Proiectul catehetic „Alege Şcoala!“.

Interferenţe cu
proiectul „Hristos împărtăşit copiilor“
Pr. drd. Sorin Lungoci

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

în conformitate cu Temeiurile nr. 3769 din 19 iunie 2009 şi 747 din 11 februarie 2010 ale
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhia Română, prin Sectorul teologic-
educaţional, în parteneriat cu Fundaţia World Vision România, derulează proiectul „Alege
Şcoala!“.
I. Obiectivele proiectului „Alege Şcoala!“[1]. Obiectivul general al proiectului „Alege
Şcoala!“ îl constituie prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi
prevenirea delincvenţei juvenile prin dezvoltarea unor soluţii alternative de tip „şcoala de
duminică“. Copiii din mediul rural şi urban, inclusiv populaţia romă, cu vârste cuprinse între 6 şi
16 ani, sunt asistaţi în însuşirea educaţiei morale de bază, în dezvoltarea motivaţiei necesare
rămânerii în şcoală prin intermediul participării la „şcoala de duminică“, la concursuri şi la
tabere de creaţie.
Alături de obiectivul general – prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire
timpurie a şcolii şi prevenirea delincvenţei juvenile – proiectul „Alege Şcoala!“ are în vedere şi
unele obiective specifice:
– dezvoltarea unor comportamente şi atitudini pozitive faţă de şcoală şi semeni pentru cel
puţin 28.854 de copii din mediul rural şi urban, cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani;
– formarea specifică a 3.206 persoane adulte implicate în prevenirea fenomenului de
părăsire a şcolii, în vederea dezvoltării deprinderilor de lucru cu copiii şi a aptitudinilor psiho-
pedagogice.

Proiectul „Alege Şcoala!“ este un proiect cu finanţare europeană. El se încadrează în linia

de finanţare a proiectelor strategice nr. 61, „A doua şansă în educaţie“, axa prioritară 2, domeniul
major de intervenţie 2.2., „Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii“ şi este finanţat de
Uniunea Europeană prin Fondul Social European. La nivel naţional, proiectele ce se încadrează
în această linie de finanţare sunt gestionate de Autoritatea de Management pentru Programul
Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013 (AMPOSDRU)
prin Organismul Intermediar – Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi
Sportului (OIPOSDRU – MECTS).
II. Aplicare şi dezvoltare. Proiectul a fost lansat în două etape succesive, dar pentru zone
diferite, după cum urmează:
A) La 1 septembrie 2009, Patriarhia Română a început implementarea proiectului „Alege
Şcoala!“, pe o perioadă de 34 de luni, în trei regiuni[2] de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov, nord-est (în
judeţele: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui) şi sud Muntenia(judeţele: Argeş,
Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman), cuprinzând 10 eparhii
(Arhiepiscopia Bucureştilor, Arhiepiscopia Iaşilor, Arhiepiscopia Târgoviştei, Arhiepiscopia
Sucevei, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului,
Episcopia Huşilor, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, Episcopia Alexandriei şi Teleormanului şi
Episcopia Giurgiului).
B) Deşi nu trecuse mult timp de la lansare şi înregistrându-se rezultate pozitive prin
aplicare proiectului în cele trei regiuni, acesta fiind primit cu interes de către mulţi preoţi[3], cât şi
de către copii, în urma analizei necesităţii aplicării proiectului şi în celelalte regiuni de
dezvoltare ale României, s-a considerat oportună extinderea proiectului la nivelul întregii ţări.
Prin urmare, începând cu 1 august 2010, proiectul „Alege Şcoala!“ a devenit un proiect
naţional. Fiind un proiect naţional, acesta a fost prezentat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române în şedinţele de lucru din 18–19 iunie 2009 şi 10–11 februarie 2010, care a aprobat
implementarea proiectului „Alege Şcoala!“ odată cu activităţile propuse în cererea de finanţare.
Pentru această a doua etapă de aplicare prin extindere, proiectul este prevăzut a se
desfăşura pe o perioadă de 36 de luni (începând cu luna august 2010), în celelalte cinci regiuni de
dezvoltare[4], regiuni care nu au fost cuprinse în faza iniţială a proiectului început la 1 septembrie
2009, şi anume: centru (în judeţele: Alba, Braşov, Covasna, Sibiu, Mureş, Harghita), nord-vest
(judeţele: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Satu-Mare, Sălaj, Maramureş), vest (judeţele: Arad,
Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş), sud-vest Oltenia (judeţele: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi
Vâlcea) şi sud-est (judeţele: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vrancea), cuprinzând 19
eparhi: Arhiepiscopia Sibiului, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Arhiepiscopia
Craiovei, Arhiepiscopia Timişoarei, Arhiepiscopia Tomisului, Arhiepiscopia Alba Iuliei,
Arhiepiscopia Râmnicului, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, Arhiepiscopia Dunării de Jos,
Arhiepiscopia Aradului, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, Episcopia Covasnei şi
Harghitei, Episcopia Caransebeşului, Episcopia Oradiei, Episcopia Severinului şi Strehaiei,
Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, Episcopia Tulcei, Episcopia Sălajului, Episcopia Devei şi
Hunedoarei.
III. Beneficiarii proiectului „Alege Şcoala!“. Beneficiarii direcţi ai proiectului
sunt 3.206[5] de preoţi şi profesori de religie din cuprinsul celor opt regiuni de dezvoltare
menţionate mai sus şi 28.854[6] de copii de vârstă şcolară, aflaţi sub riscul abandonului şcolar.
Beneficiari indirecţi sunt preoţii şi profesorii de religie (aproximativ 17.000 de persoane), prin
preluarea unui model concret şi eficient de lucru cu copiii aflaţi sub riscul abandonului şcolar şi
72.000 de copii de vârstă şcolară, aflaţi sub riscul abandonului şcolar[7].
IV. Activităţile proiectului. Activităţile prevăzute în proiect şi care sunt generate de
către obiectivele propuse cuprind: 246[8] de sesiuni de formare pentru preoţi şi profesori de
religie, 235[9] de tabere de creaţie pentru 9.618[10] de copii, un concurs naţional desfăşurat în 4
etape (la nivelul parohiilor, protopopiatelor, eparhiilor şi Patriarhiei).
Totodată, proiectul propune dezvoltarea unui program special pentru menţinerea elevilor
în educaţie şi prevenirea părăsirii timpurii a şcolii, în aria de aplicare menţionată, ce include:
acţiuni adresate formatorilor şi acţiuni adresate copiilor.
IV.1. Acţiuni adresate formatorilor – sesiuni de formare de formatori pentru 3.206 de
preoţi şi profesori de religie responsabili cu formarea elevilor în cadrul unor activităţi
extraşcolare de tip „şcoala de duminică“. Acestea se vor desfăşura pe parcursul a 24 de luni.
Fiecare sesiune de formare de formatori durează două zile. În prima zi are loc pregătirea teoretică
a formatorilor, iar a doua zi sunt prezentate modalităţi practice de aplicare a cunoştinţelor
dobândite.
IV.1.1. Obiectivele dobândite[11]. La sfârşitul cursului se estimează ca participanţii să fie
capabili:
– să demonstreze înţelegerea informaţiilor de bază despre abandonul şcolar;

– să identifice propriile valori şi atitudini faţă de fenomenul de părăsire timpurie a şcolii;

– să identifice situaţiile şi atitudinile care pot crea risc de abandon şcolar şi delincvenţă
juvenilă;
 – să descrie rolul Bisericii în prevenirea abandonului şcolar şi în sprijinirea persoanelor
afectate, în însuşirea educaţiei morale de bază prin intermediul participării la „şcoala de
duminică“.

În ce priveşte obiectivele seminariilor de formare, au fost identificate mai multe, printre

care:

– completarea cunoştinţelor participanţilor referitoare la problematica abandonului şcolar;

– îmbunătăţirea nivelului de conştientizare şi sensibilizare asupra problemelor create de

abandonul şcolar şi asupra nevoilor copiilor;

– îmbunăţăţirea abilităţilor de organizare a activităţilor de prevenire în comunitate/şcoală;

– îmbunătăţirea abilităţilor de motivare şi de mobilizare a membrilor comunităţii.

Aşadar, rezultatele aşteptate ale sesiunilor de formare şi, implicit ale proiectului, sunt:

– specializarea participanţilor în elaborarea şi derularea de activităţi de informare,

sensibilizare şi prevenire;

– îmbunăţăţirea gradului de implicare voluntară şi a motivaţiei participanţilor: preoţi,

profesori, membri ai comunităţii, elevi;

– scăderea nivelului de toleranţă faţă de abandonul şcolar în familie;

– consolidarea relevanţei Bisericii Ortodoxe Române pentru echilibrul societăţii

româneşti.

IV.1.2. Suportul de curs. Atelierul (sesiunea) de formare are la bază un suport de curs
destinat formării preoţilor în cadrul proiectului „Alege Şcoala!“, ce oferă indicaţiile şi
materialele necesare pentru a dezvolta/îmbunătăţi capacitatea acestora de a aborda problema
abandonului şcolar la nivelul catehezei parohiale.
Ambele dezvoltări ale proiectului au avut ca obiectiv şi alcătuirea unui curriculum (suport
de curs) de către un colectiv redacţional. Aşa au fost elaborate două cursuri de formare. Pentru
proiectul „Alege Şcoala!“, lansat în 2009, echipa de redactare a cursului de formare de formatori
a fost formată din: pr. lect. dr. Gheorghe Holbea, diac. dr. Florin Marica, pr. drd. Mihail
Arcadius Iliescu, diac. George Jambore, pr. Eugen Sebastian Teacu şi conf. dr. Marius Ciprian
Ceobanu, iar pentru proiectul lansat în 2010, echipa de redactare a cursului a fost formată din: pr.
lect. dr. Gheorghe Holbea, pr. conf. dr. Constantin Necula, pr. conf. dr. Miron Erdei, pr. lect. dr.
Jan Nicolae, pr. asist. dr. Sorin Şelaru, pr. drd. Florin Stan, pr. drd. Sorin Lungoci şi diac. George
Jambore.

Primul suport de curs de formare conţine opt secvenţe în cadrul căruia se regăsesc
următoarele teme: „Înţelegerea vieţii lăuntrice a copilului din perspectivă duhovnicească“,
„Caracteristicile vârstelor şcolare“, „Exigenţe ale educaţiei creştine la vârstele şcolare“,
„Dinamica valorilor la vârsta şcolară“, „Criza valorilor şi lipsa de modele în relaţia Biserică–
şcoală–familie“, „Abandonul şcolar – cauze şi mijloace de prevenire“, „Asumarea vocaţiei de
părinte în familie“, „Comunicarea şi lucru în reţea“, „Învăţarea – mod de transformare a vieţii“ şi
„Cum învaţă copiii?“

Al doilea suport de curs de formare, pe lângă o bogată bibliografie în domeniul

problematicii proiectului inserată la sfârşitul cursului, conţine următoarele teme: „Principii
pedagogice creştine în proiectul naţional Hristos împărtăşit copiilor“, „Drama abandonului
şcolar. Reflecţia şi soluţia pastorală a Bisericii“, „Familia creştină – laborator al învierii şi şcoală
a vituţilor“, „Exigenţe ale educaţiei creştine la vârstele şcolare“, „Formarea duhovnicească a
catehetului. Importanţa fundamentării duhovniceşti a catehezei“, „Învăţarea ca mod de
transformare a vieţii“, „Asumarea vocaţiei de părinte în familie“, „Criza valorilor şi lipsa de
modele în relaţia Biserică–şcoală–familie“, „Modalităţi de cultivare a motivaţiei creştine a
copiilor şi a tinerilor“, „Impactul televizorului în educaţia copilului contemporan“ şi „Metode
practice ale comunicării în comunitate. Comunicarea socială şi lucru în reţea“.
 Considerând că Biserica, alături de alte instituţii şi organizaţii, poate contribui la
ameliorarea situaţiei referitoare la abandonul şcolar, s-au elaborat aceste manuale, luând în
considerare specificul misiunii preoţilor şi natura muncii lor în mijlocul credincioşilor prin şi
adaptând informaţia ştiinţifică la nevoile şi înţelegerea participanţilor.

IV.1.3. Cauzele care favorizează apariţia abandonul şcolar[12]

Preotul este slujitorul comunităţii pe care o păstoreşte şi părintele duhovnicesc al
fiecăruia dintre membrii săi. Scopul preotului, pentru demersul nostru, este de a fi informat
corect astfel încât să poată lua decizii eficiente.

Având în vedere că abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă

societatea contemporană, pentru a putea contribui la prevenirea şi reducerea numărului
abandonurilor şcolare, este necesar cunoşterea de către preot a cauzelor care determină apariţia
abandonului şcolar. Astfel, prin intermediul cursului de formare, pot fi identificate câteva cauze:

a) Şcolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa

oportunităţilor de succes socio-profesional pentru absolvenţi. Lipsiţi de motivaţie, mulţi dintre
elevii claselor gimnaziale renunţă în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în
gospodăriile proprii, sau muncind ca zilieri la oameni mai avuţi din sate.

b) Sărăcia comunităţilor din zonele defavorizate limitează posibilităţile părinţilor de a

oferi copiilor resursele materiale necesare educaţiei. Această stare provoacă deseori, exploatarea
copiilor prin muncă de către părinţi. Tendinţa de a considera că familiile din zonele defavorizate
nu valorizează pozitiv importanţa educaţiei este superficială. Lipsa interesului pentru şcoală se
explică prin presiunile de ordin economic, prin dezamăgirile personale ale părinţilor şi prin lipsa
de cultură a comunităţii care poate fi susceptibilă faţă de instituţiile formale.

c) Aceste cauze ar putea fi eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre şcoli din
asemenea zone, prin stabilirea unor legături cu centre de instruire existente, prin asigurarea unei
infrastructuri care să asigure transportul elevilor, dar şi asigurarea hranei pentru elevi care au
domiciliul la distanţe mari de şcoală.
 d) Cultura de origine a elevilor – cercetările din domeniul educaţional au relevat faptul ca
mediul socio-cultural de provenienţă al elevilor este una dintre cele mai importante variabile în
reuşita sau eşecul şcolar şi profesional al elevului. Este foarte importantă atitudinea familiei în
raport cu şcoala. Cunoaşterea acestor atitudini şi identificarea surselor de posibile tensiuni sau
blocaje manifestate faţă de cariera şcolară a tinerilor constituie un factor important în prevenirea
abandonurilor.

e) Climatul familial – are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel,

dezorganizarea vieţii de familie, consecinţă a divorţului[13], a decesului vreunui părinte, a muncii
în străinătate, a navetismului, a lipsei părinţilor de acasă pe o perioadă mai mare, transferarea
funcţiilor parentale asupra bunicilor sau alte rude, climatul familial conflictual (nemulţumiri,
reproşuri, certuri etc) şi imoral, excesiv de permisiv, divergenţa metodelor educative şi lipsa de
autoritate a părinţilor, atitudinea rece, indiferentă sau dimpotrivă, tiranică[14] a acestora, iată alte
câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
f) Factori de natură socială şi economică – cum ar fi: crize politice, economice, sociale şi
morale, prabuşirea sistemului de protecţie socială, confuzia sau absenţa unor norme sau valori.

g) Factorii de natură educaţională – insubordonare faţă de normele şi regulile şcolare,

chiul, absenteism, repetenţie, motivaţii şi interese slabe în raport cu şcoala, greşelile dascălilor
(de atitudine şi relaţionare, competenţă profesională, autoritate morală) – au şi ei un rol important
în apariţia fenomenului de abandon şcolar[15].
h) Anturajul – de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor
carenţe din copilărie – dorinţa de a scăpa de sub tutela educaţională sau familială, dorinţa de a
primi obiecte, haine sau mâncare prin căi ocolite, necinstite.

IV.1.4. Modalităţi de intervenţie la nivelul Bisericii sau activitatea practică a

preoţilor[16]
Pentru a realiza misiunea complexă de a promova şi proteja copiii din cadrul unei
comunităţi este important ca toate grupurile profesionale şi instituţiile care intră în contact cu
copilul şi familia să-şi cunoască atribuţiile şi să-şi înţeleagă locul în reţeaua instituţiilor şi
serviciilor comunitare. Între instituţiile importante din comunitate, Biserica are un rol aparte,
pentru că, deşi nu se poate vorbi de un rol sau atribuţii conferite prin lege, Biserica a acordat
dintotdeauna sprijin categoriilor vulnerabile din punct de vedere social şi a militat pentru
păstrarea valorilor familiale. Ca şi în alte ţări europene, şi în România primele aşezăminte de
ocrotire pentru persoanele defavorizate s-au constituit în jurul bisericilor şi al mănăstirilor şi au
fost susţinute de acestea cu resurse materiale, financiare şi umane.

Având în vedere valorile creştine pe care le promovează şi vocaţia lor umanitară, preoţii
pot contribui la prevenirea abandonului şcolar din comunitatea lor prin:

– educarea comunităţii cu privire la drepturile copilului şi la beneficiile pe care

respectarea acestora le aduce întregii comunităţi;

– identificarea nevoilor copiilor şi familiilor, precum şi a situaţiilor de risc în care se pot

afla acestea;

– îndrumarea, informarea şi orientarea către servicii specializate;

– medierea în vederea restabilirii relaţiilor familiale sau în vederea prevenirii abandonului

(mediere între mamă şi tată, copil şi părinţi, familie şi comunitate, mama singură şi familia
acesteia) prin promovarea reconcilierii şi a iertării greşelilor celorlalţi etc.;

– sesizarea situaţiilor de abuz sau neglijare a copiilor;

– implicarea în rezolvarea problemelor prin structurile comunitare;

– mobilizarea comunităţii pentru a sprijini familiile şi copiii aflaţi în nevoie;

– implicare în dezvoltarea unor servicii pentru copii şi familii la nivelul comunităţii.

În cele ce urmează vom detalia modalităţile prin care preoţii pot realiza aceste activităţi.
 a) Educarea comunităţii cu privire la drepturile copilului şi la beneficiile pe care
respectarea acestora le aduce întregii comunităţi
O misiune importantă a preoţilor în comunitate este cea a promovării unui nou tip de
atitudine faţă de copil, bazată pe respect, pe înţelegerea capacităţilor şi nevoilor fiecărei vârste,
stimularea participării şi implicării copiilor în viaţa comunităţii şi în luarea deciziilor care îi
privesc. Pentru a îndeplini această misiune, preoţii pot folosi ocaziile în care comunitatea este
prezentă în biserică pentru slujbă sau alte momente religioase şi în care este receptivă şi deschisă
la îndrumările privind relaţia cu copilul. Pe lângă promovarea valorilor iubirii, a bunei înţelegeri
şi convieţuiri în cadrul comunităţii, a întrajutorării şi respectului pentru fiecare membru al
acesteia, predica preotului poate conţine informaţii valoroase privind importanţa educaţiei
copilului şi consolidarea unui sistem de valori moral-civice. Mai mult decât atât, prin intermediul
ei, preotul le poate da oamenilor repere despre ce înseamnă un climat familial şi social pozitiv, în
cadrul căruia copilul să se simtă respectat şi în siguranţă.

b) Identificarea nevoilor copiilor şi familiilor, precum şi a situaţiilor de risc în care se

pot afla acestea
Sarcina creşterii şi educării unui copil poate fi mai dificilă decât anticipează un părinte.
De multe ori problemele ce ţin de îngrijirea unui copil sau problemele de relaţie între membrii
unei familii depăşesc cunoştinţele părinţilor sau capacitatea acestora de a gestiona relaţia cu
copilul. Prin natura relaţiilor pe care le stabileşte cu familia, preotul este, de cele mai multe ori,
învestit cu încredere şi poate afla care sunt problemele familiei sau copilului. Uneori, părinţii sau
copiii se adresează preotului atunci când se confruntă cu anumite dificultăţi, destăinuindu-i-se şi
cerându-i sfatul. Printr-o serie de întrebări simple, preotul poate obţine numeroase informaţii
privind situaţia familiei şi va reuşi să consilieze părinţii sau copiii pentru depăşirea situaţiei
respective sau să îi îndrume spre alte servicii din comunitate. Alteori, preotul observă el însuşi
anumite probleme, de natură materială sau care privesc relaţiile din cadrul familiei, atunci când
vizitează casele oamenilor în diferite ocazii legate de sărbători religioase. Aceste vizite pastorale
au avantajul de a înlesni comunicarea directă, dat fiind faptul că membrii familiei acceptă cu
uşurinţă prezenţa preotului în casă şi nu o percep ca având un scop de evaluare a situaţiei lor
(cum se întâmplă în cazul evaluărilor făcute de asistenţii sociali sau alţi profesionişti locali). Este
o ocazie de a afla dacă în acea familie copiii frecventează şcoala, dacă sunt martori sau victime
ale violenţei domestice, dacă părinţii pot răspunde nevoilor de bază ale copiilor.

c) Îndrumarea, informarea şi orientarea către servicii specializate

Părinţii au, uneori, nevoie să fie susţinuţi, sprijiniţi să-şi dezvolte abilităţile, într-un mod
în care să le fie respectată viaţa de familie, iar accentul să cadă pe valorificarea calităţilor şi
resurselor intrinseci fiecărei familii. Atunci când se află în situaţii dificile, părinţilor le vine,
câteodată, greu să apeleze la autorităţile competente, din diferite motive: teama de a fi etichetat,
necunoaşterea procedurilor şi a metodelor de intervenţie ale acestor instituţii sau chiar a
instituţiilor la care pot apela. În aceste cazuri, preotul îi poate consilia pe părinţi, încurajându-i să
ceară ajutor şi orientându-i către instituţiile sau serviciile adecvate, din domenii precum educaţia,
protecţia şi asistenţa socială, sănătatea. Preotul poate discuta cu părinţii, atunci când este cazul,
despre importanţa creşterii, educaţiei şi îngrijirii copilului de către aceştia, precum şi despre
faptul că nici un alt tip de îngrijire alternativă nu poate înlocui un mediu familial stabil, şi poate
ajuta familia, dacă este nevoie, să devină conştientă de consecinţele abandonului, ale neglijării
sau abuzului asupra dezvoltării copilului. Organizarea şi moderarea de grupuri de sprijin pentru
părinţi, în cadrul cărora aceştia îşi pot împărtăşi experienţele legate de creşterea şi educarea
copiilor reprezintă un alt tip de activitate în care pot fi antrenaţi preoţii, cu rezultate extrem de
utile şi eficiente.

d) Medierea în vederea restabilirii relaţiilor familiale prin promovarea reconcilierii

Medierea este o modalitate de rezolvare a conflictelor care îi permite preotului să sprijine
familia în vederea restabilirii echilibrului şi a depăşirii situaţiilor de criză. În cadrul acestui
proces, preotul poate trage semnale de alarmă cu privire la repercusiunile situaţiilor de violenţă,
abuz şi neglijare, îi poate sprijini pe membrii familiei să găsească singuri soluţii la problemele
care tulbură echilibrul familiei, afectând emoţional şi fizic copilul, şi poate facilita valorizarea
resurselor familiei în depăşirea unor situaţii de criză care pot conduce la abandon şcolar.
Medierea este un proces care se bazează pe ascultarea celor implicaţi, pe respectarea
confidenţialităţii, pe încredere în autoritatea mediatorului (în această situaţie, a preotului), dată
de statutul său în comunitate, de capacitatea de comunicare, de competenţele şi de calitatea sa de
„avocat al copilului“.
 Atunci când se discută trebuie avut în vedere tonul folosit, respectul faţă de demnitatea
părinţilor şi faţă de eforturile acestora de a se îngriji de copii. Unul dintre aspectele cele mai
complexe este acela al recomandărilor privind creşterea capacităţilor parentale, mulţi părinţi
manifestând reticenţă la a introduce schimbări în modul în care relaţionează cu copilul şi la a
accepta intervenţii ale profesioniştilor. Prin chiar vocaţia sa, preotul poate găsi cel mai potrivit
mod de comunicare cu părinţii, dovedind înţelegere pentru situaţia fiecărei familii în parte şi
adaptându-şi mesajul astfel încât acesta să fie accesibil fiecărei persoane căreia i se adresează.

e) Sesizarea situaţiilor de abuz şi neglijare a copiilor

Angajaţii instituţiilor publice sau private care, prin natura profesiei, intră în contact cu
copilul şi au suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz, neglijare sau rele tratamente au obligaţia
de a sesiza de urgenţă „Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului“. Articolul 91
alin.1 din Legea nr. 272/2004 precizează: „Orice persoană care, prin natura profesiei sau
ocupaţiei sale, lucrează direct cu un copil şi are suspiciuni în legătură cu existenţa unei situaţii de
abuz sau de neglijare a acestuia este obligată să sesizeze Serviciul public de asistenţă socială sau
Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială a fost
identificat cazul respectiv“. Aşa cum am arătat anterior, preoţii, prin natura profesiei lor, intră în
contact cu copiii şi familiile lor în diverse ocazii. Ei au astfel prilejul de a remarca indicii care
pot sugera existenţa unor abuzuri asupra copiilor. Dacă implicarea preoţilor în respectarea şi
promovarea celorlalte drepturi ale copiilor nu este prevăzută în mod imperativ de lege, ea ţinând
de propria lor vocaţie, când vine vorba despre semnalarea cazurilor de abuz, aceasta este în mod
clar o obligaţie. Uneori preoţii pot afla despre existenţa abuzurilor din spovedaniile enoriaşilor,
ceea ce creează o conjunctură delicată, generată de conflictul dintre obligaţia de a păstra
confidenţialitatea mărturisirilor care le sunt făcute şi aceea de a sesiza autorităţile. Chiar dacă nu
poate trece peste obligaţia de păstrare a confidenţialităţii, preotul îl poate sfătui pe cel care
mărturiseşte că a comis un abuz sau că are cunoştinţă despre existenţa unui abuz să anunţe el
însuşi autorităţile, pentru a fi iertat de păcate sau pentru a se elibera de povara care îl apasă,
ştiind ceea ce ştie.

f) Implicarea în rezolvarea problemelor prin structurile comunitare consultative

 Sprijinul oferit familiei şi copilului este cu atât mai eficient cu cât sunt utilizate cât mai
multe dintre resursele comunităţii. Astfel, în situaţia unei familii cu mulţi copii care se confruntă
cu sărăcia, problemele asociate pot fi multiple: de exemplu, părinţii nu au un loc de muncă,
copiii sunt antrenaţi în munci agricole sau în gospodărie şi lipsesc de la şcoală din acest motiv,
condiţiile de viaţă sunt inadecvate, unii membri ai familiei au probleme deosebite de sănătate etc.
Pe termen lung, toate acestea pot avea consecinţe majore asupra educaţiei copiilor şi asupra
integrării lor sociale şi profesionale. Dintre grupurile sociale cele mai expuse situaţiilor de risc şi
care pot să beneficieze de sprijinul profesioniştilor şi al comunităţii, putem menţiona: familiile cu
mulţi copii, familiile cu situaţie materială dificilă, familiile monoparentale, femeile însărcinate
care nu beneficiază de sprijinul familiei, copiii cu dizabilităţi, familiile cu istoric de violenţă
domestic, copiii străzii, copiii neglijaţi sau exploataţi prin muncă.

Un sprijin unilateral (venit doar din partea Bisericii) nu poate garanta întotdeauna
depăşirea problemelor, intervenţia coordonată a profesioniştilor şi utilizarea tuturor resurselor
disponibile fiind în aceste situaţii mai eficiente. În acest sens, Legea nr. 272/2004 a prevăzut
posibilitatea ca autorităţile administraţiei publice să creeze structuri comunitare consultative,
având în componenţă oameni de afaceri locali, preoţi, cadre didactice, personal medical,
consilieri locali, poliţişti.

g) Mobilizarea comunităţii pentru a sprijini familiile şi copiii aflaţi în nevoie

Preotul poate contribui la sensibilizarea membrilor comunităţii şi la angajarea lor în
diverse activităţi caritabile concrete de sprijin în beneficiul acestor familii.

h) Implicarea în dezvoltarea unor servicii pentru copii şi familii la nivelul comunităţii

În cadrul „şcolii de duminică“, preotul poate antrena membrii comunităţii sale în
acordarea de asistenţă educaţională copiilor cu risc de abandon şcolar prin antrenarea voluntară a
enoriaşilor în acordarea gratuită de meditaţii şcolare, ajutor în rezolvarea temelor, organizarea de
activităţi extra-şcolare, cercuri tematice etc[17].
Prin urmare, rolul proiectului „Alege Şcoala“ este unul de orientare şi de recomandare în
ceea ce priveşte modalitatea de interacţiune cu enoriaşii păstoriţi: atât cu cei care suferă din
cauza abandonului şcolar, cât şi cu cei care cauzează aceste situaţii, de găsire a unui reper de
folosit în construcţia unei strategii de abordare a acestui fenomen, în contextul comunităţii de azi.
Însă, nu există recomandări care să se potrivescă tuturor cazurilor abordate, fiecare caz în parte
are o tipologie unică.

IV.2. Acţiuni adresate copiilor – 235 de tabere de creaţie pentru 9.618 de copii, un
concurs naţional desfăşurat în 4 etape (la nivelul parohiilor, protopopiatelor, eparhiilor şi
Patriarhiei), precum şi serii de cateheze pentru cel puţin 28.854 de copii care prezintă risc de
părăsire a şcolii şi potenţial infracţional, din comunităţile celor opt regiuni de dezvoltare. Temele
de educaţie morală vor fi corelate cu realităţile mediului din care provine fiecare copil, în
vederea conştientizării necesităţii şcolii pentru formarea lor profesională viitoare. Preoţii
formatori vor susţine în comunităţile de provenienţă cateheze/sesiuni de formare pentru copiii şi
tinerii cu vârste între 6 şi 16 ani.
Întrucât în spaţiul dedicat interferenţei proiectului „Alege Şcoala!“ cu programul
catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“ vom aborda problema seriilor catehetice cu copiii, în cele
ce urmează vom avea în vedere celelalte activităţi adresate copiilor.

IV.2.1. Organizarea de tabere de creaţie[18] – taberele de creaţie se vor desfăşura pe

perioada vacanţelor de vară, conform graficului şi programului zilnic stabilit dinainte, pe grupe
de vârstă, fiecare tabără având o perioadă de minimum 5 zile. Toţi copiii, beneficiari ai acestor
tabere, vor participa şi la un concurs de creaţie.
La nivelul parohiilor cuprinse în proiect, au fost selectaţi câte nouă copii, dintre care trei
vor merge în tabere de creaţie organizate la diferite mănăstiri din ţară[19].
Copiii vor participa la trei ateliere de creaţie: un atelier de creaţie religioasă care va
însemna confecţionarea de diferite obiecte religioase din materiale refolosibile sau din alte
materiale, un atelier religios care va cuprinde activităţi legate de studiul Bibliei, de orientare
turistică, de lecţii demonstrative, dar şi un atelier de pictură care va cuprinde desen şi grafică. Pe
lângă aceste ateliere tabăra va avea în fiecare seară şi un film tematic, film care va fi urmat de o
dezbatere cu copiii.

Prin participarea la activităţi de creaţie artistică în cadrul atelierelor de educaţie plastică,

dar şi de dezvoltare a unor abilităţi practice din tabere, copiii îşi dezvoltă creativitatea,
afectivitatea, sensibilitatea estetică, dar şi motivaţia de a continua şcoala. Tabăra şi ambianţa din
interiorul ei stimulează dezvoltarea unor sentimente superioare, de natură intelectuală, morală şi
estetică. Intensificarea interacţiunilor psiho-sociale, a convieţuirii şi a lucrului în echipă, conduc
la accentuarea sensibilităţii umane, la consolidarea unor sentimente morale pozitive. Prin toate
aceste activităţi se urmăreşte încurajarea fiecărui copil de a participa activ la descoperirea
adevărurilor despre lucruri şi fenomene, care corespund orizontului de cunoaştere specific
vârstei, în vederea continuării studiilor pentru reuşita în viaţă.

Taberele de creaţie care s-au desfăşurat în anii precedenţi aveau să confirme aşteptările
proiectului, a echipei de implementare, a celor care s-au ocupat direct de organizarea şi derularea
activităţilor cu copiii în tabără, a părinţilor copiilor şi, implicit, a copiilor participanţi. În sprijinul
argumentării celor afirmate ne vin impresiile copiilor participanţi la taberele de creaţie. Sugestiv
vom reda doar câteva dintre ele[20]: „Această tabără m-a făcut să privesc lumea cu alţi ochi şi să
nu ezit să dau o mână de ajutor celor ce au nevoie. A fost o adevărată lecţie de viaţă. Mi-am făcut
o mulţime de prieteni. Am cunoscut profesori de la care am avut ce învăţa. Am cunoscut alte
stiluri de viaţă. Am învăţat să apreciez viaţa pe care o am, văzând că alţii nu par să aibă ce am
eu“; „Această tabără m-a schimbat foarte mult. Am învăţat unele lucruri pe care nu credeam că le
voi face. Această experienţă va fi de neuitat. A fost cea mai frumoasă tabără“; „Eu aici am
învăţat un lucru: să-L iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele. A fost foarte frumos, şi-mi pare rău
că mă despart de voi“.
IV.2.2. Concursul de creaţie „Alege Şcoala!“[21] se va desfăşura în 4 etape:
A) În prima etapă (etapa parohială) participă toţi copiii (cca. 28.854) incluşi în proiect din
cele 3.206 de comunităţi (câte 9 copii din fiecare grupă/parohie). Pentru această etapă, tema
concursului este Şcoala mea, iar copiii participanţi la concurs au de ales o singură abordare din
cele trei secţiuni:
a) Secţiunea literară: o scrisoare către Dumnezeu despre şcoala mea; un articol de ziar
despre şcoala mea; o poezie despre şcoala mea; o povestioară moralizatoare despre şcoală; o
rugăciune către Dumnezeu pentru cei care nu merg la şcoală.
b) Secţiunea artistică: un desen/pictură despre şcoala mea (A4 sau A3); o fotografie
inedită în concordanţă cu tema concursului; o descriere a unui joc imaginat de copii, care a fost
jucat/poate fi jucat.
 c) Secţiunea multimedia: interviu cu preotul (profesorul de religie) – un copil din grupa
de cateheză intervievează preotul/prof. de religie despre cum a fost şcoala lui; o prezentare
multimedia despre şcoala mea (film, ppt. etc.).

B) La etapa a doua (etapa la nivel de protopopiat) lucrările tuturor copiilor participanţi

vor fi evaluate de către o comisie de jurizare formată din: părinţii protopopi, responsabilii la
nivel de protopopiat pentru cateheza parohială, un profesor de religie, un profesor de desen şi un
profesor de limba română. Pentru evaluarea lucrărilor, membrii juriului au în vedere: conţinutul
(conexiunea cu educaţia catehetică a Bisericii: valorile educaţiei creştine, necesitatea educaţiei
creştine, mijloace educative creştine, finalitatea educaţiei creştine), claritatea, imaginaţia,
originalitatea, precum şi viziunea unitară a portofoliului. În urma evaluării lucrărilor, alcătuite de
către copii, comisiile de jurizare vor desemna pe cei 9 câştigători, câte trei pentru fiecare secţiune
(literară, artistică şi multimedia) şi vor evidenţia portofoliul parohiei cu punctajul cel mai mare.

C) Următoarea etapă a concursului este cea la nivel de eparhie. Pentru această etapă, tema
concursului este Şcoala din pridvorul Bisericii. Dacă la prima etapă lurările aveau ca temă
centrală Şcoala mea, în cadrul acestei etape lucrările vor avea în vedere parohia mea. La această
etapă vor participa toţi copiii desemnaţi câştigători la faza pe protopopiat. Ei vor realiza lucrări
individuale (una singură) pe tema dată, alegându-şi abordarea care li se potriveşte (poate fi alta
decât cea din prima etapă, conform sugestiilor din conceptul concursului), dar numai din
secţiunea la care au câştigat. Şi la această etapă, în urma evaluării lucrărilor copiilor, comisiile de
jurizare vor desemna pe cei 9 câştigători, câte trei pentru fiecare secţiune (literară, artistică şi
multimedia).
D) Ultima etapă a concursului este cea naţională (etapa la nivel de Patriarhie). Pentru
această etapă, tema concursului va fi În Biserică şi în şcoală, educaţie pentru viaţă. La această
etapă vor participa toţi copiii desemnaţi câştigători la faza pe eparhie. Ei vor realiza, de asemeni,
lucrări individuale pe tema dată, alegându-şi abordarea care li se potriveşte, din secţiunea la care
au câştigat. Ca şi la etapele precedente, în urma evaluării lucrărilor copiilor, comisia de jurizare
va desemna pe cei 9 câştigători, câte trei pentru fiecare secţiune (literară, artistică şi multimedia).
IV.2.2.1. Scopul concursului[22]. Scopul acestui concurs este multiplu: valorificarea
aptitudinilor şi competenţelor sociale ale copiilor înscrişi în proiect; identificarea elevilor cu
aptitudini speciale: artistice (literare şi de dezvoltare a interesului pentru lectură şi pentru creaţie
literară), plastice (desen, fotografie), teologice, de comunicare şi organizare etc.; cunoaşterea,
afirmarea şi stimularea potenţialului social, artistic, plastic, teologic şi de comunicare al copiilor;
conştientizarea rolului educaţiei în viaţa unui copil şi a posibilităţilor pe care le oferă aceasta
pentru integrarea în viaţa socială; integrarea copiilor în viaţa şcolară şi combaterea abandonului
şcolar prin reabilitarea socio-emoţională şi comportamentală a elevilor participanţi; asigurarea
educaţiei morale de bază necesară fiecărui copil.
IV.2.2.2. Obiectivele concursului[23]. Obiectivele concursului „Alege Şcoala!“
sunt:înţelegerea valorilor copilăriei ca etapă esenţială în formarea personalităţii copiilor;
stimularea creativităţii prin realizarea/redactarea unor creaţii artistice, plastice, literare sau
teologice; dezvoltarea imaginaţiei şi a încrederii în talentul lor; utilizarea corectă şi adecvată a
limbii române în producerea de mesaje scrise; dezvoltarea competenţelor lingvistice şi a
abilităţilor artistice; interpretarea plastică a unui mod de a-şi petrece copilăria; socializarea şi
culturalizarea elevilor şi a comunităţii; integrarea copiilor de vârstă şcolară şi formarea unei
atitudini favorabile faţă de şcoală; identificarea elevilor cu devieri comportamentale şi
cuprinderea lor într-un program de reabilitare socio-emoţională şi comportamentală de tip
„şcoala de duminică“; depistarea cauzelor care duc la înregistrarea absenţelor şi a efectelor
imediate resimţite în plan şcolar, analiza complexităţii problemelor puse de prevenirea,
diminuarea şi înlăturarea lor; asigurarea unei bune colaborări a şcolii cu familia şi monitorizarea
copiilor a căror părinţi lucrează în străinătate.
IV.2.2.3. Acordarea premiilor. Se ştie că motivaţia educaţională se naşte nu doar în
contextul unui complex de factori şi procese interne, ci şi cu concursul unei suite de factori
externi. Factorii interni cuprind atât trăsături înnăscute (vârstă, temperament, gen, stare generală
de sănătate), cât şi dobândite. Factorii externi se referă la acele influenţe contextuale generale sau
specifice cum ar fi: mediul socio-cultural general, familia, educaţia, Biserica etc.
Pe lângă acei factori interni înnăscuţi pe care i-am amintit, factorii interni dobândiţi
(valori, credinţe, cunoştinţe, imagine despre sine, despre lume, convingeri legate de eficienţa
personală etc.) exercită aceeaşi presiune motivaţională asupra elevilor. Prin valorile, credinţele şi
cunoştinţele antropologice pe care le promovează în cadrul activităţilor catehetice, taberelor şi
concursurilor de creaţie, Biserica este un factor major în reducerea riscului de abandon şcolar şi
în reintegrarea educaţională a copiilor şi tinerilor aflaţi în abandon şcolar.
 Metoda cea mai viabilă în cultivarea şi potenţarea autoeficacităţii copiilor aflaţi în risc de
abandon şcolar este creaţia. Activităţile de creaţie contribuie decisiv la descoperirea şi cultivarea
unor aptitudini înnăscute, sporind astfel încrederea în potenţialul personal şi în valoarea actului
educativ.
Lumea copilăriei cu valorile sale oferă elevilor posibilităţi de a crea în diferite domenii,
de a-şi dezvolta imaginaţia, aptitudinile şi talentul. Prin Concursul de creaţie „Alege Şcoala!“ se
are în vedere înţelegerea acestei lumi, să se cunoască mai bine preocupările, interesele şi
aspiraţiile generaţiilor actuale de elevi pentru ca acestea să fie evidenţiate şi fructificate.

Un alt aspect motivaţional al concursului îl reprezintă acordarea premiilor[24]. La prima

etapă toţi copiii participanţi vor primi premii şi diplome, urmând ca la celelalte etape premiile să
fie acordate doar copiilor clasaţi pe primele trei locuri, la una dintre cele trei secţiuni. Acordare
premilor se va face într-un cadru festiv, conform sugestiilor din conceptul concursului. Într-una
dintre duminici sau sărbători, va avea loc premierea copiilor câştigători. La acest eveniment vor
fi invitaţi să participe copiii câştigători, împreună cu părinţii şi preoţii/profesorii lor îndrumători,
precum şi alţi copii şi tineri implicaţi în activităţile catehetice ale Bisericii, profesorii de religie
din localitate, alte cadre didactice etc. După Sfânta Liturghie coordonatorul programului
catehetic va rosti un scurt cuvânt în care va evidenţia: efortul Bisericii pe tărâmul educaţiei
catehetice şi importanţa acesteia în promovarea valorilor educaţiei autentice în rândul tinerilor;
activitatea educativ-catehetică a proiectului „Alege Şcoala!“; efortul şi rezultatele copiilor
câştigători ai fazei respective a Concursului de creaţie „Alege Şcoala!“.
Concluzionând, activităţile acestui proiect: cateheze, tabere de creaţie, concursuri,
ateliere de formare pentru preoţi au în intenţie prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire
timpurie a şcolii şi apropierea copiilor de viaţa Bisericii.
V. Interferenţa cu proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“
Asigurarea educaţiei morale de bază, necesară fiecărui copil, este unul dintre pilonii ce
susţin formarea şi menţinerea în educaţie a copiilor şi ajută la prevenirea delincvenţei juvenile.
Prin aplicarea proiectului propus rezultă formatori care, la rândul lor, vor asigura furnizarea
educaţiei moral-civice şi a motivaţiei necesare rămânerii în şcoală, printr-o educaţie de tip
„şcoala de duminică“.
 Proiectul „Alege Şcoala!“ nu este un proiect separat de activitatea de catehizare, el fiind
gândit ca un mod de a ajuta preoţii şi copiii din parohii să înţeleagă mai bine metoda de
catehizare a proiectului „Hristos împărtăşit copiilor“ şi să susţină începerea efectivă a
activităţilor cu grupa de copii în parohie, acolo unde demersul catehetic este mai anevoios şi să
consolideze activitatea catehetică cu copiii, acolo unde ea este în desfăşurare. Nu întâmplător, în
a doua zi de participare la cursul de formare, li se prezintă celor prezenţi în mod practic, pe viu, o
lecţie, o cateheză conform programului „Hristos împărtăşit copiilor“[25]. Astfel, proiectul „Alege
Şcoala!“ este parte integrantă a programului de catehizare „Hristos împărtăşit copiilor“, aplicat
de Patriarhia Română, fiind dezvoltat împreună cu acesta. Acest program propune o metodă de
catehizare şi un curriculum biblic adaptat vârstei şi caracteristicilor specifice dezvoltării
psihologice a copiilor. Întâlnirile catehetice pe grupe cu copiii sunt necesare asigurării educaţiei
de bază şi motivaţiei pentru rămânerea în educaţie a copiilor din mediul rural şi urban. Copiii
sunt asistaţi în însuşirea educaţiei morale de bază, în dezvoltarea motivaţiei necesare rămânerii în
şcoală prin intermediul participării la „şcoala de duminică“, la concursuri şi la tabere de creaţie.
Prin acestea copilul poate dobândi o nouă perspectivă duhovnicească asupra vieţii, având
orientare nu numai către viaţa aceasta, care este din păcate observată ca o viaţă de consum şi de
plăcere, ci o perspectivă şi o orientare, o finalitate în viaţa veşnică.
În ce priveşte programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“, acesta s-a dezvoltat cu
scopul de a susţine activitatea de catehizare a copiilor prin punerea la dispoziţia preoţilor şi a
cateheţilor a unui set de instrumente catehetice pentru a transmite copiilor, încă de la cele mai
fragede vârste, învăţăturile biblice, ajutându-i astfel să atingă maturitatea întru credinţă pentru că,
în general, în Biserica Ortodoxă lipsea cateheza biblică, fiind redusă în foarte multe situaţii la
serviciul divin, fără a face obiectul unui studiu separat, mai aprofundat[26].
Se simţea nevoia şi în ţara noastră a unei cateheze mai specializate pentru că în lumea în
care trăim secularizarea se face tot mai simţită, mai mult sau mai puţin agresiv, în toate mediile,
cu atât mai mult în rândul tinerilor care sunt cei mai expuşi, iar capcanele imoralităţii întinse
copiilor noştri devin tot mai numeroase. Tinerii cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani, cărora li se
adresează acest program naţional, se află în perioada formării personalităţii lor şi sunt cei mai
vulnerabili în faţa unei lumi fără Dumnezeu.
 Nevoia acoperită de acest program catehetic provine şi din necesitatea urgentă de a oferi
copiilor Cuvântul lui Dumnezeu într-o formă atractivă care să le deschidă inimile spre un set de
valori autentice într-o lume seculară înţesată de pseudovalori precum şi ca urmare a golului care
s-a format în societatea românească, după perioada comunistă. Importanţa proiectului rezidă în
generaţia care acum se formează şi devine responsabilă pentru viitorul ţării[27].
Prin acest proiect se realizează aducerea Sfintei Scripturi, a Cuvântului lui Dumnezeu în
viaţa tânărului la modul cel mai concret, pentru ca el să înţeleagă că în Sfânta Scriptură se află
izvorul tuturor celorlalte învăţături. În cadrul parohiilor unde proiectul este deja implementat,
copiii, tinerii devin mult mai responsabili şi activi în biserică şi participă la foarte multe proiecte
social-filantropice şi pastorale din cadrul comunităţii din care fac parte.

Dacă pe planul pastoraţiei individuale, educaţia religioasă se realizează mai ales prin
Taina Spovedaniei, pe planul pastoraţiei colective, ea se realizează prin grupul de dialogcatehetic
în cadrul programului „Hristos împărtăşit copiilor“. Specificul grupului catehetic în raport cu alte
grupuri de interes sociologic, terapeutic sau psihosocial, constă în prezenţa lui Hristos în mijlocul
celor adunaţi în numele Lui şi a Duhului Adevărului, care-i luminează şi călăuzeşte spre o mai
profundă înţelegere a realităţilor spirituale şi spre o adâncire a comuniunii ecleziale[28].
Grupul/grupurile catehetice nu constituie o tentativă de fragmentare şi separare de
comunitatea bisericii parohiale, ci o expresie a misionarismului şi dinamismului didactic
parohial. Educaţia în grupul catehetic reprezintă o introducere în experienţa comunitară eclezială,
dezvoltând relaţii de solidaritate şi influenţare reciprocă între membrii săi. Grupul catehetic, pe
lângă faptul că îndeplineşte un rol instructiv-educativ, devine şi un important factor de
influenţare a personalităţii şi de dezvoltare a simţului comunitar-eclezial, în el regăsindu-se
„funcţionarea exemplară a experienţei comunităţii apostolice“ (Luciano Meddi) a Bisericii
primare[29].
Făcând parte din tehnologia educaţională colectivă, promovată de numeroase orientări
psihopedagogice actuale, cateheza de grup, pe lângă faptul că oferă un cadru propice dezvoltării
personalităţii moral-duhovniceşti şi de stimulare a creativităţii, este şi un mijloc remarcabil de
învăţare a adevărurilor de credinţă şi de formare duhovnicească atât a copilului, cât şi a celorlalte
vârste. Se impune însă o nouă viziune catehetică, hristocentrică şi pnevmatizată, care să aibă
drept scop nu doar simpla informare teologică, ci înduhovnicirea copilului[30]. Un astfel de
demers îl constituie programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“ având drept consecinţă
şi schimbarea atitudinii faţă de învăţământul de masă a copiilor aflaţi în risc de părăsire
timpurie a şcolii.
Aducerea Cuvântului lui Dumnezeu mai aproape de copii şi tineri într-o formă atractivă
şi creativă, uşor de înţeles şi de asimilat se realizează în cadrul proiectului „Hristos împărtăşit
copiilor“ prin intermediul ghidurilor catehetice. Acestea sunt concepute într-un limbaj aflat în
concordanţă cu nivelul de înţelegere al fiecărei vârste, de la 6 la 17 ani. Metoda folosită are trei
componente: descoperirea, interacţiunea şi aplicaţia. Ghidurile catehetice nu se substituie
manualelor de religie folosite în şcoli[31], nu le înlocuiesc, ci reprezintă instrumente
complementare de lucru de care preoţii şi cateheţii au nevoie pentru a transmite copiilor, încă de
la cele mai fragede vârste, învăţăturile biblice şi a-i ajuta astfel să atingă maturitatea întru
credinţă. Sunt concepute astfel încât să asigure interactivitatea în cadrul lecţiilor de cateheză şi
implicarea directă a copiilor în procesul de învăţare. Predarea este centrată pe copil. Aceasta
înseamnă că activitatea catehetului, înţelepciunea Sfintelor Scripturi, resursele curriculum-ului şi
puterea lui Dumnezeu sunt toate concentrate pe fiecare elev şi către progresul său spre deplina
maturitate spirituală. Cu alte cuvinte, chiar şi cele mai bune materiale de educaţie creştină şi cel
mai dedicat catehet pot avea un impact scăzut asupra elevului dacă nu este provocată o
schimbare într-un anumit fel. Este imperativ să se folosească doar acele metode de
predare[32] care pot determina o schimbare în viaţa fiecărui elev.
Un alt element demn de reţinut este şi acela că o cateheză captivantă, atractivă şi ziditoare
pentru copii solicită şi impune o atmosferă relaxantă, dar plină de evlavie. Copilul doreşte să se
detaşeze (să scape) de tiparele existente în şcoală. El nu mai vrea o altă oră de religie, care îşi are
limitele şi neajunsurile ei. La biserică nu mai există constrângerea vreunei note. El vine din
plăcere, pentru a afla lucruri noi. Se aşteaptă să găsească altceva. De aceea, preotul este chemat,
ca prin tactul său pastoral şi prin experienţa sa didactică, să asigure un climat psiho-afectiv
relaxant. O asemenea atmosferă are ca efect consolidarea grupului, asigurarea continuităţii lui,
stimulează gândirea, creativitatea, comunicarea, oferă echilibru interior, încredere personală în
exprimarea opiniilor, favorizează propria cunoaştere.
Astfel întâlnirea catehetică devine o adevărată sărbătoare a dialogului şi a frăţietăţii, în
care copilul se simte în elementul lui, se poate deschide, spune ce gândeşte, ce simte, ce îl
frământă, întreabă la rându-i, are sentimentul susţinerii, comuniunii şi comunicării sincere cu
preotul şi cu colegii săi[33].
Lecţiile aduc Cuvântul lui Dumnezeu la nivel personal, asociindu-l întotdeauna cu
experienţele de viaţă personale ale copilului, extinzându-l şi la nivelul familiei. Noutatea pe care
o aduce „şcoala de duminică“ prin aceste ghiduri catehetice propuse o reprezintă metoda
modernă de predare a unor cunoştinţe religioase (biblice, liturgice, istorice, aghiografice,
iconografice), precum şi accentul pe însuşirea şi aplicarea în viaţa de zi cu zi a acestor
cunoştinţe. Fiecare lecţie are, la sfârşit, o serie de îndrumări practice, strâns legate de conţinutul
respectivei lecţii, reunite sub titlul „Acasă şi în familie“[34]. Catehizarea efectuată după metoda
propusă în ghidurile „Hristos împărtăşit copiilor“ creează o adevărată emulaţie religioasă în sânul
familiei, copilul fiind în permanenţă îndemnat să discute cu ceilalţi membri ai familiei, să rezolve
sarcinile propuse pentru acasă şi să aplice în viaţa de zi cu zi cunoştinţele dobândite prin
cateheză. Elevul este călăuzit să descopere el însuşi adevărul prin activitatea proprie. Această
metodă prezintă avantajul implicării active şi directe, al participării afective şi efective a lui la
procesul învăţării şi al cunoaşterii[35]. Nu este vorba doar de acceptarea pasivă a unor cunoştinţe
gata formulate. Ea are menirea de a dezvolta capacitatea de autoinvestigaţie a copilului, punând
bazele unei gândiri autonome, învăţându-l să descopere, să ştie ce şi cum să caute, să
problematizeze, să vadă dincolo de aparenţe cauza interioară a manifestărilor comportamentale, a
atitudinilor, „îl ajută să descopere esenţa vieţii, nu numai cu mintea, ci cu întreaga lui fiinţă“[36].
Concluzii
Concluzionând ne manifestăm convingerea că atât proiectul „Alege Şcoala!“, cât şi
proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“ arată preocuparea Bisericii noastre pentru
lucrarea educativ-misionară a noii generaţii. Ele sunt un impuls de revigorare a catehezei
parohiale, este o invitaţie de implicare în demersul de creştere a copiilor în iubirea lui Hristos.
Prin ele, Biserica dă un răspuns[37] unei tot mai largi de tineri şi copii, care încearcă să-şi
regăsească rostul şi propriul drum în viaţă. Sfântul Ioan Gură de Aur în Comentariu la
Evanghelia după Matei (LIX; Despre Ana, III) îndemna: „Să depuneţi în sufletele copiilor
bunătatea, smerenia, buna-cuviinţă, înţelepciunea şi orice altă virtute. Dacă strângem această
bogăţie pentru noi şi pentru copiii noştri, şi în această viaţă ne vom bucura de strălucire, dar şi în
cea viitoare vom auzi vocea fericită cu care Domnul Iisus Hristos îi recunoaşte ca ai Săi pe toţi
cei care L-au mărturisit“.
 Preot drd. SORIN LUNGOCI

[1]
*** „Alege Şcoala!“, Curs de formare pentru formatori, Iaşi, 2011, p. 3.

[2]
*** „Alege Şcoala!“, Curs de formare pentru formatori, 2010, pp. 1–5.

[3]
Au fost şi preoţi reticenţi la implicarea în derularea şi aplicarea proiectului ca urmare a
dificultăţilor întâmpinate: în a identifica şi convinge pe părinţi/copii pentru a face parte din
proiect (mai ales la parohiile urbane); dificultatea de a înregistra copii aflaţi în abandon şcolar,
copii delincvenţi sau adolescenţi care au depăşit vârsta de 18 ani şi care nu au finalizat perioada
de şcolarizare obligatorie; greutatea de a obţine documentele justificative pentru înregistrarea
copiilor, conform formularului de înregistrare a grupului ţintă; nemulţumirea cauzată de
imposibilitatea ca toţi cei 9 copii înscrişi în proiect (cu atât mai mult a copiilor preoţilor) din
parohie să participe la tabăra de creaţie de cinci zile etc.

[4]
*** „Alege Şcoala!“, pliant de prezentare, 2010, p. 2.

[5]
1.206 preoţi şi profesori de religie cuprinşi în proiectul „Alege Şcoala!“ lansat în 2009,
iar diferenţa de 2.000 cuprinşi în proiectul „Alege Şcoala!“ lansat în 2010.

[6]
10.854 de copii cuprinşi în proiectul „Alege Şcoala!“ lansat în 2009, iar diferenţa de
18.000 cuprinşi în proiectul „Alege Şcoala!“ lansat în 2010.
 [7]
Deşi am prezentat datele statistice privind beneficiarii indirecţi ai proiectului, totuşi
acestea trebuie privite ca având un caracter estimativ.

[8]
(I-92; II-154). Am folosit această notaţie (I, respectiv II) pentru a indica cele două
regiuni de aplicare a proiectului.

[9]
(I-91; II-144).

[10]
(I-3.618; II-6.000).

[11]
*** „Alege Şcoala!“, Curs de formare pentru formatori, Iaşi, 2011, pp. 4–5.

[12]
*** „Alege Şcoala!“, pliant de prezentare, 2010, pp. 7–8.

[13]
Pr. prof. dr. Ioan C. Teşu, Familia contemporană între ideal şi criză, Editura
Doxologia, Iaşi, 2011, p. 312.

[14]
A se vedea lucrarea: Michaela Poenaru, Eu te-am făcut, eu te omor. Ghidul bunelor
maniere pentru părinţi, Editura Coresi, Bucureşti, 2008, p. 60.

[15]
Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, Duc in altum. Ieşiţi în larg. O introducere în
catehetică, Editura Andreiana, Sibiu, 2011, pp. 50–51.
 [16]
*** „Alege Şcoala!“, Curs de formare pentru formatori, 2010, pp. 48–53.

[17]
O serie de activităţi sunt recomandate în ghidul practic „Centrul parohial pentru copii
şi tineri“, editat la Institutul Biblic şi de Misiune Ortodoxă în anul 2008, şi anume: organizarea
unor activităţi cu caracter formativ şi recreativ (cercuri de informatică, literatură, pictură, artă
fotografică, muzică, folclor, teatru, oratorie; tenis de masă, fotbal, volei, baschet; concursuri,
dezbateri; audiţii şi vizionări), organizarea unor excursii şi pelerinaje la obiective religioase şi
turistice, desfăşurarea unor activităţi filantropice în parohie etc.

[18]
Pr. dr. Costin Naclad, Un proiect de succes. Proiectul „Alege Şcoala!“, în „Tinerii în
Biserică“, anul I, 2011, nr. 1, Baia Mare, pp. 10–11.

[19]
În vara anului 2011 taberele de creaţie „Alege Şcoala!“ au fost organizate la
mănăstirea prahoveană Caraiman, Mănăstirea Tismana din judeţul Gorj, Centrul cultural-pastoral
„Sfântul Daniil Sihastrul“ de la Durău, judeţul Neamţ şi Mănăstirea Miclăuşeni, din judeţul Iaşi.

[20]
Intenţia echipei manageriale a proiectului (pr. dr. Constantin Naclad – manager de
proiect, diac. dr. Florin Marica – manager II, Olivia Ailenei – asistent manager şi pr. drd. Mihail
Arcadius Iliescu – asistent manager) este aceea de a evidenţia potenţialul creativ al copiilor
participanţi la tabere prin publicarea unui volum care să cuprindă creaţiile lor, însoţite de
impresiile culese la încheierea fiecărei serii de tabere.

[21]
*** Concursul de creaţie „Alege Şcoala!“, conceptul concursului tehnoredactat, 2010,
pp. 7–16.
 [22]
Ibidem, p. 6.

[23]
Ibidem.

[24]
În cadrul proiectului au fost prevăzute acordarea mai multor premii: rucsacuri, tabletă
electronică, player MP4, aparat foto, sistem audio cu dvd-player, calculator desktop, laptop,
calculator all in one. Acestea se vor acorda diferenţiat, ţinându-se cont de etapele de desfăşurare
a concursului.

[25]
Una din responsabilităţile celor instruiţi este şi aceea de a susţine în prima lună cel
puţin trei cateheze cu copiii incluşi în proiect.

[26]
Ciprian Bâra, Roade în proiectul „Hristos împărtăşit copiilor“, interviu cu pr.
Constantin Naclad, inspector pentru cateheza parohială în cadrul Sectorului teologic-educaţional
al Patriarhiei Române, în „Ziarul Lumina“, anul V, nr. 80 (1282), marţi, 7 aprilie 2009, p.16.

[27]
*** Comunicat de presă, Al doilea Congres Naţional „Hristos împărtăşit copiilor“,
28 august 2009.

[28]
Pr. dr. Eugen Jurca, Experienţa duhovnicească şi cultivarea puterilor
sufleteşti, Ed. Marineasa, Timişoara, 2006, p. 185.

[29]
Ibidem, p. 187.
 [30]
Ibidem, pp. 189–190.

[31]
A se vedea şi art. pr. prof. V. Gordon, Simpozion cu temă catehetică: Hristos
împărtăşit copiilor, în „Vestitorul Ortodoxiei“, din 31 ianuarie, 2006, p. 8.

[32]
De real folos este lucrarea soţilor Dorin şi Monica Opriş, Metode active de predare-
învăţare. Modele şi aplicaţii la religie, apărută la Editura Sfânta Mina, Iaşi, 2006. Printre
metodele prezentate aici regăsim: „brainstormingul“, „ciorchinele“, „cubul“, „unul stă, trei
circulă“, „turul galeriei“, „jocul de rol“, „mozaicul“, „studiul de caz“, „phillips 6-6“ etc.

[33]
Pr. dr. Eugen Jurca, op. cit., Editura Marineasa, Timişoara, 2006, p. 172.

[34]
Pr. Constantin Naclad, Raport privind activităţile desfăşurate pe parcursul anilor
2006–2007, p. 2.

[35]
Sophie Koulomzin, Biserica şi copiii noştri, Editura Sophia, Bucureşti, 2010, pp.
155–156, recomandăm capitolul IV „Şcoala duminicală“, pp. 145–169.

[36]
Ioannis V. Kokulis, Îmbisericirea elevilor – pentru o educaţie religioasă
liturgică,Editura Deisis, Sibiu, 2012, p. 138.

[37]
Pr. Iacob Cismaş, Preotul – misionar în contextul lumii contemporane, Editura
Renaşterea, Cluj-Napoca, 2010, p. 243.