorul recunoaşterii, deoarece aceasta nu mai
depinde de voinţa sa unilaterală, ci presupune a se face dovada în justiţie că recunoaşterea nu
corespunde adevărului. Faptul că mama poate contesta recunoaşterea pe care a făcut-o din
eroare este în consens cu regulile ce guvernează mărturisirea şi nici nu-i schimbă caracterul
irevocabil, căci contestarea este diferită de revocare.
c) Recunoaşterea de filiaţie este un act personal.
Recunoaşterea nu poate fi făcută de moştenitori, (după moartea mamei sau a tatălui
copilului), de către rude sau de către reprezentantul legal al mamei sau după caz al tatălui.
Acest caracter nu exclude posibilitatea ca recunoaşterea să poată fi făcută, în numele
mamei, de către un mandatar cu procură specială şi autentică.
d) Recunoaşterea de filiaţie este un act juridic unilateral, deoarece este valabil numai
prin manifestarea de voinţă a autorului recunoaşterii, femeia care pretinde că un copil este al
său sau bărbatul care pretinde că copilul este al său.
Nu este necesar consimţământul persoanei în favoarea căreia se face recunoaşterea.
e) Recunoaşterea de filiaţie este un act juridic solemn, care trebuie făcut în formele
prevăzute de lege.
f) Recunoaşterea de filiaţie este un act juridic pur şi simplu, nesusceptibil de
modalităţi. Acest caracter decurge din natura de mărturisire a recunoaşterii şi, deci, ea nu
poate fi făcută sub condiţie sau pe un termen.
g) Recunoaşterea de filiaţie are caracter netransmisibil, deoarece la decesul mamei,
dreptul ei de a recunoaşte un copil încetează. Acest drept nu poate să treacă la moştenitorii
legali ai acesteia.
h) Recunoaşterea de filiaţie produce efecte faţă de toată lumea, erga omnes. Copilul o
poate invoca faţă de orice persoană : moştenitorii legali şi testamentari, donatori etc. De
asemenea, orice persoană interesată poate contesta recunoaşterea care nu corespunde
adevărului.

1.3.Contestarea recunoașterii de maternitate

Articolul 420 alin. (1) C.civ stabilește că, recunoașterea care nu corespunde adevărului
poate fi contestată oricând de persoana interesată.
Dreptul la acțiune este recunoscut oricărei persoane interesate, ținându-se că este
vizată doar doar mărturisirea filiației „naturale”, deoarece art. 442 alin. (1) C.civ. indică
38
Al.Balaci, V.Dumitrache, C.Hangeanu, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2009, p. 172.
39
Al. Oproiu – Dacă se poate introduce o acţiune în anularea recunoaşterii filiaţiei pentru incapacitate
sau viciu de consimţământ, în L.P. nr. 9 / 1961. Al Bacaci, V-Cl. Dumitrache, C. Hageanu, op. cit, p. 172.

14
situația copilului conceput prin tehnicii medicale cu terț donator, că nimeni nu poate contesta
filiația acestuia pentru motive ce țin de caracterul medical asistat al reproducerii.Nici chiar
copilul astfel conceput nu își poate contesta filiația.
Sunt „persoane interesate”, îndreptățite să conteste pe cale judiciară mărturisirea de
maternitate, în primul rând, însuși copilul recunoscut, apoi autoarea mărturisirii de
maternitate, dar ar putea fi inclusă în această listă și o altă femeie care ar pretinde că în
realitate ea este mama copilului și nu autoarea recunoașterii.Și moștenitorii mamei ar putea
justifica un interes în a contesta recunoașterea de maternitate sa chiar tatăl copilului.Altfel
spus, orice poate demonstra un beneficiu material sau moral în a obține înșăturarea raportului
de filiație.
Articolul 92 alin. (1) C.proc.civ. dă posibilitatea procurorului să conteste recunoașterii
de filiație40.
Dreptul la acțiune este impresriptibil.Privit din prisma alin. (5) al art. 423 C.civ.,
dreptul la acțiune pentru copilul care a decedat fără a introduce acțiunea, moștenitorii săi o pot
introdoce în temen de un an de la deces.
Așadar, acțiunea în stabilirea filiației se pornește împotriva pretinsei mame, iar dacă
aceasta a decedat, împotriva moștenitorilor săi-art. 423 alin. (3) C.civ..
În dovedirea maternității pot fi administrate orice mijloace de probă.
O abatere de la regulile generale în materie de probațiune, o reprezintă art.420 alin. (2)
C.civ., atunci când acțiunea este intetată de cealalt părinte, de copilul recunoscut, de
descendenții acestuia, reclamantul, care potrivit dreptului comun are sarcina probei-este scutit
de orice dovadă.Părâtul, adică autorul recunoașterii sau moștenitorii acestuia trebuie să facă
dovada filiației.
Prin admiterea hotărârii acțiunii în contestarea recunoașterii de maternitate este
înlăturat raportul de filiație stabilit prin perspectiva recunoașterii cu efect retroactiv,
considerându-se că femeia în cauză nu a fost niciodată mama copilului.
Dacă instanța respinge cererea privind contestarea recunoașterii de maternitate,
legătura de filiație maternă rămâne neatinsă.

1.3.Nulitatea recunoașterii de maternitate

Sancțiunea nulității intervine în caz de nerespectare a condițiilor de fond și de formă

prevăzute de lege pentru valabilitatea recunoașterii de maternitate.Conform art. 418 C.civ.,
recunoașterea este lovită de nulitate absolută dacă:
a) a fost recunoscut un copil a cărui filiație, stabilită potrivit legii, nu a fost înlăturată.Cu toate
acestea, dacă filiația anterioară a fost înlăturată prin hotărâre judecătorească, recunoașterea
este valabilă.
b) a fost făcută după decesul copilului, iar acesta nu a lăsat descendenţi fireşti;
c) a fost făcută în alte forme decât cele prevăzute de lege.
Potrivit art. 419 C.civ., recunoașterea poate fi anulată pentru eroare, dol sau violență.În
ceea ce privește termenul de prescripție al unei astfel de acțiuni, art. 419 alin. (2) C.civ.
prevede că prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data încetării violenței, ori
după caz, a descoperirii erorii ori a dolului.Întrucât nu există dispoziții special, termenul de
prescripție este cel de drept comun de 3 ani.
S-a pus problema dacă recunoaşterea de maternitate făcută de o persoană al cărei
consimţământ a fost viciat poate fi sancţionată cu nulitate relativă. În această privinţă s-au
exprimat mai multe păreri:
1) Recunoaşterea de maternitate poate fi anulată pentru vicii de consimţământ41.

40
Procurorul poate porni orice acţiune civilă, ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi
intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri
expres prevăzute de lege.-art. 92 alin. (1) C.proc.civ.
15
 În sprijinul acestei păreri se invocă următoarele argumente:
Recunoaşterea este nu numai un mod de probă, care, în caz că nu corespunde
adevărului trebuie contestată, ci şi un act juridic, care creează legătura de filiaţie dintre mamă
şi copil;
Legea nu interzice anularea recunoaşterii pentru vicii de consimţământ42;
Recunoaşterea este un act unilateral de voinţă şi este de principiu că toate actele
juridice sunt susceptibile de desfiinţare pentru motive care sunt proprii fiecărui în parte, ca şi
pentru motive de ordin general, derivând din regulile de principiu ale nulităţilor actelor
juridice.
În consecinţă, în această părere, dolul sau violenţa atrag nulitatea relativă a
recunoaşterii de maternitate. În ceea ce priveşte eroarea, dacă aceasta poartă asupra identităţii
persoanei recunoscute acţiunea în nulitate relativă va fi primită. Dacă eroarea priveşte însăşi
filiaţia, acţiunea în nulitate relativă se poate confunda cu acţiunea în contestarea recunoaşterii
deoarece se urmăreşte înlăturarea recunoaşterii nereale şi stabilirea adevăratei filiaţii.
2) Recunoaşterea nu poate fi anulată pentru vicii de consimţământ43. În sprijinul
acestei păreri, se invocă următoarele argumente:
Recunoaşterea confirmă legătura de filiaţie dintre două persoane, legătură care are o
existenţă independentă de orice manifestare de voinţă;
Admiterea anulării recunoaşterii de maternitate, pentru vicii de consimţământ,
recunoaştere ce ar corespunde adevărului, nu este în interesul copilului, iar dreptul familiei
cunoaşte dimpotrivă, principiul ocrotirii intereselor copilului;
Persoana care cere anularea recunoaşterii se poate găsi în una din următoarele situaţii:
recunoaşterea corespunde adevărului, ceea ce înseamnă că reclamantul ar trebui să afirme în
faţa instanţei că a recunoscut un copil, care este al său, dar că această recunoaştere, deşi
conformă cu realitatea, nu a făcut-o decât din eroare ori sub imperiul convingerii, ori datorită
dolului exercitat împotriva sa, deci o nouă recunoaştere făcută prin act autentic. Efectele
recunoaşterii se desfiinţează chiar dacă mama nu a fost în eroare la data când a săvârşit-o,
chiar dacă ştia că recunoaşte drept al ei un copil ce nu-i aparţine. Interesul copilului impune ca
recunoaşterea maternităţii, care corespunde adevărului, să nu fie înrâurită de viciul actului
care cuprinde recunoaşterea44;
3) În privinţa problemei în discuţie se face următoarea distincţie:
Recunoaşterea făcută corespunde adevărului şi nu există deci interes pentru
introducerea acţiunii în anularea recunoaşterii, deoarece, în cursul procesului, ar urma să se
facă o nouă recunoaştere;
Recunoaşterea făcută nu corespunde adevărului, caz în care în acţiunea în anularea
recunoaşterii pentru vicii de consimţământ nu ar trebui refuzată pe motivul că autorul
recunoaşterii are la îndemână activitatea în cunoaştere, deoarece , pe de o parte, regimul
juridic al celor două acţiuni este diferit, iar pe de altă parte, legea nu prevede neadmiterea
acţiunii în anularea recunoaşterii.
În sfârşit nu înseamnă că se nesocoteşte interesul copilului, căci acest interes urmează
a fi privit în marginile legii.

41
Al. I. Oproiu, Dacă se poate introduce o acţiune în anularea recunoaşterii filiaţiunii pentru incapacitate sau
viciu de consimţământ în L.P. nr. 9/1961
42
Gh. Nedelschi, Notă la dec. nr. 547 din 8 martie 1955 a Trib. Bucureşti, în L.P., nr. 4/1955, p. 431.
43
C. Buga, P. Marica, Probleme controversate în dreptul familiei, în R.R.D., nr. 7/1967, p. 101.
44
Al. Oproiu – Dacă se poate introduce o acţiune în anularea recunoaşterii filiaţiei pentru incapacitate sau
viciu de consimţământ, în L.P. nr. 9 / 1961.
16
 Capitolul al-IV-lea.Stabilirea maternității prin hotărâre judecătorească

4.Cazuri în care este admisibilă stabilirea maternității pe cale judecătorească

Articolul 422 C.civ. stabilește că, în cazul în care, din orice motiv dovada filiației față
de mamă nu se poate realiza prin „certificatul constatator al nașterii” sau în cazul în care se
contestă realitatea celor cuprinse în „certificatul constatator al nașterii”, filiația față de mamă
se poate stabili printr-o acțiune în stabilirea maternității, în cadrul căreia se pot administra
orice mijloc de probă.
Așadar, acțiunea în stabilirea filiației poate fi pornită, în primul caz, când din orice
motiv dovada filiației față de mamă nu se poate face prin certificatul constator al nașterii.Cel
de al doilea caz, de admisibilitate a acțiunii se referă la situația în care se contestă realitatea
celor cuprinse în certificatul constator al nașterii.
În primul caz, copilul are stabilită, potrivit actului de naștere, o maternitate, iar aceasta
concordă cu posesia de stat și, în principiu, într-o astfel de situație starea civilă este sustrasă
oricărei contestații sau reclamații, afară numai dacă se invocă substituirea copilului sau
substituirea mamei copilului cu o altă femeie, constată prin hotărâre judecătorească.
În al doilea caz, copilul posedă o maternitate înscrisă în actul de naștere, dar acesta
este în discordanță cu maternitatea rezultând din posesia de stat.În situația aceasta, filiația
maternă sau paternă, poate forma obiect al acțiunii în contestația filiației în temeiul art. 421
C.civ., care odată admisă, îndreptățește copilul să ceară stabilirea adevăratei sale descendenți.

4.1.Regimul juridic al acțiunii în stabilirea maternității

Dreptul la acțiune aparține copilului-persoană minoră sau majoră (art.413 C.civ.) și

este imprescriptibilă în timpul vieții acestuia.În cazul persoanei minore sau al descendentului
incapabil, acțiunea se pornește de către reprezentantul legal al acestora.
Dreptul la acțiune trece asupra moștenitorilor copilului, deci, în caz de deces al
copilului mai înainte de punerea în miscare a acțiunii civile, dreptul la acțiune poate fi pus în
valoare de moștenitorii săi, dar cu condiția respectării termenului de prescripție cu durată de
un an, socotit de la data decesului –art. 423 alin. (2) și (5) C.civ..
Acțiunea se introduce impotriva pretinsei mame sau dacă aceata nu mai este în viață,
împotriva moștenitorilor acesteia-art. 423 alin. (3) C.civ..
Potrivit art. 439 C.civ., dacă moștenirea este vacantă, acțiunea poate fi pornită
împotriva comunei, orașului sau după caz, municipiului de la locul deschiderii moștenirii.
Pentru a se stabili pe cale judiciară a filiației față de mamă se presupune proba celor
două împrejurări de fapt al căror rezultat este legătura de maternitate:pârâta, presupusa mamă
a dat naștere unui copil;copilul născut de pârâtă este una și aceeași persoană cu reclamantul.
Articolul 422 C.civ. prezintă că, în cadrul acțiunii în stabilirea maternității pot fi
admisibile orice mijloace de probă.
Atunci când instanța admite hotârărea, va decide, chiar și din oficiu, cu privire la
numele copilului, exercitarea autorității părintești, precum și la obligațiile părinților de a
întreține copilul-art.438 alin. (1) C.civ..
Statutul civil al copilului, așa cum rezultă din actul instanței, este opozabil rudelor
mamei, precum și terților.
Odată cu pronunțarea hotărârii judecătorești de stabilire a maternității, copilul
dobândește nu doar o maternitate, ci și o paternitate prezumată, în condițiile art. 414 C.civ.,
atunci când mama copilului era căsătorită în timpul concepției sau al
nașteriicopilului.Împotriva acestei prezumții de paternitate, tatăl stabilit prin prezumțiile art.
414 C.civ., dacă această prezumție nu reflectă realitatea, poate promova acțiune în tăgada

17
paternității, reglementată de art. 429 alin. (1) C.civ. sau poate contesta în instanță maternitatea
stabilită pe cale judiciară, cu condiția ca certificatul de naștere al copilului să nu fie conform
cu folosința stării civile, potrivit art. 421 C.civ45.
Împotriva maternității care rezultă din certificatul de naștere eliberat în baza unei
hotărâri judecătorești de stabilire a maternității, rămasă definitivă, persoanele interesate, care
nu au fost parte în procesul care a avut ca obiect stabilirea maternității, pot contesta cele astfel
stabilite.
Așadar, persoanele care nu au luat parte la judecata finalizată cu o hotărâre
judecătorească definitivă, în baza căreia s-a efectuat mențiunea cuvenită în actul de stare
civilă [art. 100 alin. (1) C.civ.] sunt îndreptățiți să conteste maternitatea dacă există
neconcordanță între actul de naștere și folosința stării civile (art. 421 C.civ.) și sub rezerva că
justifică un interes direct și personal-cum ar fi acela de a exclude copilul de la moștenirea
mamei prin înlăturarea legăturii de rudenie cu defuncta.

45
I. Nicolae, Dreptul familiei în context național și în raporturile de drept internațional privat, Editura
Hamangiu, București, 2014, p. 248-249.

18
 BIBLIOGRAFIE

Studii cu caracter general, tratate, cursuri, monografii.

 Avram I., Drept civil.Familia, Editura Hamangiu, București. I.Albu, Dreptul familiei, E.D.P.,
București, 1975.
 Albu I., Dreptul familiei, E.D.P., București, 1975.
 Bacaci Al., Dumitrache V.C., Hageanu.C.C., Dreptul familiei, ed. -7-a, Ed. C.H.Beck,
București, 2012.
 Beleiu Gh., Drept civil român. Introducerea în dreprul civil. Subiectele dreprului civil., ed. a-
X-a revăzută și adăugită de Nicolae M., Trușcă P., Editura Universul Juridic, București,
2006.
 Bodoșca T., Drăghici A., Puie I., Dreptul Familiei, Editura Universul Juridic, București,
2012.
 Courbe P., Droit de la famille, 2e, éd., Dalloz, Paris, 2001.
 Courbe P., Gouttenoire A., Droit de la famille, 2e, éd., Dalloz, Paris, 2001.
 Deleanu I., Părțile și terții.Relativitatea și opozabilitatea efectelor juridice, Editura. Rosetti,
București, 2002.
 P. Filipescu I. P., A. I. Filipescu A. I., Tratat de dreptul familiei, ed.a-8-a, revizuită și
completată, Editura Universul Juridic, București, 2006.
 Florian E., Dreptul familie în reglementarea NCC, ed.a-4-a,Editura C.H.Back, Bucutrști,
2011.
 Florian E., Dreptul familie, ed. a-II-a, Editura C.H.Back, București, 2008.
 Florian E., Dreptul familiei.Căsătoria.Regimuri matrimoniale.Filiația. Ediția a-V-a, Editura
C.H.Back, București, 2016.
 F. Granet-Lambrechts, La filiation par procreéation, în P.Murat (coord.), Droit de la famille,
Ed.Dallos, 2011.
 Ionașcu A., M. Mureșan M., Constantin M., Ursa V., Familia și rolul ei în societate, Ed.Dacia,
Cluj-Napoca, 1975.
 Ionașcu A., M. Mureșan M., Constantin M., Ursa V., Filiația și ocrotirea minorului, Ed.
Dacia, Cluj-Napoca, 1980.
 Nicolae I., Dreptul familiei în context național și în raporturile de drept internațional privat,
Editura Hamangiu, București, 2014.
 Meulders-Klein M.T., La personne, la famille, le droit.Trois décenniesde mutationsen
occident., Ed.Bruytant, Bruxelles, 1999.
 Reghini I., Diaconescu Ș., în Reghini IȘ. Diaconescu Ș., Vasilescu P., Introducerea în dreptul
civil, Editura Hamangiu, București, 2013
 Terré Fr., Fenouille D., Droit civile.La famille, 8e éd., Dalloz, Paris, 2011,

Articole, note și studii din reviste de specialitate

 Buga C., Marica P., Probleme controversate în dreptul familiei, în R.R.D., nr. 7/1967/
 Filipescu I.P., Ciobanu V.M., Aspecte ale contestăriimaternității, în R.R.D. nr.3/1986.
 Nedelschi Gh., Notă la dec. nr. 547 din 8 martie 1955 a Trib. Bucureşti, în L.P., nr. 4/1955.
 Oproiu Al., Dacă se poate introduce o acţiune în anularea recunoaşterii filiaţiei pentru
incapacitate sau viciu de consimţământ, în L.P. nr. 9 / 1961.

Site-iri web
www.juridice.ro
www.scj.ro

19