Diavolul are chip de femeie

-Vrei să știi de ce am plecat așa de neașteptat?

-Dacă nu te superi...

-E simplu, dragul meu, tot ceea ce s-a întâmplat a fost atât de neașteptat încât nu puteam să
încheiem atât de banal, atât de sec așa cum o face toată lumea – bând o cafea si fumând o
tigară după o noapte atât de...

Nu voi înțelege vreodată de ce au nevoie de atâtea explicații, când ei nu sunt dispuși să spună
nici măcar ce au mâncat la prânz. Am plecat pur și simplu pentru că am venit pur și simplu.
Mă mir că nu a prevăzut asta. Tot ce aveam nevoie era probabil de o confirmare.. a ce? Nici
acum nu știu, dar dacă înainte aveam îndoieli în privința nebuniei mele, acum sunt aproape
sigură că sunt un caz pierdut.

-Dar cum rămâne cu noi, cu seara trecută, cu tot ce s-a petrecut?

-Îți repet deja pentru a treia oară, totul rămâne așa cum este acum. Eu m-am cărat fără prea
mult zgomot și te-aș ruga ca și tu să faci la fel. Mulți bărbați ar fi recunoscători pentru o
atitudine ca a mea și în niciun caz nu ar pune întrebarea asta vreodată, de frică să nu mă
răzgândesc și să vreau ceva mai mult de la ei. Așa că obișnuiește-te cu ideea si mulțumește-te
cu experiența pe cinste! Fără alte întrebări, prefă-te doar că ești bărbat până părăsesc eu
această încăpere.

Am ieșit pe ușa acelui restaurant la fel de rapid precum am ieșit și pe ușa casei lui, fără să mă
uit înapoi, dar cu multe mustrări de conștiință. N-am fost și nu voi fi niciodată prea mândră de
cum m-am comportat, dar totuși, acum cred că ața a fost cel mai bine. N-aș fi suportat să-i văd
chipul acelui om în fiecare zi a vieții mele de atunci încolo, nu în condițiile în care mereu mi-
aș fi amintit care a fost debutul și mai apoi...

-Pardon, îmi cer scuze, doamnă, sunt atât de neatent uneori! Sunteți bine, v-am lovit cumva?

-Nu, nu, totul e-n regulă, a fost vina mea, ar fi trebuit să fiu mai atentă pe unde merg.

-M-aș putea revanșa oferindu-vă ceva de băut? Este o vreme perfectă pentru un ceai și o
conversație bună, ce părere aveți?

-Nu sună rău, dar sincer, tocmai mă îndreptam către o destinație clară și nu aș vrea să mă abat
de la drum, sunt deja în întârziere...

-Nu prea mergeați ca un om care s-ar grăbi să ajungă undeva, ci mai degrabă ca un om care se
grăbea să plece de undeva. Probabil erați mult mai atentă la gândurile dumneavostra decât la
drum, ceea ce trădează un pic graba despre care îmi vorbiți...

-La naiba, tot ce aveam nevoie era o persoană care să-mi descifreze intențiile prin limbajul
trupului și să-mi demonstreze că sunt o mincinoasă jalnică. Cu toate astea, să știi că îmi place
ceaiul verde cu iasomie și mai ales dacă e făcut de cei de la Readers Caffe, așa că ce mai
stăm?

-După dumneavostră, madame de mes reves!

Nu m-am gândit niciodată că expresia a da din lac în puț e inspirată chiar din viețile
oamenilor. Abia ce am scăpat de unul și acum dau de altul. Îmi creează impresia că s-au
vorbit sau complotează pentru distrugerea sistemului meu nervos, dar poate merită, cine știe?
Sau... ce tot îndrug aici, dacă ar fi existat măcar un exemplar masculin, în viață, care să
merite, probabil eram măritată cu el încă de la naștere și până acum am fi avut o echipă
întreagă de fotbal. Dar ar fi amuzant să văd cum natura și-a bătut joc de încă unul, oricum
ziua asta e compromisă, așa că puțin amuzament nu strică. Mai ales dacă am în față ceaiul
preferat și localul în care mă simt ca acasă.

Clinccc, clinccc!

-Ce zici de masa din colț? Am avea vedere la stradă și i-am putea privi pe cei de afară fără ca
ei să ne poată vedea pe noi.

-Sună un pic pervers, dar sună bine!

Ospătarul de care sunt obsedată de când am venit pentru prima dată aici se apropie și am
impresia că este si va fi singurul lucru bun pe ziua de azi.

-Bună ziua și bine ați venit, sau... revenit la Readers Caffe! Cu ce vă putem servi, stimabile
domn?

-Hei, iubitule, tocmai ai omis prezența mea aici.

-Cum aș putea, onorabilă doamnă, să trec cu vederea prezența dumneavostră aici din moment
ce, de când ați intrat atmosfera poartă un aer atât de prețios? Nu-mi permit să vă deranjez cu
aceeași întrebare al cărei răspuns îmi este foarte cunoscut – ”ceai verde cu iasomie si două
lingurițe de miere necristalizată”.

-Ești încă o scumpete nesuferită si insuportabil de atrăgătoare! Acum încearcă să te faci și util
și nu-ți lăsa iubita să aștepte.

-Tres bien. Je reviendrai combien je peux, madame!

-Aveți o relație foarte apropiată cu tânărul chelner, cu siguranță visează la dumneavoastră de

foarte mult timp!

-Aici te cam înșeli, domnule detectiv, nu ai investigat bine indiciile! Cea care visează de o
căruță de ani la frumușelul acesta, sunt eu, dar prostănacul e căsătorit. Așa că nu pot decât să
visez... și nu pentru că mi-ar sta în cale vreo soție, ci pentru că nu-mi pierd vremea cu tipi care
sunt suficient de proști încât să se căsătorească. Că tot veni vorba, ești unul dintre ei?

-Oh, nu, din fericire, nu! Sau nu încă, nu sunt foarte sigur deocamdată.
-Încă mai ai o șansă. N-o irosi într-un mod neinspirat!

-Promit să țin cont de asta! Aveți din întâmplare un servețel la dumneavostră?

-Desigur, vezi în geantă, trebuie să fie un pachețel pe acolo.

-Îmi cer scuze, dar n-aș îndrăzni vreodată. Știu foarte clar care sunt locurile unde nu trebuie să
îmi bag nasul și unul dintre cele mai importante este geanta unei doamne.

-Fii serios! Dacă aș deține ceva cu adevărat valoros sau mult prea intim, cu siguranță nu l-aș
ține în geantă. Lucrurile de felul acesta mi le depozitez în siguranță aici, sub podoaba mea
capilară și te asigur că n-ai vrea să-ți bagi nasul pe acolo. Așa că găsește-ți odată servețele
alea și nu te mai uita la mine ca și cum aș fi Statuia Libertații goală.

-Fie, dacă am permisiunea... hmm, mâinile mele tocmai au pipăit conturul unei cărți. Credeți
că aș fi mult prea imprudent dacă aș încerca să aflu despre ce carte este vorba?

-Lolita a lui Nabokov. Acum renunță la a o mai pipăi și tu pe săraca fată. Cred că mâinile
împuțite ale bătrânului Humbert îi sunt de ajuns.

Nu pricep de ce rânjește atât, nu am zis nicio poantă și nici nu arăt caraghios, din câte știu eu.
Mă privește ca un zănatic și nu spune absolut nimic, iar eu n-am de gând să coversez cu
zâmbetul său tâmp de pe față.

-Doamnă, ne știm de doar câteva minute și am deja impresia că toată viața am avut parte doar
de oameni plictisitori și anoști. ”N-o mai pipăi pe Lolita, o face Humbert destul”, serios? E
cea mai bună aluzie și cea mai sarcastică referință literară pe care am auzit-o în viața mea,
sunt fascinat!

-Te asigur eu că o să-ți treacă fascinația numaidecât ce o să mă mai cunoști un pic. Iubitule,
toci cumva frunzele de ceai verde chiar acum sau fierbi apa cu ajutorul unei lumânări?

-Excuse-moi, madame, le the est un specialtte avec le plus de raffinement, il devrait concerner
avec l.attention!

-Merci, mon amour! Despre ce vorbeam?

-Despre cum Humbert o pipăie pe Lolita și, bineînțeles, despre dumneavoastră!

-Ce vrei să știi?

-Cât se poate de multe, dar mai întâi, cum se face că purtați cu dumneavostră o carte și încă
una destul de neobișnuită? Îmi cer scuze pentru ceea ce urmează să spun, îmi asum
consecințele, dar păreți genul de femeie care nu prea ”pierde timpul” cu ”fleacuri”, precum
cititul, ci mai degrabă cu urmărirea ultimelor tendințe ale sezonului...

-Uite ce-i, dragule, că arăt ca și scoasă din cutie nu-i decât o întâmplare pentru care îmi fac
puțin timp în fiecare zi, dar faptul că port și o carte după mine nu-i decât o nevoie
insispensabilă. Frumusețea nu mă scapă de proști, ba chiar îi atrage ca un magnet, însă o carte
e o armă de apărare foarte eficientă – de fiecare dată când un prost deschide gura, mă retrag
într-o altă dimensiune cu speranța că, de fiecare dată când citești o carte, un prost încetează să
mai existe. Așa că următoarea dată când vei mai fi tentat să judeci produsul după ambalaj,
amintește-ți să citești și ingredientele. Acum te rog să mă scuzi, simt nevoia să citesc o carte.
Sper că nu vei mai fi aici când mă voi întoarce la realitate! Au revoir a jamais!