Drum în iarnă - Tudor Arghezi

Decembre, ca un paradis

De marmuri și scântei,

Hlamida și-a deschis,

Și dintre tei,

Un vaiet lin de clopoței

Suspină-abia, ca-n vis.

Deasupra nopților s -a-ntins

Legendă ideală,

Și nu e suflet neatins,

Oricât de stins,

De diafana ei petală,

În care să nu fi descins

Lumina siderală.

E feerie de argint

Cristalizat în țurțuri lungi

Și pe cît ochii ți -i alungi,

Pe cât ajungi,
 E marmur alb, neprihănit,

Pustiu și nesfîrșit.

În umbra lămpilor cernite

Se varsă vis în cupe noi,

Și capetele mult iubite

Se-nvecinesc pe nesimțite,

Ca niște frunze de trifoi.

Feți dulci, o clipă -ndrăgostiți,

Pe-atîta farmec și senin,

Fiți, cel puțin,

Voi, fericiți !