Capitolul 1 - A

M-am intrebat de multe ori in ultima vreme de ce oare viata este atat de nedreapta cu
unele persoane. De ce ii pune la atatea incercari? Ma intreb daca voi gasi vreodata raspunsul
la aceasta intrebare ...
Da, eu sunt una din miile, poate milioanele de persoane care a auferit enorm in ultimii
2 ani si jumatate. Nu ca as avea cine stie ce varsta ... Doar 27 de ani, desi multi imi spun ca
arat de 18.
Esec in cariera, o familie nu tocmai OK si multe alte lucruri care s-au adunat in acesti
2 ani si jumatate. In schimb am primit "in dar" o prietena. Asta daca o pot numi prietena. Imi
este mai mult ca o sora, pe care o ador pur ai simplu!
Nu sunt o persoana obisnuita, dar asta nu ma impiedica sa nu-mi traiesc viata cat se
poate de normal.
Pot vedea viitorul! Nu reusesc tot timpul si asta este foarte bine pentru ca nu-mi
afecteaza prea mult viata personala. Am stiut mereu ca nu sunt un copil normal, dar am
preferat sa tin acest lucru doar pentru mine. Singura care stie de acest lucru este cea mai buna
prietena a mea, Mira!

- Ai promis ca vom pleca amandoua si acum tu ce faci?

- Tu trebuie sa-ti termini mai intai studiile. Te astept acolo peste cateva luni.
- Cum o sa ma pot descurca fara tine?
- Simplu. Luptand pentru ceea ce-ti doresti. Stii foarte bine ca eu nu mai am ce cauta
aici. Nu mai apartin acestui loc. Am fost tinuta "prizoniera" prea mult timp, ca acum sa-i dau
cu piciorul acestei sanse. Plus ca merg sa lucrez acolo unde mi-am dorit toata viata sa ajung.
Cand termini facultatea, ma tin scai de sef sa-ti faca si tie cumva loc acolo.
- Dar ... eu nu am calitati de fotograf ...
- Cine a spus ca nu ai?!
- Ce ai de gand sa faci?
- Lasa totul in seama mea si o sa fie bine.

Mi-am luat "La revedere" de la Mira si am plecat ingandurata spre aeroport. Sper ca
vei avea grija de tine. Promit sa te iau cu mine!
Zborul a durat cateva ore si intr-un final am fost anuntati moment sa ne pregatim de
coborare. La un moment dat rasul individului de langa mine a inceput sa ma deranjeze din ce
in ce mai tare. Am privit usor spre el si am observat cu stupoare ca ... radea in vis! Asa vise sa
tot ai! Pentru ca devenea din ce in ce mai deranjant i-am tras un picior in glezna si l-am
anuntat ca trebuie sa coboram.
Grasutul care mai devreme radea de mama focului, acum imi tragea o privire de mai sa
ma rastoarne cu scaunul. Doamne ajuta, ca nu sunt scaune rabatabile! Altfel acum eram direct
sub el.

- Stii, ... se aude o voce destul de subtire, dar calda. Daca nu as fi fost in toane bune
acum, ti-as fi zis ceva de dulce.
- Wow. Nu-mi spune ... Tocmai ai dat lovitura la Billboard?!
- De fapt, chiar asa si este. Trupa care este in agentia mea tocmai a castigat un premiu
la Billboard.
- Da, vezi sa nu!
- Nu ma crezi? Poftim.
 Grasutul mi-a intins Ipad-ul sau si am ramas socata sa vad ca de fapt era adevarat si sa
constat ca era chiar trupa pentru care eu ar fii trebuit sa lucrez ca si fotograf.

- Bang Si-Hyuk! Imcantat de cunostinta. Detin agentia Big Hit Entertaiment.

Pentru ca nu aveam inca un nume coreean, am zis primul nume care mi-a venit in
minte.

- Kim Hana, viitoare concediata.

Domnului Bang i s-a parut extrem de ciudat ceea ce i-am spus, dar euforia l-a cuprins
din nou si nu m-a mai bagat in seama pana la coborare.

O agentie de recrutari din Coreea de Sud m-a contactat de curand si m-au intrebat daca
mai sunt disponibila pentru postul de fotograf. Mi-au spus ca o agentie avea nevoie urgenta de
un fotograf nou si anume Big Hit Entertaiment. Spre nenorocul meu, nu-l cunosteam inca pe
managerul agentiei, asa ca nu aveam de unde sa stiu ca de fapt grasutul este acela. La naiba!

Am fost selectata sa fiu fotograful baietilor de BTS. Cum de n-am vazut venind asta?
Sper ca nu incep sa se diminueze puterile mele.
Necunoscand pe nimeni in Coreea, am rugat pe cei de la agentia de recrutari sa-mi
gaseasca si un loc unde sa stau, cu toate ca acest lucru nu era in atributiunile lor. Noroc ca
sunt oameni intelegatori si iti sar in ajutor atunci cand ai nevoie.
- Domnul Bang tocmai a sosit din America. Maine dimineata ai o intalnire stabilita cu
el.

Deodata am inceput sa ametesc si sa am dureri groaznice de cap.

- Domnisoara, sunteti bine?!

Am reusit sa o rog pe secretara sa-mi aduca un pahar cu apa si brusc totul a devenit
negru si am ramas singura in incapere, iar la un moment dat totul a inceput sa prinda un alt
contur. Auzeam tipete, sunete de geamuri sparte, iar la un moment dat am zarit langa mine o
silueta care zacea intr-o balta de sange.

" Hyung, vreau neaparat sa te vad"

" Imi permiteti, va rog sa dau un telefon?"

Aceste 2 fraze mi-au rasunat toata ziua in cap. Ma intreb oare cine ar putea fii. Era clar
o voce de barbat. Voce care cerea ajutorul. Voce care era infiorator de superba si socant de
patrunzatoare.

Sper sa nu fie nimic grav.

- Cum a fost prima zi in Coreea? m-a intrebat curioasa Mira.

- In afara faptului ca maine voi fi concediata a fost destul de OK si sa nu mai vorbesc
de faptul ca stomacul meu e suparat pe mine din cauza raului de avion.
- Cum adica o sa fii concediata? Ca nici nu ai inceput ...
- Asta zici tu, dar grasutul care a stat langa mine in avion nu o sa fie de aceeasi parere.
- Huh?!
- Managerul de la Big Hit a stat langa mine si pe deasupra l-am mai si pocnit.
 Mira a inceput sa rada cu atata pofta, incat in loc sa-mi plang de mila de faptul ca
maine probabil voi ramane fara slujba, am inceput si eu sa rad de fapta mea "eroica".
- Esti cea mai tare! Si imi mai spuneai ca ma vei lua si pe mine acolo, iar tu te intorci
la nicio macar o zi.
- Pacat ... Daca ai fi langa mine, faceai deja cunostinta cu podeaua!
- Haha! Hai treci la somn! Maine o sa ai o zi grea, iar eu mai am inca atatea de invatat.
- Bafta.

Era deja trecut de miezul noptii, iar eu inca nu reuseam sa adorm. E placut totusi sa fi
in locul in care ti-ai dorit dintotdeauna sa ajungi. Ai visat, ai plans ca ai tai iti puneau piedici
la tot pasul si incepeau sa se planga de faptul ca este doar un moft si ca tu traiesti intr-o lumea
a povestilor. Atunci cand am invatat sa spun "NU', au inceput sa devina din ce in ce mai stricti
in " cerinte". Cel care nu vroia sa accepte ca trebuie sa am o viata " A MEA", pe care ar fi
trebuit sa o traiesc asa cum stiam eu mai bine, era tatal meu. De gura lumii si de faptul ca asa i
se cerea, a incercat sa faca din mine o marioneta a societatii si sa fac numai cum spune el, ca
eu oricum nu am dreptul inca la o decizie in ceea ce priveste viata mea. Am invins! Am ajuns
acolo unde mi-am dorit!
Sper ca ziua de maine sa fie totusi una cu noroc, iar ca grasutul sa-mi accepte scuzele.

Am inceput sa caut informatii despre el si despre trupa pe care o avea in agentie si

peste tot pe unde citeam, citeam numai cuvinte de lauda la adresa lor. Frumoasa poveste are
trupa. Si uite asa reusesc eu sa adorm. Citind despre trupa alaturi de care voi lucra. Sper!

NOTA:
In timp ce am scris acest capitol am ascultat albumul "YOU NEVER WALK ALONE". Poate
va ajuta sa cititi mai usor capitolul. Astept parerile voastre! ENJOY!
 Capitolul 2

Pentru ca totusi vroiam sa fac o impresie destul de buna la intalnirea cu dl. Bang, mi-
am ales o vestimentatie ceva mai lejera. O pereche de pantaloni de culoare albastra si o bluza
destul de comoda, de culoare galbena, iar in picioare am optat pentru prima pereche de
balerini care mi-a picat la mana.
Doamna care acceptase sa ma primeasca o perioada in gazda, se pare ca plecase destul
de dimineata la cumparaturi.
Pe masuta din hol mi-a lasat un biletel:

"Micul dejun este cea mai importanta masa a zilei. Ti-am pregatit ceva delicios. Sper
sa iti placa. In frigider vei gasi si una din prajiturile preferate ale fiului meu cel mic.
POFTA BUNA"

Am verificat sa vad cat este ceasul si am observat ca am destul timp sa mananc repede
ceva.
Cand am intrat in bucatarie, m-am indragostit pe loc de modul in care era amenajata.
Atat de eleganta. Pacat totusi ca m-am indragotit de o bucatarie ai nu de un barbat. Cat de
frumos!

Am gustat cate putin din tot ce pregatise tanti, pe care am uitat cum o cheama. Pentru
ca iubesc dulciurile, am fugit cat se poate de repede spre frigider sa gust si prajitura. O
prajitura care m-a facut sa-mi aduc aminte cat de cat de copilarie, pentru ca o prajitura
asemanatoare imi facea si mama. Prajitura, daca imi aduc eu bine aminte, avea in compozitie
si cartofi.

Daca o sa raman aici o perioad ami indelungata, sigur voi lua in greutate peste 10 kg.
Uitandu-ma mai bine, am observat mai peste tot calendare, poze inramate cu un tip
destul de dragut. Probabil era artistul pe care il indragea una din fiicele gazdei. Nu am apucat
sa discutam prea mult despre vietile noastre personale, doar cat sa-mi spuna ca au 2 baieti si 2
fete. Cu toate ca ceva nu se lega aici, dar cu alta ocazie o voi intreba pe gazda.

Hai ca am gandit cam prea mult imca de dimineata. E timpul sa plec. Am cerut un taxi
pentru a ajunge mai repede la agentie si pe parcursul calatoriei pana acolo, am reusit sa admir
cat de frumos este orasul. Avea un farmec aparte fata de tara unde m-am nascut. Era pur si
simplu superb. Si inca odata nu-i venea sa cred ca am ajuns aici.
Ajunsa in fata, cum am pus piciorul afara din taxi, picioarele mele au inceput sa se
inmoaie putin cate putin si sa nu pot ajunge la intalnirea cu dl. Bang. Mi-am luat inima in
dinti si am intrat. Fie ce-o fi!
Am mers la receptia cladirii si am cerut sa fie anuntat dl. Bang Si-Hyuk ca am sosit.

Picioarele incepusera sa se inmoaie din ce im ce mai rau si respiratia sa devina din ce

in ce mai greoaie. Pana la urma grasutul nu parea un om atat de rau, dar aparentele pot insela
cateodata.
- Domnul Bang, va poate primi. Urcati la etajul 1, iar sala de repetitii se afla in capatul
holului.
- Multumesc frumos.
Am pornit spre un posibil razboi. Am batut la usa si ma trezesc ca imi deschide un
pusti, puti mai inalt decat mine, dar care nu cred ca avea mai mult de 16 ani. Simpatic foc!
 - Domnule Bang ...
- Tu trebuie sa fii noul nostru fotogr... Stai putin ... Noi ne-am mai intalnit undeva, nu-
i asa?
"Hana, esti terminata!"
- Da, acum imi aduc foarte bine aminte. Ne-am intalnim ieri in avion. Lovesti destul
de bine. Am avut nevoie de o punga cu gheata cand am ajuns acasa, mi-a spus Dl. Bang
razand. Bine ai venit la Big Hit!
- Poftim?!
- Nu-ti vine sa crezi, asa-i? ma intreaba unul din baietii care erau intinsi pe jos,
facandu-si incalzirea care cum pe unde apucau.
- Nu prea ...
- Ar trebui. Dl. Bang este un om extraordinar. Atata timp cat iti faci treaba cum
trebuie, este OK. El apreciaza rezultatele muncii tale. Greselile de genul acesta sunt doar mici
copilarii pentru el.
- Frumos.
- Am uitat sa ma prezint. Kim Namjoon. Poti sa-mi spui RM. Este numele meu de
scena. Hai sa-ti fac cunostinta cu restul trupei. Eu sunt liderul trupei.
- Hana, imi pare bine de cunostinta.
- Kim Seokjin sau Jin. Este cel mai mare dintre noi.
- Worldwide handsome. Incantat de cunostinta.
- Jung Hoseok. Raza de soare a trupei.
- Kim Taehyung.
Auzindu-i vocea lui Taehyung, mi-a rasunat din nou acea voce in cap, pe care am
auzit-o si ieri. Vocea parea identica , cu cea a lui Taehyung. Am inghetat pur si simplu se
frica.
- Hana, esti bine?
- Da, imi cer scuze. Inca sunt obosita dupa calatoria de ieri.
- Hai sa continuam atuncii.
- Min Yoongi. Rapper ...
- Jeon Jongkook. Mezinul trupei.
- Incanta de cunostinta, baieti.
- Daca nu te superi, ce varsta ai, ma intreaba dl. Bang, care se afla chiar in spatele
meu.
- 27.
- Ce?!
Reactiile baietilor au fost atat de amuzante atunci cand au auzit ce varsta am. Probabil
nu le venea sa creada.
- Sa inteleg ca esti noona pentru noi? ma intreaba Jimin, intr-un mod atat de adorabil,
incat nimeni nu i-ar fii putut rezista si pe deasupra mai facuse si botic.
- Sa zicem ca da, dar imi puteti spune pur si simplu Hana.
I-am privit pe fiecare in parte si am observat ca sunt inconjurata de oameni atat de
frumosi. Sper sa nu ma insel. Singurul care parea putin cam abatut parea sa fie Taehyung, dar
probabil era de vina doar oboseala.
- Hana, acum ca i-ai cumoscut pe baieti, hai sa-ti explic putin cum stau lucrurile. Noi
calatorim foarte mult si in permanenta avem nevoie de un fotograf care sa ne ajute pentru
viitoarele photoshooting-uri, comeback-uri, concerte si multe alte lucruri. Proiecte vor fii din
ce in ce mai multe, asa ca sper esti pregatita pentru ceea ce va urma. Inca ceva, te rog sa ai
grija de ei.
Si cu asta a iesit din sala de repetitii. Ma intreb oare ce a vrut sa spuna cu asta. Sa am
grija de ei?
 Capitolul 3 – R

Totul incepe sa devina din ce in ce mai ciudat la agentia asta. Am rugat-o pe Mira sa-
mi mai caute detalii despre agentie cat sunt eu la munca. N-am nici cea mai vaga idee despre
ce vorbeste grasutul asta si cum ar putea o fata sa aibe grija de 7 insi care sunt mai inalti decat
ea cu 2 capete.

Se apropia ora cinei si eu inca bantuiam prin oras. Ce-mi spusese grasutul ma pusese
pe ganduri si am decis sa mai lungesc putim drumul spre casa. Nu aveau pregatit niciun
fotoshooting pentru astazi, asa ca mi-au spus ca de maine voi incepe treaba. Baietii erau
invitati la un festival, iar eu trebuia sa fiu acolo.

Cand am intrat pe alee, am observat cum o silueta statea in genunchi sub geamul
bucatariei si cu o lanterna parea sa caute ceva, ori incerca sa intre pe geam. In cazul in care
era un hot, nu eram pregatita decat , cu o geanta de fotograf dupa cap si eventual cu picior ....
Asta rezolva totul.

De fapt, chiar parea sa caute ceva. Poate ca si-a pierdut cutitul cu care ne-ar fii
amenintat in cazul in care venise la furat.

Mi-am dat geanta jos de pe umar si am incercat sa ma apropii cat mai mult de individ.
Cand am prins momentul oportun, piciorul meu a zburat direct in fundul hotului, care a
plonjat direct peste rondul de flori din fata casei.

- Aish!! a inceput sa tipe enervat "hotul"

- Asta ca drept rasplata ca ai chef de furat la ora asta!
- Poftim?! Tu cine mai esti?!
- Acelasi lucru te intreb eu pe tine...
Gazda la care stateam a oesit speriata afara strigandu-l pe individ pe nume:
- Hakyeon, fiule! Esti bine? Ce s-a intamplat?
- Sunt bine, mama. Numai ca fundul meu si rondul tau de flori nu prea, a raspuns fiul
gazdei tragandu-mi o privire de mai ca ar fii vrut sa ma bata.
In momentul asta preferam sa intru in pamant de rusine. Frumos mod de a-mi face
intrarea.
- Mama, cine este domnisoara si ce cauta la noi?
- Ea este Hana. Doamna Jung m-a rugat sa-i inchiriem o camera pana invata putin
orasul. Hana, scumpo, vino sa ti-l prezint pe fiul meu cel mic.
Pustiul s-a dat jos gluga si am observat cu stupoare ca era chiar cel din pozele care
impanzeau toata casa. In realitatea pare mult mai frumos si cu mult mai inalt decat mine. La
cei 1,54m ai mei imi trebuia un scaunel sa ajung la el.
- Hana, el este fiul meu, Hakyeon.
- Asemenea, am raspuns jenata si probabil rosie ca racul. Doamna ... Stiu ca o sa para
putin jenant, dar am uitat cum numiti.
- Spune-mi Cha eomma, draga mea.
- Nu am reusit sa stau prea mult cu mama ta de vorba. Doar mi-a spus ca are 2 baieti si
2 fete. Apropo, ce este cu pozele din casa?
- Fiul meu este si el artist, mi-a raspuns entuziasmata si mandra de fiul ei, Cha eomma.
 - Fac parte din trupa VIXX. Numele meu de scena este N, a completat destul de timid
Hakyeon.
- Trebuie sa fiti mandra de el. Spre rusinea mea nu cunosc nicio trupa destul de bine,
decat cea pentru care o sa lucrez.
- Suntem foarte mandrii. Atat timp cat el este fericit cu ceea ce face si noi suntem la fel
de fericiti. Pana la urma fericirea lui conteaza cel mai mult.
- Mi-ar fii placut ca si tatal meu sa fii gandit la fel cand incepuse sa ia deciziile in locul
meu.
- Parintii nu ar trebui sa hotarasca viitorul copiilor indiferent de situatie. Trebuie lasati
sa zboare. Daca nu isi indeplinesc visele cand sunt tineri, toata viata vor trai cu regretul, ca era
bine sa fi facut si lucrul ala cand aveam varsta aia.
Tatal lui Hakyeon a vorbit atat de frumos si atat de adevarat este. Tatal meu nu a stiut
niciodata ce inseamna indeplinirea unui vis, ci mereu credea voi deveni o marioneta a
societatii. Un robotel care e manipulat zi de zi sa-si castige traiul. Nu stia ce inseamna aia
distractie. Ce inseamna sa ai un grup de prieteni. Niciodata nu a inteleg ca si un om de rand
poate avea succes in cariera si pe alte cai decat le-ar fii ales el pentru mine.
- Dragii mei, noi ne retragem. Maine avem avem ceva treaba si Hana, maine are
treaba.
Imediat ce parintii sai au iesit din incapere, Hakyeon a devenit usor timid, iar eu deja
incepusem sa ma topesc precum o inghetata lasata in soare. Cineva sa ma ajute! Nu ma lasati
aici cu tipul asta!!!!
Hakyeon a fost totusi primul care a rupt tacerea.
- Daca nu sunt prea indiscret, pentru ce trupa o sa lucrezi?
- BTS.
- Frumos. Se pare ca ai dat lovitura. Baietii au ajuns extrem de cunoscuti in toata
lumea. Nu o sa te plictisesti niciodata cu ei.
- Cred si eu. Astazi i-am cunoscut si eu si am observat cat de simpli sunt, in ciuda
faimei lor.
- Nu stiu daca ai aflat, dar circula totusi anumite zvonuri despre ei. Putini stiu lucrurile
astea
- Ce stiti voi si eu nu?
- Extrem de putini stiu adevarul. Eu si colegii mei de trupa ii cunoastem chiar foarte
bine. Desi nu i-am vazut de ceva vreme, vorbim destul de des. Nu am voie sa-ti spun lucrurile
astea, ci doar iti spun sa ai grija de tine. Pericolele sunt la tot pasul.
"In ce m-am bagat?"
- Inca ceva. Nu-i spune prietenei tale despre ceea ce ti-am zis eu.
- De ce? Nu ai putea pur si simplu sa-mi spui despre ce este vorba?
- Iti spun tie despre ce e vorba si ne punem vietile amandurora in pericol.
- Cum ai stiut de prietena mea, Mira?
- Magie, mi-a raspuns printr-un zambet destul de sincer si frumos.
- Sper ca acum sa-mi spui ca a fost o gluma, doar ca sa te razbuni pe mine pentru ceea
ce ti-am facut afara.
- Crede-ma. Nu ma joc cu astfel de lucruri.
- Cum se face ca tu esti acasa, desi faci parte dintr-o trupa?!
- Caldura este de vina. Corpul meu a cedat cand eram la concert, iar agentia a decis sa-
mi dea cateva zile libere pana imi revin.
- Imi pare rau sa aud asta.
- Momentan sunt bine. Multa bafta maine.
- Tot nu poti sa-mi spui despre ce este vorba?
- Imi pare rau, dar nu pot. Vorbeste cu Namjoon. Poate te ajuta el.
 Am dat sa-i mai spun ceva si ca prin magie a si disparut din camera, de ziceai ca se
evaporase.
Perfect! Vin la munca in Coreea si deja incep sa am de-a- face cu "fortele malefice".
Mi-am luat laptop-ul si am inceput sa caut cate ceva despre ce-mi spusese Hakyeon, dar fara
niciun rezultat.

Am primit un mesaj cu programul pe luna asta si ... wow era extrem de incarcat.
Perfect. Poate asta o sa ma tina departe de toate "pericolele" de care imi vorbise Hakyeon. As
cam prefera sa stau departe de el. Aura lui nu prea mi s-a parut deloc a fi una buna. Din
contra. Am simtit ca si cum s-ar fi luptat cu el insusi. Binele cu raul.
"Hana, nu fi paranoica. Macar odata."

Nu am apucat sa le cer numerele de telefon ale baietilor, asa ca nu aveam cum sa iau
legatura cu Namjoon pana maine. El chiar mi s-a parut a fi ceva mai diferit decat restul, dar
poate si din cauza ca el este si liderul.

Ca sa termin ziua si mai frumos, am inceput sa ametesc imediat ce m-am apropiat de

usa dormitorului meu. De data aceasta durerile erau cu mult mai puternice decat in alte dati,
lucru care m-a impiedicat ajung pana la pat.
Totul in jurul meu devenise alb de data aceasta. Langa mine statea o silueta imbracata in
negru, silueta care mi-a spus:

- In curand iti vei dezvolta o noua abilitate.

Totul a prins un alt contur, iar acum ma aflam pe malul marii. Simteam cum briza
marii imi lovea usor fata. Desi marea era usor nelinistita, mie imi dadea un sentiment de
liniste interioara, siguranta. Am observat ca silueta inca mai era cu mine. Incercam din
rasputeri sa-i vad trasaturile fetei, dar imi era imposibil, in schimb mi-a facut un semn cu
mana sa priveste spre o schela din apropiere. Acolo era o 2-a silueta care parea ca ar fii vrut sa
se arunce de acolo, in apa.

- Nu! Am strigat eu, cand la un moment dat am simtit ca ceva dur ma loveste dupa cap.
Desi credeam ca nu mai traiesc, brusc m-am trezit in patul meu. M-am uitat in jur si am
observat pe cineva care iesea din camera. Nu am apucat sa mai rostesc nimic, pentru ca am si
adormit la loc.

De dimineata m-am trezit extrem de greu, iar durerea inca nu disparuse. Cand am dus
mana la ceafa am simtit cum un ditamai cucuiul care mai si durea ingrozitor.
Am coborat la micul dejul si deja familia se stransese la masa.

- Buna dimineata, am rostit eu abia fara voce.

- Buna dimineata, scumpo! Ti-am pregatit si tie micul dejun. Trebuie sa mananci ceva
inainte sa pleci.
- Multumesc frumos pentru amabilitate, dar in dimineata asta cred ca o sa accept doar
o cafea. O sa iau totusi la pachet ce ati pregatit.
- Iti fac imediat un pachet.
- Ce-ti mai face cucuiul? ma intreaba curios Hakyeon
- De unde ...
- Iti dau un sfat. Bea mai putin seara. Nu face bine la organism.
 Cand am auzit asta, spre norocul meu, ca stateam fata in fata cu el, mi-am permis sa-l
lovesc cate de tare am putut in genunchi. Evident ca nu s-a asteptat la asta, asa ca ne-am trezit
cu el ca se ineaca atat de rau cu o bucata de prajitura, incat a reusit sa ma sperie.
- Fiule, esti bine? Ti-am spus sa mananci mai incet.
- Payback is served, i-am soptit eu usor din celalalt capat al mesei.
Mi-a tras o privire aproape diabolica si si-a luat bautura si a plecat in camera lui.
Nimeni nu se pune cu Hana.
P.S. Va recomand sa ascultati colajul acesta in timp ce cititi acest capitol. Enjoy!
https://youtu.be/nTY_2MjQ2CI
 Capitolul 4

- Baieti, o sa va rog sa va pregatiti sa intrati pe scena.

- Hana, sper sa nu-ti dam batai prea mari de cap si sa ne faci cele mai frumoase poze,
imi spune amuzat J-Hope.
- Nu-i problema. Daca vad ca sunt probleme, imi iau un megafon si incep sa va dau
indicatii.
Mi-am luat aparatul de fotografiat si am incercat sa-mi fac loc prin multime catre aripa
unde se afla presa, dar si fotografii autorizati.
- Cine mai e si asta? intreaba o voce pitigaiata de unde din spatele meu.
- Probabil noul catelus de la Big Hit ...

Am dat sa ma intorc spre cele 2 individe, dar cine m-a oprit si m-a intors spre scena la
timp. Baietii deja intrasera pe scena si se pregateau de prestatie. Aveau 15 minute la dispozitie
sa demonstreze ca sunt extraordinar de buni in ceea ce fac si chiar ma surprindea
profesionalismul de care dadeau dovada atunci cand erau pe scena.

La un moment dat am observat cum Jin incepe sa aiba probleme, iar deplasarea lui era
din ce in ce mai greoaie. Desi am continuat sa le fac poze, starea lui se inrautatea de la minut
la minut.
A reusit sa duca prestatia pana la capat, dar imediat cum au intrat in culise am si auzit
fanii tipand si incepand sa se alarmeze. Asta nu e de bine.
- Chemati repede un doctor, a strigat alarmat Jungkook
- Luati-l si duceti-l in camera...
Baietii erau usor socati de ceea ce i se intamplase lui Jin si pur si simplu ni stiau nu sa
reactioneze.
- Baieti, verificati-i mai intai pulsul, am auzit in spatele meu o voce destul de
familiara.
- Hyung...
- Hakyeon ...
- Taci si vino cu mine.
Am mers cat am putut de repede spre camera unde l-au dus pe Jin. Hakyeon i-a rugat
pe toti sa astepte afara, in schimb mi-a spus mie sa raman.
- Pot si eu sa stiu ce se intampla?
- Desfa-i camasa!
- Ce?! Nu! Ai innebunit?
- Fa-o inainte sa vina doctorul!

I-am desfacut camasa lui Jin cat am putut de repede si am observat cum se schimba
treptat culoarea venelor si incepeau sa devina extrem de pronuntate in jurul inimii. Corpul a
inceput sa-i tremure si se pare ca avea si niste dureri ingrozitoare.

- Scoate-ti lantisorul pe care il porti si pune-l in dreptul inimii.

Purtam un lantisor cu un pandantiv in forma de stea. L-am primit cadou de la bunica
mea cand am implinit 18 ani. Mi-a spus ca pandantivul are puterea de a vindeca oamenii.
Pentru ca avea o fire mai glumeata, nu am bagat-o in seama.
Am indreptat pandantivul spre inima lui Jin si dintr-o data acesta a luat forma unor aripi de
inger. Atat de socata am fost cand am vazut, incat m-am prabusit la pamant. Hakyeon a
venit langa mine si mi-a pus mana usor pe umar si mi-a zis:

- Magie neagra.
- Poftim?!
- Se pare ca cineva are chef de magie neagra astazi.

Durerile lui Jin au disparut treptat, la finalul lor acesta caznd intr-un somn adanc, iar
eu am raman cazuta la pamant din cauza socului. Hakyeon m-a privit si cu un zambet sincer si
frumos imi zice:

- Buna treaba, si m-a ridicat de jos. Abia reuseam sa ma tin pe picioare, dar trebuia
pentru ca fix in acel moment doctorul a intra in camera cu tot cu membrii si o parte din staff-
ul baietilor.

- Ce s-a intamplat cu Jin? a intrebat managerul suprins sa-l vada pe Jin intins pe
canapea.

- Oboseala si-a spus cuvantul. Domnisoara i-a acordat primul ajutor, iar acum Jin este
foarte bine, le-a explicat Hakyeon.
- Domnisoara Hana, cred ca va puteti retrage. Ati vazut destule pe ziua de azi. Ne
vedem maine la ora 7 la aeroport, imi spune putin arogant una din angajatele din staff-ul
baietilor.
- Cred ca nu ar trebui sa o scoateti afara avand totusi in vedere ca i-a salvat viata.
Incercati sa nu va aratati superioritate in situatiile de genul acesta. i-a raspuns Hakyeon usor
iritat de raspunsul angajatei.
- Hakyeon, este in regula. Sunt deja foarte obosita si tot ce vreau este sa merg acasa.

Baietii s-au uitat cu parere de rau la mine, pentru ca nu stiau ce sa-mi spuna ca i-am
salvat viata lui Jin si iritati la culme ca o angajata si-a permis sa vorbeasca in numele lor.

In sfarsit am iesi la aer si se pare ca geaca de piele, nu fusese o alegere tocmai buna
pentru o vreme ploioasa si destul de friguroasa.
Undeva in apropiere de locul unde se tinuse festivalul era un grup de 5 fete, care
plangeau de zor, iar motivul era Jin.

- Jin este bine, fetelor, am incercat eu sa le linistesc pe cele 5 fete.

- De unde stii?
- Eu am fost cea care i-am acordat primul ajutor, iar acum se odihneste.
- Iti multumim din suflet. Ne-ai luat o piatra de pe inima, mi-au raspuns fetele usor
surprinse, dar fericite sa auda faptul ca idolul lor este in regula.

Am mers o bucata de drum si am inceput sa aud pasi in urma mea si dintr-o data simt
cum cineva imi baga in buzunar 2 pachete verzi, ce pareau a fii cele pentru incalzirea
corpului.

- Poftim ingerasule.
 - Poti sa nu-mi mai spui asa?! Si acum ca tot esti aici ce-ar fii sa-ti dai drumul la gura
si sa-mi spui ce naiba se intampla si cum se face ca lantisorul meu nu mai e stea, ci o pereche
de aripi? Si cum de ai stiut unde sa ma gasesti? am rabufnit in fata lui Hakyeon si am ramas
aproape fara voce rostindu-i toate intrebarile acelea.

- Vrei sa respiri si tu putin? In primul rand ma aflam acolo pentru ca ti-ai uitat
telefonul acasa, iar prietena ta a sunat de cel putin 30 de ori, iar de mesaje sa nu mai vorbim.
In al 2-lea rand, tot nu-ti pot spune ce se intampla. Cel putin nu aici ... Domnul Bang ne
asteapta pe amandoi la o cafenea din apropiere.
 Capitolul 5

Situatia deja incepea sa devina din ce in ce mai aberanta si extrem de ciudata si

incepea sa-mi fie teama pentru ce avea sa urmeze. Aveam impresia ca tot ce aud este doar un
vis urat ...
Am incercat sa o sun pe Mira, dar fara succes. Bateria telefonului meu deja "decedase"
. RIP ...
La cafeneaua unde ne intalneam cu dl. Bang ne astepta un alt "adept" al cultului
"nebunii de legat".
"The Street" , ce denumire ... Ce prost a pus numele asta la o cafenea?!
- In sfarsit ...
- Ea este Hana ...
- Deci, sa inteleg ca tu esti Hana sau mai bine zis Van.

Hakyeon a fost intrerupt de o ditamai matahala care statea la una din mesejele din
spatele cafenelei. Era destul de retrasa si perfecta pentru a dezvalui "secrete de stat". In
momentul in care acesta a inceput sa vorbeasca, Hakyeon a pus capul in pamant si nu a mai
zis nimic.

- Despre ce tot vorbiti voi aici? l-am intrebat deja destul de iritat pe individ, care
culmea mai facea si pe smecherul cu mine.

- Mai intai stai jos si o sa-ti explic eu. Hana, stiu foarte bine ca tu nu esti o persoana
obisnuita. Mai tii minte minte cand ai dobandit puterea de a vedea viitorul?
- Si de ce as avea eu incredere in voi?
- Daca nu vrei sa ai incredere in ei, in mine o sa ai cu siguranta, imi raspunde dl. Bang
intinzandu-mi un dosar.
- U ... Undeva la varsta de 5 ani, cand am avut un accident de masina. Bine cel putin
asa mi-au spus parintii mei.
- Exact acum 22 de ani a disparut si Van, a tinut sa precizeze dl Bang.
- Cine este Van?
- Van este protectoarea baietilor. De cand a disparut au inceput si problemele.
- Mai exact?
- De cand a disparut Van, fortele intunericului au inceput sa puna stapanire pe baieti,
Jin fiind deja prima victima pe care o raneste serios astazi. Treptat, daca nu luam masuri,
acestia vor muri.
- Si cum as putea eu sa-i protejez? Cine detine acele "forte"?
- Ca sa-i putem proteja, o sa avem nevoie si de cealalta protectoare, Amy. Ea inca nu
si-a redobandit aripile, dar Taecyeon o sa aiba grija de asta si in cel mai scurt timp. Si ca sa-ti
raspund si la cea de-a 2-a intrebare, noi il banuim pe Taehyung, mai explicat extrem de serios
dl. Bang.
- Poftim?!
- Nu stim cum si de unde, dar baietii mereu simt ce este ceva in neregula cu el. Eu sunt
un simplu om, in schimb Hakyeon, Taecyeon si Namjoon sunt de asemenea speciali ca si tine.
Datorita lui Namjoon a luat nastere trupa si asa am reusit sa-i protejam cat de cat de fortele
raului, asta pana sa ne dam seama ca este ceva in neregula cu Taehyung. Hakyeon a incercat
sa ia legatura cu Van de nenumarate ori, dar fara niciun rezultat, pana cand a inceput sa o
simta in momentul in care ai venit in Seoul. In dosar, vei gasi cateva detalii despre "tine" si
despre cine ai fost.
Am ezitat sa citesc ce era in dosar, dar daca tot "m-au vrajit" hai sa le fac jocul pana la capat.

Articol:
"Van = era predestinata sa fie protectoarea unei armate de ingeri, armata din care
faceau parte si Jin, Hoseok, Yoongi, Namjoon, Jimin, Taehyung si Jungkook. Dupa un timp,
lui Van i s-a alaturat o noua protectoare si anume, Amy, care era un din cele mai bune
prietene ale lui Van.

Vazand ca sunt nedespartite, Taecyeon sau Cassil, cum se numea pe planeta lor, a
luat o decizie neasteptata si a dat ordin ca Amy sa fie cea de-a 2-a protectoare si nu Lalilah
asa cum se asteptau toti.

Pentru ca nu a vrut sa accepte asa ceva, Lalilah a aruncat un blestem atat asupra
armatei de ingeri, cat si a conducatorilor ei si i-a trimis pe toti pe Pamant.
La scurt timp dupa ce au fost trimisi pe pamant, Van si Amy au disparut. Van a reusit sa
renasca la 5 ani dupa disparitia ei, iar Amy la circa 10 ani."

- Mare lucru nu am prea priceput eu de aici. Tot ce pot sa spun este ca refuz sa cred
asa ceva. Maine ma intorc acasa, asa ca o sa va rog sa gasiti alta momeala pentru spiritele
voastre.

Mi-am luat geanta si am plecat cat am putut de repede de acolo. Eram speriata si
ingrozita de tot ceea ce citisem in acel articol si refuzam sa cred ca tocmai mie mi se poate
intampla asa ceva. Pacat totusi ca parasesc atat de repede Coreea. Poate ca tata avea drepate.
Eram perfecta pentru a fii menajera in propria casa, nu pentru pozat scalambaiatii de pe scena.

- Hana, stai! striga destul de insitent la mine Hakyeon. Poti sa ma asculti si pe mine?!
- Acum ai prins curaj? Nu puteai sa-mi spui de la inceput toate prostiile astea?
- Daca iti spuneam de la inceput, cel mai probabil reactionai la fel si nu as mai fii putut
sa-ti explic acum anumite lucruri.
- Poate ca ai dreptate, dar eu tot nu vreau sa ma joc de-a v-ati ascunselea cu asa ceva!
Am dat sa plec cand Hakyeon ma apuca de mana si m-a tras extrem de aproape de el.
Privirile ni s-au intalnit, iar acesta mi-a spus:
- Daca nu-mi dai si mie o sansa sa-ti spun cum sta treaba, o sa regreti ca ai facut
cunostinta cu mine.
- Da, sa traiti ...
Vocea lui m-a linistit imediat, dar a reusit si sa-mi faca picioatele sa mi se inmoaie si
inima sa cante ca o nebuna.

Capitolul 6 – M
 - Hai sa mergem undeva, unde putem vorbi in liniste. Stiu un loc perfect pentru asta.
Am ezitat la inceput sa ma duc cu individul asta, dar se pare ca picioarele mele au ales
calea cea mai usoara. Nu prea mai eram in stare sa fac ceva astazi. Ma simt extrem de obosita
si din cauza frigului am adormit in taxi.
Nu stiu daca era vis sau viziune, dar am vazut bucati de masina lovita, iar langa ea
zacea o silueta care parea sa semene extrem de mult cu Jungkook.

- Jungkook! a strigat o voce din departare.

Norocul meu a fost ca Hakyeon m-a trezit la timp sa-mi spuna ca am ajuns.
- Esti bine?
- Cred ca da ...
- Viziune noua?
- Sper ca nu.

Am intrat intr-un fel de cafenea, dar nu era una oarecare, ci un fel de cafenea ...
botanica. Interiorul era decorat in stil clasic, unde erau fel si fel de tipuri de plante care mai de
care mai exotice sau nu. Totul parea atat de superb si de linistitor incat n-as mai fii vrut sa
plec de acolo.
- Wow! Cat de superb e locul acesta!
- Ma bucur ca iti place. Este cafeneaua la care vin cand vreau sa ma relaxez sau cand
vreau sa lucrez la cate ceva.
Hakyeon a sugerat sa mergem pe terasa cafenelei, care era de fapt un fel de parc
amenajat cu masute amplasate in diferite colturi ale acesteia. Terasa era de asemenea
amenajat extraordinar de bine. Unele masute erau adapostite la umbra unor copaci de
dimensiuni destul de mari, iar rondurile de flori reuseau sa infrumuseteze ambientul si mai
tare.
- Merg sa comand ceva.
" Sa nu indraznesti sa pui ceva in bautura mea!"
- Gata. O sa vina imediat comanda. Hana, cred ca ar trebui sa-mi cer scuze pentru ceea
ce s-a intamplat la "The Street" . La cum am inceput sa te cunosc, probabil ca cineva o ia
bataie se la tine.
- Cum adica?
- Ei bine, tot ce s-a intamplat acolo a fost o farsa.
- Poftim?! am strigat atat de tare incat am speriat una din fetele care aducea o comanda
in capatul celalalt al terasei.
- Domnului Bang ii place sa joace farse si a vrut sa-si ia revansa pentru piciorul pe
care i l-ai dat in avion.
- Deci, Jin zace lesinat pe un pat de spital si lui ii arde de farse?
- Jin este bine si a ajuns acasa. A fost extrenat. Am vorbit cu el cand eram in taxi.
Momentan cred ca e cel mai bine ca s-a intors acasa. Si-a cerut scuze ca ti-ai facut griji
din cauza lui si ti-a multumit ca i-ai salvat viata.
- Ar trebui sa se gandeasca la el, nu la mine. In fine, acum imi spui si mie restul
povestii in afara de farsa maimutoiului ala? Cum de lantisorul meu s-a transformat in aripi de
inger?
- Promite-mi doar ca nu o sa te mai sperii cum te-ai speriat mai devreme.
- Promit.
- Nu este nimic adevarat faptul ca tu esti Van sau mai stiu eu cine. Ceea ce s-a
intamplat cu Jin a fost cat se poate de adevarat.
 - Cum se face ca tu esti mereu in locurile unde sunt si eu? Cum ramane cu pandantivul
meu?
- Pura coincidenta. Cand te-ai lovit la cap tocmai iesisem sa-mi iau ceva de baut.
Te-am gasit intinsa langa pat si cand am vrut sa te pun in pat, ti-a cazut steluta de la
gat. Stiam ca il mai vazusem undeva lantisorul tau ...
- Aici sunt bauturile dvs. domnule detectiv. i-a zis domnisoara care ne-a adus bauturile
si cochetand de zor cu el.
" Stai ... Ce-a zis?"
- O sa-ti explic imediat si asta, m-a linistit el, vazand ca imediat m-am schimbat la fata
cand am auzit cuvantul "detectiv".
- Si sper ca o sa ai o explicatie extrem de buna pentru asta.
- Promit. Hai sa continuam. Lantisorul tau sa numeste "Wings". Face parte dintr-o
colectie extrem de rara. Exista doar 7 in toata lumea. Toate la un loc se numesc "Stardust".
Cand intra in contact cu magia neagra se transforma in aripi de inger, dar te si apara de
anumite boli cronice. Atunci se transforma intr-o semiluna cu o stea atasata de ea. Oarecum
prelungeste viata celui care il poarta.
Dintru-un dosar a scos o poza si mi-a inmanat-o. Acolo erau toate cele 7 lantisoare, al
fiind chiar cel din mijlocul pozei.

- Primul lantisor si al tau au elementul aerului in ele, al 2-lea are elementul apei, cel
de-al 3-lea elementul pamantului si ultimile 3 au element de foc in ele, a completat Hakyeon.
- De unde stii toate lucrurile acestea? Si ce legatura au cu baietii?
- Numai cu ajutorul lor baietii vor scapa de persoana care ii exaspereaza cu magia asta
neagra. In momentul cand toate cele 7 lantioare se unesc se formeaza o constelatie si distruge
orice urma de magie neagra din jurul lor, iar persoana detinatoare va muri ...

Hakyeon a ezitat sa mai continue, dar a tras aer in piept si a vorbit mai departe.
- Toate acestea le stiu, pentru ca lucrez ca detectiv la o agentie privata. Suntem o
echipa de 3 insi care lucreaza la cazul acesta si niciunul nu a reusit sa ii dea de cap.
- Detect .... m-am oprit socata nemaiputand sa continui, asa ca l-am lasat sa vorbeasca
mai departe.
- Nu vreau sa te sperii. Intentia mea este sa te ajut si in acelasi timp sa te si protejez.
Atat cat pot, pentru ca meseria de artist imi ocupa cea mai mare parte din timp.
- Dar cum poti sa faci amandoua lucruile odata?
- Destul de simplu. Baietii imi trimit cazurile si lucrez la ele in masina, la hotel, pe
unde apuc. Cineva mi-a propus acum mult timp sa lucrez ca detectiv particular din anumite
motive, pe care nu le pot dezvalui din pacate, dar te pot asigura ca nu e nimic rau.
- Daca faci cumva parte din gasca "baietilor rai" si vrei sa incerci vreo manevra cu
mine, tin sa te anunt ca nu o sa-ti mearga cu mine si acum du-ma la Bang Si-Hyuk. Am ceva
de discutat cu el intre 2 ochi invinetiti.
- Exact cum ma asteptam! mi-a raspuns Hakyeon razand.
- Apropo ...
- Da?!
- Despre restul lantisoarelor se stie ceva?
- Unul a fost localizat in America de Sud. Se spune ca s-ar aflat in posesia unui
"vraci". Suna cam urat, nu? Altul la tine si acum 2 saptamani au mai localizat unul in
Australia. Restul inca sunt ascunse ochii lumii. Planuim sa trimitem luna viitoare oameni in
Egipt si Grecia.
- Mi se pare ireal tot ce aud.
- Stiu. Si mie la inceput la fel mi s-a parut, dar dupa am reusit sa ma obisnuiesc cu
ideea si cu statutul asta de detectiv si mi s-au parut lucruri obisnuite. O perioada o sa fiti
plecati in America, in turneu acolo si probabil ca o fiti mai linistiti.
- Sper sa fie asa, pentru ca altfel eu nu stiu ce o sa fac.
- Nu-ti face probleme in privinta asta. Cel mai probabil, Daehyun va merge cu voi. Eu
nu pot pentru ca plec in turneu in Japonia. Ah, inca ceva.
Hakyeon s-a cautat prin buzunare si a scos ceva care parea sa semene cu o baterie de telefon.
- Bateria ta. Am scos-o din motive de securitate, dar si pentru ca prietena enervanta
deja ajunsese in extrema cealalta cu apelurile telefonice.
- Zi mersi ca sunt extrem de obosita, ca altfel acum deja erai cu scaunul pe jos. De asta
nu mi se deschidea mie telefonul.
Am deschis telefonul si mesajele au inceput sa curga necontenit printre care si:
" Daca nu raspunzi la telefonul ala, vin pana in Coreea de Sud si-ti trag o bataie pe
cinste!"
MIRA"
" Dar de ce pe mine? Bataia o merita inteligentul care mi-a luat bateria, nu eu.
 Capitolul 7

- Ai innebunit?! De ce nu raspunzi la telefon?

- Imi cer scuze, Mira, dar un tantalau mi-a rapit bateria telefonului si abia acum mi-a
dat-o.
Hakyeon mi-a tras o uitatura atat de diabolica, incat mai avea putin si ii spunea
taximetristului sa opreasca sa ma dea jos dim masina.
- Huh? ...
- Iti povestesc alta data? Ce-ao facut la examen?
- Prefer sa nu vorbim despre asta. Vreau sa vin in Coreea. Ai reusit sa vorbesti cu sefii
tai?
- Da, dar dupa facultate. Asa ne-am inteles.
- De fapt, eu ma gandeam ca saptamana viitoare sa vin acolo. Nu vreau sa mai stau
aici.
- S-a intamplat ceva?
- Nu chiar?
- O sa vad ce pot face. Vorbim putin mai tarziu. Bine?!
- Ok. Ai grija de tine.
Convorbirea cu Mira m-a pus putin pe ganduri. Raspunsurile ei oarecum ma
ingrijorau, iar vocea ei nu a parut tocmai ok.
Tot ceea ce s-a intamplat in ultima vreme incepea sa devina dim ce im ce mai ciudat si
incepeam sa nu mai inteleg nimic. Niciodata nu-mi puteam imagina ca putea sa existe asa
ceva. Credeam ca toate aceste lucruri le poti intalni numai in povestile cu printi pe cai albi si
printese, povesti pe care mi le spunea mereu bunica mea inainte de culcare, iar eu le
consideram doar simple povesti de adormit copiii.
- Daehyun si Taecyeon ne asteapta la sediu. Se pare ca au venit noi probe. Au gasit un
nou lantisor ... in Romania.
- Ce?!
- S-a intamplat ceva?
- Ai uitat un mic detaliu. Romania este tara de unde vin eu.
- Da, stiu si de asta ne intrebam cum au reusit sa ajunga 2 lantisoare in aceeasi tara...
- Banuiesc ca si restul pot fii acolo?
- Nu. Adu-ti aminte ca ti-am spus ca deja au fost despistate in alte tari, dar nu stie
nimeni cum se poate ajunge la ele.
- Stai putin! Mira
Am dat sa iau telefonul din geanta, in schimb m-am trezit cu Hakyeon ca imi ia de
data asta telefonul cu tot cu baterie.
- Ai innebunit? Imi vreau telefonul inapoi.
- Tu iti dai seama in ce pericol ne pui daca ii spui?
- Dar e prietena mea cea mai buna!
- Era ...
- Poftim?!
- Asa-zisa ta prietena este suspecta de crima si practicarea de magie neagra asupra
unor imagini publice.
- Cu siguranta ai innebunit! Abia isi vede capul de treaba si probleme si tu imi vii cu
asemenea copilarii!
 - Tu de ce crezi ca te-am rugat sa nu-i spui nimic?
- Orice mi-ai spune, eu tot nu te te cred.
- Perfect, atunci treci in masina si hai sa vedem raportul primit de baieti.
Am trecut prin atatea doar ca sa mi se spuna ca cea mai buna prietena a mea este o
criminala in serie? Refuz sa cred ... Daca ar fii adevarat, de ce lantisorul meu nu s-a
transformat cand eram langa ea. Se presupune ca atunci cand intra in contact cu magia neagra,
isi schimba forma. Al meu nu a facut-o!
- Banuiesc ca o sa fie si clovnul acolo?
- Banuiesti bine.
Pe tot parcursul drumului am ramas tacuti, iar taximetristul ca sa mai destinda putin
atmosfera a dat drumul in surdina, la o muzica ciudat de placuta, inca sa ma linisteasca putin.
Am incercat sa-mi fac tot felul de scenarii in cap. Ma gandeam cum de m-ar fii putut
minti o persoana care mi-a fost alaturi 4 ani de zile si in cele mai grele momente ale mele.
- Am ajuns. Incearca doar sa nu-ti pierzi cumpatul prea tare. Incepem deja sa fim
depasiti de situatie si tot ce ne-ar mai lipsi acum, ar fii sa ne mai bagi in spital si un coleg.
Cand m-am uitat mai bine, am vazut ca de fapt eram in incinta agentiei Big Hit.
Credeam ca mergem undeva la un sediul al politiei, nicidecum aici.
De la receptia cladirii, am facut la stanga si dupa ce am mers cam 100 m, am coborat
undeva la subsol, care era amenajat peste asteptarile mele.
"Subsolul" era de 2 ori mai mare decat mi-as fi imaginat. Toata incaparea era pavata
cu marmura si parea sa fie sustinuta de niste stalpi, ce-mi dadeau sentimentul cum ca as fii
intrat intr-o incapare din Grecia Antica si era iluminata de 3 candelabre destul de interesante.
De-a-lungul acesteia era 6 statui care mai de care mai ciudate. 3 pe partea dreapta, care pareau
sa fie 3 creaturi mitice si 3 pe partea stanga, unde erau 3 ingeri.
Undeva in spatele statuilor de pe partea dreapta erau 2 balcoane imense, care banuiam
ca dadeau in spatele cladirii, iar pe partea stanga 4 incaperi, in care nu cred ca a mai intrat
cineva acolo de ani buni.
- Wow, asta da contructie ...
- Asta nu e nimic.
- Sper sa nu mai am parte si de alte surprize.
- Nu chiar.
- Daca nu incercati sa ma dati la spiritele rele, atunci accept si alte lucruri.
- Bine de stiut.
La capatul "subsolului" era o alta incapere, unde am banuit ca acolo ar fii trebuit sa fie
si birourile si asa si era. Era un birou cat se poate de obsnuit, numai ca era dotat cu aparatura
de ultima generatie, unele dintre ele fiind lucruri de care nici nu auzisem sau vazusem
vreodata. In mijloc era o masa rotunda, pe care se aflau 5 laptop-uri, la unul dintre ele chiar
lucrand cineva. In interiorul acestei birou se aflau 6 panouri, pe care urmareau fel si efel de
chestii de-ale detectivilor. Pe peretele din fata se afla un alt panou, pe care era afisata o harta a
mai multor locuri, printre care si Romania.
L-am observat pe grasut care purta o discutie destul de interesanta cu Taecyeon, incat nu nici
nu ne-a observat cand am intrat. M-am apropiat usor de ei si cand am prins momentul
oportun, am trantit cat am putut de tare, in fata lor dosarul pe care mi-l daduse Hakyeon la
cafenea.
- Oh Doamne! FEMEIE! Vrei sa ne omori? ma intreaba Taecyeon vizibil speriat de
dosarul meu.
- Asta va trebuie daca va tineti de farse! Cum ati putut sa faceti asa ceva cand altii zac
pe un pat de spital?
- Hai sa lasam discutia asta pe altadata. Poftim ...
 Un alt tip brunet si putin mai inalt decat mine, mi-a inmnat un dosar destul de stufos,
iar cand l-am deschis prima pagina era un raport in care erau cateva declaratii socante, iar
langa acestea ... poza Mirei.
- Deci ... este adevarat?
- Inca nu avem confirmarea, dar odata cu venirea ta aici ne va fii cu mult mai usor sa
confirmam acest lucru si incercam sa o aducem si aici.
- Daca sa zicem ca este asa cum spuneti voi, nu ar fii periculos sa o aduceti aici?
Baiesc ca-i puneti in pericol pe baieti.
- Din pacate, o alta solutie nu avem. Imi pare bine de cunostinta, Daehyun.
- Hana ...
Sa inteleg ca o sa lucrez numai cu bunaciuni? OK, Hana... Ramai la unul. Nu-ti poti
face harem ... sau ... da?!
- Hana, de astazi vei lucra cu noi. Deocamdata nu le spunem baietilor lucrul asta.
Vei ramane sa-ti faci treaba de fotograf in continuare. Mergi peste tot cu trupa si asa
vei reusi sa-i ti in siguranta atat pe baieti, dar si pe tine, mi-a spus Taecyeon foarte hotarat.
Perfect. Vin in Coreea sa fotografiez si ma aleg si cu un post de detectiv particular.
" Hana, cand ai putin timp liber as vrea sa ne intalnim sa stam de vorba.
Namjoon"